Cei 681 de studenți ai Academiei Forțelor terestre „Nicolae Bălcescu” au început astăzi, 1 octombrie, anul universitar 2014 – 2015, cu o festivitate la care au participat personalităţi din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, autorităţi publice locale, comandanţi ai structurilor sistemului naţional de apărare, foşti rectori ai instituţiei, reprezentanţi ai cultelor, părinţi, rude şi prieteni ai studenţilor academiei. Evenimentul a început cu discursul rectorului academiei, gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan. „Pentru studenții anilor II și III de studiu, anul universitar 2014 – 2015 presupune o firească și cursivă continuare a activității de până în prezent, reluată după o bine meritată vacanță. Alături de ei își încep studiile militare în academie cei mai tineri colegi, studenții anului I. Sunt convins că prima lună de pregătire, septembrie, a fost pentru ei deosebit de provocatoare, dar cei care reușesc să depășească momentele inerente începutului de carieră în instituția noastră ne demonstrează că reușita la examenul de admitere în academie nu este numai o performanță intelectuală ci este rodul unei motivații mai înalte. Dorința de a deveni ofițeri ai Forțelor Terestre din Armata României”, a spus acesta. Au urmat apoi discursurile studentului Constantin Andreescu, reprezentantul celor din anul I, prefectului Ovidiu Sitterli, a președintelui Consiliului Județean Ioan Cindrea și nu ultimul rând, cel al secretarului de stat pentru politica de apărare şi planificare, gen. în rezervă, dr. Valeriu Nicuț. Acesta a precizat că se află la eveniment în dublă calitate: „cea de membru în Conducerea Ministerului Apărării Naționale și cea de produs al acestei academii. Acum 40 de ani, exact în această perioadă simțeam ceea ce simte domnul Andreescu (n.r. studentul din primul an, care a citit discursul) alături de colegii lui de anul I ”. Totul s-a încheiat defilarea studenților.
Academia Forțelor Tereste „Nicolae Bălcescu” are 681 de studenți, dintre care 136 sunt fete și 545 sunt băieți.
Studenții militari au început, în mod oficial, anul universitar 2014 – 2015
Jens Stoltenberg preia azi conducerea NATO
Jens Stoltenberg, fostul premier norvegian, va prelua azi conducerea NATO. Mandatul sau survine intr-o perioada complicata in care NATO incearca sa limiteze agresivitatea Rusiei iar tarile membre trebuie convinse sa mareasca cheltuielile pentru armatele proprii. Stoltenberg are 55 de ani si ii succede danezului Anders Fogh Rasmussen, cel care, prin tonul dur si retorica folosita impotriva Moscovei, dupa inceperea conflictului din Ucraina, a amintit de chipul originar al organizatiei, cea care promova apararea colectiva impotriva Rusiei, din timpul Razboiului Rece. Alianta isi cauta o noua ratiune de a fi, inca de acum un an, in apropierea retragerii din Afghanistan, unde, timp de 13 ani, nu au reusit sa inlature pericolul taliban si sa permita instalarea unui regim stabil si democratic.
Cititi mai multe pe Mediafax
Sibiu-Brașov va fi autostradă, iar Sibiu-Pitești devine drum expres
Ministrul Ioan Rus a prezentat oficial Master Planul General de Transport pentru următorii 16 ani, un document strategic în baza căruia țara noastră va primi finanțările nerambursabile de la Comisia Europeană. Potrivit acestui document, Sibiu-Brașov va rămâne autostradă, însă mult așteptatul tronson Sibiu-Pitești a fost transformat în drum expres. De altfel, majoritatea autostrăzilor planificate din țară sunt prezentate ca drumuri expres.
Din tabele făcute publice rezultă că autostrazile planificate sunt: Sibiu – Brasov (103 km), Ploiesti – Comarnic (49 km), Craiova – Pitesti (115 km), Comarnic – Brasov (54 km), Brasov – Bacau (158 km) si Gilău – Borș (177 km).
Între drumurile-expres prezentate sunt Sibiu-Pitești, Pitești-Brașov, Craiova-Alexandria-București, Tulcea-Constanța, Brăila-Buzău, Suceava-Bacău-Focșani-București sau Iași-Târgu Mureș.
