Acasă Blog Pagina 5809

CLT Mediaș a donat în cadrul campaniei umanitare ,,Hrănește un zâmbet’’

0

campanie hraneste un zambet doiCa în fiecare ediție, membrii Consiliului Local al Tinerilor Mediaș au donat în cadrul campaniei ,,Hrăneşte un zâmbet’’. Tinerii au făcut cumpărături cu banii strânși de ei, oferind astfel un exemplu tuturor medieșenilor. Toate produsele achiziționate vor fi donate în perioada sărbătorilor de iarnă, copiilor cu situație materială precară din şcolile şi liceele din Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou.

Campania se desfașoară până în data de 14 decembrie 2015, astfel încât toți medieșenii sunt așteptați în supermarket-urile partenere, pentru a contribui la succesul campaniei și pentru a face un copil să zâmbească în perioada sărbătorilor.

Alergătorii medieşeni s-au întors cu medalii de la concursul internaţional „15 noiembrie”

0

www.atletika.roConcursul internaţional „15 noiembrie” a fost o reuşită pentru atleţii de pe Târnava Mare. Alergătorii de la Clubul Sportiv Şcolar Mediaş s-au întors cu medalii de sub Tâmpa. Iulia Mărginean a câştigat încă o competiţie a copiilor. Ea a terminat pe locul I la copii II, şi a fost a patrusprezecea atletă din cele 500 de fete prezente în toată competiţia. Diana Comnac a fost prima la copii III, iar Ianis Todoran la copii II. Pentru Peter Herman, întrecerea de la Braşov a fost excelentă. El a obţinut medalia de argint la juniori II, şi a fost al doisprezecelea din 700 de sportivi de la masculin. Raul Cioc a terminat şi el pe II, la juniori 3. Iulia Zudor a completat zestre medieşană cu un bronz la junioare. A fost cea de-a şaisprezecea ediţie a turneului de anvergură care se desfăşoară anual. Evenimentul a fost organizat cu ocazia revoltei revoltei anti-comuniste din 15 noiembrie. De la Mediaş au participat 58 de sportivi, conform Nova Tv. Număr infim al delegaţiei conduse de antrenorii Vasile Ibăşfălean, Vasile Herman, Marian Zamfirescu, Maria Herman şi Lavinia Veza, faţă de cei 1200 în total. Competitori printre care s-au aflat şi 10 din Kenya, ţară renumită pentru atleţii săi. Distanţa a fost de 5000 de metri.

O bijuterie din aur găsită într-un hipermarket din oraş, proprietarul e aşteptat la poliţie

0

O bijuterie din aur a fost găsită de angajaţii hipermarkeului Metro din Sibiu la sfârşitul lunii octombrie. Pentru că nimeni nu a revendicat bijuteria pierdută, angajaţii magazinului au predat-o la poliţie. Acum oamenii legii caută proprietarul bijuteriei.
„În cursul lunii octombrie, o bijuterie ce pare a fi din aur a fost găsită într-o societate comercială din municipiul Sibiu, însă proprietarul acesteia a rămas necunoscut. Întrucât nici la sediul societăţii, nici la Poliţia Municipiului Sibiu nu a fost depusă o sesizare de pierdere a unei astfel de bijuterii, proprietarul acesteia este invitat de poliţişti la sediul din municipiul Sibiu al Biroului Ordine Publică pentru recuperare.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Cine a pierdut această bijuterie poate merge la sediul IPJ să o revendica, va trebui să o descrie amănunţit pentru a îi fi predată.

