Constantin Gîrjoabă se întoarce din nou în roşu, galben şi albastru. Fundaşul sibian a fost convocat pentru un duel cu urmaşii lui Lewandoski. El şi colegii săi de la naţionala Under 16 a României vor înfrunta selecţionata Poloniei. Reunirea lotului va avea loc pe 2 iunie, la Mogoşoaia. În 4 şi 6 iunie, tricolorii vor avea „dubla” cu slavonii. Meciurile sunt amicale. Acestea constituie o bună verificare pentru antrenorii federali, în vederea partidelor oficiale. Constantin Gîrjoabă este născut în anul 1999. El este legitimat la FC Interstar Sibiu, echipă unde se pregăteşte sub comanda lui Marian Mărgărit.
Fundaşul Constantin Gîrjoabă, din nou la naţională. Sibianul a fost convocat pentru „dubla” cu urmaşii lui Lewandoski
Elevii din Daia, Roșia și Cașolț, în vizită la o firmă de producție
Firma Flörke Production a organizat pentru a 3-a oară consecutiv Ziua Porţilor Deschise pentru elevii din Daia, Rosia şi Caşolţ. Elevilor de clasa a 8-a din cele 3 localități li s-a oferit ocazia și în acest an să petreacă o zi într-o firmă de producție. Aceștia au vizitat fabrica, având posibilitatea să își facă o imagine despre felul în care se desfășoară activitățile, atât în secțiile de producție cât și în departamentele administrative.
Programul a fost unul interactiv, elevii având șansa să își testeze aptitudinile practice în secțiile injecție mase plastice și în atelierul de matrițerie, mai ales că la această vârstă tinerii încep să se gândească mai serios la viitorul lor și la meseriile pe care urmează sa le îmbrățiseze.
Elevii s-au arătat încântați de activitățile practice efectuate în secțiile de producție, iar vizita s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care tinerii elevi au fost invitați să adreseze întrebări pentru a-și clarifica eventuale nelămuriri și să-și expună impresiile referitoare la această experiență.
“Acest demers vine în sprjinul elevilor de clasa a VIII-a, care traversează o etapă importantă din viaţa lor, aflându-se în postura de a face alegeri şcolare şi profesionale. Elevii iau în considerare toţi factorii posibili care le pot afecta reuşita. Ei vor alege profesiile despre care cred că le vor asigura în cel mai înalt grad succesul şi le vor produce cele mai mari satisfacţii. În exprimarea unei satisfacţii, ei se gândesc la ceea ce ar dori sa facă în plan şcolar şi profesional dacă reuşesc să urmeze studiile considerate ideale”, spun reprezentanţii Flörke Production.
Sub sloganul “Meseria e brăţară de aur“ firma doreşte să ofere elevilor claselor a VIII-a ai şcolii generale Daia şi Casolţ, o alternativă în alegerea profesiei”, printr-o vizită informativă la sediul fabricii.
Decese din culpă
Cazul femeii de 60 de ani care s-a sinucis în urmă cu câteva zile, după ce autoritățile au încercat mai bine de 30 de ore să o determine să se răzgândească, a scos din nou la iveală problemele din sistemul de salvare românesc. A fost un caz care a reactivat mental alte două tragedii – cea a elicopterului prăbușit în Munții Apuseni, în luna ianuarie a anului trecut, unde doi oameni au murit în timp ce așteptau să fie salvați și cea din județul Constanța, din decembrie 2014, când alte 4 persoane s-au înecat în Lacul Siutghiol, deși erau foarte aproape de mal.
În Apuseni, scuza invocată a fost sistemul de telecomunicații care a indicat altă locație decât cea reală, altfel că ore întregi echipe mixte de toate coloraturile și-au ancorat căutările la zeci de kilometri de adevăratul loc în care oamenii luptau să trăiască. De altfel, în catastrofă ar fi putut pieri și mai multe suflete, dacă victimele n-ar fi fost găsite de oamenii locului.
La Constanța, neputința a îmbrăcat forma bărcii de salvare, căreia nici până în prezent nu se știe de ce nu i-a pornit motorul. S-a speculat atunci că nu s-a găsit cheia sau că barca era deja în conservare, pentru că nu mai era sezon estival. Cert este că s-a acționat târziu, pierzându-se minute bune și … 5 vieți, fiindcă una din cele 4 persoane din elicopter era însărcinată. Cei care au intervenit primii au fost și aici pescarii locului.