Potrivit noii strategii rutiere, sunt prevăzuți 2.200 de km de drumuri expres și 660 de km noi de autostradă.
Drumurile expres vor fi realizate astfel încât să poată fi extinse și transformate în autostrăzi. Astfel, exproprierile vor fi făcute de la început pe o lățime de 70 de metri, ca la autostrăzi. Între autostrăzi și drumurile expres nu există foarte mari diferențe, și acestea din urmă fiind prevăzute cu două benzi pe sens. La drumurile expres lipsesc însă benzile de urgență, iar viteza este limitată la 120 de km/h la câmpie, 100 la deal și 80 în zonele montane. Totuși, sensurile de mers sunt delimitate de parapeți, limitând riscul de accidente prin pătrunderea pe contrasens.
17 medalii la Cupa Campionilor Europeni
Luptătorii medieşeni s-au descurcat excelent la Cupa Campionilor Europeni de karate shotokan. Sportivii de pe Târnava Mare s-au întors cu şaptesprezece medalii. Întrecerea s-a desfăşurat în zilele de 20 şi 21 septembrie, la Cluj Napoca. A fost cea de-a cincea ediţie a competiţiei, eveniment care a adus la start aproximativ 500 de sportivi din 12 ţări. Acesta a reprezentat o bună pregătire pentru Campionatul Mondial din luna octombrie, loc unde vor participa de la CS Ippon Mediaş, aproximativ aceeaşi luptători selectaţi pentru Cupa Campionilor Europeni. Medaliaţii sunt antrenaţi de către Dorin şi Dora Ţichindelean, împreună cu Răzvan Hanga. „Am câştigat aur la kumite, şi aur cu echipa la kata. A fost o competiţie grea!”, a spus Andreea Ţopa. Cristina Pădurean : „Este prima dată când am participat la senioare. Ştacheta a fost ridicată şi mai sus. Am avut şansa să lupt cu fete noi, iar acest lucru m-a motivat şi mai mult să îmi demonstrez, în primul rând mie, de ce sunt capabilă”. Rezultatele au fost următoarele :
Cristina Pădurean, locul III la kata şi kumite individual, locul I pe echipe, categoria +18 ani
Bogdan Ţopa, locul III la kata, categoria +18 ani
Andreea Ţopa, locul I la kumite individual (15-17 ani), locul I pe echipe, categoria +18 ani
Victor Tatomir, locul II la kumite (15-17 ani)
Ioana Grecu, locul III la kata (15-17 ani)
Cătălin Păturan, locul I la kumite (13-14 ani)
Vlad Szekely, locul II la kumite şi locul III la kata (13-14 ani)
Sabina Rotariu, locul III, copii
Samira Armenean, locul II, copii
Diana Dobrin, locul II, copii
Iulia Ivan, locul II şi locul III, copii
Ioana Bogdan, locul I, copii
Baschetbaliştii sibieni joacă astăzi de la ora 18,00, calificarea în turul următor al Cupei României
CSU Sibiu joacă astăzi calificarea în turul următor al Cupei României la baschet masculin. Formaţia pregătită de Miodrag Perisic pleacă cu un avantaj de două puncte în faţa celor de la CSM Oradea, după ce vinerea trecută s-a impus în deplasare cu scorul de 83-81. Returul se va disputa în Sala Transilvania, în faţa unei asistenţe care se anunţă la cel mai înalt nivel ca întotdeauna. Partida va începe la ora 18,00. ”Meciul va fi unul echilibrat, intens, care pe care. Cred că Oradea va veni aici să își vândă scump pielea. De obicei aportul sălii se simte, şi fanii ne-au ajutat să obţinem multe victorii. Îi aștept în număr mare la sală, avem mare nevoie de ei”, a declarat Octavian Popa Calotă despre duelul cu bihorenii.
Două premii pentru ROMEO ŞI JULIETA la Festivalul de la Minsk
Spectacolul „Romeo şi Julieta”, de William Shakespeare, regia Bogdan Sărătean, produs de Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Teatrul Național „Radu Stanca” a câştigat două premii importante la Teatralny Koufar International Student Theatre Festival din Minsk (Belarus): Premiul pentru cea mai bună regie – Bogdan Sărătean şi Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – Claudiu Fălămaş (Părintele Lorenzo).
