Acasă Blog Pagina 5104

Centrul de psihiatrie din Boița se mută la Sibiu

Centrul de tratare a persoanelor cu boli psihice grave din Boița, singura secție externă a Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda”, se mută la Sibiu din luna iunie, anunță Consiliul Județean.
Pentru găzduirea noii secții s-a amenjat o clădire în incinta spitalului din Sibiu, unde se fac dotări cu mobilier nou, urmând ca beneficiarii să fie cazați câte doi în cameră, nu patru sau opt cum este situația de la Boița. În acest moment, centrul are 50 de pacienți, care vor fi mutați în curând în clădirea nouă de la Sibiu.
„Subiectul a stârnit foarte mari discuții pe plan local, angajații sunt toți din zonă și nimeni nu-și asuma această schimbare. Am stat și am analizat. Era doar în beneficiul pacienților ca această mutare să se facă și am analizat și situația financiară și nu am găsit puncte pertinente care să impună menținerea acestei secții în afara Sibiului”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Dr. Băcilă spune că pacienții vor beneficia la Sibiu de condiții net superioare celor din Boița. De asemenea, cei 35 de angajați- personal medical și tesa, vor fi transferați la Sibiu, fără modificări de schemă.
„Este o secție în care sunt internați pacienții cu afecțiuni psihice cronice în stadiu avansat irecuperabil, care beneficiază de tratament și îngrijiri continue. Datorită identificării unui spațiu, se vor muta în interiorul Spitalului de Psihiatrie, astfel ca vom anula toate deficiențele pe care le avem din cauza dispanței, pentru că era o secție de 25 de kilometri de interiorul spitalului”, a precizat dr. Ciprian Băcilă, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie.
Mutarea se va face în luna iunie, urmând ca noua destinație a clădirii din Boița, care se află în proprietatea CJ Sibiu, să fie stabilită ulterior.

Consiliul Județean, prezent la Festivalul Folcloric de la Tălmaciu

Festivalul Folcloric „La Izvorul Dorului” s-a desfășurat weekendul acesta la Tălmaciu. Cea de-a XII-a ediție le-a oferit privitorilor spectacole de muzică și dans, precum și diplome celor care au participat activ la eveniment.
Festivalul este dedicat ansamblurilor de copii, păstrătorii tradițiilor și obiceiurilor populare din diferite zone etnografice ale țării. Tinerii au îmbrăcat cu mândrie costumele tradiționale și le-au prezentat în cadrul paradei care a avut loc în centrul localității Tălmaciu. Localnicii dar și oaspeții prezenți la festival au asistat la un spectacol de dansuri, obiceiuri populare dar și recitaluri de muzică populară susținute de soliștii vocali și instrumentiștii prezenți la această ediție. Efortul lor, dar și al îndrumătorilor a fost răsplătit cu aplauze dar și cu diplome de participare.
Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca, a fost prezent la festival.
18558717_1780473382268374_2179835119365003150_o
Foto credit: Dan Frâncu

