Acasă Blog Pagina 5740

Cindrea, despre demitere: Consider că este o aplicare abuzivă a legii

Ioan Cindrea susține că încetarea mandatului său înainte de termen este „o aplicare abuzivă a legii”, fiind astfel „călcați în picioare și desconsiderați cei peste 70.000 de locuitori ai județului Sibiu” care l-au votat în 2012.
„Este o situație fără precedent prin care au fost călcați în picioare și desconsiderați cei peste 70.000 de locuitori ai județului Sibiu care mi-au acordat încrederea și votul lor în 2012. Consider că este o aplicare greșită a legii pentru că, în conformitate cu Statutul aleșilor locali, mandatul președintelui Consiliului Județean încetează NUMAI în cazul unei pedepse privative de libertate”, susține Cindrea, într-un comunicat de presă.
Acesta reiterează ideea că sentința primită nu este cu privare de libertate și nici nu-i interzice dreptul de a alege și de a fi ales.
„Din acest motiv, consider că este o aplicare abuzivă a legii și am dreptul legal să atac în instanță Ordinul Prefectului prin care s-a dispus încetarea înainte de termen a mandatului de președinte al Consiliului Județean Sibiu”, mai spune Cindrea, fără a preciza dacă va ataca sau nu ordinul prin care a fost demis.
În plus, Cindrea vorbește despre „un amestec brutal și nedemocratic” al unorta în treburile reprezentantului Guvernului în teritoriu.
„Întreaga opinie publică sibiană a asistat cu stupoare la un amestec brutal și nedemocratic al unor reprezentanți ai puterii legislative în probleme care revin Guvernului și reprezentantului acestuia în teritoriu. Este trist și revoltător că, la 26 de ani de la Revoluție, unii nu înțeleg ce înseamnă separarea puterilor într-un stat democratic”, mai spune Cindrea.
Ioan Cindrea a fost demis, luni, prin ordina al Prefecturii Sibiu, semnat, prin delegare de atribuții, de subprefectul județului Anca Șandru.

UPDATE: Ilie Carabulea, condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare în dosarul ASF

Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare în dosarul ASF, în timp ce fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu a fost achitat.
Decizia luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti nu este definitivă.
Instanţa a decis condamnarea lui Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, pentru constituirea unui grup infracţional în scopul protejării intereselor societăţii de asigurări.
Trimişi în judecată alături de el pentru constituirea grupului infracţional, Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, şi Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, au fost condamnaţi la 4 ani şi şase luni şi respectiv 3 ani şi şase luni de închisoare.
Dan Radu Ruşanu, la data faptelor preşedinte al ASF, trimis în judecată pentru că şi-a folosit influenţa în folosul lui Carabulea, a fost achitat.
Celelalte persoane acuzate că au aderat la grupul infracţional au primit pedepse cu suspendare sau au fost achitate.
Elena Rusu, membru în conducerea SC Carpatica Asig SA, şi Ina Ana Crudu, fost director general la SC Carpatica Asig SA, au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu suspendare, ca şi Ioan Dacian Vinerean, din anturajul lui Mustăţea.
Soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, Laura Elena Chiţoiu, fost director al Direcţiei Avizări din ASF, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, ca şi Georgel Călin, fost secretar general al ASF.
Ioan Opriş, expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, a primit o pedeapsă de două luni de închisoare cu suspendare.
Corneliu Silviu Modlveanu, fost vicepreşedinte al ASF, şi avocatul Dan Odobescu, suspendat de drept din Baroul Bucureşti şi proprietar al unei societăţi de asigurări, au fost achitaţi.
Procurorii DNA arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.
Începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac „au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”, susţin procurorii.
Gruparea respectivă ar fi fost sprijinită de Dan Radu Ruşanu, precum şi de alte persoane din conducerea ASF.
Stire initiala:
Patronul Carpatica Asig Ilie Carabulea a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare în dosarul ASF, în timp ce fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu a fost achitat.

