După o pauză de aproximativ 12 ani, Gabriela Tuță a revenit pe scenă anul trecut, în cadrul Festivalului „Lucreția Ciobanu”, iar de Crăciun a lansat un mănunchi de colinde. Și nu s-a oprit acolo. Anul acesta a lansat piesa „Struguraș cu boabe multe”, doina „Cine a adus doina în țară?” și cel mai recent cântec, „Versul Clopotelor”, un verș contopit cu neliniștea vremii actuale, cum spune artista: „Cules din Poiana Sibiului cu un text istoric și cu o linie melodică venită în gândurile Gabrielei parcă din alte vremuri ca o șoaptă a străbunilor”.

Povestea clopotelor din Poiana Sibiului

În lucrarea sa, profesorul Eugeniu Drobotă scria: „Duminecă, în ziua de 14 August 1916 (Ajunul Sântă Măriei) au fost recvirate pentru armată două clopote din Poiană, unul dela biserica «din vadu» (cea nouă) și altul de la biserica «din deal» (cea veche). Înante de a fi luate, oamenii au mai tras odată clopotele ca să le mai audă odată glasurile răsunând, apoi pe cel din deal l-au coborât cu funia iar pe cel dela vadu I-au aruncat din turn. Acesta a căzut cu gura jos și s’a aşezat pe pământ fără să se întâmple ceva.

Amândouă clopotele au fost așezate în vadu (in piaţă), iar fetele le-au împodobit cu cununi de flori și au cântat versul de mai jos pe care ele l-au făcut. Toată lumea plângea. După acestea clopotele au fost fotografiate, împreună cu toți oamenii dimprejur și suite într-o căruță împreună cu alte două clopote, unul din comuna Jina si altul din comuna Rod și pornite spre satul Miercurea la gară. Toţi poienarii au petrecut clopotele până «în deal» iar de acolo numai de fete până «pe purcel». În tot drumul fetele au mers pe urma căruţei cântând versul căruia așa i-a rămas numele «versul clopotelor» până in ziua de azi”.

Un cântec de amărăciune

„Verșul este un cântec cu versuri compuse pentru momente triste, înmormântări spre exemplu. În 1916, fetele au compus acest «vers al clopotelor», lăsat în urmă pentru a marca un moment trist din istoria Poienii: momentul când clopotele de la biserica mică și biserica mare au fost recvirate, după cum spune profesorul Dobrotă, adică luate pentru a se fabrica cu ele muniție și armament. Suntem onorați că doamna Gabriela Tuță, o interpretă de muzică populară cunoscută, călcându-i pe urme marii interprete de muzică populară, Lucreția Ciobanu, a venit la noi în sat și a lansat această piesă, o mai invităm și cu alte ocazii”, îmi spune Radu Bâja, profesor de teologie,director adjunct la Liceul Tehnologic ,,Ioan Lupaș” Săliște și poienar de loc.

,,Astăzi, chiar dacă este sărbătoare, bisericile sunt goale”

Radu Bâja a venit alături de mai mai mulți localnici la biserica de lemn din deal, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ce este atestată din anul 1766, să asiste la filmarea videoclipului cântecului ce amintește pierderea clopotelor. Printre oamenii de față, a fost prezent și preotul paroh Bogdan Marius Ciprian, însoțit de un grup de copii din Poiana Sibiului, care spune următoarele: „Ne bucurăm că am avut-o în mijlocul nostru pe doamna Gabriela Tuță. Când am auzit prima oară piesa, ne-am bucurat de glasul ei cel cald care efectiv te transpune în acel moment în care s-au luat clopotele din Poiană, din Jina, Rod, pentru a fi duse la Miercurea.

Parcă ne face să fim mai conștienți de ceea ce aveam, de credința ce vedem că de multe ori s-a răcit în sufletele noastre. Ne depărtăm de Dumnezeu, iar felul în care au fost petrecute clopotele de aici din Poiană, fiind împodobite și petrecute până la ieșirea din Poiană, chiar până «pe Purcel», ne face să ne dăm seama de acest lucru. Astăzi, chiar dacă este sărbătoare, bisericile sunt goale, dar totuși când avem un astfel de eveniment în comunitate, oamenii se strâng și doresc să vadă, să fie alături, din curiozitate și din dragoste de ce înseamnă patrimoniul Poienii.

Clopotul din sat deobicei se trage când moare cineva și ne anunță când e vremea de rugăciune. Deci atunci poienarii au simțit că pierd ceva din ei, ceva se stinge, deoarece era cel care îi aduna, îi unea. Poienarii dintodeauna au fost plecați, dar când este un eveniment important, că sunt în Dobrogea, că sunt în Banat, ei se adună, nu există sărbători mari petrecute în afara Poienii. Casa acestora este Poiana”.

