În urma verificărilor efectuate și a aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au constatat existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, astfel încât aceștia au emis pe numele femeii ordin de protecție provizoriu”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Fostul antrenor secund al naționalei României, Florin Marin (72 de ani) se află în stare foarte gravă și de două săptămâni e internat la ATI.
Fostul antrenor suferă de demență, iar boala s-a agravat rapid în ultima perioadă. La 1,87 metri înălțime, Florin Marin a ajuns să cântărească doar 40 de kilograme, notează Fanatik, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Unii dintre foștii colegi ai lui Marin de la Steaua l-au vizitat la spital și nu și-au putut stăpâni emoțiile când l-au văzut. Fostul secund al naționalei României nu i-a recunoscut decât cu mare dificultate.
Florin Marin a început fotbalul la Rapid, dar a devenit campion al României cu Steaua, formație pentru care a evoluat 8 ani. A mai jucat la FC Argeș, Gloria Buzău și Inter Sibiu.
Ca antrenor, a fost secund la Rapid, FCSB (Steaua la acea vreme), Universitatea Craiova și naționala României. Din postura de principal, le-a pregătit pe Farul, Ceahlăul, FC Național, Rocar, Universitatea Craiova, Dinamo, Astra, Petrolul, Jiul Petroșani, Mioveni, Oțelul, Poli Timișoara și FC Voluntari.
Din 2017 nu a mai antrenat până la începutul acestui an, când a acceptat să fie interimar la Voluntari, după plecarea lui Ovidiu Burcă.
Sibiul devine, timp de patru zile, capitala ecoturismului din România. Între 25 și 28 septembrie 2025, Piața Mare va găzdui ediția din acest an a Târgului Național de Ecoturism, desfășurată sub motto-ul „Cultura dezvoltă”. Evenimentul pune în lumină legătura strânsă dintre patrimoniul cultural și dezvoltarea durabilă a comunităților.
Ce vor descoperi vizitatorii
Experiențe autentice de turism – tradiții, obiceiuri și povești locale;
Gastronomie regională – rețete de sezon și reinterpretări moderne;
Căsuțe de lemn special amenajate – spații inovative pentru producătorii locali, un model de bune practici pentru turismul sustenabil.
Evenimentul are o puternică componentă educațională prin programul „Drumeț în orașul tău!”, destinat elevilor și orientat spre explorarea patrimoniului natural și cultural urban și rural.
Programul pe zile
Joi, 25 septembrie – Deschiderea oficială, ateliere interactive, trasee educaționale și expoziții meșteșugărești.
Vineri, 26 septembrie – Bursa de Turism la Casa Artelor, „Ziua Recoltei”, ateliere tematice de educație montană, reciclare creativă și plantat puieți.
Sâmbătă, 27 septembrie – Concursul „Șindrilă Battle”, atelier de împletit garduri tradiționale, tură de bicicletă, activități outdoor, FreeTalk cu Tiberiu Ușeriu și Ciprian Ștefan.
Duminică, 28 septembrie – Continuarea atelierelor de ecoturism și educație montană, activități outdoor și ateliere de creație.
Participă reprezentanți din Delta Dunării, Maramureș, Harghita, Argeș, Sibiu, Sălaj, demonstrând astfel diversitatea și autenticitatea ofertei turistice românești.
Târgul Național de Ecoturism 2025 își propune să transforme o simplă vizită într-o lecție de viață despre respect pentru natură, tradiții și comunități, consolidând rolul județului Sibiu ca promotor al ecoturismului la nivel național.
Locația principală: Piața Mare, Sibiu 25 – 28 septembrie 2025
Joi, 25 septembrie
09:00 – 16:00 | Program educațional Drumeț în orașul tău! (Piața Mare – Muzeul ASTRA; ateliere la Etno Tehno Parc)
11:00 | Deschiderea oficială a Târgului
11:00 – 18:00 | Prezentarea standurilor și ateliere interactive: olărit, țesut, gastronomie, confecționare instrumentar de drumeție („straița drumețului”)
Vineri, 26 septembrie
Piața Mare & Casa Artelor (Piața Mică)
09:00 – 16:00 | Program educațional Drumeț în orașul tău!
09:30 – 16:30 | Bursa de Turism (Casa Artelor, Muzeul ASTRA, Piața Mică)
10:00 – 21:00 | Târg și ateliere interactive: olărit, țesut, gastronomie, instrumentar pentru drumeție și pescuit, conservarea alimentelor („Zilele recoltei”), muzică tradițională
12:00 – 21:00 | Anii Drumeției – ateliere educație montană, descoperire a copacilor, tablou colectiv al naturii, tur interactiv „Drumul apei”
Activități continue (12:00 – 21:00): Zona Outdoor by Decathlon, ateliere de creație din materiale reciclate (Povestea Calendarului), plantat puieți (12:00 – 16:00)
Sâmbătă, 27 septembrie
09:00 – 16:00 | Program educațional Drumeț în orașul tău!
10:00 – 21:00 | Târg și ateliere interactive: olărit, țesut, gastronomie, conservarea alimentelor, confecționare instrumentar de drumeție și pescuit, muzică
10:00 – 21:00 | Anii Drumeției – mandale din natură, educație montană, tur interactiv „Drumul apei”, tură de bicicletă Piața Mare – Gușterița – Piața Mare, tablou colectiv al naturii, cunoaștere mediu înconjurător
10:00 –18:00 | Atelier de împletit garduri tradiționale
16:00 | FreeTalk „Drumeții în ruralul României” – cu Tiberiu Ușeriu și Ciprian Ștefan
Activități continue (10:00 – 21:00): Zona Outdoor by Decathlon, ateliere de creație din materiale reciclate (Povestea Calendarului), plantat puieți (12:00 – 16:00)
Duminică, 28 septembrie
09:00 – 16:00 | Program educațional Drumeț în orașul tău!
10:00 – 21:00 | Târg și ateliere interactive: olărit, țesut, gastronomie, conservarea alimentelor, confecționare instrumentar pentru drumeție și pescuit, muzică
10:00 – 21:00 | Anii Drumeției – educație montană, tur interactiv „Drumul apei”, cunoaștere mediu înconjurător
10:00 -18:00 | Atelier de împletit garduri tradiționale
Activități continue (10:00 – 21:00): Zona Outdoor by Decathlon, ateliere de creație din materiale reciclate (Povestea Calendarului), plantat puieți (12:00 – 16:00)
Rolul AJTS – Bursa de Turism
• Organizarea Bursei de Turism (Casa Artelor, Muzeul ASTRA, Piața Mică) – un spațiu de întâlnire pentru operatori de turism, instituții și comunități. • Crearea contextului de dialog profesional și schimb de bune practici în ecoturism și turism cultural. • Facilitarea participării agențiilor de turism și a destinațiilor turistice din România, care își prezintă ofertele, proiectele și oportunitățile de colaborare. Prin aceste acțiuni, AJTS creează puntea dintre profesioniștii din turism și comunități, asigurând dezvoltarea de parteneriate sustenabile.
Rolul Muzeului ASTRA – componenta educațională și prezentarea patrimoniului viu
Implementarea programului educațional „Drumeț în orașul tău!” (trasee Piața Mare – Muzeul ASTRA, ateliere la Etno Tehno Parc). • Amenajarea și coordonarea căsuțelor din Piața Mare, inclusiv decorarea lor tematică. • Implicarea meșteșugarilor tradiționali, a destinațiilor turistice și a Patrimoniului Gastronomic Local (PGL-uri) în prezentarea ofertelor culturale și gastronomice. • Crearea unei atmosfere autentice, care îmbină educația cu experiențele directe de cunoaștere a tradițiilor și patrimoniului viu. Astfel, Muzeul ASTRA devine liantul dintre patrimoniu, educație și turism, oferind vizitatorilor experiențe culturale memorabile.
Rolul Anii Drumeției – promovarea ecoturismului responsabil
Organizarea de ateliere tematice: educație montană, descoperirea copacilor, reguli de drumeție, mandale din natură, tablou colectiv al naturii, cunoașterea mediului înconjurător. • Tururi interactive precum „Drumul apei”. • Ture de bicicletă și activități outdoor. • Activități continue: Zona Outdoor by Decathlon, plantat puieți, reciclare creativă – Povestea Calendarului. Prin aceste inițiative, Anii Drumeției inspiră publicul să descopere natura în mod responsabil și să adopte un stil de viață activ și sustenabil.
Rolul Consiliului Județean Sibiu – coordonarea Târgului Național de Ecoturism, cât și încurajarea ecoturismului în județ
Consiliul Județean Sibiu asigură coordonarea eficientă a activităților, resurselor umane și logistice implicate în desfășurarea târgului, valorificând o expertiză dovedită în organizarea de evenimente majore.
Printre direcțiile principale se numără:
Adaptarea conceptului și diversificarea programului pentru a răspunde intereselor multiple: agenții de turism, tur-operatori, producători locali, puncte gastronomice locale (PGL) și școli;
Extinderea parteneriatelor, prin cooptarea Fundației Conservation Carpathia și deschiderea spre participarea unor organizații internaționale la edițiile viitoare;
Colaborarea cu Primăria Municipiului Sibiu pentru găzduirea evenimentului în Piața Mare, sporind astfel vizibilitatea târgului în comunitatea locală și în rândul turiștilor;
Introducerea și utilizarea noului mobilier expozițional (căsuțe din lemn), oferind un model de bună practică pentru evenimentele din județ și un exemplu pentru comercianții locali, cu scopul de a înlocui construcțiile provizorii (rulote, chioșcuri etc.), în vederea consolidării unei imagini unitare și atractive a județului Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Calea Dumbrăvii, tronsonul dintre bulevardul Mihai Viteazu și bulevardul Vasile Milea, se închide circulației în noaptea de miercuri, 17 septembrie spre joi, 18 septembrie, în intervalul orar 00.00 – 06.00. După finalizarea lucrărilor ample de reparații pe carosabil și trotuare, ultima etapă este realizarea marcajelor rutiere.
Măsura închiderii traficului a fost luată pentru a permite realizarea marcajelor rutiere în siguranță, evitând deteriorarea acestora prin interferența traficului pe vopseaua umedă.
Cu avizul Comisiei de Circulație și cel al Inspectoratului Județean de Poliție, pe Calea Dumbrăvii vor interveni mai multe modificări în marcaje:
– În sensul giratoriu de la intersecția cu b-dul V. Milea se vor marca 2 benzi pentru intrarea dinspre bulevardul Milea spre Calea Dumbrăvii; astfel, câteva locuri de parcare din zonă se vor desființa pentru a permite amenajarea celei de-a doua benzi, care va permite încadrarea directă spre dreapta, ceea ce va fluidiza circulația în interiorul giratoriului.
– Trecerea de pietoni dinspre sensul giratoriu de la intersecția cu b-dul V. Milea va fi mutată la câțiva zeci de metri mai departe de sensul giratoriu. Prin proiectul de instalare a unor sisteme inteligente de fluidizare a traficului, această trecere va fi semaforizată și va fi instalat și un buton de cerere.
– Trecerea de pietoni din dreptul magazinului Simpa va fi desființată, în contextul mutării trecerii menționate
– Pista pentru biciclete de pe tronsonul str. Lomonosov – sensul giratoriu cu b-dul Milea, pe sensul de circulație dinspre b-dul M. Viteazu spre b-dul V. Milea, se va muta pe trotuar pentru a se putea optimiza banda de circulație.
În contextul acestor modificări, șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită, respectând noile indicații rutiere.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Cunoașterea regulilor de circulație rutieră și aplicarea lor corectă nu sunt importante doar pentru obținerea permisului de conducere, ci reprezintă o necesitate permanentă în viața de zi cu zi, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.
La Sibiu, evenimentul „Conducere Defensivă cu Titi Aur”, desfășurat la Expres Autoservice, a oferit tinerilor participanți oportunitatea de a învăța practici sigure de condus, într-un cadru controlat și educativ. În cadrul evenimentului, Constantin (Titi) Aur – desemnat de opt ori campion național și dublu campion VTM -, a atras atenția asupra importanței siguranței rutiere. Totodată, el a vorbit despre siguranța și educația rutieră din România, oferind o perspectivă lucidă asupra unui domeniu ignorat prea mult timp.
„Nicio categorie nu poate conduce responsabil!”
Titi Aur descrie fără menajamente realitatea amară a traficului din România, punând accent pe lipsa educației rutiere încă din școală, pe nevoia de pregătire practică și asupra pericolelor la care sunt expuși tinerii șoferi. De asemenea, subliniază că lipsa educației rutiere afectează toate generațiile, nu doar tinerii, și că haosul din trafic este rezultatul unei culturi a neglijenței.
Deși tinerii sunt adesea percepuți ca fiind cei mai predispuși la accidente, realitatea arată că și șoferii cu experiență, convinși că „lor nu li se poate întâmpla nimic”, sunt responsabili de un procent semnificativ al accidentelor grave. Deși mulți ar fi tentați să creadă că experiența sau vârsta aduc responsabilitate, el demontează acest mit cu un argument clar: „Nicio categorie nu poate conduce responsabil! Din păcate, educația rutieră la toate vârstele la noi lipsește, și în rest, nu din răutate și nu neapărat din teribilism și din lipsă conștientizare, la noi se conduce haotic.”
El a a insistat că schimbarea nu poate veni doar de la șoferi, ci și din partea instructorilor și a școlilor. Acesta subliniază importanța unei abordări personalizate, adaptată fiecărui cursant, și necesitatea ca instructorii să fie evaluați nu doar pentru cunoștințele tehnice, ci și pentru capacitatea lor de a educa și forma viitorii șoferi responsabili. Pentru ca noile generații de șoferi să fie mai bine pregătite, cei care îi instruiesc trebuie să fie mai mult decât tehnicieni. Ei trebuie să combine cunoștințele practice cu abilități psihologice și pedagogice, astfel încât fiecare cursant să fie modelat corect.
foto Danusia
„Un instructor ar trebui să aibă cele trei calități: să știe tehnic ce are de făcut, să te învețe corect și pe urmă pedagog și psiholog”
Un alt punct sensibil îl reprezintă lipsa educației rutiere din școli. În Franța sau Germania elevii primesc „permise” simbolice de pieton sau pentru bicicletă, învață regulile prin joc și exercițiu practic. Procesul de instruire este mult mai complex, include teste psihologice și medicale riguroase, iar șoferii debutanți primesc permise provizorii și sunt monitorizați timp de doi ani. În România, în schimb, accentul se pune pe trecerea examenului, nu pe formarea unui comportament responsabil la volan. La noi, această cultură rutieră nu există, iar lipsa ei se vede mai târziu în trafic. Modelele din Elveția, Suedia și Franța arată ce înseamnă pregătirea reală. Acolo permisul de conducere nu se acordă doar după câteva manevre în poligon, ci după ani de instruire, cursuri obligatorii de conducere defensivă și examene medicale stricte. Contrastul cu sistemul românesc este evident
„Trebuie să îl construiești pe copil să înțeleagă siguranța rutieră”
„Școala noastră nu mai face deloc educație rutieră efectivă. Copiii ar trebui educați din punct de vedere rutier și avem exemple multe. La Școala Franceză din București se acordă permis de pieton elevilor lor, ca să îi motiveze în a continua. În Germania se acordă permis de bicicletă, școala acordă permis ca să intri cu bicicleta; la școală ai nevoie de permis. La 16 ani îți dă permis de moped automat dacă nu ai fost sancționat deloc în cei trei-patru ani. Te motivează, te țin în mână, te educă, te învață! Deci, școlile din Franța, școlile din Germania au în curtea școlii poligoane. Îi învață pe copii în curtea școlii să treacă numai pe acolo, să le transmită mesajul acesta de siguranță. Trebuie să îl construiești pe copil să înțeleagă siguranța rutieră”, spune el.
Titi evidențiază faptul că predispoziția tinerilor la accidente nu se explică doar prin lipsa experienței, ci și prin factori biologici. Potrivit specialiștilor, până în jurul vârstei de 25 de ani creierul se află încă în proces de dezvoltare, ceea ce afectează capacitatea de conștientizare a riscurilor. Una dintre cauzele principale ale comportamentului riscant al tinerilor șoferi este lipsa unor spații organizate unde aceștia pot să-și consume adrenalina.
Foto Danusia
În alte state europene, adrenalina nu e lăsată la voia întâmplării. Există circuite, școli de pilotaj și competiții controlate, care transformă energia în competență. În România, lipsa acestor spații sigure împinge tinerii să își testeze limitele pe drumuri publice. El dă exemple din alte țări europene, Ungaria și Franța, care investesc masiv în circuite și centre de instruire pentru șoferi, oferindu-le alternative legale și sigure pentru testarea limitelor.
„Sunt variante și variante, doar că societatea nu face nimic în zona asta. În primul rând, tinerii ar trebui conștientizați în tot felul de programe. Pe urmă, să creeze societatea, la noi nici nu se pune problema să se creeze spații, locuri în care să se descarce adrenalina, acele circuite cum sunt și școlile de pilotaj, școli de conducere defensivă, circuite și competiții.”
Titi Aur
În România, spune el, există doar câteva locuri private, insuficiente pentru a face diferența. Comparând situația din România cu cea din Germania și Franța, Titi Aur arată că diferențele nu sunt doar de infrastructură, ci și de atitudine. În țările cu o cultură rutieră solidă, tinerii au oportunități reale de instruire și descărcare a adrenalinei într-un cadru sigur, iar autoritățile impun reguli ferme care descurajează comportamentele periculoase pe drumurile publice. Fără astfel de oportunități și instruire adecvată, tinerii români rămân expuși riscurilor și lipsiți de experiența necesară pentru a conduce responsabil.
Adrenalina la volan
„Tinerii au adrenalină multă, experiență puțină, iar lipsa educației în școala de șoferi este foarte sumară și nu se face nimic pentru a conștientiza viitorul șofer asupra pericolelor.” Pasagerii și pietonii au dreptul și datoria să intervină atunci când sunt puși în pericol. În lipsa unei culturi a reacției, mulți acceptă riscuri în tăcere, deși ar putea opri sau raporta comportamente periculoase. Doar noi avem puterea de a conștientiza riscurile la care ne supunem atunci când nu ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre. Nu doar Titi Aur poate deveni un exemplu pentru noi, ci și noi ca persoane pentru apropiații noștri.
foto Danusia
„Nu e în regulă, și noi ar trebui să știm ce trebuie să facă șoferul, să respecte viteza, să fie atent, să nu folosească telefonul!”
Adrenalina, viteza și pasiunea nu sunt inamici ai siguranței, lipsa de educație și infrastructură sunt adevăratele probleme. Din spusele lui Titi Aur arată că România are nevoie de reguli aplicate, spații de instruire și o cultură rutieră începută încă din copilărie. Din păcate, la noi in România se fac destul de des accidente rutiere. Suntem pe locul doi în Europa în ceea ce priveste decesele în trafic, iar conform datelor oficiale ale Poliției Române, traficul rutier din România rămâne un domeniu cu provocări majore în materie de siguranță. În anul 2024, au fost raportate 4.235 de accidente rutiere grave, soldate cu 1.478 de decese și 3.247 de răniți grav. Comparativ cu anul precedent, s-a înregistrat o scădere modestă, numărul accidentelor a scăzut cu 6,4%, persoanele decedate cu 4,3%, iar victimele rănite grav cu 6,2%.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident rutier produs în parcarea complexului comercial Șelimbăr, accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
În urma cercetărilor efectuate la fata locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că pe fondul neacordării de prioritate auto s-a produs o coliziune între 2 autoturisme, unul condus de un bărbat în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Prislop și cel de-al doilea, de către un bărbat de 50 de ani, domiciliat în localitatea Șelimbăr.
În urma accidentului, o tânără în vârstă de 20 de ani, pasageră în mașina condusă de bărbatul de 22 de ani, a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportată la Spital.
În data de 18 septembrie, până la ora 6, se vor efectua lucrări de marcare a carosabilului pe strada Calea Dumbrăvii (tronsonul dintre giratoriul Piața Aurel Vlaicu și giratoriul de la Blocul Plombă).
Astfel, autobuzele de pe traseele 1, 3, 12, 13, 111 și 211 vor circula deviat după cum urmează:
Traseul 1
Dus: Cimitir – Calea Dumbrăvii – str. Siretului – Calea Cisnădiei – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – str. A. Șaguna – șos. Alba Iulia – str. Malului – Piața Cibin – str. Cibinului – str. Rusciorului – str. Lungă – Calea Șurii Mari – (Viile Sibiului) – Hornbach.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Întors: Hornbach – Calea Șurii Mari – str. Lungă – str. Gladiolelor – str. Râului – str. Metalurgiștilor – str. Distribuției – str. Autogării – șos. Alba Iulia – str. Dealului – str. Banatului – B-dul Victoriei – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. N. Iorga – Calea Cisnădiei – str. Siretului – Calea Dumbrăvii – Cimitir.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Traseul 3
Staţia “Gară ” – str. G-ral Magheru – str. Constituției – B-dul C. Coposu – str. Independenței – str. Constantin Noica – B-dul General Vasile Milea – str. Nicolae Iorga – B-dul Mihai Viteazu – str. Nicolaus Olahus – str. Școala de Înot – str. Justiției – Bulevardul Victoriei – Piața Unirii – giratoriu Piața Unirii – Piața Unirii – str. Tribunei – str. Mitropoliei – str. Al. Odobescu – str. Măsarilor – Piața Cibin – str. Malului – str. Turnului – str. Faurului – str. Ocnei – str. N. Teclu – str. Constituţiei – pe sub podul gării – Gară.
Autobuzele nu vor mai deservi stația: Lomonosov;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Traseul 12
Dus: Piața Rahova – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – B-dul C. Coposu – Calea Gușteriței – str. Strungului – str. Henri Coandă – Sembraz.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Întors: Sembraz – str. Henri Coandă – str. Principatele Unite – str. Oțelarilor – str. Macaralei – Calea Gușteriței – B-dul C. Coposu – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – Giratoriul Biserica Mihai Viteazu – B-dul. Mihai Viteazu – Piața Rahova.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;
Traseul 13
Dus: Gară – str. G-ral Magheru – str. Constituției – B-dul C. Coposu – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – Calea Dumbrăvii – Dumbrava – Muzeul Astra.
Autobuzele nu vor mai deservi stația Lomonosov;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Întors: Muzeul Astra – Calea Dumbrăvii – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – B-dul C. Coposu – pe sub podul gării – Gară.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Traseul 111
Dus: Calea Dumbrăvii – str. Siretului – Calea Cisnădiei – str. Rahova – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piața Unirii – str. A. Șaguna – șos. Alba Iulia – str. Turda – str. Europa Unită – str. Lyon – str. Barcelona – str. Munchen – Marquardt.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Întors: Marquardt – str. Munchen – str. Lyon – str. Monaco – str. Europa Unită – str. Florian Rieger – str. Turda – șos. Alba Iulia – str. Dealului – str. Banatului – B-dul Victoriei – Piața Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. N. Iorga – Calea Cisnădiei – str. Siretului – Calea Dumbrăvii.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Traseul 211
Dus: Calea Dumbrăvii 1 – str. Siretului – Calea Cisnădiei – str. Rahova – B-dul M. Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul General Vasile Milea – Piaţa Unirii – str. A. Șaguna – șos. Alba Iulia – str. I. Neculce – str. Malului – Pod P-ța Cibin – str. Reconstrucției – str. Kogălniceanu – Calea Șurii Mici – str. Bruxelles – str. Turda – str. Europa Unită – str. Lyon – str. Barcelona – str. Munchen – Marquardt.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Primăvara, Piata Aurel Vlaicu 1, CEC;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Întors: Marquardt – str. Munchen – str. Europa Unită – str. Lyon – str. Monaco – str. Europa Unită – str. Florian Rieger – str. Turda – str. Bruxelles – Calea Șurii Mici – str. Kogălniceanu – str. Râului – Pod Neculce – str. I. Neculce – șos. Alba Iulia – str. Dealului – str. Banatului – B-dul Victoriei – Piaţa Unirii – B-dul General Vasile Milea – str. Rahovei – B-dul M. Viteazu – str. N. Iorga – Calea Cisnădiei – str. Siretului – Calea Dumbrăvii.
Autobuzele nu vor mai deservi stațiile: Lomonosov, Bloc 1 Mihai Viteazu, Bloc 9 Mihai Viteazu;
Autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat.
Un MIG 15 a putut fi observat, miercuri, pe Aeroportul Internațional Sibiu, momentul fiind punctat de reprezentanții instituției.
„Mig 15 – Un oaspete rar în vizită la SIBIU International Airport.
Un avion pe care cei mai mulți dintre noi îl vedem doar în muzee, dar care astăzi ne-a demonstrat că încă poate cuceri cerul.
A-l vedea în zbor, operațional, rămâne o experiență rară și impresionantă.
MiG-15 a fost unul dintre primele avioane cu reacție produse de Uniunea Sovietică după Al Doilea Război Mondial.
Cu aripi în formă de săgeată pentru a reduce rezistența aerului și performanțe remarcabile pentru vremea lui, a fost creat pentru viteze apropiate de viteza sunetului și a schimbat definitiv istoria aviației.
Astăzi am fost martori la o lecție de istorie… dar una care încă zboară”, a transmis Aeroportul Internațional Sibiu pe Facebook.
Consilierii județeni vor dezbate, joi, în ședință, un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Prevenirea și tratarea pacienților cu patologie vasculară cerebrală în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, a cheltuielilor legate de proiect și a acordului de parteneriat, în vederea depunerii la finanțare în cadrul Programului Sănătate.
În acest an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții în unități sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută” din cadrul Priorității 3 „Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate”, Fond FEDR, Obiectivul specific RSO4.5, Acțiunea C.
Proiectul se află în etapa de evaluare a documentelor depuse la finanțare
Consiliul Județean Sibiu, în calitate de proprietar al infrastructurii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a depus spre finanțare proiectul „Prevenirea și tratarea pacienților cu patologie vasculară cerebrală în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu”, în scopul dezvoltării structurilor integrate de preluare și îngrijire a pacienților critici. Proiectul se află în etapa de evaluare a documentelor depuse la finanțare, fiind un proiect de dotare cu aparatură medicală de ultimă generație necesare intervențiilor pentru pacienții cu patologie vasculară acută.
Obiectivul general al proiectului îl constituie asigurarea accesului egal la asistență medicală prin investiții în infrastructura publică a unității sanitare SCJUS care furnizează servicii esențiale pentru afecțiuni complexe: dezvoltarea structurilor integrate de preluare și îngrijire a pacienților critici cu patologie vasculară cerebrală acută, precum și în structurile care furnizează servicii de îngrijire pacienți critici AVC. Obiectivul specific al proiectului este dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în vederea îmbunătățirii acurateții rezultatelor medicale și diminuării timpului de diagnosticare a afecțiunilor pacienților critici cu patologie vasculară cerebrală acută.
Așadar, în iunie 2025, CJ Sibiu a depus în cadrul Programului Sănătate cererea de finanțare cu titlul „Prevenirea și tratarea pacienților cu patologie vasculară cerebrală în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”. În cadrul procesului de evaluare a proiectului, autoritatea finanțatoare, respectiv Ministerul Investițiilor Și Proiectelor Europene a transmis o solicitare de clarificări prin care s-a solicitat revizuirea bugetului proiectului. „Începând cu data de 1 august 2025, se aplică o cotă standard de TVA modificată, iar în acest context, bugetul proiectului trebuie revizuit astfel încât să reflecte această nouă cotă TVA, fără a depăși valoarea totală eligibilă a proiectului aprobat inițial, respectiv 24.433.485,00 lei. Cota standard de taxă pe valoarea adăugată este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, precum și pentru importurile de bunuri.”, susțin reprezentanții CJ Sibiu.
Prin urmare, bugetul proiectului trebuie adaptat pentru a reflecta cota legală aplicabilă de 21% TVA, începând cu 1 august 2025, fără a depăși valoarea totală eligibilă aprobată – 24.433.484,98 lei, diferența de 2% la cota TVA fiind încadrată ca și cheltuială neeligibilă. În acest context, bugetul proiectului se prezintă sub această formă: total proiect- 24.817.267,06 lei; total eligibil – 24.433.484,98 lei; total neeligibil- 383.782,08 lei; cofinanțare CJS eligibilă- 488.669,70 lei cofinanțare CJS totală- 872.451,78 lei.
E necesar o nouă hotărâre de CJ
Întrucât bugetul anexat la proiect face parte integrantă din documentele aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Sibiu privind aprobarea proiectului, valoarea totală a acestuia, contribuția proprie a Județului Sibiu și acordul de parteneriat, este necesară modificarea Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr. 162 din data de 05.06.2025, în vederea actualizării bugetului proiectului în concordanță cu noua cotă TVA aplicabilă, precum și a adaptării corespunzătoare a acordului de parteneriat, pentru a reflecta aceste ajustări fără a afecta eligibilitatea și cofinanțarea proiectului.
Justificarea urgenței- având în vedere faptul că proiectul în cauză a intrat în etapa de evaluare, iar prin intermediul Scrisorii de clarificări s-a solicitat ca „în conformitate cu modificările la nivelul bugetului proiectului se va avea în vedere și actualizarea următoarelor anexe depuse la cererea de finanțare: Hotărârea de aprobare a proiectului și Acord de parteneriat”, e imperios necesar ca în regim de urgență să dăm curs actualizării documentelor, în vederea transmiterii acestora la finanțator”, afirmă inițiatorii proiectului.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
În perioada 17 – 21 septembrie, primarul din Bazna, Alin Octavian Limbășan, alături de președintele Asociației Tinerii Fermieri Boian, reprezintă zona la Târgul Internațional SEREXPO, care are loc în Serres, Grecia.
Scopul participării este de a promova tradițiile locale, produsele autentice, potențialul balnear al comunei Bazna.
