Președintele Klaus Iohannis a acceptat luni demisia din funcție a directorului Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, conducerea SIE urmând să fie asigurată de Silviu Predoiu, relatează Agerpres.
„Administrația Prezidențială a primit la Cabinetul președintelui României demisia directorului SIE, dl Mihai-Răzvan Ungureanu. Președintele Klaus Iohannis a acceptat demisia, conducerea SIE urmând să fie asigurată în perioada următoare de dl general Silviu Predoiu”, anunță Președinția, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Citește totul pe Agerpres.ro.
Președintele Iohannis a acceptat demisia lui Ungureanu
Peste 30.000 de sibieni au depus declarațiile pentru taxa de salubrizare
• termenul limită este 1 noiembrie
• documentele pot fi trimise și online, la adresele: [email protected] sau [email protected]
Peste 30.000 de persoane fizice din Sibiu au depus deja declarațiile pentru taxa de salubrizare, adică documentul în baza căruia se va stabili cât va plăti fiecare familie pentru colectarea selectivă a gunoiului, începând cu 1 noiembrie.
„Au depus declarația deja aproximativ 30.000 de persoane fizice din totalul de aproape 70.000 de persoane care, conform evidențelor Direcției Fiscale, au în proprietate o locuință. Declarațiile trebuie depuse până în 1 noiembrie”, au precizat reprezentanții Primăriei Sibiu, la solicitarea Sibiu 100%.
Pentru ca Direcția Fiscală să poată calcula taxa de salubrizare pentru fiecare spațiu, sibienii – persoane fizice sau juridice – trebuie să depună declarații de impunere pentru fiecare spațiu pe care-l au în proprietate. Persoanele fizice trebuie să specifice numărul de persoane care locuiesc în fiecare imobil pe care-l dețin (declarații Modelul 1), iar persoanele juridice tipul de activitate pe care o desfășoară în spațiile deținute (Modelul 4). Declarații model 2 și 3 se depun de proprietarii unor imobile care sunt închiriate.
Formularele speciale se găsesc la Centrul de Informații pentru Cetățeni din sediul Primăriei Sibiu, de pe strada Samuel Brukenthal, și la ghișeele Direcției Fiscale din aceeași clădire, dar și la ghișeele Direcției Fiscale din sediul vechi al Primăriei. De asemenea, pot fi descărcate de pe site-ul oficial al Primăriei Sibiu (http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/formular/3764). Depunerea declarațiilor se poate face, fie personal la sediile Direcției Fiscale, fie prin e-mail, la adresele [email protected] sau [email protected].
Dacă o persoană fizică nu depune declarația, taxa se va stabili din oficiu, calculându-se patru persoane pentru fiecare locuință, iar dacă o persoană juridică nu depune această declarație se va proceda la fel, estimându-se o cantitate anuală de deșeuri de 12 tone/an.
După depunerea declarațiilor, Direcția Fiscală va face calculul pentru fiecare imobil și va emite decizii de impunere pe care le va trimite prin poștă. Pentru acest an, taxa de salubrizare a fost stabilită la 9,23 lei/ persoană / lună, la persoanele fizice, și 372 lei/tonă de deșeuri colectate, la persoanele juridice, sumele urmând a fi plătite până în 15 decembrie. În anii următori, taxa se va plăti trimestrial, adică termenele de plată vor fi următoarele: 15 ianuarie, 15 aprilie, 15 iulie, 15 octombrie.
Diana Stancovici
Simona Halep, calificată în optimi la Wuhan
Simona Halep, cap de serie numărul 4, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Wuhan, China.
Românca a acces în optimi după ce Irina Begu a fost nevoită să abandoneze turneul din motive medicale, în timpul jocului. Jucătoarea de tenis a anunțat abandonul la scorul 6-3, 2-0 în favoarea lui Halep, după o oră și 8 minute.
Simona Halep și-a asigurat un cec de 26.900 dolari și 105 puncte WTA, în timp ce Begu va încasa 13.790 dolari și 60 puncte WTA, conform Agerpres.
În optimi, Halep va juca cu câștigătoarea din partida Roberta Vinci (Italia), cap de serie 14, și Iaroslava Șvedova (Kazahstan).
Erasmus + lansat la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu
Proiectul „Healthy Kids” a fost lansat oficial la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu și va desfășura acest proiect în parteneriat cu alte țări pe o perioadă de doi ani, 2016-2018.
Proiectul face parte din programul Erasmus Plus și este un parteneriat strategic între școli din șapte țări europene: România, reprezentată de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu județul Sibiu, Turcia, țara coordonatoare, Italia, Spania, Polonia, Portugalia și Grecia. Lansarea proiectului a avut loc în cadrul unei întâlniri de informare la care au participat cadrele didactice din școală, reprezentanți ai elevilor, părinți și invitați.
