În România pitorească, Ministrul Finanțelor a reușit performanța de a face luna februarie de 30 de zile, Ministrul Muncii de a dubla salariile funcționarilor din vorbe, iar Ministrul Agriculturii de a ne arunca într-o nebuloasă lexicală. Guvernul se face că muncește, atunci când nu ia notițe de la păpușarul șef al domnului Grindeanu, Liviu Dragnea. Pentru că guvernarea a devenit o afacere păguboasă, iar decredibilizarea PSD e noua realitate cu care se confruntă, partidul din Kiseleff continuă în Parlament ce a ratat cu Ordonanța 13.

Șerban Nicolae, acest apostol al libertății pentru politicienii condamnați, și-a transmis cu insolența specifică a șoferului lui Cătălin Voicu, intenția de a elibera penitenciarele de acești corupți ingenui deja condamnați. Pentru că monopolul PSD asupra prostiei trebuia spart, președintele Senatului – Călin Anton Popescu Tăriceanu a declarat Parlamentul extraordinar de important și a acuzat vehement procurorii și președintele pentru nesupunere. Senatorii au votat moțiunea și au trimis Constituția României la coș, uitând că suveranitatea poporului român aparține cetățenilor, iar noi nu suntem o republică parlamentară.

Dincolo de Dragnea, Shaideh și Grindeanu, dincolo de meschinăriile penale ale PSD-ului, ce se întâmplă în Europa e mult mai grav și ne va afecta pe toți pe termen lung. Bineînțeles, societatea românească nu a avut nicio dezbatere despre viitorul Uniunii Europene, despre decuplarea statelor, despre strategiile concetrice de decizie și de integrare. Președintele României se află la Bruxelles unde, spre norocul nostru, planul franco-germano-italiano-spaniol se pare că nu va fi pus în aplicare, încă.

Preocupați de corupții noștri, ne puteam trezi că libertatea de circulație, comerțul și politicile europene s-au schimbat și habar nu am avut. Bine, probabil am cere foarte mult ca Ministerul de Externe să se alăture Poloniei și statelor Baltice când s-au deplasat, la începutul săptămânii, să sprijine Ucraina în fața Senatului american. Am avea mult prea multe așteptări dacă domnul Grindeanu s-ar preocupa să guverneze un stat cu probleme structurale grave ca sănătatea, infrastructura, educația și armata. Noi nu avem timp de chestiuni serioase. Preocuparea noastră e să păzim Monitorul Oficial, să nu ne trezim Republica Autonomă Teleorman într-o noapte. Așa suntem noi, românii, mai speciali!

„Jugul meu este uşor”, spune Hristos. Greu este doar primul pas, până te hotărăşti să te înhami la ceea ce-ţi propune El: nobleţea sufletească, cea care te obligă să fii Om. Există o singură condiţie: să vrei! Paşii următori pe Cărarea Împărăţiei sunt apoi cu totul în grija Domnului …

Spre exemplu – şi uşor de verificat – cât de greu este să nu mănânci în post carne de om, să nu muşti din fratele tău român şi creştin cu vre-o vorbă otrăvită de invidie ori cu vre-un gând rău şi mânios! Darămite 365 de zile pe an!!! Cât de greu este să nu-ţi mai batjocoreşti ţara şi poporul în care te-ai născut, ci să încerci să-i înţelegi povara păcatelor pe care singur şi-a aburcat-o în spinare şi acum trebuie să-o ducă. În România lăcomia defrişează trei hectare de pădure pe zi. Nu-i nimic. Vom aprecia pădurea după ce vom trăi o vreme ca beduinii, pe dunele de nisip rămase în urma ei. O generaţie o va replanta şi alta o va veghea cu grijă. Dar tot în România se fac, conform statisticilor, 160 de avorturi pe zi! Aici nimic nu se mai poate „replanta”. Într-o jumătate de veac s-au „defrişat” 22 de milioane de români, încă odată populaţia României din anii 90, poate 22 de miloane de ţărani care să ne hrănească sănătos, româneşte, medici de elită, care să grijească sănătatea acestui popor, dascăli cu vocaţie ca temelie a unui neam educat şi cu înaltă conştiinţă morală, preoţi buni şi duhovnici mari pe calea mântuirii neamului, meseriaşi de excepţie de tot felul şi politicieni înzestraţi cu arta de a scoate corabia românească la limanul dăinuirii. Toţi aceşti români lipsesc, iar în locul lor năvălesc nisipuri rele şi străine.

Şi ce legătură au toate astea cu firul de sparanghel – veţi zice. Păi titlul mi-a fost inspirat de un documentar despre o regiune din Franţa, care se mândreşte cu acest rod al pământului. Întreaga comunitate contribiue, fiecare cu toată puterea lui, ca să producă cele mai variate sortimente de sparanghel şi reţete minunate de a-l găti cât mai divers. Oamenii şi-au făcut dintr-o legumă un brand, care i-a plasat pe harta turismului gastronomic, le-a adus dragul de a lucra împreună pentru prosperitatea tuturor, demnitatea lucrului bine făcut, ba chiar un festival al sparanghelului, pregătit de peste an cu mare fast şi bucurie.

Şi m-am gândit: căt de greu este pentru noi românii să facem poate un astfel de prim pas, să ne UNIM, chiar şi pe bucăţele, dacă nu în jurul unui fir de sparanghel, măcar în jurul unui fir de roşie românescă, dacă tot e sprijinită de la Guvern!