„…auzind-o pe Gabriela Tuță cântând, am plâns”

Și Mariei Ciucă, tezaur uman viu din Poiană, i s-a părut un eveniment emoționat: „După ce am aflat că se face această sărbătoare aici, am căutat cărțile noastre și azi noapte până la ora două am stat și am citit. Mi-a stârnit o stare de jale, de nostalgie. Parcă eram în acea vreme. Iar auzind-o pe Gabriela Tuță cântând am plâns”.

„Am găsit acest verș în urmă cu 20 de ani. Un cântec dedicat Poienii Sibiului”

Gabriela Tuță îmi spune că a găsit acest vers când era copil. „Am găsit acest verș în urmă cu 20 de ani. La vremea respectivă nu puteam să interpretez un astfel de cântec, probabil nici nu aș fi înțeles ceea ce simt astăzi, dar mi-a rămas în minte și știam că la un moment dat trebuie să îmi fac datoria de a scrie un câtec pentru Poiana. Fiind mărgineancă, am văzut Poiana ca fiind comuna etalon a Mărginimii, prin hainele pe care le-au creat locuitorii, prin filozofia lor de viață, deoarece sunt niște oameni aparte. Iar toate costumele cu care am apărut și am fost apreciată în concursuri de-alungul timpului sunt din Poiana Sibiului.

Și atunci m-am simțit cumva datoare față de această comunitate care a îngăduit să o reprezint prin port și care, prin bunătate, m-a și adoptat cumva. M-am simțit datoare să compun acest cântec pentru poienari, iar acesta cred că a fost cel mai potrivit. Este puțin readaptat și mulțumesc pe această cale scriitoarei Cornelia Schiau, care m-a ajutat să refac versurile și să le dau o notă aparte, să conserv toată durerea aparte a poienarilor, pe care dumnealor o păstrează tainic în inimă. Este foarte vechi acest cântec, dar pe undeva, și actual. Este un ecou pentru generația de azi care trebuie să se întoarcă înspre rădăcină, să-și cunoască istoria, să nu dea la o parte o ie frumos lucrată, de exemplu, pentru că în acel articol vestimentar sunt puse toată suferința și tot gândul bunicuțelor.

Deci este un ecou transgenerațional și este o chemare la descoperirea rădăcinilor. Iar, în toate căutările mele, o frântură din linia melodică am auzit-o la dna Dina Stoica din Sebeșu de Jos. Acolo este o altă poveste a clopotelor, nu au fost topite, ci au fost ascunse pe undeva pe un deal. Restul liniei melodice a venit de Sus, de la Doamne-Doamne. Vreau să mulțumesc, pe această cale, Arhivelor Nationale-Direcția Județeană Sibiu, pentru registrele participanților din Poiana Sibiului la Primul Război  Mondial, părintelui paroh Ciprian Marius Bogdan și întregii comunități a Comunei Poiana Sibiului care a participat la eveniment”, mărturisește artista.

„Frunzuliță de negară, cine-a adus doina în țară?”

Un alt cântec provenit din Poiana Sibiului este o doină, culeasă de profesorul Gheorghe Bogdan, prin anii 1960. „Câte gânduri, simțiri, câte sentimente și-a cântat românul în doină. «Frunzuliță de negară cine a adus doina în țară?» Este o întrebare retorică care reflectă gândurile lor despre doină. «Mult bine a făcut săracu, că ne-o potolit amarul/ Multe doruri mai alină că-i din inimă română…»

Sper să fie mai multe urechi care vor auzi aceste cântece și să vadă că în Mărginimea Sibiului nu s-au cântat numai jienești și învârtite, care acum se fabrică pe bandă rulantă din dorul acesta de a te înavuți și de ați completa veniturile, ca să zic așa. Sunt anumite cântece istorice, cântece document, care trebuie să rămână acestei comunități. Oamenii ascultau doine dacă sufereau din dragoste, dacă mergeau la munca câmpului și munca li se părea prea grea. Toate stările sufletești erau reflectate într-un cântec. Astăzi doina este mai puțin ascultată, deoarece oamenii sunt atât de grăbiți încât probabil nu mai au acea tihnă de a sta, a asculta, de a reflecta acele versuri și de a se regăsi în acestea”, îmi spune artista.

Continuă munca Lucreției Ciobanu

Gabriela Tuță, prin muzica ei, dorește să ducă mai departe munca Lucreției Ciobanu, dar să arate și alte fațete ale folclorului din Mărginime. Totul pentru ea este spontan în această perioadă. „La mine se întâmplă lucrurile instant, sclipiri de moment  care se materializează atunci, altele care poate au nevoie de mai mulți ani. Ce trăiesc acum este un nou început, am avut o pauză de 12 ani în care nu am cântat, nu am putut să creez nimic, dar gândul mi-a fost la scenă și poate această pauză a avut un rol de sedimentare a cunoștiințelor acumulate în anii adolescenței”, concluzionează Gabriela Tuță.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.