Un număr de aproximativ 29.000 de persoane din Mediaș și satul aparținător Ighișul Nou şi-au exercitat dreptul la vot, duminică, la alegerile pentru Președenția României. Din cele 42 de secții de votare disponibile la nivelul municipiului Mediaș și satului apaținător Ighișul Nou, Iohannis a fost votat în număr extrem de mare, 22.599 de medieșeni, în timp de Victor Ponta a obținut doar 5.863 voturi.
Senatorul PSD Mediaș, Viorel Arcaș a ținut să-l felicite pe proaspătul președinte, adăugând că a fost un vot interesant nu doar la Mediaș, ci în toată țara.
„Vreau să-l felicit pe Dl. Iohannis că a reușit în această campanie să ajungă viitorul președinte al României. Mulțumesc și celor peste 6.000 de medieșeni care ne-au susținut, a fost un vot interesant nu doar la Mediaș, ci în toată țara. Nu putem să spunem că o să ne întâlnim imediat, să facem o analiză, să găsim vinovați, pentru că la un asemenea scor nu mai sunt analize de făcut. Cred că mai mult a fost un vot anti-Ponta, decât un vot de apreciere la un anumit candidat. Dar pentru asta trebuie să-l felicităm pe DL Iohannis, pentru că a fost de partea cealaltă și nu de partea cu anti-Ponta, așa că nu înțeleg ce a fost cu votul ăsta sentimental. Sper să fie bine pentru țară, din toate promisiunile făcute. Avem majoritate parlamentară, să vedem cum coabitează cu președintele”, a explicat Viorel Arcaș.
În ceea ce îl privește pe co-președintele PNL Mediaș, Teodor Neamțu, acesta a subliniat că fost o prezență masivă la vot și că duminică, a fost cea de-a doua revoluție în țară, din ultimii 25 de ani.
„Suntem bucuroși după o campanie electorală în urma căreia candidatul susținut de noi a reușit să câștige președenția României. Aceste lucru nu se putea întâmpla fără sprijinul electoratului, fără sprijinul românilor, dar și al sibienilor și medieșenilor. Mediașul și întreaga zonă de nord a județului Sibiu a obținut un scor foarte bun. Vreau să subliniez că a fost o prezență masivă la vot, pentru prima dată în municipiul de pe Târnava Mare, aproape 29.000 de oameni au fost prezenți la urne și și-au exercitat dreptul de vot. Avem speranța că în România lucrurile se vor schimba în bine odată cu noul președinte, practic ieri a fost a doua revoluție în țară, din ultimii 25 de ani. Românii au avut o opțiune clară de dreapta și spre Europa. Victoria lui Klaus Iohannis este foarte clară, în continuare ne vom concentra spre viitor, spre a realiza ceea ce cuprinde în 4 cuvinte programul președintelui „România lucrului bine făcut”, a explicat Teodor Neamțu.
La rândul său, al doilea co-președinte al PNL Mediaș a declarat: „Vreau să le mulțumesc medieșenilor că au răspuns în această campanie cu un vot masiv, care a și arătat dorința lor de schimbare. România se îndreaptă spre o schimbare, poporul român a dorit ca parcursul spre Europa să fie mai rapid, ceea ce se va și întâmpla sub președenția susținută de Klaus Iohannis. Românii sunt în stare să susțină această schimbare în continuare, inclusiv și medieșenii”.
Klaus Iohannis a obținut în județul Sibiu scorul de 79,51 %, în timp de contracandidatul său a câștigat 20,49 %.


Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a primit vineri, 14 noiembrie, certificatul care atestă calificativul Grad de Încredere Ridicat. Acesta a fost dat de Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în urma unei evaluari instituționale. Universitatea a mai primit acest calificativ în anul 2009, evaluarea ARACIS fiind făcută o dată la 5 ani. În cadrul acesteia se urmărește evoluția și calitatea învățământului superior. Este urmărită capacitatea instituțională, eficacitatea educațională, managementul calității, standardele de referință și performanță. Evaluarea a avut loc în luna martie a acestui an. Toate programele de studiu ale Universității „Lucian Blaga” au fost verificate și au primit acest calificativ. „În cei 45 de ani pe care Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu i-a străbătut, drumul nu a fost ușor, dar spre cinstea tuturor care au onorat-o, ca dascăli sau ca studenți, fiecare a contribuit prin entuziasm, competență și dărurire, la înălțarea acestui edificiu modern. Munca înfăptuită de dvs s-a materializat prin generațiile de studenți pe care i-ați educat și instruit să facă performanță în societatea românească și nu numai, prin contribuțiile științifice ale corpului profesoral, iar efortul vă este recunoscut prin acordarea de către ARACIS a calificativului Grad de Încredere Ridicat”, a spus prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu, președintele ARACIS, la acordarea certificatului. „Aceste rezultate ne onorează și, în acelasi timp, ne motivează să continuăm îmbunătățirea tuturor activităților din Universitate: cele didactice și științifice, activitățile suport, precum și cele de management”, a spus și prof. univ. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității.
