Acasă Blog Pagina 5222

Povestea lui Rapunzel revine la Teatrul GONG

0

Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu suplimentează programul din acest final de săptămână și anunță o nouă reprezentație cu spectacolul „Povestea lui Rapunzel” în regia lui Gavriil Pinte (sâmbătă, 18 martie, orele 11:00 și 18:00).
Rapunzel revine pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu într-o extra reprezentație de la ora 11:00, după ce toate biletele pentru spectacolul de la ora 18:00 au fost epuizate săptămâna trecută. „Povestea lui Rapunzel” este povestea fetei cu părul prelung care avea să ajungă în grija unei vrăjitoare rele. La doar 12 ani, fetița este închisă de vrăjitoare într-un turn înalt și izolat, fără uși și fără scări, pentru a o ține departe de oameni și a o feri de răutățile și tentațiile lumii. Nimeni nu putea ajunge la ea. Spunându-i de fiecare dată „Rapunzel, odor frumos, Aruncă-ți părul în jos!”, vrăjitoarea era singura care putea urca astfel în turn, până într-o bună zi, când un prinț avea să îi audă cântecul înduioșător și să încerce să îi redea libertatea.
Adaptarea lui Gavriil Pinte îi aduce pe scenă, în fața publicului, pe Frații Grimm și surprinde, totodată, prin ritmul poetic creat de regizor atât prin cuvinte și sunete, cât și prin imaginarul păpușilor și al măștilor în contrast cu jocul de lumini și umbre. Proiectul de scenografie al spectacolului a fost realizat de Roxana Ionescu, iar din distribuția spectacolului fac parte actorii Paul Bondane, Jenő Major, Angela Páskuy și Claudia Stühler.
„Povestea lui Rapunzel” are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandată copiilor cu vârsta peste 5 ani. Accesul publicului la spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00 ) sau online (teatrulgong.ro, eventim.ro). Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online și în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

CJ asteapta proiecte culturale si sportive care necesita cofinantare

Consiliul Judeţean Sibiu anunţă începerea sesiunii de selecţie a proiectelor culturale si sportive pentru anul 2017, până în data de 10.04.2017.

Proiecte Culturale

Se aduce la cunoştinţă persoanelor interesate că depunerea proiectelor culturale care vor face obiectul procedurii de selecţie pentru cofinanţare prin Agenda culturală a Consiliului Judeţean Sibiu pe anul 2017, se va derula în perioada 10.03.2017 – 10.04.2017 ora 16.00, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni al instituţiei, str. G-ral Magheru nr. 14.

Ghidul privind accesarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru programe, proiecte și acțiuni culturale în județul Sibiu pe anul 2017 împreună cu anexele aferente, se găseşte pe site-ul Consiliului Judeţean Sibiu www.cjsibiu.ro/actiunile noastre/culturale – Ghid privind accesarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru programe, proiecte și acțiuni culturale în județul Sibiu pe anul 2017.

Proiecte Sportive

Termenul limită de depunere a proiectelor pentru care se solicită finanţare nerambursabilă de la bugetul judeţului Sibiu este data de 10.04.2017 ora 15,00.

Proiectele se depun la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, str. G-ral Magheru, nr.14. la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni al instituţiei.

Informaţii se obţin la telefon 0269 – 217733 int. 128 persoană de contact Crina Sim.

Ghidul se află pe site-ul Consiliului Județean Sibiu www.cjsibiu.ro, secţiunea Acţiunile noastre şi selectare „sportive.

