Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, prin Serviciul Rutier, Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială și Crucea Roșie, filiala Sibiu, au organizat joi, 18 mai, o activitate pentru copii și tineri, intitulată „Pedalăm, nu butonăm, ne mișcăm și ajutăm”. Organizată de Ziua Internațională a Sportului, activitatea a adunat peste 80 de copii de la școlile și liceele din Sibiu, pregătiți pentru a parcurge câțiva kilometri pe bicicletă, pe un traseu pregătit pentru acest eveniment, de la stadionul municipal, până în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Activitatea a avut ca scop promovarea sportului în rândul copiilor și tinerilor. În același timp, organizatorii și-au propus să promoveze mersul pe bicicletă în oraș, să conștientizeze conducătorii de automobile asupra prezenței bicicliștilor în trafic și să-i învețe pe cei mici cum să se echipeze corespunzător atunci când folosesc bicicleta. „Prin activitatea de astăzi ne-am propus să promovăm sportul pentru sănătate și ca alternativă la consumul de substanțe nocive organismului uman și la timpul petrecut în fața calculatorului, televizorului, telefonului mobil sau tabletei”, a precizatinspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.
În apropiere de scena de pe lacul din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, câțiva voluntari de la Crucea Roșie Sibiu i-au învățat pe copiii și tinerii prezenți la eveniment cum să acorde primul ajutor în cazuri de urgență sau în cazul unui accident rutier. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Sibiu au oferit la finalul serii mai multe premii în cadrul unei tombole, iar participanții au avut posibilitatea să doneze pentru o campanie umanitară destinată victimelor accidentelor rutiere. „Este o activitate cu caracter informativ-preventiv desfășurată de Inspctoratul de Poliție Sibiu și în cadrul parteneriatului cu Arhiepiscopia Sibiului ne dorim să ajutăm victimele accidentelor rutiere sau copiii care și-au pierdut părinții în urma unor astfel de evenimente. În cadrul parteneriatului nostru realizat la începutul anului am mai avut și concursul de desene «Prevenție prin artă», iar în luna octombrie vom avea un bilanț al activităților și vom prezenta și persoanele ajutate în cadrul acestui parteneriat. ”, a declarat agentul-șef adjunct al Serviciului Rutier din cadrul Poliției Sibiu, Ionuț Natea.
GALERIE FOTO – Ziua Internațională a Sportului, marcată la Sibiu
CUM SA SCAPI DE HERNIE IN CATEVA ORE?
Hernia reprezintă ieșirea unui organ (cel mai frecvent o ansa intestinală) din cavitatea peritoneală printr-un punct de slabă rezistență de la nivelul musculaturii peretelui abdominal, ajungând imediat sub piele. Aceasta apare datorită unui dezechilibru între presiunea intraabdominală și rezistența peretelui abdominal. Cel mai frecvent este cosecința unui efort fizic intens sau pate sa apară la persoane care solicită excesiv musculatura abdominală: tușitori cronici, bărbați cu afecțiuni ale prostatei, constipație etc.
În funcție de localizarea acestor puncte de slabă rezistență herniile se împart în:
hernii inghinale – apar sub forma unei umflături localizate la nivelul regiunii inghinale sau chiar la nivelul scrotului și sunt mult mai frecvente la bărbați decât la femei.
hernii ombilicale – sunt vizibile sub forma unei proeminențe localizate la nivelul ombilicului și sunt mai frevente la copii și femei.
hernii femurale – apar la rădăcina coapsei sub forma unei umflături care adesea poate fi confundată cu o adenopatie (ganglion) și sunt majoritare la femei.
Hernia necomplicată este aproape asimptomatică, în sensul ca aparitia proeminenței (umflăturii) în una din zonele precizate mai sus nu este însoțită de durere, ci doar de o simplă jenă care poate fi ușor ignorată. Hernia poate fi împinsă cu ușurință la loc in cavitatea peritoneală. Acesta e momentul optim pentru terapie. Din păcate datorită lipsei unei informări adecvate, mulți pacienți pierd acest moment, care poate dura ani de zile și ajung la medic în faza instalării complicațiilor. Acestea constau în încarcerare (hernia nu se mai poate reduce în cavitatea peritoneală), strangulare (suprimarea circulatiei la nivelul segmentului herniat cu apariția necrozei și a ocluziei intestinale – ”încurcătura de mațe”) și peritonita (perforația unei anse intestinale). Pentru pacientul ajuns în faza complicațiilor tratamentul este mult mai dificil, fiind soldat cu diferite sechele și risc de recidivă.
