Acasă Blog Pagina 5996

Polițiștii locali medieșeni au înființat o Asociație Profesională

sigla asociatie politia locala mediasÎn conformitate cu legislaţia în vigoare, poliţiştii locali medieşeni au constituit Asociaţia Profesională a Poliţiştilor Locali “TÂRNAVA MARE” cu sediul în Mediaş, asociaţie care s-a afiliat la Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România.

Potrivit reprezentanților medieșeni, scopul Asociaţiei Profesionale este de a promova imaginea şi prestigiul Poliţiei Locale pe plan local şi naţional, organizarea de acţiuni cu caracter social, cultural, sportiv în conformitate cu statutul adoptat.

Ziua Internațională a Francofoniei, sărbătorită la Mediaș

0

afis ziua francofoniei medias 2015Asociaţia FranMediensis şi Direcţia Municipală pentru Cultură Mediaş organizează luni, 23 martie, Festivalul Francofoniei. Manifestarea se bucură de participarea elevilor de la Liceul “Axente Sever” însoţiţi de d-na prof. Monica Moţ şi invitaţi de la Casa Franceză “Ille et Vilaine” din Sibiu.

„Tema dezbaterii este viaţa şi problemele tineretului din Franţa şi România. De asemenea, se urmăreşte ca având sprijinul Casei Franceze “Ille et Vilaine” să reuşim înfrăţirea oraşului cu o localitate franceză”, spun organizatorii evenimentului.

Ziua Internaţională a Francofoniei este sărbătorită anual în data de 20 martie, din 1998 încoace. Acțiuni culturale dedicate acestui moment sunt organizate simultan în 75 de ţări membre ale Organizaţiei Internaționale a Francofoniei. Statele francofone dedică lunii martie diverse manifestări culturale, artistice şi educaţionale pentru o mai bună promovare a limbii franceze, dar şi în scopul cooperării şi solidarităţii dintre ţări.

Evenimentul, la care vor participa elevii medieşeni se va desfăşura luni de la ora 16:00, la sediul Asociaţiei FranMediensis, din Piaţa Regele Ferdinand I, nr.1.

Campionat Național de Karate pentru copii, la Mediaș

0

campionatul-national-copiiMunicipiul Mediaș găzduiește sâmbătă un campionat național de karate pentru copii, organizat de FR Karate WKC. Competiția adună la startul său an de an sute de sportivi legitimați în cadrul FRK WKC. La startul acestei ediții, componenții cluburilor nou afiliate vor încerca să dovedească nivelul lor de pregătire și să se integreze în lotul federației.

”Conducerea FRK WKC urează din nou bun venit tuturor cluburilor afiliate, sperând că aportul adus de acestea să întărească și mai mult lotul național FRK WKC, lot aflat deja în pregătire pentru Campionatul European de Karate WUKF, ediția a V-a, Herstal-Belgia, campionat ce se adresează copiilor, cadeților și juniorilor”, se arată în comunicat.

„Ne face o deosebită onoare faptul că am fost foarte bine primiți în rândul membrilor FRK WKC. Sportivii noștri vor încerca să dovedească la Campionatul Național FRK WKC că pot să-și aducă un aport semnificativ la ridicarea nivelului sportiv prezent în cadrul competițiilor FRK WKC. Am decis afilierea cluburilor în vederea promovării și menținerii performanței FRK WKC pe plan național și internațional și întărirea unei federații care reprezintă cu cinste România pe plan internațional”, au declarat președinții cluburilor nou afiliate.

Campionatul Național de Karate pentru copii-FRK WKC va fi organizat de Clubul Sportiv Ippon Mediaș, unul din cluburile cele mai performante ale federației, cu numeroase rezultate pe plan național și internațional.

Competiția va începe sâmbătă, 21 martie, la ora 10:00, iar deschiderea oficială la ora 12,00, Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret Mediaș fiind parteneră la acest eveniment.

Intrarea spectatorilor este liberă.

