Acasă Blog Pagina 5145

Alegerile din Franța. Sondaj: Emmanuel Macron va câştiga cu 60,5% scrutinul prezidenţial

Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice În Mişcare! (social-liberală), ar urma să primească 60,5% din voturi în turul doi al scrutinului prezidenţial din Franţa, potrivit unui sondaj de opinie difuzat joi de publicaţia Le Figaro.
Potrivit sondajului Institutului Ifop-Fiducia, Emmanuel Macron va obţine 60,5% din voturi, în timp ce Marine Le Pen, candidatul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, este creditată cu 39,5%.
Sondajul de opinie a fost efectuat în perioada 24-27 aprilie, pe un eşantion reprezentativ de 1.500 de persoane.
Citește mai mult pe mediafax.ro

,,Hobiţii” ar putea fi printre primele forme ale speciei umane

O specie de umanoizi, denumiţi ,,hobiţi” din cauza staturii lor, ar putea fi printre primele forme ale umanităţii, conform unui studiu.
Încă din momentul descoperirii rămăşiţelor din Indonezia, în anul 2003, cercetătorii au încercat să afle unde se poziţionează ,,hobiţii” pe scara evoluţiei, informează Independent. Unele teorii au sugerat că ar putea fi doar homo sapiens scunzi.
În prezent, cercetătorii din Australia susţin că Homo floresiensis, după cum au fost denumiţi hobiţii, erau înrudiţi cu Homo habilis, locuitorii ai Africii în urmă cu 1,75 de milioane de ani, reprezentând prima specie de om cunoscută. Astfel, cercetătorii susţin că ar putea exista posibilitatea ca hobiţii să fi evoluat pe continentul african cu mult timp înaintea Homo habilis, după apariţie migrând către Indonezia şi alte zone ale lumii.
Specia avea puţin peste un metru înălţime şi utiliza unelte din piatră până acum 50.000 de ani, când au dispărut misterios. Cercetările anterioare sugerează însă că omul modern ar fi contribuit la dispariţia lor.
Citește mai mult pe descopera.ro

Violinistul Daniel Mihai va concerta la Biblioteca ASTRA

Violonistul Daniel Mihai va susține un concert sâmbătă, 29 martie, începând cu ora 17:00, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Durata recitalului este de 130 de minute, fără pauză. Programul său cuprinde lucrări cunoscute din perioada barocă, până în cea de influență post-modernă.
Evenimentul se desfășoară sub patronajul Vox Novus Music Foundation New York și al International Society of Contemporary Music. Tânărul violonist, originar din Constanța, și-a demonstrat cu generozitate arta interpretativă în colaborările cu Ansamblul Hyperion, Orchestra Colegium Musicum Regina Maria, Orchestra Medicilor „Emil Nichifor” și Cvartetul Cellestian Trio Pink Panther. Artistul Daniel Mihai beneficiază de aportul viorii sale, replică G. Paolo Magini, realizată la Viena cu aproape 100 de ani în urmă.
Foto: Daniel Mihai

Părintele Constantin Necula: Bătaia nu există în Rai

„Cum ne disciplinăm copiii? Bătaia e ruptă din Rai?” – au fost întrebările la care Asociația Happy Moms și invitații săi, Părintele Constantin Necula și psihoterapeutul Bianca Ana Radu, au încercat  să răspundă joi după-amiaza, în cadrul evenimentului „Ora de sănătate”. 
Tema conferinței a pornit de la o realitate tristă: unul din patru români recunoaște că își bate copilul atunci când greșește.
Potrivit unui raport al Organizației „Salvați Copiii”, 18% dintre copiii abuzați de proprii părinți, sunt bătuți cu bățul, 13% sunt bătuți cu cureaua și 8% cu lingura de lemn.
„Violența nu este o excepție în România, mai degrabă pare să fie o regulă! Mulți părinți fac ceea ce au învățat. Cei mai mulți folosesc și acum batul, cureaua si lingura de lemn pentru a-și disciplina copiii. Iar legea le permite. Deși bătaia este interzisă din 2004, actul normativ nu conține sancțiuni clare”, spune Lidia Bădilă, unul dintre organizatorii conferinței.
Cei doi invitați au vorbit, din perspective diferite, despre importanța apropierii de copii, despre iubire și despre faptul că pedepsele sau bătaia, clar nu sunt soluția.
„Este mai simplu să aplicăm o pedeapsă atunci când copilul greșește, decât să vedem care este cauza acelei greșeli și cum o putem rezolva. Aș vrea să vă puneți întrebarea: «Ce nevoie este în spatele comportamentului acelui copil»”, a declarat Bianca Radu.
Constantin Necula a răspuns clar la întrebarea reeritoare la bătaia care ar fi ruptă din Rai: „Bătaia nu există în Rai. E ruptă din Rai și e în afara Raiului. Altfel spus, cu bătaia nu faci Raiul”. 
În plus, acesta le-a vorbit participanților despre importanța petrecii timpului cu copiii.
„Lipsa de discreție în creșterea copilului mi se pare cel mai nenonorocit lucru din viața noastră. Toată lumea își bagă piciorul în ceea ce simțim noi. Ne-am obișnuit să ne creștem copilul după cum ne dictează televizorul, după cum ne dictează informația publică. S-a creat în jurul nostru o terapie în anticreșterea copilului. Copiii își  măsoară dragostea în timp. Din punctul de vedere al unui copil, cu cât mama sau tata își petrece mai mult timp cu el, cu atât îl iubește mai mult”, a mai spus Necula.
„Ora de sănătate” se desfășoară lunar, la Librăria Habitus, specialiști din toate domeniile fiind chemați să-și spună punctul de vedere despre subiecte de interes pentru părinții din Sibiu. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Alegeri partiale la Marpod

