Aeroportul Internațional Sibiu primește 38 milioane de Euro pentru continuarea procesului de modernizare a infrastructurii, aceasta fiind cea mai mare sumă alocată pentru un aeroport din România.
Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi Marius Gîrdea directorul general al Aeroportului Internaţional Sibiu, au partcipat la Conferinţa şi Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România.
„Am purtat discuţii cu companii aeriene prezente în vederea unor potenţiale operări de pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Totodată, vreau să evidenţiez un aspect îmbucurător şi anume că în cadrul Master Planului General de Transport, adoptat prin Hotărâre de Guvern, Aeroportul Internațional Sibiu este prioritizat, pentru perioada 2014-2020, pe poziţia întâi, fiindu-i alocaţi 38 de milioane de euro, sumă destinată continuării procesului de modernizare a infrastructurii aeroportului, respectiv extinderea terminalului de pasageri, modernizarea pistei de decolare-aterizare și a suprafețelor de mişcare, dezvoltarea infrastructurii, echipamentelor și utilajelor necesare pentru asigurarea standardelor de securitate și sigurantă, precum şi pentru asigurarea conectivității aeroportului”, a declarat Daniela Cîmpean, după participarea la sesiunile conferinţei.
În cadrul conferinţei s-au prezentat prioritățile aviației civile din România în următorii patru ani, probleme legate de siguranța aviației, noile cerințe aduse de legislația europeană în domeniu, și anumite aspecte cuprinse în proiectul Noului Cod Aerian Civil. De asemenea, participanţii au discutat despre securitatea în domeniul aeroportuar, în contextul actualelor amenințări teroriste, precum și despre strategiile comerciale și de marketing pentru aeroporturile din România. În cadrul sesiunilor de dezbateri, reprezentanții companiilor aeriene Blue Air și Ryanair au susţinut prezentări despre importanța parteneriatelor dintre operatorii aerieni și aeroporturi în vederea dezvoltării traficului aerian.
38 milioane de Euro alocați pentru Aeroportul Internațional Sibiu
FOTO – Aglomerație la metrou. Trei femei au leșinat
Aglomeraţie de nedescris în această dimineaţă în mai multe staţii de metrou. Peroanele de la Victoriei şi de la Unirii au fost pline-ochi de călători, relatează Digi24.
Înghesuială a fost şi în pasajele care fac legătura dintre cele două peroane la Victoriei, dar şi pe scările de acces de la Unirii. Circulația metroului pe relația Piața Unirii – Romană – Aviatorilor s-a desfășurat cu dificultate, trenurile înregistrând întârzieri, din cauză că, în stații diferite, trei femei au leșinat, fiind nevoie de intervenția SMURD.
Potrivit reprezentanților companiei Metrorex, la ora 8:42, la Piața Romană i s-a făcut rău unei femei, la ora 8:57, în stația Piața Victoriei o altă femeie a leșinat în tren, un caz similar fiind înregistrat la ora 9:10 în Piața Victoriei.
Citește mai multe pe digi24.ro.
Ziua 2 la AFF 2016: evenimente cinematografice de top și muzică live
Astra Film Festival 2016 continuă marți, 18 octombrie, cu o serie de evenimente cinematografice de top, întâlniri cu mari cineaști, programe speciale și spectacole de muzică live.
O capodoperă a cinemaului documentar, The Pearl Button / Nasturele de sidef în regia lui Patricio Guzman, distinsă cu Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, va fi proiectată la Sala Auditorium a ULBS de la ora 22:30. Filmul plonjează în apele tulburi ale dictaturii lui Pinochet, pe urmele ultimilor locuitori ai Țării de Foc.
Întâlnire cu Cristi Puiu
Regizorul Cristi Puiu, ”una dintre cele mai diferite și mai fascinante voci ale cinematografiei din secolul al XXI-lea” (publicația Sight & Sound editată de British Film Institute), membru în juriul AFF 2016 și autorul filmului care a deschis cea de-a 23-a ediție a festivalului, se va întâlni cu publicul de la ora 18:00 la Salut Bistro (str. Cetății 13).
Armânii
Trei filme și un concert live invită publicul AFF 2016 să facă o incursiune în fabuloasa istorie a poporului armân, marți, 18 octombrie, începând cu ora 17:00, la Sala Thalia. Armânii, popor vechi de mai bine de 2.000 de ani, au cunoscut vremuri de glorie care s-au încheiat demult, lăsând în urmă comunități nu prea mari, răspândite prin toți Balcanii. Despre istoria și limba lor se știu mai puține decât despre oricare dintre popoarele Europei.
