Acasă Blog Pagina 5361

Sibiul își vrea Mocănița înapoi!

0

depinde de fiecare dintre noi ca povestea ei să continue
 
Mihai Blotor este președintele asociației „Prietenii Mocăniței” și unul dintre cei mai înverșunați voluntari care luptă pentru repunerea Mocăniței pe șine. Sunt cel puțin șapte locuri în România unde oameni ca el au reușit să păstreze, să conserve și ofere iubitorilor de aventură bucuria unei călătorii cu acest frumos trenuleț de munte. Cu sprijin și înțelegere, visul lor a devenit realitate. La Sibiu, Mihai încă luptă. Prins între instituții care nu se înțeleg, birocrație și indiferență, închiriază din alte părți locomotivă și vagoane, pentru ca sibienii, măcar o dată pe an, să se poată bucura de Valea Hârtibaciului din vagoanele unei Mocănițe. Însă nu se lasă! „Într-o zi va apărea cineva Mare care ne va ajuta să o reparăm și să o repunem pe șine”, spune el. Și noi am fost de acord să-l ajutăm să-l găsească pe acest „Mare”, pentru că menirea Mocănițelor este aceea de a se transforma și nu de a dispărea. Ele trebuie să încânte și să fie admirate de generații de acum încolo.
România anilor 1800. Totul era într-o continuă mișcare și dezvoltare. Oamenii din teritoriile României de astăzi luptau pentru independență și emancipare și puneau bazele unei economii puternice, printr-un comerț bine stabilit, cu exporturi și importuri. În anul 1846 se construiește prima cale ferată din România și cea care pune bazele transportului feroviar din țara noastră. Încetul cu încetul, se creionează pe teritoriile noastre căi ferate mari, pentru transportul de persoane, dar și linii ferate înguste, care străbăteau muntele, pentru trenurile de marfă, cele care transportau lemn sau cărbune. Acestea din urmă deveniseră trenulețe forestiere cu scop practic. Se numeau Mocănițe, în mare parte și din pricina celor care se ocupau de ele. Se numeau mocani. Sute de ani și-au făcut treaba și aveau un farmec aparte. Oamenii erau fascinați de locomotivele lor cu aburi, dar mai aveau ceva. Te purtau în lumea magnifică a drumurilor de munte. Din vagoanele mocăniței puteai vedea cum aleargă pe lângă tine râul rece și limpede, puteai saluta falnicii brazi, privirea ta putea fura silueta unui animal sălbatic, pe care rar îl vezi în mediul lui natural, și puteai respira aerul proaspăt de munte. Toate acestea, au făcut ca Mocănițele să devină treptat, obiective turistice și comori locale. De multe ori, evoluția naște lucruri noi, însă le ucide pe cele vechi. Mocănițele nu au făcut rabat. După anul 1950, liniile de cale ferată pe care mergeau aceste trenulețe au început să fie închise, demontate, iar Mocănițele vândute la fier vechi. Este și momentul în care, cei care le iubeau au început să lupte pentru ele cu îndârjire. În unele locuri din țară au fost transformate în monumente istorice pentru a nu putea fi distruse.
Sibiul a avut Mocănița lui
Mocănița noastră circula pe Valea Hîrtibaciului, între Sibiu și Agnita. În județul nostru, linia ferată a fost construită în 1895, de la Sighișoara, până la Agnita. 15 ani mai târziu, calea ferată ajunge la Sibiu, fiind folosintă ramura Cornățel – Vurpăr. În aceast mod, linia măsura 123 de km, fiind considerată, după război, cea mai lungă cale ferată îngustă din România. Este o rută pe care nu o poți uita. Mocănița te ducea practic prin cel mai frumos ținut din Transilvania, iar cine a văzut-o știe despre ce vorbesc. Povestea acestui trenuleț se termină, însă, în 2001. Era, la acea vreme, singura pereche de trenuri mixte și a fost retrasă din cauza lipsei de fonduri. Fără bani, locomotivele nu puteau fi întreținute și Mocănița s-a oprit. Din fericire însă, avem și noi „războinicii” noștri. Acei oameni care, voluntar, nu vor și nu știu să renunțe și care cred că dragostea pentru frumos ne poate uni și împreună ne putem salva comorile. Mocănița este una dintre ele și trebuie readusă la viață, în adevăratul sens al cuvântului. Ei s-au adunat și au format Asociația „Prietenii Mocăniței”. Mihai Blotor este președintele acestei asociații și unul dintre cei mai vechi cavaleri ai Mocăniței. Linia ferată a Mocăniței a descoperit-o în facultate, când era pasionat de fotografie. Din acel moment a știut că sibienii trenuie să-și aibă Mocănița înapoi.
Din 2008 luptăm să readucem Mocănița pe Valea Hârtibaciului. Din 2001, când s-a închis, nu s-a mai ocupat nimeni de ea. S-a furat aproape tot ce se putea fura. Apoi am apărut noi și încă o asociație a primăriilor de pe Vale. Ne-am propus să readucem Mocănița pentru sibieni și pentru turiști. La început, pentru un week-end pe lună și mai apoi să circule cât de des ne permitem”, spune Mihai.