În cazul femeii din Capitală, soldat cu un sfârșit la fel de dramatic, a fost halucinantă constatarea lipsei din dotarea inspectoratului de urgență a unei saltele de siguranță. A trebuit ca aceasta să fie adusă de la Pitești, ca apoi nici măcar să nu mai fie folosită. Nu știm dacă ar fi salvat viața femeii, dar frapează inexistența în stocurile serviciilor noastre de urgență a unor echipamente primordiale pentru salvare în alte circumstanțe decât cele curente. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur de proporții sau în cazul altor tipuri de catastrofe. Autoritățile noastre au rămas blocate în proceduri de salvare a răniților din accidente rutiere. Ca atare, orice alte tipuri de dezastre sunt ignorate parcă după un consolator „la noi nu se întâmplă așa ceva”. Până la un anumit moment. Când iată, tragedia intervine și oamenii plătesc cu viața. Când va fi oare și România orientată mai mult spre prevenire decât pe neputință și scuze tardive?
Ridicol și maimuțăreală
Cancerul politic al democrației nu e corupția, ci populismul. Autocrați ca Putin, Erdogan sau Orban știu asta, de aceea își consolidează puterea la adăpostul parlamentului, legilor și al formelor fără fond.
Marea luptă parlamentară de la București s-a dat pe mărirea alocațiilor copiilor de la 42 la 84 de lei. Un exemplu de populism feroce, unde stindardul a fost ținut cu fermitate de liderul PNL. După o aniversare de aproape un secol și jumătate de liberalism, mărirea alocațiilor pentru copii e nu numai populism ordinar, ci și un salt cinic spre socialism.
În România sunt sute de mii de copii care adorm nemâncați. Polul social al sărăciei nu se manifestă accentuat la bătrânii pensionari, la tinerii absolvenți de facultate, ci în copilărie! Faptul că suntem săraci nu mai e de multă vreme o știre, dar ideea că 43% din copii din România nu au hrană îndestulătoare este o insultă pentru urma de bun simț ce se presupune că o mai avem. Alocația de stat pentru copii nu a fost niciodată o sumă rezonabilă. Dacă 10 euro devin 20, nu putem spune că va schimba mare lucru, pentru că salariile din țară sunt în majoritatea lor la minimul pe economie.
Lupta politică stânga-dreapta e un teatru de marionete absurd în acest context. Când copilăria e condamnată la foame și nu de azi de ieri, discuțiile despre politică și politici capătă un aer ușor ridicol. De aceea premierul Ponta joacă pe cartea responsabilității guvernamentale, deși are în vene seva populistă, iar liberalii îmbrățișează socialismul sperând la încă un procent în intenția de vot. Însă rezultatul previzibil va fi o scârbă generalizată a cetățeanului și o prăbușire spre zero a încrederii în partidele politice.
Parlamentul schimbă proceduri penale, guvernul legile fiscale, premierul politica externă în Balcani și președintele e preocupat de gazonul de la Cotroceni. Reprezentanții poporului au o plăcere nespusă de a ignora cetățeanul în timpul mandatului. Își vor reaminti cu siguranță anul viitor și vor promite marea cu sarea. Cine știe, poate vom avea fondul special pentru bere la PET și promisiunea fermă de a scădea taxele pe telenovele.
Guvernul care prin tăierea TVA-ului va putea spune cât de mult iubește el România, se va angaja să ne aducă bunăstarea prin responsabilitate și un ferm „jos Băsescu”. Asta în timp ce în Albania promite o modificare a politicii externe față de Kosovo. Pivotul principal al politicii externe, domnul președinte îl va pune pe domnul prim-ministrul la punct… probabil săptămâna viitoare. Nu-i nici o grabă. Focusul prezidențial momentan e pe fostul locatar de la Cotroceni, cel care a lăsat iarba netunsă și nu a văruit zidurile, deși era treaba RAPPS-ului (instituție subordonată guvernului). Domnul președinte Iohannis conștientizează un aspect neplăcut al celor șase luni de mandat, blamarea publică, bancurile și nervii sunt în continuare adresate lui Băsescu, domnia sa rămâne în spectrul invizibil.
Vinituri şi căzături
Ca să nu plesnească de abuzurile şi nedreptăţile înghiţite zilnic sau să nu-şi piardă busola în degringolada socială numită la noi democraţie, majoritatea românilor aleargă la farmacii. Există însă şi remedii naturale, mai ales întru recalibrarea busolei. Eu am folosit deunăzi evadarea în lumea copilăriei şi a funcţionat. Era o lume dreaptă, plină de bunăcuviinţă şi iubire. Bunicii erau bunici, satul sat şi vorba vorbă, femeia era femeie, bărbatul bărbat, cireşele cireşe, vacanţele vacanţe, toate aveau rost şi rânduială. Dar cel mai mult îmi plăcea rînduiala din biserică în Duminici şi sărbători.
