Acasă Blog Pagina 5780

Co-președintele PNL Mediaș a murit

0

Costel Totan + George Petrescu - PNL MEDIASMedieșeanul Costel Totan, co-președinte al PNL Mediaș a încetat din viață miercuri dimineața, la vârsta de 58 de ani. Totan a fost ales co-președinte în 13 iunie 2015, ocupând locul rămas liber după ce actualul viceprimar George Petrescu s-a autosuspendat din funcție.

În cadrul primei conferințe de presă a spus că nu îi place cum arată în prezent Mediașul și că a intrat în PNL pentru a încerca să schimbe imaginea orașului.

Costel Totan era şi directorul Sucursalei de Producţie Mediaş din cadrul societății de gaze Romgaz.

Dumnezeu să îl odihnească în pace.

Apa Târnavei Mari a finalizat primul proiect POS Mediu-Axa Prioritară I

apa-calda2-600x4081Operatorul regional „Apa Târnavei Mari” anunţă încheierea proiectului POS Mediu „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”, cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Obiectivul general al proiectului a fost acela de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 1 din POS Mediu, respectarea în totalitate a Directivelor UE şi a legislaţiei româneşti în domeniul alimentării cu apă, a colectării şi tratării apelor uzate; creşterea gradului de acoperire a populaţiei cu servicii de alimentare cu apă şi canalizare până la 100% în aglomerările Proiectului şi creşterea capacităţii instituţionale locale de implementare a proiectelor.

Proiectul a totalizat 16 contracte, 6 contracte de servicii, dintre care unul pentru asigurarea cofinanţării Proiectului de către Operatorul Regional, 7 contracte de lucrări pentru extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, 2 contracte pentru construirea sediilor administrative și operaționale din cele trei localităţi şi 1 contract de furnizare de echipamente.

Beneficiile resimțite pornesc de la îmbunătăţirea calităţii vieţii prin asigurarea accesului la servicii de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare la standarde europene; la realizarea de economii pentru viitorii utilizatori, prin evitarea cheltuielilor la pomparea din puţuri şi curăţarea foselor septice; la stimularea creşterii economice, prin îmbunătăţirea generală a infrastructurii în regiune.

Pentru atingerea performanței serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, s-a înnoit infrastructura de apă și apă uzată prin construcţia şi modernizarea surselor de captare a apei, a staţiilor de tratare a apei şi a staţiilor de epurare; extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă potabilă şi a celor de colectare a apei uzate; construcţia şi reabilitarea instalaţiilor de tratare a nămolului și achiziţia de aparate de contorizare, echipamente de laborator, detectare a scurgerilor, echipamente de inspecţii şi monitorizare a pierderilor de apă; achiziţia şi dezvoltarea unui Sistem Informatic Geografic, a unuia de modelare hidraulică, adoptarea unei soluții SCADA de control a proceselor și a unui sistem informatic integrat de management.

Aglomerarea Mediaş beneficiază de cea mai modernă staţie de tratare a apei din ţară realizată din fonduri europene, care asigură în prezent furnizarea apei potabile de calitate superioară pentru circa 50.000 de locuitori, urmând ca în etapa a II-a de finanţare (2014 – 2020) să deservească circa 70.000 de locuitori din localitățile limitrofe ale municipiului; de o staţie de epurare a apei uzate modernizată, prevăzută cu trei trepte, dotată cu instalaţii de ultimă generaţie, prevenind astfel poluarea râului Târnava Mare; de o reţea de apă reabilitată şi extinsă: 5,626 km de conducte de aducţiune, 40,658 km de reţea de distribuţie, 2.573 de branşamente, trei rezervoare de apă potabilă și de un sistem de canalizare modernizat, prin extinderea cu 20,627 km şi reabilitarea a 22,378 km de reţea, realizarea a 2.937 de racorduri şi a 9 staţii de pompare a apei uzate.

Aglomerarea Agnita beneficiază de o staţie de tratare nou construită la Arpăşel care va deservi locuitorii din Agnita, comuna Bîrghiş şi pe cei de pe întreg traseul conductei de aducţiune, Arpaşu de Sus, Arpaşu de Jos, Cîrţişoara, Cârţa, Nou Român, Săsăuş, Chirpăr, Vărd, Veseud, Nocrich, Marpod; o conductă de aducţiune între staţia de tratare şi rezervorul din Agnita reabilitată şi extinsă pe o lungime de 38,627 km; o staţie de epurare a apei uzate deversate în Hârtibaciu, lucrări de reabilitare a sistemului de distribuţie a apei potabile; 8,433 km de reţea de distribuţie, un rezervor de înmagazinare a apei potabile şi 558 de branşamente; modernizarea sistemului de canalizare prin reabilitarea a 5,614 km de reţea şi realizarea a 386 de racorduri; o staţie de pompare a apei uzate nou construită și de lucrări de extindere cu 5,782 km a reţelei de canalizare şi de realizare a 380 de noi racorduri.

