Acasă Blog Pagina 5806

Prima ninsoare la Sibiu, autorităţile au intervenit deja pentru deszăpezire

0

Prima ninsoare la Sibiu, a nins atât în oraş dar şi în mai multe localităţi din judeţ iar drumarii au şi acţionat deja pentru deszăpezire. Au fost însă şi probleme în trafic, pe autostrada A1, în apropiere de Sălişte un TIR a derapat şi a intrat în parapeţi iar circulaţia a fost blocată în zonă, aproximativ două ore.
„În contextul precipitațiilor sub formă de ninsoare, Comandamentul de Iarnă constituit la nivelul Primăriei Sibiu s-a asigurat că firmele contractate pentru prestarea serviciilor de deszăpezire sunt pregătite să intervină. Un utilaj dotat cu plug și încărcat cu sare și clorură de magneziu a degajat zăpada depusă pe drum în staţiunea Păltiniş. De asemenea, s-a împrăștiat sare și clorură de magneziu în câteva puncte pe viaducturi și poduri pentru a evita deraparea. Utilajele sunt pregătite să intervină pe străzile din Sibiu, în ordinea priorităților, în funcție de volumul căderilor de precipitații sub formă de ninsoare. În depozitele firmelor contractate există stocuri inițiale de materiale antiderapante, iar pe marginea drumurilor în pantă se amplasează cutii cu nisip.” a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Primăria Sibiu a semnat în luna decembrie 2014 un contract pentru asigurarea serviciilor de salubritate și deszăpezire valabil pentru o perioadă de trei ani. Valoarea acestuia se ridică la aproape 14 milioane de lei, fără TVA. Contractul prevede acționarea pe străzile din municipiul Sibiu în vederea deszăpezirii, în ordinea priorităților stabilite. Inițial se intervine pe străzile principale, colectoare a unui volum mare de trafic, pe drumurile în pantă și rampă, pe poduri și viaducturi, iar apoi se intervine pe străzile secundare. În zona centrală se intervine și cu utilaje de mici dimensiuni: sărărițe cu plug, o basculă cu plug și o sărăriță, dar și celelalte utilaje pot intra pe străzile mai largi ale centrului istoric.
S-a intervenit pentru deszăpezire şi pe mai multe drumuri din judeţ. „SC Drumuri și Poduri SA Sibiu, instituție aflată in subordinea Consiliului Județean Sibiu, și-a început activitatea. Comandamentul de deszăpezire acţionează în scopul asigurării circulației în condiții optime pe drumurile județene, pe toată perioada sezonului rece. S-a acționat pe urmatoarele drumuri județene: DJ 106A Paltiniș, DJ105 Agnita – Merghindeal , DJ106 Agnita – Bârghiș și DJ105G Rîu Sadului. Chiar dacă în acest moment circulația pe drumurile județene se desfășoară în condiții optime, rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se află utilajele de intervenție.” se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Drumuri şi Poduri
Probleme în trafic din cauza zăpezii au fost numai pe autostrada A1, în apropiere de Săşişte unde un TIR a derapat şi s-a izbit în parapeţi. Traficul rutier a fost bocat aproximativ două ore.

Semințele de chia – beneficii impresionante pentru sănătate

Sunt printre cele mai mărunte seminţe din lume, având însă proprietăţi excepţional de complexe: sunt bogate în minerale, acizi omega-3, antioxidanţi şi, nu în ultimul rând, în proteine complexe. Seminţele fac parte din familia salviei şi au fost menţionate încă din secolul al XVI-lea în documentele aztece – Codex Mendoza – afirmându-se că sunt cele mai complexe surse de energie şi putere. Acestea pot fi consumate sub diferite forme – adăugate în smoothies, făcute budinci, în pâinici raw, în salate – sau presăraţi-le în cerealele de dimineaţă etc. şi nu veţi regreta. Consumaţi chia de câteva ori pe săptămâna însă încercaţi totuşi să nu consumaţi zilnic, fiindcă organismul are nevoie de o diversitate mare de nutrienţi, care vor ajuta la asimilarea substanțelor hrănitoare găsite în această sămânţa miraculoasă. Asiguraţi-vă o diversitate în alimentaţie şi nu vă axaţi doar pe un singur ingredient sănătos, deoarece corpul mai are nevoie şi de alţi nutrienţi. Acestea conţin: de 5 ori mai mult calciu decât laptele (plus bor, care ajută calciul să se transfere în oase), de 3 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele, de 3 ori mai mult fier decât spanacul, de 3 ori mai multă fibră decât ovăzul, de 2 ori mai mult potasiu decât bananele, conţin mai multă omega 3 şi 6 decât seminţele de in şi nu se râncezesc. Sunt o sursă complexă de proteine, având toţi amino-acizii esenţiali într-o formă extrem de uşor de digerat. Pe lângă toate acestea, sunt o sursă excelentă de energie – în special pentru atleţi – iar o cantitate mică conferă saţietate. Ajută corpul să elimine kilogramele în plus şi taie poftă de mâncare. Ajută corpul să îşi susţină şi să îşi reconstruiască muşchii în timpul exerciţiului fizic, în timpul sarcinii, dar şi după naştere, deoarece ajută la regenerarea membranei. Cresc lactația şi sunt o sursă compactă de nutrienţi pentru copiii de orice vârstă. Nu au gust şi absorb apă foarte uşor, transformându-se în mai puţin de 10 minute într-o budincă densă. Sunt uşor de digerat şi imediat după ingerare sunt transportate şi folosite de către celulele corpului nostru.
ligia pop site2Ligia Pop, consultant nutriționist, raw food chef și autor a 6 cărți de specialitate
www.ligiapop.com