Peste 50 de alcoolici, internați în centre specializate

Asociația Crucea Albastră din România a derulat, timp de un an, proiectul „Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Proiectul a dus la identificarea a 75 de persoane dependente de alcool și droguri, motivate pentru tratamentul de reabilitare, care nu puteau acoperi costurile tratamentului.
Dintre acestea, 52 de persoane au fost internate într-unul dintre cele două centre patronate de Crucea Albastră din România, bărbați și femei, tineri, vârstnici sau adulți, din mediul rural și urban. Proiectul a avut o rata de retenție în program de aprox. 80%, un număr de 42 de beneficiari rămânând internați pentru o perioadă de cel puțin o lună (până la 6 luni de terapie).
 „Foarte mult m-a ajutat proiectul. Și grupul m-a ajutat, și orele de terapie cu grupul, și cu doamna psiholog, și ergoterapia. Înainte să plec mi-am făcut pregătirea pentru afara și asta mi-a prins foarte bine. Și acum vine cineva la mine și zice ‘Chiar nu mai bei și tu o bere’, se întâmplă exact cum ne-a învățat acolo cu anturajul. Și eu nu mă ascund, nu ocolesc, le zic ‘Băi băieți, beți voi, că eu am băut destul’ și îmi iau o apa sau un suc și n-am treabă”, spune Petre, un beneficiar de 49 de ani din București, dependent de alcool, care după trei luni de terapie s-a întors la slujba de muncitor în construcții.
Silviu, un tânăr roma de 19 ani din comuna Satu Nou, județul Constanța, dependent de droguri așa-zis etnobotanice, după o ședere de trei luni la centrul de reabilitare, declară: „M-a ajutat să stau la centrul de la Șura Mică pentru că, în primul rând, nu aveam suficiente informații, nu știam care sunt metodele și nu eram destul de puternic ca să mă las de droguri singur. M-a ajutat să mă redescopăr pe mine și calitățile pe care le am, să îmi prețuiesc mai mult familia, să mă bucur că trăiesc. M-a ajutat personalul enorm de mult, pentru că ei chiar se implică în chestia asta, terapiile de grup, felul în care împletesc cei de acolo utilul cu plăcutul, religia cu psihologia.”
La finalul curei, Silviu a lucrat o vreme pentru o terasă din stațiunea Mamaia, apoi s-a reîntors acasă, unde s-a confruntat cu o recidivă, depășită odată cu relocarea la București, unde lucrează în prezent ca ospătar.
În cadrul proiectului au avut loc, de asemenea, activități de întărire a capacității organizației, precum instruirea personalului terapeutic pentru lucrul optim cu persoane din medii defavorizate, participarea psihoterapeuților la cursuri internaționale de specialitate, includerea serviciului de consult și tratament psihiatric pentru toți beneficiarii, introducerea terapiei prin artă la cele două centre, dotarea unei săli de fitness la centrul pentru bărbați, achiziționarea de materiale și echipamente pentru ergoterapie (prelucrare a lemnului și croitorie) și organizarea unor evenimente și activități culturale și educaționale.
Printre artiștii care au fost invitați să discute cu pacienții despre recuperarea din dependența de alcool și droguri și pentru a susține lecturi, lecții de artă sau concerte, menționăm scriitorii Dan Sociu și Cristian Fulaș, artiștii plastici Laurențiu Zloteanu și Rareș Kerekeș și interpreții Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Ela&Solo, cvartetul Intermezzo, taraful Școlii de muzică de la Hosman și rapperul Dragonu.
Asociația Crucea Albastră din România este o organizație umanitară afiliată la Federația Internațională a Crucii Albastre, care are ca misiune asigurarea de asistență de specialitate dependenților de alcool și de droguri. Asociația patronează două centre de reabilitare psiho-socială de tip comunitate terapeutică pentru persoanele dependente de alcool, droguri, jocuri de noroc sau cu alte dependențe – un centru pentru bărbați, aflat în localitatea Șura Mică, și un centru pentru femei, aflat în localitatea Șelimbăr.

