15.2 C
Sibiu
joi, iulie 10, 2025

În 23 iunie începe programul „Bibliovacanța” la Biblioteca Județeană Astra Sibiu

Cele mai citite

Luni, 23 iunie 2025, încep înscrierile pentru programul „Bibliovacanța” de la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.

Programul debutează în data de 30 iunie 2025 și este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.

Activitățile vor fi structurate în două perioade, astfel încât să poată participa cât mai mulți copii din comunitate: 30 iunie – 18 iulie 2025 (prima serie) și 28 iulie – 14 august 2025 (a doua serie).

Programul propune juniorilor actitivăți educative, creative şi recreative, pornind de la joc, lectură și cunoștințe.

Temele atelierelor vor fi, și în acest an, variate: lectura poveștilor, cultură generală, bune maniere, activități creative, jocuri, curiozități din lumea întreagă, educație financiară, limbi străine, dans, cinema și interpretare dramatică.

Activitățile se vor derula sub coordonarea bibliotecarelor Alexandrina Aldea și Ana Coca, cu participarea activă a echipei de voluntari astriști.

În cadrul programului „Bibliovacanța” vor fi invitați și specialiști din diverse domenii, care vor susține ateliere cu cei mici: Mădălina Nină, medic ortodont la clinica stomatologică We Dent; Andreea Matei, fondator Logiclub Smart Education Center; Lucian Dragotă, artist; Alexandra Frâncu, psihoterapeut și consilier psihologic; Radu Cristian Laurențiu, lt. col. de la Inspectoratul Județean de Jandarmerie Sibiu; Anca Gabriela Culachi – Roșu, animator cultural.

Atelierele se vor desfășura de luni până joi, în intervalul orar 10:00 – 13:00, și vineri, între orele 10:00 – 12:00.

Accesul participanților în program se face pe baza Permisului de acces la bibliotecă și a achitării taxei de 60 lei/ participant, în limita a 40 de locuri disponibile în fiecare dintre cele două serii.

Înscrierea participanților la „Bibliovacanța” se realizează în perioada 23 – 27 iunie 2025, în intervalul orar 9:00-17:00, la Compartimentul pentru Copii și Tineret, de către unul dintre părinți sau reprezentantul legal, în ordinea cronologică a solicitărilor.

Informații despre programul „Bibliovacanța” se pot obține la Compartimentul pentru Copii și Tineret (Str. George Barițiu, nr. 7, corp B, et.1) și la tel. 0269 210 551, int. 108.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

Ironman Kiki Teodorescu: „Nu puteți construi voi obstacole peste câte pot trece eu!”

Omul reper-restart pentru cine vrea să facă imposibilul posibilA devenit deja un truism „moda modelelor”, atunci când vine vorba...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect