Baschetbaliştii pregătiţi de Ovidiu Teleabă au făcut încă o partidă „mare” în Liga Naţională. Alb-negri au învins pe CSM Oradea, scor 97-88. Aseară, medieşenii au fost de neoprit în faţa propriilor suporteri, făcând tot ceea ce doresc pe faza ofensivă. Pustahvar (26 puncte), Kovacevic (25 puncte), Djurkovic (17 puncte), Navickas (17 puncte) şi Nikolic (12 puncte) au fost marcatorii gazdelor, jucători care au făcut un joc senzaţional, contribuind pe lângă coşuri, fie cu pase decisive sau recuperări. După XX de runde disputate în campionat, Gaz Metan se află pe locul al zecelea cu 9 victorii şi 11 eşecuri.
„Gazul” se ţine tare, a făcut o nouă partidă „mare”
UPDATE: Două accidente rutiere la Dumbrăveni, două persoane au ajuns la spital
Seară de joi neagră la Dumbrăveni, unde au avut loc două accidente, foarte aprope ca și distanță. În primul caz, un șofer a lovit o căruță, iar cel de-al doilea s-a produs în coloana de mașini formată din cauza primului accident.
Două echipaje SMURD și două Ambulanțe, una de la Mediaș și una de la Sighișoara au intervenit pentru salvarea victimelor. Căruțașul a fugit de la locul accidentului, iar un bărbat diagnosticat cu traumatism cranian deschis și o femeie cu contuzie lombară și dureri de membre superioare au fost transportați la Spitalul Municipal din Sighișoara, ulteriori fiind transferați la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș.
„Două echipaje SMURD și un echipaj SAJ intervin pentru salvarea unor persoane ce au fost implicate într-un accident rutier petrecut în localitatea Dumbrăveni”, au declarat reprezentanții ISU Sibiu.
„Un șofer a lovit o căruță la Dumbrăveni. Căruțașul a fugit, iar în coloana de mașini formată s-a mai produs un accident. Sunt două victime, plus căruțașul care încă nu a fost găsit. Victimele vor fi transportate la Sighișoara”, explică Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
UPDATE: 6 Martie 2015
Căruțașul care a fugit de la locul accidentului a fost ulterior găsit de polițiști. Acesta nu avea în partea din faţă un dispozitiv cu lumina albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie și nici nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, așa cum era obligat de lege.
„În data de 5 martie a.c., în jurul orei 19:00, pe DN 14, în localitatea Dumbrăveni s-a produs un accidnet rutier în următoarele împrejurări: un conducător auto în vârstă de 22 de ani, domiciliat în judeţul Harghita, a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracţiune animală care circula în faţa sa, pe aceeaşi direcţie de deplasare. Atelajul hipo era condus de un tânăr de 21 de ani din Şaroş pe Târnave, acesta nefiind echipat corespunzător pentru a circula pe timp pe noapte pe drumul public, în sensul că nu avea în partea din faţă un dispozitiv cu lumina albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, tânărul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante. Conducătorul atelajului hipo a părăsit imediat locul accidentului, fiind identificat ulterior de poliţişti. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a acestuia”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
Un alt accident, în coloana de mașini formată din cauza primului accident
„În jurul orei 19:25 s-a produs un alt accident rutier, în aceeaşi zonă, în următoarele împrejurări: un conducător auto în vârstă de 57 de ani, domiciliat în municipiul Mediaş, în timp ce conducea autoturismul pe DN 14, în localitatea Dumbrăveni, pe fondul neatenţiei în conducere a acroşat uşor autoturismul care se afla în faţa sa şi care era oprit pe carosabil din cauza accidentului mai sus menţionat. În urma impactului, maşina a fost împinsă în faţă lovindu-i pe cei doi ocupanţi ai acesteia care erau ieşiţi din vehicul, stând în faţa maşinii. Un alt vehicul a fost avariat uşor în urma accidentului dintre cele două autoturisme. Cele două victime, un bărbat şi o femeie în vârstă de 56 şi respectiv, 64 de ani au fost uşor rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean Târgu Mureş. Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni”, au conchis reprezentanții IPJ Sibiu.
