Potrivit Biroului Electoral Municipal (BEM) Sibiu, Teodor Petru Tulpan este cel de-al 14-lea candidat pentru functia de primar al municipiului Sibiu.
Acesta si-a depus candidatura marti seara tarziu si candideaza din partea Partidului Ecologist.
„Până la ora 23,oo sunt depuse 14 candidaturi pt. funcția de primar al Municipiului Sibiu. Față de lista deja comunicată, a fost înregistrată administrativ la nr. 102/26.04.2016 propunerea de candidatură a Partidului Ecologist pt. d/nul TULPAN TEODOR PETRU”, au precizat reprezentantii BEM Sibiu.
Teodor Tulpan este sibianul care a ajuns cunoscut la scara larga dupa ce a escaladat Everestul.
Expeditia a avut loc in anul 2003, iar Fane, cum il cunoaste toata lumea, a fost primul din grup care a ajuns pe Everest si s putut dovedi acest lucru, spre deosebire de altii care sustin ca au facut expeditia inaintea sa.
Teodor Tulpan, primul roman pe Everest, candidat la Primaria Sibiu
10 sportivi sibieni la Campionatul European de taekwon-do
Lotul naţional de Taekwon-do ITF al României a plecat spre Finlanda. Locaţie unde luptătorii noştri vor participa la Campionatul European. Echipa tricoloră este compusă din 35 de sportivi, juniori şi seniori, 7 antrenori, 2 arbitri şi 5 suporteri. Dintre aceştia, zece sunt din oraşul nostru. Sibiul este reprezentat ca întodeauna de cele două cluburi importante ale oraşului nostru, şi ale României, Puma Club şi CS Hwarang. Alin Lăzurcă (Puma) şi Florin Bîrluţ (Hwarang) în postura de antrenori ai lotului naţional, iar Dani Borcea (Puma), Emanuel Matei (Puma), Marius Dancu (Puma), Mădălina Mureşan (Puma), Andreea Pavel (Hwarang), Oana Pavel (Hwarang), Dorian Neagu (Hwarang) şi Radu Neagu (Hwarang) ca şi sportivi.
Evenimentul se va desfăşura în perioada 28 aprilie-1 mai. Concursul are loc în localitatea Tampere. Cosmin Oprescu (preşedinte Federaţia Română de Taekwon-do ITF) : “Nu vom putea fi acasă de Sfintele Sărbători de Paşti alături de cei dragi, dar suntem cu atât mai mult determinaţi să facem acest sacrificiu în numele sportului românesc. Anul trecut, în Italia, pentru România s-a scris o filă importantă din istoria Taekwon-do-ului românesc de performanţă şi sperăm să ne menţinem cât mai bine în clasamente şi în urma acestei competiţii. Cu multă ambiţie, muncă şi determinare putem reuşi. Sperăm, de asemenea, să ne întoarcem acasă fără accidentări, încărcaţi cu cât mai multe medalii şi trofee şi să ne reprezentăm ţara aşa cum se cuvine”. Lotul naţional de Taekwon-do al României este susţinut de ANDU şi Gama. Mai multe detalii, pe site-ul oficial al Federaţiei: www.taekwondo-itf.ro şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/FRTaekwondoITF.
13 candidati pentru Primaria Sibiu. Deocamdata!
13 persoane si-au depus candidatura pentru functia de primar al municipiului Sibiu, pana marti la ora 20.30. Aceasta zi a fost cea mai aglomerata la Biroul Electoral Municipal (BEM) Sibiu, iar ziua nu s-a terminat. Depunerea candidaturilor se poate faca pana la ora 24.00.
