Acasă Blog Pagina 5574

GALERIE FOTO – Comercianții care înșeală la cântar, controlați în Piața Mediaș

Comercianții din Piața Agroalimentară Mediaș au avut parte vineri dimineața de o „surpriză” din partea Poliției Locale. Mai mulți polițiști locali au luat la verificat producătorii și comercianții din piața centrală a municipiului de pe Târnva Mare, iar surprizele nu au întîrziat să apară. Lipsa documentelor necesare desfășurării activităților de comerț sau acte expirate, lipsa verificărilor metrologice la cântare sau mizeria de lângă mesele comercianților au fost doar câteva dintre neregulile constate. De asemenea, polițiștii locali au dorit să afle dacă mai există cazuri de comercianți care înșeală la cântar. S-a lăsat cu avertismente verbale și scrise, dar și cu amenzi acolo unde situația a impus-o. „Lucrătorii Poliției Locale au intensificat acțiunile de verificare și control în Piața agroalimentară cu scopul de a diminua faptele de natură contravențională. S-au avut în vedere aspectele privind curățenia în jurul meselor de comercializare a produselor agro-alimentare, verificarea actelor privind proveniența mărfii, afișarea prețurilor produselor expuse spre comercializare sau existența Buletinului de verificare metrologică a cântarelor. Totodată s-a avut în vedere depistarea persoanelor care practică metoda înșelăciunii la cântar. În urma acțiunilor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru lipsa documentelor pentru desfășurarea comerțului, un avertisment scris pentru lipsa buletinului de verificare metrologică a cântarului și 6 avertismente verbale pentru mizeria existentă în jurul meselor unde își desfășoară activitatea. Comercianții care încalcă prevederile legale în vigoare riscă sancțiuni contravenționale de până la 5.000 de lei”, a declarat Ilarie Sideriaș, șeful Poliției Locale Mediaș.
Polițiștii locali medieșeni susțin că în perioada următoare se vor desfășura acțiuni zilnice în Piața Agroalimentară a municipiului.

FOTO: Un avion de agrement s-a prăbuşit pe Aerodromul Măgura

0

Un avion de mici dimensiuni care făcea un zbor de agrement pe Aerodromul Măgura s-a prăbuşit. Pe lângă pilot, în aparatul de zbor se aflau trei turişti din Prahova care au ajuns la spital. Din fericire cei trei nu au suferit răni grave. Desemenea, pilotul nu a fost rănit însă avionul a fost serios avariat. A fost o amplă desfăşurare de forţe la locul producerii accidentului, au intervenit mai multe echipaje SMURD dar şi ambulanţe iar pompierii au fost în alertă pentru ca avionul să nu ia foc în urma scurgerilor de combustibil.
Avionul pilotat de Ştefan Togănel, un bărbat de 64 de ani din Deva, cu o experienţă de peste 40 de ani s-a prăbuşit în râpa de la capătul pistei imediat după decolare. „Am decolat de la Aerodromul Cisnădiecu trei pasageri, cu un avion Sokat TB 9, înmatriculat în Olanda, avionul este închiriat. Pe teren sunt nişte bălţi şi chiar pe direcţia de decolare, vântul era calm dar în capătul pistei o baltă mai mare m-a frânat foarte mult şi n-am mai avut ce să fac, l-am desprins în limită, ştiam că urmează o vale şi acoo să iau viteză dar din păcate chiar în faţă au apărut pomii aceia mai groşi şi n-am vrut să intru în ei că era cam grav, am deviat puţin pe dreapta şi m-a prins un boschet mai zdravăn , mi-a prins aripa dreaptă şi de acolo a fost frânarea mai brutală, m-am oprit în vreo 50 de metri. Am tăiat contactele, benzina, tot şi am evacuat pasagerii. Putea fi mai grav, se putea vorbi de o tragedie, bine că a fost aşa, pentru că a curs benzină şi putea să ia foc şi să explodeze. “ Ştefan Togănel, pilotul ” a declarat Ştefan Togănel, pilotul avionului
Imediat după ce sa dat alarma, mai multe echipaje SMURD dar şi ambulanţe au plecat spre locul produceri accdientului. Trei turişti din Prahova care se aflau în avion au fost răniţi însă din fericire, aceştia nu au suferit răni grave. „Ne-am deplasat în cel mai scurt timp la faţa locului cu două ambulanţe SMURD, o autospecială de transport victime multiple şi un echipaj de prim ajutor, deasemenea ne-am deplasat cu o autospecială complexă de intervenţie cu apă şi spumă, precum şi cu un modul de descarcerare, au mai fost două autospeciale de primă intervenţie şi comandă în vederea coordonării intervenţiei. Ajunşi la faţa locului s-a constatat că avionul nu a luat foc. În avion se aflau patru persoane, dintre care trei persoane rănite, doi bărbaţi şi o femeie, două persoane cu escoriaţii uşoare iar un bărbat rănit puţin mai grav, cu o fractură de claviculă.”a declarat Silviu Albişor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
La faţa locului au ajuns şi criminalişti şi procurori care au început o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la prăbuşirea avionului. Ancheta este condusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Se deschide o noua clinica in Sibiu

