Acasă Blog Pagina 5719

Prima cursă de Koln pe Aeroportul Sibiu. Mai multe zboruri spre Stuttgart și Londra

Sibienii au la dispoziție o nouă destinație spre care se pot îmbarca din Aeroportul Internațional Sibiu. Este vorba despre orașul Koln, din Germania, spre care compania low-cost Blue Air va ooprea curse de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri. Cursele sunt tur/retur. Astfel, cursa spre Sibiu va pleca din Koln la ora 9.35 și va ateriza la ora 13.00 , iar de la Sibiu avionul va decola la ora 13.40, urmând să aterizeze în Koln la ora 15.10.
Marius Ioan Gîrdea, Directorul Aeroportului Internațional SIBIU a declarat:”Comunitatea sibiană și din împrejurimi a așteptat cu nerăbdare vestea redeschiderii rutei spre KÖLN. Alături de Stuttgart, este o nouă punte de legătură pentru turiști și oameni de afaceri din cele două țări, și suntem convinși că va fi intens tranzitată. În dinamica dezvoltării Aeroportului Internaţional SIBIU, introducerea unei noi destinații vine ca o urmare fireasca a nevoilor comunităţii, ce va stimula dezvoltarea regiunii şi asigurarea mobilității cetățenilor prin facilitarea conectivității cu una dintre regiunile de interes determinate pentru dezvoltarea economică, a turismului regional şi a serviciilor conexe. Aeroportul va continua să se implice în activități esențiale viabile concentrate pe satisfacerea nevoilor de transport aerian din regiune în vederea introducerii de destinaţii ce satisfac nevoile comunitaţii: turism, trafic etnic şi mediu de afaceri – una dintre acestea fiind chiar SIBIU – KÖLN.”
Gheorghe Răcaru, Director General Blue Air a declarat: “Suntem extrem de madri sa fim prima si singura companie aeriana care ofera zboruri directe intre Sibu si Köln, al patrulea oras ca marime din Germania, fiind renumit pentru industria contructoare de automobile. Cele doua zboruri saptamanale vor avea un aport important la dezvoltarea turismului si sustinerea economiei din regiunea Sibiului. Aceasta ruta sublinieaza dorinta noastra de a ne extinde prezenta in Germania, unde momentan operam pe patru aeroporturi.”
De asemenea, în orarul de primăvară al aeroportului, destinația Stuttgart a fost legată de Sibiu prin 4 curse pe săptămână, începând cu data de 27 martie, fiind introduse zboruri tur-retur și duminica. Acest zbor se adaugă celorlalte 3, operate în zilele de luni, miercuri și vineri.
Ora de plecare din Sibiu este 12.35, iar ora de sosire în Stuttgart, 13.40. De asemenea, de la Stuttgart la Sibiu se va pleca la ora 9.00 și se va ajunge în Sibiu la ora 12.00.
Și numărul curselor spre Londra, operate de compania Wizz Air, a fost suplimentat la 4 pe săptămână, față de 3, câte erau până în prezent. Zilele de zbor sunt luni, miercuri, vineri și duminică. Din Sibiu, avionul decolează la ora 19.20 și aterizează în Londra (Luton) la ora 20.35, iar din Londra pleacă la 13.50 și ajunge la Sibiu la 18.50.

Patronul unui club din Mediaș, fără permis de armă, prins cu un pistol în mașină

0

Proprietarul unui club din Mediaș s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă calificată. În urma unei razii desfășurate la sfârșitul săptămînii trecute, polițiști au găsit în mașina bărbatului un pistol și mai multe cartușe. După mai multe verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul nu avea permis de armă, pistolul fiind adus din altă țară. „Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Sibiu au desfăşurat activităţi pe raza municipiului Mediaş, ocazie cu care, în autoturismul unui medieșean în vârstă de 41 de ani, au identificat un pistol de autoapărare cu gaze şi 7 cartuşe, pe care medieşeanul le procurase din afara țării fără a fi posesor de permis armă. Arma şi muniţia au fost confiscate, iar bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, respectiv contrabandă calificată prin introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Impozitele ar putea scădea, la Mediaș, pentru clădirile nerezidențiale ale persoanelor fizice