Prin proiectul „Healthy Kids” cele șapte școli partenere își doresc să le formeze elevilor cu vârste între 7 și 14 ani abilități pentru o alimentație sănătoasă și activități fizice regulate, pentru ca elevii să învețe și să practice aceste comportamente corect. În acest scop elevii vor fi implicați în activități pe teme de alimentație sănătoasă și activități sportive, învățând și comparând rețetele culinare sănătoase în diferite culturi.
De asemenea, ei vor participa la activități de predare-învățare în cadrul mobilităților din țările partenere, experiențe care-i vor ajuta să dobândească abilități pentru a preveni obezitatea și alimentația nesănătoasă, să-și dezvolte competențele de limbă străină, TIC și constiința națională și europeană.
Pe parcursul celor doi ani de proiect, elevii și profesorii din echipa de implementare a proiectului din Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu vor avea șansa de a participa la schimburi de experiență în țările partenere.
Prima reuniune transnațională a proiectului va avea loc în perioada 12-16 decembrie 2016 în Școala Mehmet Akif Ersoy İlkokulu din Aydın, Turcia, la care vor participa profesorii coordonatori și membri ai echipelor de proiect din fiecare țară.
Robin Haase, câștigătorul turneului de tenis Sibiu Open
Cel mai important turneu de tenis masculin din România, Sibiu Open, s-a încheiat cu victoria olandezului Robin Haase.
Jucătorul olandez a câștigat turneul după finala disputată cu italianul Lorenzo Giustino. La finala de duminică a asistat și Klaus Iohannis, președintele României, alături de soția sa.
„Cred că am lucrat și eu la înființarea acestei competiții în urmă cu câțiva ani iar atunci când am ocazia să vin, vin și astăzi s-a potrivit și am ajuns la finală”, a declarat Klaus Iohannis la debutul partidei.
Haase este clasat în acest moment pe locul 65 în clasamentul ATP, fiind cel mai bine cotat jucător în toate cele cinci ediții ale turneului de tenis de la Sibiu. Lorenzo Giustino este clasat pe poziția 275, însă diferența mare de clasament dintre cei doi nu a fost foarte vizibilă în teren.
„Ai făcut un meci extraordinar, te-am urmărit și în semifinala de ieri unde ai depus un efort extraordinar. Cred că astăzi ai fost puțin obosit, din fericire pentru mine, dar îți urez mult noroc pentru restul sezonului”, i-a transmis Haase oponentului său din ultimul act al competiției. Olandezul a schimbat antrenorul în urmă cu trei săptămâni iar în această perioadă, Haase a jucat două finale și a câștigat alte două trofee. „Vreau să transmit mulțumiri speciale lui Marius (n.r. Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open). El este unul dintre cei mai pasionați și mai implicați directori de turnee pe care îi cunosc. Am fost surprins de tot sprijinul pe care mi l-a acordat, de atenția cu care s-a ocupat să facă această săptămână și mai bună decât oricum era”, a mai spus Haase la finalul ceremoniei de premiere a câștigătorilor.
Prim solist al Kremlin Ballet Rusia, parte a familiei TBS
Kirill Ermolenko, prim solist timp de unsprezece ani al Kremlin Ballet Rusia, alături de alți șaisprezece tineri dansatori, absolvenți ai unor școli de prestigiu precum Balshoi Academy Rusia, Royal Ballet School UK, Academia Teatro alla Scala Italia sau English National Ballet School UK, dansează din septembrie 2016 la Teatrul de Balet Sibiu.
„Teatrul de Balet Sibiu s-a poziționat în ultimii ani ca principala scenă de lansare a tinerelor generații de dansatori. Mulți dintre dansatorii care și-au făcut debutul la Teatrul de Balet Sibiu dansează astăzi pe scene importante din întreaga lume, iar acest fapt ne bucură foarte mult. Credem foarte mult în noile generații, credem că toți tinerii dansatori au un potențial uriaș și încurajăm în permanență pe fiecare dintre dansatorii noștri să își depășească limitele. Surpriza absolută pe care ne bucurăm să o anunțăm publicului este prezența la Sibiu, începând din acestă nouă stagiune, a unui dansator de talie internațională, prim solit al Kremlin Balet Moscova. Credem că publicul se va bucura pe deplin de prezența lui Kirill Ermolenko pe scena Sibiului”, a declarat Ovidiu Dragoman, Director Teatrul de Balet Sibiu.

