Elevii din județul Sibiu vor beneficia din chiar prima zi a noului an școlar 2016-2017 de programul Laptele și Cornul. Laptele și cornul vor fi livrate începând de luni, 12 septembrie, de către asocierea rezultată dintre firmele Friesland Câmpina SA cu SC Velpitar SA, câștigătoarea licitației la care au participat 5 firme. Valoarea contractului este de 5.303.059,45 lei fără TVA, prețul per pachet lapte corn fiind de 0,73 lei fără TVA. Numărul de copii și elevi care vor beneficia de pachetul lapte și corn este de 42.985. Perioada de livrare este de 169 zile de școală.
Școli mai luminoase pentru 6.500 de copii din Sibiu și alte 8 județe
Noul an școlar aduce condiții mai bune de studiu dar și o reducere a consumului de energie pentru nouă unități de învățământ din judeţele Caraş-Severin, Bacău, Botoşani, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timiş. Iluminarea corespunzătoare a sălilor de clasă este deosebit de importantă în buna desfășurare a activităților instructiv-educative și de aceea și în acest an E.ON a venit în sprijinul comunităților în care este prezent și a continuat proiectul „Energie în școlile copilăriei”, proiect dedicat îmbunătățirii condițiilor de studiu. În perioada iunie-august 2016, au fost montate circa 6.000 de corpuri de iluminat și 15.000 de tuburi cu led mai economice și eficiente, bugetul alocat de E.ON România în 2016 pentru acest proiect fiind de 650.000 de euro. “Lucrurile mari se fac cu pași mici dar siguri și în mod constant. Ne-am propus încă de la venirea în România să fim aproape cu adevărat de comunitate și să venim în întâmpinarea nevoilor acesteia. Am susținut și susținem în continuare educația, deoarece fără educație nu este viitor, și de aceea dorim prin acest proiect să oferim sprijin unităţilor şcolare și implicit comunității”, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie România.
“Noi avem câteva ateliere de microproducţie în care elevii lucrează în condi-ţii reale de muncă şi obţin produse de patiserie, panificaţie sau carmangerie. Consumul de energie la aceste utilaje este destul de mare, dar faptul că am fost incluşi în proiect şi am redus consumul din iluminat, ne ajută să com-pensăm cheltuielile şi să ne desfăşurăm fără restricţii activităţile practice care sunt deosebit de importante pentru colegiul nostru”, spune Lilana Toma, director adjunct al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu.
Proiectul „Energie în școlile copilăriei” a debutat în 2012 și până în prezent a fost dezvoltat în 37 de unități de învățământ din țară, din mediul rural și urban, peste 20.000 de copii și cadre didactice beneficiind de condiții mai bune de studiu. În cadrul proiectului, au fost montate 15300 de corpuri de iluminat și 37000 de tuburi economice și cu led, suma investită de E.ON România fiind de 1.580.000 de euro.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 9,3 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 260.000. Numai în domeniul educaţiei au fost derulate proiecte de peste 4,2 milioane de euro, de acestea beneficiind circa 180.000 de copii. Totodată, mai mult de 750.000 de euro au fost investiţi în domeniul sportului, cu peste 10.000 de beneficiari.
Turul ciclist cultural – umanitar GARDA TOUR DE FORCE ajunge și la Sibiu
Astazi ajunge la Sibiu un tur ciclist amator în scop caritabil numit „Garda Tour de Force”. Proiectul a fost inițiat de poliția irlandeză în 1991 și este organizat în fiecare an în țări diferite. Anul acesta are loc în România în perioada 5-10 septembrie, pe traseul Brașov – Sighișoara – Sibiu-Pitești.
Fondurile pe care organizatorii turului le vor strânge prin intermediul unei campanii online vor fi donate unei asociații caritabile din Irlanda care sprijină persoanele cu probleme legate de depresie și tendințe suicidale („Pieta House„). Pe lângă scopul umanitar, turul își propune să promoveze și valorile culturale și turistice ale localităților pe care le tranzitează, acestea urmând să fie oglindite în presa irlandeză.