PIERDERE URIASA PENTRU ÎNTREG HANDBALUL! Aurelia Brădeanu s-a retras

0

www.prosport.roUna din cele mai mari jucătoare, dacă nu chiar cea mai mare pe care a avut-o handbalul românesc în ultimii 20 de ani s-a retras din activitate. Este vorba despre Aurelia Brădeanu, fostă componentă a naționalei României și a celor mai importante cluburi din lume. Ultimul său meci din handbal a avut loc chiar aseară, în Sala Olimpia din Ploiești. Locație unde ”Mica” și-a terminat cariera exact cum i se cuvine unui asemenea sportiv de calibru internațional: cu un trofeu. Ea și colegele sale de la CSM București s-au impus în Cupa României, după 33-21 în fața celor de la SCM Craiova. Pe lângă acesta, ea a mai devenit o dată campioană a României în acest sezon și a terminat pe podium în Champions League (locul 3).
www.decatorevista.roAurelia Brădeanu are 38 de ani. Ea s-a născut în Slatina. În întreaga sa carieră, Aurelia Brădeanu a adunat un palmares impresionant, plin de rezultate extraordinare, și mai ales prestații nemaipomenite pe teren. Coordonatorul de joc rămâne în istorie și drept handbalista care a înscris ultimul gol al finalei Champions League de anul trecut, în care echipa ei, CSM București a obținut trofeul. Mica a fost o jucătoare completă, atât pe faza de atac, cât și în cea de apărare.
www.pariusigur.comPerformanțe la echipa de club:
Champions League: Locul I în 2016 (CSM București), Locul II în 2009 (ETO Gyori) și Locul III în 2017 (CSM București)
Cupa EHF: Locul II în 2005 (ETO Gyori)
Cupa Cupelor EHF: Locul II în 2006 (ETO Gyori) și în 2002 (Oltchim Rm. Vâlcea)
Liga Națională: 7 titluri (1998, 1999, 2001, 2002, 2003, 2016, 2017)
Cupa României: 7 Cupe (1998, 1999, 2001, 2002, 2004, 2016, 2017)
Campionatul Național de Junioare I (Oltchim Rm.Vâlcea): Locul I (1998)
Campionatul Național de Junioare II (Oltchim Rm. Vâlcea): Locul II (1997)
Campionatul Ungariei (ETO Gyori): 6 titluri (2005, 2006, 2008, 2009, 2010, 2011) și o finală (2007)
Cupa Ungariei (ETO Gyori): 7 Cupe (2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011)
romania bronz WCH - Marius Ionescu GSPPerformanțe la echipa națională:
Jocurile Olimpice: Locul 7 (2000 și 2008), Locul 9 (2016)
Campionatul Mondial: Locul II (2005), Locul III (2009 și 2015), Locul IV (1999 și 2007)
Campionatul European: Locul III (2010), Locul IV (2000)
Campionatul Mondial de Tineret: MEDALIE DE AUR (1999)
Campionatul European de Tineret: MEDALIE DE AUR (1998)
Campionatul European de Juniori: Locul IV (1997)
www.prosport.roPerformanțe individuale:
Cea mai bună handbalistă din România în 2013
Top 5 Marcatori din Istorie la ETO Gyori, marea echipă a Ungariei. Mica a marcat 656 de goluri în 155 de meciuri.
Căpitanul Echipei României în 2016
17 turnee finale are în palmares la senioare – RECORD ALL TIME
273 de meciuri la echipa națională în 17 ani de prezențe constante
685 de goluri pentru echipa națională
www.wikipedia.org www.decatorevista.ro www.puterea.ro

Stanciu și Chipciu au cucerit titlul în Belgia

0

www.sport.roCei doi fotbaliști ai naționalei de fotbal a României au avut un prim sezon bun în campionatul Belgiei. Ei au cucerit titlul cu echipa lor de club, Anderlecht. Trofeu pe care formația lor nu îl mai câștigase de trei ani de zile. Anderlecht a învins cu 3-1 la Charleroi și și-a asigurat matematic victoria, cu o etapă înainte de final. Ei aveau 4 puncte avans față de Club Brugge, care a pierdut la Oostende (1-2).  Este cel de-al 34-lea titlu de campioni în Jupiler League care poposește în vitrina celei mai importante ”trupe” belgiene de fotbal. Ultima partidă pe care mijlocașii români o vor juca în ediția 2016-2017 a campionatului belgian va avea loc astăzi. De la ora 15,30, Anderlecht primește vizita celor de la Ostende.

FC Hermannstadt a obținut a 21-a victorie în campionat

0

FC Hermannstadt FacebookFC Hermannstadt a obținut victoria cu numărul 21 din actuala ediție de Liga a treia. Alb-roșii s-au impus pe terenul echipei AFC Comuna Recea, scor 2-1. La pauza a fost 1-1. Au marcat Alex Fotescu (min.4) și Petrișor Petrescu (min.54) pentru formația sibiană. Voicilă, Străulea, Pîrvulescu, Oiță, Medeșan, Piko, Dâlbea, Criștiu, Petrescu, Fotescu și Cîrstean a fost primul unsprezece trimis în teren de către antrenorul Eugen Beza. Pe parcursul disputei, au mai intrat în joc Necșulescu, Unguru și Moldovan. Cu acest succes, FCH a acumulat 66 de puncte în competiție. Săptămâna viitoare va avea loc ultima etapă a întrecerii. FC Hermannstadt întâlnește ocupanta poziției a treia, Sănătatea Cluj.