Persoanele fizice nerezidențiale din Mediaș, ale căror impozite au explodat pur și simplu în acest an, au un motiv de bucurie. 8 consilieri locali au convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local Mediaș pentru ziua de 31 martie 2016, ora 16. Cei 8 consilieri locali sunt Florin Neag, Floarea Taropa, Anca Manta, Dianca Calcatinge, Ilarie Sas, Ioan Petrariu, Ioan Ciulea și Pavel Nagy și propun ca nivelul cotei să fie scăzut de la 1,3 la 0,2%. Cota de 1.3% a fost aprobată în ședința de Consiliul Local din luna noiembrie a anului trecut, însă cei 8 aleși locali susțin că la respectiva ședință nu s-a reținut propunerea de 0,2% a consilierilor locali. „În urma erorii materiale constatate se propune plenului Consiliului Local Mediaș analiza și aprobarea proiectului de hotărâre privind modificarea capitolelor necesare pentru îndreptarea erorilor materiale în sensul corectării cotei de impozitare în valoare de 1,3% cu cota de 0,2% pentru persoanele fizice nerezidențiale”, se arată în raportul semnat de cei 8 consilieri locali din Mediaș. Ședința de joi după amiaza este programată să înceapă la ora 16 și se va desfășura în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei Mediaș.
Mai mulți oameni de afaceri din Mediaș au fost prezenți săptămâna trecută la ședința ordinară a Consiliului Local pentru a-și expune nemulțumirile legate de impozitele aferente clădirilor nerezidențiale pentru anul în curs. Oamenii prezenți la ședință au oferit și câteva exemple de creștere a impozitelor, unele de 10 sau chiar 15 ori mai mari comparativ cu anul trecut. Astfel, dacă în 2015 au plătit impozite de 600 sau 700 de lei, în acest an cuantumul impozitelor a atins cifra de 7.000, 8.000 sau chiar peste 10.0000 de lei. Oamenii prezenți în sală erau nemulțumiți de cuantumul de impozitare pentru imobilele nerezidențiale pentru persoanele fizice, care a fost aprobat de consilierii locali la cota maximă. Este vorba de cota de 1,3, cât permite Codul Fiscal.

PNL Mediaș: Cei care simt că nu mai aparțin echipei sunt liberi să ia decizia corectă pentru viitorul lor politic

0

Reprezentanții Partidului Național Liberal Mediaș au reacționat, pentru prima dată, referitor la subiectul plecărilor din filiala locală a liberalilor medieșeni. În cadrul unei conferințe de presă susținută la finele săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al PNL Mediaș, Elena Sajgo, a declarat că în acest moment Partidul Național Liberal este într-un proces de reorganizare din dorința de a propune un candidat pentru funcția de primar și o echipă de consilieri care să ajute la relansarea Mediașului. Sajgo a mai precizat că nimic nu se va schimba în doctrina partidului și nici în ceea ce privește respectul pentru toți membrii și opiniile acestora. Purtătorul de cuvânt al PNL Mediaș a mai adăugat că persoanele care nu se pot adapta sau nu se mai regăsesc în obiectivele partidului și ale echipei PNL, sunt libere să ia deciziile pe care le consideră corecte pentru ele și viitorul lor politic. „Cei care nu se mai regăsesc în obiectivele partidului, nu se pot adapta și simt că nu mai aparțin echipei sunt liberi să ia decizia pe care o consideră corectă pentru ei și viitorul lor politic. Ușa partidului este permanent deschisă, lăsăm oricărui membru libertatea de a decide dacă mai vrea sau nu că continue alături de PNL, la fel cum declarăm că toți cei care cred, vor și pot să ajute la reabilitarea Mediașului sunt așteptați să se alăture echipei PNL Mediaș”, a spus purtătorul de cuvânt al Partidului Național Mediaș, Elena Sajgo.

