Ministerul Afacerilor Interne a prezentat marții, prin chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, principalele măsuri și modificări legislative la Codul Rutier propuse în cadrul proiectului „Siguranță în Trafic”, parte a eforturilor de reformare a sistemului rutier românesc.
Acesta presupune folosirea a peste 700 de camere mobile ale Poliției Române pentru identificarea abaterilor din trafic. De asemenea, proiectul prevede integrarea camerelor CNAIR și ale administrațiilor locale, pentru a permite procesarea unui volum mare de date în timp real.
Pentru o eficiență crescută, la nivel național a fost înființat un Centru de Monitorizare Automată a Traficului, responsabil cu procesarea constatărilor automate ale abaterilor rutiere.
Se introduce și conceptul de viteză medie, folosit deja în alte state europene, ca metodă de sancționare a excesului de viteză.
În ceea ce privește parcarea și oprirea neregulamentară, sancțiunile vor fi aplicate direct proprietarului vehiculului, fără aplicarea de puncte de penalizare.
Procesul-verbal va fi comunicat printr-un autocolant lipit pe parbriz.
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că joi, 16 octombrie, vor avea loc lucrări de spălare și igienizare a rezervorului de apă potabilă din cartierul Gușterita, strada Viilor, fapt ce implică întreruperea alimentării cu apă potabilă a imobilelor de pe următoarele străzi: Malinului, Gorunului, Bradului, Viilor, Stejarului.
Sistarea furnizarii apei va fi in intervalul orar 7:00 – 17:00
Intervențiile au ca scop asigurarea calității apei și sunt executate conform graficelor impuse de legislația în domeniu.
La reluarea furnizării apei, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului de turbiditate.
Pentru a asigura necesarul minim de apă în intervalul menționat, va fi pusă la dispoziția populației cisterna cu apă menajeră, stationata la intersectia str. Maior Nita Octavian / str. Smardan.
Relații suplimentare pot fi obtinute la Call Center – tel: 0269962 sau la Dispecerat – tel: 0269222777.
De la proiecte pe hârtie, la bugete și șantiere – Design Day a reunit la Sibiu unii dintre cei mai cunoscuți designeri de interior
Sâmbătă a avut loc și la Sibiu evenimentul Design Day, singurul eveniment de design interior care se organizează simultan în 7 orașe – Sibiu, București, Cluj, Brașov, Timișoara, Constanța și Iași. Evenimentul oferă celor interesați de design acces direct la profesioniști, răspunsuri clare și soluții practice pentru proiectele de design interior. Printre invitați s-a aflat și Adela Pârvu, designer de interior, content creator și membru fondator ARDI (Asociația Română pentru Design și Inovație) alături de speakerii Sorana Leru, Hermina Goia, Tudor St. Popa, Lavinia Cocieru și Valentin Oltean.
Design Day CineGold
Sâmbătă dimineață, începând cu ora 10:00, stătea să înceapă la CineGold Promenada Mall cel mai așteptat eveniment de design din Sibiu – Design Day. Preț de câteva ore, co-prezentatorii Adela Pârvu și Valentin Oltean au implicat spectatorii în ceea ce urma să fie evenimentul la care cei din sală au aflat răspunsuri despre ce face un designer de interior, care sunt beneficiile colaborării cu un profesionist și cum poate transforma spațiile și viața celor care aleg să lucreze cu el. Intrarea a fost liberă, iar la finalul evenimentului, 11 designeri de interior au oferit, prin tragere la sorți, premii ce au constat în consultanță gratuită timp de 120 de minute.
“Ne dorim ca prin acest eveniment să distribuim gratuit cunostințe despre design și despre procesul prin care treci alături de un designer de interior, despre bugete, despre etapele unui proiect sau gestionarea corectă a unui proces de renvovare” a declarat despre eveniment Sebastian Mîndroiu, unul dintre organizatori, fondator și președintele ARDI România. “În condițiile în care 80% din timpul nostru este petrecut la interior, modul în care arată spațiile noastre (casa, birou) are un impact major asupra sănătății noastre. Prin acest eveniment vrem să arătăm că designul de interior nu este un moft ci poate fi un serviciu accesibil tuturor, care ne face viața mai bună”
a adăugat Mîndroiu.
Prețul designului – bugetul și investițiile în amenajările interioare
Sorana Leru, arhitect de interior cu portofoliu internațional, co-fondatoare MiSo Architects cu birouri la Brașov și București, a început sesiunea de prezentări atingând una dintre cele mai sensibile și esențiale etape ale unui proiect: gestionarea bugetului. Cu o reputație solidă pentru rigoarea, claritatea și coerența proiectelor sale, Sorana este recunoscută în breaslă pentru felul în care reușește să îmbine estetica și funcționalitatea cu o gândire strategică și o înțelegere profundă a dimensiunii financiare a designului interior.
Ea a subliniat, în timpul prezentării, diferența majoră dintre așteptările clienților și costurile reale, recomandând o abordare transparentă încă de la începutul colaborării: „Vă recomand ca încă de la începutul colaborării cu un arhitect de interior să abordați cât mai în detaliu subiectul bugetului de investiție, să discutați care sunt așteptările și prioritățile pe care le aveți, aceasta fiind baza unui parteneriat eficient pentru tot ce va urma în amenajarea spațiului vostru.”
În cadrul prezentării, Sorana Leru a vorbit despre patru tipologii de proiecte, de la amenajările simple, precum cele destinate închirierii, care presupun intervenții minime, până la proiectele complexe – locuințe construite de la zero. Prin exemple concrete și o abordare pragmatică, ea a evidențiat importanța planificării financiare ca parte integrantă a procesului creativ.
Cum îți poate crește afacerea un spațiu gândit profesionist
Designul de interior are un impact direct asupra succesului și profitabilității unei afaceri, fie că vorbim despre clinici, saloane, hoteluri, restaurante sau alte spații publice. Experiența extinsă a Hermina Goia Studio în proiecte variate a constituit baza participării sale ca speaker la evenimentul Design Day, dedicat profesioniștilor și pasionaților de design.
În cadrul prezentării, studioul a evidențiat importanța unui design coerent printr-un studiu de caz: un restaurant realizat integral, de la măsurători și randări 3D, până la monitorizarea șantierului și finalizarea amenajării. Proiectul a demonstrat cum un design interior bine planificat în domeniul Horeca poate fi o investiție strategică, cu efecte pozitive asupra experienței clienților, eficienței angajaților și profitului.
Un proiect complet oferă claritate și control în toate etapele – de la poziționarea instalațiilor și realizarea schițelor tehnice, până la alegerea mobilierului și gestionarea materialelor. Publicul divers prezent la Design Day a confirmat interesul tot mai crescut pentru designul interior, iar temele abordate au ridicat standardele profesionale din Sibiu.
„Mi-am dorit să aduc publicul mai aproape de procesul real al unui proiect, colaborând cu toate echipele implicate. Randările, schițele și listele tehnice au eficientizat munca, iar rezultatul – un restaurant fidel conceptului inițial – a fost apreciat. Sunt onorată să contribui activ, prin ARDI, la dezvoltarea designului de interior.”
Cum poți amenaja legal un monument istoric, fără prea mari bătăi de cap
Arhitectul Tudor St. Popa, de la inspirium.design, este pasionat de amenajările clădirilor istorice și transformarea lor în spații moderne și funcționale. Specializat în conservare-restaurare și licențiat în restaurarea de arhitectură, el a arătat publicului ce poți face și mai ales ce nu poți face într-o amenajare pe clădiri monumente istorice sau aflate în zone de protecție. Acesta a arătat exemple de amenajări interioare realizate în clădri istorice, oferind soluții de amenajare care să evite birocrația stufoasă cerută pentru astfel de intervenții.