POL ASTRA LOGO
POLICLINICA ASTRA deschide cel de-al doilea sediu din Sibiu, pe str. Piata Prahova, nr.16, la intersectia cu str. Matei Millo, incepând cu 4 Iulie 2016.
Astra - Matei Milo (39)
Prin deschiderea unui nou punct de lucru modern, dotat cu aparatura medicala de ultima generatie, Policlinica ASTRA doreste sa raspunda solicitarilor tot mai numeroase primite din partea pacientilor pentru servicii medicale. In noua clinica, pacientii pot beneficia de consultatii de specialitate, investigatii medicale si explorari functionale (ecografii, EKG de repaus, test de efort, spirometrie, etc.), de luni până vineri, între orele 07:00 – 21:00. Printre specializarile medicale disponibile la noua adresa se numara: cardiologie, chirurgie plastica, dermatologie, ecografie, endocrinologie, obstetrică ginecologie, etc.
Mai multe detalii puteti afla in editia din 9 iulie 2016.

Intervenţie cu elicopterul în munţi pentru salvarea unui cioban

0

Un cioban a fost salvat cu elicopterul din Munţii Făgăraş. Omul s-a simţit rău în timp ce era la stână şi a sunat la 112. Salvamontiştii au fost alertaţi însă pentru că intervenţia lor ar fi durat câteva ore iar bărbatul avea nevoie urgent de îngrijiri medicale, s-a chemat un elicopter SMURD de la Târgu Mureş.
„Serviciul Salvamont a fost solicitat să intervină pentru salvarea unui cioban bolnav ce se afla la o stână în zona Suru din Munţii Făgăraşului. Dat fiind faptul că deplasarea terestră ar fi durat câteva ore, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi evacuarea rapidă a pacientului, s-a solicitat elicopterul SMURD de la Târgu Mureş.” a declarat Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu
După ce av fi coborât din munţi, bărbatul bolnav va fi transportat la spital pentru a primi îngriiri medicale.

Locul III pe ţară, cea mai mare performanţă pentru juniorii lui CSU Sibiu

0

Cea mai mare performanţă la juniori din istoria CSU Sibiu a fost reuşită de componenţii Under 16 antrenaţi de către Alexandru Kovacs, fostul baschetbalist al galben-albaştrilor. Ei au cucerit medalia de bronz pe ţară şi îi obligă prin acest rezultat şi jocul din teren pe conducătorii clubului să fie mai atenţi şi la ei. La finalul sezonului, sibienii au fost premiaţi de către profesorii de la instituţiile de care aparţin, iar pe urmă am avut şansa să discut câteva momente cu unii dintre baschetbaliştii medaliaţi, pentru a vedea cum a fost sezonul 2015-2016 pentru ei şi ce îşi doresc pentru anul viitor.


Victor Bogdan este căpitanul echipei Under 16. El este titular incontestabil în echipa sa. „A fost un an ok. Antrenamente destul de serioase, care s-au văzut în meciuri. Am ajuns la turneul semifinal fără probleme, iar acolo ne-am calificat la turneul final. Meritul principal este al antrenorului. Înaintea sezonului noi vroiam să ajungem la turneul final, dar mulţi nu ne dădeau şanse. Prin multe antrenamente şi prin faptul că am fost foarte uniţi am reuşit. Pentru mine, care fac baschet de aproape 10 ani este cea mai mare reuşită pe care am avut-o. Mă gândeam să continui cu baschetul numai până la U18, acum nu mai gândesc aşa”, a spus Victor.