Aglomerarea Dumbrăveni beneficiază de o staţie de tratare a apei reabilitată şi modernizată deservind locuitorii din Dumbrăveni şi Hoghilag, iar în viitor, localităţile Ernea şi Şaroş pe Târnave; de 1,845 km de conductă de aducţiune între frontul de captare şi Staţia de Tratare; de o staţie de epurare nou construită, în a cărei componenţă intră o staţie de pompare a apei uzate, amplasată în intravilanul localităţii; de lucrări de reabilitare a sistemului de distribuţie a apei potabile: un rezervor de înmagazinare a apei, 2,059 km de reţea de alimentare şi 102 branşamente și de lucrări de extindere a sistemului de canalizare pentru colectarea apei uzate: două staţii de pompare nou construite, 12,569 km de reţea extinsă şi 1.189 de racorduri noi.

Apa care ajunge în prezent la robinetele consumatorilor deserviți de sistemele de alimentare din Mediaș, Agnita și Dumbrăveni are o calitate superioară și poate fi consumată în condiții de siguranță pentru sănătatea populației,în conformitate cu Directivele Uniunii Europene 98/83/CE și 2000/60/CE. Stațiile de epurare asigură conformarea la standardele de epurare a apei uzate urbane ale Directivei 91/271/CEE, modificată prin Directiva 98/15/CE.

Valoarea totală a proiectului este de 303.757.940 lei, din care valoarea eligibilă conform POS Mediu este de 294.137.280 lei, iar finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune de 237.574.681 lei, restul fiind asigurat de la bugetul de stat, bugetul local şi prin contribuţia beneficiarului. Valorile nu includ TVA.

Sens unic pe străzile Iosif Velceanu și Gârlei

sensuri unice Velceanu - GarleiDirecția Tehnică din cadrul Primăriei Sibiu a implementat un nou regim de circulație pe străzile Iosif Velceanu și Gârlei. Pe cele două străzi se circulă în sens unic pentru a fluidiza și sistematiza circulația în zonă.

Pe strada Iosif Velceanu se circulă dinspre strada Ștrandului spre strada Transilvaniei, iar pe strada Gârlei se circulă dinspre sensul giratoriu de la intersecția cu străzile Transilvaniei și Poet Vasile Cârlova spre strada Ștrandului.

„Semnele de circulație corespunzătoare au fost deja instalate, dar anunțăm șoferii și pe această cale cu privire la modificările operate în trafic”, explică reprezentanții municipalității sibieni.

Copșa Mică “eliberată” de 500 kg de materiale electrice și electrocasnice

Marea Debarasare Copsa Mica 2014Pompierii Voluntari Copşa Mică au organizat marți, cea de-a IX-a campanie „Marea Debarașare”, de colectare deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice în oraşul Copşa Mică. Conform programului, cunoscut şi anunţat din timp locuitorilor oraşului, pompierii voluntari s-au deplasat în fiecare punct de colectare, au preluat deşeurile şi au „eliberat” Copşa Mică de aproximativ 500 kg de materiale electrice şi electrocasnice.

“Felicităm pe această cale echipajul de pompieri, care a dat dovadă de o bună organizare şi un profesionalism specific, acumulat în experienţele din anii anteriori”, spun reprezentanții SVSU Copșa Mică.