“Mă bucur ca am fost invitat din nou pe scena Design Day și am avut ocazia să vorbesc despre dificultățile și plăcerile unui proiect de design interior atunci când acesta trebuie făcut pe o clădire monument istoric. Sper că i-am convins pe cei prezenți în sală ca intervențiile pe clădiri monument istoric nu sunt chiar atât de dificile pe cât se spune… cu condiția să ai alături de tine o echipă de specialiști care știe ce are de făcut. E important să ai alături de tine un arhitect sau designer de interior care știe nu doar cum poate să îți aranjeze frumos încăperile dar să cunoască și legile astfel încât să nu ai probleme legale în urma intervențiilor asupra clădirilor aflate în zone protejate”
a declarat Tudor St. Popa în urma evenimentului.
Un design bine gândit depășește estetica
Statisticile arată că aproximativ 44% dintre birouri sunt utilizate mai puțin de o oră pe zi, iar doar 16.1% sunt folosite mai mult de cinci ore, indicând o subutilizare a spațiilor individuale. În medie, petrecem aproximativ 90% din timp în interior. Acest procentaj subliniază importanța covârșitoare a mediului nostru interior, în special a spațiului de birou.
“Biroul modern nu este doar un spațiu fizic, ci o experiență care modelează interacțiunile, inovația și, în cele din urmă, rezultatele afacerii” a spus pe scenă Lavinia Cocieru, fondatoare Design First, studio de design specializat în proiecte rezidențiale și office. “Într-o eră a muncii hibride, biroul evoluează de la un simplu loc de muncă la un hub esențial pentru colaborare, inovație și consolidarea culturii. Design-ul acestor spații trebuie să fie modular, dotat cu tehnologie adecvată și să ofere confort acustic și vizual, încurajând creativitatea și coeziunea echipei” a mai completat ea.
Prin prezentarea ei, Lavinia a urmărit să arate cum un design de birou bine gândit depășește estetica, fiind o investiție strategică în capitalul uman și cum el poate îmbunătăți concentrarea, reduce stresul, stimula creativitatea și consolida cultura organizațională: “Un design office eficient susține fluxul natural de lucru, adaptându-se la diverse stiluri de muncă. Design-ul trebuie să faciliteze o tranziție fluidă între zonele de lucru individual și cele de colaborare. Paleta de culori și elementele de decor joacă un rol vital în modelarea atmosferei și a stării de spirit într-un birou. Calitatea aerului interior (CAI) este și ea o preocupare majoră, în spațiile de birouri fiind concentrații de poluanți de 2-5 ori mai mari decât în exterior. Tocmai din acest motiv, prezența plantelor vii într-un proiect de design interior nu este doar din motive estetice, ci și funcționale”.
Filozofia profesiei de designer de interior – între cunoaștere și responsabilitate
Finalul evenimentului l-a găsit pe scenă Valentin Oltean, designer de interior cu peste 25 de ani de practică, fondator al „Art VO Studio by Valentin Oltean”, ambasador Hywood by ter Hurne Germania și realizator al podcastului de design interior „CUIB din VORBE”, într-o discuție deschisă cu Adela Pârvu despre rolul designerilor de interior în viața oamenilor.
În preambulul acestei discuții, Valentin Oltean a subliniat, în expunerea sa cu titlul „Filozofia profesiei de designer de interior – între cunoaștere și responsabilitate”, că meseria de designer de interior nu se reduce la o simplă abilitate estetică, ci presupune o formare interdisciplinară solidă, ce îmbină ingineria, arta, cultura și știința spațiului. În viziunea sa, designul de interior autentic este un act de responsabilitate culturală și morală, capabil să influențeze calitatea vieții și experiența umană. Pentru el, designerul nu este un aranjator de obiecte, ci un interpret al spațiului și un mediator între materie și spirit.
“Creativitatea autentică nu înseamnă improvizație sau alegerea pe baza gusturilor momentului, ci transformarea ideilor abstracte în realități spațiale funcționale, coerente și expresive. Designerul devine astfel un mediator între materie și spirit, între estetic și etic, responsabil nu doar de frumusețea vizuală, ci și de calitatea vieții celor care locuiesc spațiile create” a spus el.
Pentru Valentin Oltean, spațiile interioare sunt locuri în care oamenii trăiesc experiențe fundamentale: se nasc, iubesc, lucrează, găsesc inspirație, se regăsesc și se dezvoltă. Fiecare proiect trebuie tratat cu responsabilitate, ca un act de creație profund, care modelează nu doar spații, ci și vieți. Prin această viziune, designul interior devine nu doar o meserie, ci o formă de cultură și reflecție, un mod de a transforma spațiul în experiență, funcție și expresie artistică, consolidând statutul designerului ca profesionist cultivat, erudit și responsabil.
Design Day a fost organizat de către ARDI (Asociația Română pentru Design și Inovație) în toate cele 7 orașe în care asociația are filiale, Sibiu fiind unul dintre acestea.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Asociația Primește și Dăruiește, în colaborare cu Centrul Bisericesc „Sfântul Nectarie” Mediaș, lansează cea de-a VIII-a ediție consecutivă a campaniei umanitare de Crăciun, desfășurată în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2025, sub motto-ul: „Uniți prin bunătate – aducem speranță celor care au nevoie.”
De opt ani, această inițiativă aduce bucuria și lumina sărbătorilor de iarnă în casele persoanelor aflate în dificultate, copii, vârstnici, familii vulnerabile și oameni singuri, pentru care Crăciunul înseamnă mai mult speranță decât siguranță.
Colectarea donațiilor în bani sau alimente neperisabile se realizează prin urnele amplasate în punctele-cheie ale campaniei, la partenerii locali, lista completă a locațiilor putând fi consultată pe afișul oficial al campaniei.
Colaborarea dintre Asociația Primește și Dăruiește și Centrul Bisericesc „Sfântul Nectarie” Mediaș face posibilă o acțiune comună de suflet, prin care comunitatea locală se unește pentru a aduce alinare, speranță și zâmbete acolo unde viața a fost mai grea.
Campania Umanitară “Îmbrățișează-i pe cei nevoiași” se desfășoară cu sprijinul: •Centrului Bisericesc „Sfântul Nectarie” Mediaș, prin preotul Flaviu Fleșer;
•Instituții de învățământ:
-Școala Gimnazială Cireșarii;
-Școala Gimnazială Cireșarii – Structură Motaș;
-Grădinița cu Program Prelungit „Rază de Soare” Mediaș;
-Grădinița Pinocchio;
•Parteneri locali: Cofetăria Lidia, La Capela – Servicii Funerare Mediaș, Radio Mediaș, Primăria Mediaș, Laborator de Analize – Poli Ana, Tipografia Tipo Mediensis, Clinica Noemi Med, Centrul Medical SMD Copșa Mică, Florăria Orhideea, Brutăria Oana & Paul Prod din Șeica Mică, Magazin Intim Ani Curciu, Societatea de transport în comun Meditur, Centrul Medical Dr. Vlăduțiu, Pizzeria Happy Family, Studio Foto Bogdan Nicolae, Buon Gusto Catering Mediaș, Carmangeria Don Mariano, Centrul Naturist Green Vita Mediaș, Damis Auto.
•Cofetăria Lidia •Clinica Noemi Med •Pizzeria Happy Family •Magazin Intim Ani Curciu •Florăria Orhideea Mediaș •Carmangeria Don Mariano •Centrul Medical Dr. Vlăduțiu •Foto Studio Bogdan Nicolae •Buon Gusto Catering Mediaș •Laborator de Analize – Poli Ana •Centrul Medical SMD Copșa Mică •Centrul Naturist Green Vita Mediaș •La Capela – Servicii Funerare Mediaș
Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs marți dimineața pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că 3 autoturisme sunt implicate într-o coliziune față-spate, produsă pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers.
În timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii spre Bulevardul Mihai Viteazu, o femeie în vârstă de 28 de ani, domiciliată în Tălmaciu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa, de către un sibian de 48 de ani, pe care l-a proiectat în alt autoturism , condus pe aceeași direcție de deplasare de o sibiancă, în vârstă de 29 de ani.
În urma accidentului, conducătoarea auto în vârstă de 29 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Femeia de 29 de ani a primit asistență medicală la fața locului și a fost transportată la spital pentru mai multe investigații, întrucât acuza cefalee.
În urmă cu 10 ani nici nu s-ar fi gândit că poate face sport de performanță și, cu atât mai puțin, că va ajunge să se poziționeze în marile competiții de gen ale lumii. Avea 35 de ani când, ducându-și fiul la antrenamentele de atletism, pentru a-și umple timpii de așteptare, și-a zis să încerce și ea să alerge. Iar de înot s-a apucat doar în pandemie.
Acum, Kiki Lăcrămioara Teodorescu are trei competiții Ironman la activ, cu rezultate surprinzătoare, și în 18 octombrie va participa la cel de-al patrulea.
Concursul va avea loc la Cascais (Portugalia) și este unul din cele mai importante evenimente de acest gen din lume. Kiki Teodorescu va participa și de această dată, fiind singura sibiancă înscrisă. Doar că acum va fi însoțită de încă un „concurent”, soțul său, Adrian Teodorescu.
„Nu poți să te oprești, pentru că dacă te oprești, îți pierzi forma”
„Anul acesta mi-am propus cele două concursuri Ironman, pentru tradiția pe care le au. La Nisa a fost ediția 20, adică e unul din cele mai vechi concursuri. Acolo se ține Campionatul Mondial de Ironman, într-un an la fete, într-alt an la băieți. E apoi traseul de biciclete, cu o singură buclă, cu acea diferență de nivel de 2500 m, adică un traseu foarte dificil. Deci e un concurs de tradiție, cu un traseu greu, de aceea am și vrut să particip. Și în cazul Portugaliei e la fel. O parte din traseul de bicicletă are loc pe circuitul de la Formula 1. Adică sunt locuri istorie, cu încărcătură, cu emoție, cu sportivi de performanță…”, ne spune Kiki Teodorescu.
Despre Ironman Portugalia, Kiki spune că e „fratele mai mic al Nisei” și că pregătirea pentru participare a fost una neîntrerupt de firească. Și aceasta, pentru că ea nu face niciodată pauze între competiții. „Nu poți să te oprești, pentru că dacă te oprești, îți pierzi forma. Și mi-am stabilit în cursul anului concursuri la care am participat.
Am făcut Half Triatlon la Transfier, la Vidraru, care e cel mai dur triatlon de la noi din țară. Pentru înot, apa e foarte bună. Traseul de biciclete este însă unul foarte greu, că din 90 de km, 45 doar îi urci, până la Bâlea. Apoi ajungi la alergare, unde ai iar diferență de nivel, în 21 km, vreo 300 m, și termini cu 400 de scări, la Omul de Fier. Acesta e Transfierul. L-am făcut anul acesta pentru că a fost parte din antrenament. Și anul trecut am participat. Și eu zic că e cel mai frumos concurs de triatlon din țara noastră. Și cel mai greu. Și am făcut toate olimpicele. E vorba de toate concursurile acestea mari: Timișoara, Oradea, Sibiu. Pe care le-am luat ca pregătire pentru cele două Ironman-uri: pe cel pe care l-am făcut, la Nisa, și pe cel pe care urmează să îl fac, la Cascai”, adaugă campioana.
Pregătirea specială pentru Kiki e tocmai faptul că nu face… nimic special
Am întrebat-o pe Kiki Teodorescu despre cum se raportează la această competiție. „Nu mă aștept să fie un traseu mai dificil decât la Nisa. La cursa de bicicletă, diferența de nivel e de 1700, față de Nissa, unde a fost 2500. Și a fost o urcare foarte lungă, ceea ce a fost destul de greu. Pe lângă aceasta, a fost și foarte cald.
La Cascai, traseul e făcut din două bucle. Nu mă mai sperie acum diferența de nivel. Totul e să merg constant, să am viteză și să câștig timp. Însă e o cursă lungă și niciodată nu știi ce se poate întâmpla. Trebuie să fii concentrat doar pe competiție și pe ce ai de făcut acolo. Pentru că dacă ești conștient că pot interveni și situații neprevăzute, potențiale pericole, atunci ești și mai pregătit pentru un astfel de moment”, ne mărturisește Kiki.
Nu a făcut o pregătire specială pentru Ironman Portugalia. Ci doar ce știe ea să facă mai bine: „Am încercat să rămân antrenată, și la alergare, și la bicicletă, și la înot. Merg de două ori pe săptămână la înot, alteori, vara, poate de trei ori. La bicicletă cam de două ori și alergarea de trei ori pe săptămână”. Antrenamentele pentru înot le face de regulă cu Clubul Sportiv Comunitar, la Lacul lui Binder și la bazinul Academiei Forțelor Terestre. Alergarea „se întâmplă” cel mai adesea pe Stadionul Municipal. Unde plătește, în continuare, ca orice alt amator, accesul. Pe un domeniu public (în cazul Lacului lui Binder și al Stadionului Municipal) aflat în administrarea unei entități care, o dată pe an, cu ușile închise publicului și fanilor, premiază sportivii de performanță.
Cauza lui Kiki: „Inimi sănătoase pentru copii”
Partea de recuperare o face la Sport Medlife, care e partener și o susțin pe partea de terapie și kinetoterapie, pentru exercițiile specifice de consolidare a musculaturii. Din păcate, nu are un nutriționist care să o ghideze. „Îmi cunosc corpul și cam știu ce trebuie să iau. Dar dacă vreau să fac mai mult, să cresc în performanță, atunci ar trebui să fie un pic diferită și pregătirea, și partea de nutriție. De fapt, tot programul ar trebui pregătit în acest sens”, spune Kiki.
Și de această dată, sportiva sibiană aleargă pentru „Inimi sănătoase pentru copii”, proiect derulat de Fundația Polisano, prin care o mulțime de copilași au avut nesperata șansă de a fi redați, cu o inimă sănătoasă, puternică, celor care își pierduseră orice speranță.
Întreaga competiție va putea fi urmărită pe aplicația Ironman Tracker. Succes, Kiki! Știm că ne vei face mândri și de această dată! Pentru că la tine succesul e mereu la prezent!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Cine s-ar fi gândit, la momentul 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, că va urma un război de o asemenea amplitudine devastatoare?
Trei ani mai târziu, în vecinătatea imediată a României, victimele încă se numără zilnic cu sutele și miile. Pentru prima dată după decenii de pace, se vorbește deschis despre faptul că întregul continent e în pericol.
Acesta este contextul în care Astra Film Festival propune o dezbatere în care se va discuta în profunzime despre adevăratul cost al războiului: vieți frânte, răni nevindecate și umanitate pierdută.
Dezbaterea de tip DocTalk „Război – văzut din intimitatea dușmanului” (20 octombrie, 19:30 – Filarmonica, Sala Thalia) aduce în discuție felurite fațete ale războiului ruso-ucrainean și a celui din Afganistan, în încercarea de a vedea cum au modelat aceste momente istorice cruciale destinele oamenilor.