Cinstea se dădea bătrânilor, care şedeau în strane şi întâietatea copiilor, stând aproape de altar, sub ochii icoanelor şi ai părinţilor, cât mai lângă preot. Apoi se rânduiau bărbaţii pe partea icoanei Domnului Hristos, iar femeile pe partea icoanei Maicii Domnului. În costumele alb-negru, toate mi se păreau regine, fetele cu busuiocul la despicătura iei, femeile cu busuiocul în palmă, căci cu mâinile ţineau casa. Familia era sfântă, ca şi hărnicia şi prima lecţie la şcoala bunicilor era: să nu dai cinstea pe ruşine! Ceva mai în spate, în pronaos, mai către uşă stăteau viniturile şi căzăturile. Nimic peiorativ în termenii aceştia. Viniturile erau cei care se aciuiseră în sat, dar încă nu câştigaseră încrederea comunităţii, nu demonstraseră îndeajuns că sunt oameni întregi, adică de caracter şi cu frică de Dumnezeu. Iar căzăturile erau cei care căzuseră din Legea lui Hristos. Mai un furtişag, un păhărel, o lene, o minciună… Temporar, căci nu erau excluşi din biserică. Dar, ca să ajungă din nou în naos, în rând cu lumea, trebuiau mai întâi să se schimbe. Rânduiala din biserică se respecta întocmai şi-n comunitate şi bag seama că Îi era plăcută şi lui Dumnezeu. Căci, nu-mi aduc aminte de boli, morţi năprasnice, inundaţii, grindină sau alunecări de teren. Am uitat să spun că pe dealuri, pădurea era pădure şi ne hrănea pe toţi cu bunătăţile ei.
Cu busola astfel calibrată, poate că se poate face faţă mai bine vremurilor de acum, despre care un mare duhovnic al românilor a spus, se pare: vai vouă cînd veţi ajunge să spuneţi binelui rău şi răului bine ! Doar atât să vă amintiţi, femeia cu barbă lansată acum un an la Eurovision! Ca să nu mai vorbim că s-a acoperit Ţara de un strat gros de vinituri şi căzături, care şed ele de acum în fruntea bucatelor, ne mai zvârle unul câte un os, râgâie la câte un preot şi-şi şterge slinul de pe mâini pe costumul naţional. Împotriva unora ca aceștia nu există remedii naturale!!!
Pr. Constantin Necula: Dragostea față de omul băutor începe în momentul când îl ajuți să-și vadă căderea
Articol din seria Alcoolismul – o problemă de sănătate publică în România
Alcoolismul este interpretat drept o rupere de spiritualitate, dar în același timp, biserica îi vede pe cei dependenți de alcool ca pe niște oameni încercați, care caută mântuirea și sunt supuși alcoolului. Preotul Constantin Necula, Președintele Asociației „Crucea Albastră”, România, vorbește în interviul de mai jos despre cauzele, efectele și soluțiile pentru alcoolism, din perspectivă religioasă.
Cum vă explicați apariția alcoolismului, care este originea sa spirituală?
Cred că avem de a face cu o disfuncție spirituală. Alcoolismul, ca orice declasare a echilibrului uman, nu are origini spirituale ci tocmai ruperi de spiritualitate nasc altfel de sete decât cea după Dumnezeu. Ce știu precis este că le este foarte greu specialiștilor să identifice cauzele alcoolismului. Dacă vreți e un complex de dureri care izbucnesc la suprafață. Experiența mea personală a identificat o sumă de cauze, parte ținând de fracturi ale sufletului, parte de biotopul vieții cotidiene. Izolări și însingurări nerodnice, tensiuni economice sau sufletești, fisuri ale voinței sau disfuncții de comunicare, lovituri ale vieții sau înrederi absurde și alte sute de obturări ale verticalității umane. O mare lipsă de iubire și înțelegere. Uneori a dependentului cu sine.
Medicii insistă asupra faptului că alcoolismul nu este o simplă neputinta, un viciu, ci este o adevarată boală. Care este părerea bisericii vis a vis de acești oameni, dependenți de alcool?
Chiar dacă în anul 1953 OMS a declarat alcoolismul ca boală și apoi l-a impus ca atare în literatura de specialitate, cercetările recente nu mai insistă asupra acestui aspect. Cred că e și o atitudine de conservare în ce privește fondul economic al problemei, gândiți-vă ce ar însmena să pensionăm de boală toți alcoolicii, ce relevanță ar mai avea efortul nostru de recuperare a lor în plan social, familial ori duhovnicesc. Alcoolismul, ca tot ceea ce înseamnă complex de disfuncții- sufletești și trupești, nu poate fi etichetat simplist ori înghesuit într-o definiție monodirecționată. Biserica vede alcoolicii ca oameni încercați, care caută mântuirea și sunt supuși ispitei alcoolului. Dependența lor este privită ca păcat, fără ca prin aceasta să fie diminuată demnitatea lor umană sau posibilitatea mântuirii lor, care ține de Harul și Mila lui Dumnezeu. Sunt subiect pentru rugăciunea particulară a preotului și comunitară a comunității bisericești. O spun în cunoștință de cauză, știind cât de mult face rugăciunea și redescoperirea lui Dumnezeu în procesul recuperării alcoolicului. El este fratele, ori sora, credincioșilor din biserică. Uneori nu ne place să-i vedem, mirosul ori prezența lor fizică nu ne convin, dar ei sunt cu noi, în Liturghiile Bisericii, în spovedaniile celor care-i iubesc și susipină dureros, neștiind ce să mai facă pentru ei, pentru vindecarea lor, pentru așezarea lor în normalitatea familiei, a dragostei celor ce-i iubesc.