Femeie însărcinată, depistată cu gripă

Direcția de Sănătate Publică anunță că a fost confirmat un nou caz de gripă în județul Sibiu. Este vorba despre o femeie în vârstă de 35 de ani, din Sibiu, gravidă, la care testele au indicat prezența virusului gripal tip AH3.
Astfel, numărul total al cazurilor de gripă înregistrate în județul Sibiu în acest an, cu confirmare de laborator, a ajuns la 17 (2 cazuri AH1 pandemic, 6 cazuri tip B, 9 cazuri AH3).
În ultima săptămână, alte 23 de persoane au prezentat simptome clinice asemănătoare cu gripa, 2281 de persoane au suferit infecții respiratorii ( mai puține decât cele 2712 de cazuri din săptămâna anterioară), iar alte 470 de persoane s-au îmbolnăvit de pneumonie ( în scădere față de cele 685 de cazuri înregistrate cu o săptămână înainte).

Alee nouă la Cimitirul Municipal, dinspre Calea Cisnădiei

Municipaliatea a avizat construirea unei noi alei principale la Cimitirul Municipal, lungă de 260 de metri. Această alee va reprezenta o nouă cale de acces în sectorul mai nou al cimitirului, dinspre Calea Cisnădiei. Valoarea contractului de amenajare este de 241 033 de lei, termenul de execuție fiind de 4 luni.
“Intrarea principală în Cimitir, cea din Calea Dumbrăvii, se supraaglomerează în anumite zile. Cimitirul are o suprafaţă de peste 40 de hectare şi de aceea amenajarea completă a căii de acces dinspre Calea Cisnădiei este necesară” a declarat primarul interimar Astrid Fodor.
Structura noii alei va fi alcătuită dintr-o fundaţie de balast şi piatră spartă, un strat de beton şi unul de asfalt, urmând să fie amenajate şi rigole din beton laterale care să preia apele pluviale.
Partea cea mai nouă a Cimitirului Municipal Sibiu este situată înspre Calea Cisnădiei. Terenul în suprafaţă de 3 hectare a fost cumpărat în 2009, tot mai multe locuri de veci fiind amenajate aici în ultima perioadă. Deocamdată, pe Calea Cisnădiei au fost amenajate o poartă şi o alee care permit accesul în zonă.
Cimitirul Municipal Sibiu se întinde în prezent pe 43,7 hectare şi numără 85.700 de locuri de veci.

Lansare de carte „De ce desenez ca fiica ta?”

0

La Librăria Habitus din Piața Mică nr.4, va avea loc lansarea cărții “De ce desenez ca fiica ta”, o carte de colorat inedită pentru cei mici și mari și de ce nu, pentru oameni politici. Autorul cărții, Dan Perjovski va vorbi la lansarea cărții sale, miercuri, 25 martie, de la ora 18:00.
Dan Perjovschi (n.1961 Sibiu, România) este un desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist și autor de performance român.
A avut expoziții personale în muzee precum Tate Modern (Londra), MoMA (New York), Vanabbemuseum (Eindhoven), Macro (Roma), Moderna Museet (Stockholm), Reykyavik Art Museum sau Kiasma (Helsinki) și expoziții de grup în muzee precum Centre Pompidou (Paris), Tate (Liverpool), Castello di Rivoli (Torino), MoMA (San Francisco), MUAC (Mexico), MAM (Varșovia), MCBA (Lausanne), Walker Art Center (Minneapolis) si Moderna Galerija (Lublijana).
A participat la bienalele de artă Manifesta, Istanbul, Venetia, Sao Paulo, Moscova, Sydney, Lyon, Dublin, Odessa, Tessaloniki și la trienalele din Paris, Aichi și Tallin. Prima sa retrospectivă a avut loc la muzeul Nasher al Universității Duke 2007 iar a doua la CCC din Tours 2012.
A primit premiul Gheorghe Ursu 1999, Premiul Henkel 2001, George Maciunas 2004 și, împreună cu Lia Perjovschi, premiul ECF-Princess Margriet în 2012.
Dan Perjovschi are în spate 12 ani de școală de artă și face astăzi cam 25 de proiecte pe an (expoziții, seminarii, workshop-uri, lecturi).