Preotul Necula la Mediaș: Noi nu avem un Dumnezeu ucigaș. Trebuie să fim pregătiți pentru ce urmează

0

Nu religia a creat monștrii care au atacat la Bruxelles. Preotul Constantin Necula a fost prezent sâmbătă la Mediaș și a vorbit, printre altele, și despre atentatele de săptămâna trecută la Bruxelles. Preotul Necula spune că trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce va urma după aceste atenntate și afirmă că nu există un Dumnezeu ucigaș. „Ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles este o dramă fundamentală pentru tot ce înseamnă viața în Europa și în lume. Trebuie să fim pregătiți pentru orice fel de urmare și nu în ultimul rând trebuie să readucem aminte lumii că nu religia este cea care crează monștrii aceștia, ci tocmai lipsa lui Dumnezeu. Orice e lipsit de Dumnezeu argumentând că Dumnezeu l-a trimis să ucidă iese în mod sigur de sub voia lui Dumnezeu. Noi nu avem Dumnezeu ucigaș, cu atât Dumnezeul creștinilor nu este un ucigaș. Trebuie să mai spun că am ținut foarte mult legătura cu românii noștri din Bruxelles, sunt un apropiat al Parohiei Sfântul Nicolae de acolo unde am mers deseori în conferințe. M-a impresionat modul în care pe toate Facebook-urile românilor de acolo au avut curajul de a se îmbrățișa cu prietenii lor arabi și apoi de a-și pune chipul pe Facebook. E un gest pe care trebuie să îl învățăm și în țară, să discernem între falșii dușmani și adevărații dușmani. Nu în ultimul rând, m-a impresionat unitatea dintre românii de acolo care imediat și-au anunțat familiile că ei merg mai departe. Asta e foarte, foarte important”, a spus preotul Necula.

Proiect: Scăderea tarifelor aeroportuare cu 1 euro per pasager

Consilierii județeni vor supune la vot în ședința din 31 martie modificarea tarifelor aeroportuare, începând cu această toamnă. Noile tarife au fost deja aprobate de către Consiliul de Administrație al regiei, în cadrul ședinței organizate în 18 martie. Sunt propuse modificări de tarife pentru aterizare, iluminare, staționare, servicii pentru pasageri, securitate aeroportuară, precum și tarifele de tranzit și de transfer. Singurul care se va scumpi este tariful de aterizare, care se va mări de la 5 euro/ tonă până la 6,30 euro/tonă.
În schimb, tariful de iluminare va scădea de la 2,5 euro la 1,5 euro, tariful de staționare va scădea de l a 0,15 euro tonă/oră la 0,05 euro tonă/oră, iar serviciile pentru pasageri de la 3,8 euro/pasager la 2,5 euro/pasager.
Măsurile propuse fac parte dintr-un proces de optimizare a Aeroportului Sibiu
În anul 2015, pe aeroportul sibian s-a înregistrat o creștere de trafic de pasageri cu aproape 30% față de 2014, de la 216 000 de pasageri la 278 000 de pasageri, datorită creșterii frecvențelor și a gradului mediu de locuri ocupate în aeronave. Din punctul de vedere al traficului aerian existent în prezent la Aeroportul Sibiu, acesta se află într-un dezavantaj major față de aeroporturile din Cluj și Timișoara, ca număr de pasageri. Astfel, față de 278 000 de pasageri, cât a avut Sibiul în 2015, Clujul a avut 1 486 000, iar Timișoara 923 000 de pasageri. Mai mulți pasageri a avut în 2015 și aeroportul din Târgu Mureș, în 2015 numărul acestora atingând 336 000. Cât privește tarifele aeroportuare practicate de aceste 3 aeroporturi cu care Sibiul își împarte zona de operare, aeroportul nostru are tarife duble față de Mureș. Astfel, tariful de aeroport mediu al Sibiului este de 6,5 euro, Clujul având 8,0 euro, Timișoara 7,0 euro, iar Târgu Mureș 3,3 euro.
Astfel, pentru reducerea decalajului competitiv, ajustarea tarifelor va duce la reducerea costului per pasager cu aproximativ 1 euro. Prin această măsură, reprezentanții aeroportului speră ca veniturile instituției să crească drept urmare a creșterii traficului .
„Aplicarea acestor tarife, coroborate cu creșterea de volume de trafic vor genera o creștere a venitrilor din servicii aeroportuare, ajungându-se anul acesta la un cuantum al veniturilor de aproximativ 1.415.000 euro, față de 1.340.000 euro estimat inițial. Totodată, estimăm că în anul 2017 veniturile să atingă un prag de 1.750.000 euro, iar în anul 2020 să fie depășit pragul de 2.000.000 euro din servicii aeroportuare”, se arată în raportul ce se va afla pe masa consilierior județeni.
Proiectul poate fi consultat integral pe portalul CJ Sibiu – http://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2016/03/ph_stabilire-tarife-aeroportuare-31032016.pdf

