Acasă Blog Pagina 5069

FOTO – Ambasadorul Marii Britanii, în vizită la Moșna

Excelența Sa Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România, a ajuns pentru câteva ore în localitatea Moșna. Vizita privată a familiei Brummel a avut loc de Rusalii, când oaspeții au fost primiți, conform tradiției, cu pâine și sare, de primarul localității Moșna, Eugen Roba. Ambasadorul Marii Britanii a vizitat Biserica Evanghelică fortificată, unde a primit toate detaliile din partea directorului Școlii Gimnaziale din Moșna, profesorul Ionel Sotropa. După o scurtă incursiune în „Turnul Slăninii”, ambasadorul Paul Brummel s-a declarat încântat de vizită și obiectivele pe care le-a admirat, semnând în cartea de onoare a Primăriei Comunei Moșna.
FOTO – www.mirceahodarnau.ro

Eroul atacului de la Londra va fi premiat la Iași

Ieşeanul Florin Morariu, care în noaptea atacului de la Londra a aruncat cu două lăzi într-un terorist care înjunghia oameni pe stradă, va fi premiat de Primăria Iaşi, fiind analizată inclusiv varianta de a i se acorda titlul de cetăţean de onoare al oraşului.
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ieşeanul Florin Morariu va primi o distincţie din partea municipalităţii, pentru actul său de curaj, de a-i înfrunta pe teroriştii care au înjunghiat mai multe persoane în centrul Londrei.
Chirica a spus că distincţia nu va implica alocarea unor fonduri de la bugetul local, ci este mai degrabă un gest simbolic.
”Îl felicit public pentru actul său de curaj. Şi-a pus viaţa în pericol, a avut un curaj deosebit, iar noi ieşenii îi transmitem sincere felicitări, ne mândrim cu el şi îi vom acorda o distincţie prin care să putem să-i onorăm prestaţia pe care a avut-o în Marea Britanie. O lume întreagă vorbeşte în termeni pozitivi despre România, dar şi despre ieşeni”, a declarat Mihai Chirica.
Citește mai multe pe news.ro.

LUCRĂRI PE A1, ÎN ZONA SIBIU

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe parcursul zilei, pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeş, între kilometrii 241+350 şi 242+350 (în zona Sibiu), se vor executa lucrări de reparaţii la suprafaţa carosabiă pe banda numărul unu, iar autovehiculele vor fi redirecţionate pe banda a doua.
Politistii le recomanda conducătorilor auto să ruleze cu prudenţă în zona de lucru şi să schimbe banda din timp.

Un nou suspect în atentatul de la Manchester a fost arestat

Autorităţile britanice au arestat marţi noaptea un nou suspect în atentatul sinucigaş de la Manchester Arena, în urma unei operaţiuni desfăşurate pe aeroportul Heathrow. De asemenea, suspectul în vârstă de 38 de ani este acuzat de infracţiuni teroriste în legătură cu atentatul care a zguduit în urmă cu două săptămâni oraşul Manchester, transmite Sky News.
Nu a existat nicio ameninţare directă la adresa aeroportului în timpul operaţiunii de pe Heathrow.
Un număr de şapte bărbaţi rămân în custodia autorităţilor britanice în legătură cu atentatul terorist, care a lăsat în urmă 22 de morţi la concertul cântăreţei americane Ariana Grande.
De asemenea, anchetatorii au descoperit un autovehicul Nissan Micra în care atacatorul sinucigaş ar fi depozitat mai multe elemente pentru asamblarea bombei de la Manchester Arena.
Citește mai multe pe news.ro.

Sorin Grindeanu se întâlnește la Paris cu Édouard Philippe

Premierul Sorin Grindeanu va merge, miercuri şi joi, la Paris, pentru a participa la ceremonia de aderare a României la Agenţia pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA), ocazie cu care va avea şi o întâlnire cu omologul său, premierul francez Édouard Philippe.
Miercuri, prim-ministrul va participa la ceremonia de aderare a României la Agenţia pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA), în prezenţa Secretarului General al OCDE, Angel Gurria, şi a Directorului General al NEA, William Magwood. De asemenea, premierul va avea o întâlnire separată cu Secretarul General OCDE, Angel Gurria, informează Guvernul.
Citește mai multe pe news.ro.

Francez dispărut după atentatul de pe London Bridge

Autorităţile britanice se tem că un cetăţean francez ar fi putut să cadă în fluviul Tamisa, după ce o furgonetă a intrat sâmbătă seara în pietonii de pe London Bridge, înainte ca trei terorişti să-i atace cu mai multe cuţite pe trecătorii din Borough Market. Bilanţul ar putea să crească în acest sens la opt morţi, dar autorităţile continuă pentru moment căutările în Tamisa, scrie The Telegraph.
Xavier Thomas petrecea un weekend în Londra alături de iubita sa – Christine Delcros, care a fost grav rănită şi a trecut printr-o operaţie de două ore în urma atentatului de pe London Bridge. Cuplul francez traversa fluviul Tamisa atunci când furgoneta teroriştilor a intrat cu viteză în pietonii de pe London Bridge.
Martorii susţin că cetăţeanul francez a fost lovit de furgoneta teroriştilor şi este posibil ca acesta să fi căzut în fluviul Tamisa. Autorităţile britanice au desfăşurat mai multe căutări în fluviu după noaptea atentatului, dar nu au găsit până în acest moment niciun cadavru şi au lansat un apel public pentru informaţii legate de Xavier Thomas.
Citește mai multe pe news.ro.