Chiar și oamenii de acasă sunt nevoiți să își ducă viețile mai departe, trăind practic cu războiul la ușă. În războiul modern, frontul poate apărea oriunde, nu doar pe linia de demarcație dintre armatele care se înfruntă.
Din multe puncte de vedere, acesta este adevăratul cost al războiului: ceea ce lasă în urmă în viețile supraviețuitorilor.
Discuția va fi moderată de jurnalistul Răzvan Marcu, care-i va avea invitați pe scriitorul Radu Vancu, pe expertul în strategii militare, Hari Bucur Marcu, și pe istoricul militar Florin Șperlea.
Împreună, vor încerca să ridice întrebări extrem de relevante în contextul dat, precum: Ce concluzii tragem noi, oamenii simpli, din aceste războaie? Cât să reziști mental și emoțional într-un astfel de context tulburător? Detalii și bilete, aici: https://astrafilm.ro/aff2025-event/razboi-vazut-din-intimitatea-dusmanului/
Documentarul Cei Vii (r. Anca Hirte, România – 2025) surprinde conflictul armat din Afganistan prin ochii a patru soldați români aflați în misiune. Filmul funcționează ca o confesiune colectivă, asemenea unei sesiuni terapeutice, îmbinând mărturii intime cu imagini din arhiva personală, înregistrări din timpul misiunilor de pe front și fragmente din viața de după întoarcerea acasă. La dezbatere vor fi prezenți pentru o sesiune de Q&A și autorii filmului, Bianca Alexandrescu și Anca Hirte. Documentarul va mai rula ulterior și pe 24 octombrie, la Astra Film Cinema: https://astrafilm.ro/aff2025/cei-vii/.
În Kabul, între rugăciuni (r. Aboozar Amini, Olanda – 2025), înțelegem de ce băieții afgani, crescuți în mirajul spiritului taliban, ajung să creadă cu toată ființa că scopul suprem al vieților lor este să devină atacatori sinucigași cu bombă în numele lui Allah. Ne e dat, prin acest film, să fim martorii unei realități inconfortabile, în care tinerii afgani sunt crescuți în filozofia unei morți de martiri, pentru a răzbuna decenii de asuprire. Documentarul concurează la secțiunea competițională Voci Emergente poate fi văzut în 20 și 25 octombrie, la Sala Thalia și la Astra Film Cinema Sibiu: https://astrafilm.ro/aff2025/kabul-intre-rugaciuni/.
Domnul Nimeni împotriva lui Putin (r. David Borenstein, Danemarca – 2025), care concurează pentru un premiu al secțiunii competiționale Europa de Est, prezintă dilema insuportabilă a oamenilor din Rusia. Un profesor e forțat să predea propagandă de război în școli, în loc de propria materie, și să promoveze versiuni distorsionate ale istoriei europene, dezvăluind angoasa din societatea rusă și impactul profund al regimului lui Vladimir Putin asupra cetățenilor obișnuiți. Proiecții pe 18 și 23 octombrie, la CineGold Sibiu: https://astrafilm.ro/aff2025/domnul-nimeni-impotriva-
Cioburile (r. Masha Chernaya, Georgia – 2024), de asemenea selectat în secțiunea competițională Europa de Est, este un film profund personal, care arată schimbările prin care trece o artistă georgiană după invadarea țării ei de către armata rusă. Artista explorează spațiul în toate direcțiile, oameni dragi, relații, evenimente, drame, neînțelegeri, și îți oferă șansa să privești, prin obiectivul camerei ei, în interiorul unei lumi contradictorii. De văzut pe 19 și 23 octombrie, la Astra Film Cinema și Cinegold: https://astrafilm.ro/aff2025/cioburile/.
Fericire pentru toți (r. Filip Remunda, Republica Cehă – 2024), din aceeași secțiune, Europa de Est, surprinde transformarea lui Vitaly, dintr-un împătimit admirator al lui Putin, într-un activist pro-Ucraina, pe fondul unui proces de dezamăgire profundă, în recursul căruia nu își mai găsește locul în societatea rusă. De văzut pe 18 și pe 22 octombrie, la Astra Film Cinema și CineGold: https://astrafilm.ro/aff2025/fericire-
Dragul meu Théo (r. Alisa Kovalenko, Ucraina – 2025). De cealaltă parte a frontului, în Ucraina, o tânără mamă înrolată voluntar își consemnează sentimentele și experiențele de pe front sub forma unui jurnal dedicat fiului ei, Théo, în vârstă de cinci ani. Ea alege să lupte pentru a salva viitorul băiatului ei, pentru ca mai târziu acesta să nu fie nevoit să meargă el la război. Un film mărturie despre curaj, maternitate și sacrificiu, care va fi proiectat pe 20 și 25 octombrie, la CineGold Sibiu: https://astrafilm.ro/aff2025/dragul-
Astra Film Festival se va desfășura la Sibiu în perioada 17-26 octombrie. Vor fi zece zile cu peste 70 de filme, cele mai multe în premieră, urmate de, majoritatea, de dezbateri la care participă realizatorii filmelor și personalități importante din România.
Programul complet, bilete și informații, pe rețelele de socializare și pe site-ul festivalului: https://astrafilm.ro/program/.
Festivalul va continua cu AF Online până în data de 9 noiembrie, când cele mai multe filme vor putea fi văzute online de pe întregul teritoriu al României.
Astăzi e ziua lui Mihai Morar. E o bucurie să îi urăm „La mulți ani!” prin întâlnișul de împreună-vorbire pentru cititorii noștri.
Ceea ce m-a sedus de fiecare dată la Mihai Morar a fost seriozitatea, profesionismul și atenția la detalii, în orice proiect s-ar implica. Pe parcursul câtorva ani, ne-am intersectat în diferite evenimente, fiecare prilej constituindu-se într-o nouă savoare și confirmare.
Ne-am reîntâlnit de curând la sediul Radio ZU, pentru a povesti despre începuturi, temeri, împliniri și regrete…
„Pentru mine jurnalismul e mai degrabă despre a spune o poveste,decât despre a scrie o știre”
Ești implicat într-o mulțime de proiecte: Radio ZU, podcastul Fain și Simplu, campanii diverse, evenimente… Alergi de cineva? Fugi de ceva?
Cred că fiecare din noi fugim de ceva. Dar să știi că dacă m-ai întreba ce îmi place să fac cel mai mult, aceasta ar fi să stau eu cu mine. Tocmai m-am întors din vacanță din Grecia și acela este un loc în care îmi place să revin de fiecare dată. Pentru că e un spațiu în care, până se trezesc fetele, admir răsăritul, mă duc la cafea, admir oamenii din cafenelele grecești… Sunt cinci-șase ani de când mă întorc în același sat din Grecia, mă duc la aceeași cafenea, stau singur la masă și nu mă plictisesc cu mine. Eu nu pot înțelege oamenii care nu pot sta singuri. Cum zicea și Blaise Pascal, că până la urmă toate problemele lumii încep de la faptul că oamenii nu pot să stea singuri într-o cameră.
Practic toată fuga aceasta pe care o fac atunci când am sezon la radio sau podcast sau evenimente și ce mai fac eu e o fugă pentru că știu că urmează liniștea din vacanță. Pentru că mă duc de Crăciun la ai mei, și stau în curte, așa cum am fost săptămâna trecută, pe final de vacanță. Sau în Grecia…
Dar da, cred că de altfel fiecare dintre noi fugim de ceva. Și cred că m-ai prins în capcană, pentru că e mult mai profundă întrebarea cu care ai început interviul.