Paul Bogdan a fost omul decisiv în multe momente pentru CSU Sibiu U16, iar coşurile sale de la distanţă au fost foarte dese în Sala Transilvania. Coordonatorul galben-albaştrilor a fost foarte greu de oprit în campionat, iar pătrunderile sale în viteză au fost principalul său atuu. „Noi chiar ne gândeam că putem lua un loc pe podium. Turneul final a fost foarte greu. Atmosfera a fost frumoasă. Am avut meciuri grele, a fost multă oboseală. Eu spun că de acum încolo ne calificăm la turneul final în fiecare an. Suntem uniţi, suntem o echipă închegată. Acest rezultat este un pas înainte pentru mine. Simt că pot ajunge undeva, am şanse mai mari cu baschetul şi pot ajunge la echipa naţională.

Baschet 5 ani în Canada!
Alexandru Grama (foto nr.23) a făcut baschet timp de cinci ani la Montreal, în Canada. Din vara trecută, el a venit la Sibiu şi s-a integrat în formaţia lui Alex Kovacs. „Locul III pe ţară este bun, dar era şi mai bun locul II. Puteam să facem asta! Am jucat 5 ani baschet la Montreal. Diferenţa este că acolo nu se joacă la intimidare, iar competiţia în Canada este foarte mare. Acomodarea mea la Sibiu nu a fost grea deloc pentru că întrecerea naţională e foarte mică.”, a spus jucătorul ce evoluează pe poziţia III la CSU.

Darius Vintilă face baschet de opt ani de zile. El evoluează ca pivot şi se luptă cu adversarii sub panou. „A fost cel mai frumos sezon! Nimeni nu ne dădea şanse să ajungem la turneul final. Noi credeam că avem şanse, ne-a ajutat foarte mult jocul pe contraatac şi apărarea zonă. Trebuie să nu mai ratăm aşa mult singuri cu coşul şi să facem mai multe recuperări pe viitor. Locul III pe ţară mi-a oferit cel mai frumos sentiment din viaţa mea! Am avut cele mai multe meciuri, am muncit cel mai mult şi am avut cele mai mari satisfacţii”, a spus acesta.

Prima medalie la juniori pentru fraţii Golea
Pentru Vlad Golea (foto nr.24), sezonul 2015-2016 a adus cea mai mare performanţă din cariera sa. Locul III pe ţară a fost rezultatul celor 9 ani de baschet, de muncă şi implicare la antrenamente. „Este cel mai important rezultat pentru mine. A fost un sezon bun, dar la turneul final nu pot să zic că am jucat foarte bine. Am fost mediu. Apărarea în zonă şi contraatacul au mers foarte bine ca şi echipă, iar la recuperări trebuie să mai lucrăm şi să recuperăm mai mult”, a spus Vlad.

Radu Golea face baschet de şapte ani. Deşi, nu a evoluat foarte mult în campionat, fiind mai mult rezervă, şi cu un an mai mic decât restul coechipierilor, Radu a avut un rol important în reuşita echipei. „Nu m-a deranjat faptul că nu am prea jucat, fiind mai mic. Este cea mai mare victorie din viaţa mea. Sunt foarte fericit!”, a declarat Radu.

Extrema Sebastian Buţiu este cu un an mai mic decât majoritatea colegilor săi. El va evolua tot la U16 şi în sezonul viitor, şi îşi doreşte încă o calificare la turneul final. „Apărarea în zonă şi jocul de echipă a funcţionat tot sezonul. Locul III pe ţară este o realizare foarte mare şi cea mai mare a mea cu baschetul de până acum. Pentru anul viitor îmi doresc încă o calificare la turneul final”.

În afară de baschetbaliştii prezentaţi mai sus, au mai contribuit la succesul uriaş următorii: Radu Zărnescu, Rareş Malene, Eduard Bokor, Robert Oprisu, George Potera, Patrick Pascu, Sorin Cetean, Laurenţiu Frăţilă, Paul Popa şi Andy Călin.