Potrivit reprezentantilor BEM Sibiu, pana marti la ora 20.30, s-au depus, in ordine, urmatoarele candidature pentru functia de primar al municipiului Sibiu:
1. D-na MATEI ANA ALEXANDRINA – CANDIDAT INDEPENDENT la funcția de primar, candidatură înregistrata administrativ cu nr. 15/19.04.2016;
2. Forumul Democrat al Germanilor din România – propunere candidatură pentru funcţia de primar privind pe doamna FODOR ASTRID – CORA, înregistrată administrativ la B.E.C.M Sibiu cu nr. 24/21.04.2016;
3. Uniunea Națională pentru Progresul României – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-nul GALAN DANIEL, înregistrată administrativ cu nr. 32/22.04.2016;
4. Partidul Social Democrat – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-nul SITTERLI OVIDIU-IOAN, înregistrata administrativ cu nr. 36/22.04.2016;
5. D-nul TRANCĂ LUCIAN LIVIU – CANDIDAT INDEPENDENT la funcția de primar, candidatură înregistrată administrativ cu nr. 43/24.04.2016;
6. D-nul ZARĂ IOAN – ȘTEFAN – CANDIDAT INDEPENDENT la funcția de primar, candidatură înregistrată administrativ cu nr. 45/24.04.2016;
7. Partidul Național Liberal – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-nul Pop Răzvan – Codruț înregistrata administrativ cu nr. 52/25.04.2016;
8. Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-nul ZEICU OVIDIU, înregistrata administrativ cu nr. 53/25.04.2016;
9. Partidul Mișcarea Populară – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-nul GLIGOR IOAN, înregistrata administrativ cu nr. 70/26.04.2016;
10. Partidul Dreptății Sociale – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-na CÎRSTOIU GHEORGHIȚA, înregistrata administrativ cu nr. 75/26.04.2016;
11. ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR (A.L.D.E.) – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-nul POPESCU MARIUS, înregistrata administrativ cu nr. 80/26.04.2016;
12. PARTIDUL SOCIAL ROMÂNESC – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-nul PIȚU LUCIAN-GABRIEL, înregistrata administrativ cu nr. 85/26.04.2016;
13.PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ – propunere candidatură pentru funcția de primar privind pe d-na FLORESCU EUGENIA, înregistrata administrativ cu nr. 89/26.04.2016;
BEM verifica inca toate listele de semnaturi depuse de candidati.
Candidatii care au intrat pana acum in cursa electorala pentru Sibiu sunt fie extrem de cunoscuti si cu experienta pe scena politica sau administrativa, fie persoane despre care nu s-a mai auzit in administratie.
Printre candidati sunt profesori, dansatori, agenti de asigurari, ingineri, economisti, fosti militari, dar si intreprinzatori particulari
Iepurașul a venit cu binecuvântări la micuții de la Spitalul de Psihiatrie
Episcopul Ilarion Făgărășanul a vizitat secția de copii a Spitalului de Psihiatrie din Sibiu.
Micuții de la Spitalul de Psihiatrie au avut parte marți, 26 aprilie, de o slujbă de binecuvântare, iar Iepurașul a venit mai devreme cu daruri de la Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Ierarhul şi soborul slujitor s-au rugat pentru sănătatea copilaşilor şi a părinţilor, pentru cadrele medicale care au grijă zilnic de pacienții internați la secția de copii a spitalului, dar și pentru restul angajaților.
„Biserica noastră are grijă de aceşti copii şi ne-am gândit să venim şi noi cu un dar la aceşti micuţi. Când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim a fost întâmpinat de copii şi de ceilalţi locuitori ai cetăţii, care îi cântau «Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului» şi îşi aşezau hainele înaintea Mântuitorului. Iată că noi astăzi nu putem aduce înaintea Mântuitorului Iisus Hristos decât patimile, bolile şi durerile noastre, pe care Îl rugăm se le transforme în bucurie. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos va aduce bucurie în sufletele tuturor şi va aduce celor aflaţi în neputinţe speranţa că va veni vremea şi când aceşti copii se vor vindeca de bolile venite asupra lor”, a spus ierarhul.
La final, PS Episcop Ilarion a împărţit copilaşilor pungi cu icoane, cărţi de rugăciuni, dulciuri, sucuri şi alte daruri.
Peste 200 de controale neanunțate ale Gărzii de Mediu, în 3 luni
Garda de Mediu Sibiu a aplicat 17 sancțiuni contravenționale în primele 3 luni ale anului 2016, majoritatea fiind din controale neplanificate.
O situație actualizată a Gărzii de Mediu arată că inspectorii au intreprins nu mai puțin de 73 de controale planificate în perioada ianuarie-martie 2016 pe toată raza județului Sibiu, din care au rezultat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 83.000 de lei. Amenzile au fost aplicate la un operator economic din sectorul fabricării utilajelor și mașinilor unelte, pentru deficiențe în evidențierea deșeurilor, un operator economic cu profil de activitate fermă mixtă, pentru lipsa autorizației de mediu, un colector de deșeuri, pentru depozitarea și incinerarea deșeurilor în spații neautorizate și o unitate de prelucrare a lemnului, pentru lipsa autorizației de mediu.