„Suntem prezenți cu un stand tradițional, unde vizitatorii pot descoperi produse făcute cu pasiune și grijă, din ingrediente naturale, specifice zonei noastre – printre care carnea de Porc de Bazna și preparate din bivoliță, cunoscute pentru gustul lor unic și autentic.
Această participare reprezintă o oportunitate extraordinară de: promovare internațională pentru comuna Bazna și producătorii locali, crearea de parteneriate și schimburi de experiență cu fermieri și investitori din alte țări și dezvoltarea comunității locale prin deschiderea către noi piețe și susținerea tradițiilor noastre.
Suntem mândri să arătăm lumii gustul autentic al zonei Bazna și să ducem mai departe renumele produselor noastre”, a transmis Primăria Bazna pe Facebook.
Aleșii județeni vor dezbate, în ședința extraordinară, un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Consolidare seismică, renovare energetică, modernizare și dotare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Sibiu”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat – Subprogramul proiectare și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică.
Una din clădirile reprezentative aflate în patrimoniul Consiliului Județean Sibiu este clădirea Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr.2, imobil situat în municipiul Sibiu, str. Gheorghe Barițiu nr.5A. Această clădire necesită investiții în vederea consolidării seismice și îmbunătățirii performanței energetice.
A fost depusă cererea de finanțare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în data de 2 august 2023, iar 27.03.2024, a fost publicat Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1095, pentru modificarea, completarea și aprobarea Listelor – sinteză ale obiectivelor de investiții pentru Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică din cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, unde se regăsește și obiectivul de investiții “Consolidare seismică, renovare energetică, modernizare și dotare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Sibiu”.
Pașii spre investiție
„Pentru a fi încheiate contractele de finanţare, beneficiarii trebuie să încarce în platforma electronică următoarele documente: devizul general, cu identificarea categoriilor de cheltuieli ce se finanţează de la bugetul de stat şi a celor suportate de beneficiar, precum şi actul administrativ sau similar, emis de autoritatea administraţiei publice locale sau centrale competente sau de organul de conducere cu puteri echivalente din cadrul beneficiarului, pentru aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, a indicatorilor tehnico-economici, precum şi de aprobare a categoriilor de cheltuieli finanţate din bugetul beneficiarului; certificatul de urbanism, precum şi avizele şi acordurile solicitate prin acesta; autorizaţia de construire valabilă, obţinută pe baza proiectului pentru autorizarea/desfiinţarea executării lucrărilor. În data de 24 aprilie 2025 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 117 prin care a fost aprobată documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții”, se arată în raportul proiectului de specialitate al proiectului de hotărâre.
Deoarece cota TVA în devizul general aprobat anterior era de 19% și lucrările prevăzute la capitolul 4 nu erau defalcate în lucrări de intervenții și lucrări de eficientizare energetică, devizul general a trebuit să fie revizuit. În urma refacerii devizului general valoarea fără TVA a rămas aceeași, respectiv 34.422.068,66 lei, iar valoarea cu TVA este de 41.588.261,94 lei. Valoarea eligibilă este de 38.182.514,77 lei cu TVA. Valoarea neeligibilă, care va fi suportată din bugetul local al județului Sibiu, este de: 3.405.747,17 lei cu TVA.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
În perioada 16–22 septembrie, Poliția Sibiu, alături de rețeaua europeană ROADPOL, derulează săptămâna dedicată reducerii accidentelor rutiere, cu accent pe protejarea utilizatorilor de vehicule pe două roți.
Obiectivul campaniei este „Zero Means Life”, măcar o zi fără victime pe drumurile Europei.
Ca preambul al săptămânii, polițiștii sibieni au organizat în cadrul evenimentului „Conducere defensivă”, un atelier de informare rutieră adresat tinerilor.
Activitatea, desfășurată cu sprijinul partenerilor din cadrul evenimentului, a inclus:
• discuții aplicate despre pericolele din trafic și conduita preventivă;
• simulatoare de impact/răsturnare și exerciții practice de frânare/evitare;
• prezentări de prim-ajutor și demonstrații tehnice, alături de partenerii instituționali locali.
„Pe durata ROADPOL Safety Days, continuăm acțiunile de educație rutieră și informare în trafic, cu prioritate pentru participanții vulnerabili, respectiv copii, pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice. Vă invităm să fiți parte din schimbare: respectați regulile, purtați echipamente de protecție și rămâneți vizibili în trafic. Susținem împreună obiectivul ca 18 septembrie să fie o zi fără persoane decedate în accidente rutiere”, au transmis reprezentanții instituției.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.