Cum se pierde Mocănița…

Inițial, până în 1998, Mocănița a aparținut CFR, ca mai apoi să fie administrată de Societatea de Administrare a Căilor Feroviare (SAAF), colaborarea dintre cele două instituții nefiind una tocmai rezonabilă, după cum povestește Mihai Blotor. Primarii din comunele de pe Valea Hîrtibaciului au fost după sufletul și inima fiecăruia. Unii au susținut proiectul și l-au încurajat, alții nu au vrut să audă de el. Astfel, în 2007, Mocănița este la un pas de a deveni istorie, însă „Prietenii Mocăniței” au reușit să o salveze declarând atât trenul, cât și linia ferată, monument istoric. Cu toate acestea, vagoanele și locomotivele Mocăniței au fost furate sau duse la fier vechi.

Multe dintre dintre ele au fost topite la fier vechi, iar cele câteva care au supraviețuit au fost furate. Ce mai avem noi din fosta Mocăniță sunt 4 vagoane care sunt la Agnita, dar care sunt într-o stare foarte proastă. Am reușit să refacem unul dintre ele în proporție de 90 la sută, trebuie să-i mai punem doar un geam, dar celelalte trei sunt vai de ele. Și pe acestea le-am salvat în ultima clipă de la Remat”, povestește Mihai.

Mocănița care a mai circulat în 2010, moment în care a fost organizat „Centenarul Mocăniței la Agnita: 100 de ani aniversări ai căii ferate”, dar și în vara lui 2016, a fost închiriată.

Ceea ce am pus noi pe șine este un tren închiriat. Jumătate vine de la Covasna, jumătate din Brad, județul Hunedoara”, spune Mihai.

În salvarea acestui minunat tren s-au implicat până și membrii Fundației „Mihai Eminescu Trust”, fundația patronată de Prințul Charles.

Au trimis specialiști care ne-au asigurat că este un traseu turistic incredibil și cu potențial imens și că putem repune Mocănița pe șine. Dar avem nevoie de ajutor. Acum suntem 15 oameni care luptăm voluntar pentru refacerea șinelor și pentru Mocăniță, deși, în timp, am fost în jur de 2.000 de voluntari. În momentul de față avem promisiuni de la doamna Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. A părut foarte încântată de proiectul nostru și a spus că ne sprijină”, mai spune Mihai.

Conctet, Mihai Blotor și toți prietenii Mocăniței își doresc ca acest tren să aparțină din nou Sibiului. Au nevoie de insfrastructură și de un drept legal, pentru că, în momentul de față, nu au autorizații. Se pare că terenul pe care trec șinele nu aparține nimănui și aparține tuturor, fiind „o problemă delicată”, după cum o numește Mihai. Apoi să se rezolve problema actelor.

Avem nevoie de voință politică ca să readunăm toate arhivele Mocăniței sub același proprietar. Ideal ar fi ca acest proprietar să fie local, fie Primările, fie Consiliul Local”, afirmă prietenul Mocăniței.

Apoi, au nevoie ca linia să fie refăcută și mai au nevoie de o locomotivă a lor, pentru ca trenul să poate merge, fără să mai fie nevoiți să plătească chirie.

Totul este realizabil, însă este nevoie de oameni cu voință, cărora să le pese, și, atunci, Sibiul va avea Mocăniță. Va circula, pentru început, în primul week-end din lună.

S-a stabilit programul de alegeri la Evidența Persoanei

0

Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei Mediaş – Compartiment Evidența Persoanelor, și-a stabilit programul de lucru în perioada alegerilor parlamentare din acest an. Astfel, sâmbătă, 10 decembrie 2016, programuleste cuprins între orele 8-16, iar duminică, în ziua alegerilor, programul este cuprins în intervalul orar 7-21.
 