În gama de servicii prestate de S.C. POŞTA ATLASSIB CURIER RAPID S.R.L. se numără expedierea de plicuri şi colete în sistem door to door, agenţie – agenţie, expeditor – agenţie, agenţie – destinatar, expedieri LOCO, expedieri TUR-RETUR (acte care se întorc semnate şi avizate), expedieri – confirmare de primire, dar şi expedieri trimiteri poştale cu valoare declarată, asigurată ramburs.
S.C. TRIUMPH IMEX SRL începe ca o firmă mică, însă cu principii și valori bine stabilite, ce au constituit o bază solidă pentru atingerea unor standarde cât mai înalte, prin forţe proprii. Și s-a reușit! Astăzi este o companie cu capital privat 100% românesc și cu o vastă experienţă în importul și distribuţia la nivel naţional a produselor de birotică, papetărie, consumabile IT, media, tipar și producţie publicitară, echipamente și consumabile igienă și curăţenie, echipamente de protecţia muncii și jucării. Este una dintre firmele cu renume pe piaţa locală și cu un cuvânt de spus pe piaţa transilvăneană și chiar naţională.
S.C. TRIUMPH IMEX S.R.L. ia fiinţă în anul 1994 ca „afacere de familie” având în primă fază trei asociaţi. Se deschide un magazin pe str. Faurului, nr. 13, în care se comercializează marfă electro-casnică de import și îmbrăcăminte. După un studiu de piaţă elocvent, în anul 1998 domeniul de activitate al firmei se schimbă din comerţ cu amănuntul, în comerţ specializat, cu produse de papetărie, birotică, consumabile şi jucării. Alegerea a dus firma pe o linie ascendentă, iar de la magazinul de pe strada Faurului s-a ajuns, în anul 1999, la deschiderea unui stand în Euromarket Sibiu. Aproximativ 3 ani mai târziu un incendiu distruge standul și pune la încercare cursul afacerii. Numele de TRIUMPH, se dovedește a nu se fi ales întâmplător și pentru că succesul nu înseamnă neaparat rezultatul final, ci determinarea cu care ajungi să-ţi vezi dorinţa împlinită, asociaţii nu au renunţat. Societatea a deschis un depozit en-gross în Sibiu, pe str. Plugarilor, iar numărul angajaţilor s-a dublat. În anul 2004 compania rămâne condusă de un singur asociat, prin cumpărarea acţiunilor de la ceilalţi doi acţionari. Chiar dacă s-au făcut mişcări de capital, societatea nu și-a schimbat statutul jurdic. Ștafeta însă a fost ridicată, iar nivelul obiectivelor a fost înălţat. Spaţiul de birouri și depozitare s-a tot schimbat, în funcţie de necesităţile tot mai mari ale firmei, ajungând ca în 2014 S.C. TRIUMPH IMEX S.R.L. să aibă propriul sediu pe strada Măgheranului nr. 44, alături de un depozit nou, de 600 mp, pe strada Distribuţiei. În clădirea de pe strada Măgheranului se regăseşte cel mai mare showroom de produse de birotică, papetărie, consumabile, echipamente de protecţia muncii, jucării… și lista poate continua, precum şi birourile firmei. Cu aliură de slogan, însă unul foarte adevărat, firma Triumph Imex oferă soluţii complete pentru biroul, magazinul sau compania dumneavoastră!
S.C. TRIUMPH IMEX S.R.L. se dezvoltă și pe plan naţional
Kuhnke Production România SRL este o companie specializată în domeniul fabricării de componente pentru industria de automatizări și automotive. După mai bine de 15 ani de dezvoltare continuă, în anul 2013, Kuhnke devine membră a grupului Kendrion, cu sediul în Zeist, Olanda. O companie care are peste 2.700 de angajaţi, în 14 ţări. Grupul Kendrion proiectează, produce și comercializează componente și sisteme electromagnetice inovatoare. Dispune de o reţea de vânzări puternică la nivel internaţional, inclusiv în Asia și pe continentul american. Locaţia din Sibiu a firmei Kuhnke este baza principală de producţie a grupului german, o locaţie de sine stătătoare, cu departamente specializate în toate domeniile de activitate.
Kuhnke Production România SRL se înfiinţează în anul 1998 având ca acţionar majoritar, firma Kuhnke AG, o companie de familie, din nordul Germaniei. A continuat să se dezvolte, iar în urmă cu aproximativ un an devine parte a grupului Kendrion. „Societăţile noastre se cunosc, deja, de atât de mult timp, așa că am știut foarte bine cum să procedăm ca să integrăm Kuhnke în organizaţia Kendrion”, a spus Piet Veenema, CEO al grupului Kendrion, referitor la fuziune.

Casa Gazelor Naturale din municipiul Mediaș a găzduit vineri o conferință de presă cu tema oportunităţile naţionale de finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Toți reprezentanții întreprinderilor mici şi mijlocii din municipiul de pe Târnava Mare au avut șansa să afle informaţii despre programele cu finanţare nerambursabilă derulate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism al Guvernului României.