Se mai poate spune atunci că alcoolicul are voință?
Ea este diminuată, dar e acolo. Alcoolismul nu demontează chipul slavei lui Dumnezeu din om ci doar îl afectează, ruginind pârghiile care mișcă voința spre Dumnezeu. Unii dintre alcoolici fac eforturi de voință extrem de mari pentru a fi recuperați, alții caută ajutor, alții se complac în drama lor, nu o dată transformată în tragedie. Pentru că ei nu sunt singuri în demersul vieții lor. Când cad, rănesc pe toți din jur. Când se ridică, la fel, bucură toată lumea din jur. Fără să exagerez, bucură cosmosul întreg.
Care este rolul familiei în această ecuație? Când contribuie familia la întreținerea acestui fenomen?
În căderea alcoolicului, un rol dureros. În restaurarea sa, un rol dureros. Cine crede că familia nu suferă din astfel de distrugeri de viață se înțeală. Familia joacă un rol de co-dependență de atitudinea alcoolicului. Cea mai gravă culpă a familiei este acceptarea vinovată, mai ales din rușine socială, a stării de fapt. Îndemn familia să reacționeze. Fără violență și cuvinte multe, în fond vorba multă sărăcia…iubirii, fără să mai accepte comportamentele acestea care derutează familiile. De mii de ori m-am întristat de ideea că oamenii nu reacționează din interese legate de pacea familiei. Cum poate fi pace cu un om chinuit de războiul unei patimi? Sunt femei care spun că nu reacționează pentru că au nevoie copiii de un tată. De acord, în principiu, dar practic numai model nu este un om deformat de alcool. Cereți ajutor, nu mai admiteți să fiți tratați ca niște anexe ale alcoolismului. Nu există o soluție magică a scoaterii din alcoolism. Dragostea față de omul băutor începe în momentul când îl ajuți să-și vadă căderea. Nu acceptați ca normalitate ruperea alcoolicului de valorile care v-au făcut să-l iubiți, nu încercați singuri să-l vindecați. Personal, în ani de muncă în contextul fenomenului, am învățat că intervenția în echipă este singura cu sorți de izbândă.
De fapt, care ar trebui să fie atitudinea corectă, sănătoasă, pentru a fi de un real folos persoanei alcoolice?
În primul rând informarea corectă asupra fenomenului. Nu-i de zâmbit subțire la consumul de alcool, nici de lăsat garda jos. Apoi este foarte important să protejați alcoolicul de propriile căderi, identificând corect motivele și contextele dependenței sale. Nici un alcoolic nu se vindecă singur. Cereți ajutor oamenilor care se pricep cu adevărat. Medicul de familie și preotul duhovnic, unde acesta există, sunt primele zale de rezistență într-un lanț al recuperării alcoolicului. Tendința de a pedepsi ultimativ, amenințând fără conținut ori certând persoana fără încetare, nu fac decât să sporească presiunea și tensiunea care a dus la căderea în dependență. Apoi trebuie răbdare. Un soi de răbdare activă, în care aștepți rezultatul terapiei dar conlucrezi cu alcoolicul și terapeutul. Știu că e greu și pare teorie ce spun, dar este singura posibilitate să ajutați conștient. În nici un caz terapia nu se face prin cârpeli edicamentoase ori la plesneală.
Ce trebuie să facă preotul pentru a-l ajuta pe om să își învingă patima beției?
Preotul, ca orice specialist implicat, trebuie să cunoască fenomenul în amănunțime. Să se mențină el însuși departe de consumul de alcool și, pe cât posibil, să postească neconsumând alcool, dedicând efortul acesta celor care consumă prea mult. Rugăciunea de însoțire a alcoolicului este una, a te ruga cu el, alta. A te ruga pentru el dimpreună cu familia ori comunitatea este alta. E datoria ta de preot să-i spui că greșește, fără a-l însătăni pentru aceasta, căutând momentul lui de pocăință în care să-i propui mijloacele specifice de terapie și restaurare umană. În contextul muncii la „Crucea Albastră” (CARO) le datorez beneficiarilor noștri cultura în domeniu. Ei m-au învățat să nu judec păcatul, să nu-i jignesc pe cei în nevoi și să dezvolt o cultură a comunicării adevărului Evangheliei specific domeniului. Parte din rezultatele pozitive ale CARO se datorează muncii unui coleg preot, Pr. Valentin Delcă, dispus să-i ajute, să-i asculte și să le povestească despre Dumnezeu. E un efort de cordialitate și respect. Reciproc.
