Acasă Blog Pagina 5094

Se oprește curentul electric în Sibiu și județ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 25 MAI 2017
•între orele 9-17 în localitatea SIBIU, pe strazile Rennes, Z.Boiu (partial).
•între orele 9-17 în localitatea BLAJEL, pe strazile T.Vladimirescu, Morii.
•între orele 8-16 în localitatea APOLDUL DE SUS Partial.
•între orele 9-17 în localitatea RUSI strada Principala partial.
VINERI, 26 MAI 2017
•între orele 8-16 în localitatea APOLDUL DE SUS Partial.
•între orele 9-17 în localitatea VESEUD strada Principala.
•între orele 9-16 în localitatea AGNITA strada Fabricii nr. 21, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 37A, 37B, 38, 39, 40, 41, 41B,42.
•între orele 8.30-15 în localitatea TOCILE sat vacanta integral, CISNADIE strada Dealul Lui Grigore integral.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.electricats.ro rubrica „Întreruperi programate – Sucursala Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

FOTO – Lecții ”altfel” la uzinele de apă ale Sibiului

Aproape 200 de elevi ai Școlilor gimnaziale nr. 1, 6 și 21 din Sibiu au vizitat, în cadrul Programului ”Școala altfel”, uzinele de apă ale Sibiului. Copiii au dorit să afle totul despre drumul pe care apa îl face într-o uzină de apă, transformându-se din apă brută în apă potabilă, sigură consumului uman. Uzina de apă ”Sibiu Sud” a găzduit vizita elevilor de la Școala nr. 6, care au aflat că noua stație, inaugurată în 2016, asigură necesarul de apă pentru robinetele locuitorilor orașului Cisnădie și ai comunei Rășinari.
Beneficiind de o tehnologie modernă stația tratează, în fiecare secundă, 100 de litri de apă provendind din sursa Sadu, capacitatea putând crește până la 400 litri / secundă. Întreg procesul este monitorizat printr-o serie de senzori ce transmit date în timp real cu privire la calitatea apei, debit, volum și presiune. În laboratorul de analize apă potabilă, copiii au efectuat câteva determinări privind nivelul Ph-ului, temperatura și turbiditatea, rezultatele indicând că apa îndeplinește criteriile de potabilitate.
Uzina ”Dumbrava” asigură alimentarea cu apă a municipiului Sibiu, a comunelor Cristian, Șura Mare, Șura Mică, Șelimbăr, ,Loamneș, Păuca și a orașului  Ocna Sibiului, tratând, în fiecare secundă, 650 de litri de apă brută provenind din sursa Gura Râului. Procesele tehnologice de potabilizare au fost urmărite cu mare interes de elevii Școlilor nr. 1 și 21 ce au parcurs ”drumul apei” care pornește de la camera de amestec trecând prin bazinele de coagulare, filtre cu paturi de nisip, instalații de dezinfectare cu clor și ajungând în rezervoare de înmagazinare de unde apa potabilă este introdusă în rețeaua de distribuție. Și aici, apa este strict monitorizată din punct de vedere al calității, datele fiind centralizate în sistem SCADA, soluție modernă și eficientă de control on-line a proceselor din uzina de apă.
Fie că au fost la Uzina ”Sibiu Sud” sau la ”Dumbrava”, elevii s-au declarat încântați de faptul că apa pe care o consumă este sigură și că în spatele fiecărui pahar de apă stă efortul continuu al oamenilor ce deservesc întreg sistemul de captare, transport, potabilizare și distribuție a apei. ”Apă Canal” SA Sibiu acordă o mare importanță educării tinerei generații prin adoptarea unui comportament responsabil față de resursele de apă, de utilizare corectă a apei potabile, atitudine ce poate genera creșterea calității mediului înconjurător cât și o scădere a nivelului facturilor pentru acest tip de utilități. Următoarea întâlnire dintre angajații operatorului regional de servicii de alimentare cu apă și canalizare și elevi va avea loc pe 31 mai, când copiii de la Școala generală din Rășinari vor efectua o vizită la Stația de epurare municipiului Sibiu în cadrul ”Săptămânii verzi” organizată de  Comisia Europenă în parteneriat cu ”Apă Canal” SA Sibiu.