Organizatorii turului îi invită pe cei interesați, atât instituții, cât și ONG-uri și cetățeni, să se alăture acestui tur. Pe cicliști îi veți putea găsi cazați la o pensiune de pe strada Blănarilor din Sibiu începând de miercuri, 7 septembrie și până joi, 8 septembrie. La acest tur participă polițiști și alți oficiali irlandezi, membri ai unor organizații caritabile irlandeze.
Evenimentul este sprijinit de Ambasada României în Dublin, scopul urmărit fiind acela de a promova imaginea României în Irlanda.
Pompierii îşi sărbătoresc ziua pe 13 septembrie
Pompierii îşi sărbătoresc ziua pe data de 13 septembrie. La Sibiu vor avea loc în aceste zile o serie de manifestări deicate acestei zile. Vor fi competiţii sportive, exerciţii practice, expoziţii cu tehnica de intervenţi, acţiuni de informare iar toate subunităţile din judeţ îşi vor deschide porţile pentru vizitatori.
„În fiecare an, la data de 13 septembrie, se sărbătoreşte Ziua Pompierilor din România. În această zi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu aniversează 168 de ani de la o dată memorabilă în tradiţia armei pompierilor: lupta eroică purtată, la 13 septembrie 1848, de pompierii militari din Bucureşti împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română. Cu această ocazie, în perioada 03-15 septembrie, ISU Sibiu organizează competiţii sportive, exerciţii practice, Ziua Porților Deschise, expoziţii cu tehnica şi mijloacele de intervenţie şi acțiuni de informare preventivă a populației.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Manifestările penru Ziua Pompierilor au început încă de sâmbătă la Sibiu, când au avut loc concursuri de instruire a oamenilor pentru acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă. Acţiunile continuă cu organizarea unor competiţii sportive, depuneri de coroane la mormintele pompierilor sibieni căzuţi la datorie, desfăşurarea unui ceremonial-militar la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, organizarea Zilei Porţilor Deschise la toate subunitățile de pompieri din județ, pe data de 13 septembrie între orele 12.00-15.00 şi retragerea cu torţe a pompierilor din cadrul ISU Sibiu, pe data de 13 septembrie, ora 20.00.
Seria activităţilor dedicate acestei zile, se va încheia, în data de 15 septembrie, cu un exercițiu amplu în care se va simula intervenţia în caz de incendiu la Biserica Fortificată din Valea Viilor.
Un copil a spart o maşină în Cisnădioara, a furat 650 de euro
Un băiat de 16 ani in Cisnădie este cercetat penal pentru furt calificat. El a spart o autoutilitară parcată în Cisnădioara şi a furat din interior 650 de euro şi mai multe bunuri. Tânărul a fost prins în scurt timp de poliţişti.
„În cadrul activităţilor desfășurate de poliţiștii din Cisnădie în vederea identificării autorului și recuperarea prejudiciului creat în urma unei infracțiuni de furt din auto, a fost depistat un minor bănuit de săvârșirea acestei fapte. În fapt, în urma cercetărilor și investigaţiilor efectuate, poliţiștii de la investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au stabilit faptul că în noaptea de 03/04 septembrie un minor de 16 ani, domiciliat în Cisnădie, ar fi pătruns prin efracție într-o autoutilitară ce se afla parcată pe o stradă din Cisnădioara.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Copilul a furat din interiorul maşinii 650 de euro, o pereche de ochelari şi un calculator de mână. Oamenii legii au reuşit să recupereze prejudiciul în totalitate şi continuă cercetările pentru furt calificat.
