Într-o conferinţă organizată anul trecut, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca şi preşedintele FITS, anunţa că, în urma implicării ca voluntari în Festivalul Internaţional de Teatru, în rândul tinerilor japonezi a scăzut rata de suicid. Astfel, preluând modelul de la Sibiu, aceştia au început să se implice şi în comunităţile din care proveneau, contribuind la binele societăţii şi totodată vindecându-se ei înşişi, pe dinăuntru, de angoase, depresii, anxietăţi sau sentimente de inutilitate.
Voluntariatul şi implicarea caracterizează tot mai mult şi spiritul sibienilor. Tot mai mult, oamenii aleg să răspundă afirmativ provocărilor lansate de organizaţiile neguvernamentale, pentru a crea în Sibiu un mediu de viaţă mai plăcut şi mai prosper. Cauzele care îi mobilizează variază, de la proiecte în beneficiul sănătăţii, mediului, până la activităţi în domeniul comunicaţiilor, educaţiei, culturii, ori refacerii infrastructurii. Organizaţiile care le propun, nu puţine la număr, doresc, atunci când îndeamnă sibienii la solidaritate, să tragă un semnal de alarmă pentru remedierea unor probleme sau pentru crearea unor condiţii de viaţă mai bune. Faţă de anii trecuţi, impresionează amploarea pe care aceste evenimente o capătă de la un an la altul. În ultimul an, au mai fost organizate evenimente ce ţin de sfera implicării, a voluntariatului, iar oamenii au ales, de fiecare dată, să nu rămână indiferenţi. Aşa s-a ajuns să se facă o curăţenie de primăvară fără precedent pe cursurile apelor, în diverse locuri din judeţ, în Parcul Sub Arini, în Pădurea Dumbrava, pe malurile Cibinului, etc. De asemenea, faţă de anul trecut, la această ediţie a semimaratonului umanitar, organizat în 28 mai, participă aproape un număr dublu de alergători, peste 2.500, semn că sibienii conştientizează tot mai mult diferenţa pe care o face implicarea.
Acestea sunt semne clare că lucrurile se vor mişca pe viitor tot mai mult – imaginaţi-vă cum ar fi ca, în 2017, cam orice lucru ce trebuie îmbunătăţit să se facă în urma unei mobilizări pe reţelele de socializare, ori cu ajutorul unei petiţii promovate în mediul online, aşa cum au reuşit mamele, săptămâna trecută, să obţină dreptul de a fi în spital, alături de copiii mai mici de 14 ani. Nici nu ar fi foarte greu, pentru că aceste evenimente nu implică probe de rezistenţă fizică, ori eforturi supraomeneşti din partea unui singur cetăţean. Este vorba, mai degrabă, de o probă de conştiinţă, de voinţă, de renunţare la comoditate, preţ de câteva ore sau minute. Este un efort mărunt, de solidarizare voluntară cu cauzele umanitare în care credem, însă cu beneficii imense pentru comunitatea în care trăim.

Spectacolul electoral al alegerilor locale s-a scufundat într-o asurzitoare liniște. Ea este tulburată, din când în când, de urmăririle cu atenție prezidențiale. În general, domnul președinte țâșnește în declarații fulminante la 2-3 săptămâni distanță după un eveniment și apoi conștiincios tace cu hotărâre.
În ciuda acestor demersuri politice plictisite, unde demnitarii se joacă de-a baba oarba, iar serviciile secrete de-a recrutatul avocaților, Unchiul Sam e foarte activ. Americanii nu lasă ireproșabila iresponsabilitate românească să vulnerabilizeze flancul estic al Uniunii Europe și al NATO, doar pentru că domnul Dragnea are o condamnare penală.
În România se va desfășura o brigadă de soldați americani, obiectivul antirachetă de la Deveselu a devenit operațional oficial, iar discuțiile ambasadorului american la București cu capetele înfierbântate locale temperează clasicele noastre derapaje. Ba mai mult, Bell Helicopters și Lockeheed Martin, două corporații specializate în tehnică militară, tatonează terenul pentru fabrici de armament și livrări de tehnică de luptă pentru România. Dacă Rusia își flexează mușchii în zonă, România totuși nu mai e, dincolo de retorica de la Kremlin, un spațiu liber de desfășurare a dezechilibrelor proximității ex-sovietice.
Ca o dovadă ignorată de mass media românească e și solicitarea de aderare la NATO a fostei Republici iugoslave a Muntenegrului.