CSŞ Sibiu în grupă cu una din cele mai bune echipe de volei din ţară

0

CSS Sibiu VoleiCSU Medicina CNUE Târgu Mureş, LPS Bihorul Oradea, CSŞ Topliţa, CET CNMB Râmnicu Vâlcea şi CSŞ 2 CNE CSM Baia Mare sunt adversarele formaţiei antrenate de Traian Prişcă, CSŞ Sibiu, în faza semifinală a campionatului naţional de volei feminin, la junioare. „Etapă” în care locul I şi locul II la finalul turneului desfăşurat la Mureş se vor califica între primele opt „trupe” ale ţării noastre. Sibiencele sunt printre favorite, ele şi băimărencele par a fi candidatele la locul secund, la prima vedere. Asta pentru că jucătoarele de la Mureş pornesc clar cu prima şansă să termine pe primul loc, lotul şi rezultatele acestora din ultimii ani fiind grozave. Turneul semifinal va avea loc în perioada 20-24 aprilie.

Peste 70 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare nu au putut fi admise

În judeţul Sibiu 98,1% dintre cererile de înscriere în clasa pregătitoare au fost admise, au anunțat, luni, reprezentanții Inspectoratului Școlar Sibiu.
„Din totalul celor 3.757 de cereri depuse, au fost admise 3.686. 71 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la şcolile dorite, altele decât cele de circumscripţie, iar părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la unitatea de învăţământ arondată iniţial”, anunță reprezerntanții IȘJ.
Aceste cereri vor putea fi soluţionate în a doua etapă de înscriere, care începe miercuri, 30 martie şi se încheie vineri, 8 aprilie. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 15 aprilie. 
Între 19 și 22 aprilie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu va soluţiona toate cazurile rămase nerezolvate după a doua etapă de înscriere.

