Acasă Blog Pagina 5628

Cea mai lungă scrisoare

Proiectul de revizuire a Constituţiei, propus de Coaliţia pentru Familie, a încheiat cu succes prima etapă. 3 milioane de români şi-au exprimat voinţa ca familia să fie definită în Constituţie drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie, opunându-se astfel unor eventuale căsătorii între persoane de acelaşi sex. Colectarea semnăturilor a fost faza definitorie a iniţiativei, deoarece confirmă ataşamentul românilor faţă de valorile creştine.

Astfel, în data de 24 mai, la Senatul României au fost transportate aproape 15.000 de dosare ce conţin cele 3 milioane de semnături adunate din toată ţara, validate de primăriile din fiecare localitate de provenienţă, această cifră imensă fiind atinsă prin implicarea unui număr de aproape 80.000 de voluntari. Alături de documente, a fost depusă şi o scrisoare simbolică, lungă de 30 de metri şi lată de un metru şi jumătate, unde se regăsesc toate semnăturile. Este pentru prima dată în istoria României când există atâtea milioane de semnături pentru revizuirea Constituţiei, de 6 ori mai multe decât ar fi fost necesare pentru acest demers. Solidaritatea umană în acest caz este fără precedent, iar o posibilă explicaţie pentru această adeziune fără precedent a românilor la principiile religioase tradiţionale ar putea-o reprezenta valul de refugiaţi musulmani care au invadat în ultima vreme Europa.

Pentru a se concretiza, proiectul de lege trebuie să primească avizul Curţii Constituţionale, care are la dispoziţie un termen de 60 de zile să se pronunţe. După aceea, este nevoie să intre pe ordinea de zi a Parlamentului, iar undeva, în toamnă, poate chiar odată cu alegerile parlamentare, să aibă loc un referendum pentru revizuirea acestui articol 48, alineatul 1, din Constituţie. Există un exemplu recent în acest sens în Europa, şi anume, în Slovenia, unde, prin referendum, cetăţenii au ales să respingă căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Şi în Croaţia, în anul 2013, aceste căsătorii au fost interzise tot după un astfel de referendum prin care a fost revizuită Constituţia.

Indiferent de vocile care se declară revoltate de acest proiect, ataşamentul faţă de valori de care românii au dat dovadă într-un număr impresionant nu va putea fi ignorat pe viitor.

Urmărind cu o relativă îngrijorare

Influența individului în societate seamănă deseori cu eforturile unui maestru gravor asupra unei suprafețe metalice. Deseori, rezultatul e doar o mâzgăleală fără rost, pentru că artiștii sunt puțini și sensibilitatea sufletului găsește rareori calea.
Trăim grozav în România. Suntem ultima țară din Europa la educație, sănătate, nivel de trai, igienă și cultură. În România, țara dezinfectanților spitalicești diluați, taxele sunt colectate doar jumămatate și, din banii ăștia, mulți dispar prin fenomenul de corupție generalizată. Nu numai că am ajuns să luăm și o sticlă de clor pe lângă pansamente și catgut când mergem în spitale, dar ne-am descoperit probleme existențiale majore. Bravii noștri compatrioți au aflat pericolul social care ne paște – homosexualii.
Trei milioane de români au lăsat la o parte copii flămânzi și rapacitatea corupției politice pentru un demers democratic, dar complet inutil. A cere reformă constituțională pe acest subiect, e o cheltuială de energie sub forma unei risipe.

Suntem devotați tradițiilor istorice induse cu naționalismul în sânge. Pe vremuri ardeam ogoarele și otrăveam fântânile în calea turcilor. Astăzi, otrăvim spitalele și pârjolim cluburile.
Ne apropiem de finalul campaniei electorale și anchetele asupra dezinfectanților din spitale se apropie de măreața mizerie și mari
i hoți din spatele etichetelor. Ministrul sănătății pare dornic să rezolve această problemă a achizițiilor din spitale, dar și întărirea capacității de control a ministerului. Serviciile secrete au fost prinse nu numai pe picior greșit, dar imaginea publică a SRI a avut grav de suferit în urma decesului patronului Hexi Pharma. Klaus Iohannis s-a grăbit să garanteze pentru SRI și, în siajul suspectului de serviciu, s-a așezat complet gratuit și locatarul de la Cotroceni. Problema e cât se poate de gravă și ușurința verdictelor oferite de comisia parlamentară de control a SRI e ridicolă.

