Născut la data de 24 noiembrie 1796, Stephan Ludwig Roth este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai culturii şi societăţii medieşene. Pregătirea profesională şi dorinţa de progres i-au insuflat umanistului o implicare profundă şi susţinută în numeroase aspecte şi probleme ale vieţii cotidiene, sociale, culturale, economice, teologice, pedagogice, publicistice şi politice ale vremii sale.
După finalizarea studiilor superioare la instituţii prestigioase din Germania şi Elveţia, St.L.Roth revine pe meleagurile natale, în Transilvania, însufleţit de gândul unei transformări sociale prin educaţie. În acest sens, menţiona în una dintre scrisorile sale că: „locul unde eu voi munci va fi patria mea, şi în mijlocul poporului meu”, iar „imediat ce voi păşi pe pământul patriei (…) voi milita pentru bunăstarea ţării şi fericirea poporului”.
Viaţa, activitatea şi concepţiile sale au rămas în memoria urmaşilor săi, fiind un exemplu demn de urmat inclusiv în vremurile actuale.


Componenţa Consiliului Local Mediaş s-a schimbat începând cu luni după-amiaza. Este vorba despre un nou consilier, Dan Radu Păltan, care a depus jurământul în cadrul şedinţei ordinare din luna noiembrie. Proaspătul consilier, din partea Partidului Naţional Liberal, îl va înlocui pe Eugen Grozav, care şi-a pierdut postul de consilier, după ce a rămas fără sprijin politic din partea Partidului Social Democrat Mediaş.
Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, festivalul va avea loc pe 29 noiembrie, între orele 15-18, în Piaţa Mare a Sibiului.






În anul 1995, Bramac și-a început activitatea pe piaţa din România, cu sediul central în Brașov, de unde a distribuit produsele Bramac către toată ţara. După 8 ani de succes, în Octombrie 2003, Bramac a început construcţia fabricii din Sibiu, care a fost finalizată in doar 200 de zile. Acest proiect a fost încheiat cu ajutorul specialiștilor din Austria, Germania, Ungaria și Romania. Fabrica automatizată se desfășoară pe o suprafaţă de 4 hectare și conţine zone separate de producţie și depozitare, precum și un depozit separat pentru accesoriile Bramac. Fabrica poate produce 13 milioane de ţigle pe an, atunci când se lucrează în două schimburi. Inaugurarea primei fabrici Bramac în România a avut loc în 15 Septembrie 2004, la Sibiu. Totodată, începând cu luna mai a anului 2013 Bramac a început să comercializeze brandul Schiedel din cadrul Grupului Braas Monier.
Răspunzând nevoii de adăpost, siguranţă și protecţie, acoperişul a devenit și un simbol
Conform testelor efectuate, s-a dovedit că acoperişurile Bramac rezistă la încercări de vânt cu viteze de până la 180 km/oră, precum şi la variaţii de temperatură de 100 º C.
Caza Gazelor Naturale din municipiul Mediaș găzduiește până miercuri, 26 noiembrie 2014, ediția cu numărul VIII, a competiției internaţionale de şah, Turneul Regilor Romgaz.