FOTO – Angajații CFR, în grevă japoneză

0

Angajații CFR din Mediaș sunt în grevă japoneză. Lucrătorii de la Căile Ferate Române sunt nemulțumiți de salariile mici din sistem și de întârzierea încheierii noului Contract Colectiv de Muncă. Începând de luni, o parte din angajații companiilor feroviare de stat au intrat în grevă japoneză. Aceștia vor purta banderole albe timp de 3 zile, fiind nemulţumiţi de actualele condiții de muncă, de salarizare și de mersul negocierilor pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă. Aceștia cer dezbaterea în regim de urgenţă a Statutului Feroviarului de către Camera Deputaţilor, în forma promulgată de către Senatul României, reintroducerea coeficientului de ierarhizare K şi aplicarea acestuia începând cu salariul minim în plată de la data de 1 ianuarie 2017, aplicabil tuturor companiilor feroviare, participarea la toate rundele de negocieri, a reprezentanţilor salariaţilor, semnatari ai memoriului, desfiinţarea posturilor de “expert social” şi anularea privilegiilor salariale date de către administraţie pentru aceştia, precum și reintroducerea grupelor de muncă I şi II, scrie www.feroviarul.ro.
De asemenea, feroviarii sunt nemulțumiți și de faptul că prin politica de personal actuală nu se asigură funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa circulației. Salariații îi acuză pe liderii de sindicat şi pe reprezentanţii societăţilor feroviare că tergiversează negocierile, deşi la discuţii aceştia au făcut public că bugetul ar fi fost mărit cu aproximativ 23%.

Tribunalul Sibiu și trei judecătorii, foarte eficiente

Reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia au prezentat recent raportul de activitate pentru anul 2016, documentul cuprinzând date statistice despre toate cele 20 de instanțe – tribunale și judecătorii – din subordine. Luând în calcul toți indicatorii, Tribunalul Sibiu și judecătoriile Săliște, Avrig și Mediaș au fost declarate „foarte eficiente”.

Cauze noi intrate

Pe rolul Tribunalului Sibiu au fost înregistrate 7.764 cauze, faţă de 7.315 în anul 2015, mai mult cu 449 cauze, reprezentând o creștere cu + 6,13%.
Cea mai mare creştere din întreaga regiune s-a înregistrat însă la Judecătoria Avrig, unde numărul cauzelor nou intrate a fost 2.158 în anul 2016, faţă de 1.542 cauze în anul 2015, mai mult cu 616 cauze, în procente de +39,94%.
Numărul cauzelor pe rol
Volumul de activitate a tribunalelor a scăzut faţă de anul 2015 cu 3.636 cauze, în procent de -8,06%. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu unde numărul cauzelor pe rol a scăzut în anul 2016, la 12.899, faţă de 16.084 cauze în anul 2015, cu 3.185 cauze, în procent de -19,80 %.
În ceea ce priveşte judecătoriile, numărul dosarelor pe rol a fost de 112.293 cauze în anul 2016, mai mult cu 12.963 cauze decât în anul 2015, cu o creştere de +13,05%.
Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Avrig, unde numărul cauzelor pe rol a fost de 2.777 în anul 2016, în creștere cu +46,00% față de 2015.
Numărul cauzelor soluţionate
În anul 2016, la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba a crescut numărul cauzelor soluţionate cu 4.376 cauze faţă de anul 2015, fiind soluţionate 123.372 cauze faţă de 118.996 în anul 2015, în procente cu +3,67%.
Numărul dosarelor soluţionate la tribunale a înregistrat o scădere cu 4.825 de dosare faţă de anul 2015, în procente -14,83%, fiind soluţionate 27.696 cauze faţă de 32.691.
Cea mai mare scădere s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu, unde numărul cauzelor soluţionate a scăzut în anul 2016, la 8.216, faţă de 11.096 în anul 2015, cu 2.880 cauze, în procente de – 25,95 %.
Judecătoriile din circumscripţia Curţii de apel au soluţionat 87.719 cauze în anul 2016, mai mult cu 11.287 decât în anul 2015, când au fost soluţionate 76.432, ceea ce reprezintă o creştere de +14,76%. La 14 judecătorii aflate în circumscripţia curţii, volumul cauzelor soluţionate a crescut. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Avrig, unde numărul cauzelor soluţionate a fost de 2.148 în anul 2016, faţă de 1.296 în anul 2015, mai mult cu 852 de cauze, în procent de +65,74%.
Stocul de dosare existent la sfârşitul anului 2016
Stocul de dosare la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Alba Iulia a crescut la sfârşitul anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 3.144 cauze, de la 37.467 cauze existente în anul 2015, la 40.611 în anul 2016, în procente de +8,39%.
Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Agnita, unde stocul a crescut într-un procent de +40,77 %.
Trebuie precizat că numărul de cauze rămase nesoluţionate la finele fiecărui an este influenţat la toate instanţele de cauzele nou intrate în ultimele luni din an, care nu pot fi soluţionate în anul respectiv din motive obiective.
Analiza activităţii instanţei din perspectiva indicatorilor de eficienţă
Anul 2016 a fost al doilea an în care s-a evaluat activitatea instanţelor şi prin aplicarea indicatorilor de eficienţă ai activităţii instanţelor, aprobaţi prin Hotărârea nr.1305/9.12.2014 a Consiliului Superior al Magistraturi. Analiza efectuată în baza acestor indicatori constituie un instrument util pentru managementul instanţelor, în scopul stabilirii mijloacelor de îmbunătăţire a activităţii şi de creştere a gradului de eficienţă.
Indicatorii sunt: rata de soluţionare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate, stocul de dosare, ponderea dosarelor închise într-un an, durata medie de soluţionare, pe materii sau pe obiecte la nivelul fiecărei instanţe şi la nivel naţional (numai pentru stadiul procesual fond şi mai puţin pentru curţile de apel) si redactările peste termenul legal.
Pentru fiecare indicator sunt stabilite 4 grade de eficienţă: foarte eficient, eficient, satisfăcător sau ineficient.
Tribunalul Sibiu şi un număr de 3 judecătorii din județ s-au încadrat în gradul de eficienţă maxim, foarte eficient, respectiv Judecătoria Avrig, Judecătoria Mediaş şi Judecătoria Sălişte.
 

