„Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Aşa îşi încheia Mihail Kogălniceanu, ministru de externe în anul 1877, celebrul discurs rostit în Parlament, ziua de 9 mai marcând Ziua Proclamării Independenţei României. Independenţa a fost însă, în anul următor, înscrisă în altarul istoriei cu litere de sânge. Mii de vieţi omeneşti au trebuit să piară în războaie înainte ca noul statut al României să fie acceptat şi recunoscut de cancelariile europene.
La 139 de ani de la proclamarea Independenţei statale, nu putem să nu constatăm confuzia care domneşte astăzi în societatea românească. Care mai sunt valorile care domină România anului 2016 este greu de precizat. În ultimii ani, pare că ţara noastră mai mult se zbate să supravieţuiască, legea este ignorată chiar de către cei care ar trebui să o aplice, iar singurele cazuri de natură penală care sunt deconspirate sunt cele rezultate din lupta politică dintre taberele care aspiră să preia puterea. Nimeni nu a fost găsit vinovat până acum pentru privatizările eşuate ale atâtor fabrici şi combinate renumite la nivel european. O mână de indivizi, aflaţi în toată această perioadă de tranziţie în subteranele puterii, continuă să îşi paseze, la anumite intervale de timp, algoritmul de sărăcire a României luate în prizonierat, iar furturile din ultimii 25 de ani cumpără şi astăzi complicităţi, funcţii publice, tăceri ori roluri politice. Cetăţeanul de rând este considerat o simplă cifră în statistici, condiţie pe care noi înşine suntem obligaţi să o depăşim, luptându-ne să ieşim din rutina şi lehamitea la care ne-au adus cei pe care i-am ales sau i-am tolerat cu indiferenţă să ne conducă.
În timp, ca efect al integrării în Uniunea Europeană, şi România se va schimba şi va ajunge să se scuture de toţi aceşti paraziţi care au prădat-o ani în şir. Preţul va fi însă colosal – ţara nu ne va mai aparţine, ajungând să fie guvernată integral la nivel european, lucru care va submina ideea de naţiune. Identitatea românească se va mai putea păstra doar pe alocuri, în acele comunităţi care vor fi suficient de puternice şi închegate pentru a spune un „nu” vehement procesului de uniformizare impus ca normă.
În marile proiecte europene, concentrate pe globalizare, ideea de independenţă naţională va fi tot mai golită de substanţa jertfelor supreme ale înaintaşilor care au configurat istoria neamurilor. Peste ani, s-ar putea ca memorabilele cuvinte din discursul lui Kogălniceanu să aibă greutate numai prin ecoul pe care îl vor avea cu privire la independenţa sinelui fiecărui individ în parte.

A trecut și Paștele acesta de mână cu întâi maiul muncitoresc însoțit de obișnuitele dureri abdominale ale românului satisfăcut culinar și degrabă chemător de ambulanță. Fericirea primăverii ne face vesel cu mâna – vine spectacolul comic al campaniei electorale.
Ce poate fi oare mai ridicol decât legea românească care îți permite să îți faci campanie electorală înainte de data campaniei electorale și îți interzice bannerul electoral tocmai în campanie? Probabil, pofta de mită suprinsă atât de des în flagrant de DNA a acestor primari de marilor orașe din România.
După „răpirea” bruscă în zornăit de oțel a cătușelor al primarilor municipiilor Baia Mare și Târgu Mureș, putem totuși aprecia devotamentul electoratului. Conform sondajelor la nivel național este foarte probabilă alegerea primarilor în exercițiu într-o covârșitoare proporție de 90%. Legea favorabilă, plictiseala și lâncezeala cetățenească, dar și rateul rușinos al tuturor mișcărilor politice ce își propuseseră spargerea oligopolului politic, vor duce la rezultate previzibile.
Chiar dacă stimularea alegătorului cu puiul congelat al lui Mazăre sau binecunoscuta găleată e interzisă prin lege, nu cred că echipele de campanie ale marilor partide sunt foarte îngrijorate. Conservarea poziției acestor domni și doamne atât de îndrăgostiți de Primărie e de înțeles. Când știi că ești monitorizat, toată lumea e cu ochii pe tine și totuși ești prins în flagrant că iei șpagă, e cât se poate de clară motivația lor pentru a deveni edil. Nu merită să discutăm rolul de arbitru politic al procurorilor în campania electorală, ci despre cleptomanie.