Cea mai bătrână pisică din lume este în Cartea Recordurilor

0

Cea mai bătrână pisică în viață din lume are, în prezent, 27 de ani și a fost inclusă în Guinness Book la 6 februarie 2015. Ea a împlinit împlinit frumoasa vârstă la 13 martie 2015.
Recordul lui Tiffany Two, căci așa o cheamă pe venerabila felină, este cu atât mai impresionant cu cât ea a trăit, până acum, echivalentul a 125 de ani omenești.
Sharon Voorhees, stăpâna sa, a cumpărat-o dintr-un pet-shop din San Diego, California. Își amintește că a plătit pentru Tiffany Two suma de 10 dolari, pe care îi consideră „cea mai bună investiție făcută vreodată”.
În ciuda vârstei sale, Tiffany Two încă vede și aude bine. De altfel, chiar dacă pisica mai suferă din când în când de tensiune ridicată, Sharron Voorhees ne asigură că Tiffany Two „nu este deloc slăbită, ba chiar poate urca și coborî scările”. Mai mult, adevărata deținătoare a celor nouă vieți proverbiale nu se teme nici de câini, probabil și datorită faptului că a fost „colegă de cameră” cu doi căței, achiziționați aproape odată cu ea.
Chiar dacă Tiffany a dispărut, la un moment dat, timp de doi ani din locuință, acum preferă să se plimbe și să doarmă mai mult în casă.
Precedentul record de „cea mai bătrână pisică în viață” îi aparținuse lui Poppy, care a murit, însă, la vârsta de 24 de ani.
Totuși, cea mai bătrână pisică din istorie a fost Creme Puff, din Austin, Texas, care, născută la 3 august 1967 și decedată la 6 august 2005, a trăit nu mai puțin de 38 de ani și trei zile. (Sursa Agerpres)
https://youtu.be/Jam_z2jHYZ8

Anca Șandru, subprefect în locul lui Radu Lucian

0

Premierul Victor Ponta a numit un nou subprefect la conducerea Prefecturii Sibiu. Este vorba de Anca Șandru, consilier în cadrul Administrației Finanțelor Publice Sibiu. Aceasta îl va înlocui pe Radu Lucian, eliberat de prim-ministru din fucția de subprefect.
Hotărârea a fost aprobată miercuri, de Guvern, în aceași ședință fiind emise eliberări din funcții pentru subprefecții din alte trei județe: Caraș-Severin, Covasna și Suceava. Potrivit documentului, Anca Șandru va exercita această funcție cu caracter „temporar, prin detașare în condițiile legii”.
Radu Lucian ocupa funcția de subprefect din luna mai 2014, fiind detașat din funcția de inspector-șef al ITM Sibiu.

Elevii medieșeni vor să învețe limba germană

0

Școala Gimnazială Hermann Oberth  MEDIAS 1La fel ca și în anii trecuți, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș a avut cele mai multe solicitări din partea părinților, în ceea ce privește înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. Unitatea de învățământ a primit 74 de cereri, în condițiile în care în planul de școlarizare au fost aprobate 50 de locuri.

Conducerea școlii a cerut Inspectoratului Școlar Județean o suplimentare de 10 locuri, care a și fost aprobată. Astfel, în anul școlar 2015-2016, vor funcționa două clase pregătitoare, fiecare cu câte 30 de elevi, după ce aceștia au fost testați la limba germană pentru a putea fi departajaţi.

„La noi la școală s-au înscris 74 de preșcolari, care au fost testați în săptămâna trecută, trei zile, pentru cunoștințele de limba germană. Testarea a constat în jocuri, cântece și binențeles vorbire. Deoarece am avut anul acesta niște rezultate foarte bune, elevi foarte bine pregătiți, cu acceptul celor două doamne profesoare de ciclu primar, care vor prelua clasa pregătitoare în anul școlar 2015-2016, am cerut o suplimentare de zece locuri, față de cele aprobate în planul de școlarizare, respectiv 50. Deci, pe lista finală, vor fi primii 60 de copii, în ordine descrescătoare”, a explicat Daniela Oprean, directorul Școlii Gimnaziale „Hermann Oberth”.

Liga 1: Două echipe în suferință de puncte și un singur meci, Gaz Metan-CFR Cluj

0

cfr-gaz unuAlb-negri au joi un alt meci dificil, tot cu o echipă aflată în suferinţă de puncte. Gaziștii vor întâlni pe teren propriu formația CFR Cluj, care vine după o înfrângere suferită pe teren propriu cu FC Viitorul, scor 1-2. De cealaltă parte, Gaz Metan vine după un egal obținut în deplasare cu CS U Craiova.

Antrenorul Gazului Metan, Dan Matei spune că toate meciurile rămase de disputat până la finalul campionatului sunt extrem de importante.

„Toate meciurile sunt grele până la finalul campionatului. Întâlnim o echipă foarte bună, schimbată mult comparativ cu turul campionatului și de la care au plecat foarte mulți jucători. Chiar și în aceste condiții, au rămas jucători de valoare, jucători bun care pot să facă diferența. Și pentru CFR Cluj meciul cu noi reprezintă ultima șansă, vor veni să joace, iar meciul nu este deloc ușor. Este un meci foarte greu, însă eu sper ca după „gura de oxigen” luat la Craiova, băieții să prindă mai mult curaj și să aibă mult mai multă determinare. Sper ca după meciul de joi să fim fericiți că am luat cele 3 puncte pentur prima dată în retur”.

Un moral bun după punctul obținut la Craiova

„Moralul jucătorilor este ceva mai bun față de săptămâna trecută pentru că a venit acel egal la Craiova, o echipă bună a campionatului nostru. Sper ca jucătorii noștri să fie un grup, așa cum s-a văzut la Craiova, pentru că ușor-ușor se formează un grup. În momentul în care ești un grup esti practic ca o familie și te și exprimi altfel”, a conchis Dan Matei.

Înaintea acestei partide, Gaz Metan se află pe locul 14 cu 20 puncte acumulate, în timp ce CFR Cluj se află pe ultimul loc al clasamentului, cu 11 puncte.

Partida se va disputa joi, 19 martie 2015, de la ora 16:00, în direct pe Look Plus, Dolce Sport și Digi Sport.

Două compoziţii în primă audiţie la Filarmonica de Stat Sibiu

0

La concertul din 26 martie de la Filarmonica de Stat Sibiu este invitat maestrul Sabin Păutza care apare în dublă ipostază, de dirijor şi compozitor. Programul cuprinde două lucrări ce vor fi prezentate în primă audiție: „Concertul pentru percuţie şi orchestră” şi orchestraţia „Marii fugi op. 133” de L. Van Beethoven. Concertul pentru percuție a fost compus special pentru Andrei Marcovici, membru al orchestrei filarmonice din Sibiu. Tot din programul serii, spectatorii vor putea asculta și Simfonia nr. 35 „Haffner” de Mozart.
Andrei Marcovici, născut în 1979 la Reghin, a crescut într-o familie de muzicieni, urmând şcoala de muzică din Sibiu şi mai apoi Liceul de Muzică “Octav Băncilă” din Iaşi, la clasa profesorului Florian Simion. A urmat cursurile Facultății de muzică din Koln-Wuppertal în Germania, studiind cu profesorii Christian Roderburg, Matthias Haussi, Andy Gillman. În anul 2009 a înființat ansamblul de muzică contemporană Icon Arts Ensemble. alături de Sebastian Gheorghiu şi Gabriel Bebeşelea. Este membru al Orchestrei Române de Tineret din anul 2010 şi membru al Orchestrei Contemporane Europene din anul 2012.
Biletele pentru acest concert pot fi procurate de luni până joi între orele 12-16 de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu. Preţul unui bilet este de 16 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Organizatorii campaniei „Hrănește un zâmbet”, exemplu pentru medieșeni

cumparaturi hraneste un zambet clt 1Mai mulţi membri din Consiliul Local al Tinerilor Mediaş au făcut cumpărături miercuri, în cadrul campaniei umanitare „Hrăneşte un zâmbet”. Aceştia au dorit să dea un exemplu medieşenilor şi să susţină propria campanie.

Până în momentul de faţă, 2.500 de familii din municipiul Mediaş şi din Ighişu Nou au fost susţinute de către tinerii din CLT. Campania se află la a XI-a ediţie şi este iniţiată, prcum este şi tradiţia, în perioada sărbătorilor pascale.

Alimentele şi produsele de igienă care vor fi adunate din supermarket-urile partenere la acest proiect vor fi distribuite elevilor care au o situaţie bună la învăţătură şi o situaţie materială dificilă.