Bine că a trecut de comisie cu aviz favorabil renumitul pachet de legi Big Brother. Așa cum multe legi absurde, sau cel puțin discutabile, au fost aprobate de toată lumea și acesta probabil va ajunge în Monitorul Oficial în deplină liniște.

Ne așteaptă în luna ce va urma legi noi și pregătirea alegerilor generale din toamnă. Cu atâtea situații „delicate” domnul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a spus că: „ Domnul preşedinte Iohannis să stea liniştit, că nu îl suspendăm, nu avem de gând să facem asta. Guvernul nu poate să stea la fel de liniştit, pentru că guvernează din ce în ce mai rău.
Dacă președintele dă un cec în alb serviciilor secrete pentru o problemă ce ținea de sănătatea generală a populației, iar sănătatea românilor nu e o temă de siguranță națională, putem observa și noi cu atenție și să ne considerăm informați când ni se prăvălește în cap vreun crucifix înfuriat de „decadența occidentală”.

Stiletul otrăvit

0

Pe poporul român s-au făcut, în istoria sa recentă, tot felul de experimente şi s-au testat tot felul de „modele”, până am ajuns un stat de drept mafiot, o dictatură democratică a ticăloşiei şi un s(t)at fără câini. Armele de distrugere în masă a românilor sunt cât se poate de diversificate, de la vaccinuri mutilante sau chiar ucigătoare, până la deşeuri toxice servite drept hrană, de la apa de robinet plină ochi de lamblii şi vândută ca apă minerală cu proprietăţi vindecătoare, până la bombonierele experimentale din farmacii, din care eşti împins de publicitate să te înfrupţi. Expropriat, retrocedat, defrişat, deposedat, suprataxat , superstresat şi veşnic calomniat, prăpăditul ăsta de român are un tupeu nemăsurat să se reinventeze, să se regenereze, ba mai mult, să învieze după modelul lui Hristos, pe care cohorte de slugi ale lui Satan se chinuie să i-L smulgă din piept, dacă se poate cu inimă cu tot.

Dar iată, fraţi români cu ochii închişi, că acum chiar ni se pregăteşte ceva, de data aceasta ireversibil. Un stilet muiat în cea mai perfidă otravă va fi înfipt cât de curând, prin lege, în chiar viitorul neamului românesc: pervers numita educaţie pentru „sănătate”. Şi ce e mai greu de contracarat este servilismul miilor de idioţi utili, care vor sluji distrugerii ireversibile a fibrei naţionale, iluzonându-se că sunt „moderni” şi „dezinhibaţi”, şi dascăli, şi părinţi. De autorităţi nu merită să vorbeşti, căci sunt de-a dreptul criminale.

Ce se poate întâmpla? Dacă zombificarea României, prin aşa zisa educaţie pentru sănătate, se va impune prin lege, am pus-o de mămăligă tot neamul. Consumatori de chimicale, am ajuns într-un sfert de veac un popr de înfundat spitalele. Staţi să vedeţi cum vom arăta dedulciţi din pruncie la consumul de pornografie!!! Aruncaţi, vă invit, o privire în ograda altora, de la case mai mari, ca cea americană: consumul de pornografie dă dependenţă în 2-3 săptămâni, mai rapid şi mai grav decât cel de cocaină. 7o% din bărbaţii americani şi 3o% din femei, atinşi de această dependenţă, sunt semilegume agresive în orice relaţie şi clienţii a mii de psihoterapeuţi. Un enorm sistem de corupţie a omului prin pornografie aduce oficial un câştig anual de 5o de miliarde de dolari corupătorilor. Căutaţi pe net un Om, Virgiliu Gheorghe, şi plecaţi urechea inimii şi a minţii la ce are a vă spune acest apărător al vieţii, mai ales voi dascăli şi voi tineri binecuvântaţi de Dumnezeu cu copii. Opriţi cu orice preţ legea care va permite slugilor lui Satan să înfigă stiletul otrăvit al josniciei în puritatea, gingăşia şi inocenţa copiilor de români, ca să nu dăm tot neamul o aspră socoteală înaintea lui Dumnezeu!