Armânii, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos… și Frații Manakia. Jurnalul unei lungi priviri înapoi au ca punct comun povestea fraților Manakia, pe care unii îi numesc Frații Lumière ai Balcanilor. Torna, torna, fratre! chestionează cât din identitatea și cultura armână s-a mai păstrat în zilele noastre. Fiecare proiecție va fi urmată de sesiuni de Q&A la care vor participa regizorii celor trei filme: Toma Enache, Eliza Zdru și Marian Voicu. Publicul are ocazia de a descoperi spiritul armânesc și prin muzică, printr-un concert de muzică armânească și o reprezentație live Mara & Band, programate de la ora 22:00.
Doc-Vlog
Vlogging-ul este un mod de exprimare apărut recent, un jurnal al zilelor noastre. Atunci când documentariștii recurg la acest mediu multimedia, ne putem aștepta ca filmele lor să aibă o oarecare greutate, atât în formă cât și în conținut. Trei documentare ce vor rula marți, 18 octombrie, începând cu ora 18:30 la Teatrul Gong, încorporează în realizarea lor aceasta nouă modă din mediul virtual.
Alisa in Warland / Alisa în Țara Războiului este o cronică a unei perioade zbuciumate din viața regizoarei și descrie drumul ei de la Euromaidan către prima linie a războiului cu separatiștii din est. Proiecția va fi urmată de o sesiune de Q&A cu Stephane Siohan, unul dintre personajele filmului. Czech Against Czechs / Ceh contra cehi este un reportaj cinematografic care explorează xenofobia existentă în societatea cehă, din perspectiva experienței personale a regizorului acumulată în perioada în care a locuit alături de o comunitate de romi. Regizorul Tomas Kratochvil, prezent la Sibiu, va răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecției. The Dazzling Light of Sunset / Lumina orbitoare a amurgului intră în culisele unei mici televiziuni locale din Georgia.

Programul complet al zilei de marți: http://astrafilm.ro/program-orar.aspx?day=2
Spot oficial: https://youtu.be/fSPshWltgt0
Video jurnalul zilei de luni, 17 octombrie: https://youtu.be/xZt2Nw9fN1w
Aproape 8.000 de sibieni, fara carti de identitate
În ciuda eforturilor Serviciului de Evidență a Persoanelor din Municipiul Sibiu, aproape 8.000 de persoane din municipiu și cele 9 comune arondate au cărți de identitate expirate sau nu și-au obținut prima carte de identitate.
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Sibiu amintește locuitorilor municipiului Sibiu și celor nouă comune arondate pe linie de evidența persoanei că au obligația legală:
să solicite primul act de identitate la vârsta de 14 ani,
să preschimbe cartea de identitate la expirarea valabilității, la schimbarea domiciliului sau a stării civile, în cazul pierderii, furtului sau deteriorării acestui document.
să aplice viza de reședință (flotantul) în cazul în care locuiesc temporar la o altă adresă decât cea de domiciliu.
În cursul anului 2016, Serviciul de Evidență a Persoanelor a eliberat 14.855 de acte de identitate. În ciuda acestor eforturi, un număr de 7.808 cetățeni din Sibiu și comunele Cristian, Gura-Râului, Marpod, Poplaca, Răşinari, Roşia, Şelimbăr, Şura Mare, Vurpăr se află în continuare în ilegalitate. Dintre aceștia, un număr de 1574 de tineri cu vârsta între 14 și 18 ani nu au solicitat eliberarea cărții de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, restul de 6234 fiind cazuri de cărți de identitate expirate.
Pentru a micșora numărul celor aflați în ilegalitate, în următoarea perioadă serviciul public de resort va scurta termenele de eliberare a noilor acte de identitate și vor sta la dispoziția publicului de luni până vineri între orele 8.30 – 13 și între orele 14-16.30, iar miercurea până la ora 18.30. Decizia a fost luată și ținând cont de apropierea alegerilor parlamentare, scrutin în cadrul căruia cetățenii vor putea vota numai cu o carte de identitate valabilă.
