„Bărbatul este bănuit că, la data de 04.09.2025, ar fi agresat fizic un bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în Loamneș, lovindu-l cu picioarele, în timp ce acesta s-ar fi aflat în fața unei societăți comerciale din localitatea Alămor.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Consiliul Județean Sibiu anunță finalizarea procedurilor de achiziție publică pentru implementarea sistemelor informatice medicale integrate la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu și la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.
Ambele proiecte au fost depuse de Consiliul Județean Sibiu, în calitate de instituție contractantă, și sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul II: Transformare Digitală, Componenta 7 – Transformare digitală, Investiția specifică 13.3 – Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice.
Pentru ambele proceduri de achiziție a fost depusă câte o singură ofertă, din partea Asocierii SOBIS SOLUTIONS SRL – GAMA IT SRL, care a fost declarată câștigătoare.
Aproape 7 milioane de lei, obținuți prin PNRR
La Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu valoarea ofertei depuse este de 3.414.850 lei (fără TVA), în timp ce pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu valoarea este de 3.561.022 lei (fără TVA). Ambele contracte au o durată de implementare similară, de 8 luni.
Ce includ sistemele informatice medicale integrate
• echipamente IT și licențe software moderne;
• dezvoltarea și implementarea modulelor informatice medicale;
• testarea și operaționalizarea completă a sistemului;
• instruirea personalului medical și administrativ.
Totodată, contractul de furnizare a sistemului informatic (hardware și software) pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este în derulare, fiind în desfăurare etapele de analiză, proiectare și instalare a echipamentelor.
Prin aceste investiții, Consiliul Județean Sibiu continuă procesul de digitalizare a spitalelor aflate în subordinea sa, contribuind la creșterea eficienței activităților medicale, la o gestionare mai bună a datelor pacienților și la îmbunătățirea calității serviciilor oferite.
Precizăm totodată că pentru continuarea celor trei proiecte esențiale de digitalizare a celor mai mari spitale din județ – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCJUS), Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” și Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC), Consiliul Județean Sibiu a inițiat demersuri cu sprijinul UNCJR pentru deblocarea acestora.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Procurorii DIICOT Craiova, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat miercuri 17 percheziții în mai multe județe din țară, într-un dosar ce vizează prin raportarea fictivă a reciclării de deșeuri electrice și electronice.
„Astăzi, 15 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au pus în aplicare 17 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Dolj, Călărași, Sibiu, Vaslui, Galați, Ialomița, Ilfov și a municipiului București, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în toamna anului 2024, cinci făptuitori au constituit o grupare infracțională organizată, cu scopul obținerii unor beneficii materiale importante de la Administrația Fondului pentru Mediu din România, prin raportarea fictivă a colectării și reciclării unor cantități de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri ).
Astfel, în intervalul octombrie-decembrie 2024, liderul grupului infracțional sprijinit de ceilalți făptuitori, a creat aparența derulării unei astfel de activități de colectare/reciclare deșeuri, prin folosirea de documente false constând în facturi fiscale și borderouri de achiziție de la persoane fizice și prin realizarea unui circuit financiar, de asemenea fictiv, între societățile implicate în fraudă.
Pe baza documentelor false, liderul grupului infracțional organizat a întocmit și transmis Administrației Fondului pentru Mediu rapoarte care atestau în mod nereal realizarea obiectivelor de colectare/reciclare DEEE-uri.
Un tânăr de 25 de ani a murit, miercuri, după ce un copac a căzut peste el într-o pădure de pe raza localității Moșna.
„Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Rurală Mediaș au intervenit în localitatea Moșna, unde, prin apel 112, a fost sesizat faptul că o persoană a fost lovită de un arbore.
Din păcate, la sosirea echipajelor medicale la fața locului, tânărul în vârstă de 25 de ani, domiciliat în localitatea Biertan prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului”, a spus Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„Două echipaje de tip B de la Mediaș au intervenit într-o padure din apropierea localității Moșna la un accident unde un tânăr de 25 de ani a fost accidentat de către un copac în timp ce tăia lemne.
Din păcate, la sosirea echipajelor bărbatul prezenta leziuni cerebrale incompatibile cu viața și a fost declarat decesul”, spune purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu, Vasile Scridon.