Trupa Scorpions va cânta la Paris în pofida temerilor legate de securitate, după atentatele teroriste

0

Membrii formaţiei germane de rock Scorpions se vor număra printre primii interpreţi străini care vor cânta live la Paris după atacurile teroriste care au zguduit capitala franceză la începutul acestei luni, relatează DPA.

Trupa a dorit să îşi exprime solidaritatea cu fanii din Franţa, a indicat vocalistul de la Scorpions, Klaus Meine, 67 de ani, într-un interviu acordat DPA înaintea concertului programat anterior marţi.

„Turul nostru din Franţa este umbrit de aceste evenimente triste şi teribile”, a indicat Meine pentru DPA. Cu toate acestea, „ei vor face tot posibilul în termeni de securitate”, a adăugat el.

„Ne-am simţim cu toţii ameninţaţi, ne-am simţit cu toţii atacaţi. Acest lucru ne-a afectaţi pe toţi (…) însă vrem să avem o noapte pe cinste alături de fanii noştri şi să facem o declaraţie în favoarea vieţii”, a precizat artistul.

Sursă text: AGERPRES

Programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României

0

Autoritățile sibiene anunță o serie de manifestări dedicate Zilei Naționale a României. Astfel, vineri, 27 noiembrie, de la ora 8.00, Academia Forțelor Terestre are programată o ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, la statuia lui Nicolae Bălcescu, urmată la ora 8.10 de un simpozion, prin care se comemorează 163 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu. Tot vineri, 27 noiembrie, la ora 13.00, la Biblioteca ASTRA va avea loc un alt simpozion, intitulat „Însemnătatea actului Marii Uniri de la 1918”.
Pe agenda zilei de 1 decembrie, se află, o ședință solemnă la Sala Thalia (la ora 9.00), o ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori în fața fostului Consiliu Dirigent, pe strada Nicolae Bălcescu (la ora 10.00), o Paradă militară – pe Bulevardul Corneliu Coposu, la care participă structurile din cadrul Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică din garnizoana Sibiu (ora 11), o Expoziție de tehnică ce aparține Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică – Piața Teatru (11.30 – 13.00) , Expoziție fotodocumentară dedicată Zilei Naționale a României, la Cercul Militar ( ora12.30) și un spectacol folcloric – la Sala Transilvania ( ora 14.30).
Ulterior, va avea loc o Retragere cu torțe, care se va defășura pe traseul Cercul Militar (16.30) – Bulevardul Victoriei – Bulevardul Vasile Milea – aleea din fața Casei de Cultură a Sindicatelor – strada Someșului – strada Școala de Înot – Sala Transilvania (ora 17.00) – Bulevardul Mihai Viteazu – strada Nicolae Iorga – Bulevardul Vasile Milea – strada Revoluției – Inspectoratul Județean de Poliție – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” – strada Berăriei – bulevardul Corneliu Coposu – Sala Thalia ( ora 18.30).
Ziua se va încheia la Sala Thalia, unde este programat un Concert simfonic extraordinar, susţinut de Filarmonica de Stat din Sibiu, cu prilejul Zilei Naţionale a României, de la ora 19.00.
Evenimentele programate de Ziua Națională a României vor impune și câteva restricții în trafic. Astfe, Poliția Locală va interzice parcarea autovehiculelor în parcările de la Sala Thalia, Bulevardul Coposu și Piața Teatru, în data de 1 decembrie, între orele 7.30 – 13.00. De asemenea, Poliţia Municipiului Sibiu şi Poliţia Locală vor lua măsuri de interzicere a circulaţiei autovehiculelor pe Bulevardul Corneliu Coposu în data de 1 decembrie, în intervalul orar 7.30 – 13.00, precum şi duminică, 29 noiembrie, în intervalul orar 08.00 – 13.00, când vor avea loc antrenamentele pentru parada militară.