La alegerile trecute am avut cazul spectaculos al alegerii unui primar decedat. În acest an vom avea poate aleși arestați la domiciliu, condamnați sau aflați în audieri la DNA.
Avem în continuare scandaluri monstruoase măturate sub preș cu mare simț artistic de mass media. Libertatea presei, unul din drepturile fundamentale garantate de sistemul democratic, a murit în chinuri. Când propietari de presă oferă echipa redacțională a unui ziar drept șpagă, reflectarea realității pe agenda publică devine doar un ideal utopic.
Când o întreagă elită de „oameni de afaceri” și „politiceni” s-a nărăvit la corupție și trafic de influență, victimele DNA sunt o cifră infimă. Degeaba plivește justiția hoția din societate, în acest proces de asanare vor pica în plasă doar exemplarele mai slabe dotate pentru supraviețuire din mediul infracțional. Vor rămâne liberi sociopații bolnavi de cleptomanie, cu un dispreț și o scârbă deseori afișată față de „plebe”.
Putem să ne angajăm în continuare în spectacolul de lumini și umbre al unei normalități simulate. Avem alegeri libere și democratice și alegem în continuare cele mai demne de dispreț exemplare din societatea românească. Oare nu e acesta un simptom că problema suntem chiar noi?

Hristos a Înviat! „Ştirea aceasta ţine cap de afiş de 2.ooo de ani”, spunea cândva, în faţa studenţilor de la Jurnlistica din Sibiu, – pe când încă nu fusese destructurată – părintele Constantin Necula. O parte din români ştiu că e cea mai importantă informaţie, pe care, dacă o deţii, deţii Puterea, aşa că l-au primit pe Hristos în biserici. Alţii, mai cu burta pe umeri, şi-au lăsat munca de-o lună în labele supermarketerilor, dând cât nu face pe un plin de chimicale, iar adepţii continuităţii au continuat să se adape din puţul gândirii TV.
Dar, nu contează. Lumina lui Hristos luminează tuturor! S-a văzut asta în frumuseţea dimineţii din Duminica Învierii. Fericiţi cei care au văzut! Feiciţi şi cei care au văzut venind Lumina la Ierusalim, la 14.3o anul acesta! Smerit, fără breaking news. Dar, fericiţi şi cei care n-au văzut, dar au crezut! Şi cât de fericiţi cei care s-au ştiut bucura de Săptămâna Luminată, chiar şi numai un pic, de cele mai frumoase şapte zile de peste an.
Dar şi câţi nefericiţi! Nu cei săraci, nu cei bolnavi, nu cei singuri, ci cei pentru care lumina înseamnă să bagi proiectoare în ochii adversarilor politici, să-i jugăneşti, să-i torni, să-i sfâşii ca să le iei tu locul. În ce lume „creştină” trăim! Ce servicii facem duşmanilor naţiunii române! Cum îndreptăm căile coloniştilor şi cum punem bazele sclavagismului în România! Şi cum nu putem scăpa de „actualitatea” românească.
Deşănţările politice ale săptămânii, decopertările jafului naţional, nimicnicia preopinenţilor şi lopeţile de sare zvârlite în ochii românilor de „elita” soroşistă, m-au trimis direct la maldărul de CD-uri unde stiam că am un antidot: Dracula Blues. Zice Alexandru Andrieş: „La curtea lui Vodă e şedinţă mare. Stau boieri pe scaun, stau şi în picioare. Se discută probleme, se analizează ce nu merge bine, ce incomodează. În cap de masă, pe scaun, însuşi vodă Ţepeş stă. Boierul Velea face prezenţa şi numără…”.
Întreb cu cuvintele lui Eminescu: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?” Răspund cu opinia României profunde: un astfel de domn şi atari şedinţe de guvern, eficiente, cu propuneri concrete, tip boier Şulea Otrepe: „Nu mai avem lemn de paltin, producţia stagnează de ieri, iar stejarul, Ţepeş Doamne-l ţinem doar pentru boieri. De aceea propun să facem ţepe din lemn de prun. Vor fi beţivi mai puţini, iar lemnul e destul de bun.” Şi bun ar fi un preşedinte cu reacţie rapidă: „ E o propunere bună – zice Ţepeş. Propun chiar de mâine să-nceapă producţia cu lemn de prun. Totul să meargă bine, ţeapa să iasă fain, să nu se neglijeze problema de design!”
Ascultaţi piesa, vă garantez, e terapeutică!.