Să învățăm prin joc, la Scoala 21

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 21 din Sibiu au participat, în perioada 7 – 13 mai, la o întâlnire, în Italia, în cadrul unui Proiect de Parteneriat Strategic Erasmus+, ce are ca temă centrală atragerea elevilor la școală prin intermediul jocurilor, prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului timpuriu. Din delegație au făcut parte directorul instituției de învățământ, prof. Alexandru Tacoi, coordonatorul de proiect, prof. Ileana-Carmen Dămean, și profesoarele Sînziana Salomie, Silvia-Camelia Han, Gianina Moaghen și Crina Constantinescu. Întâlnirea s-a axat pe discuții și activități având ca temă „Învățarea prin cooperare”. Participanții au asistat și s-au implicat în activități și lecții susținute de colegii italieni, alături de elevi. Școla Gimnazială nr. 21 este partener în proiect începând cu 1 octombrie 2015, alături de școli din Bari – Italia, Iraklion – Grecia, Torbali (Izmir) – Turcia, Starachowice – Polonia și Yurukovo -Bulgaria. Până în prezent au avut loc trei întâlniri de lucru, la școli din Turcia, Bulgaria și Italia. Temele și activitățile la care au fost implicați participanții au abordat idei precum „Jocuri pentru dezvoltarea creativității”, „Jocuri în activități extracurriculare” și „Jocuri în învățarera prin cooperare”.

Pe tot parcursul derulării proiectului, elevii au realizat, împreună cu profesorii, logo-uri cu care au participat la un concurs, au realizat înregistrări audio – video cu piese de teatru românești, au confecționat obiecte de artizanat specifice zonei, au elaborat o carte de benzi desenate, după povestea lui Ion Creangă „Ursul păcălit de vulpe”. De asemenea, elevii celor șase țări participante la proiect au făcut schimb de înregistrări cu diferite jocuri specifice lor, au învățat să numere de la 1 la 10 în cele șase limbi, au utilizat la clasă aplicații pe care profesorii lor le-au descoperit în vizitele de proiect. Toate materialele realizate de elevi au fost prezentate, atât în cadrul întâlnirilor la nivel internațional, cât și în școală, părinților, colegilor și profesorilor.

sc 21Proiectul „Learning through games to keep children at school” este sprijinit financiar de Comisia Europeană, iar detalii despre activitățile în care elevii școlii sunt implicați activ puteți găsi pe site-ul proiectului http://sto.starachowice.org/erazmus_plus/index.html sau pe cel al școlii www.sc21sb.ro.

Pan Food, de 15 ani alături de sibieni

 
Pan Food, societate cu capital integral românesc, a fost înființată la Sibiu în 2001 de doi ingineri care și-au dorit să pună bazele unei afaceri durabile. Ioan Stânea din Sibiu și Gheorghe Pristavu din Câmpulung Muscel și-au unit forțele și au pornit o fabrică de dulciuri. Flerul nu i-a înșelat, pentru că, și astăzi, la împlinirea a 15 ani, Pan Food este una dintre puținele unități de produse zaharoase din țară.

Firma a pornit cu 14 angajați care lucrau în două spații închiriate în Sibiu. Odată cu impunerea pe piață a tot mai multor produse din portofoliul firmei, afacerea s-a dezvoltat. În 2007, a fost inaugurată fabrica proprie, construită din temelii, în Parcul Industrial Șura Mică. Unitatea de producție se întinde pe mai mult de o mie de metri pătrați, în care se lucrează la standarde europene, dar după rețete tradiționale românești.

Rețetele tradiționale și inovația – cheia succesului

Un punct esențial în dezvoltarea firmei, s-a produs în urmă cu mai bine de zece ani. Atunci s-a alăturat echipei de specialiști de la Pan Food, Florina Braulik, inginer, care s-a ocupat, atât de activitatea de producție, cât și de cea de creație. Rând pe rând, Florina Braulik a introdus în producția Pan Food rețete noi care, în timp, s-au dovedit alegeri inspirate. În prezent, Florina Braulik este director general adjunct și coordonează o echipă de aproape 90 de oameni, dintr-o firmă care deține în portofoliu zece mărci înregistrate.
 
IMG_2495 - Copy
Îmbinind cu succes valorile tradiției cu ideile inovatoare ale prezentului, Pan Food a creat o gamă variată de produse care, cu siguranță, țin pasul cu calitatea și diversitatea produselor din acest domeniu”, spune Florina Braulik.
Pan Food produce renumita ciocolată de casă „Batonul copilăriei”, iar, din 2013, este lider de piață la producția de ciocolată de casă. Pe lângă asta, Pan Food realizează o gamă largă de produse tip nuga, marca Cindrel, biscuiți umpluți cu cremă, tradiționala prăjitură cu foi Lica și zahăr caramel, salam de biscuiți, nuci umplute cu cremă și multe prăjituri asortate.