Luptătorii de la Puma au devenit campioni naţionali la Taekwon-do

0

Puma16Sportivii de la Puma Club Sibiu au avut o prestaţie extraordinară la Campionatul Naţional de Taekwon-do ITF. Ei au obţinut peste 50 de medalii la cel mai important concurs din ţară, la probele individuale şi pe echipe, dominând în cel mai autoritar mod posibil la copii şi ocupând la final locul I în clasamentul general al întrecerii. Evenimentul a avut loc în Sala Polivalentă din Iaşi. Competiţia s-a desfăşurat în week-end. Rezultatele „pumiţelor” au fost următoarele:
              Juniori II şi III
Antonia Todor, locul I la tull (6-8 ani)
Antonia Todor, locul I la luptă (6-8 ani)
Antonia Todor, locul II la tehnici speciale (-8 ani)
Vlad Ene, locul I la tull (6-8 ani)
Mircea Ene, locul II la tull (6-8 ani)
Radu Leah, locul III la tull (6-8 ani)


David Trîmbiţaş, locul I la luptă (8-10 ani)
David Trîmbiţaş, locul I la tehnici speciale (-10 ani)
Ştefania Văcariu, locul I la tull (8-10 ani)
Ştefania Văcariu, locul III la tehnici speciale (-10 ani)
Eva Tudosie, locul II la tull (8-10 ani)
Eva Tudosie, locul II la tehnici speciale (-10 ani)
Carina Oltean, locul I la luptă (8-10 ani)
Carina Oltean, locul III la tull (8-10 ani)
Teodora Morariu, locul III la tull (8-10 ani)
Tibor Zoldy, locul II la tull (8-10 ani)
Ştefania Rachitan, locul II la luptă (8-10 ani)

Titus Baja, locul I la tull (10-12 ani)
Titus Baja, locul I la luptă (10-12 ani)
Gabriela Pungă, locul II la luptă (10-12 ani)
Tudor Morariu, locul III la tull (10-12 ani)
Alexandru Cuzic, locul III la tull (10-12 ani)
Oana Oltean, locul II la tehnici speciale (10-12 ani)
Radu Nicoară, locul I la tull (12-14 ani)
Marius Achim, locul I la luptă (12-14 ani)
Marius Achim, locul III la tull (12-14 ani)

