Acasă Blog Pagina 5864

Baschetbaliştii sibieni îşi dau întâlnire cu proprii suporteri pentru o sesiune de autografe şi premii pentru fanii galben-albaştrilor

0

CSU Sibiu Memorialul Elemer Tordai1Baschetbaliştii sibieni îşi dau întâlnire cu proprii suporteri. Cu patru zile înaintea primului meci oficial din anul competiţional 2015-2016, contra lui BC Târgu Mureş (22 septembrie, Cupa României), galben-albaştrii invită fanii să vină în 18 septembrie, de la ora 18,00, în incinta magazinului Decathlon din Shopping City Sibiu. Jucătorii celei mai iubite echipe din oraşul nostru vor susţine o sesiune de autografe. În plus, „vulturii” au pregătit mai multe premii pentru suporteri : o minge de baschet cu autografele baschetbaliştilor de la CSU, un abonament la toate partidele desfăşurate pe teren propriu, şi bilete gratuite al primul joc din Sala Transilvania al galben-albaştrilor pentru cinci fani.

Legendarul Maestru Jurek Jedut vine în România pentru a susţine „Stagiul Internaţional de Taekwon-do Sibiu 2015”

0

Jedut Judek Taekwon-doÎn luna septembrie, sportivii şi fanii taekwon-do-ului au şansa extraordinară de a descoperi secretele care construiesc campioni în această frumoasă disciplină. Ei vor lua lecţii de la unul dintre cei mai recunoscuţi şi mai buni antrenori din lume, Maestrul Jurek Jedut (VIII Dan). Polonezul va susţine un seminar tehnic la Sibiu. „Stagiul Internaţional de Taekwon-do Sibiu 2015” va conţine tehnici de bază în tkd, sfaturi pentru o condiţie fizică de excepţie, combinaţii de lovituri şi tehnici de luptă şi tull. Acţiunea este deschisă participării tuturor competitorilor români interesaţi, sportivi care trebuie să fie afiliaţi Federaţiei Române de Taekwon-do ITF. De asemenea, sub aceleaşi auspicii, tuturor luptătorilor din afara ţării. Manifestarea va fi pentru practicanţi şi un mijloc mijloc ideal de a se perfecţiona, pentru a obţine astfel rezultate la nivel internaţional. Acesta va avea loc în perioada 19-20 septembrie, în Sala Transilvania. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Taekwon-do ITF şi PUMA Club Sibiu. Acţiunea este inclusă pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu 2015 și susținută strategic de Consilul Local prin Primăria Municipiului Sibiu şi de Ministerul Tineretului şi Sportului. Parteneri ai Federaţiei: ANDU, Gama. Parteneri de eveniment: Boromir, Golden Tulip, Promo Management, Tymbark, Sibiu 100%. Mai multe informaţii pe website www.taekwondo-itf.ro şi pe pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/FRTaekwondoITF.

Suporterii fostei câştigătoare a Cupei României pot achiziţiona abonamentele pentru sezonul Ligii Naţionale de baschet masculin

0

www.novatv.roClubul de baschet masculin, Gaz Metan Mediaş, pune în vânzare abonamentele pentru sezonul 2015-2016 al Ligii Naţionale. Începând de astăzi, în intervalul orar 17-19, fanii alb-negrilor pot achiziţiona „ticketele” valabile pentru tot campionatul. Aceastea pot fi luate de la Sala Sporturilor. Preţul unui abonament este de 150 de lei. „Lupii negri” au fost printre cele mai importante echipe ale României în ultimii opt ani de zile, timp în care au cucerit trofeul Cupei României şi au jucat în Eurobasket.

