Acasă Blog Pagina 5043

Trump: China nu a rezolvat nimic în criza din Coreea de Nord

Președintele Donald Trump susține că China nu a rezolvat nimic în criza din Coreea de Nord, deși adaugă că apreciază eforturile președintelui de a încerca, a scris acesta pe Twitter.
„Deși apreciez enorm eforturile președintelui Xi [Jinping] și ale Chinei de a ajuta cu Coreea de Nord, n-a funcționat. Cel puțin știu că China a încercat”, a scris Trump într-un mesaj postat pe Twitter.
Comentariul președintelui SUA a fost realizat în contextul morții studentului american Otto Warmbier, cel care a fost repatriat din Coreea de Nord în comă după un an și jumătate de detenție.
Citește mai multe pe libertatea.ro

21 iulie: Primul termen în procesul pompierilor de la Colectiv

La un an şi 8 luni de la tragedia în care și-au pierdut viața 64 de persoane, alte aproape 200 fiind rănite, începe procesul pompierilor de la Colectiv, cei care sunt acuzați că nu au raportat neregulile descoperite.
Pompierii acuzaţi că nu au raportat neregulile descoperite în clubul Colectiv ajung miercuri în faţa instanţei la primul termen al procesului celor doi foști angajați ISU Bucureşti care au verificat localul. Antonina Radu şi George Matei sunt acuzaţi de abuz în serviciu.
În perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că Clubul Colectiv din București (care până la data de 06.10.2014 a funcționat ca persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., București, iar după această dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. București) desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.
Citește mai multe pe libertatea.ro.

Teroristul care a vrut să comită atacul sinucigaş de la Bruxelles a fost ucis

Teroristul care a vrut să comită atacul sinucigaş de marţi, din Gara Centrală din Bruxelles, a fost ucis de soldaţi belgieni, au anunţat autorităţile citate de BBC News, relatează news.ro.
Militarii au deschis focul după ce suspectul a provocat o mică explozie, în care nu se crede că ar fi fost rănit cineva.
Surse din Parchetul însărcinat cu ancheta au declarat pentru La Libre Belgique că bărbatul ucis avea asupra sa un rucsac şi o centură cu explozibili. El a detonat dispozitivul când a atras atenţia soldaţilor desfăşuraţi în gară.
Nicolas Van Herrewegen, un agent feroviar, a povestit că a mers la mezaninul gării atunci când a auzit pe cineva ţipând. „Apoi a striga ’Allahu Akbar’ şi a aruncat în aer o valiză cu roţi”, a povestit el pentru AFP.
„Eu eram în spatele uni zid când a explodat. Am coborât şi mi-am alertat colegii să evacueze pe toată lumea (…). Nu a fost chiar o explozie mare, dar impactul a fost destul de mare”, a adăugat el.
Van Herrewegen l-a descris pe suspect drept bine-clădit, bronzat, cu părul scurt, îmbrăcat într-o cămaşă alba şi blugi.
Citește mai multe pe news.ro.

Valul de caniculă a afectat culturile de grâu din sudul Europei

Un val de caniculă care a lovit Franța și sudul Europei va afecta recolta de grâu din acest an, în special în Franța și Spania, în timp ce ploile din nordul Europei vor duce la creșterea recoltelor din Germania, Polonia și Marea Britanie, apreciază analiștii consultați de Reuters, citat de Agerpres.ro.
Îngrijorările față de impactul caniculei din Franța (principalul producător și exportator de grâu din UE) asupra recoltelor au făcut ca marți la bursa Euronext cotațiile futures la grâu să atingă cea mai ridicată valoare din ultimul an.
„Este clar că temperaturile foarte ridicate au afectat potențialul recoltelor în Europa dar este prea devreme să spunem cât de mult”, apreciază directorul Agritel, Michel Portier.
În ultimele săptămâni, analiștii și-au redus estimările privind recolta de grâu a Uniunii Europene, Strategie Grains mizând pe o recoltă de 141,6 milioane de tone, cu 1,1 milioane de tone mai puțin decât estima anterior. De asemenea, Agritel și-a redus estimările privind recolta de grâu a Franței la 36-37 milioane de tone, de la 37,1 milioane tone cât estima anterior, Michel Portier avertizând că aceste estimări vor trebui revizuite în funcție de evoluția vremii în următoarea săptămână.
Citește mai multe pe agerpres.ro.