Un focar de Boala Limbii Albastre a fost confirmat, miercuri, într-o exploatație de bovine din Cisnădie.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu, în calitatea sa de președinte s-a întrunit astăzi, 15.10.2025 și a aprobat, în unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru combaterea focarului de Bluetongue (Boala Limbii Albastre), ca urmare a confirmării acesteia într-o exploatație de bovine din localitatea Cisnădie.
Boala limbii albastre este o boală infecțioasă, non-contagioasă care afectează rumegătoare (caprele, bovine, ovine și cerbii). Virusul este transmis prin înțepătura unor unor insecte hematofage.
„În baza Buletinului de Analiză nr.14832/8.10.2025 emis de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (I.D.S.A.) București, în data de 08.10.2025 în localitatea Cisnădie județul Sibiu s-a confirmat Bluetongue la o bovină (din 5 probe recoltate) dintr-o exploatație non-profesională din localitatea Cisnădie, județul Sibiu. Efectivul de bovine din exploatație este de 69 capete.
Conform prevederilor legale s-au aplicat următoarele măsuri în focarul de boală (exploatație):
-Exploatația susmenționată a fost supusă restricțiilor sanitar-veterinare fiind interzisă mișcarea animalelor din și înspre exploatație;
-Probele recoltate de la un eșantion de 5 animale au fost afluite la IDSA București;
-A fost întocmit și transmis Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, raportul de notificare internă privind confirmarea bolii nr.15347/8.10.2025;
-S-a dispus punerea sub observație clinică a animalelor receptive din focar;
-A fost efectuată ancheta epidemiologică, nefiind obținute date relevante care să identifice sursa infecției. Astfel, s-au examinat clinic toate animalele receptive din exploatația infectată și s-au recoltat probe de sânge pentru toate animalele prezente în exploatație (64) rămase netestate. La examenul serologic – ELISA efectuat la LSVSA Sibiu, în data de 10.10.2025, BA nr.12475/10.10.2025, din 64 de probe 35 au fost positive, acestea fiind expediate la IDSA București pentru finalizarea analizelor.
-A fost declarat focarul de boală la Primăria Cisnădie, conform actului de declarare nr. 15373 din 09.10.2025.
Având în vedere cele consemnate anterior, întrucât teritoriul național nu are statut de îndemn de Bluetongue serotip 4, în scopul limitării posibilităților de extindere a infecției, se vor aplica următoarele măsuri:
1.Interzicerea mișcării animalelor din focar cu excepția abatorizării;
2.Se va efectua curățenia mecanică a adăposturilor animalelor din exploatația infectată, precum și dezinsecția acestora, iar animalele vor fi tratate cu substanțe insecticide ori insectifuge; Animalele pozitive se vor izola si vor fi abatorizate.
3.Catagrafierea tuturor exploatațiilor de rumegătoare și efectuarea unui recensământ al animalelor domestice receptive (bovine, ovine, caprine, etc.) existente în UAT Cisnădie.
4.Deținătorii de animale, Asociațiile crescătorilor de bovine și ovine, fonduri de vânătoare, transportatorii de animale, Direcția Silvică Sibiu, ferme și centre de colectare din județul Sibiu au fost informați despre evoluția bolii prin adresa nr.15401/09.10.2025, către medicul veterinar de liberă practică împuternicit (MVLPI) județ Sibiu.
Se recomandă monitorizarea permanentă a rumegătoarelor pe care le dețin și obligativitatea anunțării oricărei modificări a stării de sănătate a animalelor medicului veterinar de liberă practică împuternicit ori medicului veterinar oficial și adresarea de recomandări privind curățarea și îndepărtarea gunoiului de grajd de lângă adăposturi, tratamentul rumegătoarelor cu substanțe insecticide sau insectifuge pentru a preveni infectarea cu virusul bluetongue, curățirea mecanică a adăposturilor și efectuarea de dezinsecții.
5.La notificarea deținătorilor de rumegătoare se va acționa pentru investigarea oricăror suspiciuni de boli specifice – înregistrarea tuturor modificărilor constatate în starea de sănătate a animalelor, la nivelul mucoaselor aparente, tegumentelor, zonelor capului, membrelor, glandei mamare, aparatului respirator, aparatului genital, în fișe de monitorizare clinică și transmiterea acestora la D.S.V.S.A. Sibiu.