Depistat conducând cu 202 km/h, în localitate
Polițiștii rutieri sibieni au avut parte miercuri de o „surpriză” în trafic. Aflați în misiune, pe Drumul Național 14, au surprins un șofer din Mureș, care circula cu viteză excesivă în localitatea Șeica Mare. Oamenilor legii nu le-a venit să creadă când au văzut că aparatul radar le indică 202 km/h, în condițiile în care în zona viteza maximă era de 70 km/h.
Șoferul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.950 lei, iar ca o măsură suplimentară, i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
„Ieri, 4 martie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic un conducător auto care rula cu viteză excesivă. Astfel, în jurul orei 0800, pe DN 14, în localitatea Şeica Mare, un bărbat de 32 de ani, domiciliat în judeţul Mureş, a fost înregistrat cu aparatul radar rulând cu viteza de 202 km/h în zona de limitare a vitezei la 70 km/h. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.950 lei, conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 republicată, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
Recomandările IPJ – ALEGE VIATA! CONDUCEŢI PRUDENT:
„Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice! Tocmai de aceea este îngrijorător faptul că un conducător auto manifestă o asemenea atitudine în trafic, sfidând legea şi punând în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic”.
Andreea Necşoiu, titlu naţional şi record personal
Andreea Florina Necşoiu a câştigat un nou titlu de campioană naţională la aruncarea suliţei. De data aceasta a fost la junioare I, categorie unde tocmai a intrat din 2015. Ea nu a stat la discuţii cu restul concurentelor şi a arătat încă o dată cine este cea mai bună atletă din România la proba sa. Andreea a propulsat suliţa 49.27 metri, record personal. A fost cea mai bună performanţă a sa într-o competiţie oficială, distanţă care o apropie de cei 49.50m de care are nevoie pentru a atinge baremul necesar participării la Campionatele Europene (vară).
Întrecerea s-a desfăşurat la Arad în perioada 3-5 martie. Andreea Necşoiu este antrenată de prof. Ligia Cuciorovschi şi prof. Petre Manu. Ea este legitimată la CSŞ Şoimii Sibiu. Andreea Necşoiu : „Este ceva normal să merg la concurs ştiind că la categoria mea nu mă poate bate nimeni. Sunt foarte mulţumită! M-am antrenat mult şi m-am pregătit foarte bine. Vreau să le mulţumesc profesorilor de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu pentru înţelegere şi sprijin”. Pentru incredibila sportivă a Sibiului urmează Cupa Europei din Portugalia, în săptămâna viitoare. Ca şi la restul competiţiilor la care merge, ea are un scop principal : să-şi bată recordul său personal.
Eurovision România, noi scandaluri
Pe 8 martie, la Craiova, va avea loc finala concursului Eurovision România 2015, câştigătorul urmând să reprezinte ţara noastră în finala internaţională din Austria. Ca în fiecare an, înainte de finala naţională au apărut şi scandalurile, unii artişti fiind acuzaţi de plagiat, iar alţii că au piese care nu meritau să ajungă în finală, fiind prea slabe.
Primul concurent atacat a fost Tudor Turcu, fost câştigător „X Factor“, despre a cărui piesă se spune că este copiată după o melodie a fetelor de la t.A.T.u., cele mai multe acuse fiind aduse pe YouTube.
Citiți mai multe pe eva.ro
Pietonii indisciplinați, în vizorul polițiștilor locali din Mediaș
În perioada următoare lucrătorii Poliției Locale Mediaș vor acționa pentru identificarea și sancționarea pietonilor şi persoanelor asimilate acestora care nu respectă prevederile O.U.G. nr.195/2002 și H.G.1391/2006 privind circulația pe drumurile publice.
„În vederea prevenirii accidentelor în rândul pietonilor, aducem în atenția acestora o serie de reguli de circulație pentru pietoni. Astfel: pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului în direcţia lor de mers; când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circula cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers. Traversarea drumului public de către pietoni se face numai prin locurile special marcate şi semnalizate corespunzător”, transmit reprezentanții Poliției Locale Mediaș.
