Acasă Blog Pagina 589

FOTO: Bărbat lovit de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar Bulevardul Milea

Un bărbat care a traversat neregulamentar Bulevardul Milea din Sibiu a fost accidentat, miercuri seara, de un autoturism.

„Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul General Vasile Milea, o femeie de 37 de ani din Sibiu ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat de 36 de ani din județul Brașov, care se angajase în traversarea neregulamentară a părții carosabile.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale”, spune Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pietonul rănit a primit asistență medicală din partea unui echipaj al Ambulanței.

„Un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit în Sibiu, pe Bulevardul Vasile Milea, la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton.

Un bărbat de 36 de ani a fost accidentat si a suferit un traumatism cranio-facial și traumatism de braț stâng.

Victima a fost transportata la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare„, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, Vasile Scridon.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO: Roboții dansatori, în deschiderea Anului Nou Chinezesc

China a trecut în Noul An cu un show incredibil: de la roboți umanoizi care stăpânesc mișcări complexe de kung fu, la balet aerian cu mii de drone luminoase.

De mai bine de patru decenii, gala anuală – cunoscută pe scară largă sub numele de Chunwan – este o sărbătoarea spirituală a poporului chinez, în ajunul Anului Nou Chinezesc, și un ritual cultural comun care însoțește reuniunile de familie.

Gala de anul acesta a integrat instrumente digitale, de ultimă generație, în mult așteptatul show, transmis la televiziune națională. Totul a fost realizat cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație, precum inteligența artificială (AI), realitatea augmentată (AR) și realitatea extinsă (XR), scena fiind trasnformată într-un spațiu imersiv, multidimensional.

Conform televziunii naționale chineze, în cadrul spectacolului, roboții dezvoltați de compania chineză Unitree Robotics din Hangzhou au bifat multiple premiere tehnice la nivel mondial. Printre acestea se numără: primul parcurs de parkour din lume cu sărituri continue peste masă în stil liber, primul salt periculos lansat în aer (cu o înălțime maximă de peste 3 metri), primele salturi consecutive pe un singur picior, un salt pe spate executat prin sprijin pe perete din doi pași și prima rotație completă de tip «Airflare» din lume, cu un record de 7,5 rotații.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Tâlhărie în Sibiu: un tânăr a rămas fără 2.500 de lei

Un sibian în vârstă de 21 de ani a fost reținut după ce în urmă cu câteva nopți a tâlhărit un tânăr și i-a furat 2.500 de lei.

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut pentru 24 de ore, un sibian în vârstă de 21 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

„În noaptea din 6/7 februarie, în jurul orei 00:30, în municipiul Sibiu, aflându-se pe strada Rusciorului, un tânăr de 19 ani din localitatea Jina ar fi fost deposedat de suma de 2.500 lei, prin exercitarea de acte de amenințare de către o persoană necunoscută.

În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat un sibian de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei.

În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de tânărul de 21 de ani, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Alecsandra Rugaci.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Naționala României revine în Transilvania

Georgian Fulea

Sala Transilvania din Sibiu va fi din nou gazda partidelor de importanță mare pe plan european. Timp de 6 zile, echipa feminină de baschet a României va disputa 3 partide din fereastra de calificare pentru FIBA Women Eurobasket 2027, iar primele două se vor disputa acasă, arena din orașul nostru fiind aleasă pentru aceste dueluri.

Astfel, în 11 martie, naționala va întâlni formația Ciprului, iar în 14 martie, tricolorele vor juca împotriva echipei Poloniei. Ambele dispute vor începe de la ora 19.00, iar fetele noastre au nevoie încă o dată ca publicul sibian să le ajute pentru a obține victoria. Succes care le-ar face să meargă cu alt moral în Slovacia, țară unde vor juca în 17 martie.

În prezent, naționala de baschet feminin a României este pe locul 3 în grupă, după Slovacia și Polonia, iar meciurile de acasă sunt foarte importante pentru reprezentantele noastre.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Bolojan, reacție după decizia Curtea Constituțională a României privind pensiile speciale: Guvernul începe demersurile pentru recuperarea fondurilor din PNRR

Daniela Arnăutu

Premierul Ilie Bolojan a transmis prima reacție oficială după decizia Curții Constituționale a României (CCR) referitoare la reforma pensiilor speciale ale magistraților. Șeful Executivului a salutat hotărârea judecătorilor constituționali și a anunțat că Guvernul va iniția demersurile pentru recuperarea banilor aferenți jalonului din PNRR.