Tratamentul herniilor este exclusiv chirurgical. De-a lungul timpului a trecut prin diferite faze, de la procedeele vechi cu ancorarea sub tensiune a țesuturilor de rezistență din zonă, cu spitalizare de până la 7 zile, la folosirea de materiale protetice și spitalizare de zi, la momentul actual.
În cadrul Centrului Medical Proctoven se practică tratamentul ultramodern al herniei, folosindu-se o combinație particulară de anestezie ceea ce asigură posibilitatea externării în aceeași zi.
Conf. Univ. Dr. Tanasescu Ciprian
Medic Primar Chirurg
Doctor în Științe Medicale
Tel. Programari 0369/410858 sau 0735/545530
O stradă centrală intră în reabilitare
Locuitorii unei străzi importante din zona centrală a municipiului Mediaș nu vor mai avea probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă și canalizarea. Este vorba despre strada Bisericii din municipiu, care necesită intervenții rapide în ceea ce privește carosabilul, trotuarele și rețelele de apă și canalizare. Strada respectivă are o lungime de aproximativ 200 de metri, iar odată cu derularea proiectului va fi reabilitată strada, rețelele de trotuare și rețelele de apă și canalizare. Prin proiect se propune amenajarea întregii zone, șosea, trotuare, accese la proprietăți, spații verzi, asigurarea scurgerii apelor pluviale prin realizarea de rețele noi, reabilitării canalizării menajere și a conductei de alimentare cu apă și consolidarea străzii prin construirea unui zid de sprijin din beton armat.
Fântână arteziană cu lumini
Fântâna arteziană din centrul istoric al municipiului Mediaș va fi reabilitată și modernizată. Respectiva fântână a devenit în ultimii ani locul preferat de baie al unor copii și nu de puține ori în locul respectiv au fost aruncate diferite deșeuri, locul fiind o veritabilă groapă de gunoi. Reprezentanții administrației locale medieșene au decis să reabiliteze respectiva fântână, cu atât mai mult cu cât în vara acestui an vor avea loc ample manifestări prilejuite de aniversarea a 750 de ani de la prima atestare documentară a municipiului. Proiectul de reabilitare a fântânii constă în hidroizolarea și placarea bazinului cu granit, construirea unei noi camere subterane pentru pompe și schimbarea instalațiilor aferente. De asemenea, fântâna va avea și 24 de jeturi cu spoturi cu led de culoare albă.
GALERIE FOTO – Mitropolitul Ardealului, la Mediaș și Motiș
Credincioșii din Municipiul Mediaș au avut bucuria de a-l primi în Duminica a 6-a după Paști pe Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, notează site-ul Mitropoliei Ardealului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din oraș, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte protopopul de Mediaș și paroh al bisericii, Ovidiu Găban, precum și numeroși slujitori ai sfintelor altare de la parohiile apropiate. În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Florin Nicolae Bălășcuță a fost hirotonit preot pentru Parohia Apoldu de Jos, județul Sibiu. Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. Achim Sărășan de la Catedrala medieșeană, care a prezentat viața Sfinților Împărați Constantin și Elena.
La finalul Sfintei Liturghii IPS Mitropolit Laurențiu a tâlcuit Evanghelia citită în Duminica a 6-a după Rusalii, a vindecării orbului din naștere. „Mântuitorul a făcut tină și i-a uns ochii orbului. A făcut o intervenție asemenea celei pe care Dumnezeu a făcut-o la crearea omului, pentru că pe celelalte făpturi le-a creat Dumnezeu prin cuvânt, însă pe om l-a făcut cu mâna Sa, după Chipul Său, oferindu-i șansa să ajungă la Asemănarea Sa. Iată și acum Fiul lui Dumnezeu ne ajută nouă, cei ce în Biserica Lui ne folosim de anumite materii care poartă harul pentru a ne putea împărtăși din El. Tot așa El a folosit pămîntul, materia din care a fost zidit omul pentru a vindeca această făptură aflată în suferință”, a subliniat ierarhul. Părintele Ovidiu Găban i-a mulțumit ierarhului la final pentru binecuvântarea adusă peste comunitatea din Mediaș.
În aceeași zi ierarhul a vizitat Parohia Motiș, Protopopiatul Mediaș, județul Sibiu, unde a oficiat o slujbă de mulțumire și a sfințit Capela „Adormirea Maicii Domnului” amenajată la demisolul bisericii parohiale. Părintele Mitropolit i-a binecuvântat pe credincioșii din Motiș și a oferit un act de cinstire preotului paroh, Lucian Pușcă, Consiliului și Adunării parohiale, Primăriei Valea Viilor și binefăcătorilor locașului de cult.