„Așteptându-l pe Godot” se joacă la Chișinău

0

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu va fi prezent la Chișinău cu spectacolul „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Becket, în regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul va avea loc vineri, 18 septembrie, ora 18:30, în sala mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, în cadrul evenimentului „Reuniunea teatrelor naționale”. Constantin Chiriac, director general TNRS, a fost invitat să susțină două recitaluri extraordinare de poezie, ce vor avea loc pe 19 septembrie.
Proiectul de colaborare culturală „Reuniunea teatrelor naţionale” este organizat de Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român și este un eveniment ce oferă spectatorilor din Republica Moldova ocazia de a viziona spectacole realizate de către colectivul teatrului-gazdă, dar şi de prestigioase teatre din România. Alături de spectacolul TNRS, în program mai figurează spectacole produse de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, Teatrul Naţional „M. Sorescu” din Craiova și Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
În cadrul evenimentului există o secțiune specială unde publicul va putea asculta spectacolele produse de Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti, spectacole dedicate personalităților vieții culturale, modele în lupta de rezistenţă anticomunistă. La audiţii sunt invitate în special persoanele cu deficienţe de vedere. Tot în cadrul proiectului vor exista spații creative și platforme educaționale unde se vor desfășura ateliere de creație pentru studenţii de la jurnalism, teatrologie, actorie, regie, prin discuţii şi întâlniri active cu artiştii invitaţi.
„Aşteptându-l pe Godot” a avut premiera la Sibiu în anul 2005 și a fost prezentat în turnee mondiale pe mai multe continente, iar în anul 2012 a fost producţia cea mai bine vândută din cadrul Festivalului Iberoamerican de Teatru de la Bogotà (Columbia). În acelaşi an spectacolul a facut parte din secţiunea Focus Silviu Purcărete – un univers regizoral, din cadrul FNT.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Constantin Chiriac, Marian Râlea, Cristian Stanca, Pali Vecsei și Alexandru Nicoară, alături de muzicienii Sena Ducariu (pian), Aurel Tancu (violoncel) și Lacrima Maria Stănescu (vioară).
Constantin Chiriac, director general TNRS, a fost invitat de organizatori să susțină două recitaluri extraordinare de poezie, ce vor avea loc sâmbătă, 19 septembrie, la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu. Recitalul „Domnule şi frate Eminescu” reconstituie un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, ce explorează legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români.Ce de-al doilea recital, intitulat „Metanie ţie, Părinte!” este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Se modifică Legea Educației. Pentru a intra în clasa a XI-a, elevii vor da examen

Noua lege a educației ar putea fi gata anul viitor. Iar principala modificare se referă la reintroducerea examenului de treaptă la liceu. Astfel, ca sa intre în clasa a XI-a, elevii vor susține un examen.

Și bacalaureatul se va desfășura diferit. Se vorbește despre introducerea bacalaureatului diferențiat, care să includă examen special pentru absolvenții de școală profesională. În ceea ce privește reintroducerea treptei, proiectul este susținut de către sindicate.

Citiți mai multe pe Digi24.

Rostogolit cauciucuri cu o greutate de 400 de kilograme, ridicat pietre de peste 150 de kilograme sau trasul unui autobuz. Doar câteva din probele incredibile ce îi aşteaptă pe concurenţi la ediţia 2015 a „Strongman Champions League”

0

Silvana ArmatÎntr-o încleştare cu ei înşişi, pentru a-şi depăşi limitele şi pentru a-şi demonstra forţele, 12 sportivi se vor lupta pentru a primi titlul de cel mai puternic om al planetei. Pentru a pleca victorioşi de la Sibiu şi cu trofeul „Strongman Champions League”, atleţii se vor înfrunta în şapte probe de forță, îndemânare și rezistență. Ei vor trage un autobuz, vor rostogoli cauciucuri cu o greutate de 400 de kilograme, vor ridica pietre de peste 150 de kilograme, vor trebui să facă genoflexiuni cu autoturisme etc. Întrecerea din oraşul nostru va avea loc în Piaţa Mare, în perioada 19-20 septembrie. Evenimentul va avea acoperire mondială fiind înregistrat și transmis de canalul Eurosport în cadrul unei emisiuni de 52 de minute ce va fi difuzată în cursul acestui an în 89 de țări. Mai multe detalii puteţi găsi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/StrongmanChampionsLeagueRomania sau pe site-ul competiției: http://www.strongmancl.com. „Strongman Champions League Romania” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. Competiția este organizată de Asociația Eco Sport Team şi de Agenţia GreyProjects.

Sibienii au fost cei mai buni la turneul internaţional de judo „Cupa Temerarul”

0

Judo Cupa Temerarul 2015Sportivii născuţi în Sibiu s-au descurcat minunat la cea de-a douăzeci şi una ediţie a turneului internaţional de judo „Cupa Temerarul”. Competitorii din oraşul nostru au obţinut rezultate foarte bune în întrecere. Ei au încheiat concursul cu nouă medalii cucerite : patru de aur, una de argint şi patru de bronz. Distincţii care au dus Clubul Sportiv Temerarul Sibiu pe prima treaptă a podiumului la echipe. În proba individuală, au strălucit următorii : Alexandra Paşca, Alexandru Roman, Alexandru Iacob, Alina Bucşă, Andreea Faur, Andrei Damian, Daniel Natea, Diana Gligor, Elena Constantin şi Magdalena Halmaghi.

