Acasă Blog Pagina 508

FOTO: Altă tragedie. Încă un bărbat a murit în Munții Făgăraș după ce a căzut 500 de metri de pe un vârf

Salvamontiştii din Argeş au anunţat că încă un bărbat a murit pe munte, în Făgăraş, după ce a căzut 500 de metri din Vârful Lespezi spre Căldarea Berbecilor.

Operaţiunea de recuperare a cadavrului este foarte dificlă şi de lungă durată din cauza terenului accidentat şi a zăpezii îngheţate.

„Bărbat căzut sâmbătă după amiază din vf. Lespezi spre Căldarea Berbecilor, aproape 500 de metri diferență de nivel.

S-a încercat extracția corpului cu elicopterul, între timp au apărut alte două cazuri la Sibiu. Din păcate, după o realimentare toată operațiunea cu elicopterul s-a sistat la căderea întunericului, reușindu-se însă extragerea supraviețuitorului din Netedu.

Astăzi, vremea este foarte închisă, plafon sub 1800 de metri, astfel ca intervenim terestru, cu 18 salvatori montani.

S-a început urcarea din valea Topologului, urmând ca evacuarea să se faca pe un hățaș ciobănesc pana in Izvorul Negoiului și apoi la confluența cu pârâul Scara, operatiune care va dura foarte mult.

Vă reamintim că această perioadă este una foarte dificilă, pentru că zăpada este înghețată si nu permite accesul nici măcar cu colțari, nicicum “gheruțe”.
Efectuați drumeții numai în zona joasă a muntelui, până la 1600 de metri altitudine”, a anunțat, duminică, Salvamont Argeș.

Tot în Fărăgaş, doi turişti au murit după ce au alunecat câteva sute de metri într-o prăpastie, o a treia persoană, care a reuşit să-şi oprească alunecarea, fiind salvată.

SURSĂ FOTO: Salvamont Argeș

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Tunelurile Alina și Daniela sunt gata. Imagini de pe Autostrada Sibiu-Pitești

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, anunță finalizarea tunelurilor pe Autostrada Sibiu-Pitești.

„Premieră în tunel

Alina și Daniela sunt gata!

Proiect finanțat din fonduri europene ROEU.

Pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești astăzi a avut loc turnarea betonului și decofrarea ultimului segment de tunel la nivel de structură de rezistență, așa cum am anunțat la ultima vizita aici.

✅️Operațiunea a avut loc in tunelul Daniela si a început deja demontarea utilajului folosit.

✅️Vă reamintesc faptul că a fost finalizată structura de rezistența si pentru tunelul Alina.

Pentru ambele tuneluri fost folosit un Cofraj hidraulic special care a realizat aceasta Operațiune pe Secțiuni de 12,5 metri.

✅️ Astfel a fost încheiata cea mai importantă activitate din acest șantier și sunt in curs de realizare celelalte lucrări printre care cele de instalații, finisaje și infrastructura căii de rulare.

La construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile.

Antreprenorul are mobilizate în șantier, pe tot lotul, peste 600 persoane și 210 utilaje și echipamente de construcții iar procentul de execuție a depășit 80%.

Lucrările pe această secțiune au început în vara anului 2023, iar progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), antreprenorul având o mobilizare foarte bună și posibilitatea de a circula pe acest lot chiar de anul viitor (luna august)”, a scris Ionel Scrioșteanu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Victor Ponta și suveraniștii au făcut o ofertă pentru Guvernul Ilie Bolojan

Reprezentanții noului grup parlamentar „Pace – Întâi România” transmit că sunt dispuși să sprijine Guvernul condus de Ilie Bolojan, cu condiția ieșirii USR de la guvernare.

Declarația a fost făcută la evenimentul organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), desfășurat la Hotel Radisson Blu din București.

„Dacă iese USR de la Guvernare, suntem 30 să compensăm”, a spus unul dintre participanții la eveniment pentru STIRIPESURSE.RO.

La evenimentul TIAD au participat mai mulți parlamentari și foști membri ai unor partide naționaliste, printre care: senatorul Petrea Dorin, senatorul Adrian Peiu, senatorul Liviu Fodoca, senatorul Ștefan Bortun, senatorul Clement Sava, senatorul Ninel Peia, deputatul Groza, Virgil Zidaru (Makaveli)și fostul premier Victor Ponta.

Aceștia fac parte din noul grup parlamentar „Pace – Întâi România”, format din foști membri ai partidelor SOS România, POT și AUR, care s-au reunit într-o platformă comună declarată „suveranistă, dar pro-europeană”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Gala de premiere Astra Film Festival 2025. Amalia Enache: „Selecția oficială a filmelor din acest an ne-a pus față în față cu lumea așa cum începe ea să devină”

În seara zilei de ieri, 25 octombrie, la Filarmonica de Stat Sibiu a avut loc Gala de premiere Astra Film Festival 2025. Evenimentul a adunat sute de fani ai filmului documentar, studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și o parte din juriul festivalului, format din regizori, critici de film și cineaști. Prezentatoarea galei a fost jurnalista Amalia Enache. Secțiunile competiționale au fost: DocShort, DocSchool, România, Europa de Est și Voci Emergente.

„Față în față cu lumea așa cum începe ea să devină”

Evenimentul a început cu un mic moment artistic, interpretat de „Tunicăresele Moațele din Apuseni”, după care a luat cuvântul prezentatoarea Amalia Enache: „E un sunet care ne este foarte drag aici, la Sibiu, sunetul tulnicelor. Un sunet care vine după atâtea zile în care, în documentare, am văzut destul de multe imagini nu tocmai prietenoase, cu fețe ale lumii în care trăim. E un sunet (al tulnicelor) pe care îl preferăm, nu al războiului, spre exemplu.

Au fost în această ediție de festival cinci documentare despre război, un prilej foarte bun pentru mine să-i salut pe studenții Academiei Forțelor Terestre, prezenți în sală, vă rog să-i aplaudați. Ei sunt studenți aici, la Sibiu, și mi se pare foarte frumos că jumătate din sală este ocupată de ei, mi se pare foarte frumos că au fost invitați. A fost foarte emoționant pentru ei. Înțeleg, au fost invitați la toate cele cinci documentare  despre război și la toate discuțiile din jurul acestor documentare. Noi știm despre documentar că ne arată lumea așa cum este ea, doar că selecția oficială a filmelor din acest an, ne-a pus parcă mai direct decât oricând față în față cu lumea așa cum începe ea să devină”.

