Acasă Blog Pagina 5507

Mare-i grădina Domnului și mulți sar…sensul giratoriu

Doi bărbați au fost surprinși sâmbătă dimineața la o șuetă pe spațiul verde dintr-un sens giratoriu, în zona hotelului Hilton din Sibiu. 
Cu mașina pornită „parcată” în mijlocul sensului giratoriu, cei doi stau liniștiți la povești, în timp ce mașinile fac sensul și trec pe lângă ei. Cel mai probabil și viteza cu care șoferul s-a urcat pe zona verde era una neortodox de mare. Liniștiți, ca într-o zi frumoasă de weekend, bărbații par foarte relaxați în timp ce își spun of-urile unul altuia, fără să îi intereseze sau deranjeze faptul că mașina lor e plantată fix în mijlocul drumului.
Cu siguranță că cei care au creat sensurile giratorii nu s-au gândit niciodată că spațiile verzi din mijlocul drumului ar putea deveni locuri de întâlnire și de relaxare. În aceste condiții, aproape că putem spune că zonele de refugiu și parcurile sunt deja de domeniul istoriei.

Cristian Pustai: FC Botoșani e una dintre echipele bune ale campionatului, dar vrem cele 3 puncte

0

Gaz Metan are un meci de foc, luni seara, cu FC Botoșani, nimeni alta decât formația care a învins joi seara în deplasare Poli Timișoara cu 5-0. Este o partidă extrem de interesantă și prin prisma faptului că antrenorii celor două formații, Cristian Pustai și Leo Grozavu, au făcut rocada în urmă cu câteva luni, Pustai revenind la Gaz Metan, iar Grozavu întorcându-se la Botoșani tocmai de la Mediaș. Tehnicianul medieșenilor a spus în cadrul unei conferințe de presă că elevii săi întâlnesc una dintre echipele foarte bune ale campionatului, însă obținerea celor 3 puncte este foarte importantă pentru echipa sa. De asemenea, Cristian Pustai atrage atenția asupra ultimelor 15 minute ale partidei, la ultimele două deplasări medieșenii fiind înfrânți de goluri marcate de adversari după minutul 75. „Ne așteaptă un meci cu una dintre echipele foarte bune ale campionatului. Sper că jucătorii au trecut peste înfrângerea de etapa trecută de la Chiajna, când am dominat întreaga partidă și am luat gol în ultimele minute, astfel că am pierdut cele 3 puncte. Dacă ne gândim bine și la Iași am luat două goluri în ultimele 15 minute, deci trebuie să ne concentrăm mai mult. Trebuie să fim atenți până la finalul partidei pentru a nu se repeta situația. Știu că ne așteaptă un meci foarte greu, însă ca la fiecare partidă intrăm cu gândul de a lua cele 3 puncte”, a spus Cristian Pustai.
Meciul dintre Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani se dispută luni, 22 august, de la ora 18.30 și va fi transmis în direct de posturile DigiSport, DolceSport și Look TV.

Noi puncte de vânzare a biletelor la meciurile Gazului Metan

0

Pentru a veni în întâmpinarea iubitorilor de fotbal din Mediaş începând din această etapă, vor funcţiona încă 5 puncte de vânzare a biletelor, trei în cartierele municipiului şi alte două la Stadionul Gaz Metan. Astfel, cei care doresc bilete le pot achiziţiona de la chioşcurile alimentare unde se vinde pâine de Bazna situate pe strada 1 Decembrie, lângă Şcoala Generală 5 (în cartierul Gura Câmpului), Strada Blajului vis a vis de magazinul Profi (pentru cartierul Vitrometan), respectiv în Piaţa Agroalimentară la ieşirea strada Virgil Madgearu (pentru zona centrală). Biletele sunt disponibile cu trei zile înainte de joc. De asemenea, cu trei ore înainte de startul partidei vor mai funcţiona încă două case de bilete, una la intrarea în Tribuna 1 şi una la sediul Clubului Gaz Metan de pe strada Stadionului fără număr.