Doi candidați pentru postul de primar din Marpod

Două persoane și-au depus candidatura pentru funcția de primar al comunei Marpod. Este vorba de viceprimarul Nicolae Țiban (PNL), care îndeplinește în prezent funcția de primar interimar, dar și de un candidat din partea PSD – Bogdan Bârsan.
Toate pregătirile pentru scrutinul din 11 iunie sunt făcute de către Biroul Electoral de Circumscripție, condus de judecătoarea Daniela Lepădat.
În comună vor fi amenajate două secții de votare – una la Marpod și una la Ilimbav – iar componența celor două comisii electorale va fi stabilită, prin tragere la sorți, în data de 6 iunie.
Campania electorală va începe în 27 mai și se va înxcheia cu o zi înainte de data scrutinului.
Pentru buna desfășurare a procesului electoral vor fi tipărite 800 e biletine de vot, fiind înscriși pe listele electorale 706 alegători.
 

Unde au loc evenimente de Ziua Eroilor

Joi 25 mai, cu ocazia Zilei Eroilor – Înălţarea Domnului, în județul Sibiu vor avea parte o serie de ceremonii militare. Evenimentele sunt organizate de Garnizoana Sibiu, împreună cu Instituția Prefectului.  

Programul este următorul:

ora 10,30 – 11,00: Cisnădie – Parcela Eroilor – Ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori

ora 12,00 – 12,30: Sibiu – Cimitirul Eroilor din Pădurea Dumbrava – Apelul Solemn

ora 12,30 – 13,00: Sibiu – Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava – Ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori

ora 12,30 – 13,00: Săliște – Monumentul Eroilor – Ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori

ora 12,30 – 13,00: Gura Râului – Monumentul Eroilor – Ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori

ora 14,00 – 14,30: Poplaca – Monumentul Eroilor Români, Austrieci și Germani – Ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori

Voluntari premiați pentru implicarea în Săptămâna Națională a Voluntariatului

Voluntarii medieșeni care au participat la Săptămâna Națională a Voluntariatului au fost premiați de către reprezentanții municipalității locale pentru implicarea în evenimentele organizate în ultima săptămână. Primăria Municipiului Mediaș a organizat în perioada 15 – 21 mai 2017, o serie de evenimente, prin care a fost oferită oportunitatea tinerilor și seniorilor să practice voluntariatul, cu scopul de a marca în municipiul de pe Târnava Mare, Săptămâna Naţională a Voluntariatului. Evenimentul a debutat în data de 15 mai în mai multe locații, unde s-au desfăşurat un număr de 15 activități, în care s-a pus accentul pe comunicare, socializare, stoparea violenţei, promovarea lecturii, a respectului pentru drepturile omului şi demnitatea umană, șah, stimularea dialogului social şi acceptarea persoanelor dezavantajate în grupurile locale.  Peste 500 de persoane au fost implicate în cele 15 activităţi, iar dintre acestea un număr de 40 de tineri, adulţi şi seniori activează ca şi voluntari în cadrul Consiliului Local al Tinerilor, precum şi la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth”.

Strada Rennes închisă!

 Joi, 25 mai circulația va fi închisă între orele 9:00 și 17:00 pe un tronson al străzii Rennes, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu.

Este vorba despre tronsonul dintre Bulevardul Victoriei și strada Zaharia Boiu. Măsura este necesară pentru execuția lucrărilor de înlocuire a unui stâlp de electricitate din apropierea intersecției cu Bulevardul Victoriei.

În aceste condiții șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare în intervalul orar menționat.

Deplasare grea, meci infernal: Pandurii – Gaz Metan Mediaș

0

Fotbaliștii Gazului Metan nu au avut mult timp la dispoziție pentru a savura victoria împotriva formației Concordia Chiajna, 3-0, de marți seara. Jucătorii medieșeni au plecat miercuri la prânz spre Severin, acolo unde vor juca vineri seara cu Pandurii, o altă formația care luptă din răsputeri să rămână pe prima scenă fotbalistică a țării. Gorjenii abordează meciul cu un moral excelent, din postura echipei care a câștigat toate punctele din deplasarea de la marți seara de la Timișoara, unde au învins cu 1-0 echipa ACS Politehnica. Medieșenii nu pot conta pe Eric de Oliveira, suspendat după evenimentele de la Iași, dar nici pe Aymen Tahar și Iulian Cristea, ambii accidentați. Antrenorul Cristian Pustai a declarat într-o conferință de presă că pleacă spre Severin cu gândul de a obține toate cele 3 puncte puse în joc. „Mai avem două partide de disputat în actuala ediție de campionat, cu alte două echipe care luptă pentru salvarea de la retrogradare. Vom pleca de astăzi (miercuri) pentru că vom avea o deplasare foarte lungă, până la Severin și tratăm și acest meci așa cum le-am tratat pe toate, adică foarte serios. Am petrecut momente frumoase la Pandurii Târgu Jiu, cât am antrenat acolo, însă suntem profesioniști și îmi fac treaba cât mai bine la clubul la care sunt. Sperăm să obținem toate punctele puse în joc cu Pandurii”, a spus Pustai.
Partida dintre Pandurii Târgu Jiu și Gaz Metan Mediaș se dispută vineri, 26 mai, de la ora 20.30, și va fi transmisă de posturile DigiSport, DolceSport și Look TV.