În ziua de sâmbătă, 10.12.2016, în intervalul orar 08.00 – 16.00:
– se primesc documentații pentru eliberarea Cărții de Identitate, a cărții provizorii de identitate, pentru înscrierea mențiunii de reședință;
– se eliberează acte de identitate pentru care au fost depuse documentații înainte de 10.12.2016.
În ziua de duminică, 11.12.2016, în intervalul orar 08.00 – 14.00:
– se primesc documentații pentru eliberarea Cărții de Identitate, a cărții provizorii de identitate, pentru înscrierea mențiunii de reședință;
– se eliberează acte de identitate pentru care au fost depuse documentații înainte de 10.12.2016.
În ziua de duminică, 11.12.2016, în intervalul orar 14.00 – 18.00:
– se primesc documentații pentru eliberarea cărții provizorii de identitate, pentru înscrierea mențiunii de reședință;
– se eliberează acte de identitate pentru care au fost depuse documentații înainte de 10.12.2016.
În ziua de duminică, 11.12.2016, în intervalul orar 18.00 – 20.00:
– se primesc documentații pentru eliberarea cărții provizorii de identitate, pentru înscrierea mențiunii de reședință;
– se eliberează acte de identitate, inclusiv cele pentru care au  fost depuse documentații în 10.12.2016 și în 11.12.2016, până la ora 14.00.
În ziua de duminică, 11.12.2016, în intervalul orar 20.00 – 21.00:
– se eliberează acte de identitate, inclusiv cele pentru care au  fost depuse documentații în 10.12.2016 și în 11.12.2016 (până la ora 14.00).

Prins cu mașina neînmatriculată și cu permisul suspendat

0

Miercuri după amiază, pe strada Principală din localitatea Laslea, poliţiştii au descoperit un tânăr de 23 de ani, domiciliat în oraşul Dumbrăveni, aflat la volanul unui autoturism neînmatriculat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat din cursul lunii mai a anului curent, când a fost depistat săvârşind aceeaşi infracţiune de conducere a unui autovehicul neînmatriculat. Poliţiştii au întocmit un nou dosar penal pe numele şoferului, de data aceasta fiind cercetat penal pentru săvârşirea a două infracţiuni la regimul rutier, conducerea unui autovehicule neînmatriculat şi conducerea autovehiculelor având dreptul de a conduce suspendat.

Astăzi se deschide patinoarul din centrul istoric

0

În cadrul „Târgului de Crăciun“ patinoarul amplasat în Piața Regele Ferdinand I din municipiul Mediaș își deschide astăzi porțile începând cu ora 17.30, iar toți cei prezenți vor putea beneficia de intrare liberă pe parcursul acestei zile. Patinoarul va fi deschis până în data de 9 ianuarie 2017, de luni până joi între orele 12-21, iar de vineri până duminica între 10-22, incluzând ture pe gheață de câte o oră și jumătate. Biletul pentru adulți va costa 12 lei, pentru copii 6 lei, iar închiriatul patinelor poate fi făcut contra sumei de 10 lei.
După ce anii trecuţi au avut parte de un patinoar artificial, tinerii medieşeni au aceeaşi surpriză şi în acest sezon rece. Reprezentanţii municipalităţii medieşene au făcut toate demersurile pentru amenajarea unui patinoar artificial în Piaţa Regele Ferdinand I, chiar lângă bradul de Crăciun. Este un patinoar de 600 de metri pătraţi care a mai funcționat și anii trecuți în municipiul Mediaș.

VIDEO! Finala Integrală a Campionatului Mondial de Junioare!

0

andreea-dragomanadina-diaconu14În cariera fiecărui sportiv există foarte multe competiţii anuale. Dintre acestea, momentele speciale sunt cele care rămân drept cele mai frumoase amintiri. Pentru Andreea Dragoman şi Adina Diaconu, primul titlu mondial din carieră va rămâne pentru totdeauna un lucru de care îşi vor aminti cu plăcere. Sibiu 100% vă prezintă finala integrală a Campionatului Mondial de Tenis de Masă, categoria juniori:
https://www.youtube.com/watch?v=sTZbQBX9Jis
Campionatul Mondial a avut loc în capitala Africii de Sud, Cape Town. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie. Andreea Dragoman este legitimată la CS Romgaz Mediaş. Ea este antrenată de Gheorghe Vaida. Adina Diaconu reprezintă LPS Slatina şi ACS Dumbrăviţa, şi este pregătită de Petre Arnăutu, antrenorul federal al echipei de juniori. Practic, 4 campioni mondiali, cei doi tehnicieni de clasa internaţională au avut un merit uriaş pentru rezultatul sportivelor lor.