Conducerea CJ Sibiu, asigurată de ambii vicepreședinți până joi

Concucerea Consiliului Județean Sibiu este asigurată în acest moment de ambii vicepreședinți.
„Interimatul este asigurat de cătr cei doi vicepreședinți. Domnul Luca se ocupă de partea economică, iar domnul Șovăială de partea tehnică. Mapele sunt semnate de abmii în acest moment”, a declarat Ioana Căpățână, purtător de cuvânt al CJ Sibiu.
Potrivit acesteia, instituția va funcționa astfel până joi, când va avesa loc o ședință extraordinară a Consiliului Județean în cadrul căreia va fi desemnat, prin vot secret, vicepreședintele care va prelua interimar conducerea instituției.
Ședința CJ a fost stabilită pentru joi, ora 15.00.
Președintele ales al CJ SIbiu, Ioan Cindrea, a fost demis, luni, prin ordin emis de către Prefectura Sibiu. Ioan Cindrea a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, întrucât, pe vremea când era deputat, și-a angajat soția la biroul parlamentar, iar aceasta a obținut venituri necuvenite de circa 35.000 de lei.

Promovabilitate de 45.81% la simularea Evaluării Naționale

Un procent de 45.81% dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Sibiu care au participat la simularea Evaluării Naționale au obținut medii peste cinci, rezultatele obținute fiind mai mari decât media pe țară.
Un număr de 1.688 de elevi au obținut medii sub 5 și 77 de elevi medii cuprinse între 9 și 9.99. Din păcate, niciun elev nu a reușit să ia zece pe linie și să termine simularea Evaluării Naționale cu media 10.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Sibiu, în clasa a VIII-a sunt înscriși 3.632 de elevi, la proba de Limba română fiind prezenți 3.185, iar la proba de Matematică 3.190. În total, 3.115 elevi au participat la toate probele examenului.
La Limba română, un procent de 64.55% dintre elevi au obținut note peste 5. Un număr de 1.114 elevi au luat note sub 5, 249 de elevi au obținut note cuprinse între 9 și 9.99, iar șapte elevi au obținut nota 10. Cei șapte sunt: Băilă Denisa de la Școala nr. 4 din Mediaș, Rus Adina și Videanu Flavia de la Școala „Nicolae Iorga” din Sibiu, Buta Cristian și Gheorghică Oana de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Buta Teodora de la Școala nr. 13 Sibiu și Cicur Oana de la Școala nr. 8 Sibiu.
La Matematică, rezultatele obținute sunt mai slabe. Doar 32.73% dintre elevi au obținut note peste 5, un număr de 2.110 elevi primind note sub 5. Doar 64 de elevi au reușit să obțină note cuprinse între 9 și 9.99 și niciun elev nu a obținut nota 10.
La nivel național, 44.05 % dintre elevii de clasa a VIII-a au obținut medii peste 5.

Fotbaliştii lui Daniel Murăşan s-au impus la cea de-a noua ediţie a Cupei Municipiului Reghin!

0

ASFC Interstar SibiuInterstar Sibiu a câştigat ediţia cu numărul IX a Cupei Municipiului Reghin (4-6 martie). Formaţia de copii născuţi în anul 2006 şi pregătiţi de către Daniel Murăşan s-au impus la o categorie mai mare de vârstă, 2005. Vârstă din care au fost alcătuite restul „combatantelor”. În ultimul act, interstariştii s-au impus în faţa celor de la Inter Viişoara, descendenta fostei echipe Gloria Bistriţa. Rezultatul final a fost 2-1, Andreas Birbic şi Ianis Gândilă au fost autorii celor două goluri ale „trupei” de pe Mecanica. Iustin Chirilă a fost desemnat cel mai bun portar al competiţiei. Lucru deloc surprinzător deoarece goalkeeper-ul Sibiului a ajuns la cea de-a şaptea distincţie de acest gen, în ultimii doi ani de zile.


La sfârşitul turnului, antrenorul învingătorilor a declarat următoarele : „A fost un turneu util la care au participat echipe bune. Am profitat din plin de culoarul oferit şi am dovedit că nu ne-am înscris degeaba la o categorie mai mare de vârstă. Îi felicit pe copii şi ţin să le mulţumesc în mod deosebit părinţilor care au fost alături de ei şi i-au susţinut. Mulţi dintre cei prezenţi la meciuri au apreciat jocul şi calitatea jucătorilor noştri. Să ai un handicap de vârstă de un an sau chiar doi ani (în cazul lui Birbic şi Vicenţiu), şi totuşi să te impui, nu este de ici de colo”. La categoria 2005 au participat 20 de formaţii din ţara noastră. În drumul spre trofeul suprem, fotbaliştii Interstarului au evoluat contra lui Best Kids Reghin (3-2), Viitorul Jabeniţa (4-1), FC Bistriţa (0-2), Viitorul Gherla (2-1), Alma Sibiu Negru (3-2) şi Inter Viişoara (2-1).
FC Interstar Sibiu : Iustin Chirilă, Darius Stroia, Luca Stănese, Fabian Manta, Robert Gliga, Ianis Gândilă, Vlad Vicenţiu, Cătălin Veste, Andreas Birbic, Vlad Cărpinişan şi Ştefan Veştemean.