„De asemenea, se interzice pietonilor şi persoanelor asimilate acestora: să traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător; să circule pe pistele pentru biciclete, amenajate şi semnalizate corespunzător; să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore; să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească sau să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare”, mai transmit polițiștii locali medieșeni.
Până în prezent au fost constatate mai multe fapte contravenționale, pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale.
Echipa de cadete din Mediaş, cea mai bună din ţară la tenis de masă
Tenisul de masă din Mediaş continuă să producă rezultate după rezultate sub bagheta antrenorului Gheorghe Vaida. De data aceasta a fost rândul echipei de cadete să câştige pentru al doilea an consecutiv medalia de aur. În componenţa Andreea Dragoman, Cristina Dumitrescu, Diana Muntean şi Mădălina Moga, jucătoarele de pe Târnava Mare şi-au respectat statutul de favorite, urcând pe prima treaptă a podiumului. Întrecerea s-a desfăşurat la Constanţa, în week-end-ul trecut. Fetele sunt legitimate la CS Romgaz Mediaş.
Motivaţi şi încrezători. Aşa au părut jucătorii tricolori înainte de jocul din Cupa Davis de mâine
Cu puţin timp în urmă, componenţii echipei de Cupă Davis a României au prefaţat duelul contra Israelului. Ei au asistat la tragerea la sorţi de la Hotel Împăratul Romanilor din Sibiu şi apoi au vorbit în faţa jurnaliştilor prezenţi la eveniment despre duelul contra israeliţilor. Căpitanul nejucător, Andrei Pavel, s-a arătat încântat de extragerea meciurilor. „Sibiul este un oraş frumos, ne bucurăm să fim împreună aici. Antrenamentele au fost destul de intense. Atmosfera în lot este foarte bună, Horia şi Florin vin după semifinale la Dubai. Horia este numărul 2 în lume la echipe, iar Florin nr.4. Cât despre tragerea la sorţi, am sperat ca Adi să intre primul, ca Marius să intre de la 1-0 pentru noi”, a spus Andrei.
Adrian Ungur va juca contra unui adversar necunoscut pentru el, jucător pe care israelienii se bazează foarte mult pentru viitor, Bar Tzuf Botzer. „Nu-l cunosc foarte bine pe adversarul meu. Am înţeles de la Andrei care l-a văzut jucând că este foarte tânăr şi are potenţial”.
Pentru Marius Copil, partida cu Israelul este o şansă pentru a-l mai învinge încă o dată pe Dudi Sela. „Cu Dudi Sela am mai jucat, îl cunosc destul de bine. L-am bătut o dată în 2 seturi, sper să aduc un punct”, a declarat Marius.
Dublul tricolorilor, compus din Horia Tecău şi Florin Mergea s-au arătat foarte încrezători că vor aduce un punct României. „Suntem într-o formă foarte bună”, a spus Florin Mergea, completat de Horia Tecău : „Cred că o să fie Dudi Sela la dublu. Noi vom pregăti meciul foarte bine. Abia aşteptăm să jucăm încă o dată pentru România”.
Andreea Bejan, vicecampioană naţională la săritura în înălţime
Andreea Bejan a devenit vicecampioană naţională la săritura în înălţime. Ea a sărit 1.64 metri, şi a fost „la mustaţă” de aurul probei. Diferenţa s-a făcut la numărul de încercări, sibianca reuşind cei 1.64m din două încercări, pe când aurul probei a făcut acest lucru din prima. Colega Andreei s-a descurcat şi ea foarte bine, Raluca Oprica a terminat pe poziţia a cincea la săritura în lungime. După o iarnă presărată de probleme de sănătate, şi puţine antrenamente, ea a făcut un concurs exelent. Campionatul Naţional s-a desfăşurat la Bucureşti, în week-end-ul trecut. Competiţia a fost valabilă junioarelor I. Andreea (foto dreapta) şi Raluca (foto stanga) sunt pregătite de prof. Adrian Toma. Ele sunt legitimate la CSŞ Şoimii Sibiu. „Am fost aproape să trec la 1, 68 din a treia încercare. Nu am sărit cât aş fi vrut, dar până la urmă m-am descurcat foarte bine”, a spus vicecampioana naţională, Andreea Bejan. Adrian Toma (antrenor CSŞ Şoimii Sibiu) : „Sunt foarte mulţumit de fete pentru că au fost răcite amândouă, iar Raluca a avut probleme cu spatele în iarna asta. Este un rezultat entuziasmant! Andreea Bejan merită să se scrie despre ea. A muncit atât de mult, iar performanţa sa este foarte bună”.