Filmele documentar câștigătoare

Secțiunea competițională ,,DocShort”

Cel mai bun documentar, la secțiunea competițională ,,DocShort”, a fost „67 de milisecunde”, de Fleury Fontaine (Franța, 2025), iar motivația jurului a fost următoarea: „Pentru integrarea inovatoare și fluidă a tehnologiei în procesul narativ, deschizând noi perspective asupra narativelor documentare de investigație. Premiul Astra Film pentru cel mai bun documentar din cadrul competiției DocShort se acordă filmului 67 de milisecunde regizat de Fleury Fontaine.”

Secțiunea competițională ,,DocSchool”

„Planul necunoscut al lui Dumnezeu”, de Moritz Mueller-Preisser, (Germania, 2025) a fost ales ca cel mai bun documentar la secțiunea competițională ,,DocSchool”. „Acest film este un portret vizual remarcabil al unei familii moderne. Prin povestea unor personaje complexe și în continuă evoluție, regizorul prezintă o poveste personală despre depășirea structurilor tradiționale predefinite ale vieții, pentru a profita la maximum de viață și a-i întreține pe cei dragi în condițiile dorite.

Prin povestea creativă și precizia dramaturgică, această observație profund captivantă asupra unei familii particulare devine universală în mesajul său. În lumea divizată de astăzi, filmul oferă un exemplu excelent de depășire a acestor diviziuni prin dorința de acceptare, grijă și, în cele din urmă, iubire reciprocă. Premiul Astra Film pentru cel mai bun documentar din secțiunea competițională DocSchool se acordă filmului Planul necunoscut al lui Dumnezeu regizat de Moritz Mueller-Preisser, oferit de Fundația9 în memoria lui Vintilă Mihăilescu”, a fost motivația juriului.

Secțiunea competițională „România”

La secțiunea competițională ,,România”, au fost oferite două primii. Unul a fost acordat pentru cel mai bun regizor, și anume documentarului: ,,Viitor luminos”, de Andra MacMasters. Motivația juriului a fost: „Regizorul găsește moduri empatice de a reinterpreta trecutul, pentru a ne provoca să privim diferit prezentul, amintindu-ne de tinerețe ca o forță de rezistență. Juriul apreciază procesul laborios și original al filmului de a pune în valoare imagini istorice uitate, celebrând viziunea unui cineast trecut cu vederea. Printr-un colaj poetic și polifonie, regizorul transformă memoria în dialog. Premiul Astra Film pentru cel mai bun regizor din cadrul competiției România merge către Andra MacMasters pentru filmul Viitor luminos.”

Iar celălalt,  premiul pentru cel mai bun documentar, a fost acordat filmului „Still Nia”, de Paula Oneț. „Documentarul are curajul de a privi cu onestitate, trauma dintr-o cultură care încă învață să o gestioneze. Filmul transformă o poveste grea într-o călătorie blândă și senzorială, creând un spațiu sigur în care spectatorul se poate cufunda, reflecta și vindeca. Premiul Astra Film pentru cel mai bun film din competiția românească este acordat filmului Still Nia de Paula Oneț, oferit de Voyo”, a fost motivația juriului.

Secțiunea competițională „Europa de Est”

„Dragul meu Théo”, de Alisa Kovalenko (Ucraina, Polonia, Cehia, 2025), a fost ales ca cel mai bun documentar la secțiunea competițională ,,Europa de Est”. Motivația juriului a fost următoarea: „Un documentar despre curaj și sacrificiu personal. Dragostea pentru familie și pentru țară este motivația regizoarei de a-și risca viața pe linia frontului. Filmul este un jurnal, o mărturie și o scrisoare de dragoste de la o mamă către fiul ei, care își dorește să trăiască într-o țară liberă și pașnică. Premiul Astra Film din cadrul Competiției Europa de Est este acordat filmului Dragul meu Théo regizat de ALISA KOVALENKO, un documentar produs în anul 2025 de Ucraina, Polonia și Cehia.”

Secțiunea competițională ,,Voci Emergente”

La secțiunea competițională ,,Voci Emergente” au fost acordate două premii, unul pentru documentarul ,,Spre Vest, în Zapata”, David Bim (Cuba, 2025), pentru cel mai bun regizor, a cărei motivații a juriului a fost următoarea: „Filmat alb-negru, filmul este construit din cadre lungi, de observație, cu o intervenție minimă din partea autorului. Funcționează ca o fereastră către o lume necunoscută, în care cele două jumătăți se echilibrează ritmic, uman, imaginativ și dramaturgic. Abordarea caldă și profund umană a regizorului creează o îmbinare armonioasă între peisaje și chipurile protagoniștilor, făcând să pară că acestea devin una. Personajele devin lumea, iar lumea devine personajele. Premiul Astra Film pentru Cel mai bun regizor din secțiunea competițională Voci Emergente se acordă lui: David Bim, regizorul filmului Spre Vest, în Zapata.”

Și al doilea premiu, pentru cel mai bun documentar, a fost acordat filmului „Kabul, între rugăciuni”, de Aboozar Amini (Olanda, 2025). „O portretizare nuanțată a unei lumi greu de pătruns și de înțeles. Regizorul abordează povestea cu o deschidere totală și fără judecăți morale. Prin intermediul unei cinematografii de o frumusețe remarcabilă, filmul reușește să ofere o experiență atât senzorială, cât și senzuală, fiind în același timp, profund tulburător. Premiul Astra film pentru Cel mai bun documentar din secțiunea competițională Voci Emergente se acordă filmului Kabul, între rugăciuni regizat de Aboozar Amini”, a fost motivația juriului.

Zeci de copii și mii de iubitori al filmului de nonficțiune

În cuvântul de încheiere al galei, Dumitru Budrală, directorul festivalului, a transmis: „În urmă cu zece zile v-am invitat să pornim împreună într-o călătorie, o călătorie prin filmul de nonficțiune, fără granițe, prin lumi, culturi și povești reale. Astăzi, la final, putem spune că am reușit. Nouă ni s-au alăturat zeci de mii de copii din Sibiu și din județul Sibiu și mii de iubitori al filmului de nonficțiune”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO/VIDEO: Atac devastator al Rusiei asupra Kievului. Zeci de răniți și morți

Rusia a atacat cu drone capitala Ucrainei, Kiev, binalnțul trafic fiind trei morţi şi aproape treizeci de răniţi, inclusiv şase copii.