În 2014 lucra în fabrică, acum este campioană naţională! Povestea culturistei, Andreea Maria Ungureanu

0

au3Andreea Maria Ungureanu este unul din acei oameni despre care se poate spune că a găsit şi face ceea ce îi place. În ianuarie 2014,pe când lucra în fabrică, ea a intrat la sala de fitness, iar în mai puţin de trei ani de zile a devenit campioană naţională la culturism şi instructor de fitness. Andreea şi-a schimbat viaţa, iar pe tot parcursul interviului am întâlnit un om care se vede că a trecut printr-o evoluţie personală. Un om pasionat şi care îi place la nebunie ceea ce face, şi care se bucură de fiecare moment. Şi ca sportiv la culturism, şi ca „antrenor”, pentru cei care vin la ea ca să facă mişcare, pentru a slăbi sau a pune câteva kilograme în plus.


Andreea Maria Ungureanu are 26 de ani. Ea s-a născut în 15 decembrie 1989. Andreea a ajuns la sală în ianuarie 2014. Gândul ei era să facă pătrăţele în 6 luni de zile, şi atât. Nu s-a gândit să facă culturism de performanţă. „Am intrat în sală în ianuarie 2014, ca orice fată, cu gândul de a avea pătrăţele până la vară. M-am dus cu un coleg de serviciu, care lucra cu Claudiu Streza. Două săptămâni de zile am făcut ce făcea colegul meu, apoi, antrenorul lui m-a observat, m-a întrebat ce înălţime am şi mi-a spus că este un concurs de culturism la Sibiu dacă vreau să mă duc. Aveam 4 luni de zile să mă pregătesc până la concurs”, îşi aminteşte Andreea.
„Am urmat în detaliu orice îmi spunea antrenorul”
La început nu cunoştea nici un antrenament, nici un exerciţiu, dar nu s-a lăsat, a făcut tot ceea ce i-a spus Claudiu Streza, antrenorul ei actual. Acest lucru a dat roade pe termen lung. „Eu am început totul cu cuvântul încerc. La început nu ştiam nici un antrenament, nici un exerciţiu. După prima lună, când am făcut poza nu mi-a venit să cred…după 3 luni aveam pătrăţele. Am urmat şi am ascultat în detaliu orice îmi spunea antrenorul să fac. Ce antrenamente să fac, ce suplimente să iau, sfaturi…tot. La primul meu concurs am luat locul 6 din 6. M-am simţit pe scenă extroardinar. Eram cu fete care făceau culturism de mult timp, dar nu m-am făcut de râs. După concurs l-am întrebat pe antrenorul meu unde urmează următorul concurs”, spune Andreea. Şi a venit al doilea concurs, Pro Nutrition Grand Prix, care este cel mai important turneu internaţional din ţară. „Am luat locul 8, care a fost un rezultat foarte bun. Râdeam de fericire pe scenă”, spune Andreea.
„Întotdeauna am fost o fire energică! Am încercat să fac lucruri, dar nu le-am dus la sfârşit” Înainte de a ajunge la culturism, Andreea era o fire energică care se apuca să facă multe lucruri, dar nu le termina. „Întotdeauna am fost o fire energică, am încercat să fac lucruri, dar nu le-am dus la sfârşit. Îmi plăcea să fac poze, dar după un timp m-am plictisit, am făcut handbal, m-am lăsat. La început, inclusiv mama era sigură că nu o să duc la capăt şi o să mă plictisesc”, a declarat Andreea. Ei bine, de data aceasta nu a mai făcut la fel, nu s-a lăsat, iar cu ajutorul antrenorului Claudiu Streza, a reuşit să se transforme dintr-o sportivă începătoare într-o campioană încrezătoare şi cu un entuziasm molipsitor. „Eu, acelaşi entuziasm de la început îl am şi acum. La început nu îmi venea să cred că pot să fac exerciţiile respective. Nu mă aşteptam să am forţa respectivă să ridic greutăţile acelea. Fiecare antrenament mi se părea nou. Mă automotivam singură când vedeam că nu mai pot, mă motiva şi antrenorul, şi reuşeam să fac. Cel mai important este că am fost susţinută! Am fost împinsă de la spate şi susţinută foarte mult de antrenorul meu, Claudiu Streza. El este principalul vinovat (zâmbeşte). În lucrurile pe care le făceam înainte nu aveam susţinere, nu aveam o siguranţă în mine”, a spus Andreea.