Președintele CJ, Ioan Cindrea, a fost demis

Prefectura a anunțat în urmă cu scurt timp că a fost semnat ordinul de încetare din funcție a președintelui CJ, Ioan Cindrea, în urma condamnării cu suspendare la închisoare.
„Ordinul prefectului privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, domnul Ioan Cindrea, a fost semnat, prin delegare de atribuţii, de către doamna subprefect Anca Livia Şandru, astăzi, 7 martie 2016”, a anunțat Claudia Stanciu, purtător de cuvânt Prefectura Sibiu.
Prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu-Ioan Sitterli, și-a înaintat demisia în cursul zilei de vineri, dar rămâne încă în funcție până ce va fi emisă o hotărâre de guvern privind demisia sa. Motivul invocat pentru demisia sa a fost că „va participa la alegerile locale din 5 iunie”, potrivit unui comunicat de presa.
Președintele CJ, Ioan Cindrea, a fost condamnat printr-o decizie definitivă, în septembrie 2015, de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că şi-a angajat ilegal soţia la biroul său parlamentar în perioada cât a fost deputat. Ioan Cindrea a preluat funcția de președinte CJ în vara anului 2012, după ce a fost ales cu un procent de 36,70%, respectiv 70.456 voturi.
Prefectura a primit de la CJ referatul privind încetarea mandatului președintelui Cindrea
Turcan, despre Sitterli: Nu mă așteptam să se lase folosit atât de tare de domnul Cindrea
Prefectul Sitterli a demisionat

Automate de cafea cu plata prin SMS, la Sibiu

O firmă care administrează peste 700 de automate de cafea, în cinci județe, implementează în municipiul Sibiu un proiect pilot: automate de cafea cu plata prin SMS.
Zece astfel de automate au fost dotate cu un sistem ce permite plata produselor prin SMS. Cei care doresc cafea sau orice alt produs de la automatele respective, dar nu dispun de mărunțiș în momentul respectiv sau nu doresc să-și plătească pe loc produsul, trimit un SMS la numărul 7473, primesc un text de confirmare și creditul respectiv apare în automat.
„Avantajele sunt clare: deși este un pic mai scump, consumatorii nu trebuie să poarte mărunt și monede, nu se cheltuie banii în momentul respectiv, durează două – trei săptămâni până când vine factura de la operatorul de telefonie și este o chestiune de comoditate”, anunță reprezentanții firmei care implementează proiectul.
Proiectul pilot, realizat în colaborare cu un integrator de microplăți, este în perioadă de testare pentru trei luni de zile. Dacă sistemul de dovedește viabil, dacă este acceptat de către consumatori și dacă vor crește vânzările de cafea la automate, sistemul va fi implementat la toate automatele de cafea din municipiul Sibiu.

Două recorduri personale şi un titlu de campion naţional! Rezultatele grozave ale lui Radu Ghiniţă, în săptămâna de vis pentru aruncătorul născut în Sibiu

0

Radu GhinitaRadu Ghiniţă a avut o săptămână de vis la atletism. Sibianul a devenit campion naţional la aruncarea discului, la categoria juniorilor II. El a avut rezultatul de 49 de metri şi 10 centimetri. Bornă pe care a atins-o la Arad (1-3 martie) cu discul de 1 kilogram şi jumătate, şi care a însemnat pentru acesta un nou record personal. În acelaşi concurs, Radu a reuşit şi un loc III la juniori I (45.40m cu discul de 1.75kg). Apoi, două zile mai târziu, în sala de la Bucureşti (indoor, 5-6 martie), el a obţinut titlul de vicecampion naţional la aruncarea greutăţii. Atletul nostru a propulsat bila de 5 kilograme pe o distanţă de 15 metri şi 70 de centimetri. Performanţă, care a însemnat şi în această probă, nou record personal. „La juniori I am fost foarte relaxat şi a fost mai uşor. La juniori II am fost mult mai stresat pentru că toţi ochii erau aţintiţi asupra mea după rezultatul de la j1. Am făcut un rezultat foarte bun şi sunt mulţumit. A fost o săptămână foarte obositoare, dar când obţii titlul naţional, eşti pe podium şi te aplaudă lumea este frumos. Este greu de descris în cuvinte”, a declarat campionul. Sportiv pentru care obiectivul primordial este îndeplinirea baremului pentru calificarea la Campionatul European din vară : „Primul meu obiectiv este să depăşesc baremul pentru europene. Trebuie să arunc 53 de metri. Până în vară, sunt sigur că pot să reuşesc acest lucru la aruncarea discului”, a mai spus Radu.
Revenirea campioanei după aproape opt luni de pauză!


Campionatul Naţional de Aruncări de Iarnă de la Arad a însemnat şi revenirea aruncătoarei numărul I cu suliţa la categoria sa, Andreea Necşoiu. Campioana din Sibiu a reuşit să termine pe ultima treaptă a podiumului de la juniori I, la primul concurs după o accidentare la umăr care a ţinut-o pe „bară” din iulie 2015 şi până la apropierea acestor întreceri. Astfel, ea nu a mai „aruncat” în acel timp. Radu Ghiniţă este elev în clasa a zecea la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu iar Andreea Necşoiu în clasa a douăsprezecea, la aceeaşi instituţie de învăţământ. „La acest concurs am fost să văd la ce nivel mă aflu. Mi-a fost un pic teamă la aruncări, nu am mai aruncat tare de dinaintea accidentării la umăr. Mă bucur că am reuşit să arunc de şase ori. Vreau să le mulţumesc sponsorilor mei pentru susţinere, Şcoala de Şoferi Prima şi Decathlon Sibiu, profesorilor de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu pentru că mă sprijină tot timpul şi celor de la RActiv Sibiu pentru că ne-au pus la dispoziţie celor mai bune condiţii pentru pregătirea fizică”, a spus Andreea Necşoiu. Ambii atleţi sunt legitimaţi la CSŞ Şoimii Sibiu. Club unde Radu se pregăteşte sub îndrumarea antrenoarei Ligia Cuciorovschi, iar Andreea cu tehnicienii Manu Petre şi Ligia Cuciorovschi. „Radu a demonstrat o atitudine de învingător. Pregătirea sa şi eforturile depuse au avut rezultate foarte bune. Andreea a revenit după o accidentare la umăr, şi a terminat pe locul III. Ea nu a mai aruncat din iulie, a fost primul concurs. Sunt foarte mulţumită de rezultatele celor doi. ”, a declarat prof. Ligia Cuciorovschi.

Au vrut să închidă terasele estivale din Mediaș la ora 22. Compromisul la care s-a ajuns

Programul de funcționare al teraselor estivale din Mediaș pentru acest an a fost o adevărată telenovelă. Inițial, consilierii municipali au decis ca programul teraselor estivale să se încheie seara la ora 22, stârnind deopotrivă supărarea proprietarilor, dar și a tinerilor din oraș. În acest condiții, consilierii locali din municipiul de pe Târnava Mare au revenit asupra hotărârii și au stabilit ca terasele estivale să funcționeze de dimineața de la ora 8 până noaptea la ora 24. Există și o excepție, respectiv perioada Campionatului European de Fotbal, din 10 iunie până în 10 iulie 2016, când programul teraselor estivale va fi până la ora 1. Anul trecut, pe raza municipiului Mediaș au funcționat 16 terase estivale, marea majoritate desfășurându-și activitatea în zona centrală a orașului.

1.500 de lei amendă pentru ascultat muzică la volum mare în mașini, la Mediaș

Ascultatul muzicii la volum prea mare în autoturisme se lasă cu amenzi care ajung la 1.500 de lei. Și nu este nicio glumă, mai ales că în ultimele săptămâni, mai mulți șoferi din municipiul de pe Târnava Mare au fost amendați tocmai pentur acest lucru. Poliţiştii locali din Mediaş susţin că în ultima perioadă au primit mai multe reclamaţii din partea unor locuitori ai oraşului, care erau deranjaţi de volumul mult prea tare al muzicii din maşini. „Poliţia Locală Mediaş reaminteşte faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991, republicată, săvârșirea unor astfel de fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravenţională de la 200 la 1.500 lei. În ultima perioadă lucrătorii Poliţiei Locale Mediaş au aplicat 6 amenzi unor persoane care ascultau muzică la un volum foarte mare în maşini. Pentru a limita intervalul de intervenţie al poliţiştilor locali şi de a permite astfel o reacție promtă, în situaţia în care constataţi producerea unor aspecte de natura celor sesizate sau comiterea de alte fapte cu caracter antisocial, medieşenilor le este recomandat să contacteze Dispeceratul Poliţiei Locale Mediaş, la numărul de telefon 0269.841.394.”, spun reprezentanții instituției.