Rusia a atacat din nou Kievul pentru a patra noapte consecutivă. Un atac cu peste 100 de drone ruseşti asupra capitalei Ucrainei a făcut trei morţi şi aproape treizeci de răniţi, inclusiv şase copii, a anunţat duminică primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko.

„Conform primelor informaţii, trei persoane au murit şi 27 au fost rănite” în cartierul Desnianski din Kiev, a scris Kliciko pe Telegram.

Atacul a provocat, de asemenea, pagube materiale extinse, iar în mai multe apartamente ale unei clădiri au izbucnit incendii, care au fost ulterior stinse.

În cartierul Obolonski, resturi de dronă au căzut pe o clădire cu 16 etaje, potrivit primarului Kievului, scrie agerpres.ro.

Acest atac survine la o zi după ce bombardamente ruseşti asupra Ucrainei au ucis patru persoane şi au rănit aproximativ douăzeci în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

EDITORIAL. „Săptămâna Altfel” și pentru buzunarul părinților

În această săptămână, parte din elevii sibieni au avut „Școala Altfel”. O săptămână mult așteptată, alături de „Școala Verde”, de către cei mici.

O cercetare recentă realizată de INTTUITEXT arată că atât cadrele didactice, cât și părinții se implică în diverse moduri în implementarea acestor programe. Cadrele didactice ies din zona de predare exclusivă la clasă, iar părinții au posibilitatea de a se implica activ, ambele categorii regăsindu-se la confluența beneficiilor educative pentru copii. Cercetarea a adus și câteva date relevante. 81% dintre cadrele didactice își doresc să-i vadă pe părinți implicându-se mai des în activități asemănătoare programului „Școala Altfel”.

45 % dintre cadrele didactice au lucrat împreună cu părinții la elaborarea și aprobarea planului de acțiuni. 40% dintre părinți au contribuit financiar în cadrul acestui program. 33% dintre părinți și-au însoțit copiii la locul de desfășurare al activităților. 88% dintre cadrele didactice intervievate apreciază că elevii lor au fost entuziasmați de programul „Școala Altfel”.

Din primii ani de implementare a programelor în discuție, modul în care au fost percepute de către părinți și cadre didactice a fost unul nu de puține ori controversat. Acolo unde dascălii aleg să nu se implice în găsirea unor activități educative, săptămâna respectivă e doar pierdere de vreme. S-a propus chiar de către unele cadre didactice comasarea celor două programe, fiindcă de multe ori activitățile din „Școala Altfel” se regăsesc în „Șoala Verde”. În unele situații, elevii au stat în unele din zile acasă. Avem însă și cazurile fericite în care zilele respective sunt unele foarte bine receptate de copii, datorită diversității și creativității profesorilor lor de a le cultiva preferințele educaționale, relaționate cu activitățile propuse.

Una din problemele „lasă că merge și așa”, tradițională pentru sistemul de stat, e cea a înțepenirii în stare de proiect. Și a durutului în dosul educației de cum se pot descurca părinții și cadrele didactice să acopere costurile necesare unor activități de genul acesta. În continuare, școala românească se bazează pe buzunarul părinților în tot ceea ce înseamnă orientarea activităților didactice spre copii. Nu știu să se fi alocat vreodată bani de la Ministerul Educației pentru aceste programe. Știu însă că cel mai comod e să plasezi responsabilitatea pe Primăriile unde sunt arondate școlile respective și, mai ales, spre veșnica practică a cerșitului în zona privată, pe care ei o numesc elegant și ipocrit sponsorizare.

Lucrurile ar arăta cu totul altfel dacă, așa ca în alte state civilizate, elevii ar avea gratuitate la accesul la activitățile culturale (teatre, muzee, cinematografe, mijloace de transport etc.), prin alocarea de resurse naționale sau locale destinate acestor programe. Fără să mai aducem în discuție lipsa ignorantă, să spunem, a unor cursuri de formare a dascălilor în care aceștia să fie pregătiți să planifice, să organizeze, să identifice și să deruleze parteneriate viabile și relevante pentru astfel de acțiuni.

Până atunci însă elevii se bucură că nu fac orele de curs, dascălii că au posibilitatea să iasă din ritmicitatea predării la clasă, iar părinții bifează încă o „gratuitate a învățământului de stat”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Pr. Constantin Necula. Care-ți este numele? (Luca 8. 26-39)

Ghergheseni. Dincolo de apa Tiberiadei ori Mării Galileei. O zonă care scapă și autorității romane și celei legate de Ierusalim. În mijlocul acestei regiuni „scăpate”, un om care nu se mai supune nicicum regulilor vieții acesteia. Un sclav. Un înlănțuit de demon. Locuia în morminte. Înfricoșa drumeții. Și totuși iese în calea Mântuitorului. Arătând că „oricât de căzut ar fi chipul omului, își caută pe Cel care l-a chemat la asemănare” (Sf. Dumitru Stăniloae). Strigă și cade dinaintea lui Hristos. Dar de vorbit nu vorbește el, ci legiunea care-l locuiește. Numai nouă ni se pare azi glumă îndrăcirea, deși o vedem cu ochiul liber și ne deranjează. O numim în termenii psihiatriei sociale și o izolăm. Dar tot credem în minciuna diavolului care ne spune că el, el nu există.

Ghergheseni. Din om în porci. Mașrutizatul batalion de demoni se aruncă în apa unui lac. Aviz amatorilor care trebuie să înțeleagă: demonii nu suportă libertatea. Lor le place să manipuleze, să înlănțuie, să rănească, să batjocorească și să înspăimânte. Să domine într-o lume a mormintelor. Și să ne aducă mereu aminte de un trecut în care s-a simțit bine dominându-ne. Ca oameni și comunități deopotrivă.