Elevii medieșeni, recompensați de municipalitate pentru rezultatele de excepție

0

elevi francezi medias doiMunicipalitatea medieșeană continuă stimularea progresului învăţământului şi sportului medieşean, prin susţinerea materială a elevilor cu rezultate deosebite. Aceştia vor fi premiaţi de către edilul Teodor Neamţu, într-un cadru festiv, în sala de şedinţe „Daniel Thellmann“, în data de 4 decembrie, începând cu ora 16.00.

Vor fi premiaţi aproximativ 200 de elevi aflaţi pe lista trimisă sprte aprobare Consiliului Local.

Util! Telefoane de urgență către compania de distribuție a gazelor

Compania de distribuție a gazelor naturale, E.ON Distribuție România, le reamintește cetățenilor numerele de telefon la care pot suna în caz de urgență. Acestea sunt 0265 200 928 sau 0800 800 928.
„E.ON Distribuţie România recomandă tuturor cetățenilor să păstreze numerele de urgență la îndemână, iar dacă simt miros de gaz sau constată declanșarea alarmei la detectorul de gaz să anunțe imediat dispeceratul companiei noastre astfel încât echipele noastre specializate să intervină la timp pentru ca apariția unor evenimente grave să poată fi evitată”, transmit reprezentanții E.ON Distribuție România.
Măsurile de siguranță pe care le pot lua cetățenii atunci când simt miros de gaz în interiorul locuinței sunt următoarele:
– să stingă toate focurile;
– să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele;
– să nu manevreze aparate electronice;
– să nu aprindă lumina;
– să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale;
– să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele unice de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).
Dispeceratul E.ON Distribuţie România funcţionează în regim non-stop şi asigură servicii specifice de preluare a apelurilor şi intervenţie pentru locuitorii din cele peste 1.000 de localităţi din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei.

Tribunalul Sibiu confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul Maricuța

0

Magistrații sibieni au pronunțat în cursul zilei de marti, 24 noiembrie, sentința în dosarul Maricuța, judecat luni, 23 noiembrie. Ei au confirmat redeschiderea urmăririi penale solicitate de Direcția Naționala Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia pentru un dosar mai vechi ce îl vizează pe primarul Selimbarului, Daniel Maricuța, sentința fiind definitivă. În dosarul cu numărul 3077/85/2015 s-a solicitat confirmarea redeschiderii urmăririi penale, atât împotriva primarului Maricuța, cât și a altor apropiați ai săi, considerați a fi părtași la frauda cu terenuri de pe raza localității Șelimbăr, estimată în prezent de procurorii DNA la aproape 115 milioane de euro. Printre cei implicați în acest dosar se numără Elena Scumpu, Ioan Crețu, Mariana Tolciu, Nicoleta Maria Ancăș, Mihai Kreuder, Erwin Michael Kreuder, Nicolae Pavel Mustață, Elena Paraschiva Culicov, Ana Gladcă, Ionel Bucur, Mihaela Maria Cotabițiu, Carmen Alexandra Cotoc și Thomas Theil.
Procurorii DNA de la Alba Iulia au făcut în 14 octombrie percheziţii la Primăria Şelimbăr și în alte trei județe, ancheta vizând fapte de corupţie săvârşite în perioada 2005-2015. Este vorba de retrocedări ilegale de terenuri în valoare de peste 114 milioane de euro, în atenția anchetatorilor fiind şi mai mulţi notari din Sibiu. “Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2005-2015. În cursul zilei de 14 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se desfășoară percheziții domiciliare în 61 locații situate în județele: Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice,” au transmis printr-un comunicat de presă procurorii DNA.
Surse judiciare: Primarul și grupul infracțional format din apropiații săi au falsificat documente ale unor terenuri din zona comercială sau zona de centură