De ce pot să fug eu? Ceea ce nu îmi plăcea când eram copil era să fac lucrurile pe care eram pus să le fac. Să citesc cărțile pe care mi le dădeau ca bibliografie școlară, să fac temele la lecțiile de zi. În rest, îmi plăcea să fac cu totul și cu totul altceva! Adică îmi făceam propria mea bibliografie. Mie nu mi-a plăcut Jules Verne. Am fost întotdeauna atras de chestiile acestea concrete, de realitate. E absolut superb Jules Verne! Acum, mare fiind, am citit parte din cărțile lui. Câtă imaginație putea să aibă omul acesta! Dar eu citeam, de exemplu, când mă punea învățătoarea sau profesorii să citesc Jules Verne, cărțile lui Ioan Chirilă. Aceea cu Campionatele Mondiale la care participa România. Sau povestea „Steaua 1986”.
Îmi plăcea întotdeauna să mă duc spre lucrurile acestea reale. Și cumva de acolo cred că a răsărit și spiritul aceasta de ziarist, de jurnalist. Să descrii realitatea așa cum este ea și să mai pui o metaforă. Nu mi-a plăcut niciodată jurnalismul acesta de a relata o știre. Pentru mine jurnalismul e mai degrabă despre a spune o poveste, decât despre a scrie o știre. Adică să mai pui o metaforă. Așa cum o făcea Bogza sau, în America, de la Hemingwai la Joan Didion, care au dezvoltat genul acesta de jurnalism narativ.
De ce jurnalism? De unde a început povestea?
Cred că exact de la treaba aceasta despre care discutam. De la cărțile din biblioteca părinților. Iar stilul lui Ioan Chirilă mi se pare în continuare cel mai frumos și estetic fel de a face jurnalism și de a spune o poveste prin știre și nu doar pur și simplu de a informa oamenii. Am crescut și în acele timpuri în care Revoluția a venit când deja aveam ochii deschiși. Nu aveam neapărat discernământ, dar cumva aveam ochiul și mintea deschisă către curiozitate. Ce se întâmplă? De ce într-o zi de decembrie geroasă, tatăl meu a pus-o pe bunica să vină de lângă Baia Mare, unde stătea, să ne ia cu autobuzul, pe mine și pe soră-mea, să ne ducă câteva zile de acasă? Și apoi întrebările: Dar de ce ai mei nu vin? Dar de ce plânge bunica? De ce lumea se bucură?
Cât aveai pe atunci?
8 ani abia împliniți. Acelea sunt amintirile cele mai puternice. Presa, jurnalismul este martorul evenimentelor importante. Niciodată nu am să uit, de exemplu, ziarul România Liberă. Și până atunci mai văzusem ziare, dar nu cred că le-am deschis vreodată. Erau Scânteiele acelea care nu mă interesau deloc și dintr-o dată am văzut un ziar roșu, România Liberă, și cu o poză pe prima pagină cu: „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!” Acesta era un înscris de pe un zid din București în zilele Revoluției. Și atunci am început să citesc despre astfel de lucruri, despre ce se întâmplă.
Apoi anii `90 au fost niște ani extraordinari! Eu mă dezvoltam în ceea ce înseamnă preadolescență, adolescență, și atunci au apărut Evenimentul Zilei, Expres Magazin… Citeam absolut orice! Aveam 10-11 ani. Mai apoi, în pauza mare de la școală, cred că în clasa a VII-a, a VIII-a deja, mergeam și îmi cumpăram ziare, din banii de pe covrig. Vorbeam cu doamna de la chioșcul de ziare, de lângă școală, să îmi țină ziarele până în pauza mare.
Te-ai orientat de mic să te descurci…
Da, aveam abonament la Capital, plus toate revistele acelea ale adolescenței. De la Salut Generația Pro, Liceenii, la Bravo, Popcorn și ce mai apărea pe atunci. Așa am început. A fost un fel de autoînvățare, care cred că e esențială în dezvoltarea oricărei persoane. Dincolo de educația aceasta formală și de câțiva oameni care și-au pus amprenta asupra dezvoltării mele (profesori, oameni de la ziarul local din Baia Mare sau de la radio), cred că autoînvățarea aceasta – noi îi zicem autodidact – a contat cel mai mult. Adică citeam și încercam să scriu și eu. Trimiteam scrisori la ziare prin clasa a VI-a, a VII-a, prin București, pe unde consideram. Și primul meu articol mi-a apărut într-un ziar local din Baia Mare, într-un săptămânal care se numea Clipa, la Poșta Redacției. Era o scrisoare pe care eu o scrisesem sub forma unui editorial.
Ai intrat direct în materiale de opinie!
Direct editorialist am fost, de la început!
„Rușinea din popor e mai degrabă o dreaptă măsură: să nu îi faci de rușine pe ai tăi”
Radio. Când ai migrat spre unde?
Cu radio a fost la fel. Dincolo de sunetul acesta al copilăriei, cu Radio Matinal, la România Actualități, pe care îl ascultam înainte să merg la școală, am fost fascinat că după anii `90 au apărut radiourile locale. Ce m-a atras pe mine la radio, spre deosebire de presa scrisă, a fost această interacțiune, că poți să vorbești. Era moda cu dedicațiile la radio, când sunau ascultătorii și cereau piese. Și mie asta mi s-a părut fabulos! Să poți să vorbești cu omul, să stabilești cea mai scurtă și directă legătură posibilă cu ascultătorul, în direct! Și aceasta a rămas până în ziua de astăzi. Esența radioului nu s-a schimbat și indiferent câte medii s-au inventat. Chiar și după atâta vreme, în continuare radioul rămâne cea mai scurtă legătură pe care poți să o creezi cu un consumator de media.
Ești foarte atașat de casă, de Maramureș. Ce ai luat cu tine, în pribegia spre București?
Material nu am luat absolut nimic! Am plecat așa cum pleacă orice copil de acasă, cu un bagaj de visuri. În rest, cred că am luat, fără să mă laud, cea mai importantă formă a educației, a educației de bază: bunul simț al bunicilor, cumsecădenia părinților și cumva exemplul că poți să ajungi mai departe decât curtea ta, satul tău sau orașul tău. Ceea ce pentru generațiile de dinaintea mea era un pic imposibil. Chiar dacă tatăl meu era venit din munții Apuseni și mutat în oraș, în Baia Mare.
Și era să fac greșeala de a rămâne în Baia Mare. Pentru că atunci când am terminat eu școala eram bine înfipt în viața cetății. Eram un ziarist cu opinie, mă cunoștea lumea, mai ales în mediile acestea liceale, intrasem puțin și în politică, mă știau toți șefii de filiale, de partid. Și mă știau și de frică, pentru că începusem să fiu și frecventat. Iar când te știe primarul, îți dai seama, aveam impresia că acolo îmi e locul! Era o zonă de confort și era să fac greșeala să rămân în Baia Mare. Îmi era bine, câștigam mai mult decât câștigau ai mei împreună. Anii aceia erau ani destul de grei mai ales pentru părinții noștri, în general. Au fost vremurile acelea cu privatizarea, cu schimbări majore, iar presa era foarte la modă. Mai ales că făceam și radio, scriam și la ziarele locale și mă bucur că mi-a venit ideea să plec. Pentru că cealaltă șansă era să rămân un ziarist local. Or visul meu nu era acesta.
Cât a fost de grea adaptarea?
Desigur, totul cere timp. Cred că mai important decât orice nu e adaptarea, ci faptul că nu m-am pierdut pe drum.
Cum faci asta?
