Acasă Blog Pagina 5583

Grevă la Primăria Sibiu! Activitatea a fost întruruptă o oră

0

Grevă la Primăria SibiU! Funcționarii s-au alăturat grevei spontane ce a avut loc în întreaga țară și au întrerupt activitatea

timp de o oră. Sindicaliștii din administrația publică locală cer majorarea salariilor cu 25%, acordarea normei de hrană și a voucherelor de vacanță.
”Acțiunea de astăzi este prima din cele care vor urma în condițiile în care Guvernul nu va găsi o soluție să rezolve solicitările noastre. Suntem în grevă ca urmmare a faptului că Guvernul nu a găsit o soluție să acorde tichetele de masă, voucherele de vacanță și să majoreze salariile, având în vedere faptul că salariile noastre sunt cele mai mici din administrație. Cele mai mici salarii la Sibiu sunt undeva la 1205 lei brut, sunt foarte mici și e o discrepanță extraordinar de mare între salariile din administrația locală și cea centrală. Astfel cerem majorarea salriilor de bază cu 25%.” a declarat Nicolae Hanea, președintele Sindicatului Finanțelor Locale Sibiu
Funcționarii au anunțat cu o zi înainte protestul lor, astfel că pe ușile primăriei au fost puse afișe care anunțau întreruperea activității timp de o oră. Acțiuni similare au avut loc în întreaga țară.
Dacă nu le vor fi rezolvate revendicările, sindicaliștii amenință cu grevă de o zi pe data de 12 iulie iar începând din 19 iulie cu grevă generală.

Angajații Primăriei Mediaș opresc marți lucrul

Angajații Primăriei Mediaș se vor afla în grevă de avertisment marți, 5 iulie 2016, între orele 8 și 9, interval orar în care angajații municipalității nu vor lucra. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, reprezentativă la nivel naţional pentru sectorul ,,Administraţie publică” – a înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice notificarea privind declanşarea conflictului de muncă la nivelul sectorului de activitate pe care îl reprezintă, ca urmare a refuzului Guvernului României de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile şi consiliile judeţene. Prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul  20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost, spun sindicaliștii, vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%).
Marți este programată greva de avertisment de o oră, iar în cazul în care revendicările nu vor fi soluționate, în 12 iulie este programată o grevă generală de o zi. Dacă nici după acest moment nu vor fi luați în seamă, reprezentanții sindicaliștilor din administrația publică locală vor declanșa din 19 iulie greva generală pe termen nelimitat.
Salariații din administrația publică locală solicită acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu. De asemenea, se mai solicită acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016), se mai solicită majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.

Cetatea Mediașului apărată de Strajă. Cavalerii curajoși patrulează pe străzile orașului