Anchetatorii susțin că primarul Daniel Maricuța, aflat la cel de-al patrulea mandat consecutiv, ar fi format împreună cu alte persoane din primărie un grup infracțional, având drept scop dobândirea de terenuri aflate pe raza comunei Șelimbăr de la persoane care aveau dreptul la retrocedare și ulterior la vindeau unor investitori la prețuri mult mai mari. Astfel, primarul de la Șelimbăr și alte două persoane membre ale grupului infracțional ar fi modificat și falsificat numeroase documente de punere în posesie pentru a putea face modificările în ceea ce privește amplasamentul și suprafața atribuită fiecărei persoane, astfel ca, prin interpuși, să devină proprietari ai acelor terenuri aflate în zona comercială sau zona de centură a orașului Sibiu pe care le-au valorificat ulterior la prețuri foarte mari. Membrii grupului ar fi identificat persoane care aveau dreptul la reconstituirea sau la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafețe mari de teren pe care le-au determinat să renunțe la dreptul lor pentru sume derizorii. „Sătule de drumuri fără rezultat sau amenințate cu acordarea de despăgubiri infime, (…) aceste persoane au fost dispuse să cedeze dreptul lor primarului și celorlalți membri din grupul infracțional. Astfel, Melniciuc Maria (membră a comisiei comunale pentru Legea 18/1991—n.r.) s-a ocupat de modificarea tuturor amplasamentelor deja stabilite în fapt în 1991 (…) astfel încât terenul obținut în asemenea manieră să fie însumat într-un bloc compact, într-o zonă cu valoare mare (ex: centura orașului, zona comercială). Odată eliberat titlul de proprietate, acesta era vândut unui alt membru al grupării, pentru ca ulterior să facă obiectul mai multor acte translative de proprietate prin diferite persoane interpuse pentru a i se pierde urma.Ajuns în final în posesia numiților Iuga Ioan (fost consilier personal al primarului—n.r.) și Droc Emilian Petru, acesta era vândut pentru sume mari de bani investitorilor care au construit blocuri în zonă, centre comerciale”, spun sursele judiciare citate de Agerpres.
Pentru valorificarea terenurilor, Daniel Maricuța și Elena Scumpu, care aveau atribuții în eliberarea autorizațiilor și a documentațiilor de construcție, indicau potențialilor investitori să cumpere teren deținut de Ioan Iuga, la un preț peste cel al pieței, asigurându-le prin aceasta că nu vor avea probleme cu eliberarea documentelor și derularea investiției. În același scop, pentru a nu cumpăra teren de la alți proprietari, primarul ar fi dispus ca certificatele fiscale pentru aceștia din urmă să fie eliberate cu mențiunea interdicției de construire, susțin sursele citate.
Procurorii DNA efectuează cercetări în această cauză sub aspectul săvârșirii mai multor fapte penale, între care constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, abuz în serviciu și spălare de bani, în legătură cu dobândirea de terenuri pe raza comunei Șelimbăr de la persoane îndreptățite la reconstituire și la eliberarea titlurilor de proprietate, membrii grupului creându-și un avantaj patrimonial estimat la peste 114 milioane de euro.

Cod galben de zăpadă în Sibiu și alte 13 județe

Sibiul este printre județele avertizate de meteorologi cu cod galben de ninsori și strat consistent de zăpadă. Codul galben intră în vigoare în data de 24 noiembrie, ora 16 și este valabilă până în 25 noiembrie, ora 14, județele vizate fiind Sibiu, Mureș, Brașov, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău. În intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.

Un utilaj pentru deszăpezire intervine la Păltiniș

Comandamentul de Iarnă, constituit la nivelul Primăriei Sibiu transmite că firmele contractate pentru deszăpezire în Sibiu sunt pregătite să acționeze pe străzi, în cazul în care va continua să ningă în Sibiu. La această oră, un utilaj dotat cu plug și încărcat cu sare și clorură de magneziu este deja în drum spre stațiunea Păltiniș unde va degaja stratul de zăpadă depus . De asemenea, s-a împrăștiat sare și clorură de magneziu în câteva puncte pe viaducturi și poduri pentru a evita deraparea.
„Utilajele sunt pregătite să intervină pe străzile din Sibiu, în ordinea priorităților, în funcție de volumul căderilor de precipitații sub formă de ninsoare”, transmite Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu.
În depozitele firmelor contractate există stocuri inițiale de materiale antiderapante, iar pe marginea drumurilor în pantă se amplasează cutii cu nisip. Primăria Sibiu a semnat în luna decembrie 2014 un contract pentru asigurarea serviciilor de salubritate și deszăpezire valabil pentru o perioadă de trei ani. Valoarea acestuia se ridică la 13.856.205 lei, fără TVA, fiind încheiat cu asocierea SC Schuster & Co Ecologic SRL / SC Getesib SRL. 
Contractul prevede acționarea pe străzile din municipiul Sibiu în vederea deszăpezirii, în ordinea priorităților stabilite. Inițial se intervine pe străzile principale, colectoare a unui volum mare de trafic, pe drumurile în pantă și rampă, pe poduri și viaducturi, iar apoi se intervine pe străzile secundare. În zona centrală se intervine și cu utilaje de mici dimensiuni: sărărițe cu plug, o basculă cu plug și o sărăriță, dar și celelalte utilaje pot intra pe străzile mai largi ale centrului istoric.