Potrivit unui comunicat transmis de la Palatul Victoria, „prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale în privința pensiilor ocupaționale ale magistraților”, considerând că aceasta „confirmă corectitudinea demersului Guvernului României”, relatează Mediafax.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale, un pas spre echitate

Premierul a subliniat că reforma pensiilor speciale a fost una dintre cele mai insistente solicitări venite din partea societății.

„Reforma pensiilor speciale a fost cerută cu insistență de societatea românească și reușim un pas mare spre echitate. Totodată, din acest moment vom face demersurile pentru

recuperarea banilor din jalonul PNRR aferent acestei reforme”, a declarat Ilie Bolojan.

Recuperarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un obiectiv esențial pentru Guvern, în contextul în care reforma pensiilor speciale a fost inclusă ca jalon obligatoriu pentru accesarea tranșelor de finanțare europeană.

Ce a decis Curtea Constituțională a României privind pensiile speciale ale magistraților

Judecătorii CCR au decis, miercuri, 18 februarie 2026, că Legea pensiilor speciale ale magistraților este constituțională. Hotărârea a fost luată după cinci amânări și este definitivă și general obligatorie.

Reforma pensiilor speciale, pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe 2 decembrie 2025, introduce modificări importante în sistemul de pensionare al magistraților.

Principalele schimbări prevăzute în lege

Noua formă a legii prevede:

  • Reducerea cuantumului viitoarelor pensii ale magistraților de la 80% la 70% din ultimul salariu net.
  • Stabilirea pensiei de serviciu la 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, fără a depăși 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate.
  • Extinderea perioadei de tranziție de la 10 la 15 ani, astfel încât, peste 15 ani, vârsta standard de pensionare va ajunge la 65 de ani.
  • Creșterea graduală a vârstei de pensionare, cu câte un an anual, până în 2042, când procurorii și judecătorii vor ieși la pensie la 65 de ani.

Posibilitatea pensionării anticipate rămâne valabilă pentru magistrații cu o vechime de 35 de ani, însă se aplică o penalizare anuală de 2% până la atingerea vârstei standard de pensionare din sistemul public.

În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut, iar pensionarea este posibilă chiar și la 48–49 de ani, dacă există o vechime de 25 de ani în magistratură.

Decizia CCR, impact major asupra reformei pensiilor speciale și a fondurilor PNRR

Prin validarea constituționalității legii, CCR consolidează reforma pensiilor speciale și oferă Guvernului cadrul necesar pentru a continua procedurile privind deblocarea fondurilor europene din PNRR.

Reacția lui Ilie Bolojan marchează astfel un nou pas în procesul de reformă a pensiilor speciale, un subiect intens dezbătut în spațiul public și esențial pentru echilibrul bugetar și pentru relația României cu instituțiile europene.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Drum Expres Suceava – Siret: investiție strategică de 5,74 miliarde lei care conectează România la Ucraina și susține reconstrucția post-război

Daniela Arnăutu

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat depunerea a opt oferte pentru Lotul 3 (Bălcăuți – Siret) al Drumului Expres Suceava – Siret. Pentru loturile 1 și 2 au fost depuse anterior 12 oferte (câte 6 pentru fiecare lot), ceea ce confirmă interesul ridicat al constructorilor pentru acest proiect strategic de infrastructură rutieră.

Drumul Expres Suceava – Siret va avea un rol esențial pentru România, asigurând conexiunea directă cu Ucraina și facilitând fluxurile logistice necesare în procesul de reconstrucție post-război. Proiectul este finanțat prin programul european SAFE – Acțiunea pentru Securitatea Europei, ceea ce îi conferă atât o dimensiune civilă, cât și una militară.

Companiile care au depus oferte pentru Lotul 3 (Bălcăuți – Siret)

  • Asocierea BOG’ART SRL (lider) – STRACO HOLDING SRL – BIG CONF SRL – ADURO SRL (România)
  • Asocierea CONCELEX SRL (lider) – X-WAY INFRASTRUCTURE SRL – AVTOMAGISTRALI EAD – HYDROSTROY AD (România – Bulgaria)
  • Asocierea DANLIN XXL SRL (lider) – INTERTRANSCOM IMPEX SRL – EVROPEISKI PATISHTA AD (România – Bulgaria)
  • Asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL (lider) – CON-A OPERATIONS SRL – ROAD SOIL SRL (România)
  • Asocierea DRUM ASFALT SRL (lider) – SELINA SRL – CITADINA 98 SA (România)
  • Asocierea FRASINUL SRL (lider) – STRAZI CONCEPT SRL – GOTT STRASSE SRL – BITUMINA GmbH – BULGARIA EOOD – INFRA EXPERT AD (România – Bulgaria)
  • Asocierea NESS PROIECT EUROPE SRL (lider) – MIS GRUP SRL – PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL (România)
  • Asocierea FAR FOUNDATION SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL (România – Ucraina)