Cupa Ligii merge în Ștefan Cel Mare! Dinamo a învins Poli Timișoara

0

www.libertatea.roCosmin Contra a cucerit al doilea său trofeu ca antrenor! După ce în sezonul 2012-2013, fostul mare fundaș al naționalei României triumfa în Cupa României cu Petrolul Ploiești, în această seară, el a luat Cupa Ligii cu formația sa actuală, Dinamo București. ”Câinii roșii” au învins Politehnica Timișoara în ultimul act al competiției, scor 2-0. Adam Nemec a fost autorul celor două goluri. Vârful dinamovist a marcat în minutele 6 și 26. Finala a avut loc pe Arena Națională. Este primul succes obținut de Dinamo din ultimii cinci ani de zile și prima Cupă a Ligii ce poposește în vitrina formației din Ștefan Cel Mare. În anul 2012, alb-roșii erau cei mai buni în Cupa României.
Credit foto – Vlad Chirea

Dublă pentru CSM: Gullden și compania au câștigat trofeul Cupei României

0

DSC_0537Fosta Campioană a Europei a câștigat pentru al doilea an la rând trofeul Cupei României la handbal feminin. CSM București a învins în ultimul act al competiției pe SCM Craiova, scor 33-21 (18-11). Partida a avut loc în Sala Olimpia din Ploiești. Bucureștencele nu au avut nici o problemă în a se impune și a-și arăta supremația în handbalul nostru. Pentru ”tigroaice” este un an perfect pe plan național, ele făcând dubla, după ce s-au impus și în campionat, mai demult. În finala mică a întrecerii, CSM Bistrița a învins CSM Unirea Slobozia, scor 32-31.

Frumoasa Svitolina, adversara lui Halep de mâine

0

www.tenissite.comNumărul 9 WTA este adversara Simonei Halep în finala ediției 2017 de BNL Internazionale D Italia. Frumoasa ucraineancă a trecut în semifinale de Garbine Muguruza, după ce iberica a fost nevoită să abandoneze la scorul de 4-1 pentru Svitolina. Muguruza nu a putut continua din cauza unei accidentări la gât. Elina Svitolina traversează o formă nemaipomenită în această parte a anului. Ea a câștigat trei turnee, impunându-se la Dubai, Istanbul și Taipei City. De partea cealaltă, Simona Halep are șansa să câștige al doilea concurs la rând, după succesul repurtat la Madrid. Singura întâlnire dintre cele două a avut loc în 2013, când Simona a învins în două seturi identice ca scor, 6-1, 6-1. În cazul unei victorii, Halep va urca pe locul 3 WTA, pe când Svitolina va avansa până pe poziția a șasea. Așadar, ambele au o miză uriașă, pe lângă trofeul prestigioasei competiții. Halep – Svitolina are loc mâine, cu începere de la ora 14,00.
www.tenissite.info svitolina2 svitolina4
www.oasport.it

Concertele de la Muzeul ASTRA, amânate!

Concertele prilejuite de Noaptea Muzeelor au fost amânate pe duminică, 21 mai, din cauza vremii care s-a încăpățânat să fie foarte imprevizibilă pe toată durata zilei.
Așadar, reprezentațiile Școlii de Dans „Ioan Macrea” și ale trupelor Domino și Phoenix au fost reprogramate pe mâine, după cum urmează:
16:00 – Scoala de dans Ioan Macrea
20:30 – Concert DOMINO

21:30 – Concert PHOENIX
Concertele vor avea loc pe scena de pe lacul din Muzeul în Aer Liber.

Nunta anului: Pippa Middleton și James Matthews

Pippa Middleton, sora ducesei de Cambridge, se mărită astăzi în comitatul englez Berkshire, cu milionarul James Matthews, managerul unui fond de investiţii. La acest eveniment, considerat ”nunta anului 2017” de tabloidele britanice, vor fi prezenţi numeroşi membri din familia regală a Marii Britanii, dar şi starurile unor emisiuni TV de tip reality-show, informează nytimes.com, citat de News.ro.
De când a fost soră de mireasă la nunta regală a prinţului William şi Catherine Middleton, în aprilie 2011, unde manierele sale impecabile şi o rochie spectaculoasă au propulsat-o în atenţia presei internaţionale, viaţa privată şi perspectivele maritale ale Pippei Middleton, în vârstă de 33 de ani, nutriţionist şi colaborator al revistei Vanity Fair, au făcut subiectul unei fascinaţii intense în mass-media internaţionale.
Sâmbătă, cu ocazia căsătoriei sale, cotidianul american The New York Times i-a dedicat Pippei Middleton un material de amploare, care evidenţiază o serie de detalii insolite asociate acestei zile speciale.
Cu cine se căsătoreşte Pippa Middleton?
Milionarul James Matthews, în vârstă de 41 de ani, managerul unui fond de investiţii, este un bărbat extrem de discret, în contradicţie flagrantă cu fratele lui mai tânăr, Spencer Matthews, starul emisiunii de tip reality-show ”Made in Chelsea”.
James Matthews este directorul executiv al fondului de investiţii Eden Rock Capital Management Group din Londra, denumit după proprietatea de lux pe care părinţii lui o deţin în Marea Caraibilor, Eden Rock, aflată pe insula St. Barts. Tatăl lui, David Matthews, originar din Yorkshire, şi-a început cariera lucrând ca pilot de curse, însă a devenit foarte repede multimilionar cu ajutorul unor contracte avantajoase din domeniul concesiunilor auto şi al afacerilor imobiliare.
Sursa: News.ro