Din 22 august, ședințele Consiliului Local Mediaș sunt în direct pe internet

Medieșenii care vor să afle ce decizii iau aleșii lor nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la sediul primăriei la ședințele de Consiliu Local. Pentru a asigura o transparență a actului decizional la nivel local, ședințele de Consiliu Local vor putea fi urmărite în direct de către medieșeni. Se va întâmpla chiar de la ședința programată luni, 22 august 2016, începând cu ora 14, cei interesați fiind nevoiți doar să acceseze pagina de internet live.primariamedias.ro. „Astfel, toți cetățenii interesați pot urmări ședințele consiliului local în timp real, fiind astfel informați cu privire la toate deciziile adoptate de consilieri. Pentru implementarea ideii din punct de vedere tehnic, s-a ales soluția oferită de Youtube streaming și anume crearea unui canal video pe site-ul public Youtube. Soluția oferă posibilitatea urmăririi în direct a ședințelor, on-line, de pe orice dispozitiv cum ar fi: calculator, telefon mobil inteligent sau televizor smart. Persoanele interesate vor putea urmări înregistrăriile ședințelor, pe aceeași pagină live.primariamedias.ro, de asemenea, ne propunem ca în cel mai scurt timp să putem pune la dispoziția cetățenilor și o arhivă”, a spus viceprimarul Mediașului, Christine Thellmann.

