Conducerea Primăriei Mediaș a dat startul lucrărilor de reabilitare și dezinsecție la unitățile de învățământ din oraș, astfel încât noul an școlar să debuteze fără probleme din acest punct de vedere. Una dintre cele mai importante lucrări s-a derulat la Școala Gimnazială „Hermann Oberth”, unde a fost reabilitată curtea școlii, investiție cifrată la aproape 190.000 de lei. La restul unităților de învățământ a loc deratizări, intervenții de reabilitare la mobilierul școlar și se excută zugrăvelile interioare și exterioare. În același timp, municipalitatea încurajează școlile să acceseze proiecte europene pentru lucrările mai mari, Primăria Mediaș urmând să fie partener în cadrul acestor proiecte. „La Școala Gimnazială „Hermann Oberth” s-au executat lucrări de reabilitare a curții în caloare de 188.000 de lei. La celelalte unități de invățământ se vor executa lucrări de reparații la mobilier, lucrări de tâmplărie, reparații la aparatele de joacă și se va efectua zugrăvirea interioară și exterioară a acestor unități școlare. De asemenea, vor fi executate și lucrări de deratizare și dezinsecție. De asemenea, pentru lucrări de mare anvergură, Primăria Mediaș încurajează toate unitățile de învățământ să se orienteze cât mai mult către accesarea de fonduri europene. În aceste demersuri, primăria va fi partener”, a spus viceprimarul Mediașului, Christine Thellmann.
Comercianți de pepeni, amendați în Mediaș
De aproximativ două săptămâni medieșenii care locuiesc în cartierul Vitrometan și în special cei din zona de case, au avut neplăcuta surpriză de a constata că liniștea era deranjată de un grup de „comercianți ambulanți” de pepeni. Polițiștii locali din Mediaș au precizat că vânzătorii ambulanți se deplasau cu un autoturism înmatriculat în judetul Vrancea, fără un interval orar bine determinat, pe trasee diferite și își „promovau” produsele atât prin strigăte cât și prin folosirea soneriilor de la porțile caselor. „Pornind de la aceste informații și beneficiind de sprijinul unor locuitori din zonă, în zilele anterioare , polițiștii locali au reușit să surprindă aceste persoane pe străzile Gheorghe Șincai şi Slefuitorilor. Având în vedere faptul că respectiva activitate de comerț s-a desfășurat fără respectarea prevederilor legale, au fost aplicate sancţiuni contravenționale cu amendă și a fost dispusă încetarea comercializării pepenilor. Pentru că aceste tip de comerț se desfășoară fără a se respecta prevederile legale în vigoare şi produce disconfort cetăţenilor, Poliția Locală recomandă locuitorilor municipiului să nu încurajeze un asemenea tip de comerț, iar atunci când constată situații similare celor descrise anterior să anunțe imediat Poliția Locală la numărul de telefon 0269.841.394”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Mediaș.
Produse expirate la hotelul din Mediaş la care au fost cazaţi copiii intoxicaţi
Imediat după ce cei 8 copii aflaţi în cantonament la Mediaş au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, o echipă de comisari de la Protecţia Consumatorilor a ajuns la hotelul la care erau cazaţi copiii şi au făcut verificări. Aceştia au găsit însă mai multe produse expirate pe care le-au retras de la comercializare.
„Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu a deplasat o echipă de comisari pentru a verifica condiţiile care au condus la producerea incidentului din data de 4 august din oraşul Medias, în urma căruia un număr de 8 copii cu vârste între 8 şi 12 ani au fost transportate la spital. În urma verificărilor efectuate de comisarii CJPC Sibiu s-au constat mai multe deficienţe şi abateri de la normele şi legislaţia în vigoare care reglementează condiţiile obligatorii de funcţionare a unităţilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică precum şi a legislaţiei privind protecţia consumatorului.” se arată într-un comunicat d epresă al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu
Comisarii au găsit mai multe produse expirate, astfel:
– 4 kg de brânză proaspătă de vaci cu data-limită de consum 02.08.2016
– 3 kg de şuncă jambon cu data-limită de consum 17.07.2016
– 1 kg de jambon crud-uscat, data-limită de consum 07.06.2016
– 4 sticle de bere Ciuc cu data-limită de consum 15.02.2016
Deasemenea, comisarii au descoperit că nu existau elemente de identificare şi caracterizare pentru cremwursti, carne de porc şi carne de vită, toate porţionate şi congelate, în cantitate totală de 4 kg iar brânza de vaci nu era depoztată corespunzător. Toate aceste produse alimentare au fost confiscat eşi urmează să fie distruse iar administratorul hotelului urmează să fie amendat
O fetiţă de 4 ani şi mama ei rănite într-un accident la Sălişte
O fetiţă de doar 4 ani şi mama ei au fost rănite în urma unui accident rutier ce a avut loc pe DN1, la intersecţia cu drumul spre Sălişte. Vinovată este chiar femeia care a ieşit de pe autostradă şi nu a acordat prioritate unui şofer care circula înspre Alba.