La Festival au participat în competiţie şcoli de teatru ale unor universităţi prestigioase din Albania, Belarus, Marea Britanie, Iran, Polonia, Rusia, Ucraina, Filipine, Croaţia. „Actorii sibieni au împrospătat aerul şi l-au adus pe Shakespeare în limba română în faţa unei săli pline şi a unui juriu format din profesionişti din puncte cardinale şi estetice atât de diferite ale lumii. Sunt tare mândru de ei şi fericit pentru cele două premii obţinute”, a declarat regizorul Bogdan Sărătean.
Din juriul Festivalului au facut parte: David Mgebershvili (Georgia), regizor, director artistic al V. Gunia Poti State Professional Theatre, John Freeman (Marea Britanie), regizor, director de teatru şi profesor asociat la Falmouth University, Tatiana Ratobylskaya (Germania), profesor şi jurnalist internaţional, Marzia Tedeschi (Italia), regizor de teatru, actriţă, Nerijus Gedminas (Lituania), actriţă, profesor, Tatyana Troyanovich (Belarus), regizor, profesor la Universitatea de Artă din Belarus, Rodrigo Fischer (Brazilia), actor, profesor.
Din distribuția piesei fac parte Ana Maria Apetrei, Anton Balint, Paul Bondane, Claudiu Fălămaș, Andrada Grosu, Alexandru Malaicu, Iulia Popa, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Călin Roajdă și Alexandra Șerban.
Concursul de treasure hunt “Descoperă Mediașul”, la a doua ediție
A doua ediție a concursului de treasure hunt desfășurat la Mediaș va aduna 9 echipe, câte una din fiecare din cele 9 școli generale din oraș. Fiecare echipă va fi formată din 3 elevi din clasele a VII-a, iar nivelul fiecărei școli se va desemna echipa participantă după propriile reguli până în data de 01 octombrie 2014 (prin transmiterea numelor, datelor de contact-număr de telefon, adresă de e-mail și data nașterii, ale participanților) și acordul scris al părinților.
Pe baza materialului despre principalele obiective ale Cetății Mediaș, care va fi pus la dispoziție pe site-ul Rotaract Club Mediaș (http://www.rotaractmedias.org), se vor stabili 13 indicii care îi vor purta pe copii prin centrul medieval al cetății, de la un obiectiv la altul, prin descoperirea următorului indiciu la fiecare etapă.
Echipele vor pleca la distanță de 5 minute unele față de altele. La fiecare indiciu se va nota timpul de plecare, respectiv de sosire al elevilor, urmând ca la sfârșit echipa cu cel mai mic timp total să fie declarată câștigătoare.
3 premii principale:
Premiul I: diplome și câte o tabletă electronică pentru fiecare membru al echipei câștigătoare;
Premiul II: diplome și câte un mp3-player pentru fiecare membru al echipei;
Premiul III: diplome și câte o umbrelă inscripționată pentru fiecare membru al echipei;
De asemenea, echipa câștigătoare va primi și Cupa „Descoperă Mediașul”, care va putea fi expusă în școala din care provin elevii. Toți participanții vor primi câte un pachet cu dulciuri, publicul țintă fiind 27 de elevi din clasele a VII-a de la unitățile de învățământ din oraș.
Scopul concursului:
Prin acest proiect se urmărește dezvoltarea bagajului de cunoștințe despre propriul oraș al generației viitoare; capacitatea de sinteză și esențializare; gândirea logică; spiritul de echipă; creativitate; încurajarea mișcării în aer liber și spiritul de competiție. Copiii vor cunoaște mai bine aspecte legate de istoria orașului și vor aprecia mai mult frumusețea și bogăția locurilor prin care trec zi de zi.

Câştigători:
Locul 1 şi Cupa “Descoperă Mediaşul”: Echipa Şcolii Cireşarii:
Muntean Diana
Grecu Ioana
Codrea Alexandru
Locul 2: Echipa Şcolii Mihai Eminescu:
Achimet Clarissa
Vescan Razvan
Nicolau Fabian
Locul 3: Echipa Şcolii Nr. 4:
Baila Denisa
Dan Raluca
Migea Anamaria

Bobocii ULBS au fost întâmpinaţi la Sibiu în “Aula oraşului”, Piaţa Mare
Studenții sibieni, părinți și cadrele didactice au participat, marți, 30 septembrie la deschiderea anului universitar 2014-2015 în Piața Mare a Sibiului, numită de primarul Klaus Iohannis, prezent la ceremonie, “Aula oraşului-un loc încărcat de istorie şi cultură”.