Actele necesare pentru fiecare situaţie în parte se regăsesc la avizierele de la sediul serviciul public amintit de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 (sediul secundar al Primăriei), în avizierele din pasajul subteran de lângă magazinul „Dumbrava” precum şi pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Sibiu – www.sibiu.ro – în secțiunea „Acte necesare pe categorii” – „Evidența Persoanelor”: http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/acte_necesare. Reamintim faptul că cetățenii trebuie să se prezinte la ghișeu cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea cărții de identitate și imediat după împlinirea vârstei de 14 ani, în cazul celor care obțin prima carte de identitate.
Menţionăm faptul că nerespectarea obligaţiilor mai sus indicate va atrage aplicarea de amenzi persoanelor în cauză, cuantumul acestora fiind cuprins între 40 şi 80 de lei.
GALERIE FOTO – Obuze neexplodate lângă calea ferată. Trenurile, oprite în stații
UPDATE 2 – Circulația trenurilor a fost reluată după ora 15. Lucian Ilie, șeful Poliției Transporturi Feroviare Sibiu a declarat că trei trenuri au fost afectate pe durata intervenției, în total având în jur de două sute de pasageri. Au avut întârzieri trenurile InterRregio 1745 și 1746 care circulă pe ruta București – Satu Mare și retur, dar și trenul Regio 13564 care circulă pe ruta Copșa Mică – Sighișoara. Trenul InterRregio 1745 a fost oprit în stația Mediaș și a plecat cu o întârziere de 93 de minute, trenul InterRregio 1746 a fost oprit în Copșa Mică și a plecat cu o întârziare de 104 minute, iar trenul Regio a plecat din Copța Mică cu o întâeziere de 105 minute.
UPDATE – Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, un număr de 3 obuze au fost găsite lângă calea ferată, între localitățile Tîrnava și Copșa Mică. Echipa de pirotehniști urmează să ridice obuzele și să le distrugă. „Pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au intervenit marți în jurul orei 14 în zona localității Copșa Mică, pentru asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată, cel mai probabil, din timpul conflictelor armate. Pirotehnicienii din cadrul ISU Sibiu au intervenit pentru identificarea a trei elemente de muniție, respectiv bombe de aviație, ridicarea acestora în condiții de siguranță, conform prevederilor legale și cercetarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată. Elementele de muniție au fost descoperite de către muncitorii care efectuau săpături în zona respectivă. Tot ei au apelat 112 informând despre prezența unor elemente de muniție”, se arată într-un comunicat al ISU Sibiu.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația feroviară pe magistrala de cale ferată 300 este oprită între Mediaș și Copșa Mică. Măsura a fost luată de autorități după ce, în zona localității Tîrnava, aproape de calea ferată, au fost găsite în timpul unor lucrări de întreținere la infrastructura feroviară mai multe obuze neexplodate. Din acest motiv, trenul InterRegio 1745 București – Satu Mare și-a întrerupt deocamdată deplasarea, fiind oprit în stația Mediaș.
Zeci de cereri pentru ajutoarele de încălzire
Medieșenii nu se prea înghesuie, cel puțin după prima săptămână de când Direcția de Asistența Socială din oraș preia cereri de încălzire, să își depună documentele pentru obținerea acestui tip de ajutor. În primele 5 zile de când se preiau actele doveditoare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire în sezonul rece 2016-2017, un număr de 37 de persoane au depus aceste documente. E drept, mult mai multe persoane au trecut pe la sediul Direcției de Asistență Socială din oraș pentru a cere lămuriri asupra ajutorului, urmând să revină în perioada următoare pentru depunerea cererilor.
Titularul cererii de acordare a ajutorului de încălzire trebuie să fie titularul contractului de furnizare a gazului (persoana trecută pe factura de gaz). Cererile însoțite de acte doveditoare vor fi depuse numai la sediul Direcției de Asistență Socială Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru numărul 11, în incinta fostei Școli de Aviație, în perioada 10 octombrie 2016-10 noiembrie 2016, după următorul program: luni – joi între orele 8-14 și vineri între orele 8-12.
În ultimii ani, tot mai puțini medieșeni au solicitat acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței. La încălzirea cu gaze naturale, 778 de persoane din municipiul de pe Târnava Mare au primit ajutoare de încălzire în iarna 2015-2016, comparativ cu 1.049 în perioada iernii 2014-2015. Scăderi s-au înregistrat și în ceea ce privește încălzirea cu energie electrică, la acest capitol 14 persoane primind ajutoare de încălzire. Spre comparație, în sezonul rece 2014-2015, 19 medieșeni au primit subvenții la încălzirea cu energie electrică. Singurul loc unde s-a înregistrat o foarte ușoară creștere este la capitolul încălzire cu lemne, unde 19 medieșeni au primit ajutoare iarna trecută, față de 16 medieșeni care au primit subvenții în sezonul rece 2014-2015.