FOTO: Trei oameni au murit într-un accident în Apoldu de Sus

0

Accident teribil pe DN1, în localitatea Apoldu de Sus. Tei oamnei şi-au pierdut viaţa iar alţi doi au ajuns la spital. Cu toţii se aflau într-un microbuz şi veneau din Italia ca să petreacă sărbătorile acasă cu familia. Maşina în care se aflau a fost lovită în plin de un TIR al cărui şofer era băut şi a pierdut controlul volanului. Bărbatul de 45 de ani care a provocat tragedia era atât de băut încât nu ştia nici măcar unde mergea.
Microbuzul în care se aflau cei cinci români care veneau spre casă de sărbătri a fost lovit puternic de TIR-ul care a intrat pe contrasens. Impactul a fost extrem de violent iar trei oameni au murit pe loc. Şoferul TIR-ului era băut şi atât de confuz încât nu ştia nici unde mergea. „Ne-am îngrozit când am ajuns aici, vezi om decapitat, om atârnând din maşină, groaznic. E plină şoseaua de bagaje, oamenii ăştia au fost la muncă în străinătate şi au venit acasă să se bucure de sărbători şi uitaţi ce au păţit din cauză că şoferul TIR-ului era băut. Am fost martor când l-a interogat poliţia şi efectiv nu ştia în ce parte mergea. El mergea dinspre Sibiu spre Sebeş şi a zis că se deplasa Franţa-Bucureşti. Aproape că nu se putea înţelege poliţia cu el.” a povestit Iosiv Vasile, un localnic din Apoldu de Sus
Şoferul TIR-ului a fost dus la spital, era rănit însă uşor iar acum trebuie să dea explicaţii în faţa oamenilor legii pentru ceea ce a făcut. Pentru că cercetările la faţa locului dovedesc că el este vinovat de producerea tragediei. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul pătrunderii pe contrasens. Ansamblul TIR pătrunde pe contrasens într-o curbă periculoasă la dreapta şi loveşte frontal un microbuz care se deplasa din direcţia Sebeş-Sibiu. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că şoferul ansamblului TIR avea o alcoolemie de 0,60 mg/l de alcool pur în aerul expirat.” a declarat inspectorul principal Marius Cuciorovschi, de la Serviciul Rutier Sibiu
Alte două femei care se aflau în microbuz, în vârstă de 53 şi 63 de ani, au fost rănite şi transportate la spitalul judeţean. „În urma investigaţiilor medicale efectuate, femeia de 63 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, fracturi costale bilateral, fractură sternală fără deplasare, hemotorax stâng în cantitate mică, minimă contuzie pulmonară adiacentă, plagă scalpată stânga. Femeia a fost internată în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I. Pacienta de 53 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, contuzie hemoragică temporal drept, hemoragii petesiale frontal bilateral, hematom epicranian, fracturi traverse şi a fost internată în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie. Ambele femei sunt în acest moment conştiente, stabile şi sub tratament şi supraveghere medicală de specialitate.” a declarat Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu
Şoferul TIR-ului va fi cercetat penl pentru ucidere din culpă iar cel mai probabil va fi şi reţinut.

FOTO: 600 de prichindei din Tîrnava s-au bucurat de Moș Crăciun și de cadourile acestuia

0

Vine Moșul la Tîrnava (2015)-6Ca în fiecare an, în luna Decembrie “Moş Crăciun” are foarte multe opriri şi cadouri de împărţit. Una dintre staţii a fost în localitatea Tîrnava. Duminică după-amiaza, acesta s-a plimbat pe toate străzile din localitate şi a invitat copii la căminul cultural pentru a-şi primi cadourile. Edilul-şef al comunei, Pleiner Norbert a reuşit să vorbească cu Moşul, i-a spus cât de cuminţi au fost cei mici, şi l-a convins să treacă şi pe la ei.

Astfel, un moş de poveste şi cu o asistentă pe măsură au dat de veste prin toată localitatea, dintr-un “autovehicul” pe patru roţi, că moşul a sosit cu multe cadouri pentru prichindeii care au fost cuminţi.

Aproximativ 600 de micuţi şi-au primit binemeritatele cadouri din partea Moşului şi a asistentei acestuia, cu promisiunea că, dacă vor fi cuminţi, anul viitor va ajunge din nou la Tîrnava, cu acelaşi “autovehicul” pe patru roţi.

„Ideea noastră a fost ca Moş Crăciun să meargă în sat şi să-i invite pe toţi copiii la căminul cultural, unde are loc serbarea cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. După serbare, după ce am ascultat împreună ceea ce au pregătit copiii, Moş Crăciun le-a oferit cadouri cu ocazia Sărbătorilor”, ne-a spus Pleiner Norbert, primarul comunei Tîrnava.

Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care modifică kilometrajul mașinilor

Între doi şi cinci ani de închisoare. Este pedeapsa pe care mai mulţi deputaţi vor să o aplice tuturor celor care dau înapoi kilometrajul unei maşini înainte să o vândă. Aleşii, care au şi depus un proiect de lege în acest sens, spun că prin modificarea datelor tehnice ale autovehiculelor este pusă în pericol siguranţa cumpărătorului şi nu numai.