Ghergheseni. Păzitorii porcilor informează pierderea turmei. Povestesc cum anume un om a umplut din neputinciosul său trup o turmă de porci cu demoni. Și eliberat s-a așezat la picioarele lui Hristos. Comunitatea ce stăpânea turmele e cuprinsă de frică. Abia târziu, spre anii ’80-’90 ai veacului nostru, s-a descoperit un templu care avea drept principal animal de jertfă porcul. Oamenii locului își pierduseră mușterii, dar se și temeau că vor fi vădiți ei înșiși de colaboratori ai demonilor pe care, de altfel, îi invocau drept zei. Erau dincolo de Marea Galieei și iudeii nu treceau la ei aproape niciodată. Ce va fi căutat Hristos acolo? Simplu. El caută oamenii care vor să se izbăvească. Aceștia îi spun că nu au nevoie de El. Se înspăimântă, dar atât. Seamănă cu noi. Care ne înspăimântăm de toate știrile și manipulările dar nu, nu ținem să fie Hristos în casa noastră ca nu cumva să ne pierdem afacerile din cotidian.

Ghergheseni. Un îndrăcit slobozit de dominația demonului devine Apostol. Rămâne cu ai lui ca să propovăduiască despre „cât bine i-a făcut lui Dumnezeu”. Nici nu trebuia să vorbească. Era suficient să treacă pe străzile Gherghesenilor. Cu el trece Hristos, care îl vindecase de moarte. Căci mort era și de aceea locuia în morminte. Cu el trece Hristos care îl vindecă de golirea sufletului, căci gol era și haină nu purtase pe el tocmai din acest motiv. În ciuda aparențelor și descrierii din Luca, momentul Ghergheseni este o biruință. O deschidere spre neamuri a Evangheliei Domnului Hristos. Intră în lumea păgână a regiunii aceleia – des numită de istorici  Decapolis – să restaureze adevărata închinare și să dea oamenilor Duhul Sfânt. Duhul libertății.

Ghergheseni. Provocare până astăzi celor care încă mai cred că răul e bun și așa și că diavolul construiește biserici și comunități. Pe cale, Hristos îi află numele: Legiune. Românii au tradus inspirat: Lighioană! Și uneori umblă liberă printre noi vânzându-ne iluzii. Să luăm aminte!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Ruxandra Gîdei: „De câțiva ani, încerc să citesc o carte din fiecare țară de pe glob”

Ruxandra Gîdei este creatoarea de conținut care, sub numele „4 fără 15”, a reușit să strângă peste 42.000 de abonați pe canalul ei de Youtube și peste 63.000 de urmăritori pe Instagram. Conținutul acesteia este puțin diferit față de cel al altor influenceri de vârsta ei. Ea citește, citește și dă mai departe impresiile și emoțiile sale stârnite de cartea sau cărțile descoperite.

Deoarece a venit toamna și timpul de afară îndeamnă oamenii la stat în case și tihnă, am invitat-o la o discuție despre cărțile care i-au marcat vara, despre cărțile pe care le recomandă pentru trecerea cu bine peste o toamnă mohorâtă și despre ,,tineri și citit”.

Cărți de vară și de toamnă

Care crezi că sunt cele mai potrivite cărți de lecturat vara? Dar toamna? 

Orice îți place! Dar poate cele mai scurte vara, ușor de dus în orice bagaj. Deși urmăresc un grup de fete pe Instagram și TikTok care toată vara au citit și discutat despre Ulise, mamutul lui Joyce, îndemnate de provocarea Ramonei Boldizsar (vezi: https://www.instagram.com/boldizsarramona?igsh=M3RoenByeHFtNWIy

Și de fapt, dacă mă gândesc, și pe mine tot vara m-a prins citindu-l…(https://youtu.be/COgwKIOozNY

Vin cu câteva idei din ce am citit eu vara care a trecut: „Autobiografia roșului”, de Anne Carson – pentru că e scurtă, criptică, dar foarte jucăușă; „Cântec lin”, de Leïla Slimani – pentru că e o lectură captivantă, un soi de thriller, în timp ce atacă totuși teme sociale importante; „Spioană în casa dragostei”, de Anaïs Nin – în aparență frivolă, genul de carte pe care s-o iei la plajă, dar explorează în profunzime viața interioară a protagonistei măcinate de vină.  

Cu ce să trecem peste toamnă

Cu ce să trecem peste toamnă? Eu m-aș uita mai ales către cele mai interesante apariții noi/recente: 

  • Din poezia românească:
    • „Noi ce suntem?”, de Izabel Marin, autoare romă; 
    • Colecția pocket de la Editura Art („Pământul Plath” al Ancăi Zaharia și „Até” – noul volum al Olgăi Ștefan – sunt două dintre ele); 
    • Debuturi apărute recent la editura OMG, ca „Nu toată lumea moare din dragoste” de Laur-Mihai Amanolesei;
    • De la Casa de Editură Max Blecher: „Ludmila răstoarnă munții”, de Lena Chilari; „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”, de Simona Sigartău; „Moartea mea din flori”, de Cristian Popescu, cu o selecție de poeme a unuia dintre cei mai interesanți poeți ai generației ’90;
    • Revenirea Cristinei Drăghici după 5 ani, „Un râs ca un zgomot de sticle sparte”;
  • Dacă mă întorc spre proză, autohtonă și tradusă deopotrivă:
    • „Detaliu minor”, de Adania Shibli, proaspăt tradus, un roman care explorează experiența trăirii în violență și teroare din perspectivă palestiniană. Se împarte în două planuri narative – unul istoric și altul ancorat în trecutul recent – cu detalii obsedante și o atmosferă care te bântuie mult timp după lectură. Aș vrea să recomand orice de Percival Everett, fiindcă e un autor atât de erudit & amuzant & abil tehnic, iar „James” e un roman tradus relativ recent în română, o nouă interpretare a „Aventurilor lui Huckleberry Finn” din perspectiva lui Jim; „Camping” – noul roman al Laviniei Braniște și cu siguranță unul dintre cele mai reușite – în care urmărim gândurile unei românce plecată în diaspora pentru munci deloc ușoare, în ultimele luni de dinaintea pensionării și revenirii în țară;„Aicea-i și raiul, și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită”, prin care Paula Erizanu ne îndeamnă să ascultăm cu mai mare atenție poveștile celor din jurul nostru, în special ale celor trimiși sistemic spre marginile societății de-a lungul istoriei; „Primăvara la Bug”, de Mircea Tănase, un roman dureros despre deportarea romilor în Transnistria, fiindcă vedem zilnic că ne cunoaștem încă mult prea puțin istoria.