Mihai Hanea, locul III la luptă (12-14 ani)
Mihai Hanea, locul III la tull (12-14 ani)
Mario David, locul III la tull (12-14 ani)
Radu Nicoară, locul III la tull (12-14 ani)
Antonia si David Cei Mai Buni Sportivi
Puma Club Sibiu, locul I la echipe tull feminin (Carina Oltean, Oana Oltean, Ştefania Văcariu, Teodora Morariu, Teodora Popa şi Eva Tudosie)
Puma Club Sibiu, locul I la echipe tull masculin (Marius Achim, Titus Baja, Mario David, Radu Nicoară, Mihai Hanea şi Tudor Morariu)
Antonia Todor, cea mai bună sportivă de la copii
David Trîmbiţaş, cel mai bun sportiv de la copii

Locul I în clasamentul general la copii

                   Juniori I
Andreea Pavel, locul I la tull centuri negre 1 DAN
Andreea Pavel, locul II la luptă (-55kg)
Andreea&Oana Pavel, locul I la luptă tradiţională
Oana Pavel, locul III la tull centuri negre 1 DAN
Oana Pavel, locul III la luptă (-50kg)

George Radu, locul III la tull centuri negre 1 DAN
George Radu, locul I la luptă (-50kg)
Vlad Văcariu, locul III la tull centuri negre 1 DAN
Vlad Văcariu, locul II la luptă (-50kg)
Georgiana Brad, locul II la luptă (-45kg)
Marius Dancu, locul II la luptă (+75kg)
Doris Pavaluc, locul III la luptă (-50kg)
Robert Porosniuc, locul III la luptă (-75kg)

Puma Club Sibiu, locul I la tull echipe masculin (Marius Dancu, Rareş Miclea, Robert Porosniuc, Vlad Văcariu şi George Radu)
Puma Club Sibiu, locul II la luptă echipe masculin (Marius Dancu, Rareş Miclea, Robert Porosniuc, Vlad Văcariu şi George Radu)
Puma Club Sibiu, locul II la tull echipe feminin (Andreea Pavel, Oana Pavel, Doris Pavaluc, Georgiana Brad şi Emanuelle Muntean)
Puma Club Sibiu, locul II la luptă echipe feminin (Andreea Pavel, Oana Pavel, Doris Pavaluc, Georgiana Brad şi Emanuelle Muntean)
Puma Club Sibiu, locul II la tehnici speciale echipe feminin (Andreea Pavel, Oana Pavel, Georgiana Brad şi Emanuelle Muntean)
Puma Club Sibiu, locul III la spargeri-forţă echipe feminin (Andreea Pavel, Oana Pavel, Georgiana Brad şi Emanuelle Muntean)

Seniori
Dani Borcea, locul III la luptă (-75kg)

PUMA CLUB SIBIU, LOCUL I ÎN CLASAMENTUL GENERAL PE CLUBURI
 

Premii pentru câștigătorii competiției Let’s be ECO

0

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, i-a premiat cu laptopuri pe elevii unei școli din comuna Poplaca pentru că au reușit să obțină unul dintre cele 33 de premii puse în joc, în cadrul campaniei Let’s be ECO.

Copiii au realizat tot felul de obiecte din materiale reciclabile, fiind aprecizate de către organizatorii concursului.

„E un program pe care l-a inițiat Garda de Mediu în parteneriat cu un ONG, un program care s-a desfășurat la nivel național și am venit să vă felicităm pentru că dvs sunteți unul din cei 33 de câștigători. Mă bucur că există astfel de parteneriate și, în domeniul mediului, cred că trebuie să avem cât mai multe parteneriate ca să arătăm că vrem și că lucrăm pentru bunăstarea cetățenilor. Aici vorbim de o serie de laptopuri pe care le-a folosit până acum Garda de Mediu. Noi încercăm doar să transmitem că este intenția noastră ca, pe măsură ce ne dotăm prin diferite fonduri, să dotăm acele unități care, din păcate, nu sunt foarte bine dotate. Este aparatură care nu a fost epuizată”, a declarat Daniel Constantin la eveniment.

De asemenea, Ministrul Mediului i-a felicitat pe organizatorii proiectului, dar și pe copiii care au reușit să obțină unul dintre premiile puse în joc.