SUA: Peste 60 de persoane afectate de un focar de infecție

Cel puțin 60 de adulți și copii s-au îmbolnăvit după ce au participat la un eveniment dedicat copiilor cu dizabilități care a avut loc în statul american Wisconsin, informează miercuri Xinhua citând media locale.
„Testele de laborator au identificat Norovirus drept cauză a infecției”, a declarat Jennifer Miller, reprezentantă a autorităților din domeniul sănătății publice din Wisconsin, potrivit Leader-Telegram. Aceasta a adăugat că sursa focarului este în continuare investigată.
Nouă servicii medicale locale acționează în prezent pentru identificarea sursei care a condus la focarul de gastroenterită izbucnit după evenimentul de două zile.
Conform organizatorilor „Special Kids Day”, 738 de elevi cu dizabilități s-au numărat printre cele 1.000 de persoane care au participat la festivalul care are loc anual la Northern Wisconsin State Fairgrounds din localitatea Chippewa Falls.
Citește mai multe pe agerpres.ro.

Începe strângerea de semnături pentru referendumurile de demitere a Gabrielei Firea şi a primarilor de sector

Asociaţia ”Bucureşti fără ei” începe, miercuri, în Piaţa Unirii, strângerea de semnături pentru declanşarea referendumurilor de demitere a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, a primarilor de sector şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Reprezentanţii asociaţiei, care anunţaseră că vor instala corturi pentru strângerea de semnături, dar nu au obţinut autorizaţie de la municipalitate, susţin că nu se vor „da bătuţi” şi vor obţine „dreptul” de a avea corturi pentru strângerea de semnături, scrie www.news.ro.  Reprezentanţii asociaţiei spun că începând de miercuri vor fi prezenţi, între orele 9.00-21.00, în Piaţa Unirii, pe trotuarul dintre Magazinul Unirea, colţul cu magazinul H&M şi intersecţia Pieţei Unirii cu Splaiul Unirii. „Cei care are au adunat deja semnături pot aduce formularele la Piaţa Unirii. Vom fi uşor de identificat, fiindcă vom purta tricouri cu sigla ”Bucureşti Fără Ei” şi vom avea şi un rollup. Primăria Capitalei încearcă din răsputeri să ne împiedice în demersul nostru, neţinând cont de notificarea pe care am făcut-o privind amplasarea unui cort. Am făcut deja o revenire la notificarea iniţială, iar răspunsul lor e că nu ţine de ei, se ascund în spatele unor reglementări confuze. Deşi e responsabilitatea directă a primarului să răspundă unor astfel de solicitări, Gabriela Firea l-a scos la înaintare pe viceprimarul Aurelian Bădulescu, ceea ce e ilegal. În concluzie, în interpretarea lor abuzivă, partidele au tot dreptul să aibă corturi în campaniile electorale, dar cetăţenii care au iniţiative civice, nu. Ceauşescu ar fi mândru de odraselele lui de la Primăria Capitalei. Dar nu ne vom da bătuţi şi vom obţine dreptul de a avea corturi pentru strângerea de semnături”, mai spune Asociaţia ”Bucureşti fără ei”. Pentru declanşarea referendumurilor de demitere sunt necesare semnăturile a 25% din bucureştenii cu drept de vot, adică peste 440.000.
Conform Legii administraţiei publice locale 215/2001, mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiţiile legii. ”Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului. Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului”, prevedea legea. Potrivit reglementărilor în vigoare, Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. Cheltuielile pentru organizarea referendumurilor se suportă din bugetul local. În 10 mai, numărul total al alegătorilor din Bucureşti era 1.773.708, potrivit AEP, ceea ce înseamnă că pentru organizarea referendumului de demitere a primarului Capitalei ar fi necesare cel puţin 443.427 semnături.

George Clooney a devenit tată. Amal are gemeni

Soția lui George Clooney, Amal, a născut marți o fetiță și un băiețel. Gemenii sunt primii copii ai cuplului George și Amal Clooney, relatează digi24.
„În această dimineață, Amal și George i-au primit pe Ella și Alexander Clooney în viața lor. Ella și Alexander sunt sănătoși și fericiți. George este sedat și își va reveni în câteva zile,” a fost anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al actorului George Clooney pentru USA Today.
George Clooney şi Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, specializată în drepturile omului, s-au logodit pe 28 aprilie 2015. Căsătoria lor a avut loc pe 27 septembrie 2015, la Veneţia.
Sursa: digi24.ro