EBS Romania devine NTT DATA România

0

Astăzi, 1 iulie 2016, EBS Romania, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii software din țară, a preluat oficial denumirea de NTT DATA România. Această schimbare presupune un nou nume și o nouă identitate pentru fosta companie clujeană, membră a grupului NTT DATA din 2013. Formatul echipei şi a tuturor atributelor de management care au condus la succesul companiei de-a lungul anilor rămân neschimbate.
EBS România, companie înfiinţată în anul 2000, a fost unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluții şi servicii software din România. Compania s-a impus de-a lungul timpului ca un furnizor de servicii software cu experiență în piața internațională, având o echipă solidă, în 6 locații din România București, Sibiu, Brașov, Timișoara, Iași și sediul central la Cluj-Napoca.
NTT DATA România oferă servicii de dezvoltare și consultanță de specialitate pentru clienți precum: furnizorii de servicii IT, integratori de sisteme și companii de software, în diverse ramuri industriale, inclusiv industria automotive și a producției. Serviciile companiei acoperă întregul ciclu de viață al dezvoltării software și managementul aplicațiilor. În prezent deservește peste 250 de companii din Româ­nia, Germania, Austria, Elveția, Olanda, Norvegia, Finlanda şi Statele Unite ale Americii
NTT DATA România realizează proiecte pentru mai mult de 180 de clienți din țară. Plusul de valoare adus de către companie constă în cunoștințele spe­cifice diverselor verticale de business, înțelegerea provo­cărilor și a mediului economic actual, aspecte care au contribuit de-a lungul anilor la îmbunătățirea performanțelor fiecărui client în parte. Echipa are o experiență semnificativă în domeniul consultanței și al managementului de proiect, precum și în furnizarea serviciilor de tip nearshore și embedded. Aceasta se bazează pe o înțelegere profundă a principalelor provocări resimțite de clienți în mediul economic. Astfel, aspectele menționate au contribuit în mod semnificativ la creșterea companiei din ultimii 16 ani.
Noul sediu central al companiei este EBS Tower din Cluj-Napoca, inaugurat la începutul lunii iunie a.c. O clădire modernă cu toate dotările necesare, menită să asigure un mediu de muncă plăcut pentru angajați.
În continuare NTT DATA Romania îl va avea la conducere, în calitate de Chef Executive Officer, pe Daniel Metz, fondatorul companiei, împreună cu echipa managerială care a contribuit la cei 16 ani de succes.
„Sunt bucuros că EBS se poate numi, începând de astăzi, NTT DATA România. Modificarea numelui ne permite să asigurăm creșterea continuă a companiei atât la nivel național cât și internațional. Vom furniza în continuare servicii IT de înaltă calitate tuturor clienților NTT DATA în timp ce ne vom extinde business-ul pe plan național” a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA România. „Angajații noștri privesc cu încântare noile oportunități profesionale pe care concernul le oferă.”
 
Despre NTT DATA
NTT DATA este lider furnizor de servicii IT și Global Innovation Partner, cu sediul central în Tokyo și filiale în peste 40 de țări ale lumii. Punem accentul pe colaborări de lungă durată, îmbinând avantajul prezenței la nivel mondial cu specificul local astfel, putem oferi un spectru larg de servicii profesionale de înaltă calitate, de la consultanță și dezvoltare până la servicii outsourcing. Pentru mai multe informații, vizitați www.nttdata.ro.
 

Sibiu Racing Team participă în aceste zile la Raliul Moldovei Moineşti

0

Sibiu Racing TeamSibiu Racing Team se află în Moldova în încercarea păstrării locului I în clasamentul general pe echipe, pe plan naţional. Componenţii echipei din oraşul nostru concurează astăzi şi mâine la „Raliul Moldovei Moineşti”. Este cea de-a cincea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri. Etapa băcăuană are programate un număr de 15 probe speciale, ce însumează un număr total de 117 kilometri. Astăzi au loc 7 probe speciale, câte trei pe probele „Trebes” şi „Hemeius”, ziua urmând a se încheia pe circuitul Speedpark din Bacău. Pe acest circuit va avea loc proba superspecială a competiţiei, care va fi transmisă în direct pe TVR3 şi TVR Iaşi, cu începere de la ora 18,00. Mâine, „carnavalul” se mută în municipiul Moineşti, în jurul căruia se vor desfăşura opt probe speciale.
Alex Ardelean şi Horaţiu Baltador au în gând să obţină o poziţie cât mai fruntaşă în categoria maşinilor cu Două Roţi Motrice şi vor ţinti din nou victoria la Cupa Suzuki. „După etapa de la Tulcea unde am demonstrat că primele două participări pe asfalt nu au fost pe placul nostru, vom încerca să facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a obţine nişte rezultate favorabile pe macadamul de la Bacău. Ne pare rău să vedem că lista de înscrieri se subţiază de la o etapă la alta, mai ales că ştim de eforturile organizatorului de a menţine probele la un nivel dorit au fost foarte mari”, a declarat Horaţiu Baltador, înainte de plecarea spre întrecere.


