Membrii Consiliului Local al Tinerilor Mediaș au fost prezenți la un supermarket din oraș pentru a efectua cumpărături în cadrul campaniei „Hrănește un Zâmbet”, destinată copiilor care provin din familii cu venituri reduse din Mediaș și Ighișul Nou. De asemenea, și membrii Asociaţiei Uniunea Tineretului Democrat Maghiar Mediaş, au făcut cumpărături într-un supermarket din oraş. Aceştia s-au alăturat campaniei din dorinţa de a sprijini Consiliul Local al Tinerilor din Mediaş, respectiv tinerii defavorizaţi din Mediaş şi Ighişul Nou dar şi pentru a oferi un exemplu medieşenilor. Conducerea Uniunii Tineretului Democrat Maghiar Mediaş încurajează susţinerea acestei campanii şi consideră proiectul Consiliului Local al Tinerilor un proiect de mare necesitate în municipiul Mediaș.
Campania „Hrănește un Zâmbet” se desfășoară în perioada 16 noiembrie-14 decembrie 2016. Scopul acestei campanii este acela de a ajuta material copiii care provin din familii cu dificultăți financiare, atât din municipiul Mediaş cât şi din satul aparţinător Ighişul Nou. În acest sens, s-au amplasat în supermarketurile Billa din zona pieței și zona Vitrometan, Penny Market și Konsta Splendid din zona Gura Câmpului și Vitrometan coşuri special amenajate în care medieşenii pot dona alimente neperisabile şi produse de igienă. În ultimii ani, Consiliul Local al Tinerilor Mediaș a oferit prin intermediul campaniei „Hrănește un Zâmbet” peste 3.000 de pachete copiilor și elevilor înaintea sărbătorilor de Crăciun și Paști.