Rețea națională de distribuție și export

Produsele Pan Food sunt distribuite în întreaga țară și nu numai. În fiecare județ al României există cel puțin un distribuitor care asigură ajungerea produselor delicioase pe masa tuturor românilor. În plus, gama de produse Pan Food se regăsește pe rafturile marilor lanțuri de supermarket-uri, la prețuri accesibile.
Meritul principal în creșterea vânzărilor îl are directorul acestui departament, domnul Nicolae Anton, care, în cei 8 ani de când este alături de noi, prin perseverență, a reușit să creeze o rețea națională de distribuție. Producția a cresut an de an, mai ales în ultimi trei ani, datorită cerințelor tot mai mari ale pieței, tot mai mulți oameni apreciind și cumpărând produsele noastre”, a mai spus Florina Braulik.

Pe de altă parte, dezvoltarea relațiilor și parteneriatelor externe a fost una dintre principalele preocupări ale experților firmei. Stabilitatea în piață este asigurată și de exportul în peste zece țări din Europa, precum și în Statele Unite și Canada. Peste 20 la sută din producția anuală merge către export, iar relațiile internaționale sunt continuu dezvoltate.

Oamenii, principalul motor al companiei

Colectivul este motorul Pan Food și așa a fost întotdeauna. În fabrica de la Sibiu lucrează câțiva oameni încă din prima zi. Ana Câneanu este una dintre aceste persoane. Întrebată de ce lucrează de 15 ani aici, spune, simplu, că-i place.

IMG_2574 - CopyÎmi place. Mi-a plăcut munca. Îmi place ce fac. Acum lucrăm în două schimburi, dar am lucrat și trei și mi-a plăcut. Îmi place colectivul. Eu fac parte dintr-o echipă de cinci oameni și suntem ca o familie, ne ajutăm”, spune Ana Câneanu.

Compania își propune să crească, în următoarele trei luni, numărul angajaților, cu minim 40 la sută, odată cu inaugurarea unei alte linii de producție și introducerea în portofoliu a unei game noi de produse.

Ne-am clădit afacerea de la zero, pe criterii solide, cum ar fi încrederea în oameni, calitatea produselor și respectul față de consumatorul final. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, numărul clienților noștrii crescând an de an. Vrem să creștem și echipa și ne dorim o colaborare pe termen lung cu angajații, așa cum am dovedit deja că se poate”, a declarat Ioan Stânea, directorul general Pan Food.
Angajații Pan Food beneficiază de instruire la locul de muncă, pachet salarial atractiv, bonuri de masă, bonusuri săptămânale în produse, o cafea pe zi, servicii medicale gratuite, oferite de Clinica Misan Med, transport la locul de muncă, prime de sărbători, și de un mediu de lucru plăcut.
Alăturați-vă echipei!


 

ifm efector și-a deschis oficial porțile, la Cristian

Fideli motto-ului firmei, close to you, reprezentanții ifm efector au ajuns mai aproape de Sibiu și au inaugurat recent cea mai nouă unitate de producție a companiei. Situată în Cristian, firma produce deja, cu 59 de angajați, senzori inductivi de poziție, care vor fi vânduți pe plan mondial. Fabrica ifm a fost construită pe o suprafață de aproximativ 9.000 mp, din care 2800 mp reprezintă partea de producție, iar restul sunt depozite, birouri, laboratoare de dezvoltare, cantină și alte facilități. ifm efector vrea să demonstreze că se poate obține calitate germană, în România.
„Acum câteva săptămâni ne-am hotărât însă, să producem la Sibiu și un alt tip de senzori, anume senzori de proces. Primele pregătiri în acest sens s-au făcut deja, iar primul pas de relocare a acestei linii este planificat pentru anul viitor. Pentru noi este foarte important să îndeplinim, în toate locațiile noastre de producție, aceleași standarde de calitate. Sunt foarte mulțumit de faptul că echipa din Sibiu a reușit să producă încă de la început senzori la calitatea ifm, iar pe această cale doresc să mulțumesc întregii echipe”, spune Martin Buck, preşedintele Consiliului de Administraţie al ifm Stiftung & co. Kg.
ifm efector își propune ca, în următorii ani, să crească constant numărul locurilor de muncă puse la dispoziția sibienilor și să ajungă la 250 de angajați.
„Relația dintre angajat și angajator este pentru noi una foarte importantă. Dorim să dezvoltăm o relație bună cu angajații noștri, o relație care se bazează pe încredere”, mai spune Martin Buck.
ifm este o companie de familie, înființată în 1969 de Robert Buck și de partenerul său Gerd Marhofer. Aflată la a doua generație, firma s-a extins constant, ajungând să aibă în prezent, la nivel mondial, aproximativ 5.500 angajați și o cifră de afaceri de 720 de milioane de euro.
„Suntem prezenți în mai mult de 70 de țări, prin puncte de lucru proprii, care deservesc mai mult de 130 de mii de clienți. Din punct de vedere al cifrei de afaceri, ifm a crescut încă de la înființare, cu aproximativ 10% anual. Mai bine de 40 de ani, ifm s-a bazat pe punctele de producție din Germania, însă odată cu această creștere, ifm a hotărât să se dezvolte și pe plan internațional. De aceea, în anul 2010, ifm a introdus o strategie de internationalizare a producției și s-a dezvoltat în afara Germaniei, prin construcția de noi fabrici. În prezent ifm are 5 noi fabrici la nivel international”, mai spune Martin Buck.
Scopul ifm este ca, până în anul 2020, să existe în fabricile din străinătate, atât parte de producţie, cât şi de dezvoltare pentru toate cele trei divizii.
„ifm dorește să crească în siguranță” 
 