MECEFF aduce la Mediaș cele mai bune filme din Europa Centrală

0

Cea de-a şasea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MeCEFF) „7+1”, unicul festival competitiv şi tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, va avea loc, anul acesta, în perioada 1 – 3 septembrie. Mediaș Central European Film Festival „7+1” (MECEFF „7+1”) a debutat în 2011 şi, pe parcursul celor cinci ediţii desfăşurate deja, a devenit un festival  de renume internaţional, ce şi-a câştigat faima cuvenită în peisajul cinematografic şi cultural european. Ca urmare a valorii dovedite la nivel internaţional, MeCEFF se numără printre cele mai bune festivaluri din Europa, fiind onorat cu marca EFFE 2015 – 2016. Mesajul EFFE (Europe for Festivals, Festivals for Europe) — marcă a Uniunii Europene — pentru MECEFF „7+1” este: „Prin dezvoltarea comunității și creativității în țările europene, echipa festivalului face din Europa un loc mai bun!’
Filme în competiţie
Şi anul acesta, în competiţia MeCEFF „7+1” vor fi prezentate filmele câştigătoare ale premiului naţional din fiecare din cele şapte ţări central-europene: Austria, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
Este de remarcat faptul că în secţiunea competitivă de anul acesta a MeCEFF „7+1”, regizorul român Radu Jude, care a primit „Ursul de Argint” pentru Cea mai bună regie, pentru filmul „Aferim!”, se află, din nou, în competiţie cu regizoarea poloneză Małgorzata Szumowska, care a fost recompensată şi ea cu „Ursul de Argint” pentru Cea mai bună regie, pentru filmul „Trupul”, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.
Filmele din secţiunea competitivă a MeCEFF „7+1” de anul acesta sunt:
Noapte bună, mami!
(Goodnight Mommy / Ich seh ich seh)
Austria, 2014 / Durată: 99 min.
Regia: Severin Fiala, Veronika Franz; Cu: Lukas Schwartz, Elias Schwartz, Susanne Wuest
Festivaluri şi premii: Austrian Film Awards: Best Feature Film, Best Director, Best Cinematography, Best Production Design, Best Makeup; European Film Awards: Carlo di Palma Award – European Cinematographer, nomination for European Discovery of the Year; Thessaloniki IFF: FIPRESCI Prize; Venice IFF (Horizons), etc.
Fraţii Şarpe
(The Snake Brothers / Kobry a Užovky)
Republica Cehă, 2015 / Durată: 106 min.
Regia: Jan Prušinovský; Cu: Matĕj Hádek, Kryštof Hádek, Lucie Žáčková
Festivaluri şi premii: Czech Lions: Best Film, Best Director, Best Actor (Matĕj Hádek), Best Supporting Actor (Kryštof Hádek), Best Supporting Actress (Lucie Žáčková), nominations for Best Screenplay and Best Sound; Best Actor (Kryštof Hádek) – Karlovy Vary IFF; Vukovar FF, Film Festival Oostende, etc.
Trupul
(Body / Ciało)
Polonia, 2015 / Durată: 90 min.
Regia: Małgorzata Szumowska; Cu: Janusz Gajos, Maja Ostaszewska, Justyna Suwała
Festivaluri şi premii: Polish Film Awards: Best Film, Best Director, Best Actor (Janusz Gajos), Best Actress (Maja Ostaszewska); Polish Film Festival: Best Film, Best Actor, Best Debut Actor (Justyna Suwała), Best Sound; Silver Bear for Best Director – Berlin IFF; European Film Awards: European Editor, etc.
Aferim!
România-Bulgaria-Republica Cehă, 2015 / Durată: 105 min.
Regia: Radu Jude; Cu: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma
Festivaluri şi premii: Gopo Awards (Romania): Best Feature Film, Best Director, Best Screenplay, Best Leading and Supporting Actors, Best Supporting Actress, Best Cinematography, Best Editing, Best Sound, Best Production and Costume Design, Best Makeup; Silver Bear for Best Director – Berlin IFF, etc.
Koza
Slovacia-Republica Cehă, 2015 / Durată: 75 min.
Regia: Ivan Ostrochovský; Cu: Peter Baláž, Zvonko Lakčević, Ján Franek
Festivaluri şi premii: Best Director, SIGNIS Award – Mar del Plata IFF; Best Director, FIPRESCI Prize – goEast Wiesbaden; Distribution Award (Special Mention) – IndieLisboa IFF; Berlin IFF (Forum), Vilnius IFF, Hong Kong IFF, Jeonju IFF, Karlovy Vary IFF, Melbourne IFF, Toronto IFF, Helsinki IFF, etc.
Copacul
(The Tree / Drevo)
Slovenia-Italia, 2014 / Durată: 90 min.
Regia: Sonja Prosenc; Cu: Katarina Stegnar, Jernej Kogovšek, Lukas Matija Rosas Uršič
Festivaluri şi premii: Slovenian Film Festival: Best Feature Film (Slovene Film Critics’ Association Award), Best Actor (Jernej Kogovšek), Best Cinematography, Best Music and FIPRESCI Prize; Youth Jury Award – Film by the Sea IFF (Netherlands); Karlovy Vary IFF (East of the West), Trieste IFF, etc.
Fiul lui Saul
(Son of Saul / Saul fia)
Ungaria, 2015; Durată: 107 min.
Regia: László Nemes; Cu: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn
Festivaluri şi premii: Cannes IFF: Grand Prize of the Jury and FIPRESCI Prize; Academy Awards (Oscars): Best Foreign Language Film of the Year; Golden Globes: Best Motion Picture – Foreign Language; Best Foreign Language Film – National Board of Review, USA; LA Film Critics Association Award, etc.
Ediția a VI-a MECEFF ‘7+1’ — Mediaș Central European Film Festival ‘7+1’ este organizată de Asociația Euro Fest, Primăria Municipiului Mediaș prin Direcția pentru Cultură, Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Centrul Rus de Ştiință și Cultură și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Regiunea Târnavelor.

Un tânăr din Jina reţinut după ce a furat o tabletă

0

Un tânăr de 27 de ani din Jina a fost reţinut de poliţişti şi riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile pentru că a furat o tabletă. Tânărul a da spargerea în urmă cu mai bine de trei săptămâni în casa unui bărbat din Poiana Sibiului.
„În data de 28 iulie, un bărbat din Poiana Sibiului a sesizat faptul că în cursul zilei respective persoane necunoscute au pătruns în imobil, de unde i-au sustras o tabletă. Polițiştii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Orlat, în urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate în acest dosar, au depistat ieri un bărbat, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Jina, bănuit de săvârşirea acestei fapte.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul a fost reţinut de poliţişti şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Sălişte cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El este cercetat pentru furt calificat.

Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” (ed. a XVI-a) revine la Sibiu

0

Weekend-ul viitor, Sibiu găzduiește cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane”, iar startul se va da vineri, 26 august 2016, de la ora 21:00, din Piața Dragoner.
Artiști din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Spania vor contribui la atmosfera medievală a evenimentului ce va avea loc în Piața Mare unde, timp de trei zile, se vor desfășura zeci de spectacole stradale, concerte de muzică medievală, spectacole de dansuri medievale, spectacole de teatru pentru copii, ateliere meșteșugărești, demonstrații de lupte medievale, tabere medievale și spectacole pirotehnice. Nu vor lipsi din programul ediției nici conferințele de medievistică, susținute anul acesta de istoricii Răzvan C. Pop și Zeno K. Pinter. Gazdele ediției din acest an vor fi actorii sibieni Andrada Grosu şi Bogdan Sărătean, alături de coregrafa neozeelandeză Aleisha Gardner, stabilită de opt ani la Sibiu.
Dacă în anii precedenți parada festivalului a pornit, rând pe rând, din Bulevardul Nicolae Bălcescu, Str. Azilului, cu trecere pe sub Podul Minciunilor, Biblioteca ASTRA Sibiu sau din curtea Bisericii Evanghelice, în acest an publicul este așteptat vineri 26 august 2016, de la ora 21:00, în Piața Dragoner, locul așezării primilor coloniști acum 825 de ani. Parada va porni din Piața Dragoner și va avea următorul traseu: Strada Argintarilor – Piața Aurarilor – Piața Mică – Podul Minciunilor – Piața Huet – Biserica Evanghelică – Str. Samuel von Brukenthal – Piața Mare. Seara de vineri va continua cu două concerte: Anno Musica (Ungaria) – trupă în premieră la Sibiu, de la ora 21:30 și Bordo Sarkany (Ungaria) de la ora 22:00. De la ora 22:30, Compania Carros de Foc (Spania), împreună cu Grupul Saltarello (România) vor prezenta pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, spectacolul itinerant, în premieră la Sibiu, „Caballo Real”.
Publicul este așteptat și în această ediție la două tururi ghidate ale burgului medieval, susținute de istoricul sibian Răzvan C. Pop. Tururile vor avea loc sâmbătă 27 august și duminică 28 august, de la ora10:00 și vor include următorul traseu: Piața Huet – Piața Mică – Piața Mare – Piața Schiller – Strada Cetății. Punctul de întâlnire cu publicul va fi curtea Bisericii Evanghelice. Sâmbătă, 27 august 2016, de la ora 14:00, la Casa Hermes, Piața Mică, nr. 11 (sala studio). De asemenea, Răzvan C. Pop va susține o conferință în cadrul festivalului, cu tema „Cât de medieval este Sibiul astăzi?”. Casa Hermes va fi gazdă pentru alte patru conferințe: „Evul Mediu – atunci și acum”, (vineri, 26 august, ora 12:00), „Război și pace. Cavalerii Evului Mediu.” (sâmbătă, 27 august, ora 12:00) și „Sibiu. 825 de ani de istorie și civilizație (duminică, 28 august, ora 12:00), toate trei susținute de Prof. Univ. Dr. Zeno K. Pinter.
Florinela Anca Vasilescu ne va purta în lumea fascinantă a vrăjitoarelor și ne va vorbi sâmbătă, 27 august, de la ora 18:00, despre „Tarotul generator al poveștilor populare din spațiul european în Evul Mediu”.
În Piața Mare, elemente noi de decor își vor face apariția, toate inspirate din istoria Evului Mediu. Este vorba despre o reproducere la scară a unei scene de asediu cu berbec și o sală a tronurilor – ambele gândite ca foto cornere. Un alt element important de decor va fi castelul medieval, spațiu care va fi scena de desfășurare a spectacolelor pentru copii, pe toată perioada celor trei zile de festival. Nu vor lipsi nici companiile de reconstituire istorică, iar anul acesta își vor instala taberele în Piața Mare companiile Anacronism (Sibiu), Cavalerii de Terra Medies (Mediaș) și Terra Ultrasilvana (Brașov). Taberele vor putea fi vizitate de către public, de dimineața de la ora 10:00 și până la ora 23:00, în fiecare zi de festival. Vor exista și două ateliere meșteșugărești, unul de fierărie și unul de prelucrare a pietrei, unde vor fi prezente și „Calfele Călătoare”.
Spectacole în premieră pe scena festivalului pentru cei mici și cei mari