Voie bună la târgul handmade Creative Buzz 27-29 martie 2015 la Sibiu, în Librăria Habitus
Târgul handmade Creative Buzz, aflat la a treia ediție, va avea loc în perioada 27-29 martie, la librăria Habitus din Piața Mică nr. 4.
30 de expozanți vor păși pragul librăriei unde vor rămâne pentru trei zile în așteptarea pasionaților de lucruri handmade inedite.
Obiecte din ceramică lucrate cu migală, bijuterii tradiționale, inspirate din tradițiile strămoșilor, jucării croșetate, pernuțe pufoase, cusute manual și cât mai multe bunătăți gătite din ingrediente naturale vor putea fi achiziționate în cele trei zile din luna martie.
Amatorii de artă și pofticioșii de frumos sunt așteptați începând cu orele 11:00, la Creative Buzz, ediția 3, un festival handmade altfel.
Conferinţa „Hipertensiunea pulmonară secundară unor boli ale ţesutului conjunctiv, respectiv sclerodermia”, la Casa Inimii Sibiu
În ultima zi a lunii februarie, la „Casa Inimii” Sibiu a avut loc Conferinţa „Hipertensiunea pulmonară secundară unor boli ale ţesutului conjunctiv, respectiv sclerodermia”. Au fost prezenți participaţi de elită, cadre universitare şi medici cardiologi şi reumatologi din Braşov, Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj, precum şi a unor medici cardiologi din Sibiu dar şi mulţi rezidenţi din serviciul de cardiologie al SCJU Sibiu. Dintre participanţii la lucrări se remarcă Prof. Univ. Dr. Rădoi Mariana, din Braşov, medic primar cardiolog; Prof. Univ Dr. Ţilea Ioan din Târgu Mureş, medic primar cardiolog; Prof. Univ. Dr. Ionescu Ruxandra din Bucureşti, medic primar reumatolog, precum şi alte care universitare cum ar fi: Dr. Jurcuţ Ruxandra din Bucureşti – medic specialist cardiolog, Dr. Coşanu Laura – reumatolog din Cluj, Dr. Petru Ana – reumatolog din Cluj, Dr. Filipescu Ileana – reumatolog din Bucureşti, Dr. Ţilea Ioana – medic cardiolog rezident la Viena.
Dintre cardiologii SCJU Sibiu au participat la eveniment Prof Univ. Dr. Ioan Maniţiu, Dr. Gabriela Eminovici, Dr. Cătălin Bălan, Dr. Delia Lazăr şi numeroşi medici rezidenţi: dr. Adrian Nistor, dr. Oana Motoc, Dr. Matei Ruxandra, Dr. Andra Bebeşelea şi Dr. I. Cobîrje.
„Tematica legată de hipertensiunea pulmonară este una deosebit de importantă prin faptul că are o desfăşurare pe mai multe secţiuni de conferinţe care se ţin la Sibiu şi a determinat un mare entuziasm în special din partea medicilor cardiologi în aprofundarea acestor cunoştinţe privind clasificarea modernă şi recentă pe numeroase patologii, fie legate de genetică, fie legate de patologia cordului stâng, malformaţii congenitale, boli hematologice, boli hepatice, respectiv hipertensiunea portopulmonară”, a explicat Prof. univ. dr. Ioan Maniţiu, medicul şef al Secţiei Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu.
De asemenea, la conferinţă au mai participat şi o serie de reprezentanţi foarte bine pregătiţi de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
„Am pus la punct anumite elemente de algoritm de diagnostic, de severitate a hipertensiunii pulmonare şi severitate a unei patologii secundare cum este sclerodermia dar şi actualizarea unor tratamente care se desfăşoară cu molecule destul de scumpe, prin programe naţionale. Legat de aceste molecule, s-au arătat care sunt trialurile actuale şi care sunt motivaţiile de folosire a acestor medicamente într-o patologie aşa de severă”, a mai declarat Dr. Ioan Maniţiu.
Şeful Secţiei Clinice Cardiologie I a SCJU Sibiu a mai subliniat că evenimentul a fost urmărit cu foarte mare interes de către participanţi.
„Ne bucurăm că Sibiul, prin existenţa organizaţiei „Casa Inimii”, permite desfăşurarea periodică a unor conferinţe foarte importante pentru medicii cardiologi ca şi practică curentă, pentru pregătirea rezidenţilor şi de ce nu şi a altor categorii de medici specialişti, în special din medicina internă şi boli pulmonare” a concluzionat Prof. Maniţiu.
Evenimentul a fost organizat sub egida Societăţii Române de Cardiologie, prin Conf. Univ. Dr, Ioan Coman, fost preşedinte al acesteia, în prezent şeful Secţiei Cardiologie II a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, din Bucureşti, în asociere cu Secţia Clinică Cardiologie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, condusă de Prof. Univ. Dr. Ioan Maniţiu.
Profesori din 7 țări europene, într-un schimb de experiență la Sibiu
Timp de 5 zile, 23 de cadre didactice din 7 tări europene se află la Sibiu, pentru un schimb de experiență organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr 1,în cadrul proiectului Comenius. Astfel, la evenimentul derulat în perioada 4-8 martie,
participă reprezentanți ai unor școli din Belgia, Bulgaria, Grecia, Anglia, Polonia, Germania și Scoția. În calendarul activităților pe care aceștia le fac în Sibiu se numără și vizitarea Muzeului Binder, a Centrului de zi Diaconia, pentru a vedea cum sunt integrați în societate copiii cu dizabilități după terminarea școlii, vizitarea Păltinișului pentru activitățile outdoor, petrecerea de 8 martie, dar și predarea la o clasă din școala sibiană de către fiecare profesor venit din străinătate. România este cea de-a șasea țară vizitată, urmând Bulgaria și Polonia, după care proiectul se va încheia și se va prezenta raportul final. „În țările pe care le-am vizitat până acum totul este mai simplu și nu există stres în învățământul incluziv. Au foarte mult spațiu, mai multe materiale, mai mulți profesori, asistenți care sprijină profesorul la clasă. În Germania a fost absolut uimitor să văd cât de bine sunt integrați acești copii în societate. De exemplu, într-un orășel mic, ei au 3 Centre care deservesc 700 de persoane cu dizabilități”, spune Emilia Niculescu, coordonator proiect. „Este totul bine aici, însă clădirea în care învață copiii este cam veche. Ce am realizat aici este că toți profesorii muncesc foarte mult și se implică mult. Pentru ei este mai mult decât un serviciu. Fac tot ce pot, cât mai bine, chiar dacă metodele nu sunt în avantajul lor”, spune Konstantina Saridae, una din profesoarele venite din Grecia.
Comenius este prima componentă a Programului de Învățare pe tot parcursul vieții, adresându-se instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și privat. Programul sprijină financiar realizarea de parteneriate școlare, proiecte de formare a personalului didactic, rețele de parteneriat școlar, precum și participarea la stagii de formare inițială și continuă, pentru a crește calitatea și a consolida dimensiunea europeană în educație. Profesorii implicați de la Centrul de educație Incluzivă, Nr. 1 sunt: Emilia Niculescu, Mihaela Mureșanu, Daniela Kondort, Delia Ciobanu, Rodica Făgetan, Delia Stoicescu, Ana Purcea, Bianca Felderă și Alexandra Moldovan.