Guvernul României a stabilit, prin HG nr. 251/20.04.2017, data de 11 iunie 2017 pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale parțiale pentru primari. În județul Sibiu, singura unitate administrativ-teritorială în care vor avea loc alegeri este comuna Marpod, dupa ce fostul primar, Sebastian Dorcos, a devenit administratorul judetului. 

Potrivit programului calendaristic aprobat prin HG nr. 252/20.04.2017, candidaturile se pot depune, la Biroul Electoral de Circumscripție, până în data de 22 mai. Apoi va începe campania electorală, care se va încheia în 10 iunie, la ora 7,00. Buletinele de vot se vor tipări în data de 6 iunie, la nivel local. Scrutinul electoral se va desfășura în 11 iunie, între orele 7,00 și 21,00.

De asemenea, Guvernul a stabilit măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurării alegerilor locale parțiale din 11 iunie, cuprinse în HG nr. 253/20.04.2017, precum și cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale parțiale (HG nr. 254/20.04.2017).

La ultimele alegeri locale, Dotcoș a fost singurul candidat pentru Primăria Marpod.

Se primesc dosare pentru Piața Volantă Transilvania

 
Incepând de marți 02 ,mai 2017, producătorii își pot depune solicitările privind contractarea unui punct de vânzare în cadrul Pieței Volante Transilvania, conform noului Regulament aprobat de Consiliul Județean Sibiu.
Documentele necesare și modul de selectare a candidaților se vor realiza conform Procedurii specifice de înregistrare aprobată prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean.
Infografic pentru producatori
Dosarele se depun la Consiliul Județean Sibiu, Centrul de Informare pentru Cetățeni (CIC) str. General Magheru nr. 14. pâna de vineri 12 mai 20017 pentru trimestrul 2.
Evaluarea și selecția producătorilor se va realiza conform Regulamentului de Organizare și Funcționare, de către o comisie de evaluare.
Dosarele se pot depune în continuare și după această dată limită.
Dosarele depuse după data de 12 mai se vor recepționa la CIC, urmând a fi evaluate în cadrul sesiunii de selecție din trimestrul următor.
Rezultatul evaluării din sesiunea curentă se va publica pe pe pagina de internet a Consiliului Județean pâna joi 20 mai 2017.
Noile contracte vor intră în vigoare începând de sâmbătă 22 mai 2017.

Noul Spital Județean ar putea fi construit din bani europeni

Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, a precizat joi, 27 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, că secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Cristian Vasile Grasu, a anunţat recent că „se poartă discuţii la acest moment cu Comisia Europeană pentru a se crea un cadru legislativ inclusiv pentru finanţarea unor spitale noi, din fonduri europene”.