FOTO: Bucătărie complet automatizată la Spitalul Municipal Mediaș

0

bucatarie automatizata medias (6)Investițiile continuă pe bandă rulantă la spitalul din Mediaș. În această săptămână a fost pusă în funcțiune bucătăria nouă a unității medicale, care, potrivit conducerii, îndeplinește normativele europene cerute de lege.

Ea este complet automatizată, iar hrana se păstrează timp de 90 de minute la temperatura la care a fost preluată de la punctul de distribuire, putând fi transportată și în afara secțiilor, prin intermediul unor containere speciale.

„Este vorba despre o bucătărie complet automatizată, care permite un sistem de distribuire a hranei către pacient, în containere separate pentru fiecare pacient în parte, care au și anumite carcteristici, în sensul de a menține temperatura hranei timp de 90 de minute la temperatura la care a fost luată de la punctul de distribuire. Investiția implică binențeles mecanizarea completă a bucătăriei, cu bandă rulantă de distribuire, dar și cu cărucioare noi care mențin temperatura pentru transportul în afara secțiilor. Este o bucătărie nouă, care îndeplinește normativele europene cerute în vederea acreditării bucătăriilor.

Investiția totală se ridică la 120.000 de euro, sumă provenită de la bugetul local al municipiului Mediaș.

ISU a desigilat Casa de Cultură a Sindicatelor

0

Inspectorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au ridicat sigiliul de pe Casa de Cultră a Sindiatelor, după ce conducerea instituţiei a depus o cerere scrisă şi a ataşat documente doveditoare că s-au început demersurile pentru obţinerea autorizaţiei pentru securitate la incendiu.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a ridicat sigiliul aplicat la spațiul de cultură situat în Municipiul Sibiu. Măsura a fost luată, la solicitarea în scris a contravenientului către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, la care s-au atașat înscrisuri doveditoare de demarare lucrărilor mai sus amintite. Menționăm că, ridicarea sigiliului nu implică înlăturarea măsurii complementare de oprire a funcționării, utilizării construcției, stabilită prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției,” se arată într-un comunicat de presă al ISU Sibiu
Casa de Cultură a fost sigilată după ce inspectorii ISU au găsit mai multe nereguli şi lipsa autorizaţiei pentru securitate la incendiu. Neregulile constatate se încadrează în Hotărârea de Guvern nr. 915 /2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți, respectiv: neechiparea cu instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului.

500 de litri de motorină ridicați de polițiști, iar 17 angajați ai Romgaz Mediaș au fost conduși la audieri

0

MotorinaPoliţiştii medieșeni şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş au efectuat în cursul zilei de luni 22 de percheziţii la angajaţii unei societăţi, bănuiţi că şi-ar fi însuşit şi ar fi comercializat importante cantităţi de motorină, pe care le aveau în gestiune.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie-noiembrie anul curent, 17 angajați ai societății şi-ar fi însuşit şi ar fi comercializat cantităţi de combustibil pe care le aveau în gestiune. În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi aproximativ 500 de litri de motorină, procurorii urmând să stabilească prejudiciul toatal cauzat de aceștia.

„La data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mediaş şi procurorii din cadrul Parchetului de  pe lângă Judecătoria Mediaş au efectuat 22 de percheziţii în municipiul Mediaş, în oraşul Dumbrăveni şi în comuna Brateiu, la persoane bănuite că au traficat combustibil din gestiune. La activităţi au participat şi poliţişti  din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brateiu, de la Poliţia Oraşului Dumbrăveni şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu. În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi aproximativ 500 de litri de motorină. În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada iunie-noiembrie a.c., cei în cauză, angajaţi ai unei societăţi, şi-ar fi însuşit şi ar fi comercializat cantităţi de combustibil pe care le aveau în gestiune. Prejudiciul  total cauzat prin activitatea infracţională urmează a fi stabilit în urma administrării probatoriului. Cele 17 persoane au fost conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.

Update:
După audieri, șapte persoane au fost reținute 24 de ore, iar în cursul zilei de marți vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă pentru delapidare și complicitate la delapidare.