Există anumiți sfinți care sunt de ajutor celor care se luptă cu alcoolul?
Toți sfinții sunt în ajutorul lor. Mai mult, Dumnezeu Însuși iubește pe alcoolic și-l sprijină când vrea să se izbăvească din robia păcatului. Nu avem sfinți specializați în combaterea alcoolismului. Ei ne sunt dăruiți de Dumnezeu ca mijlocitori rugăciunilor și eforturilor noastre de mântuire. Fiecare dintre noi avem evlavie la unul sau altul sau la foarte mulți din acești minunați „colegi de mântuire”. N-aș vrea să cădem în idolatrizări ieftine, care ne pasc dese ori, să punem pe fișa postului unuia sau altuia dintre sfinți vindecarea vreunei patimi sau alteia. Cuminți, ne stau alături. Știu că sunt duhovnici care indică unul sau altul din Acatiste ori cutare sau cutare rugăciune. Perosnal cred că postul și rugăciunea sunt mijloace ferme de ajutrare dar ele trebuie completate cu munca în echipă, cu oameni dedicați ajutorării alcoolicului.
Încă există controverse, la nivel medical, asupra existenței unei gene a alcoolismului. Pe de altă parte, în Cărarea Împărăției, Părintele Arsenie Boca vorbește despre păcatele care se moștenesc în neam, de la o generație la alta. Dumneavoastră ce părere aveți?
Personal cred că omul este ființă educabilă. Că ascunderea după „genetică” a unor căderi înseamnă o formă de diluare a responsabilității, un fel de aruncare a vinei asupra lui Dumnezeu. Părinții Bisericii, și Părintele Arsenie nu face opinie separată, arată că mântuirea- procesul educațional cel mai de preț, este un dar al lui Dumnezeu dar și o încordare persoanală. Ce spune Părintele trebuie înțeles ca un semnal de alarmă asupra generațiilor care se maturizează că este nevoie de atenție, că tot ceea ce lucrăm acum împotriva voii lui Dumnezeu nu afectează doar persoana noastră ci tot ce însemană fondul genetic al neamului. Omul nu este o insulă singuratică ci un continent din care se desprind frumusețile altor continente. Eu cred, repet, în forța regeneratoare a educației în duhul lui Dumnezeu. Educație fundamentată pe lucrarea Duhului Sfânt prin Tainele Bisericii: Botez, Mirungere, Împărtășire, Spovedanie, Cununie, Maslu și Preoție, care naște și face vii aceste Taine în mijlocul poporului mai mult sau mai puțin credincios.
Care considerați că sunt pașii transformării unui alcoolic într-o persoană sănătoasă?
Conștientizare, căutarea vindecării, aflarea terapeutului, răbdare, curaj, curaj, curaj. Medicamentul de bază rămâne iubirea, care toate le rabdă și toate le depășește, puterea fiind născută tocmai din recunoașterea slăbiciunii.
Nu există vindecare desăvârșită de nici un păcat, să ne înțelegem. Eu remarc că folosim cuvinte prea neutre pentru finalizarea câte unui proces de restaurare a omului. Omul nu e un produs final ci un proces continuu, un subiect nealineat al iubirii lui Dumnezeu. Cei care au trecut prin dependență știu ce zic, e o teamă care-i însoțește mereu, multă vreme și o disciplină continuă. Fără glumițe de grup- hai, numai o bere…Fără nici o clipă de batjocorire a efortului făcut de ceilalți pentru tine. Devin niște curajoși timizi, fragili și puternici deopotrivă, fie că vorbim de bărbați sau de femei. Sunt niște oameni minunați, plini de atenție și foarte deschiși să ajute.
Ce recomandări practice aveți pentru aceste persoane?
În primul rând să ceară ajutor, să nu se rușineze sau încăpățâneze. De obicei nu o fac de bunăvoie. Evitați multe neplăceri personale, ca să nu mai spun ale celor pe care-i iubiți, dacă renunțați la platoșa suficienței. Noi vă vedem, ne doare cum vă ascundeți alcoolismul în orgolii stupide. Apoi puneți-vă nădejdea, chiar când nu o aveți, în Dumnezeu nu în oameni, știind însă că Dumnezeu lucrează prin oameni. Uitați-vă mai des în ochii copiilor voștri, pentru pacea lor nici un efort nu e prea mare.
Poate fi tratat alcoolismul?