Noi rămânem să ne jucăm de-a politica cu primarii și președinții noștri de consilii județene corupți, condamnați penal, sau doar nesimțiți, jucând o comedie absurdă numită acum campanie electorală. Nu am avut până acum niciodată o astfel de anomalie în care precampania s-a manifestat al naibii de agresiv și populist, iar campania electorală într-o liniște atât de dragă locatarului de la Cotroceni. Drept urmare, vom avea, probabil, reconfirmarea în funcție a majorității primarilor și o înfrângere umilitoare, dar previzibilă a PNL-ului.
Economia românească dă semne de reviriment și chiar de creștere optimistă, din păcate, bazată tot pe consum și cu impact minor asupra bunăstării populației. Un salariu de 1.000-1.500 de lei rămâne norma în câmpul muncii din România, iar nivelul de sărăcie nu prea s-a modificat în ultimii ani.
Până la urmă, nu prea avem de ce ne plânge. Primarii arestați la domiciliu și câștigători fără emoții, cum e cazul la Craiova, sunt de un specific clasic românesc. Asta poate societatea noastră în acest moment, asta ne dorim și asta e alegerea noastră. După ce am plâns amarnic pentru tinerii arși de vii la Colectiv și am cerut o schimbare în stradă a politicii, ne-am văzut de treabă și am revenit la oile noastre. Cam atât ține determinarea noastră comunitară responsabilă, preț de câteva zile.
Vine vara, vin concediile și liniștea se va așterne pe agenda publică. Vom avea nevoie de relaxare pentru a descoperi la toamnă pseudo-campania pentru parlamentare, pentru că așa ne rafinăm noi talentul în arta de a nu face nimic.

Nu rareori mi-a fost dat să întâlnesc printre noi, cu eticheta de „elite”, o marfă uşor vandabilă pe piaţa românească. Nu este vorba de cafeaua cu nume asemănător, ci de o categorie denaturată de conaţionali, care urcă – atunci când neamul se netrebniceşte şi le permite – pe cea mai de sus cracă a ţării (dacă mi-e îngăduită comparaţia cu un copac), de unde scuipă în capul propriei naţii şi cârâie împotriva a tot ce-i românesc. E categoria predilectă pentru recrutarea de icuri.
Pentru cei care şi-au pierdut simţul limbii române de atăta import englezesc, aşa precum şi-au pierdut şi simţul esteticului de atăta import chinezesc, trebuie să precizez că icul e ceva mai puţin decăt o coadă de topor. Coada de topor, sau ceea ce eruditul sociolog Ilie Bădescu numeşte, în excepţionalele sale studii, „rinocer”, contribuie conştient şi, nu rareori bine plătit, la lucrarea agresorului împotriva propriei naţiuni. Recunoaşteţi specia după descrierea faptelor sale : „cel ce şi-a trădat neamul exercită o putere metamorfică asupra celorlalţi din jur pe care-i îndeamnă, cu promisiuni mincinoase, să-şi schimbe chipul şi firea, să se coalizeze, din interior, contra tuturor celor ce nu consimt la acest fenomen de rinocerizare”. Icul, în schimb e doar micul idiot util pe care toporul – de acum cu o zdravănă coadă autohtonă – îl bate în cap până pătrunde în trunchiul naţiei, ca să-l crape mai uşor.
Unde se slăbănogeşte statul, hop şi rinocerii! Unde se scoate ţara la mezat, tropăie de-ţi iau auzul, iar unde se descurajează sentimentul naţional daţi mai totdeauna de spumele la gură ale unei faimoase doamne rinocer de viţă veche!! Între timp, icurile lărgesc cu râvnă şi ultima crăpătură dată trunchiului românesc în apostazia acestui veac: sexualizarea forţată încă din pruncie. Nu pot să mă abţin să nu-l citez din nou pe sociologul meu preferat: „Falsificarea etnologică constă în tentativa „rinocerului” de a te convinge de normalitatea monstruosului… Că toţi trebuie să devină „rinoceri”, „indivizi universali”, abstracţi, fără patrii şi neamuri, fără religie şi Dumnezeu.”
Unii veţi spune că nimic din toate astea nu poate fi adevărat, iar alţii vă veţi întreba de ce atâta tevatură pentru o ţară deja devalizată? Ei bine, pentru că România profundă, cea care nu apare niciodată la televizor, trăieşte încă după legea de supremă nobleţe a lui Hristos, numită în popor „legea românească” sau „legea strămoşească”. Împotriva unei Românii ca aceasta au fost năimiţi rinocerii! Deocamdată stau amestecaţi în mulţimea de pe listele electorale, împreună cu icurile lor, aşteptând să-i voteze naţiunea cu mâna cu cere-şi va trage palme încă patru ani, dacă va uita ce zice legea strămoşească: „privegheaţi şi vă rugaţi”!