Finanțare europeană pentru reabilitarea blocurilor

Blocurile pot deveni mai eficiente energetic cu ajutorul finanțării din fonduri europene. ADR Centru a anunțat lansarea apelului de proiecte pentru cresterea eficientei energetice, POR 2014-2020.
„Peste 50 de milioane euro, fonduri nerambursabile, sunt disponibile la nivelul Regiunii Centru pentru finanțarea proiectelor ce urmăresc creșterea eficienței energetice în clădirile rezidentiale (blocuri), îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari”, anunță ADR Centru.
Cererile de finantare se vor depune de catre primarii, fiind elaborate insa in parteneriat cu asociatiile de proprietari. O cerere de finantare depusa poate solicita minim 100.000 euro, iar valoarea maxima eligibila a unui proiect nu poate depasi valoarea de 5 milioane euro.
Din valoarea totala a proiectului, prin POR 2014-2020, se vor finanta 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, diferenta de 40% fiind asigurata de catre primarii si Asociatiile de proprietari beneficiare. Depunerea proiectelor se va putea face începând cu data de 16 mai pe o perioadă de șase luni, până în 16 noiembrie, în limita fondurilor disponibile.
Primăria Sibiu și-a arătat disponibilitatea de a elabora, depune și derula proiectele de reabilitare termică a blocurilor.
„Programul este foarte complex, iar perioada de depunere a cererilor de finanțare este scurtă. De aceea, pentru a putea depune proiectul este nevoie de o foarte bună organizare din partea Asociațiilor de Proprietari care trebuie să furnizeze o serie de documente riguros alcătuite. Este totuși o ocazie bună de a reabilita blocurile cu un sprijin financiar important și sper ca, în ciuda demersurilor foarte complexe, un număr cât mai mare de Asociații să se înscrie. Îi asigur că Primăria le va fi partener în aceste eforturi”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
Pentru ce clădiri se poate solicita finanțare?
Asociațiile de proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiții:
– Sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990;
– Au regim de înălţime de minim P+2;
– Nu au mai beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani pentru acelaşi tip de lucrări;
– Nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare.
Precizare: Nu se poate obține finanțare pentru aceste lucrări doar pentru o singură scară de bloc, ci numai pentru întregul bloc.
Ce tipuri de lucrări pot fi finanțate?
– izolarea termică a faţadei, înlocuirea ferestrelor, închiderea balcoanelor, izolarea termică a planşeului peste subsol;
– lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire (în cazul blocurilor cu centrale de bloc/scară sau a celor racordate la sistemul centralizat);
– instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile;
– înlocuirea corpurilor de iluminat din spațiile comune cu unele eficiente energetic;
– înlocuirea lifturilor;
– implementarea sistemelor de management a funcționării consumurilor energetice.
De asemenea, prin proiecte se pot finanţa următoarele tipuri de lucrări, în limita a 15% din costul total al investiției:
– înlocuirea circuitelor electrice pe scări și în subsol;
– construirea/repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei;
– refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
– repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;
– repararea trotuarelor în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe;
– repararea/înlocuirea instalaţiei de apă şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi/sau pluvială din subsolul blocului de locuinţe;
– măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii (acestea nu vizează intervenţii anterioare neautorizate);
– crearea / adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces).
PAȘII DE URMAT:
1. Asociațiile de proprietari trebuie să depună o adresă și documentele justificative la Primăria Sibiu până în data de 13 mai 2016!!!!!! Iată lista documentelor:
O adresă către Serviciul Administrație Locală – Coordonare Asociații de proprietari în care se menționează intenția de a accesa fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocului și se enumeră lucrările de intervenție necesare în vederea creșterii performanței energetice a locuințelor.
Hotărârea/Hotărârile de principiu ale Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, prin care se solicită finanțarea în cadrul “Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operaţiunea A Clădiri rezidenţiale”.
Hotărârea va cuprinde următoarele informații:
– aprobarea intervențiilor/măsurilor de creștere a eficienței energetice;
– numărul apartamentelor ai căror proprietari sunt de acord cu lucrările de intervenţii propuse (minim 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente trebuie să își exprime acordul);
– numărul apartamentelor ai căror proprietari sunt de acord cu lucrările care presupun intervenţii în interiorul apartamentelor (obligatoriu toți proprietarii trebuie să își exprime acordul, dacă soluţia tehnică prevede acest tip de lucrări de intervenţie);
– numărul apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a Municipiului Sibiu sau a autorităţilor şi instituţiilor publice precum și numărul apartamentelor cu destinaţie de spaţii comerciale sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă ai caror proprietari sunt de acord cu lucrările de intervenţii propuse (obligatoriu toți proprietarii acestor spații trebuie să își exprime acordul).
– Tabel centralizator cu toţi proprietarii din care să rezulte acordul a 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente privind solicitarea finanțării în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi pentru lucrările de intervenţie propuse prin documentația tehnico-economică. Din acelaşi tabel trebuie să rezulte acordul a 100% din proprietarii apartamentelor/spaţiilor cu altă destinație decât locuință și apartamentelor cu destinație de locuință deținute de persoanele juridice, precum și a proprietarilor apartamentelor care presupun lucrări de intervenţii în interiorul locuinței.
– Extras al cărţii tehnice a imobilului, fişa tehnică a imobilului, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau orice alt document justificativ din care să rezulte faptul că blocul a fost construit în perioada 1950-1990.
– Tabelul centralizator al lucrărilor executate ulterior construcției blocurilor, conform formularului tip.
– Extras de carte funciară.
– Declaraţie pe proprie răspundere din partea fiecărui proprietar care să ateste că apartamentul are destinaţia de locuinţă sau este spaţiu comercial/spaţiu cu altă destinaţie.
2. Asociaţia de proprietari va contribui financiar după cum urmează:
– 25% din valoarea lucrărilor de intervenţie a apartamentelor cu destinaţie locuinţă (inclusiv a apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfașoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice. ȘI
– 100% din valoarea lucrărilor de intervenţie aferente spaţiilor comerciale sau spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităţilor şi instituţiilor publice.
Persoanele cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreținere, persoanele care realizează venituri medii nete lunare pe membru sub câștigul salarial mediu net pe economie, veteranii de război și soțul/soția acestora, pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie pot beneficia de ajutoare de natură socială pentru reabilitarea termică a locuinței din partea Primăriei Sibiu. Contribuția acestora nu poate fi mai mică de 3,5% din valoarea lucrărilor.
3. Primăria Sibiu va semna un contract cu Asociația de Proprietari pentru a elabora, depune și derula proiectul de reabilitare termică a blocurilor. Proiectele se vor contracta în ordinea depunerii acestora, cu condiția să obțină minim 60 de puncte.