,,Tinerii citesc atunci când au acces la cărți care vorbesc despre problemele lor”

Tinerii mai citesc în ziua de azi? Dacă da, ce cărți preferă? (știu, sună clișeic 😊)

Ar fi minunat dacă am avea mai multe studii pe marginea preferințelor de lectură ale tinerilor (și nu numai) – e, de fapt, destul de problematic că singurele date centralizate pe care le avem în sensul ăsta vin direct de la edituri (câteodată și din partea unor librării online), de regulă în preajma târgurilor de carte, oricum imposibil de defalcat pe categorii de vârstă. Din păcate, piața de carte românească rămâne destul de opacă. 

Ce pot spune sigur e că tinerii citesc atunci când au acces la cărți care vorbesc despre problemele lor; atunci când au în jur, de exemplu, biblioteci unde oamenii sunt lăsați să își facă treaba; atunci când au norocul să afle despre autoare și autori contemporani de la vreun profesor pasionat de lectură; sau dacă, scrollând pe rețele, algoritmul îi catapultează, cumva, într-o comunitate de cititori (aici sunt prezenți zeci, dacă nu sute de mii de tineri). 

Ca să fac o analogie extrem de simplă, e cam la fel cu „cererea indusă” și autostrăzile: dacă construiești o stradă mai largă, vei avea destul de rapid un trafic mai intens; în mod similar, dacă statul se asigură că tinerii înțeleg relevanța culturii și văd constant în jurul lor alți oameni care o consumă, le vor urma exemplul. Problema e că gustul ăsta trebuie cultivat, nu e ceva cu care te naști pur și simplu. 

Cât despre preferințe, ramurile Instagram și TikTok dedicate lecturii arată că cititorii de fantasy, romantasy și în general ficțiune de gen devin tot mai numeroși, atât în România, cât și în afara granițelor. Există date clare provenite din alte țări care arată asta, dar și faptul că rețelele influențează comportamentul de consum al cititorilor tineri. Sunt convinsă că nu puțini dintre acești cititori devin curioși și de alte ramuri ale literaturii la un moment dat în viață.

Dacă privesc mai aproape în jurul meu, văd că tinerii care aleg să vorbească online despre cărți caută tot mai mult să își diversifice lecturile, nu se feresc de poezie, iar literatura română contemporană e tot mai prezentă pe rețele, deși rămâne absentă din programa pentru BAC, de exemplu – despre autoare femei ce să mai vorbim. Tot mai des, acești cititori preferă totuși să meargă mult dincolo de granițele noastre, dincolo și de literatura angloamericană care domină piața traducerilor, ceea ce e excelent. 

Ce părere ai despre mărirea TVA-ului la cărți? Crezi că aceste scumpiri vor îngropa piața de carte din România?

Suntem într-un moment în care țările europene se îndreaptă tocmai spre măsuri care îmbunătățesc accesul la carte, în contextul în care abilitățile noastre de lectură sunt tot mai slabe la nivel global. Cum Danemarca va renunța cu totul la TVA-ul pentru cărți, România va fi printre țările cu cota cea mai mare din UE. Or, chiar nu ne permitem asta în contextul în care avem cel mai mic număr de cititori, cea mai fragilă piață de carte, cea mai slabă rată de alfabetizare; la acestea se mai adaugă: cel mai mare risc de sărăcie din UE, o populație scindată care se confruntă cu un declin democratic… pur și simplu nu e o zonă în care ne permitem să facem economii. 

Mai există țări europene, ca Irlanda și Cehia, care nu taxează suplimentar cărțile întocmai dintr-o convingere că statul nu ar trebui să taxeze cunoașterea. Tocmai spre asta ar trebui să tindem, însă mesajul transmis de clasa politică a fost în ultima perioadă: cultura este un lux și nu îi înțelegem valoarea pentru democrație. Cu toate că accesul la cultură este un drept constituțional și deși este un domeniu deja extrem de fragil, cronic subfinanțat, și deși prețurile la carte au crescut deja considerabil după mai multe crize în ultimii ani.

Nu, scumpirile nu vor îngropa piața de carte din România, dar vor ridica și mai mult bariera accesului la lectură, în contextul în care nu avem niciun fel de alte politici publice de susținere a industriei și culturii în general, vreo strategie coerentă pentru promovarea lecturii, sau măcar biblioteci accesibile pentru cei mai vulnerabili. Apoi, dintre edituri și librării, desigur că supraviețuiesc lanțurile mari, afacerile deja consolidate, iar diversitatea lecturilor din care putem alege, ori a spațiilor în care ne putem întâlni cu alți cititori, se subțiază. 

Librăriile independente, de exemplu, construiesc comunități în jurul lecturii

Crezi că librăriile din Sibiu vor rezista? (Bănuiesc că știi de cazul Diverta)

Există foarte puține librării fizice în toate orașele din România; și mai puține sunt cele independente, ori care își propun să supraviețuiască preponderent din vânzarea de carte. Vor rezista cele care vând carte într-o proporție mică, pe lângă jocuri, accesorii, rechizite… 

E o problemă oriunde în țară, dar mai ales în orașe mici, faptul că nu există politici care să susțină aceste spații, cum ar fi subvenții pentru librării mici ori facilități fiscale. Ce nu înțelege clasa politică, cred, e că acestea sunt mult mai mult decât simple afaceri – librăriile independente, de exemplu, construiesc comunități în jurul lecturii, aduc generații de cititori laolaltă și ajung să facă munca unor instituții.

Ce citesc oamenii mai mult, cărți online sau fizic? (inclusiv tu)

Ca în alte țări, și în Romania se consumă din ce în ce mai mult cărți electronice (și audiobooks), deși nu toate editurile reușesc să-și facă titlurile disponibile electronic într-un mod sigur; citisem totuși un articol care susținea că până în 2029, numărul utilizatorilor de audiobooks ebooks din România ar ajunge la 2,9 milioane. 