Peste 5000 de ”boboci„ de la Universitatea ”Lucian Blaga” și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, au fost întâmpinaţi de cadrele didactice care le vor deveni mentori în viaţa universitară, dar şi de oficialităţile oraşului, care le-au transmis mesaje de susţinere în faţa unei noi etape din viaţa lor.
Rectorul ULBS, Ioan Bondrea, le-a urat studenţilor ca ”ceea ce vor învăța de la cadrele didactice să folosească şi în viitor, în găsirea unui job adecvat”. Bondrea le-a mulţumit şi părinţilor care au avut încredere în alegerea copiilor de a veni la universitatea sibiană, dar şi companiilor care, de ani de zile, asigură stagii de practică şi formare a studenţilor din băncile Universităţii “Lucian Blaga”.
“Nu pot să nu mulţumesc companiilor pentru sprijinul pe care îl acordă universităţii, astfel încât acest parteneriat câştigător să dea rezultate: adică specialişti pentru viaţa reală”, a mai spus Ioan Bondrea.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, i-a sfătuit pe studenţi să studieze pentru competenţe şi nu pentru “o diplomă pe care să o pună în sufragerie”, asigurându-i că, în acest caz, Sibiul le garantează un loc de muncă.
“Deschiderea anului universitar este, pentru Sibiu, de fiecare dată, o zi de sărbătoare. Astăzi este un eveniment special pentru că nu se face doar deschiderea anului universitar într-o Aulă, ci, în ceea ce am putea numi Aula oraşului, Piaţa Mare- loc încărcat de istorie şi cultură. Pentru Sibiu, universităţile au fost dintotdeauna poate cei mai importanţi parteneri şi, cu siguranţă, în ultimii 14 ani am dat o greutate deosebită acestui parteneriat. O naţiune nu poate să fie, pe termen mediu şi lung, mai bună decât sistemul ei de educaţie. Şi, o comunitate nu poate să fie, pe termen mediu şi lung, mai respectată decât îşi respectă ea şcolile şi universităţile … Studenţilor, sau celor care din această toamnă deveniţi studenţi, vă spun: Nu studiaţi pentru o diploma frumoasă de pus în sufragerie! Studiaţi pentru competenţele pe care doriţi să le aveţi la sfârşitul studiilor, pentru că veţi fi şi veţi dori să fiţi membri valoroşi ai societăţii noastre. Veţi dori şi veţi găsi un loc de muncă foarte bun atunci când vă concentraţi pe conţinut şi nu pe formă!”, a spus Klaus Iohannis.
Şi cei mai merituoşi boboci, după mediile cu care au devenit studenţi, au urcat pe rând pe scena special amenajată pentru acest eveniment şi le-au transmis colegilor de mâine gândurile lor la început de viață universitară.
“Acest moment reprezintă pentru noi un adevărat prag de trecere, de iniţiere spre o nouă perioadă a vieţii noastre, cea de studenţie – o perioadă însoţită de emoţii, dar şi de curiozitate şi speranţă. Ni se deschide în faţă un timp al formării, pe care ne-o dorim a fi deopotrivă profesională şi morală. Viitorul începe astăzi şi cred că fiecare dintre noi are potenţialul să devină un lider al zilei de mâine şi să concentreze în jurul său o lume întreagă”, au fost cuvintele adresate de Ileana Gorjan colegilor săi studenţi.
La ceremonie au fost prezenţi şi Ministrul delegat pentru învățământul superior, Mihnea Costoiu, prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea.
Ceremonia s-a încheiat cu intonarea imnului studențesc ”Gaudeamus igitur!”, şi a urmat un concert susţinut de trupa Zdob și Zdub.