„Pentru că nu exista până acum această posibilitatea de a atrage fonduri europene pentru un spital nou, noi ne bazam doar pe eforturile financiare ale Consiliului Judeţean şi ale Consiliului Local. Acum că se poartă aceste discuţii, putem spera că la anul vom putea aplica pentru accesarea de fonduri europene şi vom avea astfel un plus de finanţare. Anul acesta, se ştie, este destinat pentru pregătirea documentaţiilor şi găsirea celor mai bune soluţii.”, a detaliat Daniela Cîmpean.
Aceasta a precizat ca noul spital jude’ean este ]n permanenta atenție a autorităților şi în zilele următoare va avea o deplasare împreună cu noul manager al Spitalului Judeţean Sibiu la spitalul județean recent construit la Bistriţa Năsăud, pentru vedea şi învăţa dintr-un exemplu de bună practică.
În paralel, sunt urmărite şi exemple din alte ţări.
Daniela Cîmpean a anunțat că va urma și o deplasare în Germania pentru a vedea şi acolo un bun exemplu.
„Nu stăm pe loc! Toate demersurile pe care le facem urmăresc ca acel proiect al noului spital să fie actualizat şi adaptat nevoilor noastre. Este un spital pe care ni-l dorim pe termen lung şi, de aceea, proiectul trebuie foarte bine gândit”, a spus Daniela Cîmpean.
Aceasta a subliniat, , că investițiile în actualul spital nu se opresc, iar o veste de ultimă oră este includerea Unității de Primiri Urgențe Sibiu pe o listă scurtă de 35 de unități din țară ce pot beneficia de fonduri pentru extindere, modernizare si dotare cu aparatură, printr-o linie de finanțare anunțată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
În bugetul pe 2017 al Consiliul Județean Sibiu, alocarea pentru capitolul Sănătate este de 24 de milioane de lei, o creștere substanțială față de anul precedent.

Vreme neprietenoasă de 1 Mai

0

Pentru sibienii care au decis să rămână acasă de 1 Mai veștile despre vreme nu sunt tocmai bune! Dacă mâine vor fi temperaturi de vară, cu maxime de până la 28 de grade, de sâmbătă termenii problemei se schimbă. Vremea nu numai că devine instabilă, dar se și răcește. Mai jos publicăm prognoza, pe zile, până pe 1 Mai, inclusiv, primită de la reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Sibiu.

Vineri, 28 aprilie

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. În cursul zilei, cerul va fi variabil. Noaptea cerul va fi temporar noros și se pot semnala averse de ploaie însoțite și de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, mai ales în sudul județului și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 grade, iar cele minime între 11 și 13 grade.

Sâmbătă, 29 aprilie

Vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi va deveni temporar noros. Se vor semnala averse, mai ales după- amiaza și seara, însoțite de descărcări electrice și izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 21 grade, iar cele minime între 8 și 10 grade.

Duminică, 30 aprilie

Vremea va fi în general instabilă și se va răci. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse se vor semnala ploi ce vor avea mai ales caracter de aversă, însoțite izolat și de descărcări electrice. La munte în zonele înalte precipitațiile vor fi și mixte în cursul nopții. Izolat cantitățile de precipitații vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 14 grade, iar cele minime între 6 și 8 grade.

Luni, 1 mai

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare în cursul zilei. Izolat la munte sunt condiții de ploi slabe în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 19 grade, iar cele minime între 5 și 7 grade.

Certificate de urbanism, eliberate in format electronic

Din data de 27 aprilie Primăria Sibiu emite și în format electronic certificatele de urbanism, prelungirea certificatelor de urbanism și prelungirea autorizației de construcție/desființare. Actele necesare pentru obținerea acestor documente vor fi depuse de cetățeni tot în format electronic.

Se simplifică astfel procedura de obținere a acestor documente de urbanism. Cetățeanul nu mai este obligat să vină la sediul Primăriei, ci poate să obțină documentele de acasă, din fața computer-ului. Consider că este o măsură care completează foarte bine serviciile electronice pe care noi le oferim deja prin platforma de E-administrație de pe site-ul www.sibiu.ro”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. 

Iată pașii pe care trebuie să îi urmați:

Pasul 1. Accesați portalul https://edirect.e-guvernare.ro. Creați un cont accesând secțiunea Cont Nou. Completați rubricile cu datele personale, alegeți un nume de utilizator și o parolă. Veți primi pe adresa dumneavoastră de email un link pentru confirmarea contului pe care trebuie să îl accesați pentru a finaliza crearea contului.

Pasul 2. Depunerea documentațiilor.

  • Accesați secțiunea Conectare, completați utilizatorul și introduceți parola pentru intrarea în sistem, apoi selectați eDirect

  • În secțiunea Creează solicitare, la rubrica Instituție introduceți: Primăria Municipiului Sibiu

  • Alegeți documentul pe care îl doriți: certificat de urbanism, prelungire certificate de urbanism, etc. Aici veți găsi informațiile legate de documentele pe care trebuie să le depuneți pentru obținerea certificatelor/ autorizațiilor

  • Faceți click pe Lansează solicitare și încărcați documentele necesare (precizare: unde acest lucru se impune, documentația atașată trebuie să fie semnată electronic de cetățean)

  • Faceți click pe butonul Lansează solicitare și astfel documentația a fost depusă.

  • La final veți primi o notificare care confirmă depunerea documentelor.