Concert Caritabil pentru Iuliana

Studenții de la Specializarea Jurnalism, anul II, din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universități „Lucian Blaga” din Sibiu organizează concertul caritabil de folclor „Fiecare secundă contează” pentru studenta Iuliana Finica. Evenimentul va avea loc, luni, 11 aprilie, începând cu ora 18, la Sala Thalia.
Pe scenă vor urca tineri soliști și instrumentiști de muzică populară care, în ciuda programului încărcat, au acceptat să participe voluntar la acest recital folcloric (din zone etnofolclorice ca Mărginimea Sibiului, Valea Secașelor sau Vaideenii Vâlcii), din dorința de a-i motiva pe oameni să doneze bani pentru Iuliana. Artiștii care vor urca pe scenă sunt: Robert Târnăveanu, Lena Miclăuș, Ionela Pascu, Dorel Savu, Bogdan Cioranu, Ciprian Silași, Paula Medrea, Alina Secășan și Ion Chiș.
Evenimentul va fi prezentat de Sorin Terchilă (Sorin a prezentat mai multe evenimente culturale și sportive din Sibiu și lucrează în prezent la Kiss FM, Magic FM și Rock FM ), iar interpreții vor fi acompaniați de formația „Ionela Pascu” și Septimiu Marișca.

Fiecare gest și fiecare secundă contează!

„Iuliana ne-a demonstrat că luptă cu zâmbetul pe buze, iar optimismul ei este nemărginit. Nu trebuie să rămânem indiferenți; viața, sănătatea și timpul au aceeași valoare pentru noi toți. S-a gândit cineva cum ar reacționa dacă o persoană dragă ar avea probleme de sănătate? Facem apel la solidaritate și invităm toți oamenii cu suflet mare să fie alături de artiști și de noi, studenții, pentru a o ajuta împreună pe Iuliana. Fiecare gest și fiecare secundă contează!”, mesajul pe care studenții îl transmit sibienilor.
Studenta Iuliana Finica a fost diagnosticată cu hipertensiune pulmonară severă, iar singura soluție dată de medici a fost transplantul pulmonar. Toate îngrijirile medicale (de la analize și investigații, până la intervenție), care vor fi asigurate de Clinica Universitară din Bonn, Germania, costă 70.000 de euro.
Concertul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Filarmonicii de Stat Sibiu. Intrarea este pe bază de donație și toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi puse în contul Iulianei.
Se pot face donații în contul RO97INGB0000999905410795, deschis la banca ING sau în conturile deschise la Banca Transilvania, în euro: RO97BTRLEURCRT0226818901 și în lei: RO50BTRLRONCRT0226818901.