„Accidentul s-a produs pe DN1, la intersecţia cu DJ 106 G Sălişte şi au fost implicate două autoturisme. Din primele cercetări la faţa locului, cauza producerii accdienului este neacordarea de prioritate. În urma impactului, două persoane au fost rănite, o fetiţă de aproximativ 4 ani şi conducătoarea auto vinovată.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Atât fetiţa cât şi mama ei sunt conştiente şi primesc îngrijiri medicale de la medicii sosiţi la faţa locului.
Se primesc inca cereri pentru ajutoare alimentare
Acțiunea de distribuire a alimentelor primite din partea Uniunii Europene în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate se apropie de final, anunta Primaria SIbiu.
Distribuirea acestora a început în data de 27 iunie, iar până în prezent, din totalul de 9178 de persoane care figurează pe listele inițiale au ridicat aceste ajutoare un număr de 6749 de beneficiari.
Persoanele care îndeplineau criteriile legale pentru a primi aceste alimente, dar nu figurau pe listele inițiale aveau posibilitatea să se înscrie pe listele suplimentare. Un număr de 238 de astfel de persoane au depus cerere până în prezent. Serviciul de Asistență Socială a verificat documentele doveditoare depuse și a aprobat distribuirea de alimente către aceștia. Beneficiarii în cauză sunt invitați să ridice cutiile cu alimente în perioada 8-18 august, de la depozitul situat pe șoseaua Alba Iulia, nr. 112 (magazinul Bricomat), de luni până joi între orele 8.30 – 15, iar vinerea între orele 8.30 – 12.30.
Serviciul de Asistență Socială primește cereri din partea persoanelor care îndeplinesc condițiile legale până în data de 12 august. Cererea însoțită de documentele doveditoare se va depune la sediul Serviciului de Asistență Socială de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera 2.
Termenul final de ridicare a alimentelor – 18 august 2016
Beneficiarii aflați pe listele inițiale sau pe listele suplimentare mai pot ridica alimentele până în data de 18 august 2016.
Precizăm faptul că persoanele care sunt nedeplasabile și nu pot veni personal să ridice cutiile cu alimente pot solicita livrarea la domiciliu a acestora, în baza unui document medical justificativ. Cererea se depune la sediul Serviciului Asistență Socială de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera 2 sau poate fi adresată telefonic la numărul 0269/208.932.
Conform prevederilor Programului, fiecare beneficiar primește câte două cutii cu alimente, fiecare dintre cutii conținând următoarele: 1 kg făină, 2 kg de mălai, o pungă de paste făinoase, 2 litri de ulei, 1 kg de zahăr, o conservă de carne de vită, 1 conservă de pateu, 1 kg de orez, o conservă de paste de tomate și o pungă de fasole boabe.
DSP a deschis anchetă în cazul copiilor intoxicaţi la Mediaş
Directia de Sănătate Pubică a deschis o anchetă epidemiologică în cazul copiilor intoxicaţi la Mediaş. Au fost preluate probe din mâncarea pe care au consumat-o copiii dar şi de la personalul din blocul alimentar al hotelului şi s-au făcut teste de salubritate.
„Ancheta epidemiologică declanşată imediat după primirea informării telefonice ridică suspiciunea unui focar de toxiinfecţie alimentară cu alură stafilococică, cu 8 cazuri apărute la copiii veniţi într-un cantonament de înot. S-au recoltat 9 probe alimentare din alimentele consumate, 14 teste de salubritate şi 8 probe bacteriologice de la persoanele care lucrează în blocul alimentar al unităţii. Aceste probe vor fi analizate în laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu. Estimăm că primele rezultate ale analizelor de laborator vor fi disponibile în cursul săptămânii viitoare.” se arată într-un comunicat de presă al DSP Sibiu
La spitalul din Mediaş au ajuns cu ambulanţa 8 copii, cu vârste între 7 şi 13 ani. Aceştia acuzau greţuri, vărsături, inapetenţă şi scaune diareice. După ce au primit îngrijiri medical, copiii s-au simţit mai bine, doar rămânând sub supraveghere medicală.