16 noi dansatori pe scena TBS
Alături de Kirill Ermolenko, la Sibiu vor dansa alți șaisprezece noi dansatori, fiecare dintre ei absolvenți ai unora dintre cele mai prestigioase școli de balet din lume, după cum urmează:
- Naoya Kyuno (Japonia) – „Balshoi Academy” Rusia
- Clara Hollants (Belgia) – „University of Kent” Anglia
- Emma Rodrigo (Spania) – „Conservatory of Dance Valencia” Spania
- Paloma Ginestar (Franța) – „Ballettschule Theater Basel” Elveția
- Yuka Yamamoto (Japonia) – „Washington School of Ballet” SUA
- Maya Negishi (Japonia) – „The Royal Ballet School” Anglia
- Rio Sato (Japonia) – „The Royal Balett School” Anglia
- Antonio Mannino (Italia) – „Accademia Teatro alla Scala” Italia
- Jacob Connor (Anglia) – ”The Royal Conservatoire of Scotland” Anglia
- Ashley Hardwick (Anglia) – „English National Ballet School” Anglia
- Callum Daniels (Anglia) – „Elmhurst School of Dance” Anglia
- Sonia Garcia (Spania) – „Corella Dance Academy” Spania
- Natalie Barbis (Slovenia) – „Russian Choregraphic Academy” Australia
- Xolisweh Richards (Anglia) – „Elmhurst School of Dance” Anglia
- Nicole Hamill (Anglia) – „Royal Academy of Dance” Anglia
- Charlotte Lanning (SUA) – „Classical Ballet of Colorado” SUA
Stagiunea 2016-2017 a TBS a fost deschisă a finalul săptămânii trecute cu Spectacolul de dans contemporan „Simțuri”, realizat în parteneriat cu Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” Sibiu.
Află cum va fi vremea luni, 26 septembrie
Administrația Națională de Meteorologie anunță în sfârșit o creștere a temperaturilor pentru următoarea perioadă, în Județul Sibiu.
Pe toată suprafața Transilvaniei, mai ales în zona sudică, temperaturile se vor bucura de o creștere ușoară în următoarea perioadă.
„Vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse la munte şi izolat în rest, va ploua slab. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 19 grade, iar cele minime între 6 şi 8 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã”, se arată în informațiile emise de pagina oficială a Administrației Naționale de Meteorologie.
Tâlhărie în plină stradă la Sibiu, agresorii au fost lăsaţi liberi
Un sibian a fost tâlhărit în plină stradă de trei tineri iar aceştia au fost lăsaţi în libertate. S-a întâmplat vineri după masă, bărbatul a fost agresat de cei trei indivizi care în cele din urmă i-au furat telefonul. Omul a anunţat poliţia iar agresorii au fost prinşi însă magistraţii au hotărât ca aceştia sp fie cercetaţi sub control judiciar.
„Cu privire la cei trei tineri există suspiciunea rezonabilă că în data de 23 septembrie, în jurul orei 16.00, prin folosirea de violență, ar fi deposedat un sibian de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa. În fapt, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii de la investigații criminale au stabilit că în data de 23 septembrie, victima a fost agresată fizic de trei persoane de sex masculin, pe care le cunoaşte însă fără a putea preciza cu exactitate numele acestora. Cei trei suspecți i-au sustras victimei telefonul mobil.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Cei trei tineri cu vârste între 17 şi 28 de ani au fost prinşi de oamenii legii în doar câteva ore, au fost reţinuţi iar apoi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis însă ca aceştia să fie cercetaţi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Ei sunt acuzaţi de lovire şi alte violenţe, furt şi complicitate la furt.
Ziua Europeană a limbilor, celebrată pe 26 septembrie
Continentul european celebrează astăzi o zi dedicată limbilor, arată Agerpres.
Cu această ocazie, sunt sărbătorite limbile oficiale europene. Totodată, un rol important joacă astăzi bogata moștenire de culturi și tradiții — o expresie vie a tuturor limbilor Europei. Ziua Europeană a Limbilor reprezintă, în fiecare an, o ocazie pentru a evidenția avantajele învățării limbilor străine: descoperirea unor culturi noi, posibilitatea de a căpăta o perspectivă diferită asupra lumii și de a-i înțelege mai bine pe cei din jur. Cetățenii europeni sunt încurajați să învețe cât mai multe limbi, indiferent de vârstă, atât în școli cât și în afara lor.
Manifestările ocazionate de această celebrare antrenează anual peste 800.000 de europeni, în diferite activități.
La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a limbilor este sărbătorită în fiecare an, din 2001, pe data de 26 septembrie.
Programul Școală după Școală continuă la Sibiu
Programul Școală după Școală se derulează în continuare în unitățile de învățământ din Județul Sibiu, în școlile care au solicitat acest lucru.
Pentru anul școlar 2016-2017, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu a avizat derularea Programului Școală după Școală în 24 de unități de învățământ din județ, pe baza proiectelor depuse de acestea la ISJ Sibiu. Toate proiectele Școală după Școală depuse la Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu au primit avizul consiliului.