0

De ceva vreme, medieșenii au ocazia să vadă aproape în fiecare duminică frumoase domnițe și cavaleri pe vechile ulițe ale orașului. Oamenii iasă din case la fiecare sfârșit de săptămână pentru a admira dansuri medievale și scenete de luptă. Straja Cetății Mediaș este partea a doua a Proiectului Școala Medievală, inițiat de Daniela Lupu și implementat împreună cu Ordinul Cavalerilor de Mediaș. Prima parte se numește Școala Pajilor, o tabără de vară în care copiii învață despre Evul Mediu prin activități recreative. Tabăra are loc în ultima săptămână a lunii august și începutul lunii septembrie la Hanul Greweln. A doua parte a proiectului este Straja Cetății Mediaș și are la bază reconstrucția milițiilor urbane ce apărau cetatea, perioada de referință fiind prima jumătate a secolului al XV-a. A treia parte a proiectului, cea finală, este constituirea Gărzii de Onoare, specializată pe primire de oaspeți, organizare de serbări medievale (muzică, servire masă, jocuri de castel). Straja Cetății Mediaș este finanțată de Asociația Ordinul Cavalerilor de Mediaș.
Ce este straja
Straja  sau miliția urbană era formată din mica nobilime care conducea cetatea și era compusă din reprezentanții breslelor din acea perioadă și din mercenari plătiți de comunitate, și asta deoarece calfele instruite erau mai bine folosite în atelierele de producție. Aceste grupări apărau cetatea de invazii, de hoți și ajutau comunitatea în caz de incendii și calamități naturale. „Armamentul si echipamentul erau defensive. La nevoie se folosea și echipament de luptă și de atac. În timpurile noastre, Straja este formată din tineri voluntari care patrulează prin orașul Mediaș, între principalele porți de intrare în cetate, pentru a pune în valoare vechea cetatea recent renovată. Straja este o structură militară compusă din infanteriștii cu halebarde și lăncii ca arme principale, arbaletiști, un detașament de arcași și un detașament de arme de foc cu paveze mari. Străjerii au îmbrăcăminte de lână și cânepă sub cămașa de zale. Armura compusă din zale de metal este cel mai longeviv echipament militar,  care pe la finalul secolului XV dispare aproape în totalitate fiind înlocuit de armura confecționată din plăci de metal”, spune Nicolae Lupu, unul dintre inițiatorii Strajei Mediaș.
Echipamentul
Platoșele de luptă pedestră de inceput de secol XV și platoșa gotică completă. Armura de brațe și picioare sunt modele italian si german gotic. Coifurile  tip salet, cu și fără vizieră, coif bascinet tip francez , Barbuta și metal hat. Mai erau coifurile confecționate complet din zale , peste care în caz de război se punea cioful de metal ca protecție suplimentară. „Ca apărare la mâini se foloseau mănușile de zale și metal care erau foarte mobile.
Pentru protectia celui care arma arbaleta și handgunner-ul se utiliza psavăza, un scut de dimensiuni mari, care proteja omul de ploaia de săgeți, care este confecționat din lemn, acoperit de pânză încleiată si vopsită în culorile heraldice ale ținutului și cu diverse picturi inspirate din fresce religioase”, explică Lupu.
Cum se desfășoară straja
În data de 23 aprilie 2016 s-a făcut o prelansare a Strajei Cetății Mediaș, s-a facut patrularea strajerilor pe traseul Turnul Pietrarilor, strada Azilului, strada Mihai Eminescu, strada După Zid, strada Târnavei, strada Simion Bărnuțiu, strada Gheții, Turnul Forkesch, unde s-a făcut o oprire cu animație alături de domnițele care au sărbătorit straja prin dansuri vesele. A urmat apoi patrulare pe strada Nicolae Iorga, Piața Regele Ferdinand i, strada Johannes Honterus, Piața Castelului, strada Turnului, strada Constantin Brâncoveanu (Parc Sub Alee) – Zidul Cetății, Curtea Muzeului Municipal.
Lansarea oficială a Strajei Cetății Mediaș a avut loc în data de 19 iunie 2016 cu o altă patrulare de excepție pe străziler burgului medieșean. Plecarea a fost de  la Bibloteca Municipală “Stephan Ludwig Roth”, pe strada Mihai Kogălniceanu, strada Armurierilor, strada Badea Cârțan, Piața Andrei Șaguna, Turnul Forkesch, strada Nicolae Iorga, Piața Regele Ferdinand I, strada Johannes Honterus, Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, strada Johannes Honterus până la Turnul Pietrarilor. S-au postat străjeri care au rămas în puncte fixe, iar căpitanul strajei și tobosarul au patrulat pe traseul strada Johannes Honterus, Piața Regele Ferdinand I, strada Nicolae Iorga, Piața Andrei Șaguna, și au făcut schimbul străjerilor. Retragerea s-a făcut din Piața Regele Ferdinand unde au fost așteptați de public și de domnițe. „Ne dorim să organizăm straja (miliția urbană) în așa fel încat fiecare breaslă să aibă reprezentanți, vom organiza scenete inspirate din legendele medieșene, vom organiza o orchestră de muzică medievală și căutăm persoane care să sune din trompetă din Turnul Trompeților ( avem achiziționate două trompete lungi). Straja Cetății Mediaș își va desfășura activitățile în fiecare duminică), retragerea se va face din Piața Regele Ferdinand I, unde se vor desfășura formațiuni de luptă și dansuri ale domnițelor, se va  vorbi despre proiect, documentare istorică și potențialul cultural turistic al activității și al orașului. Ne dorim să implicăm comunitatea în acest tip de activitate, să-i obișnuim cu ea, să-i chemăm alături de noi în zi de sărbătoare, deja am avut bucuria să vedem cetățeni costumați în straie medievale care au venit să vadă straja pe ulițele vechii cetăți”, mai spune Nicolae Lupu.