Termen de execuție: 42 de luni pentru proiectare și construcție

Câștigătorul contractului va avea la dispoziție 42 de luni pentru implementarea proiectului:

  • 12 luni pentru proiectare
  • 30 de luni pentru execuția lucrărilor

Valoarea estimată a contractului pentru Lotul 3 este de 1,55 miliarde lei (fără TVA).

Lucrările incluse în contract

  • Construirea a 12,65 km de drum expres nou
  • Modernizarea DN2 pe o lungime de aproximativ 1,45 km, între finalul drumului expres și punctul de trecere a frontierei
  • Modernizarea Drumului Național M19, pe teritoriul Ucrainei, pe o lungime de aproximativ 15 km

Infrastructură complexă: pod peste Siret și Centru de Întreținere

Pe traseul Lotului 3 vor fi realizate:

  • 12 structuri majore, inclusiv un pod peste râul Siret, cu o lungime de 967 metri
  • Un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC) pentru administrarea și operarea drumului

Proiect strategic finanțat prin SAFE

Întregul proiect al Drumului Expres Suceava – Siret are o valoare totală de 5,74 miliarde lei (fără TVA) și este finanțat

prin programul european SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei).

Noua infrastructură va avea dublu rol – civil și militar, consolidând poziția României ca hub logistic regional și punct strategic de legătură între Uniunea Europeană și Ucraina.

În perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele depuse, în conformitate cu legislația privind achizițiile publice și cu termenul prevăzut în Regulamentul UE nr. 1106/2025, respectiv luna mai 2026.

Sursă foto: CNAIR

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Mircea Bunaciu: Uniune bugetară, hai la Sibiu!

Mircea Bunaciu

Am asistat zilele acestea la un exemplu de „bune practici” în administrația publică locală, prin asumarea la nivel reprezentativ a rolului pe care ar trebui să îl ocupe un demnitar în aparatul de stat, până la nivel de prim ministru.

În sfârșit, putem spune că se ivesc zorii unei normalități sociale și cunoscutul motto: „Proletari din toate țările, uniți-vă!” a fost înlocuit cu „Demnitari din toată țara, uniți-vă!”

Poate că este printre puținele situații când cetățenii se simt cu adevărat reprezentați fără o fărâmițare politică de către aleșii lor locali, organizați asociativ și în consens, în dialog cu guvernul, pe teme aplicate ca taxe și impozite, bugete locale, dezvoltare locală, responsabilități sociale.  

În urmă cu ceva vreme, un bun prieten jurist îmi explica un principiu de drept, prin care motivațional, se configurează o cerere de drept: „interesul generează acțiunea”.

Acum mai mult ca oricând se pare că a venit momentul să ne definim interesele comunităților locale și acestea să fie pe agenda de lucru a aleșilor locali. Prin dialog, aleșii locali au început să înțeleagă cu adevărat că rolul lor ar trebui să fie acela de reprezentare a interesul românului pe care îl reprezintă.

Așa în normalitate și confort, fiecare cunoscându-și locul lui, ar putea fi eliminate convulsiile sociale, demonstrațiile, mitingurile, grevele sau ieșirile în stradă care expun cetățenii și care, cel mai trist, sunt suportate din buzunarul propriu și nedecontate, în unele situații chiar sancționate.

Fără să fiu părtinitor, consider că orice demnitar este la fel de important, de la cel cu statut de consilier local de comună, până la cel cu statut de prim ministru.

Toți demnitarii au în comun faptul că datorează alegătorului încrederea și speranța unei alegeri bune, bazate pe respect. Dacă acest angajament este asumat bilateral, atunci viața socială ar trebui să fie în siguranță.

Tonul l-a dat Asociația Comunelor din România, prin evenimentul organizat sub forma unei dezbateri, cu titlul semnificativ: „Zbaterea satului românesc – Dăinuirea satului, temelia statului”, dedicată provocărilor și rolului satului românesc în dezvoltarea și consolidarea statului, ocazie cu care primarii de comune au excelat prin prestanță, calitate, obiectivitate și realismul argumentației prezentate.

Corolarul însă l-a pus Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), care a organizat miercuri, la București, adunarea generală la cere au participat președinții de Consilii Județene din 34 de județe, alături de membri ai Guvernului României, ocazie cu care s-a subliniat importanța stabilirii unor criterii echitabile și predictibile de echilibrare a bugetelor locale, care să țină cont de realitățile din fiecare județ și de capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale.

În această dinamică se încadrează și Sibiul, prin invitația la dialog provocată de către  președintele consiliului județean, pentru toți parlamentarii sibieni, pentru cel mai important obiectiv de investiții al județului, Noul Spital, inițiativă care poate fi transformată într-un mod de lucru.

Sperăm că exemplelor bune de la nivel național li se vor adăuga și acesta și că va fi înțeles mai mult ca un exemplu de solidaritate comunitară decât ca o confruntare politică.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Papa Leon al XIV-lea refuză invitația lui Donald Trump la Consiliul pentru Pace. Vaticanul invocă rolul ONU în gestionarea crizelor

Daniela Arnăutu

Papa Leon al XIV-lea a respins invitația lansată de Donald Trump de a se alătura nou-înființatului Consiliu pentru Pace, potrivit unei declarații oficiale a Vaticanului. Decizia vine în contextul unor rezerve legate de mandatul și legitimitatea internațională a structurii propuse de fostul lider american, potrivit Mediafax.

Vaticanul: ONU trebuie să coordoneze gestionarea crizelor internaționale

Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului și principal responsabil al diplomației Sfântului Scaun, a explicat că Papa are „mai multe probleme critice” legate de funcționarea și rolul Consiliului pentru Pace.

„La nivel internațional, considerăm că Organizația Națiunilor Unite ar trebui să fie instituția care gestionează situațiile de criză. Acesta este unul dintre punctele asupra căruia am insistat”, a declarat oficialul Vaticanului pentru presa internațională.

Potrivit publicației The Independent, Vaticanul susține că orice mecanism global de mediere a conflictelor trebuie să fie coordonat prin structuri deja consacrate la nivel internațional, pentru a evita suprapuneri sau tensiuni diplomatice.

Invitația lui Trump și extinderea mandatului Consiliului pentru Pace

Invitația adresată Papei Leon al XIV-lea a fost transmisă în luna ianuarie. La acel moment, cardinalul Parolin preciza că propunerea „necesită timp pentru a primi un răspuns”, sugerând că Sfântul Scaun analizează cu atenție implicațiile unei eventuale participări.

Consiliul pentru Pace a fost anunțat de Donald Trump inițial ca un organism dedicat supravegherii încetării focului în Gaza și coordonării reconstrucției regiunii, în urma conflictului dintre Hamas și Israel. Ulterior, inițiativa a fost extinsă pentru a include gestionarea altor conflicte globale.

România participă ca observator la prima reuniune

Prima reuniune a Consiliului pentru Pace este programată pentru joi. România va participa la întâlnire cu statut de observator, în timp ce alte state europene analizează nivelul de implicare în noua structură.

Decizia Papei Leon al XIV-lea de a nu se alătura Consiliului pentru Pace subliniază poziția constantă a Vaticanului privind centralitatea ONU în arhitectura de securitate internațională și în eforturile de mediere a conflictelor globale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Călin Georgescu, citat la Tribunalul București pentru controlul judiciar. Se formează complet de divergență

Daniela Arnăutu

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost citat la Tribunalul București după ce doi judecători nu au ajuns la un acord privind menținerea măsurii controlului judiciar. În acest context, instanța va constitui un complet de divergență, prin desemnarea unui al treilea magistrat care să tranșeze situația, potrivit Mediafax.

Complet de divergență în dosarul lui Călin Georgescu

Decizia vine după ce cei doi judecători învestiți cu soluționarea cauzei au avut opinii diferite asupra oportunității menținerii controlului judiciar. Conform procedurii, în astfel de situații se formează un complet de divergență.

Potrivit minutei publicate pe portalul instanțelor, în baza art. 394 alin. (5) din Codul de procedură penală, cauza a fost repusă pe rol pentru judecarea în complet de divergență. Termenul a fost stabilit pentru 18 februarie 2026, ora 13:30, în cameră de consiliu, urmând ca inculpatul să fie citat, iar apărătorul ales să fie încunoștințat.

Procesul pentru propagandă legionară poate începe

Călin Georgescu a fost trimis în judecată în iulie 2025 de către Parchetul General, fiind acuzat de propagandă legionară, faptă interzisă de legislația în vigoare.

