SC APĂ CANAL SA anunţă că pentru efectuarea unei lucrări de inlocuire a rețelei de fontă Dn100 in zona Polsib, în data de luni, 2 martie, între orele 8.00-15.00 se va întrerupe furnizarea apei potabile pe străzile V.Carlova (intre str. Strandului si str. Garlei), str. Strandului (intre str. V.Carlova si Sos. A.Iulia), Sos. A.Iulia (intre pod Cibin Petrom si str. T.Arghezi).
Se vor inregistra scaderi de presiune a apei pe strazile Alpinismului, Darwin, Lanii, Fundatura Lanii, Turismului, I.Neculce, O.Ghibu.Lucrările sunt efectuate de către SC STANDARD INSTALATII SRL. Abonaţii sunt rugați să-şi asigure rezerva de apă. Informaţii suplimentare pot fi obținute la Dispeceratul S.C Apă Canal S.A. Sibiu tel: 0269-222777. Telverde 08008202202”
Se întrerupe apa în cartierul Ștrand
Alexandru Vandor, campion naţional la 800 de metri
Alexandru Vandor a devenit campion naţional la 800 de metri. Atletul medieşan a alergat distanţa în 2 minute şi 30 de sutimi. El nu a putut fi întrecut de nimeni, şi a învins într-un mod autoritar, secondantul său fiind la peste două secunde distanţă. Întrecerea s-a desfăşurat în zilele de 21-22 februarie, la Bucureşti. Acţiunea a adus la start 428 de atleţi, de la 103 cluburi. Manifestarea a avut loc în sală, în ultimul act, ajungând patruzeci şi cinci de sportivi.
În ciuda dezavantajelor, nu s-a clintit deloc şi i-a învins pe toţi!
În jur de trei luni de zile, Alexandru Vandor a fost accidentat la picior, fapt ce l-a restrâns foarte mult. Astfel, el a avut numai şapte săptămâni pentru a se pregăti pentru acest concurs, dezavantaj enorm la proba sa. „Perioada fără sport a fost groaznică. Credeam că nu se mai termină, durerea de la picior nu mai trecea. Mă gândeam tot mai serios să renunţ la sezonul de sală”.
Antrenorul Vasile Ibăşfălean : merit
deosebit
Un merit capital pentru acest rezultat extraordinar l-a avut, pe lângă atletul medieşan, antrenorul acestuia, Vasile Ibăşfălean. Tehnicianul şi-a ajutat sportivul cu pregătirea ca la carte dpdv fizic, mental, dar şi a studierii adversarilor. „Proba de 800 este grea. Necesită viteză în primul rând, însă ai nevoie şi de foarte multă rezistenţă. Rezistenţă care necesită un volum de alergări, care bineînţeles l-am pierdut în cele trei luni de repaus. Aici a intervenit măiestria antrenorului meu. El mi-a urmărit adversarii, şi a gestionat foarte bine acele luni, timp în care noi am continuat mişcarea : înot, masaje, sală de forţă, acupunctură şi fizioterapie. Astfel, aducerea în vârf de formă în numai 7 săptămâni, a fost rezultatul planului perfect de antrenament ales de domnul Ibăşfălean. Ştia ce pot eu. Mi-a făcut un grafic de cursă, şi mi-a dat de pe margine, toate indicaţiile de care aveam nevoie. Sunt foarte fericit!”, a spus alergătorul pentru Sibiu 100%.
Şcoală cu profil mate-info!
Pe lângă sport, Alexandru Vandor se descurcă bine şi la şcoală. El este elev la Şcoala Naţională de Gaz, în cea mai grea clasă din Mediaş, la profilul mate-info. „Urmez cea mai grea clasă din oraşul meu, la profilul mate-info. Faţă de adversarii mei care sunt la licee cu profiluri sportive şi fac două antrenamente pe zi, eu fac unul, fac şi şcoală, şi mă lupt şi cu ei”, a completat Alex.
Campionatul Mondial, dorinţa supremă!