Spectacolul „MaRo” de Szekely Csaba, marele câștigător al Festivalului Comediei Românești

Spectacolul „MaRo” de Szekely Csaba, regia Andi Gherghe, producție a Yorick Studio Târgu Mureș, a fost marele câștigător al celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Comediei Românești – festCO.
Citește mai multe pe agerpres.ro

Hospice exclusiv pentru copii și tineri, deschis la Sibiu

Pentru prima dată în România, un hospice exclusiv pentru copii și tineri a fost deschis la Sibiu într-o clădire a Bisericii Evenghelice dată Asociației „Dr. Carl Wolff”, unde aceștia au acces gratuit la îngrijire. Este un loc în care dragostea și Dumnezeu pot face minuni, dându-ne o speranță că le poate fi mai ușor copiilor bolnavi să îndure suferința, relatează corespondentul AGERPRES.
Hospice-ul de la Sibiu este al treilea din țară unde vor fi aduși copii, din luna iunie. Mai există alte două cu secții pentru cei mici, la Brașov și București. Deja cinci familii din Sibiu, București și Iași s-au înscris pentru a-și aduce copiii la Sibiu. La acest hospice pot veni copii din toată țara, cu diagnostice „cu supraviețuire limitată”, bolnavi de cancer, cu malformații grave, iar costurile nu vor fi suportate de părinți, ci de stat și sponsori.
Hospice-ul de la „Dr. Carl Wolff” se află la distanță relativ mică de centrul Sibiului, mai puțin de jumătate de oră de mers pe jos, aproape de strada Grădinarilor din Sibiu, la doi pași de malul râului Cibin, unde soarele dezmiardă nu doar sălciile, rațele din râu, ci și copiii care se dau cu rolele și bicicletele, dincolo de pod. Aici este căminul spital „Dr. Carl Wolff”, cu două hospice-uri: unul pentru adulți și altul pentru copii. Sibienii cunosc acest loc drept „căminul nemților”, locul unde ești îngrijit ca în Germania și unde se ajunge foarte greu.
Pășesc în holul hospice-ului în care nu am mai intrat de câțiva ani. Mi se spune că hospice-ul pentru copii e în partea cealaltă, departe de bolnavii care luptă să mai trăiască o clipă, o zi, aici. Tocmai în capătul celălalt al curții.
Îmi fac curaj din nou. Pentru că îmi amintesc, în urmă cu câțiva ani, ziua în care la Cluj-Napoca am văzut copii bolnavi de cancer, la tratament.
În fața clădirii hospice-ului pentru copii de la Sibiu îi găsesc pe Hartmut Koschyk, din partea guvernului german, Judith Urban, consulul german de la Sibiu, Paul Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), primarul Astrid Fodor, doctori și doi preoți care se roagă: Ioan Sămărghițan, preot creștin ortodox și Reinarht Guib, episcopul Bisericii Evanghelice din România. Toată lumea este cu capul plecat și doar se roagă. Se spune „Tatăl nostru” în limba germană și în română…
Pășim pe ușa hospice-ului tăcuți și cu inimile strânse, deși aici încă nu au fost aduși copiii bolnavi.
Discursurile oficialilor sunt foarte scurte și toată lumea are ochii înlăcrimați. Mesajul e același: să facem tot ce putem să ajutăm acești copii să nu moară. Să nu fie singuri. Se cântă și muzică clasică live. Domină în aer doar o grijă specială pentru ceva atât de fragil: viața.
Singura din încăpere care radiază de speranță, dar este o prezență modestă, deși e cea mai puternică, este Ortrun Rhein, directoarea complexului „Dr. Carl Wolff”. Senină, Ortrun Rhein ne explică că aici urmează ca acești copii și părinții lor să primească un „tratament” și pentru suflet, pentru că cea mai mare nevoie e de acest „tratament”.
„Aici intervine hospice-ul care dorește să preia copilul care este cu o boală incurabilă, care are nevoie de îngrijire, dar nu în spital neapărat, care primește tratamente medicale, dar și pentru suflet. O îngrijire de care au nevoie copiii, dar și pentru familiile lor. În general, să ai copilul bolnav, tu ca familie nu mai reziști pentru că nu știi ce să faci, nu știi dacă e bine ce faci și tot speri că se mai poate face ceva. Aici intervenim noi, hospice-ul. Dorim să ajutăm familiile, copiii, să trăiască în perioada aceasta, nu pot să zic să îi ajutăm să treacă cu bine, măcar să-i susținem în perioada asta grea a lor”, declară Ortrun Rhein.