Sibienii au donat echivalentul a 1.500 de branule

Crosul caritabil organizat pentru construcția primului spital pentru copiii bolnavi de cancer din România a adunat la start peste 80 de sibieni. Astfel, la prima ediție a evenimentului „Sibiul Aleargă Pentru Spitalul Copiilor” din acest an, au fost donați 1.500 de lei, sumă cu care in viitor ar putea fi achiziționate 1.500 de branule pentru tratarea copiilor atinși de maladia cancerului. De asemenea, au mai fost donate și 13 kg de monede.
„Am început anul în forţă. Avem un obiectiv foarte ambiţios, dar pe care trebuie să îl atingem cu paşi mici. Fiecare leu contează! Mă bucur să văd feţe noi şi feţe vechi la cros. Proiectul participă la semi-maratonul de la Sibiu, de pe 28 mai, şi sunt încrezător că vom avea rezultate bune”, a declarat Marius-Florin Dinu, organizatorul evenimentului de la Sibiu. 
Fiecare participant la crosul caritabil a plătit o sumă simbolică, de minim un leu. 
În acest week-end, cei 80 de sibieni au alergat alături de alte nouă oraşe din România, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, pentru strângerea de fonduri dedicate primului spital oncologic pediatric din România.
Viitorul spital, construit în Bucureşti exclusiv din bani donaţi de către oameni – persoane fizice şi juridice, va fi deţinut şi operat de fundaţia 1leu.org, fără sprijin din partea statului român. Se doreşte a fi, aşadar, un spital de la oameni pentru oameni – de această dată fiind vorba de copiii diagnosticaţi cu cancer. Costurile totale construirii, utilării şi inaugurării spitalului se ridică la 80 de milioane de lei. Până acum, au fost donaţi peste 300.000 lei prin diverse acţiuni în întreaga ţară. Următoarea ediţie a crosului va avea loc în data de 2 aprilie. 

Simulare bacalaureat: Poezie de Adrian Maniu şi text argumentativ despre rolul dezbaterilor publice în adoptarea legilor

O poezie de Adrian Maniu, fragmente din poezii ale lui Mihai Eminescu şi redactarea unor texte despre rolul bibliotecilor sau al dezbaterilor publice în adoptarea unor legi au fost printre subiectele primite, luni, de elevii claselor a XI-a şi a XII-a la proba la Limba şi literatura română, la simularea examenului de bacalaureat.
Astfel, la primul subiect, elevii clasei a XI-a, profil Real, au avut un fragment dintr-o poezie de Mihai Eminescu, cu cerinţa de a identifica sinonime, rolul cratimei, secvenţe care să contureze dimensiunea temporală a imaginarului poetic, motive literare, semnificaţii de figuri de stil, trăsături ale genului liric şi de comentat prima strofă. De asemenea, elevii au avut de elaborat un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre utilizarea telefonelor mobile pentru omul contemporan, iar al treilea subiect a fost redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte care să prezinte tema şi viziunea despre lume într-un basm cult studiat.
Elevii clasei a XI-a, profil Uman, au primit tot un fragment dintr-o poezie de Mihai Eminescu, apoi au avut de elaborat un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul bibliotecilor publice. La subiectul al treilea, elelvii au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text dramatic studiat.
La clasa a XII-a, la primul subiect elevii au avut o poezie de Adrian Maniu – „În seara asta”, iar la subiectul al doilea un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul dezbaterilor publice în adoptarea unor legi. La ultimul subiect, elevii au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text natariv studiat aparţinând lui Liviu Rebreanu sau George Călinescu.
Simularea bacalaureatului din acest an, la care sunt aşteptaţi elevii claselor a XI-a şi a XII-a, are loc de luni până joi, rezultatele urmând să fie afişate în 18 martie.
După ce luni a avut loc proba scrisă la Limba şi literatura română, marţi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale), iar miercuri, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie).
Numai elevii clasei a XII-a susţin joi proba la alegere a profilului şi specializării.
In judetul Sibiu sunt 2.631 elevi în clasa a XI-a şi 2.409 elevi în clasa a XII-a.