Proiect de 110 milioane de Euro pentru extinderi și modernizări în reteaua de apa

La sediul SC Apă Canal SA Sibiu a fost semnat Contractul de servicii ”Asistență Tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov în perioada 2014-2020”
Contractul va fi finanțat din sursele proprii ale SC Apă Canal SA Sibiu, și cofinanțat de Comisia Europeană și Guvernul României prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM).
Valoarea contractului semnat de ing. Mircea Niculescu, director general al ”Apă Canal” SA Sibiu și Bogran Boeru, administrator ”Romair Consulting”, firma desemnată câștigătoare în urma procedurii de achiziție publică, este de 8.996.275 lei fără TVA, cu o durată de execuție de 69 de luni.
Obiectivul principal al acestui contract este asistența tehnică acordată SC Apă Canal SA Sibiu în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în valoare de aproximativ 110 milioane de euro pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov. Contractul prevede următoarele activități principale: elaborarea studiului de fezabilitate și a anexelor acestuia (studii topografice, studii geologice, expertize, studii de soluție etc), elaborarea analizei cost-beneficiu și a anexelor cererii de finanțare, elaborarea proiectelor tehnice și a documentațiilor de atribuire pentru viitoarele contracte de lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului conform Legii 10/1995 pe durata derulării contractelor de execuție.
După întocmirea acestor documente și obținerea finanțării nerambursabile prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM), în aria de operare a SC Apă Canal SA Sibiu se va îmbunătăți calitatea mediului, apele uzate din localitățile cu peste 2000 de locuitori echivalenți vor fi epurate corespunzător, se vor extinde rețelele de apă potabilă la noi localități care nu au beneficiat încă de acest serviciu și se va eficientiza activitatea Operatorului Regional.
Pentru apa potabilă, Consultantul va realiza documentațiile necesare pentru extinderea și reabilitarea a apoximativ 238 km de rețea de aducțiune și conducte magistrale de apă potabilă, 320 de km de rețea de distribuție apă potabilă, construcția și reabilitarea a 35 de rezervoare de apă potabilă și a 16 stații de pompare apă potabilă. Valoarea estimată a investițiilor în infrastructura de apă potabilă prevăzută a fi finanțată în perioada 2016-2020 este de aproximativ 78 milioane euro.
De asemenea, în cadrul acestui proiect sunt vizate și investiții în domeniul evacuării și tratării apelor uzate conform directivelor europene în domeniu prin construcția și reabilitarea a 6 stații de epurare a apelor uzate, reabilitarea și extinderea a 150 de km de rețele de apă uzată, construirea a 28 de noi stații de pompare a apelor uzate. Valoarea estimată a investițiilor în infrastructura de apă uzată prevăzută a fi finanțată în perioada 2016-2020 este de aproximativ 32 milioane euro.
În urma realizării acestor investiții în aria de operare a SC Apă Canal SA Sibiu gradul de conectare al populației la rețelele publice de apă potabilă va fi de aproximativ 98%, iar gradul de conformare privind epurarea apelor uzate a populației din aglomerările cuprinse între 2000 locuitori echivalenți și 10000 de locuitori echivalenți va fi de 100%.
SC Apă Canal SA Sibiu se află în pragul accesării unui al treilea proiect de investiții europene, după ISPA ( 2005 – 2010) cu o valoare de 37,58 milioane Euro și POS Mediu ( 2007 -2016) cu o valoare de aproximativ 100 milioane de Euro.