Senatul a decis eliminarea impozitului pe venit de 16% pentru toate pensiile, indiferent de cuantumul lor
Plenul Senatului a adoptat, marţi, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă a Cristianei Anghel (ALDE) prin care se elimină impozitul pe venit de 16% datorat pentru pensiile mai mari de 1.050 de lei, astfel încât nicio pensie din România nu va mai fi supusă taxării, şi prin care se decide ca plata CASS să fie făcută de la buget, nu din venitul persoanei. Legea a fost adoptată cu 66 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi 18 „împotrivă”, anunță news.ro. Legea a fost contrasemnată de mai mulţi alţi parlamentari PSD, ALDE şi din fostul grup parlamentar UNPR.
Potrivit actualei legislaţii, pensiile se impozitează cu 16% în cazul celor care depăşesc valoarea de 1.050 de lei. Prin prezenta lege, se elimină acest impozit, astfel încât nicio pensie din România nu va mai fi supusă taxării, indiferent de cuantum.
Proiectul modifică şi baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, datorate de persoanele fizice cu venituri din pensii şi de cele care primesc indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, ca urmare a unui accident de muncă. Astfel, potrivit modificărilor aduse în comisia de buget-finanţe, plata contribuţiei de asigurări de sănătate la pensii se va face de la bugetul de stat, nu din venitul persoanei.
Legea a fost iniţiată de senatorul ALDE Cristiana Anghel, care a propus-o ca o măsură de ajutorare a bătrânilor.
Cresc contribuţiile de asigurări ale angajaţilor
Contribuţiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal obţinut de Profit.ro. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS. Măsura va afecta persoanele cu activităţi independente care, în prezent, datorează 10,5% şi 5,5%. Povara taxării se va dubla în cazul lor.
Angajatorii vor achita doar CAS pentru condiţii deosebite sau speciale de muncă, de 4,2%, respectiv 8,2%. Astfel, contribuţiile sunt aproape integral mutate în sarcina angajatului sau a persoanei fizice cu activităţi independente, cum sunt Persoanele Fizice Autorizate (PFA) şi profesiile libere.
Pentru a atenua impactul majorării contribuţiilor asupra salariaţilor, proiectul prevede măsuri care vizează salariul mediu brut. Totuşi, atât timp cât contribuţiile sunt transferate preponderent persoanei fizice, există riscul ca impactul să fie resimţit asupra salariilor negociate la valoarea brută.
În prezent, contribuţiile sunt defalcate între angajat şi angajator astfel:
Angajatul datorează 10,5% – CAS, 5,5% – CASS, 0,5% – şomaj
Angajatorul datorează 15,8% – CAS în condiţii normale de muncă (se adaugă 5 pp pentru condiţii deosebite şi 10 pp pentru condiţii speciale), 5,2% – CASS, 0,5% – şomaj.
Prin proiect, contribuţiile vor fi:
Angajatul va datora 21,7% – CAS, 8,9% – CASS
Angajatorul va datora 4,2% pentru condiţii deosebite şi 8,2% pentru condiţii speciale de muncă – CAS, 0,8% – şomaj
Probe eliminatorii la școlile de poliție. Peste 4 candidați pe un loc
Începând de astăzi, se desfășoară probele eliminatorii pentru admiterea în școlile de agenți de poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina și ,,Septimiu Mureșan” Cluj, anunță site-ul Poliției Române. Peste 3.600 de candidați se întrec pe cele 850 de locuri, pentru a se pregăti pentru meseria de polițist. Săptămână aceasta, candidații care s-au înscris la concursul de admitere la școlile de poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina și ,,Septimiu Mureșan” Cluj susțin examenele la probele eliminatorii, respectiv contravizita medicală și verificarea aptitudinilor fizice.
La Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, pe cele 700 de locuri, s-au înscris 3.082 de candidați, iar la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj, pe 150 de locuri, s-au înscris 582 de candidați.
Cei declarați admiși la probele eliminatorii vor susține examenul scris la limba română și limba străină.
Daniel Natea : „Jocurile Olimpice nu au fost o experienţă prea plăcută pentru mine”
Prima ediţie a Jocurilor Olimpice din carieră nu a fost una prea plăcută pentru cel mai bun judoka al României, Daniel Natea. Sportivul născut în Sibiu a fost eliminat în optimi, rezultat care pentru el nu a fost mulţumitor. La întoarcerea acasă. Am realizat un interviu cu Dani, una din puţinele speranţe la medalie la Tokyo 2020.