„Spune-mi o poveste despre satul tău” la Zilele Culturale ale Județului Sibiu

0

De Zilele Culturale ale Județului Sibiu s-a lansat cel de-al doilea volum al antologiei „Spune-mi o poveste despre satul tău.” Evenimentul a avut loc miercuri, 18 noiembrie, în Sala Festivă a Bibliotecii Astra din Sibiu. 37 de povești scrise de 37 de povestitori copii și bunici din 5 localități sibiene, Șeica Mică, Rășinari, Cristian, Slimnic și Moșna, au fost premiate. La lansarea volumului au fost prezenți dl. Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, dl. Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, alături de toți primarii localităților participante în program. Printre invitați s-au numărat și copiii și tinerii talentați ai Asociației Elijah – Inițiativă Socială, de la cele două școli vocaționale din localitățile Nou, Casa Thomas, și Hosman, Casa Sonjia, care au susținut un concert de muzică tradițională.
Evenimentul ne-a transportat în lumea minunată a poveștilor alături de autorii acestora. Copii din sate s-au unit pentru a scrie cea mai frumoasă antologie a poveștilor satului lor, iar noi cititorii avem menirea de a le asculta și a le transmite mai departe. Startul evenimentului a fost dat de Fanfara „Veselia”, iar rând pe rând pe scenă au urcat povestitorii în aplauzele publicului vrăjit. Iepurele Povestrilă a fost și el prezent, încurajând exaltat fiecare poveste.
„Tema atelierului a fost centrată pe dragostea pentru locul natal, o dragoste specială și definitivă: efervescență, nostalgie, dor, reîntoarcere.
Textele cuprinse în cel de-al doilea volum antologic sunt o amprentă grăitoare a felului în care adolescenții acestui timp descifrează lumea, cu bune și cu rele, în culori fantastice sau prin filtrul nemijlocit al realității, folosindu-se de expresii savante sau inventate, mergând pe linia unui model sau oferind un cadru inedit”, a declarat Anca Vasilescu, coordonatorul proiectului.
În cel de-al doilea volum, textele au fost însoțite de imagini culese din locurile descrise în povești, momente surprinse de fotografa Roxana Ursu din Slimnic. Fotografiile acesteia au fost premiate iar vernisajul a avut loc în aceeași zi in Foaierul Bibliotecii.

Premii pentru muzicienii de la Palatul Copiilor, la un festival din Bulgaria

0

Dominique Simionescu și Bianca Nedelcu au reprezentat Sibiul în Ruse, Bulgaria la Festivalul Internațional de Muzică „Northen Lights –Severno Sinanie”. Fetele s-au întors victorioase, Andreea obținând premiul special al juriului la categoria 10-13 ani, iar Dominique premiul 1 la categoria 14-17 ani, ea fiind cea mai mică din grupă. Ambele fete sunt pregătite de profesorul Claudiu Nicolae Botoroagă, iar în Bulgaria au fost însoțite de Daniel Vecsei, directorul Palatului Copiilor din Sibiu. „Am fost primiți foarte bine, iar fetele au fost foarte apreciate, de asta au obținut și distincții deosebite. Au fost două zile de competiție și una de gală. Concursul în sine a fost foarte greu. Concurența a fost mare, iar participanții foarte talentați”.
La festival au participat 50 de concurenți din Bulgaria, Rusia și România, nivelul competiției fiind foarte ridicat. Pentru fiecare grupă de vârstă s-au dat câte un premiu întâi, doi și trei, două mentiuni și trei premii speciale.

Palmares premii Dominique anul 2015

Marele Trofeu –Festivalul Sulina
Trofeu Grupă – Festivalul Internațional „Pentru voi Muguri Noi” – Mihaela Runceanu –Buzău
Trofeu Grupă –Festivalul „Un talent înnăscut – Rm Vâlcea
Premiul 1 Festivalul Batca – Drăgășani
Premiul 1 Festivalul Junior Fest – Brașov
Premiul 1- Festivalul Universul Copilăriei – Sebeș
Premiul 3 – Festivalul Armonia Cluj Napoca
Palmares premii Andreea Bianca
Premiul 2 – Festivalul Internațional „Pentru voi Muguri Noi” – Mihaela Runceanu – Buzău
Premiul 3 – Festivalul „Un talent înnăscut – Rm Vâlcea
Premiul 1 Festivalul Batca – Drăgășani
Premiul 1- Festivalul Universul Copilăriei – Sebeș
Premiul 1 – Festivalul Ritmurile Copilăriei – Alba Iulia
Premiul 2 – Festivalul Internațional HermannstadtFest – Sibiu

Numărul cererilor de ajutoare pentru încălzire a scăzut la Mediaș

0

bani impoziteLa finele săptămânii trecute s-a finalizat prima etapă de colectare a cererilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2015-2016. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut s-a constatat o scădere a numărului de solicitanţi, fiind înregistrate 734 de cereri la ajutoare pentru încălzirea cu gaze naturale, 17 pentru încălzirea cu energie electrică şi 19 pentru încălzirea cu lemne, un număr de 7 cereri (6 pentru încălzirea cu gaze naturale şi 1 pentru încălzirea cu lemne) fiind respinse.

În vederea acordării ajutoarelor pentru încălzire pe luna decembrie 2015, cererile vor fi preluate la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din strada Aurel Vlaicu nr. 33, în perioada 2-15 decembrie 2015.

Singura modificare legată de documentele însoţitoare ale cererilor de acordare a respectivei prestaţii sociale o reprezintă necesitatea prezentării adeverinţelor de venit pe luna noiembrie 2015.

Ziua Națională a României aduce peste 200 de steaguri pe străzile Mediașului

0

steag-cu-stema-romaniei_-backgroundMunicipalitatea medieșeană a demarat pregătirile pentru una dintre cele mai importante sărbători, 1 Decembrie. Un număr de 204 steaguri își vor face prezența pe principalele străzi ale municipiului. Angajații Serviciului Public de Ecologizare au început deja amplasarea acestora pe Șoseaua Sibiului, în zona centrală a orașului, urmând străzile Baznei, Aurel Vlaicu și cartierul Moșnei.

Autoritățile locale au schimbat programul manifestărilor de 1 Decembrie, dar și cel din ultima zi a acestui an. Deciziile vin pe fondul tragediei petrecut în clubul bucureștean, precum și pe fondul atentatului din Franța.

În acest sens, nu vor mai fi servite sarmale medieșenilor prezenți în Piața Corneliu Coposu în ziua de 1 Decembrie, o acțiune devenită tradiție în ultimii ani, în municipiul de pe Târnava Mare. Afectat va fi și programul artistic, la care se va renunța, fiind înlocuit cu un simpozion ce va avea loc în sala mare de ședințe a municipalității.

De asemenea, la trecerea dintre ani s-a renunțat și la focul de artificii.

Campionatul Naţional de powerlifting va avea loc în acest week-end la Sibiu

0

www.t-nation.comCampionatul Naţional de Powerlifting 2015 se va desfăşura la Sibiu. Mai exact, în acest week-end, la Ractiv Sport Center, pe Bulevardul Victoriei 42, etaj 2. Întrecerea cuprinde o singura probă, cea de împins din culcat. Îndemânare care constă în împingerea unei haltere de la piept, cu brațele întinse, sub atenta supraveghere a unui arbitru. Prin această probă se verifică forța trenului superior al concurentului : piept, umeri, brațe si parțial a picioarelor. Lista preliminară a concurenților înscriși la competiție cuprinde 62 de sportivi, încadrați la diferitele categorii de vârstă și greutate, atât la masculin cât și la feminin. Se anunță o întrecere spectaculoasă, greutatea maximă ridicată se așteaptă a fi în jurul a 300 kg. Evenimentul este organizat de către Ractiv Sport Center în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, a Federaţiei Române de Powerlifting şi a Clubului Sportiv Activ Sibiu. Competiţia va începe în zilele de sâmbătă şi duminică la ora 15,30, în prima zi va avea loc întrecerea copiilor şi a cadeţilor, iar în cea de-a doua, juniori, tineret, seniori şi categoria masters. Sibienii vor participa cu cinci sportivi, doi la feminin, trei la masculin. Obiectivul gazdelor este câștigarea a cinci medalii naţionale.
Federația Română de Powerlifting a fost înființată în urmă cu 6 ani dar deja are rezultate notabile pe plan mondial. Clubul Sportiv Activ Sibiu este membru cofondator și muncește pentru dezvoltarea acestei ramuri sportive, având un parteneriat avantajos cu RActiv Sport Center din Sibiu.
Powerliftingul constă de fapt din trei probe : genoflexiuni, împins din culcat și îndreptări, dar şi de un clasament total al acestor probe. Fiecare sportiv are la dispoziție trei încercări la fiecare probă, în clasament contând reușita cea mai mare din fiecare probă. Anual se organizează și competiția de o singură probă, cea de împins din culcat, ea având o acceptanță ridicată în rândul sportivilor, împinsul din culcat fiind și un exercițiu practicat la scară largă în sălile de fitness.