Sibienii, interesați de noi oportunități de carieră

Limbile străine, IT-ul, sectorul retail și vânzările au adus cele mai multe joburi la Târgul de Cariere de la Sibiu
Peste o mie de posturi în diverse domenii de activitate s-au pus la bătaie în cadrul Târgului de Cariere care a avut loc miercuri și joi la Ibis Hotel. Companiile participante afirmă că în mare măsură au găsit candidați bine pregătiți și dornici să facă următorul pas în carieră. Candidații selectați vor fi chemați în perioada următoare la interviu, anunță angajatorii. Printre companiile care au făcut recrutări se numără Accenture, Arvato Bertelsmann, Lidl, BearingPoint, Office Depot, Star Transmission, Stefanini și Sykes.
„Limbile străine, IT-ul, ingineria, serviciile, vânzările, retailul și sectorul auto&automotive au avut oferte variate de angajare, dar oportunități au existat și în alte domenii de activitate, precum sectorul administrativ și tehnic”, declară Louisa Olar, directorul Târgului de Cariere.
Candidații care nu au ajuns la Târgul de Cariere pot să-și depună CV-ul online direct la posturile care îi intersează pe http://www.targuldecariere.ro/sibiu/
„Suntem încântați de participarea la Târgul de Cariere de la Sibiu. Spre deosebire de edițiile anterioare, în această ediție la Sibiu am optat și pentru un workshop care a avut ca temă: „Cum să te pregătești pentru un interviu de angajare”. Ne-a bucurat prezența unui public extrem de receptiv și curios. În ce privește candidații care au depus un CV la noi la stand, vom analiza aplicațiile, iar candidații vor intra în procesul nostru de recrutare în funcție de competențele menționate în CV și de job-ul pentru care au optat la stand”, spune Iuliana Stan, Recruitment Manager la CGS România.
În timp ce unele companii doresc să angajeze pentru Sibiu, altele caută personal dispus la relocare în Cluj-Napoca, Timișoara, București sau în străinătate.
„Târgul de Cariere a fost primul eveniment de recrutare românesc la care am participat. Am fost plăcuți impresionați de echipa de organizare și de sprijinul acordat pe durata celor două zile. Aplicațiile primite au fost în special de la electricieni, electroniști, muncitori în construcții, operatori mașini CNC și încă avem peste 50 de locuri de muncă pentru lăcătuși, sudori, ingineri automatizări, mecanici de întreținere, tâmplari, instalatori și alte meserii calificate, dar și necalificate. impegio Personalmanagement va reveni cu siguranță în România pentru recrutare
personal – vorbitori de limbă germană pentru cei ce doresc un loc de muncă stabil cu angajare direct în Germania”, precizează Roxana Lazăr, reprezentant impegio Personalmanagement.
Oportunități variate de carieră au adus și angajatori precum Adecco, Auchan, CEPROCS, CGS România, Conectys, DesleeClama, Donuterie, Fujikura Automotive România, Generali, HARTING România SCS, Hotelul Continental Forum din Sibiu, IMC Information Multimedia Communication, impegio, KeepCalling, KFC, Kromberg&Schubert, KUKA Systems, Marquardt Schaltsysteme, MHP, McDonald’s, METRO SYSTEMS România, NTN-SNR Rulmenţi Sibiu, Penny Market, PEPCO, SGP GROUP, Swoboda Hartmann România, TRIGO Group, VIRUTAL7, Visma Services România.
Interes crescut pentru seminarii
Candidații de la Târgul de Cariere de la Sibiu au participat la două seminarii, unul susținut de compania CGS România, pe tema interviului de angajare, iar altul adresat pasionaților și specialiștilor în IT, organizat de Metro Systems, companie care a pregătit o secțiune interactivă de bune practici în JAVA și OOP și de situații concrete pentru participanți. În total au participat la seminarii peste 60 de candidați.
La Târgul de Cariere de la Sibiu au venit și organizații neguvernamentale și instituții. Astfel, candidații au aflat ce oportunități există pentru ei la AIESEC, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
După Sibiu, Târgul de Cariere continuă la Cluj, unde vor avea loc două evenimente: Cluj Global (29-30 martie) și Târgul de Cariere în IT (Cluj-Napoca, 31 martie-1 aprilie), iar ultima ediție din această primăvară va avea loc la Târgu-Mureș (6 aprilie).