UPDATE: Un politist a provocat accidentul de pe str. Octavian Goga
UPDATE: Accidentul de pe Goga, provocat de un politist
Accidentul produs duminica seara pe strada Octavian Gota a fost provocat de catre un polițist care nu a respectat semnificația „accesul interzis” și nu a acordat prioritate taximetrului condus regulamentar.
„Un barbat in varsta de 43 de ani, sibian, angajat al IPJ Sibiu, a condus autospeciala de politie pe str. Mihail Sebastian dinspre str. Calea Dumbravii spre str. Octavian Goga fara a respecta semnificatia indicatorului rutier «accesul interzis», iar la intersectie cu str. Octavian Goga nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar intrand in coliziune cu acesta”, au precizat reprezentanții Poliției Sibiu, la solicitarea Sibiu 100%.
In urma accidentului a rezultat ranirea usoara a soferului taxi (54 de ani, domiciliat in Rosia), a pasagerei din taxi, precum si a celor doi politisti aflati in autoturism.
„Conducatorul auto al autospecialei de politie este cercetat penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa. Totodata, la nivelul IPJ Sibiu s-a declansat cercetarea preabalbila si administrativa a acestuia”, se maia arată în comunicatul IPJ Sibiu.
Stire initiala:
4 persoane au fost rănite duminică seara după ce o mașină de Poliție și un taxi s-au ciocnit pe strada Octavian Goga din municipiul Sibiu. La locul accidentului au intervenit autospeciale ale Ambulanței și SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale răniților, printre care s-ar afla și doi polițiști. Vom reveni cu detalii.
SURSĂ FOTO – www.facebook.com/InfoTraficSibiu
Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 îşi începe activitatea. Dan Andronic, primul aşteptat la audieri
Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 îşi începe luni activitatea, urmând să îl audieze în primă fază pe jurnalistul Dan Andronic, de la ale cărui dezvăluiri a pornit controversa privind implicarea unor politicieni şi şefi ai unor instituţii publice în scrutinul de acum 8 ani, scrie www.news.ro. Şedinţa Comisiei va începe la ora 10.00, iar prima persoană audiată va fi jurnalistul Dan Andronic, conform anunţului făcut săptămâna trecută de preşdintele comisiei, Mihai Fifor. „Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi pirmul invitat va fi domnul Dan Andronic, pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public”, a anunţat, joi, preşedintele Comisiei, Mihai Fifor (PSD). El a mai spus că vor mai fi chemaţi la audieri fosta şefă a AEP Ana Maria Pătru, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc.
„Pentru a putea să conturăm un cadru al documentelor care au fost atunci emise, o să invităm la lucrările comisiei preşedinta AEP din acel moment, doamna Ana Maria Pătru, însoţită de vicepreşedinţii AEP. Marţi lucrăm de la ora 15.00 la ora 19.00, am convenit cu colegii să ne vedem cu domnul Mircea Geoană, candidat la vremea aceea la prezidenţiale, cu domnul Dan Şova şi cu domnul Viorel Hrebenciuc, care era şeful campaniei electorale a PSD”, a explicat senatorul PSD.
În cursul zilei de miercuri vor fi audiaţi, printre alţii, directorul STS, Marcel Opriş, şi Vasile Blaga, care a fost ministru de Interne la vremea alegerilor prezidenţiale din 2009. Miercuri va fi stabilit şi programul de audieri pentru săptămâna viitoare. Şedinţele Comisiei nu vor fi publice, accesul presei fiind restricţionat. Mihai Fifor a spus că va căuta soluţii pentru ca şedinţele să fie transmise în direct pe site-ul Camerei Deputaţilor, însă un anunţ oficial nu a fost făcut în acest sens. La finalul şedinţelor, Fifor a anunţat că va face declaraţii de presă.
Comisia debutează sub semnul controverselor, opoziţia fiind deranjată de modificările aduse Regulamentelor din Parlament care permit comisiilor de anchetă să efectueze cercetări în paralel cu Parchetul. Şi în cazul alegerilor prezidenţiale din 2009 procurorii au început să facă investigaţii, pornind de la declaraţiile lui Dan Andronic. PNL a sesizat la Curtea Constituţională aceste modificări, alături de cele care obligă toate persoanele invitate la audieri să vină în faţa Comisiei, sub riscul unor sancţiuni. Şi preşedintele Klaus Iohannis a comentat înfiinţarea comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, el afirmând că politicienii, atunci când nu au „succes” în demersurile uzuale, găsesc „tot felul de temeiuri pentru a se face interesanţi”, cum este şi în acest caz. El s-a arătat şi împotriva ideii de a obliga persoanele de a se prezenta în faţa comisiei, dacă nu sunt deja obligaţi prin lege să facă acest lucru, cum sunt reprezentanţii instituţiilor publice. Comisia de anchetă a fost înfiinţată în urma informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, conform cărora „există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”. Dan Andronic a scris că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic a arătat că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.