Nimeni nu tratează alcoolismul. Ci alcoolicul. Din nefericire, alcoolul, sursă de venit la bugetul de stat, ca și jocurile de noroc, dependențe imorale, este „protejat de lege”. Ne complacem într-un joc periculos, care ucide din culpă suflete. Dacă am vrea cu adevărat să refacem starea de sănătate a unui popor de aici ar trebui să începem, de la identificarea consumurilor care rup voința omului, îl înrobesc și-l transformă în dependent. Deci da, alcoolismul se tratează prin voință politică, prin politici sociale. Până atunci, tratăm alcoolicul.
Primirea cererilor pentru subvenţiile în agricultură, în plină desfăşurare
Anul 2015 este plin de noutăţi în ceea ce priveşte primirea subvenţiilor pentru agricultură: cererile se primesc într-o perioadă diferită faţă de până acum, s-a introdus termenul de fermier activ şi, la fel de important, pentru prima dată de la debutul acordării acestor subvenţii, agricultorii depun o cerere unică, atât pentru animale, cât şi pentru suprafeţele de teren cultivate. Modificările au adus cu ele un nou soft de preluare a cererilor care, la fel ca toate soft-urile nou implementate, a dat rateuri la început, aşa că debutul a fost mai greoi.
La Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sibiu această perioadă este extrem de încărcată. Primirea cererilor de la fermierii care lucrează pământul şi cresc animale este în plină desfăşurare. Cererile se vor primi până în 15 iunie, fără ca cei care depăşesc o anumită perioadă să mai fie penalizaţi ca în anii anteriori.
Fermierii depun o cerere unică – atât pentru animale, cât şi pentru suprafeţele de teren
„Acum se depune cerere unică. În perioada 2007 – 2013 era o cerere pe suprafaţă şi o cerere pentru animale. Trebuia să ai drept de folosinţă asupra unui teren agricol şi să-l utilizezi în scop agricol. Începând din anul acesta se cere o implicare mai mare a primăriilor care trebuie să dea o adeverinţă. Oamenii dovedesc cu acte proprietatea asupra terenurilor, iar primăriile certifică faptul că oamenii chiar lucrează terenul şi avem nevoie de o fotocopie după fila din registrul agricol. La acest capitol întâmpinăm ceva greutăţi pentru că…câte bordee, atâtea obicee”, spune directorul APIA Sibiu, Teodor Haţegan.
O altă noutate este că s-a introdus termenul de fermier activ şi, de exemplu, cei care deţin păşuni şi vor să beneficieze de subvenţii pentru acestea trebuie să demonstreze că au şi animale, nu mai este suficient să demonstreze că terenul este folosit în scop de păşunat.
O persoană cu un hectar de păşune trebuie să deţină minim două oi, iar o vacă este suficientă pentru trei hectare de teren, fiecare animal avânt un coeficient specific – Unităţi Vita Mare (UVM), fiind necesare 0,3 UVM pentru fiecare hectar de păşune.
Depunerea cererii unice a dat puţin peste cap activitatea în centrele APIA. Până acum, oameni diferiţi, din servicii diferite se ocupau de preluarea separată a cererilor pentru teren şi animale. Acum, se preiau cereri unice, iar softul a fost schimbat. Imediat după debutul perioadei de preluare a cererilor, acest soft nu a funcţionat la capacitate maximă.
Cererile se depun, ca şi până acum, în cinci centre locale – Agnita, Miercurea Sibiului, Mediaş, Porumbacu de Jos şi Sibiu, iar proprietarii de suprafeţe foarte mari de teren depun cererile direct la APIA.
Potrivit statisticii din 2014, în judeţul Sibiu s-au depus un număr total de 15.453 cereri pentru teren cu o suprafaţă totală de 173.783,65 hectare.
„În 2007 aveam 17.000 de cereri cu 155.000 hectare, iar pe an ce a trecut numărul de cereri a scăzut cu peste 2000, la 15.500 de cereri cu o suprafaţă de peste 170.000 hectare. Asta denotă că unele terenuri s-au comasat, iar banii chiar ajung la utilizatorul de teren”, mai spune Teodor Haţegan.
În 2014, sumele totale plătite pentru suprafeţele de teren lucrate în judeţul Sibiu s-au ridicat la 169.836.205,41 lei.
Sunt însă şi fermieri care declară suprafeţe mai mari de teren în încercarea de a obţine subvenţii mai mari. În fiecare an însă aceştia sunt depistaţi şi trebuie să returneze banii.
La începutul lunii mai 2015 în evidenţele APIA Sibiu figurau un număr de 5.543 de debitori de care care trebuie recuperată suma de 15,847,006.57. Un procent de 73 la sută din aceşti bani a fost deja recuperat, iar cei care nu plătesc de bună-voie aceşti bani vor ajunge la executare silită.