Raul Badiu şi Gabriel Lazăr aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea pe probele de macadam din judeţul Bacău. „Mergem la Bacău cu gândul de a obţine un rezultat bun pentru noi şi echipă. Proba introdusă anul trecut (n.r. Runcu) ne-a plăcut foarte mult şi abia aşteptăm să facem cunoştiinţă cu probele noi introduse. Mulţumim tuturor celor care ne susţin să fim şi la startul acestui raliu”, a declarat Gabi Lazăr.
Pentru Andrei Mitre, noul membru Sibiu Racing Team, un rezultat favorabil în această rundă este scopul principal. „Este a doua participare pentru mine la Raliul Moldovei. O participare aşteptată cu dorinţa de a repeta rezultatul de anul trecut, sau chiar un rezultat mult mai bun. Aştept cu nerăbdare întâlnirea cu noile probe şi sper să fie la fel de bune ca anul trecut”, spune Andrei Mitroi, înaintea plecării spre Bacău.

O nouă zonă din Hipodrom II intră în reparații

Zona dintre bulevardul Mihai Viteazu, strada Oituz, strada Mirăslău, strada Gorăslău și strada Nicolae Iorga intră în reparații capitale.
Primăria Sibiu a semnat în această săptămână contractul pentru execuția lucrărilor, după încheierea unei proceduri de achiziție în cadrul căreia au fost depuse opt oferte.
„Prezentul contract include reabilitarea Aleii Turnu Roșu și a Aleii Biruinței, dar și a aleilor mai mici care fac legătura dintre blocuri și parcări. Aleea Buia este deja reabilitată pe un contract anterior. În schimb trebuie precizat că nu include modernizarea străzilor Mirăslău și Gorăslău, cele două străzi fiind cuprinse în altă zonă a cartierului, care va intra și aceasta curând în reabilitare”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Contractul prevede reabilitarea carosabilului și a trotuarelor, reamenajarea parcărilor, modernizarea rețelei de iluminat public și amenajarea în subteran a tubulaturii pentru cablajul metropolitan, în aceste tuburi urmând să fie coborâte cablurile suspendate de către deținătorii rețelelor. Termenul prevăzut pentru execuția acestor lucrări este de 10 luni. Valoarea contractului semnat este de 5.598.587,32 lei, iar perioada de garanție a lucrărilor executate este de cinci ani.