În aceeași perioadă au avut loc alte 222 controale neplanificate, survenite în urma unor sesizări, autosesizări și inspecții. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 206.000 de lei. Au fost aplicate sancțiuni la o unitate de întreținere și reparații auto, pentru lipsa autorizației de mediu, o unitate de creștere intensivă a păsărilor, pentru lipsa autorizației de mediu, 3 colectori de deșeuri periculoase și nepericuloase, pentru lipsa autorizației de mediu, nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor impuse anterior și deficiențe în gestionarea deșeurilor, un dezvoltator imobiliar, pentru deficiențe în gestionarea deșeurilor, o persoană fizică, pentru lipsa unor avizuri necesare și 6 administrații locale, pentru nerespectarea modului de gospodărire și salubrizare a localităților, cursurilor de apă și a terenurilor.
În primele trei luni ale anului însă nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau situații accidentale majore care să afecteze factorii de mediu, se mai arată în statistica emisă de Garda de Mediu Sibiu.
Fost campion european la Taekwon-do, candidat la locale: Adrian Bibu
Vicepreşedinte al Federaţiei Române de Taekwon-do ITF, Adrian Bibu, a acceptat propunerea lui Răzvan Pop de a intra în echipa PNL pentru Consiliul Local Sibiu.
Membru fondator şi vicepreşedintele PUMA Club Sibiu, fost campion european şi vicecampion european cu echipa României la Taekwon-do ITF, Adrian Bibu susține că modelul de conduită sportivă trebuie preluat și în politică.
”Nu pot fi peste noapte altfel. Da, îmi asum activitatea politică, și cred că numai participând activ poți schimba ceva. Am învățat de-a lungul vieții de sportiv că o luptă trebuie câștigată prin muncă și fair-play. Îmi doresc să mă implic în programe pentru copii și tineri, proiecte de infrastructură sportivă, programe publice pentru un oraș verde în care să-ți poți crește copiii într-un mediu sănătos. Sunt lucruri la care consider că mă pricep și la care îmi pot aduce o contribuție
”, spune Adrian Bibu.
Sport pentru toți
Strategia lui Răvan Pop pentru Sibiu este cea care l-a făcut pe Adrian Bibu să se angajeze într-o competiție electorală. Își dorește să contribuie decisiv din calitatea de consilier local al Municipiului Sibiu la proiecte importante pentru sibieni, precum înființarea unor terenuri de sport în cartierele Sibiului și preluarea patrimoniului CSM Sibiu în administrarea municipalității. Adrian Bibu este interesat de dezvoltarea sănătoasă a tinerilor sibieni prin practicarea sportului atât în bazele sportive școlare, cât și în apropierea locuințelor. Proiectul liberal pentru Sibiu este unul constructiv care l-a determinat să renunțe în favoarea comunității la activitatea sa ca sportiv și coordonator de Asociație. “În momentul în care am acceptat să mă alătur echipei lui Răzvan , mi-am propus să renunţ la activatea din cadrul PUMA Club şi să mă retrag din cadrul proiectelor pe care le-am organizat cu drag de-a lungul timpului în Sibiu, pentru a dezvolta ramurile sportive din oraş şi a transforma Sibiul într-un punct important pe harta sportului românesc”, declară Adrian Bibu.
Sibiul verde
Latura ecologistă a strategiei liberale este un alt punct de interes pentru Adrian Bibu, care susține proiectul Sibiul verde, anunțat deja de candidatul liberal la primărie Răzvan Pop. Prin acest proiect, dezvoltatorii imobiliari vor avea obligaţia să amenajeze un spaţiu verde şi unul sportiv adecvat numărului de locuitori din zonă, concept ce trebuie implementat şi în zonele deja construite. Calea spre un Sibiu mai verde înseamnă și interzicerea amenajărilor în spaţiile verzi precum parcul SubArini sau alte parcuri ale oraşului. De asemenea, Adrian Bibu consideră că este timpul ca Sibiul să beneficieze de o strategie concretă pentru decongestionarea traficului prin îmbunătăţirea transportului în comun și încurajarea deplasării pe bicicletă. ”Dacă echipa PNL va ajunge la Primăria Sibiu se va ocupa de încurajarea și eficientizarea transportului în comun și asigurarea condițiilor sigure de trafic pentru bicicliști. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile care pot fi luate pentru asigurarea mobilității populației fără efectele negative ale aglomerării și poluării”, apreciază Bibu.