Weekend plin de distracție la Festivalul Medieval de la Mediaș

0

Municipiul Mediaș găzduiește în weekend a 12-a ediție a Festivalul Mediaș Cetate Medievală-Târg de Meșteșuguri Vii. Evenimentul debutează vineri, cânt între orele 7-13 are loc instalarea meşteşugarilor şi a Calfelor călătoare în Piaţa Regele Ferdinand I, iar la ora 14 este programată deschiderea Târgului Medieval cu prezentarea meşteşugarilor. Ziua a doua a festivalului, sâmbătă, debutează la ora 10.00 cu instalarea Calfelor Călătoare şi a Ordinelor Cavalerești în centrul istoric al municipiului, iar la ora 14 se va desfășura Parada Medievală pe traseul Piața Regele Ferdinand I – strada Stephan Ludwig Roth – strada Mihai Eminescu – strada Constantin Brancoveanu – oprire la Turnul Pietrarilor – strada După Zid – strada Târnavei – strada Cloşca – oprire Turnul Forkesch- strada Unirii – strada Pompierilor- strada Stephan Ludwig Roth – Piaţa Regele Ferdinand I. La ora 15 are loc deschiderea oficială a festivalului, iar un sfert de oră mai târziu vorfi prezentate ordinele cavalerești și calfele călătoare prezente la eveniment. La 15.30 are loc un intermezzo de dansuri medievale cu Nosa și domnița Alina, la aceeași oră urmând să înceapă și Festivalul Copiilor. Acesta cuprinde, printre altele, spectacolul de teatru – „Păcală și Tândală”, un spectacol de magie, face-painting și teatru de păpuși.
Un punct de interes al zilei de sâmbătă este spectacolul pe cai „Lupta cavalerilor pentru cucerirea domniței”, alături de Cimpoierii din Transilvania la Clubul Sportiv Scolar Mediaș, iar la ora 19 sunt programate spectacole ale ordinelor cavalerești. Concertele serii debutează la ora 19.50, înLupus Dacus. A doua zi a festivalului se va încheia cu spectacolul  “Domnița și dragonul”- muzică, dans și jonglerii cu foc susținut de Bistrița medievală și un spectacol pirotehnic al celor de la Sirius.
Ultima zi a Festivalului Mediaș Cetate Medievală începe la ora 10 cu târg medieval și animație cu cavaleri și domnițe, iar o oră mai târziu, cei mici vor avea parte de un nou Festival al Copiilor. La ora 15 este programată o nouă paradă medievală, iar la 16.30 are loc un concert susținut de formația “Huniadi Cantores”. Concertele serii debutează la 19.40 cu formația “Cimpoierii din Transilvania”, iar la 20.20 are loc concertul de muzică medievală cu „Truverii”. La ora 21 va urca pe scenă și trupa Ad Hoc. Ultima seară a festivalului se va încheia cu un spectacol pirotehnic susținut de Paladinii de Teraa Medies și proiecții 3D. „Festivalul “Mediaş – Cetate Medievală” invită şi anul acesta întreaga comunitate medieşeană, dar şi oaspeţi de pretutindeni, să participe la sărbătoarea tradiţiei, portului, spiritului legendei şi misterului”, au declarat organizatorii.