Un nou sezon de ski la complexul Arena Platoș Păltiniș

0

Resortul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide sâmbătă, 28 noiembrie, un nou sezon de ski. Așa cum publicul s-a obișnuit, startul sezonului se va da cu o petrecere la care vor participa invitați din toată țara. Unul dintre vechii prieteni ai complexului, DJ Leizaboy, va veni de la Timișoara pentru a mixa la Arena Platoș Păltiniș. De la București, pentru party-ul de deschidere vine unul dintre cei mai apreciați DJ underground, DJ Albu, iar de la Sibiu va poposi DJ Coralie. Party-ul de deschidere a sezonului va avea loc în noul apreski montat în această vară la Arena Platoș Păltiniș, o construcție dublă ca spațiu față de precedentul apreski.
Ca de fiecare dată, Arena Platoș Păltiniș pune la dispoziție transport cu microbuzul pentru petrecerea de deschidere a sezonului. Microbuzele vor pleca la ora 20 și la ora 22 și vor reveni la 2, 3 și 4 a.m. În cazul în care vor exista mai multe solicitări decât locurile prevăzute cursele se vor suplimenta. Locul în microbuz poate fi rezervat prin email la adresa [email protected] iar costul unei curse dus sau întors este de 26 lei în timp ce biletul dus costă 14 lei. Stațiile din care poate fi luat microbuzul sunt: Casa Luxemburg (Piața Mică), BRD Gară (Str. General Magheru), Parcare „Sala Thalia”, Parcare Hotel Ibis, Hotel Golden Tulip, Parcare Sala Transilvania (Terasa Play Off), Cimitir, Rășinari, ARENA PLATOȘ, Hotel Hohe Rinne Păltiniș.
Pe lângă competițiile tradiționale „Slide and Freeze”, „Miss Bikini”, „Family Race” și multe altele, sezonul 2015-2016 aduce în premieră și un concurs de ski și snowboard Four Cross iar pe același traseu va avea loc și un concurs de mountainbike. Mai multe detalii despre evenimentele sezonului găsiți pe www.arenaplatos.ro

Una din cele mai mari mărci de biciclete din lume se alătură ProCycling Team în 2016

0

Tudor Oprea Ciclism Mountain BikeUna din cele mai mari mărci de biciclete din lume, Scott, se alătură Pro Cycling Team. Drept urmare, în sezonul competiţional 2016, Pro Cycling va participa la întreceri sub numele de Scott Geiger Team. Cicliştii noştri vor beneficia de cele mai bune echipamente. Scott este un producător de biciclete recunoscut pentru calitatea produselor sale, dar şi pentru investiţiile constante în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea de produse noi. Sportivii Scott Geiger Team vor avea la dispoziţie modelul Scale (SL), dar şi două biciclete full suspension, Spark Premium, pentru concurenţii care vor evolua şi anul următor în competiţiile internaţionale : Lucian Lipovan şi Tudor Oprea. Bicicletele vor fi echipate cu componente Shimano. Trebuie reamintit faptul că cei doi sunt implicaţi într-o campanie ce vizează calificarea unui sportiv român la Jocurile Olimpice de la Rio.
Clubul Sportiv Pro Cycling a fost înfiinţat în anul 2011. Este unul din cele mai cunoscute cluburi cu profil de mountain bike din România. În toate cele 5 sezoane de când activează, clubul avrigean a obţinut de fiecare dată, prin sportivii săi, titlul de campion naţional la cross-country, singura disciplină a acestui sport care va fi prezentă la Jocurile Olimpice.

Spectacolele TBS și „Seara Șlagărului Românesc” vor avea loc la Cercul Militar

0

Ca urmare a a suspendării de către ISU Sibiu a activității Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, toate spectacolele programul Teatrului de Balet Sibiu și din programul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu (“Anna Karenina”, “Seara Șlagărului Românesc”, “Missa Prophana” și “Spărgătorul de nuci) vor avea loc la sala de spectacole a Cercului Militar, Bulevardul Victoriei, nr. 5, intrarea C.
Din cauza capacității de doar 420 de locuri, cu 280 de locuri mai puțin decât sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, cele două spectacole ale TBS “Anna Karenina” și “Spărgătorul de nuci” (prima reprezentație la matineu), vor fi dansate în două zile consecutive, pentru a permite astfel accesul tuturor persoanelor care au achiziționat deja bilete.
Programul actualizat al TBS este următorul:
24 noiembrie 2015, ora 19:00 – premieră “Anna Karenina” – vor avea acces la eveniment posesorii biletelor cu locuri pe rândurile de la A la M.
25 noiembrie 2015, ora 19:00 – premieră “Anna Karenina” – vor avea acces la eveniment posesorii biletelor cu locuri pe rândurile de la N la U.
2 decembrie 2015, ora 19:00 – “Missa Prophana”
16 decembrie 2015, ora 12:00 –“Spărgătorul de nuci” – matineu de balet pentru copii
16 decembrie 2015, ora 19:00 – “Spărgătorul de nuci”
17 decembrie 2015, ora 12:00 – “Spărgătorul de nuci”- matineu de balet pentru copii
17 decembrie 2015, ora 19:00 – “Spărgătorul de nuci”
Spectacolul “Seara Șlagărului Românesc” programat inițial în data de 27 noiembrie va avea loc în data de 26 noiembrie 2015, de la ora 19:00. Pentru toate spectacolele mai sus amintite accesul în sala de spectacol se va face începând cu ora 18:45.

Rembrandt și Picasso în 2016 la Palatul Brukenthal din Avrig

0

Cu ocazia inaugurării pavilionului expozițional din aripa stângă a Palatului Brukenthal din Avrig va avea loc expoziția de artă contemporană „Human & Nature”, expoziție ce va putea fi vizitată la palatul baroc din 29 noiembrie până pe 14 februarie 2016. În aceeași perioadă iubitorii de artă vor putea admira picturile a trei artişti contemporani din Transilvania – Maya Rotaru, Roxana Florea şi Dănuţ Tonea.
„Fiecare artist exprimă aceste valori într-un mod diferit. Din acest motiv putem să spunem că arătăm diversitatea vieţii. Palatul oferă spaţiul perfect pentru această expoziţie, datorită istoriei, şi nu în ultimul rând datorită faptului că Samuel Brukenthal a fost unul dintre cei mai mari iubitori de artă în timpul sau”, spune Thomas Emmerling, curatorul expoziţiei.
Campania „Artă la palat” își propune valorificarea grădinilor și a spațiilor în aer liber pentru ca experiența vizitatorii să devină una cu totul deosebită în reședința de vară a baronului Brukenthal. Astfel, Sala Cavelerilor va fi deschisă începând din 29 noiembrie, iar publicul va putea admira un muzeu medieval in care vor fi expuse 140 de costume medievale si mai multe panoplii de arme. Piesa centrala a colectiei va fi insa un baldachin domnesc din Franta secolului 13, piesa care a fost folosita de case regale din Europa de Vest.
Mai multe expoziții au avut deja loc în Sala mare a Oranjeriei, printre care colecția „Senzații” a pictorului spaniol Eduardo Diez și cele ale pictorilor Ovidiu Carpuşor şi Laurenţiu Dinişca sau expoziţia de litografii ale celebrului Salvador Dali.
„Dorim să îmbunătăţim programul de divertisment la Palatul Brukenthal din Avrig” – declara Lidia Bădilă, purtătorul de cuvânt al palatului baroc. ”Am deschis o nouă sală folosită ca şi galerie de artă, deoarece dorim să răspundem interesului crescut faţă de artă”, mai spune Lidia Bădilă.
Un calendar cu expozițiile ce vor avea loc în 2016 va fi prezentat publicului până la începutul anul viitor. Litografii ale celebrului pictor Rembrandt dar și o expoziție de litografii ale marelui maestru Picasso vor fi printre principalele expoziții ale anului 2016.
Pavilionul expoziţional va putea fi vizitat de luni până duminică de la 09:00 la 18:00 iar biletele de intrare vor fi 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii si studenţi.