Taximetriștii, „luați la ochi” de polițiștii locali
Polițiștii locali din Mediaș i-au „luat la ochi” pe taximetriștii din oraș. Lucrătorii Poliției Locale vor desfășura mai multe acțiuni pe linie staționării cu autovehiculele care efectuează transport public de persoane în regim de taxi, peste limita numărului de locuri de așteptare stabilite cu această destinație, iar acolo unde se constată că taximetriștii nu respectă numărul locurilor de parcare, vor lua măsurile legale care se impun. De altfel, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Mediaș, taximetriștii care staţionează cu taximetrele peste limita numărului de locuri de aşteptare stabilite cu această destinaţie, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 și 500 lei.
Polițiștii locali le reamintesc taximetriștilor că este interzis fumatul în mijloacele de transport în comun. În această categorie sunt încadrate toate vehiculele utilizate pentru transportul contra cost al persoanelor. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională, in cuantum cuprins între 100 și 500 lei.
Prins pe DN 14 cu mașina neînmatriculată
În cursul zilei de luni, polițiștii rutieri aflați în acțiune pe Drumul Național 14, în localitatea Ruși, au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că autoturismul condus era neînmatriculat. Medieșeanul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
MAGAZINUL TĂU DE JOCURI EDUCAȚIONALE ȘI DE SOCIETATE PREZINTĂ : CAMPIONATUL NAȚIONAL DE CATAN -ETAPA LOCALĂ SIBIU
MINDSPOT ORGANIZEAZA CAMPIONATUL NAȚIONAL DE CATAN -ETAPA LOCALĂ SIBIU-
Ești jucător de Catan și vrei să-ți încerci puterile într-o competiție care te poate trimite la Campionatul Mondial de Catan?
Acum ai această ocazie care îți poate aduce și premii!
Poți să te înscrii în competiție cu un email la [email protected] care să conțină numele tău sau al prietenilor tăi și numerele de telefon, să te putem contacta.
Concurenții vor juca Catan jocul de baza, varianta în limba română.Jucătorii vor juca trei partide; ordinea la mese se va schimba la fiecare rundă.O partida va dura în medie o ora și jumătate, iar între partide va fi o pauză de 15 minute.Poziționarea la mese dupa prima rundă se va face în funcție de clasament:cei mai buni cu cei mai buni.
Pentru stabilirea clasamentului final se vor lua îin considerare urmatoarele criterii:
• punctele de câștig calculate în funcție de fiecare loc obținut în cele 3 partide.
• suma punctelor obținute în cadrul jocului Coloniștii din Catan.
• suma procentajelor propriilor puncte obținute în cadrul celor trei partide.
Punctajul maxim acumulat dupa cele trei runde va stabili câștigătorii.
Pentru mai multe detalii poți să ne contactezi și telefonic la 0727 757534
ZILELE SĂNĂTĂȚII OCHILOR LA SIBIU
Principiul „ai grijă ca de ochii din cap” este unul pe care cu toții îl enunțăm sau îl auzim în viața de zi cu zi. Atunci când spui asta însă, trebuie să te intrebi: tu cât de multă grijă ai de proprii ochi? Cu prilejul ZILELOR SĂNĂTĂȚII OCHILOR, ai ocazia sa afli câtă grijă ai tu de fapt de vederea ta, dar şi ce poți să faci ca ochii tăi să fie sănătoși.
Așadar, vă așteptăm la evenimentul medical „ZILELE SĂNĂTĂȚII OCHILOR” care va avea loc în perioada 17-31 octombrie 2016, în cabinetul OPTIKRON din Sibiu, strada Piața Unirii nr. 5. Echipa de medici și specialiști ai cabinetului îți propun o OFERTĂ DE NEREFUZAT! Doar acum beneficiezi de control oftalmologic GRATUIT constând în: măsurarea tensiunii oculare (se face fără contact cu suprafața ochiului, fără anestezie, doar prin trimiterea unui puf fin de aer – poate fi folosit şi în cazul copiilor), testarea computerizată a acuității vizuale.
Mai mult decât atât, în cazul în care veți avea nevoie de ochelari, ramele vor fi GRATUITE, la achiziționarea lentilelor. Vei avea o paletă largă de rame moderne din care să alegi, astfel încât iubirea pentru ochii tăi să crească cu atât mai mult, privindu-te în oglindă în fiecare zi. Oferta poate fi accesată pe baza unei programări şi beneficiezi de rame în limita stocului disponibil.
0269/21.44.34 sau 0787/864.933
Sibiu, PiaŢa Unirii, Nr. 5
(între magazinul Dumbrava şi Teatrul Radu Stanca)
NTT DATA Romania şi UBB formează o nouă generaţie de IT-işti
Universitatea Babeş-Bolyai cu sprijinul companiei NTT DATA România înfiinţează la Cluj-Napoca un Program Postuniversitar de Pregătire şi Formare Profesională în Informatică.
Acest program este acreditat de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi va începe în luna noiembrie a anului curent. Noul program de studiu reprezintă o oportunitate pentru persoanele absolvente de studii universitare, care îşi doresc o reprofilare (absolvenţi de facultate cu orice profil) spre zona de IT&Software.
“Din dorinţa de a învesti în dezvoltarea competenţelor IT şi de a creşte această comunitate, am dorit ca pe lângă academiile interne pe care le susţinem, pe lângă linia de informatică în limba germană, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai, să susţinem şi acest curs postuniversitar, un program acreditat, care oferă diplome avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice”, a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA România.
Cu un număr maxim de 100 de persoane, programul oferă celor interesaţi posibilitatea de a începe o pregătire de specialitate pe domeniul Informatică, premiza unei posibile viitoare cariere de succes în industria IT. Studenţii vor lua parte la un act de învăţământ de nivel înalt, oferit de către Facultatea de Matematică şi Informatică cu un contact direct cu mediul de business performant oferit de compania NTT DATA România.
Cursurile vor fi susţinute de către cadre didactice din universitate, cât şi de către angajaţii NTT DATA România, în amfiteatrele şi laboratoarele pe care NTT DATA România şi Universitatea Babeş-Bolyai le pune la dispoziţie.
Durata unui program de studiu este de 2 ani şi se va desfăşura pe o structură de 4 semestre, cu un cost de 2500 ron/semestru, stabilit de către Universitatea Babeş-Bolyai.
Înfiinţată în 1988, NTT DATA are sediul la Tokyo şi îşi desfăşoară activitatea în peste 40 de țări. Concernul furnizează servicii de primă clasă, de la consultanță şi dezvoltare de sisteme până la outsourcing de servicii IT. Aflat în topul mondial al furnizorilor de servicii IT, NTT DATA este un partener inovativ la nivel mondial, beneficiind de o rază de acoperire globală, dar şi de competențe locale.
Masina rasturnata pe autostrada, o persoana incarcerata
UPDATE:
Un alt accident s-a produs pe autstrada, in aceeasi zona, imediat dupa ce traficul rutier s-a deblocat. O masina a intrat sub un TIR iar o persoana a ramas incarcerata. Echipajul de descarcerare s-a intors la fata loculului iar victima a fost transportata la spital, a suferit rani rani grave si a fost intubata.
UPDATE:
Cei doi raniti au fost transportati la spital. Este vorba de un barbat si o femeie, romani dar cu cetatenie germana. Din fericire, starea lor nu este foarte grava. „La Unitatea de Primire Urgente au fost adusi doi pacienti. Acestia au suferit mai multe traumatisme si contuzii dar sunt in continuare in investigatii, ulterior se va stabili daca necesita internare.” a declarat Decebal Todarita, purtator de cuvant al Spitalului Clinic Judetean Sibiu
UPDATE:
Politistii sositi la fata locului au constatat ca roata unui microbuz s-a desprins in mers, fiind lovita de un autoturism. In urma impactului, masina mica s-a rasturnat.
Din cauza accidentului, in zona s-a format coloana de cativa kilometri.
Stire initiala:
Accident grav pe autostrada, inainte de iesirea spre Ocna Sibiului. O masina s-a rasturnat iar doua persoane au fost ranite. Una dintre victime a ramas incarcerata. Doua ambulante, un echipaj de descarcerare si un echipaj de prima interventie se deplaseaza la fata locului.