1.142 de pacienți operați pe creier și coloană

Polisano aniversează trei ani de la deschiderea secţiei de neurochirurgie, perioadă în care echipa de medici a operat 1.142 de pacienţi cu maladii ale sistemului nervos central şi periferic. Pentru a marca acest eveniment, spitalul a organizat, în perioada 1-2 iulie, simpozionul ştiinţific internaţional „Neurochirurgia Mileniului 3”, unde au conferențiat nume grele din neurochirurgia mondială.
De la înfiinţare, în cadrul Secţiei de neurochirurgie, s-au consemnat două premiere naţionale: rezecția tumorală folosind tehnica prin fluorescență indusă de acidul 5-aminolevulinic (preparatul Gliolan), efectuată ulterior unui număr de 30 de pacienţi, respectiv tratamentul minim invaziv al nevralgiei trigeminale folosind compresiunea cu balon. De asemenea, printre cele mai mari performanţe ale secţiei se numără realizarea cu succes a unor proceduri minim invazive de ultimă generaţie – tratamentul chirurgical al tumorilor de hipofiză prin abord endoscopic transnazal transsfenoidal, tratamentul endovascular al malformaţiilor vasculare ale sistemului nervos şi efectuarea intervenţiilor chirurgicale complexe în sfera vertebro-medulară, incluzând tumori medulare, vertebrale şi reconstrucţii vertebrale.
30 de copii operați pro-bono
În cei trei ani de la deschiderea secției, echipa medicală a operat pro-bono peste 30 copii suferind de malformaţii congenitale ale sistemului nervos – hidrocefalie, tumori cerebrale sau tumori spinale – copii care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse sau din centre de plasament.
„În ultimii ani, conceptul de neurochirurgie minim invazivă, „Key-Hole Neurosurgery“ şi dezvoltarea tehnologiei ne-au deschis noi orizonturi, ne-au ajutat să creştem siguranţa actului chirurgical şi să îmbunătăţim prognosticul pacienţilor noştri. Mai ales că, de la an la an, numărul pacienților cu afecțiuni neurologice a crescut; la noi vorbim de o creștere de peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. În cadrul Spitalului European Polisano investim permanent în aparatura modernă şi în pregătirea echipei de medici, pentru a aborda patologia neurochirurgicală la cel mai înalt nivel şi în condiţii de maximă siguranţă. În viitor, vom continua pe calea inovaţiei şi autodepăşirii, implementând în continuare cele mai bune practici la nivel internaţional”, a declarat dr. Claudiu MATEI, medic primar neurochirurg şi şeful Secţiei de neurochirurgie a Spitalului European Polisano.
Secţia de neurochirurgie a Spitalului European Polisano funcţionează, încă de la deschidere, după un concept terapeutic modern, fiind organizată după modelul german, în două centre: “Centrul de chirurgie a capului şi gâtului”, cu o echipă de neurochirurgi, oftalmologi, medici ORL, chirurgi specialişti în chirurgia oro-maxilo-facială, neuroradiologi, neurofiziologi, psihologi şi un “Centru de chirurgie spinală”, cu o echipă compusă din neurochirurgi, ortopezi şi radiologi.

Premiat la CANNES 2016, „Toto și surorile lui” se va proiecta la ASTRA FILM CINEMA