Anul acesta vor urca pentru prima dată pe scena festivalului formațiile de muzică medievală Anno Musica (Ungaria) și Ambient Folklore (Bulgaria). Compania Carros de Foc (Spania), cea mai mare companie de teatru stradal din Europa, prezintă anul acesta la Sibiu trei spectacole cu figurine supradimensionate, realizate în coproducție cu trupe de artiști din Sibiu. Este vorba despre spectacolul „Caballo Real”, ce va fi prezentat vineri, 26 august, împreună cu Grupul Saltarello (RO) și sâmbătă, 27 august, împreună cu Anacronism (RO) și despre spectacolul „Dragonul Antonio”, realizat în coproducție cu trupa sibiană Crispus, duminică, 28 august 2016, de la ora 22:00, spectacol itinerant care va urma traseul Bulevadul Nicolae Bălcescu – Piața Mare, în închiderea festivalului.
Anul acesta în festivalul celor mici, pe scena din castelul medieval din Piața Mare vor fi prezentate cinci spectacole pentru copii: „Jack și vrejul de fasole”, „Cenușăreasa”, prezentate de Compania de Teatru Interactiv din București, „Prințesa Mofturoasă”, a Teatrului Patru din Târgoviște, „Zâna Zăpăcilă și Cortul Povestitor” și un workshop de teatru al actriței Teatrului German din Timișoara, Eniko Blenessy.
Programul complet al tuturor evenimentelor incluse în programul festivalului poate fi consultat pe siteul oficial al evenimentului: www.fmct.ro.

Unde ieșim 20 – 27 august 2016

Sâmbătă, 20 august 2016

– Sibiu Rally Challenge, ora 10:00, în diverse spații;
– Transfer european de cultură și cunoștințe prin intermediul calfelor călătoare, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații;
– Teatru: „Faust” după Goethe, ora 19:00, la Baza SC Construcții SA;
– Expoziția: „Apariția și dezvoltarea Muzeului Național de Istorie a României”, până în 4 septembrie 2016, la Cabinetul de Cartografie;
– Expoziția; „Tezaur – Episcopia Tulcii”, până în 1 octombrie 2016, la Casa Albastră, Sala Multimedia;
– Expoziția: „Transparexpression/ Eugen Dornescu & Ion Tămâian. Expresie și transparențe”, până în 30 septembrie 2016, la Palatul Brukenthal, Sala de Expoziții Temporare;
– Expoziția: „Lecții despre armonia cu natura”, până în 1 octombrie 2016, la Muzeul de Istorie Naturală;
– Expoziția: „Dacă florile ar vorbi…Motive florale și vegetale în broderia săsească”, până în 23 octombrie 2016, la Casa Artelor.
Duminică, 21 august 2016

– Transfer european de cultură și cunoștințe prin intermediul calfelor călătoare, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații;
– Teatru: „Metamorfoze” după Ovidiu, ora 21:30, la Fabrica de Cultură.
Luni, 22 august 2016

– Sibiu Street Art Festival 2016, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații.
Marți, 23 august 2016

– Transfer european de cultură și cunoștințe prin intermediul calfelor călătoare, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații.
Miercuri, 24 august 2016

– Sibiu Street Art Festival 2016, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații.
Joi, 25 august 2016

– Transfer european de cultură și cunoștințe prin intermediul calfelor călătoare, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații.
Vineri, 26 august 2016