Cine este Adrian Bibu?
De meserie economist, Adrian Bibu, a fost director adjunct la Antena 1 Sibiu. Are 33 de ani, este pasionat de tot ceea ce înseamnă sport, mişcare, natură şi un stil de viaţă sănătos şi activ, iar acceptarea candidaturii la Consiliul Local Sibiu vine din dorinţa de a sustine promovarea sportului de masă şi de performanţă la nivelul comunităţii sibiene.
PSD a depus candidaturile pentru alegerile din 5 iunie
PSD Sibiu a depus candidaturile pentru alegerile din 5 iunie. Lista completa pentru Consiliul Judetean a fost depusa luni la Biroul Electoral Judetean din cadrul Prefecturii.
Cei 42 de candidați reprezintă toate zonele județului – Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Sadu, Rășinari, Mărginimea, Valea Secașelor, Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului -, diverse categorii socio-profesionale, precum și grupe de vârstă diferite – tineri, maturi și pensionari.
”Am fost foarte atenți la întocmirea listei de candidați pentru că vrem ca fiecare cetățean al județului să se simtă bine reprezentat de cei pe care îi alege să îi slujească interesele. Am stat de vorbă cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române și l-am pus pe listă pe preotul Mihai Sămărghițan. Mediul universitar este reprezentat de profesorul universitar dr. ing. Constantin Oprean, dar și de prof. univ. Ionel-Lucian Cioca. De asemenea, doctorul Radu Chicea, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, este un candidat extrem de valoros, care se bucură de aprecierea unanimă a angajaților din domeniul medical din întregul județ, dar și a celorlalți sibieni”, subliniază președintele Organizației Județene a PSD Sibiu, Ioan Cindrea, numărul 1 pe lista de candidați la Consiliul Județean Sibiu.
Tinerii sunt bine reprezentați de Beneamin Presecan-Gîndilă, președintele TSD Sibiu, de profesie inginer. Lui i se alătură reprezentantul studenților, Mihai Adrian Maxim, ales în cadrul unei campanii inedite, în mediul on-line, din rândul studenților de la Universitățile ”Lucian Blaga”, ”Alma Mater”, ”Dimitrie Cantemir”, Româno-Germană și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”.
Nu în ultimul rând, peste 28 la sută dintre candidații PSD Sibiu sunt femei.
La Biroul Electoral Municipal Sibiu a fost depusa lista de candidati pentru Consiliul Local Sibiu, dar si candidatura lui Ovidiu Sitterli, pe care PSD il trimite in cursa electorala pentru fotoliul de primar al orasului.
Miei confiscați și amenzi de 15.000 de lei în piața din Mediaș
Reprezentanții Poliției Mediaș, ai Autorității Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și ai Direcției Agricole au efectuat în urmă cu câteva zile mai multe verificări în cadrul Pieței Agroalimentare Mediaș. Polițiștii și inspectorii instituțiilor cu responsabilități în domeniu au verificat felul în care comercianții respectă normele legale privind comercializarea produselor din carne, a produselor agricole și din lapte, în preajma Sărbătorilor Pascale. Au fost verificați un număr de 43 de agenți economici, fiind aplicate un număr de 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.400 de lei. În același timp, au fost confiscată suma de 460 de lei. De asemenea, în urma controalelor au fost confiscați 8 miei în valoare de aproximativ 1.300 de lei. Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Pasarelă folosită de mii de oameni, închisă în Mediaș
Începând de miercuri, 4 mai 2016, de la ora 7, se va închide circulația pietonală pe pasarela peste calea ferată, aflată lângă gara CFR Mediaș. Acest lucru se impune datorită lucrărilor la structura de rezistență a căii de rulare a pasarelei. Executantul lucrării va depune toate eforturile astfel încât lucrările să se finalizeze în aproximativ 2 luni și pasarela să se redeschidă circulației. Municipalitatea medieșană prezintă scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și recomandă pietonilor folosirea căilor pietonale ocolitoare pentru a se ajunge în zona centrală a municipiului în condiții de siguranță.