Pasul 3. Preluarea documentației

Documentele încărcate în program vor fi descărcate de către serviciul de specialitate și vor primi număr de înregistrare. Inspectorul va calcula taxa datorată de cetățean și va transmite prin portal eDirect un mesaj prin care îi comunică numărul de înregistrare generat de către platforma edirect.e-guvernare.ro, numărul de înregistrare în Primăria Sibiu și cuantumul taxei pe care trebuie să o plătească. Taxa se calculează în funcție de tipul de act solicitat.

Pasul 4. Plata taxei de emitere a documentului

Pentru efectuarea plății, cetățenii vor intra în contul personal pe platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu (https://extranet.sibiu.ro/default.aspx) unde pot face plata electronic. De asemenea, plata se poate face electronic și pe https://www.ghiseul.ro.

După achitarea taxei, cetățeanul are obligația sa trimită pe portalul eDirect dovada plății (emailul primit după efectuarea plății). Serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu va prelucra actele din acel moment.

Stadiul soluționării cererii poate fi urmărit pe portalul https://edirect.e-guvernare.ro, accesând secțiunea Solicitările mele.

Pasul 5. Soluționarea și transmiterea documentului către cetățean

Departamentul specializat analizează documentația și emite documentul pe care îl încarcă pe platforma edirect.e-guvernare.ro. Cetățeanul primește prin email un mesaj prin care este înștiințat că solicitarea a fost soluționată și poate descărca de pe portalul https://edirect.e-guvernare.ro documentul final în format PDF, cu semnăturile electronice.

Termenul de emitere a documentelor în format electronic este de maxim 30 de zile de la data plății taxei de emitere a documentului, conform Legii 50/1991 actualizată, articolul 6, alineatul 2.

Fostul prefect, Cristian Roman, a câștigat concursul de manager al Spitalului TBC

Fostul prefect al județului Sibiu, Cristian Roman, a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
În urma concursului susținut în data de 26 aprilie, acesta a obținut nota 9.05, fiind declarat admis. Contracandidatul său, actualul director al Spitalului TBC, Ovidiu Nicolae Frâncu, a fost respins, cu nota de 8,80.
Potrivit site-ului unității medicale, concursul a constat în susținerea unui proiect de management, temele abordate de cei doi candidați fiind „Managementul serviciilor medicale la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu”, respectiv „Planificarea și organizarea serviciilor de sănătate de la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu”
Rezultatul nu este definitiv, perioada de contestații încheindu-se vineri, 28 aprilie, la ora 15.00, urmând ca soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale să se facă în data de 2 mai.
Cristian Roman a fost prefect al Sibiului în perioada martie 2016 – martie 2017.

Se termină „blestemul” ratărilor? Gaz Metan joacă la ASA Târgu Mureș

0

Gaz Metan Mediaș are parte de o deplasare dificilă, sâmbătă după amiaza, în deplasarea de la ASA Târgu Mureș. Cu un nou antrenor și fără înfrângere pe teren propriu în ultimele partide, mureșenii se anunță o „nucă tare” pentru jucătorii medieșeni. Nici fotbaliștii Gazului Metan nu traversează o perioadă foarte bună, venind după o înfrângere, 0-1, la ACS Poli Timișoara într-o partidă în care jucătorii din Mediaș au ratat din nou foarte multe ocazii, iar timișorenii au reușit să dea lovitura în minutul 89. Pentru partida de la Târgu Mureș, antrenorul Cristian Pustai nu poate conta pe Radu Zaharia, care este suspendat după ce a fost eliminat la Timișoara, dar nici pe Iulian Cristea și Aymen Tahar, ambii accidentați. „Întâlnim o echipă care nu a mai pierdut meciuri acasă de ceva vreme, deci cred că ne așteaptă un meci dificil. Sper să trecem peste ratările din ultimele partide și să reușim să înscriem. Dacă până acum aveam 2-3 situații de gol pe meci, acum avem o mulțime de ocazii, dar nu reușim să înscriem. Gazonul de pe Târgu Mureș este unul dintre cele mai slabe din Liga I, însă dacă toate echipele au jucat acolo o să jucăm și noi”, a spus antrenorul Cristian Pustai.
Partida dintre ASA Târgu Mureș și Gaz Metan Mediaș se dispută sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 15, și v afi transmisă de posturile DigiSport, DolceSport și Look TV.

Copilă de 14 ani lovită de maşină pe Calea Cisnădiei

0

O copilă de 14 ani a fost lovită d eo maşină pe Calea Cisnădiei. Copila a traversat drumul, neregulamentar şi a fost acroşată de o maşină care circula dinspre Cisnădie spre Sibiu.
Şoferul autoturismului, un bărbat de 42 de ani, din judeţul Olt, nu a putut evita imactul. Traficul rutier a fost îngreunat în zonă, din cauza producerii accidentului iar poliţiştii fac cercetări în acest caz.