„Îi felicit pe cei de la Garda de Mediu și pe cei de la Let s do it Romania și vă felicit pe voi pentru că faptul că ați câștigat, a fost o competiție și a fost munca voastră, nu am pus noi degetul pe hartă să spunem ce școală sau ce grădiniță a câștigat”, a mai spus Daniel Constantin.

IMG_8247

Elevii implicați în proiect sunt mândri de reușita lor și spun că își doresc să se implice în mai multe acțiuni de acest gen.
„Am creat lebăda din Lacul Lebedelor, din plăci de polistiren, șervețele, ziare, aracet și acuarele. Am lucrat într-o echipă de 3, dar a fost foarte greu. Suntem foarte mândri de ce a ieșit”, a povestit Camelia Țichindelean, elevă în clasa a 7-a la Școala Gimnazială Poplac.
„Tema aceasta, de a da o nouă viață materialelor reciclabile, a fost o adevărată provocare. Din aproape nimic am făcut ceva extraordinar. Ne-a luat câteva luni bune să facem proiectul și lucram cam 3 ore pe zi”, a adăugat Valentin Mânzat, parte a aceleiași echipe.
„Am dat tot ce am avut mai bun și rezultatul este unul neașteptat. Suntem foarte mulțumiți și intenționăm să facem mai multe pe viitor”, a mărturisit Bianca Timofte, colega de echipă a celor doi elevi.

Concursul „Let’s Be Eco!”, desfășurat în cadrul primei ediții a proiectului de economie circulară „Let’s Be ECO!”, se adresează unităților de învățământ din mediul rural, în scopul reutilizării resurselor și se desfășoară în perioada 10 ianuarie – 30 aprilie. Competiția are ca obiectiv distribuirea unor calculatoare sau laptop-uri și birouri alocate în urma disponibilizării, în școlile din mediul rural.

Fiecare școală câștigătoare va primi câte 15 calculatoare/laptopuri și 7 birouri.

Calculatoarele/laptop-urile și obiectele de mobilier oferite în cadrul competiției sunt obiecte folosite, dar aflate în perfectă stare de funcționare.

21 de terase vor funcționa peste vară

Consilierii locali din Mediaş vor discuta la şedinţa din această lună cererile pentru amplasarea teraselor estivale. Anul acesta în municipiul Mediaş vor fi amenajate 21 terase estivale care vor funcţiona  în perioada 1 mai-30 septembrie 2017. Taxa de ocupare temporară a domeniului public este de 1,96 de lei/zi/mp pentru terasele situate în zona ultracentrală  şi 1,81 lei/mp/zi pentru zonă centrală. Potrivit solicitărilor trimise pe adresa municipalităţii medieşene, terasele vor fi amenajate în Piaţa Regele Ferdinand I, pe strada I. Ghe. Duca, dar şi pe străzile Gheţii, Mică, Turnului, Stephan Ludwig Roth sau pe Şoseaua Sibiului. Din taxele aferente închirierii acestor spaţii se vor încasă anul acesta în bugetul local peste 150.000 de lei.

Primăria își „trage” echipă de fotbal și Club Sportiv Municipal

0

O idee de anul trecut a reprezentanților Primăriei Mediaș va fi pusă în aplicare, dacă aleșii locali vor aproba proiectul de hotărâre privind înființarea Clubului Sportiv Municipal Mediaș. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare aderente lunii martie a Consiliului Local se află proiectul de hotărâre privind înființarea Clubului Sportiv Școlar Mediaș. Potrivit expunerii de motive, noul club sportiv al primăriei va fi organizat pe mai multe secții, respectiv baschet, tenis de masă, atletism, fotbal, handbal și tenis de câmp. Ideea primarului de Mediaș, Gheorghe Roman de înființare a clubului sportiv va fi supusă spre aprobare Consiliului Local vineri după amiaza și are toate șansele să fie acceptată de aleșii locali, având în vedere că PNL alături de UDMR și PMP au majoritate în Consiliul Local Mediaș. Finanțarea ar urma să fie asigurată de la bugetul local, dar și de unii sponsori care să fie atrași în proiect. Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, spunea în toamna anului trecut că actualul club sportiv Gaz Metan Mediaș trece prin serioase probleme financiare, iar lucrurile nu mai pot continua în felul acesta. Mai mult, președintele viitorului Club Sportiv Municipal Mediaș ar urma să fie un medieșean, care să iubească orașul și să se implice în dezvoltarea clubului.