Anterior, pe 9 februarie 2026, Tribunalul București a decis definitiv că procesul poate începe, respingând contestația formulată de inculpat împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.

Instanța a stabilit, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 347 din Codul de procedură penală, respingerea contestației ca nefondată. Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, Călin Georgescu a fost obligat la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Decizia este definitivă.

Ce urmează în dosar

În perioada următoare, completul de divergență va analiza situația controlului judiciar și va pronunța o soluție definitivă asupra acestei măsuri preventive. Hotărârea va avea impact direct asupra condițiilor în care fostul candidat la prezidențiale va fi judecat în dosarul privind acuzațiile de propagandă legionară.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Pensiile speciale VOR FI TĂIATE

Curtea Constituțională a României a respins sesizarea ÎCCJ pe legea pensiilor magistraților, iar legea merge la promulgare.

Decizia a fost luată cu o majoritate de 5 la 4. Curtea a respins și cererea ÎCCJ de sesizare a CJUE.

Textul adoptat prevede recalcularea pensiei de serviciu la 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, cu plafon de maximum 70% din ultima indemnizație netă, într-o formulă prezentată ca „tăiere” a privilegiilor, dar contestată ca fiind construită pe o logică instabilă și potențial litigioasă.

Vârsta de pensionare urmează să crească fals-etapizat până la 65 de ani, cu o perioadă de „tranziție” extinsă la 15 ani, până în 2042, care este însă concepută pentru a nu putea fi aplicată.

ÎCCJ a susținut, în esență, că legea „încalcă brutal independența justiției”, că folosește termeni ambigui și că produce discriminări în raport cu alte pensii de serviciu, acuzând și un „narativ” public care ar substitui o fundamentare riguroasă.

Actualul proiect a ajuns la CCR după ce, în 20 octombrie 2025, Curtea declarase neconstituțională prima variantă a reformei, pe motive de procedură, reținând lipsa solicitării avizului CSM în termenul legal.

Guvernul a revenit cu o nouă versiune, pe care și-a angajat răspunderea în Parlament la 2 decembrie 2025, iar ÎCCJ a contestat din nou actul normativ, ceea ce a declanșat o serie de amânări la CCR, inclusiv episoade de blocaj legate de cvorum și depuneri de documente în ajunul ședințelor.

În tot acest timp, președintele Nicușor Dan a criticat public tergiversările, avertizând că ele lovesc în credibilitatea instituțiilor, într-un subiect care „trenează în societate de foarte multă vreme”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Cisnădian fără permis, dus în arest după ce s-a urcat băut la volan și a lovit o mașină

Un bărbat din Cisnădie, băut și fără permis, a fost reținut de polițiști după ce a lovit un autoturism parcat în Sadu.

Marți, polițiștii din Cisnădie au reținut pentru 24 de ore un localnic în vârstă de 49 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Bărbatul, fără permis de conducere și băut, a lovit cu mașina un alt autoturism parcat în localitatea Sadu.

Duminică după amiaza, în localitatea Sadu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Inocențiu Micu Klein, un bărbat în vârstă de 49 de ani din Cisnădie, a pierdut controlul direcției de deplasare şi a acroşat un alt autoturism parcat pe aceeași stradă.

Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

De asemenea, testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,41miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Telemuncă la Ministerul Investițiilor, după Cod Roșu de ninsori și viscol în București și Ilfov

Daniela Arnăutu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că angajații ministerului vor lucra de acasă, în contextul avertizărilor Cod Roșu de vreme severă.

Telemuncă, posibil extinsă în funcție de evoluția vremii

„Am decis ca astăzi să încurajăm telemunca la nivelul tuturor colegilor din minister. Măsura ar putea fi prelungită și în zilele următoare, în funcție de evoluția vremii”, a transmis ministrul.

Acesta le-a recomandat cetățenilor să rămână acasă și să se asigure că persoanele vulnerabile sunt în siguranță. Totodată, a mulțumit echipelor de intervenție pentru eforturile depuse în condiții dificile.

Cod Roșu de vreme extremă în București și 21 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru municipiul București și județul Ilfov, pe fondul unui episod sever de iarnă.

Potrivit Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), 102 localități din 21 de județe și Capitala au fost afectate de ninsori și viscol. Zeci de autovehicule au fost deblocate, iar mai multe autostrăzi și drumuri naționale sunt închise. Traficul aerian și feroviar înregistrează întârzieri și suspendări.

Premierul Ilie Bolojan a fost prezent la Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerul Afacerilor Interne, unde a analizat situația intervențiilor cauzate de ninsori și viscol.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI