La ceas de toamnă, când roadele se adună din livezi şi vii, mi-aduc cu drag aminte de „Balada unui greier mic” a lui Topârceanu, de mirosul de frunze arse prin grădini şi de un om minunat, care face parte dintr-o zi cu cer înalt şi soare molcom, Nicolae Suciu, iconar din Cincu Braşovului, Nea Suciu – cum obişnuiam să-i spunem noi, cei care l-am iubit, l-am stimat şi-l purtăm şi azi în rugăciunile noastre.
Am să mi-l amintesc întotdeauna aşa cum l-am întâlnit la ceas de septembrie, când i-am luat un interviu pentru Radiodifuziunea Română acum mulţi ani: o oră cu Nea Suciu, invitat de onoare al emisiunii de atunci „Cum vă place”. L-am găsit în Muzeul Satului din Bucureşti, îmbrăcat în costumul său drag de ţăran din Cincu, înconjurat de copii, culori, pensule şi ziarişti. Ne-am retras pe prispa unei case ţărăneşti şi acolo, aşezaţi pe treptele de lemn, cu microfonul între noi, scăldaţi în lumina soarelui de toamnă am stat îndelung de vorbă despre viaţă, despre satul românesc, despre sufletul românului revărsat în artele tradiţionale, despre oamenii de caracter şi despre cei fără caracter, despre Arghezi şi despre dragoste, despre muzică şi despre ICOANE.
Am să mi-l amintesc întotdeauna aşa cum era atunci – deşi ne-am mai întâlnit – blând, bun, înţelept, vesel, plin de umor şi drag de viaţă, cu mustaţa mare şi albă pe oală, care-i dădea un farmec deosebit, cu mâinile sale tăbăcite, dar fine, de artist şi ţăran.
În tinereţe i-a avut dascăli la Belle Arte pe Ţuculescu şi Ressu. Icoanele pictate de Nea Suciu au călătorit împreună cu el prin lume, în Franţa, Germania şi chiar peste Ocean. L-am întrebat care dintre aceste locuri i-au plăcut cel mai mult. Mi-a răspuns: „Muzeul Satului din Sibiu, când se adună meşterii din toată ţara, o dată pe an, în august.”
L-am mai întrebat ce este: pictor, căci a studiat artele la Bucureşti, academician, căci era membru al Academiei Artelor Tradiţionale sau meşter iconar, căci aşa-l ştia şi-l iubea lumea? Mi-a răspuns: „Sunt Ţăran”, cu aceeaşi înţelegere a sensului etnic şi cosmic al vieţii, în rânduiala desăvârşită a lui Dumnezeu, cu care Petre Ţuţea a răspuns unei ziariste care-l agasa cu întrebări despre drepturile omului : „Eu nu sunt om, doamnă, eu sunt român.”
Noi care l-am iubit şi l-am stimat îi mulţumim lui Dumnezeu că l-am cunoscut pe acest român ales, dintr-un fel de Oameni despre care eruditul sociolog Ilie Bădescu obişnuia să spună că:„Ţăranul reprezintă cea mai deplină formă de manifestare a suveranităţii cosmice a omului!”
Oare cei care-ţi aruncă în zeflemea pe stradă un „băi, ţărane !” înţeleg de fapt ce spun?

Debutul precampaniei electorale din această toamnă a adus pe agenda publică doar o nouă doză de suprarealism. Autodenunțul unui parlamentar apropiat lui Victor Ponta, fost membru al PSD, viitor cadru de nădejde al noii formațiuni ce respiră naționalism și xenofobie, tartor media și abonat la contracte cu statul, a devenit un subiect de presă, deși ar fi trebuit în mod normal să rămână doar în zona cercetării penale. Președintele, premierul, liderii de partide, cu toții au intrat în acest amalgam de invective, amenințări și acuzații inutile în vederea alegerilor parlamentare.
Ceea ce ignorăm este o realitate dureroasă a istoriei de mai puțin de două secole a statului român. Pentru că România și politica acestui stat din arealul geografic mioritic s-a construit pe o realitate deseori ignorată sau tratată cu superficialitate. Acest spațiu a aparținut cultural și social Imperiului Otoman, Transilvania și Banatul nefiind nici ele o excepție.
Istoria are un fel special de a ne a aduce aminte aceste lucruri. Absența feudalismului clasic, lipsa urbanizării și alfabetizării, au emulat în secolul XIX o modernizare accelerată suprapusă pe modelul francez. Un pic de naționalism deșănțat și de comunism feroce, nu ne-au pregătit pentru cele două decenii de post-modernism occidental.
Domnul Dragnea, lider PSD și condamnat penal, îl acuză pe Dacian Cioloș de „campanie electorală mascată fățișă”. Șeful PSD se vede că el nu se poate hotărî dacă această campanie a domnului prim-ministru e mascată sau fățișă. Celălalt șef de mare partid – Vasile Blaga, și-a dat demisia fiind prins cu mâța în sacul traficului de influență. Președintele nu poate sta nici el de-o parte și îl somează pe premier să își asume o identitate politică, deși Cioloș a spus de foarte multe ori că această afacere nu îl interesează.
Restul de zurbagii țipă la Soroș, la străini, și mormăie patriotic că „nu ne vindem țara” ca și alte urături de bine, vechi de pe vremea mineriadelor. Iar noi ne imaginăm că în decembrie vom avea campanie electorală. De fapt, va fi un circ oribil în care fiecare actor va scheuna în fața zăngănitului sonor de cătușe. De aici și noua șopărlă la adresa șefei DNA, demisia fostului șef al spionajului și restul de activități comice pe care le numim plini de respect politica românească.
Va fi un bâlci sonor în decembrie? Foarte probabil. Vom avea de ales între cea mai puțin proastă variantă așa cum se întămplă în Statele Unite acum? Foarte posibil. Însă dincolo de corupți și țăcăniți suntem datori să fim cu băgare de seamă când noi ne vom băga votul nostru în urnă. Consecințele pot fi din cele mai dezagreabile, atât pentru noi, cât și pentru ceilalți ce vor veni.