R: Cu puţin timp înainte concursului, cei apropiaţi ţie au făcut un video de susţinere. Ce ai simţit când l-ai văzut? DN: Nu am ştiut nimic la început. La mine era 7 dimineaţa, am deschis telefonul şi am văzut zeci de mesaje. Am deschis video-ul, l-am văzut pe antrenorul Chioveanu şi m-am uitat la tot. Chiar mi-au dat lacrimile, m-a emoţionat. A fost foarte mişto.
R: Cum a fost concursul? DN: A fost un dezavantaj pentru mine că am ajuns cu 3 săptămâni înainte, ceea ce mie mi s-a părut prea mult, ceilalţi au ajuns în 4-5 august. Primul meci l-am câştigat prin ippon. Aşa aveam în minte şi în al doilea, dar experienţa şi-a spus cuvântul. Adversarul meu trebuia penalizat de 3 ori pentru că ţinea o priză pistol pe care nu avea voie şi care nu mai este permisă. I-am spus în timpul meciului la arbitru, nu l-a interesat. Arbitru rus…adversar uzbek. De acolo a pornit totul, m-am enervat şi a fost gata.
R: În ţară s-a vorbit mult despre echipament. Cum a fost mai exact? DN: „Eu dacă luam medalie nu aveam trening de reprezentare să urc pe podium! Toate mărimile au fost fake-uri, iar la fetele de la scrimă le-au adus alte mărimi”.
R: Cum a fost Olimpiada pentru tine? DN: Jocurile Olimpice nu au fost o experienţă prea plăcută pentru mine. Unu, pentru că nu am luat medalie, iar cazarea, masa şi condiţiile au lăsat de dorit. Toată lumea a spus că nu se compară cu Londra. La apartamentul în care stăteam, geamurile noastre erau cu plasă…am stat în curent efectiv. Scurgerea de climă era legată de ţeava de canalizare. Încă mai era moloz în cameră, fetele de la scrimă au fost la magazin să cumpere mopuri şi au făcut curat. Jumătate din lotul americanilor au stat pe vas, iar australienii şi-au căutat alte apartamente, nu au stat în satul olimpic.
R: Ce ai apucat să vizitezi în tot acel timp? DN: Am fost în favele. Am fost în favela în care a filmat Michael Jackson. A fost foarte impresionat să văd cum trăiesc oamenii de acolo. Cât ne plângem noi în România, nu am văzut aşa ceva ca acolo. Toţi gătesc cu geamurile deschise, străzile sunt înguste…casele cum arată…este ceva de nedescris. Am vizitat şi Copacabana, a fost exagerat de multă lume pe plajă, nu am văzut în viaţa mea aşa multă lume ca acolo la plajă.
R: Care sunt gândurile tale pentru viitor? DN: Punctul pe care îl urmăresc este Tokyo. Dar, până atunci mai am 4 Campionate Europene, 3 Campionate Mondiale, Grand Şlemuri şi alte turnee tari. Vreau să fiu tot timpul în primii opt!
45 de jucători au participat la „Memorialul Ilie Geleriu şi Valentin Costea”
Sorin Mitru, Vasile Cioacă, Ioan Stoichiţă şi Ioan Creţoiu au fost câştigătorii la ediţia 2016 a „Memorialului Ilie Geleriu şi Valentin Costea” la popice. Evenimentul a avut loc în 2 septembrie şi au participat 45 de jucători din Campionatul Judeţean. S-au lansat 60 de bile mixte.