Realizat de Alexander Nanău, „Toto și surorile lui” este unul dintre cele mai apreciate documentare românești din ultimii ani. Prezentat la numeroase festivaluri de film internaționale, producția a obținut Prix France Culture Cinema la ultima ediție a Festivalului de la Cannes și va fi proiectată joi, 7 iulie de la ora 19:00 la Astra Film Cinema – Piața Mică nr. 11.
Filmul prezintă povestea lui Totonel, un puști de 10 ani din Ferentari care locuiește cu surorile lui mai mari, în timp ce mama sa se află la închisoare pentru trafic de droguri. Prin garsoniera celor trei trec în fiecare zi diverși unchi, vecini sau necunoscuți, toți consumatori de droguri. Cei trei trebuie să găsească mijloace de supraviețuire, să gătească, să facă curat și să treacă peste iarnă. În timp ce sora lor mai mare devine dependentă de droguri, Toto și Ana își croiesc un drum de la un centru de sprijin unde merg la școală către un adăpost instituțional. La centru, Toto descoperă dansul hip-hop, se antrenează, participă în competiții și încearcă să facă față, alături de sora lui, tuturor presiunilor menținute de fostul mediu în care au trăit.
Intervențiile regizorului sunt minimale, Alexander Nanău permite spectatorilor să pătrundă total într-un mediu intim deosebit de violent – atât fizic cât și psihic -, în care oameni își injectează heroină, se înjură și bat, sau se șantajează emoțional sub efectul dependenței. Un acces direct într-o realitate care pare foarte distantă, dar care se află în imediata noastră vecinătate.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar accesul se face cu 30 de minute înaintea începerii proiecției. Mai multe informații la tel: 0751.166.516.
Trailer: https://youtu.be/U0e-XcaRUTI

Premii de la ”Apă Canal” Sibiu pentru abonații cu plata la zi

0

Urmare a extragerii din data de 1 iulie a.c. desfășurată la casieriile societății „Apă Canal” SA, câştigătorii lunii sunt:
 

  • Municipiul Sibiu: Letiția Bondea, strada George Coșbuc nr. 32; Ionel Coman, str. Podului nr. 28 și Augustin Mureșan, str. Mitropoliei nr. 28;

 

  • Municipiul Făgăraş: Adrian Kellner, str. Câmpului nr. 55; Corina Rotaru, str. Negoiu 44 și Marcel Dobre, str. Eprubetei nr. 6;

 

  • Oraşul Avrig: Gheorghe Roman, str. Brukenthal nr. 66; Ana Coțofană, str. Eroilor nr. 56 și Dumitru Jugărean, str. Izvorului nr. 26.

 

  • Oraşul Cisnădie: Ioan Bădilă, str Stupului nr. 14; Marian Druță, str. H. Gmeiner nr. 13 și Emil Geantă, str. Lungă nr. 45;

 

  • Oraşul Ocna Sibiului: Dumitru Cărăbulea, str. De Jos, nr. 57; Vasile Izdrailă, str. Fabricii nr. 13 și Anica Tomuță, str. Tineretului nr. 2;

 

  • Comuna Șelimbăr: Raluca Aber, str. Tătărăscu nr. 3 B; Matius Hothază , str. Horia nr. 13 și Liviu Anghelina , str. Țuculescu nr. 13.

Premiile acordate constau într-o baterie de cadă-duş pentru locurile I, o baterie de lavoar pentru locurile II și un joc educațional „Salvează picătura” pentru locurile III. Câştigătorii sunt aşteptaţi să-şi ridice premiile la sediile „Apă Canal” din localităţile participante.La extragerea din 1 iulie 2016 a Concursului „Apa este viaţa” organizat de „Apă Canal” SA Sibiu au participat  3.024  persoane, care au achitat factura lunii iunie a.c. şi au completat taloane de participare distribuite în casierii.  Următoarea extragere va avea loc luni, 1 august ac, orele 9,30 putând participa toţi abonaţii cu plata la zi a serviciilor de apă şi canalizare.
 

Vă rugăm, pentru Hristos, împăcați-Vă cu Dumnezeu

Suntem în Duminica Sfinților Români. Am scris de fiecare dată că așezarea Duminicii acesteia imediat după Rusalii și îndată după Duminica Tuturor Sfinților arată modul în care Duhul Sfânt se „imprimă” în fiecare națiune, pe măsura credinței și făptuirii fiecărui popor.

Evangheliile care marchează sărbătoarea (Matei 4.18-23 și Matei 5, 14-16; 10. 32-33, 17.18-22) sunt dublate de texte ale Epistolelor către Romani (2.10-16) și către Corinteni (2 Cor. 5.17-20; 6. 1, 3-7, 10; 13, 11).