ATMOSFERĂ MAGICĂ PE RITMURI DANSANTE ÎN CENTRUL SIBIULUI
Peste 10 ore de dans pentru sibieni și turiștii din inima Transilvaniei ȋn weekendul 12-14 august 2016!
Casa de Cultură a Studenților Sibiu va găzdui ȋn acest an cea de-a XXV-a ediție la nivel național și a XIII-a organizată la Sibiu, a Festivalului Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL. Studenții și tinerii aleg diverse moduri de a-și petrece timpul liber… Unii aleg să ȋși investească energia ȋn artă. Cu siguranță o fac cu plăcere, iar asta se va vedea pe scenă, locul ȋn care ei vor concura pentru marele premiu care constă ȋntr-un trofeu transmisibil, care demonstrează că bucuria și efortul de a-și expune talentul nu pot fi recompensate ȋn premii bănești.
Spre deosebire de alte festivaluri de amploare din țară, tinerii care participă la Sibiu Dans Festival se pregătesc un an ȋntreg pentru a prezenta coregrafii originale inedite, pe care spectatorii le vor putea admira ȋn premieră, pe scenă.
Acesta va celebra cea de a treisprezecea ediție ȋn acest an, fiind deja un eveniment cu tradiție la nivel local și național. Festivalul reprezintă un schimb cultural și de experiență artistică de excepție; tinerii dansatori din țară și din străinătate se bucură de un eveniment profesionist ce le creează un mediu propice promovării și competitivității artistice.
Evenimentul debutează vineri, 12 august, ora 18:30, cu o paradă care va pleca din fața Cazarmei 90 și va avea ca destinație locația ȋn care se vor desfășura spectacolele, Piața Mică. Prima seară găzduiește o competiție acerbă ȋntre peste 500 de tineri dansatori. Conform tradiției deținătorii trofeului ediției 2015 vor prezenta un spectacol de dans pus ȋn scenă special pentru festivalul de la Sibiu. Iubitorii dansului de caracter sunt așteptați sȃmbătă 13 august la ora 12:00 la spectacolul Odiseea Văduvei. Ansamblul Parȃngul al Casei de Cultură a Studenților Petroșani, care reunește dansuri stilizate din cultura popoarelor lumii. Seara, de la ora 19:00, ȋncepe cu momentul așteptat de către toți concurenții, premierea, ȋn cadrul căreia cei mai talentați tineri vor primi premii și marele trofeu Sibiu Dans Festival. Tot ȋn această seară, publicul se va bucura de un spectacol de teatru-dans ”Bonnie & Clyde”, o poveste dansantă a doi tineri cu trecut zbuciumat, care ȋncep o relație tumultoasă, plecȃnd ȋntr-o călătorie plină de jafuri și omoruri dintr-o epocă burlească. Coregraful Hugo Wolff vă invită să-i aplaudați pe seducătoarea Bonnie și pe ȋndrăznețul Clyde, care rămȃn ȋndrăgostiți și conduși de pasiunea lor pȃnă la sacrificiul final care va impresiona prin coregrafie, muzică și atmosfera tragică.
Alegerea cȃștigătorilor din atȃtea stele strălucitoare nu este una ușoară. Vă așteptăm să aplaudați și să vă susțineți preferații ȋn Piața Mică, ȋn cadrul a două seri exuberante și categoric pline de energie, ȋn serile de 12 și 13 august ȋncepȃnd cu ora 19:00, pe ritmuri de dans contemporan (care include baletul modern, teatru-dans, dans cu soluţii inovatoare şi inedite), show-revue (dansuri de revistă, dansuri cu specific de cabaret), dans de caracter (dansuri folclorice stilizate, dansuri tribal sau de ritual), dans modern (după curente musicale şi coregrafice în vogă), street dance (hip-hop, house, popping, locking, new style, vogueing, tutting, break dance).
Sibiu Dans Festival 2016 este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, Consiliul Județean Sibiu, prin Filarmonica de Stat Sibiu, Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu.
Pentru cei departe de țară sau care nu vor fi ȋn Sibiu, spectacolele vor fi transmise live pe facebook.com/CasaStudentilorSibiu, www.casastudentilorsibiu.ro, livestream.com.