Cei care au declarat suprafeţe cu mult mai mari decât cele pe care le deţin în realitate, având un procent de supradeclarare de peste 50 la sută, sunt pasibili şi de sancţiuni multi-anuale însemnând că li se vor trage din banii pe care trebuie să-i primească şi în următorii trei ani celui în care au fost edpistaţi în neregulă, asta dacă depun în continuare cereri pentru subvenţii.
Spectacolul „Sînt o babă comunistă!” primit cu aplauze îndelungi de publicul sibian
La premiera spectacolului de dans – teatru ”Sunt o babă comunistă”, ce a avut loc miercuri, 27 mai 2015, s-a aplaudat timp de 15 minute. Spectacolul, după romanul omonim al lui Dan Lungu, a avut-o în prim-plan pe Adela Floricioiu, solistă a Teatrului de Balet Sibiu, cu o carieră de cinsprezece ani în dans. Coregrafia spectacolului a fost realizată de Aleisha Gardner, iar conceptul scenografic aparține artistului vizual Ionuț Cristian Marin, Doctor în Arte vizuale. Muzica originală a fost compusă de tânărul compozitor Tibor Cari, laureat UNITER pentru muzică de teatru în 2013. Colajul muzical, ce a renunit melodii românești ale anilor ʼ90, dar și folclor autentic românesc, a fost realizat de Aleisha Gardner.
Spectacolul ”Sunt o babă comunistă” a fost primit foarte bine de publicul din Sibiu, iar reacțiile spectatorilor au fost pe măsură: “Multă mișcare, foarte multe simboluri. Sunt foarte impresionat de faptul că s-au combinat formule diferite de teatru, că simulările au atins mai mult decât autenticul și că, până la urmă, trupa aceasta a realizat un act artistic pentru care personal sunt satisfăcut ca simplu spectator.”
A doua reprezentație va avea loc în data de 3 iunie 2015, de la ora 19:00. Reprezentația din 3 iunie o va avea în distribuție pe Abigail Cockrell (SUA) în rolul Emiliei.
Foto credit: Ovidiu Matiu
Ziua Mondială fără Tutun – 31 mai 2015
Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu şi voluntarii acestuia, se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, în perioada 25-31 mai 2015 prin activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare şi de formare de abilităţi în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu, precum şi activităţi de petrecere a timpului liber în cadrul SMART PARK Sibiu.
Activităţile se încadrează în Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2013 – 2016, prevenire în şcoală, obiectivul specific „Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber” şi prevenire comunitară, obiectivul specific „Adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber”.
În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii prin instituţiile naţionale responsabile de monitorizarea şi implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun marchează „Ziua Mondială fără Tutun”, pentru a sublinia riscurile de sănătate asociate consumului de tutun şi pledând pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun. Cu această ocazie Organizaţia Mondială a Sănătăţii face un apel către toate ţările, de a lucra împreună pentru a reduce/stopa comerţul ilicit de produse din tutun.
La nivel global consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030 consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.
Ioana Tocoaie: „Ar tebui să fim mult mai responsabili, să muncim mai mult, să facem ceea ce ne place, pentru că de noi depinde mai departe.”
Ioana Daniela Tocoaie este elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă. S-a născut în Sibiu, pe 16 ianuarie 1998, dar locuiește alături de familia ei în Avrig. Ioana a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei, secţia pictură. În cadrul competiției a trebuit să picteze Biserica Romano Catolică din Arad. Compoziția i-a ieșit atât de bine, încât nimeni nu i-a putut contesta talentul, cu atât mai puțin comisia de examen. „Când am aflat clasamentul din cadrul olimpiadei am înțeles că acela este unul dintre cele mai importante momente din viața mea și am primit rezultatul cu multe lacrimi de bucurie. Mă încântă faptul că ceea ce fac este apreciat, iar punctajul obținut reprezintă o confirmare a muncii mele, o dorință împlinită și încă un motiv pentru a continua.”
Pentru Ioana, familia, părinții și sora Sarah sunt centrul lumii, de care se simte strâns legată. Ei sunt cei care îi călăuzesc pașii și o sprijină ori de căte ori are nevoie. Sunt cei care o ajută să-și contureze visele și care nu o dezamăgesc niciodată. Sora ei este pasionată de muzică, așa că Ioana este înconjurată de artă. Iubește pictura dintotdeauna și întotdeauna îi ocupă timpul liber. „La început, învățam cum să țin stiloul, pentru a scrie, apoi îmi amintesc cum țineam pensula și transformam acele „gâlme de culoare” de pe paletă, într-un rezultat. Acesta a fost începutul, iar în momentul de față, nu mă mai pot dezlipi de pensulă și culori. Îmi dedic timpul liber artei, iar legătura dintre noi s-a transformat într-o adevărată prietenie”. Fata are un mentor, pe care îl amintește la fiecare pas. Este vorba despre Marcela Forman, dascălul ei. „Nu reprezintă doarun „om de la catedră„”, ea este persoana care m-a sprijinit și motivat, care mi-a arătat adevărata cale spre tainele culorii, și nu doar mie, ci oricărui alt elev”. La fel ca ceilalți olimpici, și Ioana are un palmares care îi certifică valoarea. La terminarea primelor două clase de liceu a fost premiantă și nici anul acesta nu pare să facă excepție. De asemenea, a obținut în ambele clase diploma de specialitate, iar în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a a obținut premiul II la Concursul Național „Hans Hermann”. „Prin artă suntem capabili să transmitem trăiri, stări sufletești și totodată emoții, asta pe lângă valoarea artistică. Îmi doresc ca și lucrăriile mele să reflecte aceste sentimente de bucurie pe care le transpun și, mai ales, această pasiune a mea pentru culoare”, spune Ioana.