Poate e un semn că am îmbătrânit, dar… mie una mi-a devenit tot mai greu să mă așez cuminte la birou sau în fotoliu cu o carte; ca să citesc cât mai des, trebuie să pot citi oricum și oricând. Am, deci, o bibliotecă întreagă în telefon (spre dezamăgirea rafturilor mele fizice…) la care încerc să revin în loc de scroll pe aplicații, iar în naveta cu bicicletă, tren și metrou către job, ascult mai mereu o carte audio. În momentul de față: „The Emperor of Gladness”, de Ocean Vuong și „Domnul președinte”, al lui Miguel Ángel Asturias – alegerea mea pentru Guatemala și un roman despre cruzime, putere și paranoia sub dictatură. 

Ce simți atunci când deschizi prima oară o carte nouă?

Hmm… curiozitate – cu asta încerc să intru mereu într-o poveste nouă.

Cum alegi cărțile pe care urmează să le citești?

Cred că nu e o rețetă; dacă vorbim de literatura română, sigur, încerc să urmăresc noile apariții. Când revin în țară, vizitez librăriile și îmi dau voie să mă pierd între rafturi; de la distanță, fac același lucru cu site-urile librăriilor online. De câțiva ani, încerc să citesc o carte din fiecare țară de pe glob (o provocare pe care probabil o voi încheia abia prin 2028-2029-2030), așa că mă interesează mai ales autori despre ai căror cultură cunosc prea puține. 

Evident, am câteva criterii pe care le aplic oricând îmi aleg următoarea lectură: îmi plac cărțile subversive, care chestionează poveștile larg acceptate și care vorbesc despre inechități sistemice, indiferent de genul literar. E nevoie să cunoaștem povești de felul ăsta din cât mai multe contexte, cred, ca să le recunoaștem atunci când le vedem în jurul nostru. Dar nu e o condiție suficientă; vreau ca textul să mă provoace, să existe o dimensiune „experimentală”.

Apreciez când autorul nu își subestimează cititorii, dar e și greu să construiești tot felul de artificii în text iar cititorul să simtă că se justifică. Mai apreciez mereu mai multe fire narative suprapuse și, din când în când, îmi place să citesc despre personaje cu preocupări literare (scriitori, bibliotecari, cercetători).

Mai zic că vara care tocmai a trecut am încercat o provocare interesantă, pe care urmează să o lansez și comunității mele: vizitând biblioteca locală, mi-am oferit 60 de secunde să aleg 4 cărți de citit, fără să explorez de dinainte rafturile. E un experiment prin care descoperi titluri la care altfel nu ai ajunge, poate, niciodată. Urmează să postez rezultatul pe canalele de Instagram și TikTok 🙂 

Ce mai funcționează pentru mine în alegerea lecturilor: să urmăresc creatorii de conținut preferați din online și să citesc cărțile pe care le recomandă cel mai des. În felul ăsta am oricând un partener de dialog pe marginea cărții. Am alcătuit o mică listă a oamenilor pe care îi urmăresc eu cu drag, aici: https://www.instagram.com/p/DMDa5stosc8/?igsh=OHBlZGl1bTlpMnFw 

„Locuiește între mai multe orașe biblioteca mea”

Cât de mare e biblioteca ta și cât la sută din cărțile pe care le ai nu le-ai citit, încă?

Locuiește între mai multe orașe biblioteca mea, însă cea de aici, din Țările de Jos, conține aproape exclusiv cărți necitite – când termin de citit o carte, fie revine acasă, fie își găsește o nouă casă într-una din minibibliotecile de cartier (iubesc că sunt atât de multe aici, există inclusiv o hartă pe care se pot localiza, la https://minibiebs.nl/). Sigur că păstrez preferatele, le însemnez, dar încerc să nu mă atașez de cărți prea tare ca obiecte – cel mai bine e să circule.

Pe Ruxandra o puteți găsi aici: www.youtube.com/c/4fără15;                 instagram.com/4fara15;                                                  goodreads.com/user/show/54171221-ruxandra-g-dei

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Amenzi de sute de lei pentru persoanele care l-au huiduit pe Ilie Bolojan

Persoanele care l-au huiduit pe premierul Ilie Bolojan la festivitățile de Ziua Armatei la Carei au fost sancționate de jandarmi.

„Astăzi, 25 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare au asigurat măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării ceremoniei oficiale organizate în municipiul Carei.

În acest context, jandarmii au sancţionat contravenţional 2 persoane, în conformitate cu Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, după cum urmează: 1 amendă în valoare de 500 lei, conform art. 2, pct. 1, pentru săvârşirea în public de fapte şi expresii jignitoare; 1 avertisment scris, potrivit art. 2, pct. 23, pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice”, precizează Jandarmerie Satu Mare.

Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit de mai multe persoane în timpul discursului oficial şi după încheierea evenimentului dedicat Zilei Armatei Române de la Carei, el afirmând că este obişnuit cu astfel de situații.

„Eu sunt obişnuit cu aceste lucruri, n-am probleme din astea. N-am niciun fel de probleme”, a spus Bolojan în timp ce se deplasa de la Monumentul Ostaşului Român spre maşină, alături de prefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamas şi primarul municipiului Carei, Monica Giurgiu-Kovacs.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ratat la libere, executat în prelungiri. CSU Sibiu irosește o revenire eroică și cade în „vulcanul” de la Ploiești, 90-95

0

Într-o Sală a Sporturilor care a arătat ca o sărbătoare (doar pentru gazde), cel puțin așa se vedea de la TV, CSU Sibiu a demonstrat sâmbătă seara definiția statistică a unei „oportunități ratate”. După ce au șters un deficit de 10 puncte printr-un sfert patru eroic, echipa noastră a avut victoria în mână, dar o ratare crucială de la linia de libere a trimis meciul în prelungiri.

Acolo, gazdele de la CSM BBA Petrolul Ploiești, resetate și împinse de un public frenetic, au preluat controlul. Scorul final, 95-90, lăsând Sibiul (acum pe locul 10) să analizeze o înfrângere care doare mult mai mult decât o arată cifrele.

Cum s-a întâmplat: 30 DE MINUTE DE PASIVITATE, 10 MINUTE DE FURIE

sursa foto FB CSU

Ar trebui să analizăm datele, pentru că impresiile pot fi înșelătoare.

Contrar oricărei narațiuni despre un meci strâns, Sibiul nu a fost „aproape” în prima repriză. Dimpotrivă. Ploieștiul a controlat ritmul și a dictat jocul. Sfertul 1: 20-15 pentru gazde iar sfertul 2: 24-19 pentru gazde.

