Am impresia că în lumea nebună în care trăim suntem într-o veșnică pregătire. Ne pregătim toată săptămâna pentru week-end, doar pentru ca sâmbăta și duminica să ne gândim la ziua de luni când revenim la muncă. Ne pregătitm tot anul pentru concediul din vară, la care visăm cu ochii deschiși deja imediat după Anul Nou, doar pentru ca în ultimele zile de vacanță să ne pregătim psihic pentru a reveni la muncă.
Ne pregătim toată copilăria pentru momentul în care devenim adulți și ne dorim cu ardoare să creștem mari, doar pentru a regreta, la maturitate, zilele în care ne puteam juca nestingheriți și singurele probleme pe care le aveam erau cele de matematică.
Ne tot pregătim: pentru liceu, pentru facultate, pentru un loc de muncă, să ne întemeiem o familie, să avem un copil, să-l avem pe al doilea sau mai mulți, să-i creștem, să-i educăm, să împăcăm viața de familie cu cea de la serviciu, să jonglăm între responsabilități, să facem față trecerii timpului, să ieșim la pensie.
Pare că ne pregătim în fiecare minut din fiecare oră, din fiecare zi, din fiecare săptămână, din fiecare lună, din fiecare an.
Toată viața este o pregătire, iar zilele acestea nu fac excepție. Luni încep înscrierile în clasa pregătitoare, iar zeci de mii de oameni se pregătesc: copii, părinți, bunici, profesori, secretare și directori de școli. Alți oameni se pregătesc să participe la noi proteste, Muzeul Brukenthal se pregătește pentru Bicentenar. Primăria pregătește străzi pentru a fi reparate, iar instituțiile de cultură pregătesc zeci de evenimente.

Stresant, nu? Știu că așa sună, însă, ne place sau nu, este realitatea.

Ei bine, STOP. De luni începe postul Paștelui. Este momentul să ne oprim și să ne pregătim altfel. Să renunțăm la goana zilnică după lucruri materiale și să ne odihnim, privind la nevoile sufletului și ale celor din jur. Putem ajuta oricând și oriunde, putem medita, putem vedea ce este de schimbat la noi și în noi, putem spune o vorbă bună celui ce are nevoie.

Este Postul care ne permite să-l regăsim pe Dumnezeu în noi.

Prins la furat, PSD-ul a găsit de cuviință nu numai să își amnistieze infractorii, ci să îi și scape de confiscarea averii. Dincolo de sloganul strigat în piață „noaptea ca hoții” avem acum și bogați ca mafioții. Inițiativa parlamentară a grupului PSD în frunte cu Șerban Nicolae e mișcarea continuată de a pune piedică justiției în demersurile penale împotriva politicienilor.
Dacă adăugăm diverse declarații ale liderilor PSD din teritoriu și parlamentari că O.U.G. numărul 13 va fi adoptată ca lege, ne putem face o idee despre demersurile anti-justiție ca țel principal politic, departe de buna guvernare.
Puterea politică din România se află într-o mare eroare considerând că vechile metode se pot aplica astăzi. Cetățenii acestei țări au învățat, în urma unor proteste de stradă fără precedent în istoria recentă, că pot forța demisii ale miniștrilor și anularea ordonanțelor. Orice inițiativă politică construită pentru a persevera în direcția antidemocratică este sortită eșecului. Puterea nu se mai află la Palatul Victoria sau Cotroceni, ci în voința cetățenilor români. Feudalismul baronilor locali, aservirea angajaților din administrație e o abordare demnă de secolul al XIX-lea nu XXI. Trăim într-o lume în care informația se propagă extrem de rapid, în România s-au cumpărat numai anul trecut telefoane de aproape un miliard de euro. Descoperind puterea conștiinței civice, românii au readus la normalitate funcțiile și demnitățile publice, la rangul de serviciu public și nu invers. Democrația, acest spațiu utopic pentru care au murit oameni, investiția de timp și bani pentru a construi acest edificiu statal nu e de sine stătător fără acceptarea unui rol de cetățean interesat de politică, bună guvernare și apărarea drepturilor și libertăților.
Suntem la o răscruce neplăcută a politicilor internaționale, de frământări în cadrul Uniunii Europene. Există tensiuni și falii majore de ruptură pe care politicienii români atât de rar și superficial le conștientizează.
Faptul că partidul de guvernare persistă în demersul său de a irita cetățenii, de a le pune piedici, de a-i agasa și sâcâi e gestul sinucigaș al omului ce își taie creanga de sub picioare. Guvernul și majoritatea parlamentară sunt priviți cu suspiciune și vor fi monitorizați permanent de o societate civilă mai puternică și mai unită ca niciodată.
Ideea de a muta cetățenii din piețe e de o prostie colosală. Poate că în sediul de partid din Kiseleff persistă amintirea Pieții Universității. E o problemă pentru PSD dacă continuă să atace frontal, prin aceleași demersuri de comunicare obtuze și arogante sortite din start eșecului. E timpul pentru o culpă asumată bărbătește, pentru reevaluarea politicilor de guvernare, a viziunii și mesajului de partid (socialism, conservatorism, naționalism?) și revenirea la pragmatism. Politici publice eficiente, bunăstarea cetățenilor pot compensa pierderile masive de imagine ce se vor contabiliza la vot. Încăpățânarea de a rămâne ancorat în discursul populist apocaliptic amenință nu pierderea libertății unor lideri politici corupți, ci existența partidului ca actor major politic. Nu îi mai enervați pe cetățeni. Nu de alta dar vremea se încălzește.