Unde ieșim 20 – 27 mai 2017

Unde ieșim 20 – 27 mai 2017
Sâmbătă, 20 mai

  • Atelierul de …meșterilit, ora 10:00, Teatrul GONG;
  • Salonul Auto Sibiu, ora 10:00, Piața Mare;
  • Atelierul de …meșterilit, ora 12:00, Teatrul GONG;
  • Greierele aproape faimos, ora 18:00, Teatrul GONG;
  • Noaptea muzeelor la Muzeul ASTRA, ora 18:00, Muzeul ASTRA;
  • Sibiu Jazz Festival, ora 19:00, Sala Thalia, Piața Mică;
  • Rug, ora 19:00, TNRS;

Duminică, 21 mai

  • Salonul Auto Sibiu, ora 10:00, Piața Mare;
  • Greierele aproape faimos, ora 11:00, Teatrul GONG;
  • Concert caritabil Domino, ora 19:00, Teatrul GONG,
  • Sibiu Jazz Festival, ora 19:00, Sala Thalia, Piața Mică;
  • 20 noiembrie, ora 19:00, TNRS;

Luni, 22 mai

  • Expoziţia: Academia Forţelor Terestre – 170 de ani în slujba învăţământului militar românesc, ora 9:00, până în 29 mai, Centrul CIT, Primăria Sibiu;

Marți, 23 mai

  • Tattoo, ora 19:00, TNRS;

Miercuri, 24 mai

  • Damen – Vals, ora 19:00, TNRS;

Joi, 25 mai

  • Concert simfonic, ora 19:00, Sala Thalia;
  • Antisocial, ora 19:00, TNRS;

Vineri, 26 mai

  • Transilvania Tattoo Expo 2017, ora 12:00, Cercul Militar;
  • Colocviile Revistei Transilvania, ora 19:00, ULBS;

Sâmbătă, 27 mai

  • Maratonul Internațional Sibiu, ora 8:00, Sibiu;
  • Atelierul de creat povești, ora 10:00, Teatrul GONG;
  • Transilvania Tattoo Expo, ora 12:00, Cercul Militar;
  • Atelierul de creat povești, ora 12:00, Teatrul GONG;
  • Festivalul Internațional Studențesc „Zona nouă”, ora 17:00, Biblioteca ASTRA, Sala Festivă;
  • Fetița și marea, ora 18:00, Teatrul GONG;
  • Colocviile Revistei Transilvania, ora 19:00, ULBS;

 

Accident grav pe A1. O persoană decedată

UPDATE 4:29
Accidentul s-a produs în zona podului de la Săcel, pe fondul vitezei neadaptată la condițiile meteo-rutiere (ploaie torențială). Victima decedată era pasageră în spate. Celelalte două victime au fost transportate la spital.
WhatsApp Image 2017-05-20 at 16.22.00
WhatsApp Image 2017-05-20 at 16.32.15
UPDATE
Poliția Sibiu transmite că în accidentul de mai devreme a fost implicată o singură mașină. Momentan, traficul se desfășoară pe o singură bandă.
Persoana decedată este o femeie de 50 de ani. În accident au mai fost implicate două persoane, un bărbat și o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, care au fost evaluate medical la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.
Un accident rutier s-a produs pe A1, pe sensul de mers Sebeș-Sibiu.
Primele informații arată că în urma incidentului o persoană a murit, iar alte două sunt rănite, dar conștiente. În aceste momente intervin la fața locului SMURD C, SMURD Săliște și Iveco.
Revenim cu detalii.