Tinerii care își caută un loc de muncă și cei care sunt în căutare de internshipuri, stagii de practică sau de voluntariat au la dispoziție săptămâna viitoare peste o mie de oportunități.
Târgul de Cariere va ajunge în 28 și 29 octombrie la Centrul de Afaceri din Sibiu. 35 de companii din domenii diverse vin cu joburi, internshipuri și stagii de practică.
„Avem oportunități din aproape toate domeniile de activitate, atât pentru cei cu experiență, cât și pentru cei aflați la început de drum. La Sibiu se caută printre altele IT-iști, ospătari, recepționeri, asistent manageri, manageri de magazin, ingineri, consilieri juridici, agenți de vânzări, traineri, operatori call center“, afirmă Louisa Olar, Project Manager Târgul de Cariere (TdC).
Astfel, compania Arvato Bertelsmann este în căutare de vorbitori de germană, atât pentru Sibiu, cât și pentru Brașov. BearingPoint caută Software Developeri și consultanți seniori în management.
Ibis Hotels se află în căutare de recepționeri și ospătari, Kaufland are disponibile aproximativ 50 de posturi de asistent manager, manager magazin, șef raion, casier, în timp ce Star Transmission, furnizor internațional de componente pentru industria de automobile, recrutează la Sibiu ingineri, Project Manageri, specialiști logistică și juriști pentru sediul din Sebeș.
Compania de IT Stefanini are posturi disponibile atât în relația cu clienții, cât și în software development, iar Sykes caută vorbitori de limbi străine precum rusă, germană, italiană, engleză, turcă pentru sediul din Cluj-Napoca. Cu oferte de angajare vine și compania Faurecia, unul dintre cei mai mari producători din lume și un jucător important în industria automotive.
Oportunități importante de angajare ori practică aduc și alți participanți: AIESEC, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, Auchan, Billa, Cargo-Partner, CEPROCS, CGS Romania, Evozon, Harting Romania SCS, IMC Information Multimedia Communication, Infosys, KeepCalling, KFC, Kromberg&Schubert, Kuka, Marquardt Schaltsysteme, McDonald’s, Netex Consulting, Radøy Bemanning, RCS & RDS, REKEN, Siemens, Somarest, THIMM Packaging, Universitatea Alma Mater, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Visma Services România.
Seminar despre comunicarea eficientă
De asemenea, compania Arvato Bertelsmann va organiza în 29 octombrie, în cadrul Târgului de Cariere de la Sibiu, un seminar pe tema comunicării eficiente. În cadrul workshopului, participanții vor învăța principiile care stau la baza unei comunicări eficiente și importanța adaptării în functie de interlocutor. Speaker va fi Specialistul HR de la Arvato Bertelsmann Sibiu, Adriana Samoila.
Bea-ți cafeaua la TdC!
Candidații vor fi așteptați la Târgul de Cariere cu o cafea pentru ca în fața angajatorului să-și maximizeze șansele de a face o impresie bună. Pot beneficia de cafea toți cei care dau like paginii de Facebook Targul de Cariere. Intrarea este liberă atât la workshop, cât și la târg!
Parteneri media: Digi 24, Kiss FM Sibiu, Cariere, Wall Street, Business 24, Ziare.com, Revista Biz, Tech Cafe, Zile și Nopți, Sibiu 100%, www.oradesibiu.ro.
Detalii despre oportunitățile de carieră și companiile participante la TdC găsiți aici: http://www.targuldecariere.ro/sibiu/.
Peste o mie de oportunități de carieră la Târgul de Cariere de la Sibiu
Cele mai importante publicaţii online de tenis de masă o laudă pe Andreea Dragoman pentru evoluţia de la concursul „Top 10 Europa”. ETTU : „Andreea Dragoman showed no mercy”, ITTF : „Andreea Dragoman retains title, unbeaten on home soil”
Cele mai importante publicaţii online de tenis de masă din lume au laudat-o pe Andreea Dragoman pentru evoluţia grozavă de la concursul „Top 10 Europa” (16-18 octombrie). Turneu unde sportiva medieşană a fost imbatabilă şi a câştigat toate cele nouă jocuri avute, fiind singura care a reuşit acest lucru din 40 de jucători prezenţi la Buzău. Mai mult, partide sale au fost împotriva jucătoarelor de top ale vechiului continent.
În consecinţă, pe site-ul oficial al Internaţional Tennis Table Federation (ITTF) se notează „Andreea Dragoman retains title, unbeaten on home soil” (Andreea Dragoman îşi menţine titlul, fiind neînvinsă pe teren propriu) : http://www.ittf.com/_front_page/ittf_full_story2.asp?ID=41871&Category=. Site-ul oficial al European Tennis Table Union (ETTU) prezintă un foarte scurt interviu cu eleva pregătită de Gheorghe Vaida şi a titrat în momentul când Andreea triumfa la Buzău, „Andreea Dragoman defended the crown” (Andreea Dragoman şi-a apărat coroana) : http://www.ettu.org/en/n/news/2015/october/andreea-dragoman-defended-the-crown , după ce cu zile înainte preciza faptul că Andreea nu a arătat nici o urmă de milă faţă de adversare : „Andreea Dragoman showed no mercy” http://www.ettu.org/en/n/news/2015/october/andreea-dragoman-showed-no-mercy/ . Toate acestea au venit drept urmare a meciurilor avute de către jucătoarea noastră la masa de ping-pong. Partide care au atras atenţia încă o dată celor de la ETTU şi ITTF, cele două publicaţii electronice fiind cunoscute pentru profesionalismul şi calitatea pe care o au.
Andreea Dragoman a fost cel mai bun sportiv al judeţului Sibiu în anul 2014 şi se află printre marii favoriţi la titlul din 2015. Ea este legitimată la CS Romgaz Mediaş şi este pregătită de către Gheorghe Vaida.
Marian Drăgulescu, Marius Berbecar şi sibianul Andrei Muntean, speranţele naţionalei de gimnastică masculină a României pentru Mondiale
Sfârşitul lunii octombrie aduce un nou test important pentru gimnastul Andrei Muntean. El va lua startul la ediţia cu numărul 46 a Campionatului Mondial. Muntean este printre sportivii de bază ai selecţionatei pregătite de către sibianul Ioan Suciu. Pilon important alături de Marian Drăgulescu şi Marius Berbecar, cei trei fiind speranţele naţionalei masculine pentru rezultate frumoase pe aparate şi la individual compus, precum şi la obţinerea unui punctaj cât mai mare pentru echipa noastră. În afară de cei trei, Ioan Suciu i-a mai selecţionat pe Andrei Ursache, Cristian Băţagă, Laurenţiu Nistor şi Andrei Groza (rezervă). Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică are loc în perioada 23 octombrie-1 noiembrie. Competiţia se desfăşoară în capitala Scoţiei, Glasgow. Întrecerea aduce la start peste 600 de gimnaşti, din 91 de ţări.
Prestaţie slabă pentru judokanii români la Grand Slamul de la Paris. Daniel Natea a fost cel mai bun reprezentant al ţării noastre, dar a terminat numai pe 7
Grand Slam-ul de judo de la Paris a fost un eşec uriaş pentru judokanii tricolori. Din cei şapte sportivi ce au reprezentat România la competiţia din capitala Franţei, numai unul a trecut de turul doi. Este vorba despre sibianul Daniel Natea, luptător ce a terminat pe locul al şaptelea. Elevul antrenat de Iulian Crăciun la CS Valleriana l-a învins pe neamţul Svein Hein, dar nu a putut mai mult de atât, fiind nevoit să se recunoască înfrânt în faţa ucraineanului Iakov Hammo şi a olandezului Roy Meyer, ultimul meci, în recalificări. În afară de acesta, Andreea Chiţu, Corina Căprioriu sau Loredana Ohâi au fost printre dezamăgirile turneului franţuzesc, iar Violeta Dumitru, Monica Ungureanu sau Valentin Radu nu au reuşit nici ei un rezultat important. Evenimentul a avut loc în zilele de 17 şi 18 octombrie. Concursul a adus la start 435 de judokani din 84 de ţări.
Kaufland deschide mâine magazinul de pe Șoseaua Alba Iulia
Joi, 22 octombrie, Kaufland deschide cel de-al doilea magazin din Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia, nr.40. Inaugurarea noului magazin a avut loc miercuri, la ora 13, în prezența oficialităților locale. Noua unitate comercială a creat 70 de noi locuri de muncă în Sibiu.
Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1 200 de magazine în 7 țări: Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croația, Bulgaria și România. În magazinele Kaufland se regăsesc departamente de produse proaspete, precum legume-fructe, lactate, carne, mezeluri, brânzeturi și brutărie. Pe lângă alimente, sunt comercializate și articole din doemniile menaj, sticlărie, porțelan, textile, electrice, papetărie, jucării, articole de sezon și pentru petrecerea timpului liber, la care se adaugă oferte speciale săptămânale.
Kaufland a fost înființat în anul 1930, în Germania, iar în anul 2005, compania a deschis primul magazin în România, la București.
Programul magazinului va fi de luni până sâmbătă, între orele 7.30 -22.00, iar duminica, între orele 8.00 – 20.00.
A început turnarea de covor asfaltic, la Mediaș
Operatorul medieșean de drumuri s-a apucat de treabă. Începând de astăzi, 21 octombrie, se toarnă covor asfaltic pe strada Brateiului, tronsonul de la intrarea în muinicipiu până în dreptul liceului Automecanica, urmând să continue cu tronsonul rămas, până la trecerea la nivel de cale ferată.
Reprezentanții Gospodăriei Comunale au prezentat la sfârștiul lunii august un plan de lucrări valabil pentru luna septembrie, de începere de asfaltare a unor străzi din oraș, parțial sau integral.
„În luna septembrie vor fi aşternute covoare asfaltice pe străzile Brateiului-integral, Axente Sever de la intersecţia cu strada Păcii până la intersecţia cu strada Avram Iancu, Târgului-parţial de la numărul 40 al străzii Buzdului până la intrarea în strada Gheorghe Lazăr. De asemenea, strada Ioan Corvin va fi asfaltată integral, urmând să fie înlocuite bordurile şi trotuarul, la fel şi pe strada Dârstei, care va fi asfaltată integral, iar bordurile şi trotuarul vor fi înlocuite. Asfaltată integral va fi şi strada Timiş, iar strada Turda va fi asfaltată parţial de la intrarea de pe strada Clujului până la intersecţia cu strada Feleac”.
În calitate de operator unic de drumuri, Gospodăria Comunală, are de cheltuit până la finele acestui an aproximativ 5 milioane de lei, pentru lucrări de asfaltare.

DogFest ajunge la Sibiu
Cu ocazia deschiderii magazinului Hornbach Sibiu (Calea Șurii Mari, nr 37) iubitorii de câini sunt așteptați sâmbătă, 24 octombrie, la spectacolul DogFest, organizat de Royal Canin. Începând cu ora 11:00, în parcarea magazinului Hornbach, stăpânii și prietenii lor patrupezi sunt invitați la demonstrații de dresaj, traseu de obstacole, concursuri de agilitate şi prezentări de rase, iar cei înscrişi în competiţie vor fi premiaţi de Royal Canin.
DogFest este un eveniment de referință pentru patrupezi, ce se desfășoară anual, devenind o tradiție în orașe precum Brașov, Timișoara, București, iar din această toamnă ajunge în Sibiu.
„Aşteptăm de fiecare dată cu mult entuziasm DogFest, un eveniment la care ţinem foarte mult și ne bucurăm că-l putem aduce acum în Sibiu, mai aproape de iubitorii de animale.
Proiectul s-a născut în 2012 cu intenția de a oferi proprietarilor de câini din orașe un eveniment aproape de ei, la care să poată participa împreună cu câinele, ca la o sărbătoare,” a spus Andrei Bărăgănescu, Events, PRO & KA Marketing Coordinator la Royal Canin.
Royal Canin este unul dintre cei mai mari producători de hrană pentru animale din lume, misiunea acestuia este să ofere prin intermediul principiului Nutriție Sănătoasă un răspuns adaptat nevoilor specifice câinilor și pisicilor. În acest sens, Royal Canin se bazează pe cunoștinte științifice și pe experiență, ambele dobândite prin colaborarea cu profesionişti şi crescători din domeniu.
Mai multe detalii pe royalcanin.ro și pe facebook, unde există pagina de eveniment.
503 locuri de muncă pentru șomerii sibieni
Șomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 500 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, 300 sunt diponibile în Sibiu, alte 105 slujbe sunt pentru Mediaş, în timp ce 53 sunt la Dumbrăveni și 24 locuri sunt disponibile pentru Agnita.
Din totalul locurilor de muncă, numai 63 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: consilier juridic, dispecer, director vânzări, prezentator radio, psiholog, programator, proiectant sisteme informatice, recepționer hotel, redactor, şef oficiu juridic sau specialist îmbunătăţire procese. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 440 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: confecționer-asamblor articole din textile, operator mase plastice, montator subansamble, manipulant mărfuri, vopsitor auto, paznic, patiser, lucrător comercial sau casier.
Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaș.
Andreea Iridon va participa la primul Campionat Mondial din carieră
Andreea Iridon va participa la primul Campionat Mondial de Gimnastică Artistică din carieră, la senioare. Eleva pregătită de Corina Moldovan se află în aceste zile în capitala Scoţiei, Glasgow, loc unde se antrenează pentru cea de-a 46-a ediţie a competiţiei. Întrecere ce va începe de vineri şi va dura până în 1 noiembrie. Evenimentul aduce la start peste 600 de gimnaşti, dintr-un record de 91 de ţări. Selecţionata României este printre naţiunile importante prezente în Regatul Unit, alături de Statele Unite, China, Rusia, Italia sau Marea Britanie. Echipa feminină este antrenată de sibianul Lucian Sandu şi le are în componenţă, pe lângă Iridon, pe Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurcă, Silvia Zarzu, Ana Maria Ocolişan şi Andreea Munteanu (rezervă). Fetele noastre au o presiune mare deoarece trebuie să menţină sus România, ţară care dacă luăm întreaga istorie a gimnasticii feminine este deasupra tuturor adversarelor. Gimnastica este sportul numărul I al României, cele mai multe medalii şi performanţe au venit de la această disciplină. De asemenea, cel mai mare competitor din istoria sportului a fost dat de ţara noastră, în persoana Nadiei Comăneci.
Andreea Iridon este născută în localitatea Tilişca din judeţul Sibiu. Ea este legitimată la CNS Cetate Deva. Iridon este una dintre speranţele gimnasticii feminine româneşti, lucru confirmat şi în 2015 la Jocurile Europene de la Baku, oraş unde a obţinut argint la bîrnă şi bronz la paralele.
Aici puteţi urmări câteva imagini video cu Andreea Iridon şi celelalte componente ale echipei României :
ACTUALIZARE/ 34 de scări din Ștrand au fost debranșate de la apă, din cauza datoriilor
ACTUALIZARE
Reprezentanții APA-Canal au anunțat că în cursul zilei de astăzi, locatarii au plătit aproape o jumătate din suma datorată și, prin urmare, furnizarea apei a fost reluată după ora 15.30.
„Urmare a debransarii, conducerea Asociației de proprietari ”Ștrand nr. 12” a efectuat plata sumei de 15.000 de lei, din datoria de 29.656,87 lei. De asemenea, Asociația a încheiat un acord de plată eșalonată a restului de debit. Începând cu ora 15,30 se va relua furnizarea la blocurile debranșate prin remontarea contoarelor de scară. SC ”ApĂ Canal” SA Sibiu precizează că măsura debranșării este nedorită și regretabilă însă buna funcționare a acestui serviciu vital ține în mod direct de plata la zi a consumurilor!”, a transmis Thomas Rott, purtător de cuvânt Apa – Canal.
STIRE INITIALA
Echipele Apă-Canal au sistată în această dimineață furnizarea apei pentru Asociația de Proprietari ”Ștrand nr. 12”, din cauza unor datorii de aproximativ 30 000 de lei . Potrivit reprezentanților Apă-Canal, Asociația a fost somată în luna septembrie pentru neplata unor facturi mai vechi de 45 de zile. De această măsură sunt afectați locatarii a 34 de scări de bloc din cartierul Ștrand.