RINOCONJUNCTIVITA ALERGICA – teste alergologice pentru diagnostic

Rinita alergică este o problemă importantă de sănătate, datorită prevalenţei ei ridicate şi impactului pe care îl are asupra vieţii sociale, performanţelor şcolare şi productivităţii muncii.
Ghidul ARIA (Allergic Rhinitis and its Impact on Asthma ), care a fost creat pentru a ajuta la tratarea celor aproximativ 500 de milioane de pacienţi afectaţi, a definit rinita alergică ca fiind o afecţiune simptomatică a nasului, indusă de expunerea la alergeni şi produsă printr-o inflamaţie a mucoasei nazale, mediată de IgE.
Bolile alergice sunt cele mai frecvente boli cronice la populaţia pediatrică, afectând 25% dintre copii.
Rinita alergică este una dintre bolile care au frecvent un impact negativ asupra calităţii vieţii. Obstrucţia nazală perturbă somnul şi se asociază cu oboseală fizică. Bolnavii cu rinită alergică adorm mai greu, se trezesc mai frecvent şi acuză oboseală la trezire. Juniper, aplicînd un chestionar pentru calitatea vieţii, constată: somn nocturn nesatisfăcător la 78%, dificultate de adormire la 75% şi treziri nocturne la 64%. Se menţionează performanţe şcolare nesatisfăcătoare la copii cu rinită alergică, tulburări de comportament şi indispoziţie.
S-a demonstrat că riscul apariţiei unei afecţiuni alergice la populaţia generală este de aproximativ 15%, dar acesta creşte la 40% în cazul în care unul dintre părinţi este alergic şi creşte la 80% dacă ambii părinţi sunt alergici.
Factorii declanşatori ai rinitei alergice sunt multipli: alergeni inhalatori, uneori diverşi iritanţi. Prezenţa inflamaţiei alergice la bolnavii cu rinită alergică face, ca iritanţii să inducă o agravare evidentă a simptomatologiei.
Alergenii inhalatori sunt clasificaţi în alergeni din mediul interior (alergeni care se întâlnesc în locuinţe, încăperi, de exemplu acarienii din praful de casă, alergenii proveniţi din epiteliile animalelor de companie) şi din mediul exterior (alergeni întâlniţi în afara locuinţelor, de exemplu polenurile, mucegaiurile). Alergenii sunt clasificaţi în majori şi minori. Alergenii majori produc peste 50% din sensibilizările în procesul de evaluare a alergenului şi sunt responsabili de majoritatea simptomelor. Şi alergenii minori induc simptomatologie alergică, dar într-un număr mai redus de cazuri. Ca funcţii, alergenii sunt frecvent enzime, inhibitori enzimatici, proteine implicate în transport sau proteine reglatorii. Prezenţa alergenilor depinde de zona geografică şi condiţiile climaterice.
Diagnosticul rinitei alergice se bazează pe coroborarea dintre istoricul tipic pentru simptome de rinită alergică şi investigaţiile alergologice, orientate pentru detectarea IgE specifice libere sau fixate la suprafaţa celulară.
De multe ori la copiii cu rinită alergică se remarcă „salutul alergic”, frecţionarea vârfului nasului cu palma. Obstrucţia nazală prelungită poate determina la copii apariţia faciesului adenoidian, cu respiraţie orală, dentiţie vicios implantată, boltă ogivală. Examenul oro-faringelui descoperă ţesut limfatic hipertrofic sub formă de insule pe peretele posterior faringian, sau sub formă de benzi longitudinale, situate posterior pilierilor tonsilari.
Testele cutanate alergologice pentru hipersensibilitatea de tip imediat sunt frecvent folosite pentru a demonstra o reacţie mediată-IgE la nivelul pielii. Acestea se efectuează la nivelul ţesutului cutanat sănătos, fără leziuni şi în condiţii de întrerupere pentru minimum 5 zile a unor medicamente, care blochează efectele histaminei eliberate în cursul testării (cum ar fi antihistaminicele).
Testele cutanate prick sunt recomandate în diagnosticul alergiilor de tip imediat, existând o bună corelare între simptome, testele cutanate prick, testele de provocare şi dozarea IgE specifice în ser. Trebuie efectuate după o metodologie riguroasă, iar dacă sunt efectuate de un investigator antrenat, reproductibilitatea este foarte mare şi se pot efectua inclusiv la sugari. Măsurarea dimensiunii papulei, obţinută la testul prick, are valoare în prezicerea sensibilităţii clinice respiratorii pentru alergenul respectiv.
Testele cutanate intradermice, de obicei nu se recomandă în diagnosticul alergiilor respiratorii, atunci când există extracte standardizate pentru testarea tip prick, deoarece corelaţia cu simptomele este mai redusă.
Testele patch de atopie sunt disponibile pentru un număr mic de alergeni inhalatori. Aceste teste necesită încă standardizare şi uneori sunt dificil de diferenţiat reacţiile iritative de reacţiile alergice.
Testele in vitro cuprind dozările IgE totale şi IgE specifice din ser, acestea din urmă reprezentând metoda in vitro cea mai fidelă pentru evaluarea sensibilizării.
Testele noi de activare a bazofilelor se bazează pe expresia CD63, CD45 sau CD203, în prezenţa alergenilor sau a unor stimuli nonspecifici şi se realizează prin citometrie în flux.
Testele care au la bază eliberarea de leukotriene după stimularea antigenică necesită încă alte studii.
Dozarea IgE specifice nazale nu se practică de rutină.
O altă categorie de teste alergologice pentru investigarea in vivo sunt testele de provocare nazală, care se folosesc în cercetare.
Alte teste folosite sunt: măsurarea unor mediatori eliberaţi în timpul reacţiilor alergice, citologia şi histologia nazală, măsurarea NO în aerul expirat (necesită evaluare suplimentară, datorită datelor variabile şi contradictorii disponibile în prezent).
Dr. Corina Porr, medic primar alergologie-imunologie clinica, doctor in medicina