6.Monitorizarea prin testarea serologică a efectivelor de rumegătoare în conformitate cu prevederile programului de supraveghere pentru Bluetongue, aprobat prin Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 35/2016.
Intrarea și ieșirea animalelor domestice receptive în/din exploatația infectate este interzisă până la stingerea focarelor și ridicarea măsurilor de restricție, cu excepția transportului direct (fără a trece prin altă exploatație) către un abator situat pe teritoriul României, cu condiția ca, în ziua transportării, animalele să nu prezinte nici un semn clinic de boala Bluetongue.
Mișcarea rumegătoarelor din alte exploatații decât cele infectate se poate efectua doar în condițiile în care, în ziua transportării, animalele nu prezintă nici un semn clinic de boala Bluetongue.
9.Pentru verificarea respectării restricțiilor de mișcare stabilite în planul de măsuri, vor fi organizate acțiuni de control în trafic”, a transmis Prefectura Sibiu.
Boala limbii albastre este o boală potenţial mortală care afectează rumegătoarele domestice, în special ovinele, bovinele şi caprinele.
O tânără a fost rănită, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe Bulevardul Corneliu Coposu din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism, un sibian în vârstă de 46 de ani ar fi pătruns pe Bulevardul Corneliu Coposu (dintr-o parcare) fără a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Piața Unirii, de către o tânără în vârstă de 20 de ani, domiciliată în Tălmaciu.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Ministerul Sănătăţii precizează că serviciile medicale de prevenţie sunt gratuite pentru toate persoanele care au peste 18 ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, şi face un apel public pentru accesarea gratuită a acestor servicii, prin medicii de familie.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu, adulţii peste 18 ani beneficiază gratuit de controale medicale de specialitate, precum şi investigaţii şi analize, cu bilet de trimitere de la medicul de familie.
Acum trebuie să lucrăm la schimbarea de mentalităţi şi la formarea de obiceiuri sănătoase.
Verificarea recurentă a stării de sănătate, chiar atunci când nu doare, salvează vieţi, timp şi resurse. Mergeţi periodic la medic, cu încredere”, a transmis miercuri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, pe Facebook.
adulţii între 18 şi 39 de ani pot primi, o dată pe an, o consultaţie gratuită pentru evaluarea riscului individual şi pentru consiliere privind factorii de risc – fumat, alimentaţie, activitate fizică şi greutate corporală;
persoanele de 40 de ani şi peste pot beneficia anual de până la trei consultaţii gratuite, pentru evaluare, consiliere şi monitorizare.
În funcţie de vârstă şi de riscurile identificate, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere pentru analize gratuite, precum:
hemoleucogramă, glicemie, colesterol total şi LDL, teste pentru ficat şi rinichi;
test HPV, ecografie sau mamografie pentru femei;
test pentru depistarea sângelui ocult în scaun (pentru prevenirea cancerului colorectal);
În cazuri speciale, medicul de familie poate elibera trimiteri pentru consultaţii şi analize suplimentare – de exemplu, în suspiciune de cancer sau pentru testarea virusurilor hepatitei B şi C ori a virusului HIV la femeile însărcinate.
Ministerul Sănătăţii îi încurajează pe toţi românii să profite de consultaţiile şi analizele gratuite oferite prin medicii de familie.
Datoria externă totală a României a urcat la 222,3 miliarde euro după primele opt luni din 2025, cu un salt de 18,8 miliarde euro față de decembrie 2024, arată datele BNR.
Din această sumă, 77,8 % este datorie pe termen lung, iar restul pe termen scurt. În paralel, datoria administrației publice a crescut cu 14,9 miliarde euro, ajungând la 121,9 miliarde euro – un avans semnificativ care ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea pe termen mediu.
O dublare sau creștere rapidă a datoriei externe pune presiune pe economia națională: obligațiile de plată generează costuri ridicate, vulnerabilitate la șocuri externe (creșteri de dobânzi, deprecierea monedei) și limitarea spațiului fiscal pentru investiții publice.
Mai mult, ponderea datoriei în raport cu GDP-ul a urcat semnificativ – în 2024, datoria externă a României a reprezentat ≈ 57,9 % din PIB.