Remarcați cât de greu le-a venit alcătuitorilor structurii lecturilor să se așeze pe un singur text? Dragostea te face, creștin fiind, dăruitor de cuvinte înălțătoare celor care ți-au înălțat viața la lumină. Nu te poți opri și nu ai alegere. Ai vrea să spui că fiecare text se potrivește câte unui sfânt.

Îngăduiți-mi să vă chem să medităm împreună la chemarea Sfinților Români. Epistola Sfântului Pavel, a doua adresată Corintenilor, consemnează: „Dacă cineva este în Hristos, este o făptură nouă: lucrurile vechi au trecut și iată s-au înnoit. Și toate sunt de la Dumnezeu, cel care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos și ne-a dat misiunea împăcării. Așadar, Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neținând seama de greșelile oamenilor și încredințându-ne cuvântul împăcării. Noi suntem deci solii lui Hristos, ca și cum Dumnezeu v-ar îndemna prin noi: vă rugăm, pentru Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu! (2 Cor. 5.17-20).

Cum sună cuvintele acestea în România dezbinării și mediocrității? Lipsa de împăcare în Dumnezeu este pricina ruperii, deșirării noastre ca popor. Iar sfinții se roagă de noi să reîmpăcăm inimile, faptele, valorile pentru care trăim cu cele dăruite nouă de la Hristos Dumnezeu, Înnoitorul și Restauratorul lumii. Arhimandritul Paisie de la Hilandar ne spune că pătimirea este leacul pentru fiecare patimă (La Dumnezeiasca Strajă, 2016, p.116). Oare vom pricepe vreodată că pătimirile ce ne vin și ne rănesc și ne zdruncină și ne împuținează viața sunt medicamentele vindecării din propriile noastre patimi? Că tot ce vine peste noi sunt liniile de forță ale unei pedagogii care ne apropie de mântuire? Cei pe care-i prăznuim în Duminica aceasta au înțeles. Nevoința lor, martiriul lor pentru credință, cuvioșia vieții ori luciditatea mărturiei ne vindecă până astăzi în patimile noastre. Sunt martorii lui este posibil! Prin harul lui Dumnezeu născuți între noi, trăind și pătimind pentru Hristos, ne sunt modelele Împărăției ce va să vie! Nici unul nu moare fără rod. Să ne împăcăm dar cu Dumnezeu! Și să-i trăim dreptatea. Ca să devenim în El!

Sărbătoarea speranţei

Nu se ştie cine dă şi cine primeşte” – este citatul lui Noica ce a inspirat o mână de oameni temeinic pregătiţi să facă minuni pentru aproape 2.000 de persoane dependente îndeosebi de alcool, dar şi de droguri, jocuri de noroc sau cu alte adicţii. De 20 de ani, reuşesc să ajute fără încetare oameni cuprinşi de suferinţă, de disperare, familii distruse de câte un membru căzut în patimi ce păreau fără cale de întoarcere. Şi totuşi, prin terapii de grup, prin discuţii individuale, prin metode psihologice bine studiate, prin ergoterapie şi, mai ales prin dragoste, credinţă şi răbdare, doctorii şi terapeuţii Crucii Albastre îşi simt împlinită vocaţia atunci când cei care până atunci orbecăiau rătăciţi prin întuneric, reuşesc să vadă din nou lumina speranţei. Nu este o rușine să fii bolnav. Dar este o rușine să nu te tratezi” – le-au spus de fiecare dată celor care au trecut pragul centrului, unii reuşind să îşi învingă dependenţa din prima, iar alţii abia după mai multe încercări.

A devenit deja o tradiţie ca în prima sâmbătă din luna iulie, foştii pacienţi ai Aşezământului Nazaret din Şura Mică să îşi dea întâlnire la Ziua Porţilor Deschise, pentru a-şi reînnoi angajamentul pe care l-au făcut în momentul „trezirii” – acela că nu se vor mai lăsa niciodată înfrânţi de viciu, ci doar propria lor voinţă îi va supune, că nu vor mai fi îngenunchiaţi şi vor şti că cineva este oricând acolo pentru a le oferi sprijin să meargă mai departe.