Un evreu născut în România a contribuit la dezvoltarea sistemului de apă din Israel

Un evreu născut în actuala localitate sălăjeană Aluniș, Shmuel Klein, a contribuit decisiv la dezvoltarea sistemului de apă din Israel, după ce a lucrat peste 41 de ani în actuala autoritate a apei din această țară, dintre care aproape 25 în funcția de adjunct al directorului general, relatează agerpres.ro.
Shmuel Klein s-a născut în 1947, iar în 1969 s-a mutat cu familia în Israel, dar a revenit imediat în România, pentru a-și încheia studiile la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Geografie fizică, și a plecat din nou în Israel, în 1971.
”După ce am revenit în Israel, m-am înrolat în armată, unde, ca urmare a vârstei, am făcut 9 luni din cei trei ani. În 1972 m-am liberat și apoi, la 25 de ani, m-am angajat ca funcționar începător la Comisariatul (Direcția) apelor. Încet-încet am înaintat în carieră. După cinci ani am fost ales în Comitetul salariaților, iar apoi președinte al comitetului. Am mai ocupat câteva posturi, iar în 1990, adjunctul directorului general a renunțat la funcție și mi s-a oferit mie postul”, a declarat, pentru AGERPRES, Shmuel Klein.
Citește mai multe pe agerpres.ro

Regele Arabiei Saudite și-a desemnat alt moștenitor

Prințul Mohammed bin Salman a fost desemnat prin decret regal moștenitor al tronului Arabiei Saudite, în locul prințului Mohammed bin Nayef, a anunțat miercuri agenția de știri saudită SPA, preluată de Reuters, citează Agerpres.ro.
Noul moștenitor este fiul regelui Salman bin Abdulaziz al-Saud. Cel înlocuit din linia de succesiune este nepotul suveranului saudit; el fusese numit moștenitor în 2015.
Citește mai multe pe agerpres.ro.

Lucrări de asfaltare pe A1 Sibiu-Deva

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până în jurul orei 20:00, se vor executa lucrări de asfaltare pe prima bandă a sensului de mers către Deva al autostrăzii A1 Sibiu – Deva
Lucrările vor avea loc între km 262 şi 263 (comuna Cristian, judeţul Sibiu).
Şoferii sunt sfătuiţi:

  • să circule cu viteză redusă în zona lucrărilor
  • să păstreze o distanţă mărită faţă de vehiculul dinainte
  • să manifeste o conduită preventivă.

Daniel Day-Lewis a anunțat că renunță la actorie

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare, informează miercuri AFP și DPA, citate de agerpres.ro.
Daniel Day-Lewis „nu mai lucrează ca actor”, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety. Anglo-irlandezul în vârstă de 60 de ani, considerat unul dintre actorii cei mai talentați ai generației sale, „este extrem de recunoscător față de toți colaboratorii săi și față de public după atât de mulți ani. Aceasta este o decizie personală și nici el, nici reprezentanții săi, nu vor comenta”, a mai spus Dart.
Actorul recunoscut pentru exigența, partizan al imersiunii complete în personajele sale, este primul și până în ziua de azi singurul care a câștigat trei premii Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal (”My left foot” în 1990, ”There will be blood” în 2008 și ”Lincoln” în 2012).
Sursa: agerpres.ro

Rapperul american Prodigy a murit la vârsta de 42 de ani

0

Rapperul american Albert Johnson, cunoscut sub numele de scenă Prodigy și pentru activitatea sa din grupul hip-hop Mobb Deep, a murit la vârsta de 42 de ani în Las Vegas (SUA), relatează agerpres.ro.
Reprezentantul Mobb Deep a confirmat pentru publicația amintită decesul lui Prodigy după ce muzicianul fusese spitalizat în urma unui concert susținut în Las Vegas, din cauza complicațiilor cauzate de boala ereditară de care suferea — anemie falciformă sau siclemie.
„Cauzele exacte ale morții sale nu au fost încă determinate. Dorim să mulțumim tuturor pentru respectarea vieții private a familiei în acest moment”, a adăugat reprezentantul.
Producătorul Havoc (Kejuan Muchita), al doilea membru al grupului Mobb Depp, a publicat o fotografie cu Prodigy pe profilul său de Instagram cu un mesaj simplu: „Pentru totdeauna”.
Sursa: agerpres.ro