Hospice-ul de copii de la Sibiu are zece locuri, camere cu un singur pat special pentru a le fi cât se poate de ușor micilor pacienți încercați de boli. Mamele, tații, oricine vrea să-i fie alături unui copil de aici are posibilitatea să ceară gratuit un pat care se pliază. Există și două camere cu două paturi, „pentru copii din casele pentru copii, care nu au familii și atunci să fie doi în cameră”, spune directoarea hospice-ului.
Etajul I este gândit pentru copii între 3 și 9 ani, la mansardă sunt așteptați cei până la 17 ani. Aici vor putea sta micii pacienți între câteva zile și câteva săptămâni, „depinde de Casa de Asigurări, dar sigur o să fie copii care vor sta și trei și patru luni aici. O să fie copii care vin aici zece zile, merg acasă și revin. Procesul la copiii cu boli incurabile nu e ca la adulți, de trei săptămâni în general, corpul unui copil rezistă o perioadă lungă unei boli incurabile și atunci și internările o să fie probabil de mai multe ori”, potrivit lui Ortrun Rhein. Misiunea de aici e să faci acești copii „la capăt de drum” să râdă.
Dotarea hospice-ului de la Sibiu e una similară centrelor din străinătate. E un altfel de „acasă”. „Locuința” și „locul de joacă” al unora dintre acești copii va fi doar un pat, unul special, în care să nu mai simtă durerea.
„Ideea care stă la bază, având și hospice-ul pentru adulți, e că în hospice-ul pentru adulți lumea vrea liniște, fiindcă sunt la capăt de drum nu mai vor să audă mult. Într-un hospice pentru copii cred că poți să râzi, să vină un clovn, poți să faci muzica tare și i-ai deranja pe ceilalți. (…) De asta am vrut două clădiri separate. (…) Condițiile aici sunt la un nivel foarte înalt, camerele copiilor au paturi speciale. Pentru că un copil nu doarme doar în pat, trăiește în patul acela, sunt mult mai spațioase, făcute special pentru copii. Camerele au baie proprie. Au un living mare unde se pot întâlni cu familiile, cu frații, întotdeauna avem activități pentru frații lor. Au materiale medicale, concentratoare de oxigen, aparate pentru situații de criză. O să avem un medic și asistent medical în permanență”, explică Ortrun Rhein.
Doi pediatri urmează să fie angajați aici. Copiii vor beneficia și de ergoterapie și terapie prin muzică, vor avea psiholog, un medic permanent. Nu se știe sigur cine va rezista aici pe termen lung, în lupta acestor copii pentru viață. Directoarea recunoaște că, „impactul va fi atât de mare pentru angajați, încât poți să știi numai după ce începi, cine rămâne și cine nu rămâne. Am sigur trei asistente care au mai lucrat în domeniu, dar până la numărul complet îți chemi oameni, îi pregătești și mai vezi”. Angajații vor fi plătiți și din sponsorizări.
„Aici vrem să fie ca un fel de acasă. Mămicile au posibilitatea în două locuri să le mai gătească ceva, pentru că multă dragoste merge și prin stomac. Avem o grădină foarte frumoasă”, ne descrie Ortrun Rhein.
Hospice-ul pentru copii va funcționa într-o clădire care exista și care a fost transformată la standarde europene, cu o investiție de peste 110.000 de euro, cu sponsorizări doar din Germania. Pentru a ajunge acești bani, câțiva jurnaliști germani din Landul Bavaria au făcut lobby la ONG-urile de acolo. Deocamdată, la Sibiu se așteaptă un aviz de la Ministerul Sănătății, urmând să se realizeze contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, în așa fel încât copiii să fie îngrijiți aici gratis. Finanțatorii principali vor fi Casa de Asigurări de Sănătate și sponsorii, două fundații germane.
Întrebată de jurnaliști dacă aici poate beneficia de îngrijire și un copil ai cărui părinți nu au asigurare medicală, Ortrun Rhein a răspuns: „Nicio problemă. Dacă părinții nu sunt asigurați, trebuie noi asociația să preluăm costurile, asta nu înseamnă că nu primim copilul.” Pentru ca hospice-ul de copii să funcționeze la Sibiu este nevoie de 200.000 de euro pe an, pentru cele zece locuri, potrivit conducerii centrului.
Acest hospice a luat naștere din suferința unei mame, angajata hospice-ului pentru adulți.
„Noi am avut în rândurile noastre o mamă cu un copil care a fost în situația asta și îți dai seama cât de multă nevoie de ajutor este și cât de mult te poți pierde ca părinte, fiindcă situația este foarte dificilă. De acolo am zis, avem pentru adulți, încercăm și pentru copii să facem… La Sibiu nu e nicio secție oncologică pentru copii. Nu sunt multe secții oncologice, Clujul și Timișoara au. Poți trata ce se poate trata, dar este un moment în care terapeutic nu poți să faci mai mult și îți trebuie multă îngrijire și acolo spitalele au un pic un impas, fiindcă țelul lor este să însănătoșească. Nu să îngrijească de lungă durată. Casele de copii nu au personalul medical care să ofere această îngrijire și aici intervine hospice-ul”, povestește Ortrun Rhein.