Din luna martie a acestui an au început lucrările la pasarela situată în imediata apropiere a stației CFR din municipiul Mediaș. În bugetul pentru 2016, reprezentanţii municipalităţii medieşene au inclus la capitolul investiţii şi reabilitarea pasarelei pietonale peste calea ferată, care asigură accesul dinspre stația CFR spre Casa Memorială Hermann Oberth și Șoseaua Sibiului. Respectiva pasarelă se află într-o stare avansată de degradare, impunându-se lucrări urgente de reabilitare. Potrivit reprezentanților administrației locale medieșene, se va lucra la pilonii de susținere, urmând să fie reabilitată și porțiunea pe care circulă medieșenii. Soluția care s-a propus pentru reabilitarea respectivei pasarele însumează costuri totale de aproximativ 1,1 milioane de lei.
TNRS este partener în proiectul european „Power of Diversity – The Crossing Lines Project”
TNRS va face parte din proiectul european „Power of Diversity – The Crossing Lines Project”, proiect ce se va desfășura în perioada 2016 – 2018.
Prima parte a proiectului se va desfășura până în luna iunie 2017, iar fiecare partener va organiza un atelier de 14 zile, adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani. Fiecare workshop se va încheia cu un spectacol care va fi prezentat într-un spațiu public neconvențional: o piață, un parc, o gară sau o clădire care nu are în mod normal destinația de locație pentru spectacole.
Primele producții teatrale vor fi de dimensiuni mai mici, iar temele vor fi fi diferite în fiecare din cele 10 orașe, fiind stabilite în colaborare cu reprezentanții conducerii artistice a celor de la compania germană Aktionstheater PAN.OPTIKUM, coordonatorul proiectului. Alături de PAN.OPTIKUM se află RAPucation, în calitate de partener artistic.
În luna aprilie, în Sibiu a avut deja loc prima etapă a proiectului, unde regizoarea Sigrun Fritsch, coregrafa de hip-hop Veronica Schell și responsabilul cu managementul educațional, Nima Feyzi Shandi s-au întâlnit cu tinerii interesați în cadrul unui workshop preliminar pe teatru, dans și rap. În intervalul 8 – 17 iunie 2016 se va pregăti spectacolul local, iar prezentarea oficială va avea loc în cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10-19 iunie 2016).
La finalul primelor zile petrecute la Sibiu, Sigrun Fritsch a declarat: „După aceste 3 zile de workshop, în care ne-am distrat foarte tare muncind, am întâlnit tineri foarte entuziasmați și deschiși. E un oraș fantastic și mă bucur că pot să lucrez aici. A fost destul de greu să găsim un spațiu outdoor pentru reprezentație, deoarece ne suprapunem cu celelalte evenimente din festival. M-am îndrăgostit de un loc mic, din Piața Huet, dar nu s-a putut fiindcă e o parcare alături. După care am găsit niște scări interesante, dar nu erau exact ce căutam… Și într-o zi ne-am întrebat ce putem face, pentru că asta e o decizie foarte importantă. Locul trebuie să se potrivească tinerilor, este foarte important și va influența întreg proiectul. Într-una din zile am mers printr-un parc și, dintr-o dată, m-am gândit că acesta e locul nostru. Așa că acum trebuie să aflăm dacă e posibil să folosim Parcul Astra. Ar fi fantastic pentru tineri, pentru că oferă foarte multe posibilități. Fiind mic, oferă senzația de confort, iar natura ajută și ea. Ar fi perfect. Așa că sper. În aceste zile de workshop am fost foarte deschisă să primesc idei, imagini, practic orice. După această perioadă, voi reuși să realizez un fir roșu. Când mă voi întoarce în iunie voi fi foarte pregătită. Voi avea un text, muzică, și atunci va trebui să finalizăm structura spectacolului.”
3 participanți vor fi selectați din fiecare oraș partener la finalul fiecărui workshop, iar aceștia vor avea ocazia să petreacă șase săptămâni la Freiburg, în perioada iunie -iulie 2017. Aici vor participa la a etapa următoare a proiectului: producția efectivă a spectacolului final. Acest spectacol va porni într-un turneu european în perioada august 2017 – septembrie 2018.
Finalul proiectului va aduce crearea unei noi companii, multinaționale, formată din tineri având un fond social foarte diferit, ca urmare a colaborării dintre instituții și organizații cu experiență în producția și găzduirea de spectacole de teatru de stradă și teatru interdisciplinar.