Andy Murray, eliminat din primul tur la Queen’s

0

Tenismanul britanic Andy Murray, numărul unu mondial, a fost eliminat, spre surpriza generală, din primul tur al turneului de la Queen’s, dotat cu premii totale de 1.836.660 euro, fiind învins în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2, de australianul Jordan Thompson, aflat pe locul 19 în ierarhia ATP, într-o partidă disputată marți, anunță Agerpres.ro.
Murray, deținătorul titlului și recent semifinalist la Roland Garros, spera să cucerească anul acesta al șaselea său titlu pe iarba londoneză, însă s-a înclinat în fața unui jucător care a acces pe tabloul principal în calitate de „lucky loser”, în urma forfait-ului britanicului Aljaz Bedene.
Thompson a pus astfel capăt unei serii de 14 victorii consecutive înregistrate de Andy Murray la Queen’s Club, unde suferise ultimul său eșec în 2014.
Turneul londonez a mai pierdut marți alți doi capi de serie, elvețianul Stan Wawrinka și Milos Raonic, care s-au înclinat la rându lor în meciurile de debut.
Wawrinka, favoritul numărul 2, finalist luna aceasta la Roland Garros, a fost învins cu 7-6 (7/4), 7-5, în timp ce Raonic (nr.3) a pierdut tot în două seturi, ambele decise la tiebreak, 7-6 (7/5), 7-6 (10/8).
Rezultate — turul 1:
Jordan Thompson (Australia) — Andy Murray (Marea Britanie/N.1) 7-6 (7/4), 6-2
Sam Querrey (SUA) — Cameron Norrie (Marea Britanie) 6-1, 6-4
Gilles Muller (Luxemburg) — Nikoloz Basilașvili (Georgia) 6-4, 6-7 (17/19), 6-4
Marin Cilic (Croația/N.4) — John Isner (SUA) 7-5, 6-3
Stefan Kozlov (SUA) — Steve Johnson (SUA) 3-6, 6-1, 6-1
Viktor Troicki (Serbia) — Janko Tipsarevic (Serbia) 5-7, 7-6 (7/5), 7-6 (8/6)
Julien Benneteau (Franța) — James Ward (Marea Britanie) 6-2, 6-2
Daniil Medvedev (Rusia) — Nicolas Mahut (Franța) 6-7 (3/7), 6-4, 6-4
Thanasi Kokkinakis (Australia) — Milos Raonic (Canada/N.3) 7-6 (7/5), 7-6 (10/8)
Jérémy Chardy (Franța) — Liam Broady (Marea Britanie) 6-4, 6-4
Feliciano Lopez (Spania) — Stan Wawrinka (Elveția/N.2) 7-6 (7/4), 7-5
Sursa: agerpres.ro

Balet și concerte de muzică ușoară, în iunie și iulie

Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Teatrul de Balet Sibiu continuă tradiția evenimentelor dedicate muzicii ușoare românești cu două concerte de excepție.
Evenimentele îi vor aduce pe scenă pe unii dintre cei mai îndrăgiți cântăreți români: Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Anastasia Lazariuc, Marina Florea, Stela Enache, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu, Aurelian Temișan, Gabriel Dorobanțu și Florin Apostol, dar și pe balerinii TBS, cu momente de dans coregrafiate de Aleisha Gardner, pe muzica lui Adrian Daminescu.
Primul concert de muzică ușoară românească organizat de CCM Sibiu în acest an va avea loc în data de 25 iunie și îi va aduce în fața publicului pe Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu și Florin Apostol. Cel de-al doilea concert din acest an va avea loc în data de 9 iulie și invitați vor fi Anastasia Lazariuc, Marina Florea, Stela Enache, Aurelian Temișan, Gabriel Dorobanțu și Florin Apostol. Ambele evenimente vor avea loc la Redal Expo Sibiu, cu începere de la ora 19:00 și vor fi prezentate de Florin Apostol.
Balerinii TBS aduc pe scenă coregrafii pe muzica lui Adrian Daminescu
Alături de îndrăgiții artiști români, pe scena concertelor de muzică ușoară românească vor performa, cu momente coregrafice realizate de Aleisha Gardner, pe muzica compozitorului Adrian Daminescu, dansatorii TBS Gabriella Delgado (SUA), Marco Palamone (Italia), Myrna Squire (Canada), Claudiu Buldan (România), Ellena Nou (Marea Britanie) și Joshua Legge (Australia) – în data de 25 iunie 2017, respectiv Ayaka Nagai (Japonia), Aina Sanxo (Spania), Kirill Ermolenko (Rusia), Jonathan Milton (Marea Britanie), Charlotte Lanning (SUA) în data de 9 iulie 2017.
Bilete online, direct de pe pagina de facebook a TBS, fără niciun cost suplimentar
Biletele pentru ambele evenimente pot fi cumpărate online, de pe siteurile bilet.ro și kompostor.ro sau direct de pe pagina de facebook a Teatrului de Balet Sibiu – secțiunea bilete – fără niciun cost suplimentar. În Sibiu, biletele pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau în seara spectacolelor, în limita locurilor rămase disponibile. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.
 