Păi cred că e vorba de educația aceasta de bază. Ok, e nasol să trăiești cu rușine, dar pe de altă parte mi se pare că e o greșeală să nu ai ceea ce în popor se numește rușine. Rușinea din popor nu e cea despre care ne vorbesc psihologii. Rușinea din popor e mai degrabă o dreaptă măsură: să nu îi faci de rușine pe ai tăi. E, de fapt, o obligație pe care o are orice generație. Pentru că civilizația, umanitatea s-a dezvoltat și a ajuns aici pentru că generațiile de după au reușit să fie mai bune decât generațiile de dinainte. Sigur că au fost și gropi, și abisuri în drumul acesta. Dar cumva așa s-a produs progresul. Și cred că rușinea aceasta ține și de obligația copiilor de a fi mai buni decât părinții lor. Nu neapărat de a câștiga mai mult, ci de a duce cumva neamul mai departe.
„Nu m-am crezut niciodată buricul pământului. Fac o meserie așa cum o face orice alt om. Și nu cred că fac nimic deosebit”
Ce apreciezi cel mai mult la tine, în cariera ta profesională?
Că mi-am văzut de treaba mea. Eu având o înclinație din aceasta spre confort, înspre lene – o lene care, până la urmă, e și un motor al creativității, pentru că din lene se nasc și foarte multe idei: să stai tu cu tine, să nu trebuiască să faci astăzi tot ceea ce trebuie făcut. În momentele acestea de lene s-au născut multe din ideile pe care apoi le-am pus în proiecte. Dar dincolo de asta, am știut întotdeauna că am de făcut ceva a doua zi. Chiar dacă nu fac tot ceea ce mi-am propus, am reușit să mă duc eu pe mine mai departe, văzându-mi de treaba mea. Dar mă consider un norocos și pentru că am știut de la început care este treaba mea.
În ciuda exuberanței tale radiofonice, a sociabilității, ești un tip introvertit?
Eu nu sunt un tip sociabil. Și nu mi-ar plăcea să fiu un „om de lume”, extrovert, pentru că eu cred că emoția, creativitatea, ideile și tot ceea ce înseamnă frumosul din lumea aceasta vin de la oameni introverți, de la oameni timizi.
Cum îți educi să îți păstrezi această latură emotivă?
Uite, săptămâna trecută a murit Georgio Armani. Ai zice: „Domnule, ăsta a fost cel mai sociabil om!” A dus moda din Italia în America, avea hoteluri, restaurante… El era un teribil de timid. E și motivul pentru care a dat sau dădea foarte puține interviuri. Pentru că omul își vedea de treaba lui. Iar timiditatea aceasta a născut o grămadă de lucruri. Nu vreau să mă compar cu Armani…
Astăzi ai voie…
(Râde) Oamenii timizi sunt oamenii cumva creatori. Pentru că ei au timp să observe lumea și nu vor neapărat să se lase observați de lume.
Nu ești mai deloc implicat în scandaluri, amantlâcuri, disperări de paparazzii… Cum gestionezi această presiune media?
Nu am văzut-o niciodată ca pe o presiune. E tot ceea ce mi-am dorit să fac. Și nu mi-am dorit să o fac pentru celebritate. Eu mi-am dorit pentru că asta mă împlinește. Dar asta vine, într-adevăr, și cu expunerea sau supraexpunerea uneori. Dar nu poți să zici că e o povară.
Nu m-am crezut niciodată buricul pământului. Fac o meserie așa cum o face orice alt om. Și nu cred că fac nimic deosebit. Poate am schimbat niște oameni, poate am spus o vorbă bună când aveau nevoie sau au rămas cu ceva de la mine: o carte, o conferință, o emisiune de la radio sau au râs, dar nu fac nimic care să mă facă demn să rămân în istorie. Nu sunt candidat la Premiul Nobel…
Nu? Și eu, care credeam că asta e marea exclusivitate! Dacă ai da timpul înapoi, ce ai face altfel?
Eu chiar cred în asta! În faptul că avem nevoie să ne regăsim normalitatea! În aceste vremuri, în care social-media îți dă impresia că ești miezul din lucruri și că fără tine lumea asta nu se mișcă. Adică îți lucrează ego-ul atât de mult, încât consideri că ai dreptate în orice, că nu merită să asculți părerea celuilalt. Și practic întoarcerea la normalitate e normalitatea noastră ca oameni, să ne ascultăm unii pe ceilalți. Să ne ajutăm unii pe ceilalți. Și să știm că, de fapt, omenirea, lumea aceasta a mers înainte pentru că oamenii au colaborat. Nu pentru că au fost niște eroi, nu pentru că au fost plini de ei înșiși. Eroii nu erau nimic dacă nu aveau în spate un trib, o comunitate, niște oameni pe care să-i convingă. Doar așa a mers mai departe!
Și mai mult decât atât: marea calitate a noastră, a oamenilor, este că noi am rămas împreună în timpuri grele. Asta ne-a diferențiat și asta ne-a adus aici. Adică suferința împreună este un motor al evoluției mult mai important decât chiar a te bucura împreună. Or ce se întâmplă în momentul acesta? Toată social-media lucrează și nu vorbește despre grup, nu vorbește despre comunități, nu despre trib, ci despre individ. Și suntem mai singuri ca niciodată tocmai din cauza acestei iluzii pe care ne-o dă social-media. Că doar eu contez! Nu e adevărat. Noi contăm! Noi împreună! Dacă noi nu am fi împreună nu ar exista nici audiența radioului, nici comunitatea podcastului, nici conferințele pe care le facem, nu ar exista orașele, țările, națiunile…
„Mă enervează înbulinarea aceasta în care trăiesc unii oameni”
Nu ai uneori senzația ipostazei unui Morar la morile de vânt ale istoriei? Că faci eforturi inutile, încercând să schimbi ceea ce nu se poate schimba.
Am trecut peste momentul acesta. Când am pornit să îmi cresc acest vis, într-adevăr, am crezut că prin această meserie pot să schimb cu adevărat lumea. Mă rog, erau și clișeele acelea: lider de opinie, formator de opinie, jurnalist de front. Noi nu putem schimba singuri lucrurile. Le putem schimba doar împreună. Rolul jurnalistului nu este să schimbe lumea. Rolul său este acela de a aduce lumea împreună. Lumea se poate schimba doar fiind noi împreună. Nu jurnalistul o schimbă. Cum nu o schimbă nici preotul. Duhovnicul te poate schimba. Te duci, te spovedești, îți dă un canon, te poate schimba. Dar nu părintele schimbă lumea, ci Biserica, credincioșii. Și, mai ales, tu însuți!
Ce iubești?
Îmi place viața, pur și simplu. Cred că viața e minunată, dacă treci de pretenția că viața trebuie să îți dea numai lauri. Mi se pare o formă complexă. Viața îți dă și timp, viața îți ia și timp. Viața îți dă oameni, dar tot viața îți și ia oameni. Iar dacă nu ești dependent de aceste lucruri, mi se pare fascinant să navighezi prin viață. Știind că viața e și suferință, e și bucurie. E minunat să treci prin toate aceste emoții! De foarte multe ori mă gândesc: cum pot să mă simt într-o zi atât de rău? Fără să se întâmple nimic senzațional, fără să primești o injecție din aceasta de adrenalină sau de seratonină, să te culci și să te trezești dimineața și să vezi totul atât de frumos?
Dormi bine?
Dintotdeauna, la orice oră! Aș putea să spun și oriunde, dar în ultimii ani dorm cel mai bine în patul de acasă.
Ce te deranjează cel mai mult la oameni? Ce detești?
Când nu au, de cele mai multe ori, capacitatea aceasta de a asculta. De a asculta și altă opinie. Nu trebuie să fii de acord cu cealaltă opinie, dar ascult-o! Mă enervează „înbulinarea” aceasta în care trăiesc unii oameni. Că fiecare își alege bula sau camera de ecou în care ai propria ta părere și nu te mai interesează de părerea celuilalt. De fapt, toate războaiele, toate luptele, toate certurile, hate-ul ăsta vin fix din chestia asta, că nu mai suntem dispuși să ne ascultăm.