UPDATE: Medias: 8 copii cu toxiinfectie alimentara, la Urgenta
UPDATE:
Copiii fac parte dintr-un grup de 39 de elevi din Bucuresti care sunt in tabara. Este posibil ca la spital sa mai ajunga si alti copii de la unitatea respectiva.
Stire initiala
Directorul interimar al Spitalului Municipal Medias, dr. Jan Mircea Truta, a declarat, pentru Sibiu 100%, ca opt copii cu toxiinfectie alimentara au fost adusi la urgenta de la un local din oras.
„In prezent copiii sunt vazuti de mediculo de specialitate in Compartimentul Primiri Urgente si, cel mai probabil, vor fi internati”, a declarat directorul spitalului.
Deocamdata nu se stie de unde sunt copiii si daca erau in vacanta, nici ce au mancat de au ajuns la spital.
Autoritatile au demarat insa verificari si urmeaza sa stabileasca toate detaliile.
Vom reveni
Fata care gătește cu flori vine la Noaptea Tuberozelor, la Hoghilag
La Hoghilag au apărut pentru prima dată tuberozele și tot la Hoghilag are loc un eveniment dedicat acestor flori. Sâmbătă, 6 august 2016, de la ora 18, are loc prima ediție a Nopții Tuberozelor, o manifestare dedicată cultivatorilor de tuberoze, dar care își propune să atragă atenția și asupra bisericii fortificate din localitate, care a fost atestată documentar în secolul al 14-lea. Cei prezenți la eveniment vor cunoaște prima prima comunitate de cultivatori de tuberoze, iar la Hoghilag va ajunge sâmbătă și Claudia Romana Rista, extrem de cunoscută drept fata care gătește cu flori. Tot în cadrul evenimentului Noaptea Tuberozelor vor avea loc diferite ateliere creative și activități pentru copii, vor fi spuse povești cu și despre flori,vor fi prezenți mai mulți producători locali, dar și fanfara din Turnișor. „O să fie o primă ediție a unui eveniment superb spunem noi, care se intitulează Noaptea Tuberozelor. Scopul acestui eveniment este acelade a susține și de a promova producătorii de tuberoze din Hoghilag, pentru că foarte puțină lume știe că aici au apărut pentru prima dată în România aceste flori superbe. De asemenea, vrem să atragem și un semnal de alarmă asupra locației în care are loc acest eveniment și anume clădirea Bisericii Evanghelice din Hoghilag”, a spus Nicolae Lazăr, primarul comunei Hoghilag.
Tuberoza sau chiparoasa este o plantă erbacee perenă, din familia asparagaceelor, originară din Mexic, introdusă în Europa și Asia, cu o tulpina înaltă de circa 100 de centimetri și o tulpină subterană sub formă de bulbo-tubercul, flori albe mari, plăcut mirositoare, care înflorește în iunie-septembrie. Se cultivă ca plantă ornamentală pentru flori tăiate, iar esența ei cu miros exotic este inclusă în parfumuri celebre. În unelele țări florile și bulbii sunt folosiți ca remediu în tratarea unor boli.
Gaz Metan pune în vânzare biletele pentru meciul cu Viitorul. Noutate pentru spectatori
Gaz Metan joacă duminică seara de la ora 18:30 pe teren propriu cu Viitorul, într-o partidă contând pentru etapa a treia din Liga 1. Biletele pentru acest joc se vor pune în vânzare în zilele de vineri, sâmbătă și duminică la casieria Stadionului Gaz Metan. Vineri programul de vânzare al acestora este între orele 17-19, sâmbătă între orele 10-13, iar duminică între orele 15-18:30. În zilele de vineri și sâmbătă spectatorii au posibilitatea să își aleagă atât tribuna în care doresc să stea cât și locurile exacte, iar duminică aceștia vor putea alege doar tribuna, iar locurile se vor pune în vânzare în ordinea dată de calculator. Măsura este necesară pentru a scurta timpul petrecut la casa de bilete și pentru a evita formarea de cozi. Prețul unui bilet va fi de 10 lei la Tribunele 1 și 2, respectiv 25 lei la Tribuna oficială.