Când occidentul Europei a luat-o spre vest şi a descoperit Lumea Nouă, primul lucru pe care l-au făcut conchistadorii a fost să se înstăpânească. Au distrus civilizaţii care deţineau informaţii de mare fineţe şi cunoştinţe de o inegalabilă înţelepciune despre Univers, au cărat acasă aur, pietre preţioase, mirodenii, tot ce se putea jefui la prima mână, căci acesta era doar începutul. Peste pământuri, păduri şi resursele naturale aveau să se facă stăpâni mai apoi. Popoarele le-au înhămat la carele lor, pe post de vite de povară, până la exterminare. Iar ca să facă aceasta cu maximă eficienţă şi rapid, le-au fezandat mai întâi cu „apă de foc” şi le-au luat ochii cu mărgele de sticlă … Minte îngustă, cruzime, lăcomie patologică, egoism feroce, ură, viclenie – iată „cock-tail – ul energetic” pe care Dracu ţi-l toarnă pe gât, când e să-i faci lucrarea diavolească pe lume.

Formula marchează întreaga istorie a omenirii. Cât sânge a vărsat nu demult Hitler, cât sânge a vărsat nu demult Stalin, cât sânge românesc au vărsat direct şi indirect cei care ne-au abandonat în mână duşmană şi cei care au făcut tot ce a fost diavoleşte posibil ca să transforme brutal o ţară creştină într-una atee!!! Nimic nou sub soare. Lucrurile se precipită şi astăzi în aceeaşi direcţie, când potentaţii lumii îşi ascut ghearele cu lamele tehnologiilor de război. Doar că de astă dată nu Lumea Nouă e de distrus, ci Lumea Veche: Europa creştină a naţiunilor, a valorilor creştine, a familiei tradiţionale, a educaţiei morale, a demnităţii şi generozităţii, a trăitorilor dreptei credinţe, a sentimentelor fireşti de apartenenţă a fiecăruia la naţiunea sa, ca expresie spirituală a unui dat dumnezeiesc, a onoarei de a aparţine, prin talent, unei bresle profesionale, a dragostei de Dumnezeu şi de aproapele.

Conchistadorii noii ordini mondiale fac acelaşi lucru ca şi cei de altădată: se înstăpânesc, distrug civilizaţii, jefuiesc tot ce se poate jefui şi înhamă popoarele la caleştile lor aurite, nu înainte de a le „înţoli” în uniforma de bou bun de jug.

România nu face excepţie. E mai abitir decât alţii în obiectiv, pentru credinţa ei strămoşească şi pentru că e ceva mai greu de ucis, deşi „apa de foc” a otrăvurilor moderne curge în valuri, la propriu, peste români, ca şi cea care curge la figurat, adică apa de foc a dezbinărilor de tot felul, a războiului româno-român. Iar mărgelele de sticlă ale lumii virtuale şi ale traiului de fiţe ne-au luat până şi mintea cea de pe urmă, cea pe care un vechi proverb românesc o cere cu atâta înţelepciune de la Dumnezeu: „Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă!”