Aproape 6.000 de șomeri, în aprilie, la nivelul județului

La sfârşitul lunii aprilie 2017 erau înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu un număr de 5.980 şomeri, din care 2.477 femei, rata şomajului înregistrând  valoarea de 3,09%. Din punct de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale 5.103 persoane  sunt cu studii primare, gimnaziale, profesionale, 560 persoane cu studii liceale şi post-liceale iar 317 persoane cu studii superioare. Din totalul şomerilor 1.343 sunt beneficiari de indemnizaţie de somaj şi 4.637 sunt şomeri neindemnizaţi, iar din punctul de vedere al grupelor de vârstă cele mai multe persoane (1.431) au vârsta între 40-50 de ani, (1.140) şomeri  au vârsta  peste 55  de ani, urmează grupa de vârstă 30-40 ani cu (1.400) şomeri înregistraţi, (899) şomeri au vârsta între 50-55 de ani,  (607)au vârsta între 25-30 de ani,  iar cei mai puţini şomeri (503) au vârsta sub 25 de ani. Din punct de vedere al mediului de provenienţă 1.603 aparţin mediului urban în timp ce 4.377  provin din mediul rural.
În cursul lunii aprilie 2017, 386 de persoane au fost angajate ca urmare a  acordării serviciilor realizate de AJOFM Sibiu.

DEMO METAL VEST 2017- un reper în agenda specialiștilor din domeniul industriei prelucrării metalelor

Miercuri, 24 mai 2017- La Expo Arad s-a deschis cea de a-VI- a ediție a  Demo Metal,  unul dintre cele mai mari târguri internaționale organizate în România în domeniul industriei prelucrării metalelor, anul acesta pentru prima oară în Vestul tării.
DEMO Metal Vest,  se desfașoară în perioada 24-27 mai 2017, cu scopul de a susține evoluția afacerilor locale, de  a atrage investiții și a încuraja parteneriate internaționale.  Această ediție a Demo Metal  reunește cei mai mulți expozanți (peste 90 de companii) și prezintă ultimele noutăți dedicate industriei prelucrării metalelor.
 „Suntem aici pentru nivelul avansat de dezvoltare a industriei și pentru deschiderea internatională naturală a acestei zone. Alături de implicarea companiilor participante și a partenerilor noștri tradiționali ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România), AHK (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană), CCIFER (Camera Franceză de Comerț și Industrie în România), am beneficiat și de un sprijin important din partea Camerei de Comerț și Industrie Arad. Încă de la această primă ediție, spațiul expozițional a fost neîncăpător pentru numărul mare al solicitărilor. Suntem siguri că efortul companiilor expozante va fi răsplătit de participarea numeroasă a vizitatorilor, profesioniștii companiilor din zona de vest, în primul rând, dar și a celor dintr-o mai largă proximitate regională (Timișoara, Alba, Sibiu, Bihor, Hunedoara, Cluj, Sălaj etc.) a declarat dl. Onuț Iliescu, directorul Tehnic Media, organizatorul DEMO METAL.
Forumul „Business opportunities and support for industrial companies in West of Romania”, primul eveniment  al târgului, s-a bucurat de prezența  domnilor Sebastian METZ, Director Executiv AHK România, Adrian SANDU, Secretar General ACAROM, Gheorghe SECULICI, Președintele CCI Arad și de cea a oficialităților din  Arad, Timișoara și Oradea și altor  personalități din mediul de afaceri , precum Peter HOCHMUTH – Asociația Clubul Economic German Banat, Dan BEDROS – Asociația Oamenilor de afaceri Francezi, Raluca CIBU-BUZAC, ADR Vest, Ramona LILE, Rectorul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad. Forumurile organizate pe tot parcursul evenimentului vor înlesni dialogul și schimbul de experiențe între profesioniști.  De aceste întâlniri vor beneficia și viitorii specialiști, studenți de la Universitățile din Timișoara, Arad, Oradea și Hunedoara, împreună cu profesorii lor.
Dintre inovațiile expuse, putem remarca lansarea roboților colaborativi Fanuc în România și soluțiile pentru Industria 4.0 prezentate de Bosch Rexroth, acestea nefiind însă singurele. Atât organizatorii, cât și companiile expozante pregătesc mai multe surprize pentru vizitatori. La standul Teximp, aceștia vor vedea un monopost de Formula 1 și vor participa la un concurs în care pot câștiga un week-end la orice Grand Prix F1 în 2018!
 