Alexandru Vandor este legitimat la CSŞ Mediaş. Alex este în „fenomen” de şapte ani de zile, timp în care a fost dublu campion naţional la copii, argint şi bronz naţional la juniori, iar acum şi deţinător al trofeului la ultima categorie. Pentru medieşan continuă pregătirea pentru dorinţa sa cea mai mare : Campionatul Mondial. Loc unde îşi doreşte cu toată fiinţa să ajungă. Alex Vandor : „Îmi doresc să mă calific la Campionatul Mondial de cadeţi din Columbia (vară). Este un obiectiv pe care mi l-am fixat în cap şi pe care nu mi-l pot scoate de acolo. Chiar dacă mulţi nu cred în acest lucru, eu ştiu foarte bine ce am de făcut pentru a reuşi. Îndeplinirea baremului la 800 de metri este un obiectiv măreţ, îndrăzneţ, şi foarte greu de îndeplinit, dar nu imposibil. Eu nu promit nimic, spun doar că după părerea mea îmi este la îndemână, şi sunt sigur că voi reuşi. Ultimul rezultat îmi dă încredere, iar a fi la mondiale ar însemna foarte mult pentru mine. Ar însemna să concurez cu cei ma buni dintre cei mai buni, să îmi reprezint ţara cum pot mai bine. După munca depusă timp de şapte ani, ar fi răsplata pentru toate sacrificiile făcute”, a declarat atletul medieşan.
„Triunghiularul Băicoi – Hoghiz – Sibiu” la popice
Popicarii noştri au câştigat fără drept de apel cea de-a treia ediţie a „Triunghiularului Băicoi-Hoghiz-Sibiu”. Competiţia s-a desfăşurat în săptămâna trecută, pe arena „Electrica” din Sibiu. La concurs s-au lansat 100 de bile. S-au înregistrat următoarele rezultate :
Clasament echipe
1. Electrica Sibiu (2352 p.d.)
2. Izvorul Hoghiz (1829 p.d.)
3. Petrolul Băicoi (1738 p.d.)
Clasament individual
1. Vasile Cioacă (Electrica Sibiu) – 531 p.d.
2. Liviu Mailat (Electrica Sibiu) – 479 p.d.
3. Ioan Stoichiţă (Electrica Sibiu) – 478 p.d.
4. Silvestru Haran (Electrica Sibiu) – 448 p.d.
5. Ioan Creţoiu (Electrica Sibiu) – 416 p.d.
Campionii nu se dezmint!
Campionii de la Electrica Sibiu conduc detaşat la jumătatea „ligii” de popice ce se dispută anual în judeţul nostru. Electrica a înregistrat opt victorii din tot atâtea meciuri, şi nu a avut adversar în turul Campionatului Judeţean. Clasamentul arată astfel :
1 AS.Electrica Sibiu 8 8 0 0 16 p.
2 CS.Saliste Săliște 8 6 0 2 12 p.
3 AS.Cetatea Tilișca 7 5 0 2 10 p.
4 AS.Teușan Sibiu 8 5 0 3 10 p.
5 AS.Silvatex Orlat 8 5 0 3 10 p.
6 AS.Liga Sup. Sibiu 7 3 0 4 6 p.
7 Liceu Lupaș Săliște 8 2 0 6 4 p.
8 AS Veterani Sibiu 8 1 0 7 2 p.
9 CS.Veterani Săliște 8 0 0 8 0 p.
Meciul restanță dintre Liga Suporterilor Sibieni şi Cetatea Tilișca urmează a se disputa la reluarea părţii a doua a sezonului.
Ziua protecției civile sărbătorită cu exerciții, ceremonial militar și paradă de tehnică
Ziua protecției civile va fi sărbătorită cu mare fast la Sibiu. Astfel că până pe data de 28 februarie vor avea loc diferite acțiuni care să marcheze cei 82 de ani de la legiferarea înființării primelor structuri cu atribuții de protecție civilă în țara noastră. Au loc acțiuni de informare a cetățenilor asupra riscurilor, popularizarea măsurilor de prevenire a manifestării acestora, dar și regulile de comportare în cazul producerii situațiilor de urgență.
Specialiști ai protecției civile vor susține în unitățile de învățământ cu care au încheiat parteneriate educaționale, lecții cu tematică specifică, susținute de filme și materiale documentare. De asemenea, în data de 28 februarie, între orele 10.00-16.00, într-un mall din Sibiu, va fi dispus un punct de informare preventivă, şi vor fi oferite informaţii, pentru cei interesați să urmeze cariera militară, referitoare la admiterea în instituţiile militare de învăţământ.
Ziua Protecției Civile este sărbătorită și în județ, astfel că subunitățile de intervenție din Municipiul Sibiu și Mediaș, Agnita și Miercurea Sibiului își vor deschide porțile pe data de 28 februarie între orele 10-16. Vizitatorilor le vor fi prezentate tehnica de intervenție, modul de utilizare a acesteia, precum și materiale de informare preventivă specifice tipurilor de risc.
Vineri, în Piața Mare, la ora 11 va avea loc un ceremonial militar și se va organiza o expoziție cu tehnica din dotare.