Daniel Natea, vedeta întrecerii din Sala Transilvania

Printre performerii întrecerii din Sala Transilvania s-a aflat şi Daniel Natea, cel mai bun sportiv al judeţului Dâmboviţa în 2014 şi, foarte recent, noul campion balcanic la seniori. Sportivul pregătit de Iulian Crăciun, la CS Valleriana, a venit special pentru fostul său antrenor, Ionel Chioveanu. Pas cu pas, el l-a onorat pe omul care l-a iniţiat în tainele judo-ului de performanţă, prin victorii care de care mai frumoase. Toate luptele sale s-au terminat prin ippon, iar Natea a câştigat aurul la categoria +100 de kilograme. Pentru „colosul” sibian urmează două luni de turnee internaţionale, Grand Slamul de la Paris fiind primul pe lista lui Daniel Natea.
Alexandra Paşca şi Elena Constantin, încă un an pe locul I
Campioane naţionale în 2014 şi câştigătoare a primului loc la „Cupa Temerarul” în acelaşi an, Alexandra Paşca şi Elena Constantin nu au dezamăgit nici la această ediţie. Ele au fost de neînvins şi au obţinut câte o medalie de aur. Metal preţios ce a mai fost luat şi de Alexandru Roman, la -90 kilograme. Aproape de victorie a fost şi Andrei Damian, judokan ce a trebuit să se mulţumească la final cu argint. Alina Bucşă (-52kg, U18), Alexandru Iacob (66kg), Diana Gligor (-52kg, juniori) şi Magdalena Halmaghi (-48kg) au luat fiecare bronz. De remarcat şi locul cinci al Andreei Faur la -44 kg. Evenimentul a fost organizat de CS Temerarul Sibiu. Au participat judokani din 12 ţări ale Europei. Turneul a fost cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu, în cadrul agendei sportive a anului 2015.
Judo Cupa Temerarul 2015

A plecat un american şi a venit un altul! Michael Harrison, noul şi „vechiul” jucător al lui galben-albaştrilor

0

www.csufans.roMichael Harrison se întoarce la CSU Sibiu. Americanul îi ia locul sub panou conaţionalului Nick Evans, jucător care nu i-a mulţumit suficient pe galben-albaştri în pregătire, şi astfel s-a decis despărţirea de acesta. Înlocuitorul său, Harrison, a mai evoluat pentru „vulturi” timp de două sezoane, 2008-2009 şi 2010-2011. Dan Fleşeriu (antrenor principal CSU Sibiu) : „Am decis să mai aducem un pivot pentru că în jocurile de pregătire am fost încă vulnerabili sub coş. Sperăm ca prin aducerea lui Harrison să rezolvăm problema apărării şi a recuperărilor. Sperăm să fim mai puternici”. În ultimul sezon, Michael Harrison a fost component al formaţiei cipriote Apoel Nicosia. El a avut o medie de 7,3 puncte marcate pe meci şi 5,1 recuperări.

Titanii planetei vin să îşi măsoare forţele în Piaţa Mare din Sibiu

0

Silvana ArmatCredeţi că filmele cu super-eroi sunt de domeniul fantasticului? Înseamnă că aţi ratat prima ediţie de la Sibiu al „Strongman Champions League”, de anul trecut. Cei mai buni sportivi ai planetei revin, însă, şi în această toamnă, în oraşul de pe malul Cibinului. Tot în Piaţa Mare, loc unde îşi vor măsura încă o dată forţele. Ei vor lupta pentru titlul de cel mai puternic om din lume. Competiţia va fi transmisă pe canalul Eurosport. Printre sportivii participanţi se numără şi anul acesta, Martin Wildauer (campionul mondial în exerciţiu şi câştigătorul etapei de la Sibiu de anul trecut), Krszystof Radzikowski (locul II mondial în 2014, aflat în fruntea clasamentului de anul acesta, după 6 etape), Dainis Zageris (ocupantul locului IV mondial în 2014, aflat pe a treia poziție anul acesta) ş.a.m.d. Evenimentul se va desfăşura în perioada 19-20 septembrie. „Strongman Champions League Romania” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. Competiția este organizată de Asociația Eco Sport Team şi de Agenţia GreyProjects.

Nu a convins şi a părăsit Sibiul! Un nou jucător se desparte de CSU

0

Facebook CSU SibiuLa o lună după ce au parafat înţelegerea, CSU Sibiu şi Nick Evans au luat-o în direcţii diferite. Baschetbalistul în vârstă de 31 de ani s-a despărţit de comun acord de galben-albaştri, care nu au fost impresionaţi de ceea ce a arătat jucătorul american în perioada de pregătire şi la „Memorialul Elemer Tordai”. Evans a fost depăşit de multe ori sub panou de către adversari, şi a avut multe ratări din interiorul careului sau de la 3 puncte.

22 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a Consiliului Local Mediaș

0

sedinta consiliu mai doiConsilierii locali medieşeni au pregătite în mapele de lucru, în această lună, un număr de 22 proiecte de hotărâre, care vor fi supuse spre aprobare în sedinţa de consiliu de la începutul săptămânii viitoare.

Printre cele mai importante se află proiectul de hotărâre privind aprobarea listei beneficiarilor unui ajutor material constând în tichete sociale în valoare de 100 lei/persoană cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicului.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi se referă la aprobarea atribuirii denumirii de Strada „Michael Ambrosi”, pentru structura stradală aflată în zona „Binder Bubi”.

De asemenea, pe ordinea de zi de luna aceasta a legislativului medieșean se află și proiectul de hotărâre privind aprobarea Indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii  „Reabilitare curte şcoală”, Şcoala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaş.

Şedinţa Consiliului Local Mediaş este publică şi va avea loc luni, 21 septembrie 2015, începând cu ora 15:00, în sala “Daniel Thellmann” a municipalităţii medieşene.

O șansă reală pentru tinerii de peste 18 ani, care părăsesc orfelinatele, printr-un proiect cu fonduri europene

180 de tineri peste 18 ani, care părăsesc sistemul public de protecție a copilului pot beneficia de asistență prin intermediul unui proiect implementat de Agrafics Communication și susținut din fonduri europene. Proiectul se numește „Decență și respect pentru vulnerabili” și își propune integrarea pe piața muncii și incluziunea socială pentru un număr de 1100 de persoane vulnerabile din punct de vedere social și material, printre care se numără oameni fără adăpost, copii în situații de risc și acești tineri care părăsesc casele familiale, din Regiunile Centru și Nord Est. Aria de desfășurare a proiectului inscude și Sibiul. Obiectivele proiectului sunt atinse prin cursuri de calificare și prin servicii integrate de ocupare și formare în cadrul cărora acești oameni sunt evaluați, informați și consiliați. De asemenea, cei care au nevoie beneficiază și de psihoterapie în scopul descoperirii abilităților și a modalităților de integrare pe piața muncii și în societate. Până în prezent, în Sibiu sunt aproximativ 70 de beneficiari ai acestui program, însă neacoperită a rămas zona tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului, cei care părărsesc casele de copii. „Recunoaștem că la acest capitol nu stăm foarte bine în acest proiect și există și o explicație. Mulți dintre ei sunt implicați în alte proiecte și atunci nu mai pot adera la acesta, pentru că ar însemna dublă finanțare”, spune Răzvan Vasilescu, Expert implementare din partea Agrafics Communication .
De-a dreptul încurajator pentru cei care se înscriu în proiect este și faptul că, dincolo de consiliere și specializare, la finalul cursurilor ei beneficiază și de subvenții în valoare de 100 de lei de persoană pentru cei care participă la consilierea de grup, 1500 de lei pentru cei care finalizează cursurile de calificare și care obțin certificate, 2.000 lei de persoană pentru cei care intră în programul de tutorat și mentorat, 4.000 lei de persoană pentru cei care participă la modulul de dezvolștare personală.
Proiectul este susținut și conceput în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și are o valoare totală eligibilă de peste 13.170.481 de lei, din care asistența financiară nerabursabilă solicitată este de 12.036.502 lei. Proiectul se va desfășura până în data de 31 decembrie 2015.
„Ne dorim cu adevărat ca părin acest proiect să facem o schimbare reală a noastră, în primulo rând, pentru că ne implicăm, dar și a oamenilor pentru care ne implicăm și pe care i-am numit public țintă”, a mai spus Răzvan Vasilescu.
Pentru detalii și informații suplimentare se poate accesa pagina de Facebook a asociației sau la e-mail [email protected].