Iniţiatorii proiectului de lege spun că statul român trebuie să se implice mai mult în a stopa vânzarea autoturismelor la care s-au modificat elementele de identificare, s-a falsificat istoricul reviziilor şi al reparaţiilor şi, cel mai important, a fost redus numărul de kilometri afişat în bord.

Citiți mai multe pe Digi24.ro.

Tineri care vor o locuinţă ANL pot depune dosare din luna ianuarie

0

Tinerii care vor să închirieze o locuinţă ANL îşi pot depune dosarele începând din prima zi lucrătoare a anului viitor. Termenul de depunere este până la data de 5 februarie 2016 iar ulterior dosarele vor fi analizate pentru repartizarea celor 88 de locuinţe în cartierul Reşiţa II.
„Agenția Națională pentru Locuințe a anunțat că urmează să ne predea un număr de 88 de locuințe construite în cartierul Reșița II, după finalizarea lucrărilor. Am dorit să începem imediat procesul de selecție a dosarelor pentru a fi cât mai operativi în repartizarea acestora, după ce trec în administrarea Municipiului Sibiu. Știu că mulți tineri așteaptă această oportunitate și de aceea îi invit să completeze cu atenție dosarele și să le depună.” a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, într-un comunicat de presă
Astfel, tinerii interesaţi ăşi pot depune dosarele începând cu data de 4 ianuarie 2016 iar în cazul celor care au depus deja cereri în anii anteriori, aceştia trebuie să depună un nou dosar cu date actuale şi complete, ţinându-se însă cont de vechimea dosarului precedent. Pentru obţinerea unei locuinţe ANL pot depune cereri tinerii cu vârsta sub 35 de ani care ăşi desfăşoară activitatea în municipiul Sibiu şi nu deţin o locuinţă.
Criteriile de acces la o locuință ANL sunt:
– Titularul cererii trebuie să fie major și să aibă o vârstă de până la 35 de ani
– Titularul și ceilalți membrii ai familiei trebuie să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință și să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate a Statului
– Titularul trebuie să își desfășoare activitatea în municipiul Sibiu
Criteriile de ierarhizare a dosarelor:
– Situația locativă actuală
– Starea civilă actuală
– Numărul persoanelor aflate în întreținere
– Starea de sănătate actuală
– Vechimea cererii solicitantului
– Nivelul de studii sau pregătire profesională
– Situații locative sau sociale deosebite
Pentru fiecare dintre acestea va fi acordat un punctaj iar în cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanții vor fi departajați în funcție de situația locativă la data repartizării locuințelor. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se va face în funcție de vechimea cererii.
Cei interesaţi pot găsi lista cu documentele necesare pe site-ul Primăriei Sibiu http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/locuinte_anl iar dosarele se depun la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni în zilele de luni între orele 8.30 şi 18.30 iar de marţi până vineri între orele 8.30 şi 16.30.

O nouă metodă de înşelăciune a făcut victime în Sibiu

0

O nouă metodă de înşelăciune a făcut mai multe victime în judeţul Sibiu. Un bărbat a luat bani de la mai multe persoane, sub pretextul că este interesat de locuinţele pe care acestea le-au scos la vânzare, în realitate însă el nu avea nici un gând să perfecteze vre-un contract de vântare-cumpărare. Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă udecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul a început să înşele oamenii încă din luna octombrie când, pretinzând că este interesat să cumpere o locuinţă, a luat suma de 1000 de lei de la o persoană dar şi o copie a actului de proprietate a acesteia pentru casa scoasă la vânzare, spunând că reprezintă taxa notarială pentru perfectarea actului de vânzare. Folosind aceeaşi metodă, la jumătatea lunii noiembrie, a indus în eroare o femeie, primind suma de 3300 de lei iar la început de decembrie, suspectul a indus în eroare o altă persoană cu privire la cumpărarea imobilului scos la vânzare de aceasta în localitatea Hamba şi, în aceste împrejurări, a primit de la aceasta suma de 1500 de lei, sub formă de împrumut. Această sumă urma să fie restituită odată cu avansul pe care s-a obligat să-l achite pentru cumpărarea casei, conform înţelegerii. După doar câteva zile, o altă victimă i-a căzut în plasă şi i-a dat bărbatului 500 de lei. „Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale l-au prins în flagrant pe suspect în timp ce încerca să inducă în eroare un bărbat cu privire la cumpărarea autoturismului acestuia. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă pentru săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune şi două infracţiuni de tentativă la înşelăciune.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Poliţiştii continuă însă cercetările în aceste cazuri.