Directoarea conduce de un deceniu hospice-ul pentru adulți, unde sunt 14 locuri și unde „tot timpul sunt multe cazuri și se lucrează cu pacienți oncologici la capăt de drum, pacienții venind între două și trei săptămâni. În ultimii zece ani, peste 2.500 de bolnavi de cancer au fost îngrjiți la hospice-ul de la „Dr. Carl Wolff”. Căminul de bătrâni are 106 locuri, funcționează de 20 de ani și încă nu a avut 400 de oameni.
La hospice-urile de la Sibiu bolnavii nu sunt primiți în funcție de banii pe care îi au. Aici orice bolnav este îngrijit fără să i se ceară bani, în ultimele zile ale vieții lui. Numai birocrația din România tulbură locul acesta în care oamenii sunt egali în fața morții.
„Într-un cămin de bătrâni vii să trăiești, într-un hospice vii că ești la capătul drumului. Noi lucrăm cu Casa de Asigurări și mergem pe sponsorizări. Multe familii, când au pacientul la hospice la noi, după aceea, de mulțumiți cum sunt, donează, dar noi nu vrem să punem o taxă fiindcă atunci omul de la țară sau cei care nu au bani ar crede că nu ar avea voie să bată la ușă și nu vreau asta. Acesta este un loc în care… în fața morții suntem egali. Acolo nu contează că unul are nu știu ce și celălalt nu. Pentru noi, este greu și frumos. Și mai e încă ceva: trăim într-o țară în care întotdeauna intervine ceva care te scoate din tristețe sau din disperare, că vin controale, se schimbă regulile, trebuie să faci repede acte. E o luptă… nu ai timp”, concluzionează Ortrun Rhein, directoarea centrului.
Înainte să plecăm din acest loc îngrijit, în care personalul și jucăriile îi așteaptă pe copiii bolnavi să-i ajute, întreb un medic cine este de fapt această femeie pe care moartea celor bolnavi nu o sperie de zece ani.
„Sunt oameni cu care te întâlnești în viață și care au parcă un drum prescris și un astfel de om este Ortrun Rhein. În urmă cu câțiva ani când a ajuns aici directoarea instituției, erau voci care au spus cum poate o fătucă să conducă o astfel de instituție. Și mai e și de meserie teolog. Și uite că a făcut un proiect model, căminul de bătrâni. Și după aceea a spus ‘facem un hospice’. Și a găsit și mijloace bănești și l-a făcut. Și tot Sibiul îi mulțumește pentru asta. Acum face pentru copii. Și îi mulțumim pentru asta”, a declarat pentru AGERPRES medicul Paul Porr, președintele FDGR și tatăl a doi copii.
hospice 1
De la doctorul Porr și de la medicul sibian Adrian Moga, cel care coordonează cel mai modern centru de radioterapie din Sibiu, aflu că nicăieri în județ nu există un spital unde să poată fi internat un copil bolnav de cancer. Sibiul nu are niciun pediatru oncolog, toate cazurile pleacă în alte județe sau la București, cu speranța că vor supraviețui. Copiii bolnavi de cancer de la Sibiu sunt duși în Ardeal, spre exemplu la Cluj-Napoca, pentru tratament. Paul Porr, șef de secție la spitalul public din Sibiu, fost medic la Cluj-Napoca cunoaște Onco-Pediatria clujeană și este convins că și la Sibiu se poate „aduce lumină în ochii” acestor copii.
Agerpres
„Îmi aduc aminte când încă mai eram la Cluj, am fost în câteva rânduri la Onco-Pediatrie cu colegii din Lions, ducând cadouri acelor copii, e cutremurător să vezi copii de 4-5 ani a căror față este deformată de o formațiune canceroasă, care nu mai au păr pe cap din cauza chimioterapiei și care în ciuda acestei situații, când am despachetat cadourile, a apărut o lumină în ochii lor. Eu sunt convins că și în ochii copiilor bolnavi de aici va apare această lumină”, a mărturisit dr. Paul Porr.
În livingul de care vorbește directoarea Ortrun Rhein e un colțar. Pe el așteaptă șapte jucării, un fel de spiriduși cu ochii acoperiți de căciuli, ca să nu „vadă” poate suferința celor ce urmează să vină. Îmi îndrept pașii spre ieșirea din clădire, aducându-mi aminte cum ne rugam înainte să intrăm. Și plec rugându-mă pentru copiii ce o să ajungă aici în mai puțin de o lună: „Tatăl nostru…”