Pe data de 2 martie va avea loc și un exercițiu demonstrativ, cu tema „Intervenție la cutremur”. Acesta va fi organizat la un magazin de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Șelimbăr.
Proiect de suflet la Copșa Mică: “Școala și comunitatea”
Fidel crezului său că bunăstarea unui oraș depinde în mare măsură de calitatea educației locuitorilor săi, edilul-șef din Copșa Mică, Daniel Tudor Mihalache a inițiat în perioada 16-20 februarie 2015, proiectul “Şcoala și comunitatea”, aflat la a doua ediție.
Copșenii au fost informați în mod transparent, despre implicarea Consiliului Local al orașului în activitatea instructiv-educativă a instituțiilor de învățământ din oraș. De asemenea, în școli, elevii au fost informați despre eforturile pe care comunitatea locală le face pentru a avea spații școlare moderne, curate, adecvate pentru obținerea unor rezultate bune la învățătură și la activitățile extra-curriculare pe care Primăria Copșa Mică le sprijină ori de câte ori este solicitată.
Manifestările programului s-au încheiat la finele săptămânii trecute, când părinții și bunicii, (aproximativ 60 de persoane), au vizitat toate unitățile de învățământ din oraș.

La Liceul Tehnologic “Nicolae Teclu” Copșa Mică, punctul final al vizitei, peste 160 de persoane (părinți, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților și organizațiilor locale) au concluzionat că între instituțiile de învățământ din oraș, autorități și părinți, există o bună colaborare menită, așa cum primarul Daniel Tudor Mihalache, în cuvântul său adresat invitaţilor și-a exprimat speranța, să asigure nivelul de educație prin care copiii și tinerii din oraș și comunele învecinate, să poată accede la nivelurile superioare de învățământ sau pe piața muncii, la același nivel de competitivitate cu elevii din Mediaș, Sibiu, Blaj.
„Putem afirma că orașul Copșa Mică este pregătit pentru descentralizarea sistemul educațional (inevitabil în viziunea noastră), pentru atunci când școlile vor avea manageri angajați de comunitate, când rolul acesteia în determinarea meseriilor în care se vor pregăti tinerii din zonă, în stabilirea numărului de locuri în școli, va fi cu adevărat luat în seamă”, explică reprezentanții copșeni.
Copiilor le sunt pregătite premii pentru Concursul „Apa – izvor de viață”
Ca în fiecare an, SC Apă Canal SA Sibiu lansează tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani invitația de a participa la Ziua Mondială a Apei. În perioada 2 – 18 martie ac, copiii pot realiza diferite lucrări, creații plastice, literare etc, având ca temă ”Apa – izvor de viață”.
Lucrările vor fi transmise la sediul SC ”Apă Canal” SA Sibiu, str. Eschil nr. 6, Biroul Relații Publice, cu mențiunea ”Pentru Concursul ”Apa – izvor de viață”, până la data de 18 martie, inclusiv. Pe lucrări, copiii iși vor nota numele, clasa, profesorul îndrumător și instituția de învățământ din care provin.
Creațile vor fi analizate de un juriu format din reprezentanți ai SC ”Apă Canal” SA Sibiu, Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și ai firmei ”Wilo România”. Celor mici le sunt pregătite premii constând în jocuri, rucsaci și diplome ce vor fi acordate pentru cele mai reușite lucrări ce vor putea fi vernisate în cadrul unei expoziții amenajate la sediul ”Apă Canal” Sibiu , vineri 20 martie 2015.
Ziua Mondială a Apei este marcată de ”Apă Canal” SA Sibiu în cadrul Proiectului educațional ”Prietenii apei”, derulat în parteneriat cu ”Wilo România” în toate localitățiile aflate în aria de operare, din județele Sibiu și Brașov.
Relații suplimentare pot fi obținute la Biroul Relații Publice al SC „Apă Canal” Sibiu, tel. 0269/22.00.20, e-mail [email protected].
Sărbătorim femeile din viața noastră! Peste 300 de produse special alese! Advertorial
În perioada 25 februarie – 10 martie, timp de două săptămâni, Auchan își intampină clienții cu o gamă specială și atent selecționată de mărțișoare, ciocolată, produse de înfrumusețare și multe alte produse pentru ființele dragi din viața noastră. O mare varietate de articole este disponibilă pe aleea centrală din hipermarket.
Acest eveniment aduce în prim plan o gamă specială de peste 300 de produse pentru a sărbători femeile din viața noastră: mamă, învățătoare, profesoară, colegă, iubită, prietenă, bunică.