Cei din jurul meu şi-au schimbat părerea despre sport
Văzând entuziasmul Andreei şi faptul că nu renunţă i-au făcut şi pe prieteni apropiaţi ei să-şi schimbe părerea despre sport şi să meargă să facă mişcare. „Eu mi-am schimbat părerea despre sport, iar încetul cu încetul, cei din jurul meu şi-au schimbat părerea despre sport. Văzându-mă pe mine plină de viaţă a făcut ca o parte din prietenii respectivi să vină să facă şi ei sală”.

Campioană Naţională în Sala Transilvania din Sibiu
A continuat cu sportul şi s-a antrenat continuu şi continuu. Totul a culminat cu al optulea concurs din carieră şi primul Campionat Naţional de Culturism şi Fitness la care a participat, în această toamnă. Andreea Maria Ungureanu a câştigat titlul naţional la categoria Women Phisique 163 cm. Ea a fost în cea mai bună formă a sa, iar acel moment rămâne unul special pentru culturistă. Evenimentul s-a desfăşurat „acasă”, în Sala Transilvania din Sibiu, în perioada 30 septembrie-1 octombrie. „Nu am avut frică, nu am mai avut emoţii negative, m-am simţit atât de bine în timpul concursului. Am avut cea mai bună formă a mea de când fac sportul acesta. Am dat totul pentru concursul acesta. Am zâmbit foarte mult, chiar am scris cu o zi înainte că mâine nu o să fac altceva decât să zâmbesc, şi asta am făcut. Colegi de lucru, colegii de sală, familia mea. Toţi au fost alături de mine…urlau, strigau (îşi aminteşte cu mare bucurie). Nu cred că putea să fie mai bine de atât”, spune campioana. Andreea nu s-a mulţumit numai cu aurul individual, ea a participat şi la proba pe perechi, alături de multiplul campion naţional Ştefan Cristian. Cei doi au câştigat medalia de argint, deşi în concursul propriu-zis a fost prima oară când au pozat împreună. „La celelalte concursuri nu reuşeam să văd mai departe de juriu. Aici am văzut toată sala, ştiam unde era mama, unde erau colegii mei, Claudiu se plimba stânga dreapta. Le vedeam feţele tuturor. Acest lucru a contat mult!”, mai spune Andreea.

„Senzaţia de reuşită este cea mai importantă”
Ca orice sportiv, şi Andreea a avut momente în care simţea că nu mai putea. La culturism, concurenţii trebuie să fie foarte atenţi cu alimentaţia, cu odihna şi cum se antrenează, în cele 3-4 luni premergătoare concursului. Astfel, aceea perioadă înainte de competiţie este mai dificilă. „Ultima lună înainte de concurs este cea mai grea. Acolo intervin momentele când îţi vine să cedezi. Dacă ar fi uşor toată lumea ar face. Cu 2 săptămâni înainte de naţionale am vrut să renunţ”. Nu a renunţat până la urmă, a fost ambiţioasă, iar senzaţia de reuşită nu se compară cu nimic pentru ea. „Azi eşti campion, mâine nu mai eşti nimic!. Eu îmi doresc să îmi ţin titlul. Îmi place pe scenă foarte mult pentru că urc şi ştiu că am reuşit să dau tot din mine ca om şi că am dus forma respectivă. Nu am renunţat! Senzaţia de reuşită este cea mai importantă. Nu premiul, nu rezultatul, nu ridicatul în slăvi. La naţionale a fost munca şi răsplata mea pentru faptul că am ascultat şi nu am renunţat niciodată”, spune cu mândrie Andreea.