După liceu își dorește să studieze la Cluj
Ioana a început să urce scara spre limitele artei treptat și să se lase pradă acestui microb, numit culoare. „Conștientă de pasiunea mea și totodată motivată fiind, am învățat ce înseamnă culoarea, pictura, dar și despre diferitele ramuri ale artei. Am luat în brațe, cu mare entuziasm abstractul și am învățat să transmit stări sufletești prin tușele spontane de culoare și sugestia cu ajutorul armoniei culorilor. Sunt atrasă de culori în general, însă verde-roșu se regăsesc în topul preferințelor mele din gama cromatică, pentru că reflectă prosperitate și siguranță, pe panza de un alb monoton.” După terminarea liceului își dorește să meargă la Cluj și să urmeze cursurile din cadrul Universității de Artă și Design, secțiunea pictură. „Îmi doresc să creez și să aduc fericirea în viața oameniilor, prin artă. Satisfacția personală vine atunci când ești încântat de ceea ce ai făcut, iar rezultatul, bucuria, speranța unei persoane valorează cel mai mult. Pictura pentru mine repezintă cel mai frumos mod de a ieși din cotidian, de a mă elibera.” Am întrebat-o pe Ioana cum ar picta tinerețea și cum ar picta bătrânețea, iar ea a răspuns: „Vârsta mea, aș picta-o într-o explozie de culori, deoarece acum avem de ales dintre miile de drumuri pe care le avem deja bătucite sau putem să ne creem drumuri noi. Bătrânețea aș picta-o în culori calde, pentru a transmite liniștea sufletească, pacea și împăcarea de care fiecare om ar trebui să dispună de la o anumită vârstă.” Ce le spune Ioana tinerilor de-o seamă? „Ar tebui să fim mult mai responsabili, să muncim mai mult, să facem ceea ce ne place, pentru că de noi depinde mai departe. Viitorul nostru, cariera, depind de ceea ce facem acum.”
Surprize pentru cei mici, pregătite de ISU în Parcul Sub Arini
Duminică 31 mai, în intervalul orar 10.00-14.00, pompierii sibieni vor fi prezenți în parcul Sub Arini din municipiul Sibiu la Festivalul SmARTpark, în cadrul căruia se va amenaja un oraș al copiilor care va avea o stație de pompieri.
La intrarea în stația de pompieri, salvatorii le vor oferi celor mici un Pașaport de pompier, cu care aceștia vor avea de îndeplinit mai multe misiuni. Pentru efortul depus, micii vizitatori vor fi răsplătiți cu premii, diplome și medalii.
Cei care nu pot fi prezenți în orășelul copiilor din Municipiul Sibiu, pot vizita subunitățile de intervenție din Mediaș și Agnita, duminică 31 mai a.c., în intervalul orar 10.00-14.00. Astfel, subunitățile de intervenție își vor deschide porțile special pentru ca cei mici să cunoască autospecialele de intervenţie, echipamentele şi mijloacele folosite în diferite situaţii de urgenţă de către pompieri, dar și să desfăşoare activităţi cu caracter preventiv – educativ.
Ziua Internaţională a Copilului este o zi specială pentru cei mici, motiv pentru care cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu vor desfășura diferite activități dedicate copiilor.
Tineri căutați de polițiști pentru furt/ Îi recunoașteți în imagini?
Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Sibiu – Compartimentul Investigaţii Criminale solicită sprijin de la persoanele care au cunoştinţă despre cei doi tineri din imagine bănuiţi, de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie
„În data de 17 mai, o femeie din municipiul Sibiu a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie, faptă comisă pe str. Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, în jurul orei 1650. Victima a fost deposedată de o bijuterie de aur. Cei doi tineri sunt principalii bănuiţi de săvârşirea acestei fapte”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Sibiu.
Cei care pot oferi informaţii despre cei doi tineri sau au cunoştinţă despre acest eveniment sunt rugaţi să apeleze numărul unic apel de urgenţă 112 sau numărul de telefon fix 0269/212260.