Evenimentul Sărbătorim femeile din viața noastră pune în prim plan:
Mărțișoarele specifice zilei de 1 Martie;
Flori taiate, buchete de flori, flori la ghiveci și felicitări;
Ciocolată, bomboane, figurine – în forme diferite și o selecție de băuturi: vinuri, amaretto, campari;
Produse de îngrijire și înfrumusețare: seturi cadou, parfumuri, produse de machiaj dar și electrocasnice: seturi de manichiură, ondulator, placă păr, epilator, tabletă, etc.
Produse complementare: rame foto, vaze, cutie bijuterii, eșarfă, genţi, alte accesorii.
În acest moment, cele 32 de magazine Auchan din România își întâmpină clienții, zi de zi, iar aceștia pot beneficia de comerțul bazat pe politica de discount generalizat – cu toate prețurile mici, o gamă vastă și pertinentă de produse de calitate ieftine și un confort excelent la cumparare.
În Sibiu se înregistrează o creștere îngrijorătoare a cancerului colorectal, pe lângă cel de sân și plămâni
Cu o rată standard a incidenței, de 292,5 la suta de mii de locuitori, Sibiul a fost declarat unul dintre județele unde anual se înregistrează tot mai multe noi cazuri de cancer. Aceasta este una din concluziile raportului prezentat de dr. Simona Berariu, reprezentant al Direcției de Sănătate Publică , în cadrul ședinței lunare de consiliu prefectural, care a avut loc, miercuri, 25 februarie. Monitorizarea acestei boli, de multe ori mortală, a fost făcută în județul nostru, în decursul ultimilor 9 ani. Chiar dacă în periaoda 2005 – 2007, cazurile noi de cancer au fost în scădere, finalul raportului arată că, de fapt, vorbim despre o creștere constantă a înbolnăvirilor. În anul 2005 vorbim de un număr de 1361 de astfel de noi cazuri, în 2008, numărul lor scade la 998, ca mai târziu, să ajungă din nou la 1328 de noi cazuri înregistrate. Cele mai multe dintre ele apar la grupul mare de vârstă, 15 – 64 de ani. În ultimii ani s-a observat însă, o ușoară scădere a numărului de cazuri noi, la grupul vârstnicilor de peste 65 de ani. Din anul 2012, s-a schimbat modalitatea de raportare și în locul criteriului „grupă de vârstă”, s-a introdus clasificarea în funcție de sex. Astfel s-a observat că sunt mai multe cazuri de înbolnăviri la bărbați, decât la femei. Raportul arată că în 2012 erau în evidența DSP 1325 de cazuri noi, dintre care 569 la femei și 756 la bărbați, iar în 2013 incidența arată un total de 1328, dintre care 446 la femei și 882 la bărbați. De asemenea, monitorizarea cazurilor se face și în funcție de localizarea acestuia, iar din anul 2011, datorită creșterii importante a patologiei acestor localizări, s-au introdus pentru raportare separată, încă 4 tipuri de cancer. Este vorba de cel colorectal, ficat, pancreas și vezică urinară. Cele mai frecvente tipuri de cancer înregistrate în județul Sibiu sunt cancerul de sân și cancerul pulmonar, îngrijorătoare fiind și incidența cancerului colorectal. Urmează cancerul de prostată, cel de col uterin și cel de stomac. Restul tipurilor de cancer au o incidență mai mică în județul nostru. În concluzia raportului se arată că, chiar dacă în procente reduse, morbiditatea prin cancer în județul Sibiu este în creștere constantă. Astfel, dacă în 2005 erau în evidența DSP 9189 de bolnavi, în anul 2013 au ajuns la 12.290 de bolnavi. Conform tuturor acestor date, Sibiul se află pe poziția 23, ca incidență în cazul acestei boli, pe primul loc aflându-se Iașul, iar printre orașele cu cea mai mică incidență, Brașovul și Ilfov.
În timpul prezentării acestui raport, dr. Simona Berariu a făcut câteva recomadări. Principalele două cauze în diagnosticarea acestei boli sunt fumatul și alimentația, care din păcate s-a deteriorat considerabil în ultimii an. Șansele în lupta cu această boală sunt, în primul rând prevenția, apoi diagnosticul precoce și nu în ultimul rând, intervenția în timp util, pentru a trata boala. În acest sens, în ultimii ani s-au făcut o serie de acțiuni complexe, pentru a conștientiza populația de importanța controlului medical.