Întâlnirea aceasta nu este destinată doar pacienţilor care au trecut pragul centrului, ci se doreşte a fi un prilej de conştientizare atât pentru autorităţi, cât şi pentru noi toţi, cei care putem sprijini fie prin donaţii, fie prin implicare, fie prin recomandări, ca astfel de centre să funcţioneze în continuare, pentru că statul român încă nu oferă astfel de soluţii de recuperare. La ora actuală, statisticile pe linie de alcoolism în România sunt cutremurătoare. Ţara noastră ocupă un dramatic loc 5 în lume în privinţa consumului de alcool pe cap de locuitor, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar aproape două milioane de români consumă alcool peste limitele admise. În lipsa autocontrolului, aceste persoane dependente de diverse substanţe generează alte milioane de victime colaterale – copii, părinţi, soţi – nevoiţi să suporte experienţe traumatizante, cu efecte de multe ori iremediabile.

Sâmbătă, la Şura Mică este sărbătorită speranţa şi încrederea în oamenii care au fost marginalizaţi de toţi. Dependenţii care se zbat în drame de nedescris sau cei care trăiesc alături de alcoolici consideraţi incurabili se pot convinge, atât la evenimentul de sâmbătă, cât şi în orice altă zi, că la Aşezământul Nazaret încă se mai întâmplă minuni.

Sumar fierbinte

0

Relativismul în fizică e o bază a cercetării științifice. În afara acestui cadru, relativismul devine o plagă a societății, dubiul nu chestionează acțiunile, ci pune sub semnul întrebării adevărurile cele mai simple.

Guvernatorul Băncii Naționale a atacat dur pe cei ce s-au pus sub protecția Legii dării în plată, apărând, în schimb, băncile din România. Domnul Isărescu nu a schițat însă niciun protest la adresa băncilor când acestea au transformat milioane de cetățeni în datornici, prăbușind acum șapte ani economia. În ciuda unor comisioane aberante, a celei mai mari rate a dobânzii din Uniunea Europeană, mediul bancar se plânge de o lege proastă, concepută de un parlamentar populist, uitând esențialul, băncile au și ele o mare parte din vină!
Recent, Guvernul României a publicat salariile bancherilor din băncile de stat, deloc mici, de zeci de mii de euro pe lună. Profiturile băncilor în ciuda fluctuațiilor economice rămân foarte ridicate. Atunci de unde această furie împotriva cetățeanului îndatorat dincolo de capacitatea sa de plată?
Dacă vorbim de acțiuni guvernamentale, merită să menționăm inițiativa Ministrului Agriculturii ce dorește restrângerea posibilității de achiziție a terenului arabil de către străini. Dincolo de profilul european și profesionist al multor miniștri, inițiativa legislativă guvernamentală miroase a naționalism feroce. „Să nu vindem terenul sfânt al țării străinilor!” Diferența de discurs dintre mesajele Brexit ale naționaliștilor conservatori britanici și acest gest guvernamental românesc e minimă.
Cazul particular al României și al falsurilor sale promovate de naționalism (deseori cu accente șovin-xenofobe) e instructiv. Justificarea naționalismului ne-a făcut orbi când evreii erau masacrați de statul român în istoria modernă. Ceaușescu, torționarii Securității, nemernicii pe care îi înhață azi mereu DNA-ul sunt români verzi autentici. Exact ca și acel primar din Argeș, arestat după un flagrant de luare de mită, după trei săptămâni de la alegeri.
Lăsând la o parte cacealmaua britanică a șantajului său nereușit la adresa Uniunii Europene, transformată într-o catastrofă de proporții cosmice, merită să acordăm puțină atenție și tărâmurilor însorite levantine.
Armele furnizate de CIA și Arabia Saudită rebelilor din sudul Siriei au fost furate, conform Agenției de presă Reuters, de către agenți ai serviciilor secrete iordaniene. Armamentul a ajuns pe piața neagră și a fost utilizat în atentatul din capitala Iordaniei, Aman, în urma căruia au murit doi americani.
În aceeași arie geografică fierbinte, în Liban, s-a petrecut un atentat sinucigaș într-un sat creștin, nerevendicat de Daesh, dar care a stârnit îngrijorare în mediul politic libanez, în special al Hezbollah.
Unica veste bună din zonă a fost reconcilierea turco-israeliană. Asta până când un rus, un uzbek și un kârgâz au decis că merită să ucidă zeci de oameni într-un aeroport din Istambul pe temeiul convingerilor unei ideologii antiumane. Trăim într-o lume nebună de legat.