– Festivalul Medieval Cetăți Transilvane 2016, ora 09:00, până în 28 august 2016, în Piața Mare;
– Sibiu Street Art Festival 2016, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații;
– Festivalul Handmande Creative Buzz, ora 12:00, până în 28 august 2016, în Piața Mică.
Sâmbătă, 27 august 2016

– Festivalul Medieval Cetăți Transilvane 2016, ora 09:00, până în 28 august 2016, în Piața Mare;
– Sibiu Street Art Festival 2016, ora 10:00, până în 28 august 2016, în diverse spații.

Topul celor mai bine plătiți DJ din lume. Calvin Harris este pe primul loc

Calvin Harris este cel mai bine plătit DJ din lume, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes. Scoțianul, care s-a despărțit în luna iunie de Taylor Swift, a reușit să câștige 63 de milioane de dolari în 2015.
Calvin Harris este urmat în clasamentul de Tiesto, care a avut venituri de 38 de milioane de dolari. Acesta l-a înlocuit pe David Guetta, care a coborât pe poziția a treia, după ce a câștigat anul trecut 28 de milioane de dolari. Singurii nou intraţi în listă sunt belgienii Dimitri Vegas & Like Mike, care au debutat în clasament pe poziţia a zecea, cu 15,5 milioane de dolari.
Citește mai mult pe libertatea.ro

Cele mai bune 10 oraşe din lume în care să trăieşti

Prestigioasa instituţie Economist Intelligence Unit (EIU) a publicat topul celor mai bune oraşe din lume pentru locuitorii săi.
Oraşele care se situează cel mai bine în clasament sunt de dimensiuni mici, în ţările bogate, cu o densitate a populaţiei relativ scăzută.
Sunt locuri cu multe activităţi recreaţionale, cu nivel redus de infracţionalitate şi o infrastructură bine pusă la punct, dar nu sufocantă.
Cum arată topul din 2016 din „Liveability Ranking and Overview”:
 

  1. Melbourne, Australia

 

  1. Viena, Austria

 

  1. Vancouver, Canada

 
Citește mai mult pe realitatea.net

Invenţia care va revoluţiona lumea, aşa cum a făcut-o telefonul mobil

Compania californiană Tesla, care produce vehiculele electrice de lux cu acelaşi nume, a început livrarea de „baterii pentru acasă”, care vor schimba, potrivit fondatorului firmei, Elon Musk, „întreaga infrastructură energetică din lume”.
Bateria, numită Tesla Powerwall, poate stoca electricitatea furnizată de panouri solare sau de reţeaua de electricitate în momentul în care se livrează energie ieftină — îndeosebi noaptea, a precizat firma. Ea poate fi folosită şi în cazul unor opriri de curent, adaugă Tesla.
Bateria, concepută pentru a fi fixată pe peretele casei sau în garaj, ar putea face locuinţele dotate cu panouri fotovoltaice total independente de reţelele electrice tradiţionale.
„Scopul nostru este transformarea totală a infrastructurii energetice mondiale, pentru a o face durabilă şi fără emisii de carbon”, a declarat Elon Musk.
 
Citește mai mult pe evz.ro

Transportatorii ies la grevă pe 15 septembrie

Patronatele din domeniul transporturilor au anunţat că în jur de 40.000 de vehicule comerciale vor lua parte la un protest care se va desfăşura în toată ţara, pe 15 septembrie, împotriva scumpirilor poliţelor RCA. Transportatorii se plâng că poliţele s-au scumpit şi de cinci ori, motiv pentru care sunt dispuşi să paralizeze traficul în timpul protestului de la jumătatea lunii viitoare, în contextul în care negocierile cu Guvernul şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, care se desfăşoară de un an, au eşuat. Deja, începând de marţi, transportatorii au început să circule cu viteză redusă şi să claxoneze în dreptul instituţiilor guvernamentale, având lipit pe parbriz mesajul „Protest RCA”.
 
Citește mai mult pe jurnalul.ro