Demisie în Consiliul Local

Un consilier local al Partidului Național Liberal Mediaș și-a prezentat demisia din funcție. Este vorba despre Elena Sajgo, consilier local PNL ales la scrutinul local din vara anului trecut. Elena Sajgo și-a prezentat demisia aparatului permanent de lucru al Consiliului Local Mediaș la începutul acestei luni, iar la ședința Consiliului Local programată vineri după amiaza aleșii locali vor declara vacant postul de consilier rămas liber în urma acestei demisii. În cadrul aceleiași ședințe consilierii locali vor declara vacant postul de consilier local și îl vor valida în funcție pe Iulian Cosmin Brăteanu, care a candidat pe lista de consilieri a Partidului Național Liberal Mediaș la alegerile locale din luna iunie a anului trecut.

Cinci sibience, finaliste la Gala Asistenței Sociale

Cinci persoane din Sibiu au reușit să intre în finala Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială 2017 în urma votului on-line.
Este vorba despre:

  • Claudia Nechita, Asistentul social din domeniul persoanelor cu handicap
  • Liliana Macarie, Asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale
  • Maria Simona Dragomir, Asistentul social din domeniul asistență socială comunitară
  • Doris Lupu, Jurnalism
  • Sorina Corman, pentru promovarea profesiei liberale de asistent social.

Din județul Sibiu au fost, în total, 16 persoane nominalizate, cele cinci reușind să obțină printre cele mai multe voturi la categoriile la care au fost nominalizate.

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2017 urmăreşte punerea în valoare a profesiei de asistent social şi premierea progreselor realizate în cele două decenii de la reconstruirea sistemului de asistență socială. .

Aflată la a IV-a ediție, Gala Excelenței va avea loc marți, 21 martie 2017, la Ateneul Român din București.

În 2015, județul Sibiu a reușit să obțină marele premiu – Asistentul social al anului – acordat Loredanei Botea, care în acest an face parte din juriul care va desemna câștigătorii.

Toţi sportivii de la Hwarang au câştigat aur la Campionatul Naţional

0

Hwarang NationaleEdiţia 2017 a Campionatului Naţional de Taekwon-do ITF a fost una perfectă pentru CS Hwarang Sibiu! Toţi cei trei componenţi ai clubului care au participat în concurs au câştigat câte o medalie de aur, iar doi dintre ai au cucerit şi alte distincţii în plus. Alexandru Băilă a fost cel mai bun sportiv de la categoria -78 de kilograme, luptă, individual seniori. Pe lângă aceasta, Alex a mai urcat de două ori pe podium, pentru două locuri III la tull individual 2 DAN şi la proba de spargeri-forţă. Fratele său mai mic, Teodor a dominat proba de tull juniori centuri colorate, şi a adus încă o medalie de aur pentru familia Băilă. Ultimul „trofeu” de aur pentru Hwarang a fost adus de către Raul Hurdu la luptă, -58 de kilograme, juniori II (12-14 ani). Raul nu a plecat acasă cu numai o medalie, el reuşind să câştige şi un bronz la tehnici speciale. Alexandru Băilă, Teodor Băilă şi Raul Hurdu sunt pregătiţi de către Florin Bîrluţ, antrenor al lotului naţional al României. Evenimentul a avut loc în week-end, în Sala Polivalentă din Iaşi. Au participat 350 de sportivi de la cele mai bune cluburi din ţară.
Alexandru Băilă


Teodor Băilă

Raul Hurdu

https://www.facebook.com/hwarang.sibiu/videos/1288849424539875/
Credit foto si video – Facebook CS Hwarang Sibiu