Rezultat la pauză: 44-34 pentru Ploiești. Când ești condus la 10 puncte, nu ești în meci, ești într-o groapă pe care ai săpat-o singur. Sfertul trei a fost un exercițiu de stagnare (25-25), ceea ce însemna că Sibiul intra în decisiv tot cu un handicap de 10 puncte (69-59).

Apoi, s-a apăsat un buton. În sfertul patru, defensiva Sibiului, absentă până atunci, a sugrumat Ploieștiul, limitându-i la doar 11 puncte. În ofensivă, CSU a explodat cu 25 de puncte. O revenire clasică, încheiată cu egalarea la 84-84.

MOMENTUL DECISIV: Presiunea de la linia de libere

Aici se separă victoriile de înfrângerile dureroase. Cu victoria pe tavă, MJ Randolph a ajuns la linia de libere. A ratat una dintre aruncări. Șansa s-a evaporat. Prelungiri.

Logica baschetbalistică spune că echipa care forțează prelungirile are inerția. Eu spun că echipa care a condus tot meciul și este salvată de o ratare primește un „reset” psihologic. Exact asta s-a întâmplat.

În prelungiri, scor 11- 6, Sibiul nu a mai avut combustibil. Energia colosală consumată pentru a anula deficitul, combinată cu frustrarea ratării victoriei, și-a spus cuvântul. Ploieștiul, prin A. Jones (MVP-ul serii cu 20 de puncte), a pedepsit fiecare ezitare.

DE CE am pierdut

E ușor să arătăm cu degetul spre o ratare. Dar problema e mai adâncă.

Statistica Nevralgică: Mo Pratt a jucat peste 30 de minute. Enorm. Contribuția sa la scor: 7 puncte. Când un jucător de bază este pe parchet atât de mult timp, dar producția sa ofensivă este minimă, efortul celorlalți este anulat. Elias Dragan a fost principalul marcator al Sibiului 14 puncte, cu peste 20 de minute jucate dar a avut nevoie de ajutor.

  • MJ Randolph a avut o viziune bună, insă statisticile sunt mult sub media ultimelor partide (13 puncte, 5 assisturi). Adamovic a fost eficient, venind cu 12 puncte în peste 20 de minute. K. Stone și-a făcut treaba sub panou cu 8 recuperări, fiind TOP Rebounder pentr uechipa naostră.

Jucătorul proaspăt sosit în lot Tavon King a jucta 15 minute și a marcat 13 puncte și a făcut o recuperare. Un prim meci bun.

CSM BBA Ploiești – CSU Sibiu

Problema nu a fost lipsa de efort în sfertul 4. Problema au fost primele trei sferturi.

Ce urmează: o sală care asșteaptă constanță

CSU Sibiu este pe locul 10 și are nevoie disperată de constanță. Reveniri de genul acesta sunt bune pentru public, dar sunt un model de business nesustenabil pentru o echipă care vrea în play-off.

Urmează meciul de acasă, în Sala Transilvania, contra CSA Steaua Sharks București. Galeria și suporterii vor ajuta echipa – o vor face, ca întotdeauna.

Întrebarea este dacă echipa tehnicianului olandez poate livra 40 de minute de baschet disciplinat. Soluția nu este să înveți să revii eroic; soluția este să nu mai fii nevoit să o faci

Sursa pentru acest articol datele oficiale https://www.frbaschet.ro/

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/VIDEO: Două persoane au murit în Munții Făgăraș/UPDATE: Trupurile victimelor au fost recuperate duminică

UPDATE: „Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu a intervenit pentru recuperarea celor două victime. Acţiunea de salvare s-a desfăşurat cu sprijinul unei echipe pedestre formata din 11 salvatori montani şi al unei echipe formate din patru salvatori montani, inseraţi cu ajutorul elicopterului POA Braşov în proximitatea victimelor.

Salvatorii au fost nevoiţi să parcurgă încă aproximativ o oră şi zece – o oră şi douăzeci de minute până la prima victimă. După ce au ajuns, au procedat la coborârea în siguranţă a victimelor şi au realizat joncţiunea cu echipa pedestră.

Ambele victime au fost transportate în firul văii, de unde elicopterul SMURD de la POA Braşov a reuşit să le preia, împreună cu unul dintre salvatorii montani, pentru transportul către baza muntelui.

Salvatorii se retrag spre baza muntelui unde mai au de parcurs aproximativ 3 ore pana ajung la mașini. Pentru ei acțiunea încă nu s-a încheiat”, a transmis pe Facebook Salvamont Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Două persoane și-au pierdut viața, sâmbătă, după ce au căzut câteva sute de metri în Munții Făgăraș, în zona Vârfului Netedu.

„Accident montan grav în Munții Făgăraș – zona Vârful Netedu

Astăzi, trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpășelului. Una dintre acestea a reușit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă, suferind leziuni incompatibile cu viața.

Persoana aflată în viață a fost recuperată de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, și transportată în siguranță la Bâlea Lac.

La locul accidentului a coborât un salvator montan care a constatat decesul celorlalte două persoane. Din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, acestea nu au putut fi recuperate astăzi prin troliere. Operațiunea de recuperare va fi reluată mâine, atât terestru cât și aerian, în funcție de evoluția vremii.

Din primele informații, persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă.

Momentan nu se cunosc vârstele și alte date de identificare ale acestora. Vom reveni cu detalii privind acțiunea de mâine”, a transmis Dispeceratul Național Salvamont România pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

„La Sibiu, Fotoclubul Orizont nu a mai avut parte de un asemenea experiment”

Marți, 21 octombrie, de la ora 19:00, Fotoclubul Orizont Sibiu a organizat la Galeria Fantasy Art din Sibiu (Piața Schiller, nr. 4) o expoziție de artă fotografică intitulată „Orizont Experimental”. Curatorul vernisajului a fost Radu Stănese. Fotografiile au aparținut membrilor veterani ai Fotoclubului Orizont: Liliana Popescu, Gabriel Matlak, Louis Guermond, Sergiu Jereb, Dan Kamner, Ștefan Dragomir, Oscar Iustin Mărgărintoni și debutanților: Toma Rosetti, Andrei Baciu, Robert Păștină.