Proiectul Legii salarizării intră la vot în Senat. Au fost majorate venituri în Educaţie, Mediu şi administraţie publică
Plenul Senatului va dezbate şi vota, luni, proiectul Legii salarizării, după adoptarea, cu amendamente, în Comisia de muncă în cursul săptămânii trecute. Senatorii au adus modificări proiectului iniţiat de PSD, majorând salariile aleşilor locali, ai angajaţilor din Gărzile de mediu, din ANI, ANAF şi din Educaţie, anunță www.news.ro. Plenul Senatului este programat să înceapă luni, la ora 16.00. Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, joi seara, raportul asupra proiectului, după trei zile de dezbateri şi mai bine de 25 de ore petrecute în şedinţă. Faţă de forma depusă de PSD în Parlament, raportul Comisiei conţine unele modificări, în principal privind creşteri salariale. Astfel, a fost adoptat un amendament propus de PNL şi UDMR prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe din România, mai puţin pe cele ale primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei şi cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene.
Au fost majorate cu 15% începând cu 1 ianuarie 2018 şi salariile angajaţilor din serviciile deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Mediului, cu 10% cele ale personalului de specialitate al Consiliului Legislativ şi cu 15% salariile angajaţilor Agenţiei Naţionale de Integritate care lucrează cu informaţii clasificate. Salarii mai mari vor avea şi angajaţii ANAF, parlamentarii afirmând că în proiectul iniţial a existat o „eroare materială”, pentru că aceşti bugetari nu erau introduşi în grila de salarizare a administraţiei publice centrale. Amendamentul adoptat înseamnă o majorare cu aproximativ 3.000 de lei pentru funcţiile de conducere şi între 100 de lei şi 1.800 de lei pentru funcţiile de execuţie. Majorările au venit după o serie de proteste ale angajaţilor ANAF. O altă modificare se referă la sporul de 15% pentru persoanele cu handicap, care va fi acordat tuturor categoriilor.
În Comisia de muncă a Senatului au fost adoptat şi mai multe amendamente de majorare a salariilor din familia ocupaţională de funcţii bugetare ”învăţământ”, astfel încât un director general administrativ al universităţii va avea un salariu cuprins între 11.003 şi 14.477 lei, la fel ca decanul, iar secretarul şef al universităţii va avea salariu de pro-decan, cuprins între 10.037 şi 12.459 lei. De asemenea, Comisia de muncă a Senatului a introdus o nouă funcţie, aceea de administrator şef facultate, care va avea, în 2022, un salariu cuprins între 6.580 şi 7.546 lei. Au fost adoptate modificări şi pentru personalul din Apărare. Un amendament votat spune că, în caz de deces al unui militar sau poliţist, urmaşii să primească echivalentul a 12 salarii sau solde ale celui decedat, indiferent de vechimea în muncă a respectivului. În prezent, urmaşii celor care au peste 25 de ani vechime, primesc un ajutor cuprins între 15 şi 20 de solde. La propunerea ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, Comisia a eliminat şi articolul din legea salarizării care prevedea suspendarea, până în 2019, a actualizării pensiilor speciale în funcţie de majorarea salariilor, astfel încât măsura va rămâne în vigoare.
După votul din Senat, proiectul va ajunge şi în Camera Deputaţilor, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. Guvernul doreşte intrarea în vigoare a proiectului la 1 iulie.
Biciclist în stare de ebrietate, lovit de un autoturism
Un biciclist în vârstă de 28 de ani a fost implicat într-o coliziune cu un autoturism, duminică seara. Accidentul s-a petrecut la intrarea în Rășinari dinspre Sibiu.
Tânărul biciclist era în stare de ebrietate (0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat). Evenimentul rutier a fost cauzat de indisciplina în trafic a biciclistului. Autoturismul circula regulamentar spre Rășinari.
Revenim cu informații.
400 de participanți la Campionatul Mondial de Karate de la Sibiu
- 400 de luptători la Sala Transilvania în 2017
- categorii noi: juniori și 90 kg bărbați
Sibiul va găzdui anul acesta a V-a ediție a Campionatului Mondial de Karate Kyokushin.
Orașul nostru va găzdui, în perioada 27-28 mai, o competiție la cel mai înalt nivel, cu sute de participanți de pe cinci continente, ediția din acest an urmând să se bucure de un număr mai mare de luptători față de precedenta, desfășurată în anul 2013 în Marea Britanie. Dacă la ediția cu numărul 4 au luptat peste 230 de sportivi din 36 de țări, acum numărul țărilor a crescut iar al participanților aproape că s-a dublat.