În anul 2012, 8,2 milioane de persoane au murit din cauza acestei boli, iar până în 2030, se preconizează creșterea numărului de decese la nivel mondial la peste 13,1 milioane. În țările Uniunii Europene se estimează un număr de 2,6 milioane de cazuri noi (76% din totalul european) și 1,26 milioane de decese (72%) pentru intervalul 2012-2015.
VIDEO: ACTUALIZARE, Bărbatul care și-a abuzat sexual fetița a fost arestat preventiv
Bărbatul care a fost ridicat de procurorii DIICOT după ce a postat pe site-uri din străinătate mai multe fotografii care îl surprind abuzându-și sexual fetița de doar 1 an și 10 luni a fost reținut și a fost apoi prezentat instanței cu proprunere de arestare preventivă. Magistrații au decis arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. El este cercetat pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice și abuz sexual asupra propriului săucopil.
Oamenii legii au descins marți în locuința acestuia de unde au ridicat mai multe medii de stocare printre care și telefonul mobil cu care se presupune că suspectul a realizat fotografiile cu caracter pornografic. „În data de 24 februarie, lucrătorii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate sub coordonarea procurorilor DIICOT de la Biroul Teritorial Sibiu au efectuat o percheziție la locuința unui suspect de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Asupra acestuia există și suspiciunea de abuz sexual asupra propriului copil, pozele sunt destul de explicite, urmează să stabilim și în urma analizelor natura abuzului. Fotografiile au fost postate pe site-uri care găzduiesc materiale cu copii în poziții sexuale explicite. Deocamdată au fost doar fotografii cu propriul copil urmează să stabilim în urma perchezițiilor informatice dacă mai sunt și alte fotografii.” a declarat Sebastian Veștemean, șeful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate
Bărbatul de 35 de ani nu este însă la prima abatere de acest fel. În anul 2010 acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu minor. Acesta ar fi abuzat atunci de fiica de 13 ani a unui nepot de-al soției sale de la acea vreme.
Patru medieșeni reținuți de polițiști pentru 13 infracțiuni de furt calificat. Prejudiciu de 8.000 de lei
Polițiștii medieșeni au identificat și reținut patru tineri suspecți de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, oamenii legii au constatat că cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani, sunt suspectaţi de săvârşirea a 13 fapte de furt din locuinţe şi anexe, fapte pe care le-au comis în perioada decembrie 2014-ianuarie 2015.
Toate faptele au fost comise pe raza municipiului Mediaş, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 8.000 de lei.
Împotriva a trei dintre suspecţi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, în cursul acestei zile urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş.
2015, „Anul Educației” la Biserica Evanghelică
Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice a declarat anul 2015 drept „Anul Educației”, în urma unor sondaje ce indică faptul că populația are așteptări mari cu privire la implicarea sa în sistemul școlar de limbă germană.
În prezent, 23 000 de copii din țara noastră învață în școlile, grădinițele și liceele cu predare în limba germană, numai 15% dintre aceștia fiind etnici germani.
Episcopul Reinhart Guib vede în anul 2015 ocazia de a se implica mai mult pentru educație și în special pentru învățământul în limba germană. Scopul declarat este ca împreună cu Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) ” oamenii tineri să fie motivați suplimentar să învețe limba germană și să studieze în limba germană și de a manifesta considerația față de învățători și profesori. Prin specializarea profesorilor de religie, întărirea instituțiilor de învățământ, punerea la dispoziție a școlilor retrocedate pentru oferte educaționale și partneriate dorim să promovăm învățământul și spiritul evanghelic deschis”.În acest sens, episcopul Guib îi îndeamnă pe reprezentanții insituțiilor educaționale să atragă atenția populației asupra lor prin proiecte precum „Școala altfel” sau „Zilele ușilor deschise”.
Printre evenimentele ce vor fi organizate în acest an se numără o expoziție pe tema învățătorilor și educației din Transilvania din trecut și prezent ( la Centrul de Cultură și Întâlnire Friedrich Teusch Sibiu– fotograf Martin Eichler), acțiuni de sprijinire a elevilor defavorizați de la sate (în cadrul Consistoriului districtual Mediaș), o conferință în parteneriat cu FDGR pe tema perspectivelor sistemului educațional din România ( la cetatea fortificată Gușterița), precum și „Zile de întâlniri” cu directorii și profesorii școlilor cu predare în limba germană.
În toamna anului 2014, Bundestag-ul Germaniei a decis să sprijine financiar învățământul în limba germană din România , prin această măsură încercând să combată lipsa de profesori de la școlile germane.






