Prezenţa la vot la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a fost relativ satisfăcătoare. Procentul de 58% înregistrat la Sibiu este mai mare decât media pe ţară, cotată la 53%, judeţul nostru clasându-se la acest capitol pe locul al doilea, după Ilfov, unde prezenţa la vot a fost de 65%.
Mobilizarea sibienilor la vot, părăsirea zonei de confort, a patului căldicel într-o zi de duminică arată că pentru unii voinţa de a face ceva pentru viitorul nostru a fost mai mare decât comoditatea. Am întâlnit puţini oameni în jurul meu, care să invoce diverse pretexte pentru că nu a ajuns la vot. Majoritatea mărturisea că şi-a folosit dreptul garantat de Constituţie – unii cu mândrie, alţii cu speranţă, alţii cu inima strânsă că s-ar putea să fi fost zadarnic. Şi totuşi – până la a spune că toată lumea a contribuit la alegerea viitorului preşedinte e cale lungă. Mai bine de 40% dintre sibieni nu s-au prezentat la vot. Iar dacă ţinem cont că aproape 10% din voturile din judeţ s-au cumulate pe liste suplimentare, constatăm că jumătate din populaţia judeţului Sibiu fie n-a fost convinsă de niciun candidat , fie n-a putut să participe, fie nu s-a motivate să şi acţioneze, nu doar să aibă o opţiune pe care să n-o mai concretizeze într-un vot.
Aceste categorii au primit însă o adevărată lecţie de la românii plecaţi la muncă în străinătate. Acei români n-au avut secţia de votare în cartier, poate la nici 5 minute de mers. Au avut secţii de votare organizate unele dintre ele la sute sau chiar mii de kilometri. Şi totuşi, cu toate că cel puţin temporar nu sunt afectaţi direct de măsurile pe care le va lua viitorul preşedinte al statului, s-au înghesuit să meargă la vot. Au înfruntat ploaia, au aşteptat la cozi formate pe sute de metri, au stat cu orele în frig, în vânt, aşteptând cu dor, precum robii fără țară de pe vremea lui Nabucodonosor, să simtă că fac parte din patria care nu le-a oferit posibilitatea să trăiască şi să muncească acasă.
Şi ei erau obosiţi, şi ei aveau nevoie să îşi încarce în acea zi liberă bateriile după o săptămână obositoare de lucru, şi ei erau dezamăgiţi de politicienii care n-au fost capabili să le asigure locuri de muncă decente, plătite corespunzător anilor pierduţi în şcoli şi facultăţi, şi ei ar fi dorit să nu le mai pese de cine se află la conducerea țării.
Au înţeles însă, că nu poţi aştepta rezultate diferite dacă tot timpul preferi să nu te implici şi îi laşi pe alţii să decidă pentru tine, au înţeles că dacă vor ca viitorul să fie diferit de ceea ce au acum, trebuie să acţioneze, chiar dacă acest lucru a presupus pentru unii un mare efort.
Iar faptul că în ciuda mobilizării lor exemplare, autorităţile din ţara lor n-au fost în stare să le garanteze un drept prevăzut de lege, nu i-a demoralizat, ci i-a încrâncenat şi mai tare să meargă şi în al doilea tur.
Mobilizarea exemplară a acestor români pribegi trebuie să ne determine pe toţi cei din ţară să mergem la vot. În fond, la noi nu sunt nici cozi, nici secţii la mii de kilometri depărtare, iar odată la câţiva ani, merită să ne rupem din timp o jumătate de oră pentru viitorul nostru.

Plouă cu frunze la început de noiembrie în același ritm în care invectivele acoperă dezbaterea electorală prezidențială. „Domnul Iohannis se adresează lucrurilor, eu mă adresez oamenilor. Domnul Iohannis este un lucru, eu sunt român”. Acesta nu e un citat din vreo utopie de Eugen Ionesco, ci varza murată a campaniei electorale, unde sloganul „mândru că sunt român” a devenit nu vrem ca un neamț să ne conducă. Pentru a sublinia acest aspect, domnul Ponta a adăugat plin de gravitate și: „Nu vreau să mai primim ordine din afara țării, noi știm mai bine în România”. Populismul naționalist e simptomul clasic al deficiențelor economice și al proastei guvernări de la Atena, la Moscova, până la Budapesta. Discursul politic prezidențial al domnului Ponta plesnește de invective. Iar când invectiva și insulta sunt insuficiente, candidatul Ponta îl pune pe premierul Ponta să îl ancheteze pe contracandidatul său.
Practic, finala prezidențială din 16 noiembrie a fost anulată. Inspirat de Vladimir Vladimirovici Putin, domnul prim-ministru Victor Viorel Ponta n-a ezitat să îi ceară corpului de control să arunce o privire și pe la Primăria din Sibiu. Până săptămâna viitoare, Klaus Iohannis ar putea chiar să fie și arestat pentru evaziune, retrocedări ilegale și mai ales pentru tupeul major de a-l concura pe liderul PSD.
Exercițiul electoral din 2 noiembrie, ce tocmai s-a încheiat, a cam închis orice speranță pentru Klaus Iohannis. Nu va fi un dezastru dacă va veni Ponta la Cotroceni și nici nu va fi nici un paradis dacă Iohannis va câștiga. Matematic însă, Ponta nu poate pierde alegerile! Domnul Călin Popescu Anton Tăriceanu va fi noul prim-ministru. Îl cunoaștem. Va fi un Boc al lui Ponta, teribil de submisiv. De fapt, Boc va părea de-a dreptul rebel prin comparație. Vadim luptă alături de „tânărul” Ponta, ca și Dan Diaconescu împotriva “neromânilor” și se vor cocoloși la umbra sa îngăduitoare și iertătoare.
Klaus Iohannis e un om extrem de iubit în Sibiu și simpatizat în Transilvania. Ponta și PSD i-au oferit enorm de multe centrări pe poartă în acestă campanie electorală, dar le-a cam șutat cu mult talent în tribune până acum, uitând că alegerile sunt mai degrabă un joc de fotbal, nu de rugby.
Ponta nu va fi un președinte catastrofă. Nu va stopa justiția, își dorește acerb liniște, control și pe Mazăre la pușcărie. Nu va strivi economia pentru că e un ticălos nemernic, ci pentru că avem un stat slab, ce colectează puțin, ce îi scutește pe marii contribuabili și îi gâtuie pe toți ceilalți. În plus, a dat pomană 10 miliarde în campania electorală. Nu ne va vinde la ruși, dar nu va fi un pro-american hardcore. Dracul nu va fi atât de negru. România s-a schimbat, românii s-au schimbat, contextul european și mondial e altul. Și dacă vom reuși să nu înjurăm, să nu dramatizăm și să terminăm cu depresiile de genul „dacă iese Ponta emigrez”, poate vom reuși muncind și investind, timp, bani și valori și vom avea o țară normală și civilizată. Să nu uităm să punem o presiune enormă pe aparatul de stat și să îi responsabilizăm pe acești politicieni. Iar justiția o să îi bage la pușcărie când îi va prinde. Da, Ponta nu merită să fie președinte, însă meciurile par déjà făcute!