„Mi-am schimbat viaţa total”
În tot acest timp, ea a făcut şi cursul de instructor, iar de 2 ani de zile este instructor de fitness. Lucrează cu oameni de toate vârstele şi încearcă să-i ajute pe cei care vor să slăbească sau să se îngraşe. „Mi-am schimbat viaţa total. Am crescut ca şi om în aceşti 3 ani. Aici a fost maturizarea mea, odată cu auto-disciplina. Am crescut la modul de a vorbi în public, am învăţat să îi ascult şi pe alţii. Am crescut ca dezvoltare personală şi am câştigat foarte multă încredere în mine”.

„Îmi doresc să urc pe scenă şi în afara ţării!
Pentru viitor, Andreea Ungureanu îşi doreşte să concureze şi la competiţii de culturism în străinătate. Să poată să-i înfrunte pe cei mai buni din celelalte ţări. „Îmi doresc să urc pe scenă în afara ţării. Ce mă bucură cel mai mult la evoluţia mea, pe lângă faptul că m-am schimbat ca om, sunt oamenii pe care i-am cunoscut. Modul cum pot vorbi cu ei, ce sfaturi să dau, sunt oameni foarte veseli, sunt foarte multe lucruri pe care le poţi descoperi şi care poţi vorbi cu ei. Streza Team este familia mea”, a declarat Andreea.

VIDEO din Africa de Sud! Premierea româncelor campioane mondiale

0

International Tennis Table FederationÎn toată istoria tenisului de masă, nu a existat vreodată o medalie la dublu pentru o „echipa” din Europa, la Campionatul Mondial. Acest lucru, până în 7 decembrie, zi în care jucătoarele Adina Diaconu şi Andreea Dragoman au rescris istoria la masa de ping-pong. În capitala Africii de Sud, Cape Town, sportivele tricolore au devenit campioane mondiale în proba de dublu junioare. Ele au cucerit prima medalie la un turneu mondial pentru ţara noastră, după o evoluţie splendidă pe toată durata turneului final. Dragoman şi Diaconu au învins toate oponentele care le-au ieşit în cale, iar la final au urcat pe podiumul de premiere, unde li s-a cântat Imnul Naţional al României.
https://www.facebook.com/frtmromania/videos/vb.617698758285673/1164324746956402/?type=2&theater
Sursa – Contul Oficial de Facebook al Federatiei Romane de Tenis de Masa

Eveniment caritabil la Forumul German

0

Femeile de la Clubul Oamenilor de Afaceri German vă invită la o acţiune de binefacere cu bazar, cafea și prăjituri de casă, sâmbătă 10 decembrie 2016, orele 10.00 -14.00, în Sala Oglinzilor la Forumul German din Sibiu (Str. G-ral Magheru 1-3). Suma strânsă este destinată unor proiecte sociale ale municipalităţii din Sibiu.