Ce detești la tine?
Că sunt balanță! (râde) Uite, treaba asta cu zodia nu am înțeles-o foarte mult timp. Eu am crezut că balanța e echilibru, judecător…
Nu se aplică…
Nu se aplică! Și avantajul, și dezavantajul balanței e de fapt că mereu e între extreme. Centru nu există. Centrul nu există în general în viață! Doar că marele avantaj al balanțelor e că poate înțelege și o extremă, și cealaltă. Fără să rămână acolo. Noi suntem mereu între poli, dar niciodată nici la stânga, nici la dreapta. Suntem undeva între stânga și dreapta. Și cred că e o zodie bună pentru meseria aceasta. Nu sunt și nu vreau să fiu obiectiv, de cele mai multe ori nici foarte echilibrat, dar cumva fac întotdeauna drumul acesta între extreme. Dar să știi că e obositor. Dacă mă obosește ceva, aceasta mă obosește cel mai mult: să fiu balanță în viața aceasta.
„Țin la oameni, dar nu pot să trec peste trădare”
Ce nu poți să ierți?
Trădarea. Și nerecunoștința. Am, dacă vrei, o rană. Eu nu dau credit foarte ușor oamenilor și am foarte puțini prieteni. Daniel Buzdugan, cu care fac matinalul de 21 de ani, e unul dintre prietenii mei noi! Pe cei mai mulți îi am din perioada copilăriei, liceului și așa mai departe. Și nedând credit, nu am fost rănit de foarte multe ori. Chiar dacă am oameni apropiați, mă leg foarte greu personal de ei. Țin la oameni, dar nu pot să trec peste trădare. E și motivul pentru care nu am iertat oameni nu neaparat pe care i-am ajutat, dar cu care am mers o bucată de drum din viața asta împreună, am împărțit bune și rele și m-am trezit trădat de ei.
Ce talent inutil ai?
Să pierd timpul. Dar nu cred că e inutil. Mult timp am crezut că e o inutilitate în a pierde timpul. Dar dacă îi găsești o utilitate pierderii timpului, l-ai câștigat!
Cum faci să te regenerezi, să treci peste momentele grele?
Uite, canapeaua aceasta din birou… După ce pleci, după interviul acesta, acolo sunt! Acesta e marele meu lux, că nu am un program fix și că pot să îmi aleg eu orele la care muncesc, la care îmi fac treaba și pot să mă întind pe canapeaua aceasta și să mă regenerez 20 sau 30 de minute.
Dorm la prânz. Acesta e iar un talent, dar tot util! Nu aș renunța la asta pentru nimic în lume: să pot să dorm la prânz! Chiar dacă nu apuc să o fac în fiecare zi.
Ești perceput ca un om oarecum apropiat de Dumnezeu. Ce e Dumnezeu pentru tine?
Asta doar Dumnezeu poate spune! (râde)
E Dumnezeu o chestiune de ziua a șaptea?
Cred că sunt perioade în viața noastră și trebuie să treci prin fiecare. Cea mai frumoasă declarație legată de aceasta mi s-au părut cuvintele Părintelui Necula, care a zis că: „Eu până și astăzi mai am momente când sunt ateu”. Când Părintele Necula spune lucrul acesta, îți dai seamă că dintr-o dată te simți mult mai relaxat în postura aceasta de crezător sau de rugător.
Te ajută? Te încurcă?
Cred că credința are două elemente. Are componenta tradiției. Adică bunica din Apuseni sau din Spermezeu, care duminica dimineața te trezește cu noaptea în cap și zice: „Îmbracă-te, că mergem la biserică! Să nu întârziem, că iar intrăm ultimii în biserică!” Sau care te obligă să stai în genunchi și să spui Înger, îngerașul meu… Lucruri care ți se par exagerate când ești mic, dar îți dau, exact cum ziceam, educația aceasta de bază.
Deci odată e această tradiție. Apoi vine al doilea element: revelația. Nu poți să ai credință doar pentru că mergi la biserică, pentru că ai tăi te-au dus la biserică și faci asta toată viața cumva robotic. Cred că ea trebuie să vină și cu niște revelații. Și partea de tradiție e una de fundament și publică, iar partea de revelație cred că e una care ține de intimitatea fiecăruia. Dar cred că mai degrabă Sfinții, Părinții care au har, ar trebui să vorbească despre revelațiile acestea. Și mai puțin noi, muritorii, păcătoșii.
„Sunt ani în care acumulezi, sunt ani în care trebuie să stai mai departe de lucruri”
Ce te ajută să continui ceea ce faci? Nu obosești?
Ba da, obosesc! Și e firesc. Deja am trecut de vârsta de 40 de ani și se simte altfel activitatea.
Care îți sunt resorturile?
Încerc să îmi iau mai multe pauze decât îmi luam acum câțiva ani. Am mai multe zile în care, chiar dacă nu sunt în vacanță, reușesc să mă eliberez de treburile acestea zilnice. Pentru că e o meserie pe care știi când simți că nu o mai poți face? Când nu mai ești curios! Și când faci totul din obișnuință, din rutină. Acum mie îmi e ușor, oricât aș fi de obosit, să mă duc să deschid microfonul și să fac un matinal la radio. Dar dacă lipsește acest element de curiozitate, ca acel copil pe care îl duci într-un loc nou și e absolut fascinat de o pădure, de o poiană, de un magazin din mall, atunci nu mai ai ce căuta în această meserie. Îți trebuie curiozitate pentru meseria asta. Și din păcate sunt momente când nu te mai interesează nimic, nu mai ești curios! Acelea sunt momentele mele de alertă.
Cât succes mai ai la fete? Și mă refer aici la fetele tale. La tine, din postura de tată.
De exemplu, la fetele cele mari – ca acuș termină liceul, în doi ani – nu prea mai am succes. Și cred că e sănătos așa. Sunt la vârsta la care trebuie alți bărbați, băieți, să aibă succes la ele. E vârsta aceasta a adolescenței, când ar fi culmea și neindicat ca ele să asculte de mama și de tata. Asta nu înseamnă că nu sunt niște fete cuminți. Dar ce aveai să le zici și ce aveai de educat, trebuia să o faci până acum. Dacă acum te apuci să educi niște adolescenți, nu ai nicio șansă! De aceea zic că pentru mine contează de acum, în ceea ce le privește, educația aceea de bază, de acasă, tradiția aceasta de familie.
În schimb, am succes la Roua! Un succes care se schimbă de la un an la altul, pentru că succesul pe care îl aveam acum un an, pe când avea cinci ani, nu e același cu succesul pe care îl am acum, la 6 ani. Chiar ieri glumeam în legătură cu acest aspect. Noi avem un joc pe care doar noi doi îl știm; nimeni altcineva nu îl știe pe pământul acesta. În cadrul acestui joc – și pentru că ține de intimitate, nu o să-l dezvălui -, la final i-am scris cu pixul pe braț un cuvânt. A doua zi s-a dus la școală, în primele zile de pregătitoare, și proaspăta învățătoare a întrebat-o: „De ce ești scrisă pe mână?” Și zice: „Păi tati mi-a scris. Pentru că știți, noi avem un joc…” I-a zis numele jocului. „Ce interesant e jocul acesta! Dar cum se joacă?” Și i-a explicat Roua, în felul ei, regulile jocului. „Ce bună idee! Am să mă joc și eu cu copiii mei”, a zis învățătoarea.