Rezultate:
Categoria sub 50 de ani
1. Sorin Mitru (Silvatex Orlat) – 299 p.d.
2. Florin Olan (Silvatex Orlat) – 280 p.d.
3. Sorin Geleriu (Electrica Sibiu) – 279 p.d.
Categoria 50-59 de ani
1. Ioan Stoichiţă (Electrica Sibiu) – 315 p.d.
2. Liviu Mailat (Electrica Sibiu) – 265 p.d.
3. Dan Veştemean (Electrica Sibiu) – 256 p.d.
Categoria 60-69 de ani
1. Vasile Cioacă (Electrica Sibiu) – 314 p.d.
2. Silvestru Haran (Electrica Sibiu) – 297 p.d.
3. Aurel Streza (Veterani Sibiu) – 281 p.d.
Categoria peste 70 de ani
1. Ioan Creţoiu (Electrica Sibiu) – 248 p.d.
2. Gheorghe Bozdog (Veterani Sibiu) – 214 p.d.
3. Andrei Opincariu (Veterani Sibiu) – 214 p.d.
„Inima Reginei”, expusă la Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 7 septembrie 2016, orele 19.00, în Salonul Cerchez, vernisajul expoziţiei „Inima Reginei” semnată Bogdan Mihai Radu.
La 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, pictorul Bogdan Mihai Radu îi aduce un omagiu Reginei Maria, printr-o expoziție cu peste 40 de lucrări, reprezentând-o pe regină în diferite ipostaze, în grădinile reşedinţelor sale de la Balcic şi Cotroceni, florile preferate ale reginei, grădini de flori, peisaje de la Balcic, alături de teme inspirate de viaţa reginei. Un element de atracție pentru public îl va constitui expunerea câtorva sticluțe cu parfumurile preferate ale reginei, cutii de pudră şi pomezi, Regina Maria devenind încă din timpul vieții, imaginea celebrei case de parfumuri Houbigant din Paris.
„Se observă la Bogdan o reală apetență pentru redarea umbrelor colorate, ceea ce-l apropie de maniera de expresie de sorginte impresionistă. Conglomeratele de culoare divizează forma perspectivală, iar petele picturale abstracte iau locul fundalului.
Înconjurată de repertoriul floral, silueta Reginei apare întotdeauna învăluită în mister, melancolie și basm, asemenea picturilor prerafaelite. Cu veșminte albe sau în port tradițional românesc, pictorul surprinde latura melancolică, poetică, solară a Reginei. Nu-i sunt redate trăsăturile, planuri mari desenează chipul învăluit în mister, culoare, pete de umbră și lumină.
Prin toate lucrările sale, Bogdan Mihai Radu dovedește un real rafinament pictural”, spune curatorul Raluca Băloiu – istoric de artă în cadrul MNC.
Expoziţia este deschisă în perioada 7 septembriue – 9 octombrie 2016 şi poate fi vizitată fără programare prealabilă, conform programului Muzeului Naţional Cotroceni. Mai multe detalii privind condiţiile de vizitare a MNC aici: www.muzeulcotroceni.ro/vizitare.
Ioan Bondrea – „Avem investiții importante la ULBS”
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu se pregătește de investiții importante.
Primele proiecte vor fi implementate în cadrul Facultăților-Vedetă ale universității, respectiv cele care atrag cei mai mulți studenți an de an. Astfel, Facultatea de Medicină și cea de Inginerie, vor beneficia de investiții în valoare de 2,5 milioane de Euro fiecare, provenite din fonduri europene.
„E nevoie să construim o nouă clădire pentru spații didactice și de învățământ și să rezolvăm printr-un anumit proiect baza sportivă. Am început cu dreptul, avem două mari proiecte câștigate cu fonduri europene, fiecare aproape de 2 milioane 500.000 de Euro. Unul e pe zona medicală, mai exact pe cardio, cu director medical Victor Costache și pe inginerie cam aceeași valoare, un proiect cu conferențiarul Bogdan Pârvu. Deci iată în zona aceasta lucrurile au început foarte bine”, a declarat Ioan Bondrea, rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu.
Pe lângă investițiile programate deja, rectorul universității a ajutat vara aceasta și la găsirea de sponsori pentru studenții baschetbaliști ai echipei BC CSU Sibiu.






