Lumea creștină îi sărbătorește astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați principalii propovăduitori ai creștinismului în lume.Petru şi Pavel sunt prăznuiţi împreună deşi au trăit vieţi foarte diferite. Amândoi au devenit Apostoli şi stâlpi ai Bisericii şi au murit ca martiri ai credinţei creştine, din porunca împăratului Nero. Petru a murit în anul 67, răstignit cu capul în jos, iar Pavel, decapitat în anul 67, iar moaştele lor, potrivit Sinaxarului, au fost puse împreună.Sărbătoarea Sfinților Apostoli este precedată de un număr de zile de post, care variază în funcție de data Sfintelor Paști. Postul Sfinților Apostoli începe întotdeauna în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților, a noua duminică după Paști. În acest an, postul a fost de aproape 3 săptămâni, începând cu data de 12 iunie.

Petru, „pescarul” de oameni
S-a născut în Betsaida, un oraş pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch din Siria, a fost numit la naştere Simon sau Simeon şi era fratele mai mic al Apostolului Andrei. Potrivit Sfântului Ioan Evanghelistul, Andrei l-ar fi adus pe Simion la Hristos şi Mantuitorul i-a schimbat numele din Simon în Chefa, „piatră“ în limba aramaică, de unde şi numele de Petru, în greacă şi latină.
Petru a devenit ucenicul Mântuitorului dupa ce a fost martorul unei minuni: într-o dimineaţă, Hristos a vorbit mulţimii la ţărmul lacului Ghenizaret şi pentru a fi mai bine auzit s-a urcat în corabia lui Petru. S-au depărtat puţin de la ţărm şi dupa ce a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon să pescuiască. Mulţimea peştilor prinşi l-a înfricoşat pe Petru: „Iesi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos“, a strigat el, iar Hristos i-a spus: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni“.
Petru, împreuna cu ceilalţi tovaraşi de pescuit a lăsat totul şi l-a urmat pe Mântuitor. Petru s-a bucurat de respectul celorlalţi Apostoli, în multe situaţii vorbea în numele tuturor şi împreună cu ei a fost martorul minunilor şi momentelor importante din viaţa lui Hristos: învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Faţă şi la rugăciunea din grădina Ghetsimani. După Cincizecime, la Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Pavel l-a numit şi pe Petru, alături de Iacob şi Ioan, „stâlp“ al Bisericii.
La Cina cea de Taina s-a jurat că „daca toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti“, dar s-a lepădat de Hristos de trei ori în timpul Patimilor. Înţelegând trădarea faţă de Învăţătorul său, Petru s-a căit şi „a plâns cu amar“. Iertarea i-a acordat-o Măntuitorul dupa Învierea Sa din morţi, când l-a întrebat de trei ori dacă Îl iubeşte.
Petru a stat ascuns împreună cu ceilalţi Apostoli de teama iudeilor până în ziua Invierii când, convins de realitatea Invierii Domnului şi primind Duhul Sfânt la Cincizecime, a devenit un mărturisitor al lui Hristos făra să se mai teamă de nici o ameninţare.
În anul 44, regele Irod Agripa, dorind să facă pe placul iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob şi l-a închis într-o temniţă bine păzită şi pe Petru, voind să-l omoare şi pe el, dar printr-o minune un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniţă. Petru a părăsit apoi Iudeea şi a mers la Roma unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii întărind Biserica.
Potrivit traditiei, pe 29 iunie 67 Petru ar fi fost crucificat, cu capul in jos, din porunca împăratului Nero. Sfântul Petru este autorul a două din cele şapte epistole soborniceşti, din care una a sfântului Iacob, trei ale sfântului Ioan şi una a sfântului Iuda, din Noul Testament. Ordinea lor în Noul Testament a fost determinata de enumerarea apostolilor menţionaţi ca “stâlpi ai Bisericii”: Iacob, Petru şi Ioan.
Pavel, din prigonitor al lui Hristos, misionar al credinţei creştine
S-a născut în Tars, din Cilicia, o regiune din sudul Anatoliei, în jurul anului 7, într-o familie de evrei înstărăţi care aparţineau tribului lui Veniamin şi la nastere a primit numele de Saul. A moştenit de la părinţi cetăţenia romană şi a dobândit o educaţie aleasă. De foarte tânăr Saul a mers la Ierusalim, la sora sa, şi a studiat acolo legea mozaică la şcoala rabinului Gamaliel, unul dintre fariseii cei mai învăţaţi şi mai respectaţi în vremea sa.
Nu l-a întâlnit pe Mântuitorul Hristos în timpul vieţii pentru că a trăit la Tars, unde a fost rabin. S-a întors la Ierusalim, după ce la Tars ajunseseră veştile despre lucrarea Apostolilor de după Cincizecime, cu gândul de a apăra puritatea legii mozaice şi s-a alaturat cu multă râvnă celor care începuseră să persecute Biserica.
A participat la uciderea lui Ştefan, păzind hainele celor care îl ucideau cu pietre. Aflând apoi că şi în Damasc sunt creştini, a luat scrisori de împuternicire de la marele preot şi, însoţit de o gardă dată de Sinedriu, a pornit spre acest oraş. Însă, cu puţin înainte de a ajunge, a avut loc întâlnirea cu Hristos, care i-a schimbat viaţa.
Ziua, în amiaza mare, i-a apărut Mântuitorul într-o lumină strălucitoare şi i-a zis: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?“. Rămas orb, a intrat în Damasc smerit şi tăcut. După aceea, prin preotul Anania din Damasc, Dumnezeu i-a redat vederea, Saul a primit botezul şi început să vorbească în sinagogă despre Cel pe care, cu putin timp înainte, Îl prigonea. Pentru a scăpa de iudeii care-l căutau să-l ucidă, a părăsit Ierusalimul şi s-a întors la Tars.
Peste ani, a fost chemat la Antiohia de către Barnaba, nume dat lui Iosif, unul din primii misionari. De aici a plecat în cele trei călătorii misionare, între anii 45-58, prin care a adus la credinţa în Hristos mai mult de 30 de cetăţi importante din bazinul Marii Mediterane. Cu ocazia primei călătorii, în Cipru, l-a adus la credinţă pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei. De la acesta si-a luat numele de Pavel, nume pe l-a purtat până la moarte.
Munca sa misionara a fost de multe ori însoţită de primejdii, aşa dupa cum singur mărturisea Apostolul: „De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o data am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărămat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii intre fraţii cei mincinoşi; În osteneală şi în trudă, în privegheri, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine.“ În lucrarea sa de vestire a Evangheliei, Apostolul Pavel i-a vizat pe cei de un neam cu el, dar mai ales pe cei de alte neamuri, de aici şi ura iudeilor care pretutindeni i se opuneau.
A fost prins și întemnițat vreme de doi ani, la Ierusalim, după care, pentru a scăpa de judecata Sinedriului, face apel la Cezar, în calitatea lui de cetățean roman. Ajuns la Roma, a rămas captiv vreme de doi ani, timp în care și-a continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei și de întărire a comunității creștine de acolo.
În anul 67, în timpul împăratului Nero (64-67), a suferit moarte martirică în aceeași zi în care Sfântul Apostol Petru a fost crucificat.
Deși ultimul chemat la apostolie, Sfântul Apostol Pavel a contribuit mai mult decât ceilalți apostoli la răspândirea creștinismului printre păgâni, datorită calităților sale personale, a erudiției în cunoașterea Scripturilor, a iscusinței cu care stăpânea retorica și, nu în ultimul rând, a dragostei față de Hristos.
Surse: Agerpres, CrestinOrtodox.ro