Mi se pare extraordinară complicitatea aceasta dintre tată și fiică și o redescopăr altfel decât acum 10 ani, când erau fetele mari de vârsta Rouăi!
Pe de altă parte, e și tristețea aceasta că se cam termină succesul la fete, pentru că în momentul în care Rouăi a trebuit să îi fac nod la cravata de la uniformă, în ultima seară înainte de începerea școlii, mi-am dat seama că făcându-i ei un nod la cravată, de fapt mi-am făcut mie un nod în gât, pentru că a crescut copilul.
Vise neîmplinite, regrete?
Nu m-am concentrat niciodată pe vise, pe neîmpliniri. Și probabil că asta e o altă calitate a mea, pe care am învățat-o mai degrabă de la Daniel Buzdugan. Că albina se pune mereu pe floare. Nu ca musca. Și cred că asta e foarte important. Ține de sănătatea psihică a fiecăruia.
Sunt multe lucruri pe care nu le împlinesc, le pierd… Uite, chiar și zilele acestea e un proiect care nu a ieșit. Poate anul acesta a fost un an în care mai multe proiecte nu mi-au ieșit, decât cele care mi-au ieșit. A fost un an foarte-foarte complicat. Dar chiar dacă am momente sau zile în care nu sunt un tip optimist – de felul meu sunt mai degrabă îndreptat spre pesimism -, am exercițiul acesta sanitar de a mă gândi întotdeauna la câte lucruri bune am în momentul acesta, la câte lucruri bune se întâmplă.
Sunt ani în care acumulezi, sunt ani în care trebuie să stai mai departe de lucruri. Sunt ani în care te gândești mai mult, ani în care faci mai mult… Capitalismul, corporatismul acesta ne-a adus în ideea în care omul trebuie să fie ca o corporație. În fiecare an trebuie să câștige, să declare target-uri. Și asta mi se pare absolut greșit și îmbolnăvitor pentru noi!
Foto: Arhiva personală
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Un proiect de modificare a Legii RCA a provocat deja un scandal de proporții pentru că noile prevederi ar urma să mute aproape toate drepturile șoferilor păgubiți în favoarea companiilor de asigurări.
Asigurătorii ar putea stabili singuri valoarea despăgubirii, service-ul unde se face reparația și termenul de plată, o schimbare pe care patronatele din domeniu o numesc „o lovitură fără precedent dată românilor care plătesc RCA”.
Potrivit documentelor obținute de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) și confirmate de Patronatul Service-urilor Auto (POSA), noul sistem ar permite firmelor de asigurări să stabilească singure valoarea daunelor, să impună service-urile partenere și să limiteze drastic drepturile păgubiților.
-Costul reparațiilor va fi stabilit de firma de asigurări, fără a ține cont de costul real din devizul dat de service.
-Tot asigurătorul stabilește soluția tehnică de reparație, dar și alegerea calității pieselor.
-Păgubitul va pierde dreptul de a-și alege unitatea reparatoare, cum este în prezent și va fi obligat să meargă la unitățile agreate de asigurător.
-Șoferul păgubit va fi obligat la coplata diferenței între suma plătită de asigurător și valoarea reparației.
-Dispar polițele pentru perioade scurte. Rămân doar cele încheiate pe 6 luni sau un an.
Transportatorii avertizează că astfel de practici sunt interzise în țări precum Germania, tocmai pentru că reprezintă un conflict de interese între asigurător și păgubit.
„Devizul de reparație nu va mai fi calculat de unitatea reparatoare, ci de compania de asigurări, care va stabili cât plătește, fără ca păgubitul să mai aibă dreptul de a contesta valoarea.
Vor fi permise doar reparațiile în service-urile partenere, iar piesele originale vor fi înlocuite cu unele second hand”, a explicat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, pentru Jurnalul.ro.
Potrivit COTAR, aceste modificări sunt de o gravitate fără precedent în Uniunea Europeană. Organizația susține că asigurătorii vor putea decide unilateral cât plătesc, iar păgubiții vor deveni practic coplătitori la reparație dacă aleg un alt service decât cel impus de companie.
Și Patronatul Service-urilor Auto (POSA) a avertizat că noul proiect mută toate drepturile de la șofer către companiile de asigurări.
Potrivit proiectului, constatarea daunelor va fi făcută doar de firmele de asigurări, care vor putea decide valoarea despăgubirii fără consultarea service-urilor. Păgubiții nu vor mai putea împuternici un reprezentant (service, expert sau avocat) să negocieze în numele lor, iar despăgubirile vor fi stabilite printr-o „convenție” directă între șofer și companie.
COTAR avertizează că această formulă este periculoasă: șoferul obișnuit nu are expertiza tehnică necesară pentru a contesta un deviz și ajunge să accepte o ofertă mai mică.
Salariul mediu net a fost 5.387 lei în luna august din acest an, în scădere cu 130 lei (-2,4%) față de luna iulie din acest an, a anunțat Institutul Național de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (12.458 lei) și în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului (11.649 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.341 lei) și în hoteluri şi restaurante (3.367 lei).
Indicele câştigului salarial real a fost 95% în luna august 2025 față de luna august 2024, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului mediu net a scăzut cu 5%.
-cu 13,1% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor;
-între 7,0% și 9,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), extracţia minereurilor metalifere, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor textile, alte activităţi industriale n.c.a.;
-între 3,5% și 6,5% în transporturi pe apă, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de servicii anexe extracţiei, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea echipamentelor electrice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cercetare-dezvoltare, fabricarea altor mijloace de transport, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor”, scrie hotnews.ro.
România se va afla pe un trend de relansare economică spre sfârșitul anului viitor, odată ce „turbulențele financiare” vor fi depășite, iar avantajele structurale „ne vor aduce dezvoltare economică și prosperitate”, începând cu 2027.
Declarația îi aparține președintelui Nicușor Dan, care a explicat, într-un interviu acordat pentru stirileprotv.ro, că există motive solide de optimism în privința evoluției economiei românești.
„Vreau să le transmit românilor încredere și speranță, pe termen mediu. Care termen mediu – putem să-l precizăm, e sfârșitul anului viitor. Adică România are toate argumentele pentru a avea o relansare economică, începând cu 2027.
Foarte probabil, dacă nu facem greșeli, vom fi în OECD la jumătatea anului viitor, vom începe să exploatăm gaz în Marea Neagră, vom fi conectați în sfârșit cu autostradă din portul Constanța în vestul Europei.
Avem, încă, o industrie foarte bună de IT și putem să o ducem în direcția inteligenței artificiale.
Deci avem niște atribute pe zona economică care, imediat după ce trecem de aceste turbulențe financiare, să aducă dezvoltare economică și prosperitate în România”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a explicat și de ce au fost necesare măsurile de corectare a deficitului bugetar, precizând că, în lipsa acestora, România s-ar fi confruntat cu o retragere masivă de investiții.
Nicușor Dan a detaliat: „România a avut o problemă de deficit. (…) Mai sunt țări în Uniunea Europeană care au deficit, unele au 5%, Franța, unele au 6%, nimeni nu a avut 9-10%, cum putea să aibă România.
Și atunci, nu a fost neapărat o chestiune care să vizeze această cifră, ci faptul că România, ca să funcționeze, are nevoie de împrumuturi. Împrumuturile astea vin de la o piață financiară și piața asta financiară este informată de agențiile de rating.
Problema, riscul cel mai mare pe care România l-a avut și pe care în momentul de față eu estimez că nu-l mai are, era ca agențiile de rating să retrogradeze România, să spună că România nu mai este recomandată investitorilor, și în felul ăsta să avem o retragere foarte mare de bani din România și un cerc vicios care să ne ducă mult mai rău decât suntem azi”, a adăugat președintele.