Pentru aspectul fiscal al derulării programelor Școală după Școală, Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu a cerut un punct de vedere către instituțiile abilitate, cu autoritate fiscală de control.
„Programul Școală după Școală se desfășoară și în acest an. Sursa de finanțare este aceeași ca și până acum, contribuția financiară a părinților, respectiv plata personalului implicat în acest program, efectuată din aceste surse se va evidenția în cadrul unității de învățământ și nu al asociațiilor de părinți sau în cel al cadrului didactic, în calitate de PFA. Din numărul total de ore efectuate de un cadru didactic, 2 ore nu vor fi remunerate întrucât fac parte din norma de 40 de ore pe săptămână a cadrului didactic”, a declarat Diana Bucuță, inspector în cadrul ISJ Sibiu.
Prima cursă de sprint în urcare pe distanța de 1.000 metri va avea loc la Păltiniş
Pârtia de schi Oncești din stațiunea Păltiniș, în județul Sibiu, reprezintă provocarea perfectă pentru toți cei pasionați de alergare. În 15 octombrie, în acel loc se va desfășura cursa „Păltiniș 1000”, prima competiţie de sprint în urcare pe distanța de 1.000 metri. Întrecerea este una de alergare cronometrată. Scopul este promovarea alergării în aer liber, a unui stil de viață sănătos, dar și a stațiunii montane Păltiniș, locul de desfășurare al evenimentului. Startul se va da la ora 11,00, de pe platoul de lângă Telescaunul Păltiniș. Platou ce se află la cota 1.430 m. Punctul de sosire este în vârful pârtiei la cota 1.671 m, traseul parcurs în alergare fiind de 1.000 de metri. Diferența de nivel de la start la sosire este de 241 de metri, iar suprafața este de pământ, cu iarbă, pe alocuri bolovani. La final, alergătorul și alergătoarea cu cel mai bun timp sunt declarați învingători.
Schiorul Alexandru Barbu şi pilotul Alex Filip, ambasadori ai competiţiei
Printre ambasadorii competiției se numără Alexandru Barbu, schiorul sibian care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sochi și pilotul Alex Filip, dublu campion național de raliuri la clasa 2WD și primul pilot de curse român care a participat la o competiție Iron Man.
“Alergarea face parte din programul meu zilnic de pregătire și mă ajută să obțin performanțe mai bune în schi. Abia aștept să particip acum la o competiție de alergare care se va desfășura pe o pârtie de schi, evident fără zăpadă, și cu plecarea de jos spre vârf, nu așa cum sunt obișnuit eu în Cupa Mondială de schi”, a spus Alex Barbu.
Și pentru Alex Filip, alergarea înseamnă secunde câștigate în mașina de curse pe probele speciale. “Programul meu din 2016 nu înseamnă doar participări în Campionatul European de Raliuri, ci și în competiții de alergare și triatlon. Am acceptat imediat provocarea de a participa la o cursă de sprint în urcare pe distanța de 1.000 de metri și cu siguranță va fi una dintre cele mai frumoase experiențe din acest final de sezon”, a spus și Alex Filip.
Taxa de participare la cursa Păltiniș 1000 este de 35 lei. Înscrierile se pot face online, pe site-ulwww.paltinis1000.ro, până pe 12 octombrie, și la fața locului, în ziua desfășurării întrecerii.
La acţiune pot participa alergători începând cu vârsta de 16 ani, dar pentru cei sub 18 ani este nevoie și de acordul părinților pentru a lua startul.
Deschiderea anului universitar, in Piata Mare
”Toamna studențească” festivitatea de deschidere a noului an universitar va avea loc în Piața Mare
Anul universitar 2016/2017 sibian va începe, și de această dată, într-un cadru festiv, în fața întregului oraș. Peste 2000 de studenți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu, alături de cadre universitare, reprezentanți ai autorităților locale și județene și invitați din țară și străinătate, vor lua parte la ceremonia din Piața Mare. ”Toamna studențească” va avea loc în 4 octombrie, de la ora 11,00
”An de an, mii de tineri aleg Sibiul universitar ca drum de pornire către transformarea unei pasiuni într-o carieră de succes. Între zidurile orașului plin de istorie și cultură își plănuiesc viitorul, iar noi, mediul academic, suntem datori să ne asumăm rolul de a-i ghida cu toată responsabilitatea spre locul în care ei își doresc să ajungă. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” își continuă misiunea de a contribui la desăvârșirea identității economice, științifice, sociale și culturale a Sibiului”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan BONDREA, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
”Toamna studențească” este un eveniment organizat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și este co-finanțat de Primaria Municipiului Sibiu și Consiliul local Sibiu.