O expozițiție experimentală, un echilibru între formă și fond

Oscar Iustin, președintele Fotoclubului Orizont, a fost cel de la care a pornit ideea acestei expoziții: „Ideea proiectului a plecat dintr-o cercetare de-a mea. Îmi plac lucrurile experimentale fiindcă permit o anumită joacă, adică nu te iei în serios, dar iei în serios demersul. Trebuie să faci abstracție la toate regulile, la tot ce știi despre fotografie, doar să creezi din suflet. Toată această expoziție nu este despre formă neapărat, deși este și aceasta importantă, este despre fond, despre mesaj. La fel ca în arta contemporană actuală, este despre mesaj, dar mie îmi place să avem și formă. Este un echilibru între formă și fond”.

„Noi funcționăm ca un colectiv, nu funcționăm solitari”

„Puteam oricând să-mi fac o expoziție personală și am zis să-mi întreb colegii dacă sunt dispuși și ei să facă parte la toată nebunia aceasta. Și culmea, au fost foarte foarte entuziasmați de prospectul acesta. Gândiți-vă, eu am niște studii de artă, ei nu au. Și gândiți-vă cât de mișto au lucrat toți. Fiindcă expoziția nu ține de zona editorială, de național geografic, de aceste zone simple, ci ține mai mult de un demers artistic, de fineart; categorisind, expoziția e una de colaj, fineart; sunt de toate aici și nu găsiți lucrări care sunt editoriale, fotoreportaje sau documentare, portrete simple.

Aici este un întreg demers. Firul roșu era experimentul. Dar experimentul nu era important în concept, el e doar un instrument, este doar o tehnică. Ca să avem cu ce să lipim toată expoziția de la început la coadă, aici a fost și treaba lui Radu Stănese. Toți participanții au trebuit să facă niște cercetări. Au primit ca temă maieștrii fotografi contemporani și după aceea au făcut reserch. Este o fotografie cercetată. Am avut toți nopți nedormite, în care discutam panotarea, conceptul, fotografiile, tot, până nu s-a mai discutat nimic. Ce mi-a plăcut mie.

Am mai spus acest lucru: Nu este despre mine, Oscar Iustin, președintele Fotoclubului Orizont, ci este despre noi, noi suntem Orizont, nu este fotoclubul Oscar Iustin, este fotoclubul Orizont Sibiu. Noi funcționăm ca un colectiv, nu funcționăm solitari. Ce m-a surprins pe mine au fost cei tineri, care au avut și niște condiții puțin mai dure, au avut timp mult mai puțin de a efectua acest proiect. Am fost foarte mândru și de Liliana Popescu, care a venit cu un demers artistic foarte intens”, a continuat Oscar.

,,La Sibiu, Fotoclubul Orizont nu a mai avut parte un asemenea experiment”

Radu Stănese, curatorul expoziției, a declarat: „Mă bucur că acest eveniment se întâmplă într-un spațiu necovențional, sub semnul experimentului. În primul rând, la Sibiu, Fotoclubul Orizonat nu a mai avut parte un asemenea experiment și în al doilea rând pentru că fotografia începe să se articuleze în discursuri mai complexe. În sensul că aici autorii ne oferă colecții fotografice, astfel încât spațiul este ofertant din punct de vedere al poveștii, al narativului fotografic. Fotografiile devin pe undeva un pretext și nu atât un text propriu-zis, ele sunt o lume surprinsă, abstrasă din lumea autorului, un crâmpei care își găsește locul printr-un panotaj total necovențional. Toate aceste experimente la un loc creează un experiment mare, cuprinzător, pentru cele două generații care s-au întâlnit. Vorbim aici de seniorii fotoclubului Orizont și de juniori”.

„Am căutat un fel de încăierare între organic și anorganic”

Unul dintre tinerii părtași la eveniment, Toma Rosetti, a spus: „Aceasta expoziție mi s-a părut că a ieșit foarte interesantă. Îmi place că fiecare a reușit să își prezinte viziunea lui unică aupra unei expoziții colective de fotografie experimentală. Am participat la acest proiect cu o serie de trei lucrări alb-negru, la care am folosit foarte mult procesarea digitală, distorsiunea, și am căutat un fel de încăierare între organic și anorganic, prin acestea mă refer la natură și la structuri făcute de oameni; de la șantiere la clădiri abandonate și așa mai departe, care încep ușor-ușor să se destrame cu trecerea timpului și sunt preluate înapoi de natură, deci este un fel de dialog. O relație între două lumi diferite și m-am folosit de distorsiune, cum spuneam, ca să ofer imaginilor un fel de textură foarte puternică care te-ar duce undeva la graniță între ce este digital, dar care totuși arată ca un lucru organic.

„Vrem să venim în întâmpinarea tinerei generații să-i chemăm alături de noi”

Gazdele evenimentului, Gabriel Tibori și Alexandru Suca Pop, proprietarii galeriei Galeria Fantasy Art, au spus și ei câteva cuvinte. Gabriel Tibori a mărturisit: „Am avut parte de un eveniment deosebit. Este prima expoziție experimentală a Fotoclubului Orizont, cu o participare numeroasă și suntem foarte bucuroși că i-am primit ca gazde pe acești artiști fotografi. Cum spunea și Radu Stănese, expoziția a reunit fotografi, atât din generația veche, cât și mai tineri. Ne propunem în continuare să mai avem parte de asemnea evenimente.

Vrem să venim în întâmpinarea tinerei generații, să-i chemăm alături de noi, să creem un nucleu în jurul nostru și să continuăm expozițiile și să contribuim la viața culturală a Sibiului. Suntem prima galerie underground în Sibiu”. Iar Alex Suca Pop, a zis: „Pe mine m-a bucurat tare mult faptul că am găsit un compatriot pe care mă pot baza (se referă la Gabriel Tibori aici) și plăcerea mea este că avem expoziții pe care să le promovăm. Atelierul nostru este primul atelier care, deși nu a fost deschis oficial, a găzduit patru evenimente. Vom participa și la Ziua Sibiuliui, în 20 decembrie. Ne aducem contribuția în comunitate prin culoare, dar și prin informație. Vrem să promovăm cultura. Fără cultură nu știu ce ne mai rămâne”.

Evenimentul a fost organizat de Fotoclubul Orizont și Casa de Cultură a Studenților Sibiu, fiind co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu și Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI