Acasă Blog Pagina 5846

Gaziştii au obţinut prima victorie din acest sezon, pe terenul unei semifinaliste europene

0

www.totalbaschet.roBaschetbaliştii pregătiţi de Mihai Popa şi Ovidiu Teleabă au „spart gheaţa” în Liga Naţională. Alb-negri au produs surpriza rundei a treia şi s-au impus pe terenul Energiei Rovinari, 75 la 68. Partida a fost la discreţia formaţiei de pe Târnava Mare, echipă care a câştigat trei sferturi din patru şi care nu şi-a simţit ameninţată victoria aproape nici o clipă. Meciul s-a disputat vineri seara la Târgu Jiu. Vaidotas Peciukas a fost cel mai bun marcator al jocului. El a marcat 24 de puncte. Aliaksandr Pustahvar a avut şi el o prestaţie deosebită, reuşind un double double : 18 pts. şi 10 recuperări. De partea cealaltă, Jamar Diggs a fost omul numărul unu de la semifinalista Eurochallenge 2015, punând 16 puncte pe tabelă pentru formaţia sa. Cu acest succes, Gaz Metan a urcat pe locul nouă în clasamentul întrecerii şi aşteaptă vizita ocupantei locului secund al competiţiei, BCM U Piteşti. Partida se va desfăşura în 24 octombrie.

Cartierul Gușterița, luni, fără apă

SC „Apă Canal” SA Sibiu anunţă că luni, 19 octombrie 2015, între orele 8.oo – 18.oo, vor avea loc lucrări de cuplare a rețelei noi de apă de pe strada Oltețului. În acest interval de timp, vor rămâne fără apă locuitorii cartierului Gușterița. SC „Apă Canal” SA Sibiu va pune la dispoziţia consumatorilor apă menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va staţiona în zona intersecției străzilor Podului cu Vasile Pârvan.
Consumatorii din zona afectată sunt rugaţi să-şi asigure rezervele necesare de apă potabilă. Lucrările sunt executate în cadrul contractului de modernizare ”Pachet străzi zona Cartier Lupeni – Gușterița”, finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, telverde 08008.202.202.

Dublu eşec pentru România U18 în faţa Moldovei U19. Darius Olaru a intrat pe teren în minutul 52

0

www.fanlupiinegri.comNaţionala României sub 18 ani a pierdut şi cel de-al doilea joc amical disputat în compania formaţiei Republicii Moldova U19. Golurile partidei au fost marcate de Copaci (autogol) şi Mandrîcenco. Meciul de astăzi s-a jucat pe stadionul Zimbru din Chişinău. Darius Olaru, fotbalistul lui Gaz Metan Mediaş a evoluat şi în această partidă, intrând pe teren în minutul 52. Mijlocaşul gazist a încheiat periplu în tricoul reprezentativei cu peste 100 de minute jucate.
www.frf.ro

Nu era programat să lupte în Sala Transilvania, dar a făcut cel mai spectaculos meci al Galei de kickbox din Sibiu. Robert Stoica, sportivul din Găeşti ce şi-a făcut doborât adversarul de trei ori la podea.

0

RXF FacebookCel mai spectaculos meci al întregii Gale de kickbox „ACB KB3 Grand Prix Final” 2015 a fost oferit de românul Robert Stoica şi rusul Salamu Dzamalkhnavov. Mai interesant este faptul că tricolorul ce se antrenează în Găeşti nu era programat pentru competiţia din oraşul de pe malul Cibinului. Robert Stoica nu avea meci în Sala Transilvania, dar vremea a schimbat totul. Asta, deoarece oponentul său trebuia să lupte cu un kickboxer din Surinam, kickboxer care nu a mai putut ajunge datorită condiţiilor nefavorabile. Neşansa acestuia a fost şansa lui Robert Stoica, oportunitate de care a profitat la maxim. „Vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu, antrenorului şi echipei mele. Joi la ora 15,00 (cu o zi înainte) am fost anunţat în legătură cu această gală, nu trebuia să lupt eu. Am intrat în locul unui surinamez, care nu a putut ajunge datorită vremii şi am fost băgat eu în locul lui. Primele 30 de secunde l-am lăsat ca să văd tehnica lui. Putea să facă ce vrea, nu putea să mă dea jos. Apoi, am luat controlul ringului şi l-am atacat. În repriza a doua, maestrul mi-a zis „rupe-i capul”. Şi asta am făcut! Când a picat jos, mai erau 30-40 de secunde până la finalul reprizei şi mi-am zis „ori plânge mama ori mă-sa”. La noi în Găeşti avem vorba aceasta. Dacă se ajungea în repriza a treia mă gândeam să apelez la toate procedeele tehnice. Dacă nu faci spectacol nu te cheamă nimeni. Trebuie să faci show”, a declarat kickboxerul Robert Stoica.
Aici puteţi vedea meciul care a obţinut cel mai mult o reacţie din partea publicului şi a ridicat oamenii în picioare :
https://www.youtube.com/watch?v=xDLav-ulgI8&feature=youtu.be

Boris Lalovic, fostul jucător al Universităţii Cluj, de data aceasta în tricoul lui CSU pentru „Derbiul Ardealului” 2015 : „Pentru mine personal va fi puţin ciudat, pentru că ultimele două sezoane am jucat acolo, am mulţi prieteni şi fani, dar asta e viaţa“

0

Contul de Facebook al lui CSU Sibiu Anul 2013 şi 2014 l-a prins pe Boris Lalovic în tricoul Universităţii Cluj Napoca. Asta până în septembrie 2015, moment în care s-a transferat la marea rivală a „şepcilor roşii”, CSU Sibiu. Lalovic a venit la echipa lui Dan Fleşeriu şi este unul dintre baschetbaliştii de bază în formaţia sibiană. Fostul jucător a lui „U” a prefaţat jocul de astăzi al formaţiei sale împotriva fostei echipe. “Suntem pregătiţi pentru acest meci. Ştim la ce să ne aşteptăm. Clujul are o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, dar niciodată nu se ştie ce se poate întâmpla. Meciul dintre Sibiu şi Cluj este un adevarat derby şi, în astfel de meciuri, niciodată nu ştii ce va fi. Nu plecăm de la premisa că vom pierde meciul. Asta cu siguranţă. Vom lupta şi mai mult ca în ultimele două partide şi vom vedea ce se va întâmpla. Pentru mine personal va fi puţin ciudat, pentru că ultimele două sezoane am jucat acolo, am mulţi prieteni şi fani, dar asta e viaţa“, a declarat Boris Lalovic. Universitatea Cluj-CSU Sibiu începe de la ora 20,00. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport.
Contul de Facebook al lui CSU Sibiu

Jhonata Diniz, kickboxerul care a oferit cel mai spectaculos KO din Sala Transilvania şi a câştigat prima sa centură din carieră. „Este un vis pe care mi l-am îndeplinit. Am muncit toată viaţa pentru centura asta!”

0

Jhonata Diniz1A început cu antrenamentele de la vârsta de 13 ani, iar în ziua de 16 septembrie 2015 şi-a îndeplinit visul în sport, acela de a fi cel mai bun în ceea ce face. Acest lucru l-a reuşit aseară, în Sala Transilvania din Sibiu, în Main Eventul Galei „ACB Grand Prix Final”. Jhonata Diniz a devenit noul campion ACB. Brazilianul născut în Coritiba s-a impus prin Knock Out în faţa bielorusului Valentin Slavilovski, în prima rundă. El a avut nevoie de numai 70 de secunde pentru a câştiga cel mai important trofeu al competiţiei. Trofeu ce conţine prima centură din viaţa sa.
REPORTER : Spune-mi despre meci?
Jhonata Diniz :
Am avut un plan foarte bun şi l-am aplicat foarte bine. Am câştigat şi toată lumea este fericită.
R : Ce înseamnă această centură pentru tine?
JD :
Este un vis pe care mi l-am îndeplinit, este prima centură din cariera mea. Am muncit mult pentru acesta, am muncit toată viaţa pentru centura aceasta. A fost tot timpul obiectivul meu. Am început antrenamentele de la vârsta de 13 ani. După câţiva ani…6 mai exact, am ajuns luptător profesionist şi am început să mă gândesc la acest vis. Când am ajuns în Olanda, toată lumea mi-a zis că pot fi cel mai bun dacă muncesc. Şi aşa este. După meciul cu Ghiţă din Japonia mi-am spus mie că pot fi cel mai bun. Chiar dacă l-am pierdut, acel meci m-a adus în atenţia tuturor. Câteodată poţi câştiga dintr-o înfrângere la fel de mult ca şi dintr-o victorie, sau chiar mai mult.
R : Precum spuneai, ai avut acel meci cu Ghiţă în Japonia şi astăzi ai câştigat la Sibiu centura ACB. În Japonia împotriva unui român, acum în România. Este o legătură, nu crezi?
JD :
Nu ştiu ce să mai zic (zâmbeşte)…România este o ţară specială de acuma pentru mine. România este o ţară frumoasă pentru mine.
R : Acum că eşti campion, toţi sportivii vor „veni” să îţi ia centura. Ce urmează în viitor pentru tine?
JD :
Faptul că am centura aceasta înseamnă foarte mult pentru mine. De acum trebuie să mă antrenez de 10 ori mai mult ca să mi-o menţin. O să fac de 10 ori mai mult ca până acum.
Jhonata Diniz

„Derbiul Ardealului”, episodul „2015”. Elevii lui Dan Fleşeriu se pot revanşa în faţa suporterilor după eşecul de acasă cu Steaua chiar în faţa marii rivale, Universitatea Cluj

0

Facebook CSU SibiuEtapa a treia a Ligii Naţionale de Baschet Masculin aduce faţă în faţă pe cele mai mari rivale din campionat. Universitatea Cluj şi CSU Sibiu se vor înfrunta încă o dată în „Derbiul Ardealului”. Meci care are ataşat două galerii frumoase, dispute spectaculoase şi jocuri de neuitat. “Din nou avem un meci foarte greu cu una dintre pretendentele la titlu, din acest sezon. Sper să reuşim să jucăm mai bine decât până acum. Avem, din nou, accidentaţi, dar asta nu contează. Mergem acolo să facem un meci mai bun. Trebuie, totuşi, să avem răbdare cu jucătorii. O echipă nu se formează de astăzi pe mâine. Dacă ne dorim o echipă pe termen lung, trebuie să avem rabdare, să îi punem pe fiecare pe poziţii cât mai bune. Numai atunci vom juca mai bine ca o echipă”, a declarat Dan Fleseriu, antrenorul lui CSU. Partida dintre Universitatea Cluj şi CSU Sibiu va avea loc astăzi de la ora 20,00. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport.

Brazilianul Jhonata Diniz, olandezul Albert Kraus şi românul Robert Stoica, oamenii spectacol din gala care a dat campionul ACB

0

Jhonata Diniz1Cinci ore de kickbox non-stop au avut parte sibienii prezenţi în Sala Transilvania la Gala „ACB KB3 Grand Prix Final”. Întrecere care a oferit 14 meciuri celor de la faţa locului sau din faţa televizoarelor. Evenimentul i-a adus în prim-plan pe olandezul Albert Kraus şi Jhonata Diniz, competitori care au fost de neoprit în ring. Sorin „Pantera” Tănăsie a debutat cu victorie în kickbox, Robert Stoica a oferit cel mai frumos meci al galei, azerul Abdullayev şi-a „mitraliat” oponentul iar Sebastian Ciobanu a pierdut surprinzător în faţa olandezului Khabez. Asta şi multe alte lucruri interesante la cel mai important eveniment de kickbox al anului.
Aici puteţi vedea o scurtă descriere a tuturor celor 14 partide, descriere pusă într-o ordine a importanteţei şi a calităţii luptelor :
Jhonata DinizFinal extraordinar de competiţie cu un Knock Out de toată frumuseţea
De numai un minut şi 10 secunde a avut nevoie Jhonata Diniz pentru a-şi face KO adversarul şi a obţine centura ACB. El l-a trimis în lumea viselor pe bielorusul Valentin Slavikovski după o combinaţie superbă directă de dreapta-upercut de stânga. A fost cel mai rapid KO al serii, meci care a încheiat gala cum se cuvine.
https://www.youtube.com/watch?v=PhTNoixzTUQ
Albert Kraus a fost de neoprit, ca în cei mai buni ani ai săi
Albert Kraus Marius Tita
„Uraganul” Albert Kraus a fost de neoprit în ring. Olandezul nu i-a dat nici o şansă lui Marius Tiţă, dominându-l pe acesta timp de trei reprize. El a părut în forma care l-a consacrat şi l-a făcut o legendă în lumea kickboxului mondial, având nenumărate serii superbe de pumni-picioare. Kraus i-a „secerat” piciorul stâng bucureşteanului şi l-a trimis de două ori la podea pe acesta. „A fost prima mea luptă după vacanţă. Am luat toate rundele, am avut o condiţie fizică bună şi a fost un meci frumos pentru spectatori. Am câştigat, a fost o zi frumoasă cu un kickbox frumos”, a declarat legendarul olandez la final.
https://www.youtube.com/watch?v=Fiz87PxkfkI
RXF Facebook„TKO” Robert Stoica a oferit cel mai spectaculos meci al serii
Cel mai frumos meci al întregii seri a fost oferit de către românul Robert Stoica. Sportivul din Găeşti a câştigat partida împotriva rusului Salamu Dzamalkhnavov prin TKO, în repriza secundă. După ce în primele 30 de secunde, adversarul său a început cu o serie de combinaţii spectaculoase, Stoica a preluat centrul ringului şi şi-a încolţit adversarul cu fiecare avansare înainte. În repriza secundă, el l-a doborât de trei ori pe rus, iar arbitrul a întrerupt disputa recunoscându-i supremaţia kickboxerului nostru.
https://www.youtube.com/watch?v=xDLav-ulgI8
RXF Facebook„Sac de box” pentru Parviz Abdullayev
Parviz Abdullayev l-a folosit drept „sac de box” pe românul Haris Ferizovic. Azerul pregătit de Denis Krawel a dominat cele trei runde ale meciului de o manieră extrem de categorică. El a scos tot arsenalul de lovituri, printre care şi nişte splendide lovituri din întoarcere.
https://www.youtube.com/watch?v=-IQTuc8jJho
RXF FacebookVictorie în memoria fratelui său
Elveţianul de origine kosovară, Hysni Beqiri l-a învins pe olandezul Warren Stevelmans în prima rundă, prin Knock-Out. El a oferit cel mai emoţionant moment al serii, dedicându-i victoria fratelui său, care s-a stins de curând de cancer.
https://www.youtube.com/watch?v=qlYEu99h53c
RXF Facebook„Fiul lui Dracula” a părut fără putere în faţa olandezului Tarik Khabez
Surpriza competiţiei a fost oferită de olandezul Tarik Khabez. Luptător care s-a impus în faţa lui Sebastian Ciobanu, într-un mod convingător. „Fiul lui Dracula” a părut lipsit de putere împotriva greului Khabez, iar defensiva sa a fost inexistentă, olandezul punctând aproape la fiecare pumn aruncat.
https://www.youtube.com/watch?v=bvbPbUM5Sug
RXF FacebookSorin „Pantera” Tănăsie, debut cu dreptul în kickbox
Cunoscutul boxer Sorin „Pantera” Tănăsie a debutat cu dreptul în kickbox. El s-a impus în faţa maghiarului Aron Szilagy.
https://www.youtube.com/watch?v=5d_jGx6vSt4
RXF FacebookBielorusul tot înainte, englezul cu eschive, pumni şi picioare puternice pentru acesta
Partida dintre englezul Jamie Bates şi bielorusul Pavel Turuk a avut un tipar simplu timp de trei reprize. Turuk a controlat centrul ringului şi a avansat tot înainte, iar englezul Bates a eschivat aproape la fiecare încercare a adversarului său de a-l lovi, şi pe urmă a punctat cu lovituri foarte puternice. Lovituri care nu l-au oprit pe bielorus să continue să meargă înainte şi pe englez să îl mai lovească de câteva ori. Astfel, Jamie Bates a câştigat la decizie unanimă, având mult mai multe lovituri faţă de oponent.
https://www.youtube.com/watch?v=79_e6_l5V5I
RXF FacebookClujeanul Dorin Stan vs neamţul Sergej Braun
Sportivii din Cluj au avut parte de cea mai mare susţinere în afara sibianului Dragomir. Fapt care s-a putut observa şi în meciul dintre Dorin Stan şi neamţul Serghej Braun. Partida a fost extrem de echilibrată, fiecare având serii de lovituri ce au intrat prin garda oponentului. La final, neamţul a câştigat datorită faptului că loviturile sale au fost mai clare.
https://www.youtube.com/watch?v=az8bA6yIstM
RXF FacebookSibianul Eugen Dragomir, prestaţie frumoasă în Sala Transilvania
Sibianul Eugen Dragomir a încheiat la egalitate partide contra rusului Bekhan Evsultanov. Meciul a fost foarte frumos, ambii luptători dorind a face spectacol în faţa publicului. Şi au reuşit cu prisosinţă, s-au lovit de mama focului, iar publicul a apreciat acest lucru.
RXF FacebookCea mai spectaculoasă execuţie din concurs
Cea mai spectaculoasă execuţie din concurs a avut loc în duelul cecenului Lom Ali Eskiev contra uzbekului Zahid Zairov. Uzbekul i-a aplicat un picior din întoarcere adversarului său, direct în faţă. Totul a fost făcut foarte rapid, în prima rundă. De altfel, el a şi câştigat lupta la puncte. Fight-ul a fost echilibrat, fiind decis în repriza a treia.
RXF FacebookTolea, o repriză bună şi atât
Timişoreanul Marius Tolea nu i-a putut face faţă rusului Umar Paskhaev. Deşi a câştigat prima rundă a disputei, el a fost inexistent dpdv ofensiv în următoarele două şi astfel rusul a câştigat duelul.
RXF FacebookIeşeanul Cozmincă mai bun ca timişoreanul Joltea
Meciul de deschidere al Galei a fost între ieşeanul Sebastian Cozmincă şi timişoreanul Cosmin Joltea. Moldoveanul a câştigat lupta la puncte, după ce a străpuns garda oponentului său de mai multe ori.
Cel mai urât meci al galei
Dragoş Flueraşu şi Mansur Vaduev (rus) au oferit cel mai urât meci al galei. Partida a fost foarte slabă şi a oferit numeroase momente comice. Lupta a avut puţine lovituri, numai „meci de kickbox” nu a părut a fi. Clujeanul Flueraşu s-a impus la puncte, rusul părând a fi extenuat în ultima rundă, repriză în care s-a aruncat de vreo trei ori la podea fără a fi atins, doar pentru a trage de timp.
Aici puteţi urmări toată gala integral :
https://www.youtube.com/watch?v=vBCGuoUSN38
Gala „ACB KB3 Grand Prix” a fost organizată de RXF Promotion, în colaborare cu SuperPro Team. Evenimentul a fost transmis în direct pe canalele Sport.ro şi Eurosport, precum şi alte programe internaţionale.