Concertele vor avea loc in data de 25 iunie 2017, respectiv 9 iulie 2017, pe scena Redal Expo Sibiu, cu incepere de la ora 19:00.
 

Model transgender la Feeric Fashion Week 2017

 

    • Feeric Fashion Week și Istituto Europeo di Design din Milano oferă o bursă completă unui designer român sau unui designer înscris la Feeric Fashion Week.
    • Vedeta americană Derek Warburton va prezenta Gala Feeric.
    • Pentru prima dată în istoria prezentărilor de modă din România, pe pasarelă va defila și un model transgender, Petr Nitka.

 
Ediția aniversară a Feeric Fashion Week vine cu o veste imensă pentru designerii români dar și pentru designerii străini înscriși în cadrul ediției din acest an.
Feeric Fashion Week a încheiat un parteneriat cu Istituto Europeo di Design din Milano, una dintre cele mai prestigioase școli de profil din lume, pentru a contribui activ la dezvoltarea industriei și în România. Institutul milanez oferă în urma unui concurs o bursă pentru cursurile de vară ale institutului, valabilă în anul 2018. În concurs se pot înscrie toți designerii cu naționalitate română, între 18 și 99 de ani precum și designerii Feeric. Ei vor trebui să înscrie în concurs o colecție „capsulă”, pentru sezonul primăvară-vară, care să conțină cinci piese, bărbați, femei, copii sau unisex. Colecția trebuie să exprime viziunea autorului asupra tradițiilor italiene, cultură, limbă sau valorile acestei nații. Înscrierile în acest concurs se pot face până în data de 10 iulie iar materialele solicitate se pot încărca pe site-ul IED, http://www.ied.edu/. Juriul va fi format din mai mulți profesori ai institutului și va fi prezidat de Giovanni Ottonello, directorul de creație al IED.
Granițele Feeric Fashion Week nu se confundă însă doar cu cele ale Europei pentru că ediția din acest an are o bază solidă și peste ocean, în Statele Unite ale Americii. Vedeta americană Derek Warburton este invitatul special al ediției aniversare a Feeric Fashion Week, el urmând să fie și prezentatorul Galei Feeric ce va avea loc în ultima zi a festivalului, 22 iulie, în Piața Mică, pe pasarela suspendată paralelă cu Podul Minciunilor. Derek este proprietarul și directorul de creație al revistei Lapalme Magazine, revistă distribuită pe ambele coaste ale Americii, în special în New York și Los Angeles. Warburton este un obișnuit al televiziunilor americane, cu apariții constante pe Fox și NBC și cochetează cu producțiile TV, a apărut în serialul The Real Housewives of New York și a prezentat emisiunile UK`s Fashion Avenue și Style`s Big Boutique. Este brand ambasador pentru Old Navy sau Lancome și editorialist al revistelor Maxim, Ocean Drive Style Interview Magazine și a fost style director pentru West East din Hong Kong. Vedeta americană va fi prezentă pe întreaga durată a festivalului.
Cea de-a 10-a ediție a Feeric Fashion Week vine cu o nouă premieră.
Pentru prima dată în România, în cadrul evenimentelor de fashion, pe pasarelele festivalului din acest an va defila și unul dintre puținele modele transgender din lume, Petr Nikta. Petr este născut în Cehia și și-a făcut debutul în lumea modelingului pe scena South Africa Fashion Week. De atunci a trecut prin mai toate marile evenimente ale modei, ultima sa apariție fiind în India, la Lakme Fashion Week Summer Resort, în urmă cu câteva luni. „Întotdeauna m-am simțit diferit. M-am simțit ca o fată de când mă știu, chiar și figura mea e mult mai apropiată de trăsăturile feminine. Să fac parte din industria internațională a modei îmi oferă oportunitatea să fiu exact cine sunt și să devin un model pentru alți transgenderi din întreaga lume. Vreau să le arăt tuturor că să fii diferit e extrem de plăcut. Mă bucur nespus că pot face parte din Feeric Fashion Week și că sunt primul model de gen neutru ce participă în acest festival. Vreau să arăt oamenilor din Balcani și din Estul Europei că trebuie să fie exact ceea ce sunt și că nu au niciun motiv să își ascundă trăirile interioare. E momentul să distrugem preconcepțiile despre ce înseamnă să fii diferit”, spune Petr Nikta.
Feeric Fashion Week va avea loc anul acesta între 17 și 23 iulie, la Sibiu. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.