FOTO: Stâncile de la Tilişca au fost ridicate cu macaraua, oamenii sunt în siguranţă
Operaţiune extrem de dificilă la Tilişca. Autorităţile au intervenit miercuri seară pentru a coborî de pe versant stâncile desprinse. S-a lucrat mai bine de 6 ore până când cele două bucăţi uriaşe de piatră au fost înlăturate. A fost nevoie de o macara de mare tonaj şi o echipă de alpinişti utilitari.
Intervenţia a început la ora 18 însă s-a încheiat abia după miezul nopţii. Prima macara adusă la faţa locului nu a reuşit să facă faţă greutăţii prea mari a pietrelor care trebuiau ridicate, aşa că s-a adus o altă macara şi mai mare. „Operaţiunea a fost foarte dificilă, a durat în total aproape 6 ore, ţinând cont de faptul că prima macara de mare tonaj nu a putut să facă faţă greutăţii stâncilor. Prima stâncă a avut o greutate de 11,7 tone. Important este că în final aceată acţiune a fost încununată de succes şi nua vem pagube materiale, nu avem din fericire nici o altfel de pagubă”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Sibiu
A fost o operaţiune nouă pentru judeţul nostru, până acum autorităţile nu s-au mai confruntat cu o astfel de situaţie însă din fericire au reuşit să rezolve problema fără a exista pagube. „La această intervenţie au fost angrenate 12 instituţii şi numărul de participanţi a fost de peste 50 de oameni. A fost o intervenţie de noutate pntru judeţul Sibiu, am mai avut intervenţii pentru căderi de pietre dar în zone nelocuite unde s-a putut interveni cu explozibil. S-au căutat metode în aşa fel încât pagubele să fie cât mai reduse iar cetăţenii să nu fie afectaţi de eventualele căderi de pietre.” a declarat col. Virgil Giurgiu prim adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu
Localnicii au fost însă cei mai fericiţi în momentul în care au vpzut că ambele stânci au fost coborâte. Ei au stat cu frica în sân că bolovanii ar putea să le distrugă casele.
Peste 2,7 milioane de lei, pagubele inundatiilor din iulie
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a analizat şi aprobat în cursul zilei de miercuri, 3 august, valoarea pagubelor produse de inundaţiile înregistrate în perioada 15-17 iulie, suma estimată fiind de 2.700.000 de lei. În total, în intervalul de timp menţionat, au fost afectate 8 localităţi din 6 unităţi administrativ-teritoriale, fiind avariate 2 poduri, 13 podeţe, 1,25 km DJ, 2 km drum de exploatare, 0,25 hectare terean arabil, precum şi 420 ml ziduri de sprijin de pe cursul unor ape.
În oraşul Avrig, în satele Bradu şi Săcădate, valoarea totală a pagubelor este de 205.000 lei, fiind avariat un podeţ, 1 km drum exploatare, 0,25 ha de teren arabil, iar albia pârâului Bradu a fost afectată prin colmatare şi eroziuni ale malurilor pe o distanţă de 2 km.
În oraşul Cisnădie şi în satul Cisnădioara, pagubele produse de inundaţii au fost estimate la 140.000 de lei. Aici au fost afectaţi 0,07 km drum exploatare şi zidul de sprijin al Văii Argintului (pârâul Cisnădie).
În comuna Racoviţa, pagubele sunt estimate la 590 000 de lei, obiectivele afectate de inundaţii fiind 1 pod, 7 podeţe, 7 km drum forestier şi 250 ml zid de sprijin pârâul Racoviţa.
În comuna Sadu valoarea totală a pagubelor este de 290 000 de lei, fiind afectate 2 podeţe, 1 km drum de exploatare, 0,05 km DJ ( parapeţi de protecţie distruşi pe DJ 105 G) şi 100 ml zid de sprijin pe râul Sadu.
În comuna Rîu Sadului, valoarea pagubelor este de 1.200.000 lei, fiind afectaţi 1, 2 km DJ, din cauza eroziunilor de mal produse pe DJ 105G.
În comuna Arpaşu de Jos, în satele Arpaşu de Jos şi Nou Român, suma estimată pentru pagubele produse de inundaţii este de 275.000 de lei, fiind afectate 3 podeţe şi 1 pod.
Comisia mixtă de evaluare a pagubelor a avut reprezentanţi din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru”, Inspectoratului Judeţean în Construcţii şi precum şi ai Primăriilor din localităţile afectate de inundaţii.
Raportul întocmit va fi transmis Guvernului României, solicitându-se alocarea acestor sume din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului.




