Retro Parada Toamnei are loc la Muzeul Brukenthal din Avrig

0

Sâmbătă, 17 octombrie, Palatul Brukenthal din Avrig va găzdui zeci de vehicule istorice în cadrul evenimentului „Retro parada Toamnei”, aflat la cea de-a patra ediiție. Începând cu ora 14:00 zeci de mașini de epocă ale unor colecționari din România, Serbia și Ungaria vor putea fi admirate în grădina Palatului Brukenthal din Avrig,
La expoziţiile din anii trecuţi au putut fi admirate cele mai rare vehicule istorice, de la bătrâna Dacie 1300 sau 1100 şi celebrul Trabant 601 la piese de colecţie cum ar fi Austin 10, Buick Riviera sau Buick Electra 225, Ford Mustang, Mercury Monarch, Rolls Royce, Cadillac Eldorado, Chevrolet Camaro sau Chrysler Valiant.
Evenimentul va reuni in toata tara peste 500 de automobile si motociclete, atestate ca vehicule istorice. Un număr de 1598 de automobile, motociclete, camioane, autoutiliare, remorci, motorete, rulote si scutere fabricate in perioada 1903-1983, au fost atestate ca vehicule istorice.

Primăria Copșa Mică și-a deschis porțile pentru elevi

0

ziua portilor deschise copsa mica 1Preșcolarii Grădiniței cu program prelungit și elevii Şcolii Gimnaziale Copșa Mică, clasele pregătitoare, respectiv clasa a II a,  au vizitat Primăria Oraşului Copșa Mică. Cei aproximativ 80 de preșcolari și elevi, însoţiţi de doamnele educatoare și învăţătoare au fost oaspeţii angajaţilor din Primărie, care le-au explicat care este rolul fiecărui compartiment şi care sunt serviciile de care se pot folosi contribuabilii.

Ghid şi gazdă le-a fost primarul Daniel Tudor Mihalache, care i-a însoţit pe micii vizitatori în turul lor, prezentându-i pe aceştia funcţionarilor. Atracţia deosebită a copiilor a fost îndreptată către cabinetul edilului, unde au vrut neaparat să fie fotografiaţi la biroul acestuia.

După turul primăriei preşcolarii şi elevii s-au îndreptat spre sediul SMURD şi sediul SVSU, unde au fost întâmpinaţi de şeful Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Vasiu Dan, care le-a prezentat acestora un film de informare privind modalităţile de alertare în situaţii de urgenţă (inclusiv numărul unic 112), prevenirea, stingerea incendiilor, prezentarea celor două servicii, iar al doilea film a avut ca temă, cum ar trebui să reacţionezi în situaţia producerii unui cutremur, iar la sfârşit le-a înmânat micuţilor ecusoane metalice cu stema pompierilor voluntari Copşa Mică.