„Potrivit legii, Asociația a fost somată în data de 4 septembrie 2015 cu privire la plata facturilor restante care, la acea dată, însumau 49.170 lei. Pe 13 octombrie 2015 au fost lipite pe ușile celor 34 de scări de bloc din cadrul asociației înștiințări de debranșare prin care consumatorilor li se aducea la cunoștință măsura debranșării pe caz de neplată”, transmite Thomas Rott, purtător de cuvânt Apă-Canal Sibiu.
Societatea de apă amenință cu debranșarea și în alte zone ale Sibiului, fiind deja emise notificări de plată și înștiințări de debranșare pentru Asociațiile ”Ștrand nr. 8” și ”Țiglari nr. 2”. Valoarea restanțelor înregistrate de asociațiile de proprietari din orașul Sibiu până la această dată se ridică la aproape 835.000 de lei.
Teatrul vienez de copii invită la Educație prin Teatru
În data de 17 octombrie 2015, la Sala Thalia, Teatrul Vienez de Copii, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu şi Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, a organizat azi în Sibiu conferința „Teatrul în educație” Sibiu 2015. Evenimentul are ca scop introducerea teatrului ca disciplină opțională în învățământul preuniversitar și se adresează copiilor, adolescenților, părinților și cadrelor didactice.
Evenimentul a reunit peste 150 de cadre didactice și persoane interesate, iar vorbitorii au pus accentul pe importanța activităților creative în dezvoltarea copiilor și tinerilor, precum și utilitatea atelierelor de teatru asupra dezvoltării capacităților sociale și de comunicare ale tinerilor. De asemenea, s-a discutat și despre abordarea creativă a procesului de predare prin joc și tehnici teatrale.
Intervenţiile din deschiderea conferinţei le-au aparţinut domnului prof. univ. dr Ioan Marian Ţiplic, Rector Programe Academice din partea ULB Sibiu, doamnei prof. Christine Manta Klemens, Inspector General Adjunct şi domnului Mihai Marţiş, Director Executive Corporate BCR. Discursurile doamnei Sylvia Rotter, directoarea Das Wiener Kinderhteater Austria şi preşedinta Asociatiei Teatrul Vienez de Copii – „Copiii joaca teatru”, şi al domnului prof. univ. Dr. Adrian Titieni au fost completate de prelegerile domnului prof. univ. dr. Adrian Opre şi a doamnei doctor neurolog Mihaela Vinţan, medic primar la Spitalu de Copii Cluj-Napoca, Clinica de Neurologie Infantilă.
După conferinţă, 60 de profesori au participat la o sesiune de ateliere de formare în metoda doamnei Sylvia Rotter de lucru cu copiii organizate la Palatul Copiilor Sibiu, acestia primind un ghid practic „Sus cortina…pentru viață!”, scris de Sylvia Rotter și Brigitte Sindelair
Conferinţa s-a desfăşurat sub Patronajul Doamnei Ministru Federal al Educaţiei şi Femeii din Austria, Gabriele Heinisch-Hosek, şi al E.S. Ambasador al Republicii Austria la Bucureşti, Gerhard Reiweger şi cu sprijinul BCR, partener ce susţine proiectele Teatrului Vienez de Copii încă din 2008. Evenimentul s- a desfasurat si cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.
„Un etaj mai jos” rulează la CINE M-A văzut la Habitus
Unul din cele mai așteptate filme românești ale anului va rula astăzi, 21 octombrie 2015, în cadrul CINE M-A văzut la Habits. „Un etaj mai jos” în regia lui Radu Muntean a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, în selecția oficială Un Certain Regard, și a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto. Filmul va avea a doua proiecție joi, 22 octombrie, de la ora 20:00, la Librăria Habitus.
Din distribuţie fac parte actorii Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec.
Sinopsis:
Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă.
Preţ bilet: 10 lei (proiecție film + cafea/ceai la alegere).