La standul Hoffmann vizitatorii vor putea trăi experiența unei curse DTM, pe simulatorul „race-seat”, gata de start și patru dintre cei mai norocoși vor câștiga în urma  tombolei, propuse de revista T&T – Tehnică și Tehnologie, o participare la EMO Hannover 2017, cel mai important eveniment internațional al industriei prelucrărilor mecanice. Cât privește DEMO METAL ediția de VEST va fi un eveniment anual care va reuni cele mai importante companii din  industrie și va crește vizibilitatea zonei de vest la nivel național și internațional.
Detalii despre eveniment găsiți pe site-ul Demo Metal Vest (http://demometal.ro/vest/) .
Persoana de contact:  Isabelle Greger, Email: [email protected], tel: 0722216403

Superofertă la joburi: peste 1.600 de locuri de muncă în această săptămână

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această săptămână un număr 1.671  locuri de muncă vacante oferite de 120 angajatori. Din totalul locurilor de muncă oferite, 197 posturi se adresează persoanelor cu studii superioare şi anume:  analist calitate, asistent manager, contabil, director vânzări, inginer software, inginer producţie, inginer mecanic, logistician gestiune flux,  manager proiect, medic medicină generală,  programator, proiectant inginer mecanic, redactor, recepţioner hotel sau specialist achiziţii, în timp ce 1.471 posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.
78 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 15 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 208 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 53 de locuri de muncă pentru lucrătorii comerciali. 25 de posturi sunt oferite agenților de securitate, iar 22 de locuri de muncă sunt pentru manipulanți mărfuri. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, unde sunt oferite 72 de joburi, 33 de locuri de muncă fiind oferite și pentru tehnician-operator la roboți industriali. În același timp sunt oferite 7 posturi pentru electricieni și 273 de joburi pentru operator montaj linii automate. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, operatori la mașini-unelete semiautomate și automate, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Dan Fleșeriu, înaintea decisivului pentru bronz: ”Urmează un meci cât un campionat”

0

Dragos Dumitru/Facebook CSU SibiuAu mai rămas mai puțin de 6 ore până la partida care decide ocupanta locului 3 în ediția 2016-2017 a Campionatului Național de Baschet Masculin, la seniori. CSU Sibiu și CSM Oradea luptă pentru medalia de bronz. Meciul din Sala Transilvania va începe la ora 19,00 și va fi transmis în direct pe Digi Sport. Înaintea partidei, antrenorul gazdelor a declarat următoarele: ”Urmează un meci cât un campionat, am putea spune, un meci pe care îl jucăm acasă. Ne-am dorit tot sezonul acest meci. Jucăm o finală, chiar dacă este finala mică, și este extrem de important să terminăm cu o victorie în fața suporterilor noștri. Sunt convins că vom avea susținerea lor, așa cum ne-au susținut și în celelalte meciuri decisive, de pe teren propriu. Sunt siguri că suporterii noștri vor reuși să îi împingă de la spate pe jucătorii noștri astfel încât să dea tot ce a mai rămas și să obțină victoria. Ambele echipe sunt obosite. Oradea are o rotație puțin mai mare, dar cred că în fața suporterilor noștri oboseala va dispărea și vom reuși să alegem mai bine situațiile de joc și să sperăm că pe finalul jocului vom câștiga”, a spus Dan Fleșeriu.
csu
”Îi sfătuim pe suporteri să vină din timp la sală, pentru a evita aglomerația la intrare. Ultimele bilete se vor pune în vânzare la caseria sălii, cu o oră înainte de începerea partidei”, au spus oficialii CSU Sibiu.

Mașină lovită de un tren. O persoană a ajuns la spital

Un autoturism a fost lovit de un tren, miercuri, în jurul amiezii. S-a întâmplat la o trecere la nivel cu calea ferată din zona localității Hoghilag. Autoturismul a fost lovit de trenul Regio 11.503, una dintre cele două persoane din mașină fiind rănită. Victima a ajuns la Spitalul Municipal Mediaș pentru acordarea de îngrijiri medicale.Nu au fost înregistrate întârzieri în circulația trenurilor pe ruta Sighișoara-Mediaș.