400 de participanți din 40 de țări se reunesc weekendul viitor la Sibiu, urmând să reprezinte 70 de echipe din 14 organizații internaționale. Grație numărului mare de participanți și a faptului că provin din 40 de culturi diferite, organizatorii se așteaptă la întreceri interesante întrucât vor exista stiluri contrastante de luptă.
Juniori și categoria 90 kg la bărbați, noutățile ediției din acest an
Ediția din acest an aduce și câteva noutăți. Pe lângă includerea grupelor de juniori, organizatorii au decis să introducă la grupele de bărbați categoria 90 kg. Astfel, în vreme ce unele evenimente de profil reduc limita greutății participanților, în ciuda faptului că statisticile oficiale arată că ponderea medie a oamenilor a crescut de-a lungul anilor, Federația Internațională de Karate (IFK) a decis să includă categoria 90 kg la bărbați, la Campionatul Mondial de Karate Kyoukushin. Decizia luată a fost una de bun augur, 38 de luptători înscriindu-se la categoria HW (sub 90kg) și alți 30 la SHW (peste 90).
Reprezentanții IFK se vor gândi pe viitor la posibilitatea de a adăuga această categorie de greutate și la participantele de sex feminin, însă deocamdată s-au păstrat diviziunile tradiționale: LW sub 60 kg și HW peste 60 kg. Cât privește diviziunile de greutate ale bărbaților există patru categorii la care anul acesta s-au făcut înscrieri: LW sub 70, MW între 70 și 80 kg, HW sub 90 și SHW peste 90 kg.
Luptători de elită, la Sibiu
Adăugarea acestei categorii a permis participarea la Campionatul Mondial de Karate a unor sportivi de elită, care vor lupta pentru noi medalii la Sibiu. Printre aceștia se află luptătorul ucrainean WKB Eldar Ismailov, fost campion european IKO, care va putea fi văzut concurând alături de campionii KWU Igor Ryadnov, Emanuel Lebo și Jean Paul Jacquot.
Publicul este invitat să voteze în continuare primii opt favoriți din fiecare categorie, online, pe site-ul evenimentului: http://ifkworldtournament2017.ro/.
Aniversare de 10 ani: filmul „Mamma Mia” revine cu partea a doua
La 10 ani de la lansarea „Mamma Mia”, directorii de studio își asumă continuarea foarte popularului musical, informează BBC, citat de Agerpres.
Actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan și Colin Firth urmează să-și reia rolurile. De asemenea, se vor întoarce și cântecele trupei Abba pentru a oferi o coloană sonoră proaspătă, care va include câteva melodii noi.
Primul film a fost bazat pe un muzical de pe Broadway, dar succesorul său urmează să fie scris și regizat de realizatorul britanic Ol Parker. Membrii Abba, Benny Andersson și Björn Ulvaeus vor fi producători executivi. „Mamma Mia” din 2008 s-a bazat pe o strategie a unei viitoare mirese de a descoperi identitatea tatălui ei, invitându-i pe toți cei trei posibili candidați la nunta sa.
În ciuda recenziilor mixte, filmul a făcut aproximativ 600 de milioane de dolari în întreaga lume, de aproape 12 ori mai mare decât bugetul.
„Mamma Mia: Here We Go Again” este programat pentru lansare în iulie 2018.
Sursa: agerpres.ro
Foto: media.licdn.com
[FOTO] Pippa Middleton, o mireasă ca în povești
Pippa Middleton a fost superbă ieri la propria nuntă cu omul de afaceri James Matthews.
Cu o rochie de mireasă din dantelă și o coroniță, sora ducesei de Cambridge a arătat ca o prințesă. Acesta a fost momentul pe care întreaga lume l-a așteptat, nunta celor doi fiind denumită în nenumărate rânduri „Nunta anului 2017”.
Mireasa de 33 de ani a fost toată un zâmbet pe toată durata ceremoniei, la brațul proaspătului ei soț în vârstă de 41 de ani, cu care a început o relație anul trecut. Pippa a avut-o pe sora ei alături, Kate fiind cea care i-a aranjat trena la intrarea în biserică.
După ce și-au spus jurămintele și au încheiat ceremonia cu mult așteptatul sărut, mirii le-au făcut cu mâna invitaților dintr-un Jaguar E-Type, care i-a transportat până la vila familiei Middleton, acolo unde a avut loc petrecerea.
Sursa foto: dailymail.co.uk