Stații noi de tratare a apei, la Agnita și Dumbrăveni

Apa de la ST ArpaselAproximativ 30.000 de locuitori din localitățile Agnita (20.000) și Dumbrăveni (9.500) beneficiază de o rețea de apă modernizată. Operatorul regional „Apa Târnavei Mari” anunţă încheierea contractului de lucrări „Surse de apă, staţii de tratare şi conductă de aducţiune în Agnita şi Dumbrăveni”, în cadrul proiectului POS Mediu „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”, cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Contractul a fost atribuit prin licitaţie publică deschisă, consultantul de supervizare al lucrărilor fiind C. & S. Di Giuseppe Ingegneri Associati S.R.L. din Palombaro, Italia, iar constructorul care a executat lucrǎrile, Tecnicas de Desalinizacion de Aguas S.A. (Tedagua) din Madrid, Spania.

Pentru regiunea Dumbrăveni, contractul a prevăzut reabilitarea frontului de captare a apei, înlocuirea conductei de aducţiune de 1,845 km între frontul de captare şi staţia de tratare, precum și o staţie reabilitată şi modernizată cu un nou sistem de tratare a apei în vederea eliminării fierului şi manganului în exces, deservind locuitorii din Dumbrăveni şi Hoghilag, iar, în viitor, și pe cei din Ernea şi Şaroş pe Târnave.

Pentru regiunea Agnita, s-a reabilitat și extins pe o lungime de 38,627 km o conductă de aducţiune între staţia de tratare de la Arpășel şi rezervorul din Agnita și s-a construit o nouă staţie de tratare pe vechiul amplasament al staţiei din Arpăşel, care derulează procese moderne de tratare a apei, pentru a deservi locuitorii din Agnita, comuna Bîrghiş şi pe cei de pe întreg traseul conductei de aducţiune : Arpaşu de Sus, Arpaşu de Jos, Cîrţişoara, Cârţa, Nou Român, Săsăuş, Chirpăr, Vărd, Veseud, Nocrich, Marpod.

„Procedeul de tratare al stațiilor este complet automatizat, conectat la sistemul SCADA, pentru a permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea în întregime a procesului. Prin implementarea acestui contract, s-a obținut îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor de tratare, optimizarea capacităţii şi a performanţei staţiilor. Din perspectiva beneficiilor pentru populaţie, avantajul este asigurarea de apă potabilă corespunzătoare calitativ şi cantitativ standardelor UE, cu impact direct asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a stării de sănătate a populaţiei din zonele deservite”, spun reprezentanții ATM.

În viitor, 30.000 de locuitorii vor fi deserviți de cele două stații de tratare.

În „Cartier”, noul spațiu de petrecere a timpului liber la Copșa Mică

0

schita spatiu petrecere timp liber copsa 1Primăria Copșa Mică pregătește terenul pentru un nou spațiu de petrecere a timpului liber, în „Cartier”. În proiectul realizat de arhitecți este prevăzut un spațiu de joacă pentru copii mobilat corespunzător, un teren de fotbal (60x40m), o parcare și alei pietonale.

În aceste zile se realizează terasamente, nivelări, rampa de acces dinspre strada Mecanicilor și devierea șanțului de preluare a apelor pluviale, iar anul viitor, imediat ce vremea va permite, vor continua lucrările la zonele verzi, împrejmuiri și gazon.

Mii de articole pirotehnice confiscate de poliţişti

0

Peste 6.700 de articole pirotehnice confiscate de poliţişti. Oamenii legii au depistat artificiile într-un spaţiu din apropierea pieţei Cibin. Acestea aparţineau unei societăţi comerciale care nu este însă autorizată să depoziteze materiale pirotehnice în spaţiul respectiv.
„Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, în baza datelor şi informaţiilor deţinute, au depistat într-un spaţiu situat în municipiul Sibiu, în imediata apropiere a pieţei în care sunt comercializaţi brazi, 6.760 de articole pirotehnice, ceea ce înseamnă 425 kg. Din cercetări a reieșit că articolele pirotehnice aparţineau unei societăţi comerciale din municipiul Sibiu, care însă nu era autorizată să depoziteze articole pirotehnice în spaţiul respectiv.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Societatea comercială este autorizată de ITM dar și de către IPJ pentru deţinerea, comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice din categoria I, însă în alt punct de lucru şi nu în spaţiul în care aceste articole au fost depistate. Mai mult decât atât, o parte din articolele pirotehnice fac parte din categoria a II, pentru care societatea respectivă nu deţinea autorizaţie.
Articolele pirotehnice au fost confiscate iar poliţiştii fac în continuare cercetări.