Transportul de persoane in vizorul poliţiştilor

0

Poliţiştii au astăzi în vizor autovehiculele de transport persoane. Până la ora 10, oamenii legii opresc în trafic toate autovehiculele de acest fel, indiferent că fac curse regulate sau ocazionale şi verifică dacă sunt sunt respectate normele rutiere dar şi cele din transporturi.
Poliţiştii vizează în special legalitatea tipului de transport, dacă există autorizaţie şi toate documentele necesare pentru transportul public de persoane. Deasemenea, oamenii legii verifică respectarea traseului şi a graficului de circulaţie dar şi respectarea capacităţii de transport. Mai mult decât atât se verifică şi perioadele de conducere şi odihnă a conducătorilor auto, existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf şi inspecţia tehnică a autovehiculului. Şoferii opriţi vor fi şi ei verificaţi pentur a se stabili dacă au consumat alcool sau.

„Bujorul de munte” – festin auditiv și gustativ

Gurenii lansează din nou tuturor doritorilor invitația la sărbătoarea bujorului de munte. Festivalul aduce și anul acesta nume cunoscute ale scenei populare românești în fața publicului. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Bujorul de munte” începe sâmbătă, la ora 18:00, atunci când sunteți invitați la o „cină ca la stână”, cu faimosul bulz ciobănesc şi tocană la ceaun.
Spectacolul culinar va fi completat cu recitalurile susţinute de: Ansamblul Folcloric „Bujorul de munte” – Gura Râului, Maria Lepindea, Camelia Cosma Stoiţă, Adriana Anghel, Traian Stoiţă, Marcel Părău, Adrian Neamţu, Alina Bîcă, Mariana Anghel, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – Sibiu, Călin Brăteanu şi Grupul Folcloric de Obiceiuri Păstoreşti „Obcina Stânişoarei” din Mălin – jud. Suceava, Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”, Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane” – Cluj Napoca, Sergiu Cipariu şi Ioan Bocşa. Seara se va încheia cu un foc de tabără.
Duminică, startul manifestărilor se dă în preajma amiezii, aşa că la ora 11:30 va avea loc primirea oficialităţilor la intrarea în comună, iar la ora 12:00 tinerii gureni vă vor întâmpina cu un prim joc al junilor în mijlocul satului. La ora 13:00, pe scena amenajată în apropierea barajului, va debuta spectacolul susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” cu soliştii: Robert Târnăveanu, Alina Pinca, Daniel Rosalim, Sebastian Stan, Ionela Sterp, Bogdan Cioranu, Andreea Vulcu, Vlăduţa Lupău, Daniel Pop, Mădălina Mîrza, Ovidiu Homorodean, Stana Stepanescu, Răzvan Năstăsescu, Ina Todoran, Tudor Furdui Iancu, Oana Tomoiagă şi Şerban Horj, Codruţa Rodean şi Dan Limbăşan, Izabela Tomiţa şi Gabriel Popescu, Vasile Conea.
Festivalul a luat naștere în anul 2004 și de atunci a strâns anual mii de vizitatori dornici să deguste din preparatele bucătăriei tradiţionale din Mărginime Sibiului şi să se bucure de spectacole folclorice de înaltă calitate.

Fotbalul se reinventează! Apare o nouă finală. Meciul va fi de cinci stele

Alejandro Dominguez, preşedintele Confederaţiei Sudamericane de Fotbal (CONMEBOL), a anunţat, joi, că UEFA, forul de conducere al fotbalului european, şi-a dat acordul pentru disputarea unei supercupe între câştigătoarele Copa America 2016 şi Euro 2016.
În urmă cu o săptămână, Alejandro Dominguez a lansat această provocare către UEFA, pentru a se disputa o super-finală între campioana Europei şi câştigătoarea Copa America ediţia centenară, adică Chile.
 
Dominguez a precizat că încă nu s-a stabilit data disputării acestei supercupe, urmând a discuta cu reprezentanţii UEFA în următoarele zile.
 
Citește mai multe pe realitatea.net