După turul prin instituţie, micii şcolari au fost rasplatiti cu bomboane, fursecuri şi suc pentru răbdarea de care au dat dovadă, iar la prânz aceștia şi-au luat la revedere de la primitoarele gazde.

CSEI Turnu Roșu se apropie de finalul unui proiect ințiat în colaborare cu Turcia, Bulgaria și Germania

0

În perioada 12-16 octombrie 2015 atât Mihaela Miron, directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Turnu Roșu, cât și profesor Ramona Nagara, au participar la Eichendorff – Gymnasium Ettlingen, Germania, la cea de-a treia întâlnire din cadrul parteneriatului strategic școlar „Suntem pe aceeași scenă cu asemănările și deosebirile dintre noi”. Reuniunea transnațională a avut ca temă „Toleranța împotriva intoleranței”. „Proiectul în sine își propune dezvoltarea creativității și a competențelor artistice ale elevilor prin intermediul dramei cu scopul reducerii violenței și agresivității din școli, crearea unei atmosfere prietenoase în școlile participante la proiect, îmbogătirea cunoștintelor despre cultura țărilor partenere, motivarea elevilor  pentru învățarea unei limbi străine, pentru o mai bună comunicare, dar și dezvoltarea stimei de sine și încurajarea lor pentru a crea o Europă fără granite”, spune Anca Gruncă, coordonator proiect.
În cadrul reuniunii s-au evaluat primele e-book-uri create de elevi în decursul primului an de implementarea a proiectului și colecția de drame naționale, produsul intelectual al proiectului. S-a discutat și planificat realizarea activităților și produselor care se vor realiza în cadrul celui de-al doilea an de implementare a proiectului. Este vorba despre piesa de teatru „Noi suntem cetățeni ai Europei, dicționarul de limbi materne-engleză „Either appear the way you are or be the way you appear”, calendarul de costume naționale și alte două e-book-uri realizate de elevi în limba engleză. De asemenea, în cadrul proiectului, alți 10 profesori de la CSEI Turnu Rosu, vor beneficia de o a doua formare, în luna martie, în Germania, ce va viza subiecte legate de integrarea elevilor cu CES și se va desfășura în parteneriat cu Universitatea din Ettlingen. adrul intalnirii
Proiectul „Suntem pe aceeași scenă cu asemănările și deosebirile dintre noi” se derulează pe o perioadă de doi ani și este finanțat de Comisia Europeana, CSEI Turnu Roșu având parteneri din Turcia, Bulgaria și Germania.

Ministerul Sănătății este de acord cu introducerea obligatorie a orelor de educație sexuală în școli

0

Peste 60 de organizații neguvernamentale au lansat la sfârșitul lunii septembrie un apel de urgență către Ministerul Sănătății pentru ca ore de educație sanitară și implict sexuală să fie introduse în școli, ca o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare, informează Mediafax. Reprezentanții Ministerului Sănătății au răspuns acestui apel arătându-se dornici să susțină propunerile, precizând că apreciază implicarea societăţii civile în asigurarea accesului copiilor la informaţii privind educaţia sexuală, mai ales în contextul actual în care România are una din cele mai crescute rate ale natalităţii din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani. De asemenea, ministerul a transmis că este de acord că introducerea în curricula şcolară în mod obligatoriu a orelor de educaţie sanitară poate preveni apariţia bolilor atât la nivel de individ, cât şi la nivel colectiv, prin informarea copiilor asupra riscurilor şi metodelor de prevenire a acestora. „Deşi există diverse organizaţii şi asociaţii care contestă obligativitatea introducerii orelor de educaţie sanitară şi care susţin că la aceste ore de educaţie sanitară este total nepotrivită educaţia sexuală a copiilor, Ministerul Sănătăţii susţine că este o măsură obligatorie şi oportună pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare. De asemenea, considerăm că un rol important în asigurarea unei educaţii sanitare a copiilor îl au şi părinţii acestora care pot veni în susţinerea asigurării unei bune educaţii a copiilor în acest sens”, se arată în răspunsul primit de ONG-uri de la Ministerul Sănătății. Pe de altă parte, se specifică organizarea de întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educaţiei pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătăţii publice.
Apelul de urgenţă pentru educaţie sexuală în şcoli a fost lansat la iniţiativa Coaliţiei pentru Egalitate de Gen (10 organizaţii neguvernamentale) şi a Asociaţiei Sexul versus Barza, apel susţinut de alte 56 de organizaţii neguvernamentale, printre care Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).