„Această creștere a datoriei ascunde câteva pericole și riscuri, printre care:
Risc de lichiditate – Datoria externă pe termen scurt (49,4 miliarde euro, 22,2 % din total) trebuie refinanțată frecvent. Dacă piețele externe se strâng sau investitorii devin reticenți, România poate întâmpina dificultăți.
Costuri mai mari la servirea datoriei – Rata serviciului datoriei pe termen lung a scăzut la 14,8 % în primele 8 luni, față de 21,5 % în 2024 – dar asta poate fi temporar și poate reveni dacă dobânzile cresc.
Expunere la schimb valutar – O parte din datorie este denominată în valută. O depreciere a leului poate mări povara reală.
Distragerea resurselor spre plată, nu investiții – Cheltuielile cu dobânzile și rambursările pot sufoca bugetul public, reducând fondurile pentru infrastructură, educație sau sănătate.
Un semnal negativ pentru piețele internaționale – Dacă România continuă să acumuleze datorie într-un ritm accelerat, ratingurile de țară ar putea fi revizuite, ceea ce va face finanțarea mai scumpă. Un scenariu pe care l-am mai testat și evitat la limită în această vară”, anunță site-ul tvrinfo.ro.
Inteligența artificială promite eficiență, dar riscă să transforme justiția într-un proces steril, lipsit de om – împotriva omului.
Un algoritm jonglează cu date; un avocat jonglează cu vieți.
Când uităm că legea e despre oameni, nu formule logice, am pierdut esența.
Unii tineri „gură cască” cred că AI le va scrie pledoariile.
Ulterior, își pierd obiceiul de a studia, de a dezvolta raționamente — și devin simpli editori de text automatizat.
E grav: se pierde generația care ar fi putut alimenta conștiința juridică.
Dar poate fi ceva mai grav?
Da. Judecătorul care primește sfaturi de la AI.
O fi drăguț să ai asistență AI, dar când devine sursa principală de soluționare, spectacolul moral dispare.
Hotărârile generate de algoritmi pot fi impecabile formal și profund nedrepte.
Când sentința va veni cu eticheta „contribuție AI”, e totul pierdut.
Cea mai gravă iluzie a erei digitale este că datele rămân „în siguranță”.
În realitate, orice discuție dintre avocat și client introdusă într-un sistem AI devine o potențială scurgere de informații.
Servere externe, baze de date antrenate, „termeni și condiții” pe care nimeni nu le citește — toate transformă secretul profesional într-o glumă de tip „accept all”.
Într-o lume în care avocatul trebuie să-și protejeze clientul, ajungem în situația absurdă în care clientul trebuie protejat de propriul avocat… digitalizat.
Ni se spune că AI e neutru, rece și corect. Dar nu e așa.
Programele sunt create de oameni și învățate din texte scrise de oameni.
Așa că, inevitabil, poartă aceleași greșeli, prejudecăți și influențe.
Doar că le aplică mai repede, mai convingător și — cel mai grav — fără să știe că greșește.
AI poate fi o unealtă utilă — dar nu martor, nu avocat și sigur nu judecător.
Dreptatea are nevoie de conștiință, nu de algoritmi.
Când justiția va deveni digitală, vom avea soluții corecte și vieți distruse — cu o precizie de 99,9%.
Avocat Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a obținut dublă recunoaștere națională în cadrul Conferinței ANBPR BiblioPUBLICA 2025.
Calitatea deosebită a programelor și a implicarea echipei Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt recunoscute la nivel național de către Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), prin acordarea a două distincții importante în cadrul Galei ANBPR 2025, eveniment desfășurat la Oradea
Cu o activitate constantă și dedicată în sprijinul lecturii publice, Mihaela Dobrescu face parte din echipa de bibliotecari astriști care organizează activități de lectură, ateliere educaționale și întâlniri culturale în școli și comunități din județul Sibiu.
Ea coordonează, totodată, proiecte și programe dedicate adolescenților, menite să extindă orizontul de cunoaștere, învățare și dezvoltare personală a tinerilor prin intermediul lecturii și dialogului.
În paralel, Mihaela Dobrescu s-a remarcat prin implicarea sa în proiecte de promovare a patrimoniului local și național, precum și prin publicarea volumului „Călimănești – între istorie, mit și legendă”, o lucrare dedicată redescoperirii valorilor culturale și istorice din zona natală.