Auzul copiilor din grădinițele și creșele sibiene testat gratuit

0

Copiii din grădinițele și creșele municipiului Sibiu beneficiază, în această perioadă, de testarea gratuită a auzului, în cadrul unui proiect derulat de Asociația persoanelor cu deficiențe de auz „Ascultă Viața”. Proiectul se numește „Copiii sibieni vor să audă” și are ca scop principal testarea auditivă a minim 2400 de copii preșcolari din municipiul Sibiu. Micuții care vor fi depistați cu deficiențe de auz sau afecțiuni ale urechii vor putea beneficia de investigații de specialitate gratuite, în cadrul Spitalului European Polisano, partener în proiect. Totodată, părinții vor fi informați și consiliați cu privire la procesul de reabilitare ce trebuie urmat. „Această initiativă vine în contextul neimplementării în maternitățile din România a testării auditive a nou-nțscuților, deși în conformitate cu declarațiile Ministerului Sănătății trebuia să devină obligatorie încă de la începutul anului 2015. Procedura testării auzului la copii este în măsură să le ofere părinților și personalului medical primul indiciu cu privire la o posibilă deficiență de auz, facilitând diagnosticarea precoce a hipoacuziei, protezarea auditivă (clasică sau cu implant cohlear) și succesul procesului de reabilitare marcat de integrarea copiilor cu deficiențe de auz în învățământul de masă și ulterior în societate”, spune Cosmin – Alexandru Brașov, președintele Asociației „Ascultă Viața!”.
În cadrul proiectului, Asociația încheie un partenieriat cu fiecare grădiniță, iar cu sprijinul cadrelor didactice sunt informați părinții cu privire la procedura de testare în vederea obținerii consimțământului acestora. Testarea propriu-zisă implică 3 etape: exament otoscopic, timpanometrie și otoemisiuni. Toate aceste teste se vor face cu audiologi certificați din cadrul Sonorom, partener tehnic în proiect. „În urma examenului otoscopic pot fi constatate dopuri de ceară de natură, iar prin timpanometrie se pot depista otite sau alte afecțiuni ale timpanului, fiecare dintre acestea nepermițând trecerea la urmatoarea etapă. Din păcate, am întâlnit și părinți care, deși au fost anunțați că micuții lor au o problemă, cum este dopul în urechi, nu au fost la control, iar noi nu am putut termina investigația, în condițiile în care stăm și câte o săptămână în grădinițe. Procedura de testare a auzului permite depistarea afecțiunilor de auz, dar nu și diagnosticarea acestora, fapt pentru care părinții sunt informați cu privire la rezultate și dacă este cazul, li se recomandă să se adreseze unui medic ORL”, spune Cosmin Brașov. În acest sens, părinții primesc un voucher, cu care beneficiază de control gratuit în cadrul Spitalului Polisano.
Până în prezent, în cadrul proiectului, au fost testați aproximativ 600 de preșcolari. Conform președintelui Asociației, au fost descoperite multe cazuri de otite și de dopuri în urechi și un caz de hipoacuzie medie, ce are nevoie de un diagnostic.
Proiectul „Copiii sibieni vor să aud?” este realizat în colaborare cu Inspecoratul Școlar Județean Sibiu, fiind finanțat de Consiliul Local și Primăria Sibiu, prin Agenda Comunității, cu suma de 18.000 lei. Echipamentul de testare, în valoare de 25.000 lei constituie contribuția Asociației.
În prezent, la nivelul României aproximativ 30% dintre nou-născuți sunt testați auditiv, iar în județul Sibiu există doar două maternități care efectuează această procedură, potrivit celor de la „Ascultă viața”.
Asociația „Ascultă viața” este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2008 pentru persoanele cu pierdere gravă sau profundă a auzului, cu un accent deosebit pe copiii purtători de implant cohlear(IC). În prezent, Asociația „Ascultă Viața” are peste 230 de membri din întreaga țară.
Contact: Cosmin – Alexandru Brasov,
e-mail : [email protected],
[email protected], website ;
 
photo-6

GALERIE FOTO – Drum Naţional blocat de un copac

0

Şoferii care au circulat miercuri pe Drumul Naţional 14A Mediaş-Blăjel au fost nevoiţi să aştepte în coloană deblocarea drumului. Motivul? A fost nevoie de îndepărtarea unui copac care a fost tăiat şi care astfel a blocat circulaţia disnpre şi spre Mediaş. Blocajul a stârnit mânia conducătorilor auto. „La intrare in Blajel au oprit circulația ca sa taie un pom, cand puteau sa il faca sa cadă  pe parcare de exemplu. Asa ceva numai la noi se poate”, ne-a scris unul dintre participanţii la trafic care a fost nevoit să aştepte deblocarea Drumului Naţional 14A.
Traficul a fost reluat pe respectiva porţiune de drum naţional fără probleme după câteva minute de aşteptare.

IPS Laurențiu a vizitat Complexul „Prichindelul”