Sfântul

0

În urmă cu doisprezece ani, pe 1 iulie, în seara dinaintea prăznuirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, în cetatea Sucevei, am primit de la poporul român cea mai uimitoare lecţie de iubire, respect şi închinare veşnică şi care mi-a tăiat răsuflarea.

Mulţime de popor umplea cetatea, pe ziduri străjerii cu făclii şi o boltă înstelată deasupra noastră. Se împlineau 5oo de ani de cînd – cum zice în Letopiseţul său cronicarul Grigore Ureche – … pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său … Ce după moartea lui, până astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă“. Adică cel sfânt, căci pentru popor încă de atunci Vodă Ştefan intrase în ceata sfinţilor!
După jumăte de mileniu, la Suceava, veniseră ţărani în preafrumoase straie strămoşeşti chiar şi de peste Prut si de prin Ucraina, porniţi pe jos pe drumuri numai de ei ştiute. Veniseră si capii ţării cu bodyguarzii lor, dar n-a fost chip să ţină vre-un discurs, căci neamul românesc vroia altă rânduială: să cânte, să viersuiască, să-l vadă pe Vodă în Apus de soare” şi să plângă. Plângeau femeile fără să-şi ascundă lacrimile, plângeau bărbaţii cu frunţile plecate, plângeam şi noi, echipa Radio România în transmisie directă, iar doi paşi mai încolo lăcrimau zdrahonii preşedintelui.
M-am întrebat atunci ce fel de Domn a fost acesta, pe care românii l-au purtat în sufletul lor etnic timp de 5oo de ani şi plâng şi azi de dorul lui?
Un Domn al Iubirii, al Iubirii de Hristos şi de neamul său, un Domn care a condus ţara cu Dumnezeu, căci fără El nimic nu putea face. Doar l-a avut duhovnic pe Sfântul Daniil Sihastrul! Ţara i-a fost crucea pe care a purtat-o cu credinţă şi smerenie, pavăză creştinilor în calea păgânătăţii i-a fost misiunea încredinţată lui de Dumnezeu, iar sfintele biserici pe care le-a ctitorit – sigiliu pe sufletul etnic şi destinul cosmic al românilor, pe care atât de mult i-a iubit.

Sfântul ne apără încă şi azi, când iudele ne vând la bucată. Nu rareori am auzit spunîndu-se că dacă Sfântul Voievod Ştefan cel Mare nu ar fi fost înmormîntat la Putna, hulpava Rusie ar fi muşcat mult mai adânc din trupul României.

Cum să nu-ţi fie dor de un astfel de conducător de ţară?!

Notiţă: Să nu vă miraţi că v-am propus să recitiţi acest articol. E scris cu drag de neamul românesc şi marii săi Domnitori. Chiar azi, în 2 iulie, acum 512 ani, pe la ceasurile dimineţii, a plecat la Domnul marele şi sfântul Voievod al românilor, Ştefan.

Câștigătorul unei medalii de aur la Jocurile Olimpice va fi premiat cu 70.000 de euro

Câștigătorul unei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro va fi premiat cu 70.000 de euro de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român, a anunțat luni președintele COSR, Alin Petrache.
Citește mai multe pe agerpres.ro