Producția finală va fi găzduită de toți partenerii implicați în proiect, iar fiecare dintre aceștia își va folosi rețelele internaționale pentru a putea prezenta spectacolul în cât mai multe țări europene.
Întâlnirile artistice și schimbul activ dintre tineri prin intermediul experienței hip-hop (una din cele mai puternice forme de artă inspirate din cultura străzii) și a teatrului de stradă tradițional, pot construi noi oportunități de colaborare. Pregătirea de specialitate oferită de artiștii coordonatori ai acestei noi companii, posibilitatea efectuării unui turneu în cel puțin șapte țări europene, precum și șansa de a juca la standarde internaționale ridicate, sunt marile avantaje de care tinerii vor beneficia. Cu acest prilej, ei își vor putea dezvolta și îmbunătăți abilitățile individuale. Se estimează că spectacolul va putea fi urmărit de un public total de peste 100.000 de persoane.
Preşedintele Klaus Iohannis operat la umărul drept
Preşedintele Klaus Iohanis a ajuns astăzi de urgenţă la Spitalul Militar Central „Carol Davila” şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la umărul drept. Administraţia Prezidenţială anunţă că operaţia a decurs bine iar starea de sănătate a şefului statului este foarte bună.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marți, 26 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi operat la nivelul umărului drept. Intervenţia chirurgicală a decurs în condiții optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Președintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei.” se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale
Preşedintele a transmis şi primul mesaj după ce a ieşit din operaţie. Klaus Iohannis a scris pe Facebook că se simte bine şi ăşi va relua d emâine activitatea. „Astăzi am fost supus unei intervenţii chirurgicale la umărul drept. Operaţia a fost una reușită, mă simt bine şi mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici şi mulţumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.” a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook
ATENŢIE Iată cum putem recunoaşte carnea de miel autorizată de DSVSA
Carnea de miel, piesa centrală a majorităţii meselor de sărbători, le cauzează multe probleme vânzătorilor.
Cursa pentru primul loc la cele mai multe kilograme de carne de miel vândute a început deja de câteva săptămâni. Ciobanii aleg de multe ori să sară peste anumiţi paşi, pentru a scăpa de cheltuielile în plus şi pentru a avea carnea de miel cât mai repede la vânzare. Aceste nereguli însă îi aduc mai degrabă mai aproape de o amendă decât de piaţă.
„În ceea ce priveşte ne conformităţile şi sancţionarea lor contravenţională, potrivit ultimelor statistici, în ultimele 2 săptămâni au fost date în jur de 220 de amenzi şi 30 de avertismente. Cuantumul amenzilor aplicate se situează undeva la 20.000 de lei”, a declarat Ciprian Botezatu, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Sibiu.
Omul de rând poate să recunoască foarte uşor carnea care a trecut prin toate procedurile impuse de DSVSA. De asemenea, achiziţionarea acesteia din spaţii special amenajate şi autorizate scade de asemenea riscul de a ajunge acasă cu o carne de miel neconformă.
„În primul rând, nu este greu să îţi dai seama că te afli în incinta unui spaţiu autorizat, dată fiind sursa de unde cumperi. Este lesne de înţeles că dacă alegi să cumperi dintr-un portbagaj de maşină sau de la o margine de trotuar, fără îndoială nu poate fi un spaţiu sanitar-veterinar. Mai mult decât atât, vânzătorul are obligaţia să aibă afişate toate autorizaţiile necesare. Trecând peste toată această chestiune, toate cărnurile care sunt supuse comerţului public, indiferent de specia de la care provin, au o marcă de înregistrare, o ştampilă de conformitate, pe care toţi cumpărătorii o ştiu de pe vremuri şi o găsesc aplicată pe cărnuri. Bineînţeles că am întâlnit situaţii în care şi acele ştampile au fost fraudate, dar repet – dacă alegem să ne adresăm unui spaţiu autorizat, riscurile vor fi minime sau chiar inexistente”, a concluzionat reprezentantul direcţiei sibiene.
Cei care au respectat regulile impuse pentru a putea scoate carnea la vânzare au început să îşi vândă marfa, iar în Piaţa Agroalimentară din Sibiu preţurile per kg sunt cuprinse între 21 şi 23 de lei.