0

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a vizitat astăzi, 7 decembrie, centrele pentru copiii și mame din cadrul Complexului „Prichindelul” din Sibiu. Ierarhul a oferit copiilor daruri și a participat la o serbare organizată de cei mici împreună cu personalul de îngrijire. Cei mici au primit dulciuri și alimente, iar personalul a primit din partea ierarhului calendare și iconițe.
Au fost prezenți la eveniment directorul Complexului „Prichindelul” din Sibiu, Onorius Moldovan, consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, inspectorul social eparhial pr. Tiberiu Kiss, inspectorul social Marius Talmațchi, personalul centrelor și părinți. Un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” au interpretat câteva colinde în cadrul serbării.
La final, Părintele Mitropolit i-a binecuvântat pe copii și i-a felicitat pe toți cei care ostenesc zi de zi în cele trei centre de asistență socială din cadrul complexului sibian.
„A doua zi după praznicul Sfântului Nicolae, modelul de dărnicie și de filantropie, în ziua prăznuirii Sfintei Filofteia, un model de dăruire încă din pruncie, am venit la Complexul «Princhindelul», o instituție foarte apropiată de inimile nostre, unde oameni inimoși, mame adevărate se îngrijesc de o mulțime de copii care au nevoie de un sprijin deosebit, nu numai de căldură sufletească ci și de ajutor pentru refacerea lor, pentru că mulți dintre ei au dizabilități și probleme de sănătate. Prezența noastră aici a fost un act de întărire a colaborării dintre Arhiepiscopia Sibiului și Complexul «Princhindelul» și de prelungire a activității noastre socio-filantropice, așa fel încât copiii care suferă și au nevoie de sprijin, împreună cu mamele care vin aici să fie ajutați și de centrul nostru arhiepiscopal”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Vizita IPS Mitropolit Laurențiu a adus bucurie în sufletele celor mici și este dovada bunei colaborări dintre Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială și Complexul „Prichindelul”.
„Am asociat vizita aceasta și cu activitățile pe care noi le-am desfășurat în cadrul Zilelor Persoanelor cu Dizabilități, activități desfășurate cu și pentru copiii noștri, iar această vizită a încununat progamul nostru. Toți copiii s-au bucurat de prezența domniilor lor, au primit daruri și le mulțumesc în numele lor. Nu a fost o simplă vizită, ci dovada unei relaționări pe care noi o avem de foarte mulți ani cu domniile lor și vreau să le mulțumesc. Noi ne bucurăm de prezența domniilor lor aici, prin activitățile religioase și sociale. Toți copiii au fost ieri spovediți și împărtășiți, copiii care se nasc în centrul maternal sunt botezați de preoții din Arhiepiscopia Sibiului și colaborăm foarte mult cu Departamentul de asistență socială la diferite manifestări și la activități de sprijin pentru copii și mame. Noi colaborăm foarte bine și cu Facultatea de Teologie Ortodoxă, mulți dintre studenți venind în practică la noi. Aceste lucruri sunt absolut firești pentru că desfășoară de foarte mulți ani și au o tradiție”, a spus directorul Onorius Moldovan.
Vizita la Complexul „Prichindelul” din Sibiu s-a desfășurat în cadrul manifestărilor religioase, culturale și socio-filantropice „Zilele șaguniene 2016”.
vizita-ips-laurentiu_prichindelul-7
vizita-ips-laurentiu_prichindelul-4

De la ”Iohannis a vândut copii”, la ”Cioloș e fiului lui Soroș”. Cum cred că vor câștiga adversarii PNL alegerile parlamentare

0

În urmă cu doi ani, campania pentru alegerile prezidențiale a început mizerabil și s-a încheiat cu o găleată de lături aruncată în capul candidatului de atunci al PNL, fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis.
Alegerile parlamentare de acum s-au desfășurat pe același model. Locul lui Klaus Iohannis a fost luat de către premierul Dacian Cioloș, devenit țintă pentru adversarii politici ai PNL. Dacă în urmă cu doi ani, despre Klaus Iohannis se spunea că a vândut copii, acum, despre premierul Dacian Cioloş adversarii politici ai PNL spun că e copilul din flori al magnatului de origine ungară George Soros.
”Ce fac adversarii noștri pentru a câștiga alegerile? Arsenalul de minciuni al acestor partide este nemărginit, se jignesc familiile competitorilor, se inventează subiecte false, denigratoare. Dar lucrurile nu se opresc aici. Se minte și oamenii sunt amăgiți cu promisiuni electorale nerealiste. Se anunță modificarea unor legi în favoarea unor grupuri de persoane pentru a guverna condamnații definitiv. Se urmărește suspendarea Președintelui, Klaus Iohannis! Se promovează în Parlament persoane vulnerabile”, susține președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan.
Nici candidatul PNL Sibiu la alegerile parlamentare, Raluca Turcan, n-a fost ferită de atacuri. S-a spus în această campanie că socrii pensionari ai Ralucăi Turcan, care stau la bloc dintotdeauna şi nu au avut niciodată o firmă ar fi proprietarii Soma Sibiu. ”Am spus și până acum, spunem și pe mai departe: PNL Sibiu respectă angajamentele! Are solutii, are proiecte, are oameni selectati pe criterii dure! PNL Sibiu face echipă cu Președintele Klaus Iohannis!
PNL Sibiu propune un premier precum Dacian Cioloș! Acesta este mesajul cu care am intrat în această campanie electorală și acesta este mesajul păstrat până la final. Așa înțelegem noi să facem politică: onest, corect, cu bun simț!”, a mai spus Raluca Turcan.