Capsulele din Mures care ii intorc pe turisti cu peste 2.000 de ani in urma

Cine trece pe langa cele doua capsule din localitatea Calugareni din Mures nu poate sa ramana indiferent. Timebox-urile, asa cum sunt numite cele doua pavilioane, gazduiesc o expozitie de arheologie aparte.
Citește mai multe pe stirileprotv.ro

Margareta Pâslaru lansează albumul ”Cum să te las?”, în beneficiul supraviețuitorilor de la Colectiv

De mulți ani, Margareta Pâslaru donează drepturile de autor din vânzarea albumelor sale susținerii diferitelor proiecte umanitare.
Citește mai multe pe agerpres.ro

Franța intră într-o nouă săptămână agitată din punct de vedere social

Apelurile la grevă lansate în sectorul transporturilor în Franța odată cu apropierea începerii Campionatului european de fotbal indică faptul că această țară se pregătește pentru o nouă săptămână agitată din punct de vedere social, sindicatele care se opun reformei Codului muncii sperând să facă guvernul să renunțe la ea, comentează AFP.
Citește mai multe pe agerpres.ro

718 locuri de muncă scoase la concurs, 131 persoane selectate

Bursa locurilor de muncă a revenit săptămâna trecută la Facultatea de Inginerie din Sibiu. Studenţi dar şi persoane mai în vârstă care se află în căutarea unui loc de muncă au avut ocazia să aplice pentru mai multe posturi.
Acţiunea a reunit 30 angajatori din Judeţul Sibiu care au prezentat un total de 718 oferte de locuri de muncă vacante, precum şi cerinţele. Obiectivul evenimentului a fost de a realiza un cadru oportun pentru interrelaţionarea dintre angajatori şi absolvenţi. În ceea ce priveşte numărul de persoane care s-au prezentat cu CV-ul, 131 dintre acestea au fost selectate în vederea încadrării în muncă după susţinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului.
“Bursa locurilor de muncă pentru tineri” a fost organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, în parteneriat cu Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, prin Biroul de Consiliere Psihologică şi ALUMNI.