Risc în creștere de coliziune cu un asteroid

Scenariile din filme ar putea deveni realitate, spun cercetătorii cehi. Aceștia cer cu insistență ca cercetări să fie făcute cât mai curând pentru a evita „un dezastru local sau chiar continental”, relatează AFP, citat de Digi24.
Asteroizii în cauză provin dintr-o ramură recent descoperită a Tauridelor, stele căzătoare dintr-un roi de meteori care apar cu regularitate pe cer. Aparent părțile desprinse din acest roi ar putea să creeze daune inimaginabile pământului, dacă ar intra în coliziune cu acesta. 
Ramura descoperită  cuprinde obiecte care se deplasează împreună în jurul Soarelui și cu care Pământul se întâlnește odată la câțiva ani, timp de circa trei săptămâni.
„În această perioadă, probabilitatea unei coliziuni cu un obiect mare (de circa 12 metri în diametru) este în mod cert mai ridicată”, a subliniat Academia cehă într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Oamenii de știință au tras aceste concluzii după ce au analizat 144 de bolizi — mari meteori luminoși — din rândul Tauridelor și după descoperirea acestei noi ramuri care conține cel puțin doi asteroizi cu un diametru de 200 până la 300 de metri.
„Cel mai probabil, ramura conține și numeroși asteroizi nedetectați, de circa zece metri diametru sau mai mari”, a indicat Academia într-un comunicat de presă. „De unde riscul unei coliziuni cu un asteroid care crește în mod cert atunci când Terra întâlnește acest roi de materie interplanetară, odată la câțiva ani”, potrivit acestui text.
Asteroizii sunt foarte fragili, dar când sunt atât de mari ei pot pătrunde mult în atmosferă și crea o amenințare reală de coliziune cu Pământul, explică oamenii de știință cehi.
Sursa: digi24.ro

Criză de citostatice la Spitalul Universitar din București

10 bolnavi de cancer care trebuiau să îşi primească astăzi tratamentul au fost trimişi acasă. Unul din medicamentele care fac diferenţa între viaţă şi moarte nu mai există în farmacia spitalului. Reprezentanţii unităţii medicale spun că este o sincopă în aprovizionare, însă cei care luptă pentru drepturile pacienţilor susţin că situaţia este la fel de gravă şi în alte spitale din ţară. Mai marii din Sănătate nu au oferit explicaţii.

Rodica Caraman a fost diagnosticata cu cancer la sân în octombrie, anul trecut. Pe 22 februarie a început tratamentul cu citostatice. Totul a decurs bine, pâna astăzi când ar fi trebuit să i se administreze ultima doză din tratament.
Mi s-a spus că Doxorubicina, medicamentul care mi se administrează, nu există de două săptămâni şi nu ştiu când va intra în clinică, în spital. Viaţa mea depinde de acest medicament. Mai ales că eu sunt un pacient cu dificultate. Sunt alergică la medicamente și nu mi se poate administra alt medicament,” spune Rodica Caraman, pacient.
Reprezentanţii Spitalului Universitar explică astfel criza. ” Furnizorul nu a putut onora comanda spitalului din cauza lipsei stocului. Au fost făcute demersurile necesare pentru achiziţia din alte surse, iar mâine sau poimâine medicamentele care lipsesc vor ajunge în farmacia spitalului”.
Între timp, pacienţii aşteaptă. Iar bolnavii de cancer de cele mai multe ori tocmai asta nu au: timp să aştepte. Specialiştii spun că orice întârziere poate fi fatală.
Citește mai multe pe digi24.ro.

China va construi baze militare peste hotare

China va construi noi baze militare peste hotare, cel mai probabil în Pakistan, arată Pentagonul în raportul său anual către Congresul Statelor Unite. Documentul departamentului american al apărării, citat de Reuters, estimează că în 2016 cheltuielile militare ale Beijingului au fost de cel puțin 180 de miliarde de dolari.
Oficial, bugetul apărării declarat de China a fost de 954,35 miliarde de renminbi, echivalent cu 140,4 miliarde de dolari. Pentagonul prognozează că liderii chinezi par hotărâți să cheltuiască mai mult cu apărarea în viitorul previzibil.
Raportul către Congres menționează de mai multe ori baza navală chineză din Djibouti, primul obiectiv de acest gen al Chinei în străinătate. SUA au deja propria bază militară în acest stat din estul Africii, o poziție strategică în sudul Mării Roșii, pe ruta dinspre Oceanul Indian către canalul Suez și Mediterana.
Pentagonul nu se referă la reacția posibilă a Indiei față de o bază chineză în Pakistan. Alianțele militare și pozițiile pe care și le-a asigurat China în jurul Indiei includ deja țări ca Bangladesh, Myanmar și Sri Lanka. Pakistanul, care a semnat anul trecut un acord privind cumpărarea a opt submarine din China, este deja principala piață de export din regiunea Asia-Pacific pentru armamentul chinez. Exporturile de arme ale Chinei în perioada 2011-2015 au totalizat peste 20 de miliarde de dolari, dintre care nouă miliarde în regiunea menționată.
Citește mai multe pe agerpres.ro.