Premiul pentru CEL MAI BUN PROGRAM DE BIBLIOTECĂ JUDEȚEANĂ a fost câștigat de ASTRA Adolescent, un program estival inovator dedicat tinerilor.
Conceput și coordonat de echipa Bibliotecii ASTRA Sibiu, programul oferă adolescenților un cadru deschis de învățare, socializare și exprimare liberă, prin întâlniri cu specialiști din diverse domenii, dezbateri pe teme actuale, ateliere creative și activități culturale derulate atât în spațiile bibliotecii, cât și în alte locuri din orașul și județul Sibiu.
Programul, devenit deja o tradiție a verilor sibiene, urmărește să dezvolte competențele socio-culturale ale adolescenților, să stimuleze gândirea critică și să promoveze lectura ca formă de dialog între generații.
„Munca echipei Bibliotecii ASTRA din ultimii ani își arată roadele. Aprecierea la nivel național evidențiază contribuția semnificativă a Bibliotecii ASTRA la dezvoltarea culturală și educațională a societății și a comunității din care facem parte.
O dată în plus, pot remarca profesionalismul echipei și impactul semnificativ al proiectelor derulate în comunitate.
Este o recunoaștere care ne onorează și, totodată, ne motivează să continuăm să dezvoltăm servicii și programe adaptate nevoilor comunității, păstrând în același timp tradiția și valorile culturale care definesc Biblioteca ASTRA”, a spus Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.
Ministerul de Interne a lansat programul „Siguranță în trafic”, iar șoferii vor putea fi amendați cu ajutorul camerelor de supraveghere din orașe și ale Companiei de Autostrăzi.
Acestea vor fi integrate în sistemul e-Sigur, de supraveghere a traficului, operat de Poliția Rutieră.
„Ce aduce nou proiectul «Siguranță în trafic»? Creăm premisele integrării în sistemul E-sigur a camerelor administrației publice locale și CNAIR și pentru procesarea unui volum masiv de date.
Pentru aceasta avem nevoie de reguli noi, fapt pentru care propunem simplificarea procedurilor de comunicare cu proprietarii și conducătorii de vehicule.
Astfel, polițiștii vor acționa mai mult timp în teren, în sprijinul participanților la trafic, pentru eliminarea pericolelor din trafic, care nu pot fi constatate prin mijloace automatizate, precum consumul de alcool sau de droguri”, a declarat secretarul de stat Bogdan Despescu.
De asemenea, șoferii care opresc sau parchează neregulamentar vor vedea că au fost sancționat printr-un autocolant lipit pe parbriz.
Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost omorât și îngropat parțial într-o zonă cu vegetație din municipiul Sibiu, cadavrul fiind descoperit la sfârșitul lunii trecute.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat, miercuri dimineața, evenimentul care s-a produs la sfârșitul lunii septembrie.
Victima locuia într-o baracă, unde a fost atacat de cei doi. După ce l-au omorât, cei doi l-a îngropat la o distanță de aproximativ 200 de metri, într-o zonă cu vegetație.
Urmare a probatoriului administrat s-a reţinut că în data de 11.09.2025, în timp ce se afla la baraca improvizată în care locuia, situată într-o grădină împrejmuită, inculpata, o persoană de sex feminin în vârstă de 52 de ani, a exercitat, împreună cu inculpatul, o persoană de sex masculin în vârstă de 53 de ani, cu intenţie, mai multe acte de agresiune fizică asupra victimei, un bărbat în vârstă de 67 de ani, cauzând decesul victimei.
Menţionăm faptul că autorii şi victima se cunoşteau anterior, între cei trei existând o stare conflictuală.
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 29.09.2025 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de autor sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, iar prin ordonanţa procurorului din aceeaşi dată s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 09.10.2025 s-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de autoare sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, iar prin ordonanţa procurorului aceeaşi dată s-a dispus reţinerea acesteia pentru 24 de ore.
În data de 10.10.2025 a fost înaintată Tribunalului Sibiu propunerea de arestare preventivă a autoarei, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu dispunând arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Sibiu, Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Sibiu și al lucrătorilor de poliție din cadrul IGPR – Direcția Operațiuni Speciale, Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activităţi care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spune Dan Octavian Simion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.