Artefacte vechi de peste 3.000 de ani, descoperite în zona Mediaș-Copșa Mică
Muzeul Municipal Mediaş, aduce la cunoştiinţa publicului, faptul că patrimoniul instituţiei medieşene de cultură s-a îmbogăţit cu noi materiale arheologice de o importanţă deosebită. Noua descoperire arheologică a fost facută în sectorul Mediaş-Copşa Mică, pe partea dreaptă a râului Târnava Mare, de către Victor DIMA sen. şi Victor DIMA jun., ambii domiciliaţi în municipiul Mediaş. Descoperirea constă dintr-un depozit de interes arheologic compus din aproximativ 190 de obiecte întregi şi fragmentare confecţionate din bronz. Acesta este compus din piese de podoabă, unelte, arme, vase şi accesorii vestimentare.
„Menţionăm că descoperitorii au predat materialele arheologice Muzeului Municipal Mediaş, respectând astfel normele legale în vigoare şi dorind totodată să-şi aducă aportul la dezvoltarea patrimoniului local. Descoperirea arheologică, reprezentată prin depozitul de bronzuri, datează din perioada secoleleor XII-XI î.Chr., se încadrează din punct de vedere cultural-cronologic la începutul Epocii Fierului (Hallstatt A1) şi are o vechime cuprinsă între 3150 – 3000 de ani. În urma acestei descoperiri, prin obţinerea unei autorizaţii de diagnoză arheologică emisă de către Ministerul Culturii, reprezentanţii muzeului au efectuat o serie de cercetări la faţa locului pentru verificarea contextului în care s-a produs descoperirea. Această cercetare a fost facilitată ca urmare a protocolului de colaborare încheiat între Muzeul Municipal Mediaş şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin bunăvoinţa d-lui Lect. univ. dr. Cristian Ioan Popa, arheolog expert în cadrul instituţiei mai sus amintite”, susțin reprezentanții instituției de cultură.
Noua descoperire arheologică reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri de acest gen din ultimii 50 de ani, din această zonă şi are o valoare ştiinţifică excepţională, fiind totodată un tip de patrimoniu unicat pentru Muzeul Municipal Mediaş.
În perioada următoare, conţinutul depozitului va intra într-un proces de restaurare şi conservare, putând fi prezentat expoziţional publicului, cel mai probabil, în cursul anului viitor.
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice va fi sărbătorită în toate centrele din structura DGASPC Sibiu
Vârstnicii din centrele de îngrijire și asistență aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu vor fi sărbătoriţi pe data de 1 Octombrie, zi desemnată de Organizaţia Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, începând cu anul 1991.Cu această ocazie, în centrele rezidenţiale din structura DGASPC Sibiu se organizează o serie de activităţi, devenite deja traditie, care au ca scop sărbătorirea beneficiarilor de vârsta a treia.
„Participarea mea la celebrarea Seniorilor din Sibiu organizată astazi la sediul Casei Județene de Pensii Sibiu mi-a oferit posibilitatea de a remarca, și de această dată, faptul că seniorii prezenți acolo sunt persoane active , implicate în viața comunității , având proiecte de suflet pe care le desfășoară, unul dintre acestea fiind și cel derulat în parteneriat cu DGASPC Sibiu și CP Orlat, intitulat „Și noi avem bunici”. Proiectul are ca scop dezvoltarea relațiilor sociale, deprinderi de viață , igienico-sanitare, activități sportive, ateliere de croșetat, gravură, pictură, organizate pentru copiii instituționalizați de la Orlat, de către membrii ai celor două Asociații ale Pensionarilor implicate într-un mod cât mai natural așa precum orice bunic relaționează cu nepoții săi.
Vă urez din suflet „La mulți ani” și vă asigur de toată prețuirea și recunoștința mea pentru că faceți parte din viața copiilor noștri”, a declarat dir.executiv, Laura Camelia Vîlsan.
Astfel, în 1 octombrie vârstnicii din CIA Biertan și CIA “Episcop N.Popoviciu” Biertan sunt invitați să ia parte la un concurs de remi și table.Tot în această zi vor avea parte de audiții muzicale iar seara se va încheia cu o masă festivă.
“Devenită deja o frumoasă tradiţie, sărbătorirea acestei zile în cele două centre rezidenţiale din Biertan se află sub semnul cinstei şi respectului pe care îl datorăm persoanelor vârstnice pentru tot ce au însemnat ei pentru comunitatea din care provin”, a declarat Romulus Cîndea, dir. CIA Biertan .
Și la CIA Agnita vor fi sărbătoriți vârstnicii.În aceeași atmosferă de sărbătoare beneficiarii vârstnici sunt invitați la diverse jocuri precum remi, table și șah.
De Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice în cadrul C.R.R.P.H. Mediaş la ora 10:30 se va ţine un discurs cu referire la aspectele vârstei a treia, după care se va continua cu vizionarea programelor religioase TV. Programul dedicat vârstnicilor va conţine cursuri şi ateliere de lucru pe diferite teme: joaca ca și oportunitate de dezvoltare pentru persoanele în vârstă, un mod de viaţă sănătos, relaţiile şi singurătatea, diversitatea pentru vârsta a treia, oportunităţi de păstrare a spiritualităţii mentale a vârstnicilor, împreună pentru demnitatea vârstei a treia, cum putem să ne facem viaţa mai frumoasă.Nu va lipsi nici muzica, dansul și activităţile de divertisment care va readuce zambetul persoanelor vârstnice din centru.
Beneficiarii vârstnici din cadrul CRRPH Cisnădie sunt invitați la o expoziție de lucrări rezultate în urma activității ergoterapeutice.
Cele doua centre rezidențiale CIA Biertan și CIA Episcop „N.Popoviciu Biertan” sunt instituţii de asistenţă socială de tip rezidenţial care furnizează servicii specifice pentru asigurarea şi promovarea unei vieţi sănătoase, active, sigure, împlinite, decente, şi demne pentru 100 de persoane vârstnice cu / fără handicap care nu au întreţinători legali, posibilităţi materiale de asigurare a întreţinerii în propria familie şi sunt dependenţi de servicii sociale de bază pentru
CIA Agnita este o instituţie de asistenţă socială de tip rezidenţial care furnizează servicii specifice pentru asigurarea şi promovarea unei vieţi sănătoase, active, sigure, împlinite, decente şi demne tuturor persoanelor vârstnice cu / fără dizabilităţi pentru 50 persoane vârstnice.
CRRPH Mediaş este o instituţie de asistenţă socială de tip rezidenţial care are rolul de a asigura, la nivel judeţean, servicii specializate de găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, socializare, petrecerea timpului liber pentru 50 de persoane adulte cu handicap, dintre care 35 sunt vârstnici, în vederea creşterii şanselor reintegrării acestora în familie sau în comunitate
CRRPH Cisnădie este centru de tip rezidenţial care are rolul de a asigura, la nivel judeţean, prin serviciile furnizate (găzduire, asistenţă medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, socializare, petrecere a timpului liber, asistenţă paleativă) aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă specială pentru 50 de persoane cu handicap, dintre care 25 dintre aceștia sunt vârstnici, prin creşterea şanselor recuperării şi integrării acestora în familie ori în comunitate şi de a acorda sprijin şi asistenţă pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea persoanelor cu handicap.
O fetiță de un an a ajuns la spital după ce a fost bătută de concubinul mamei
O fetiță de doar un an a fost bătută cu bestialitate de concubinul mamei sale, chiar sub ochii surioarei de 3 ani. Nenorocirea s-a întâmplat în satul Buzd. Bărbatul și-a ieșit din fire pentru că micuța nu se oprea din plâns iar mama ei nu era acasă în acel moment. Copila a ajuns în stare gravă la spital iar agresorul a fost arestat preventiv.
Mama fetei spune că a lipsit din casă doar 20 de minute iar când s-a întors a aflat ce s-a întâmplat. Bărbatul cu care locuiește era băut iar pentru că fetița a plâns prea tare a lovit-o puternic cu capul de pat și de perete. Când și-a dat seama ce a făcut, a mers chiar el cu fetița la spitalul din Medias, ulterior ea fiind transferată la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. “A zis că a plâns copila, s-a enervat și a dat cu ea de pat ca să nu mai plângă. Nu a fost agresiv, violent, niciodată cu noi. L-am văzut astăzi și a început să plângă, a zis că îi pare rău, nu a vrut să facă ce a făcut.” a povestit Adelina Cercea, mama fetiței
Vecinii spun însă că bărbatul era extrem de agresiv iar mai mult decât atât este cunoscut ca având antecedente penale. În urmă cu 20 de ani a fost închis pentru omor și a ispășit 12 ani de închisoare, după care a fost eliberat condiționat. “De multe ori auzeam copiii că plâng. Ea se urca pe bicicletă și pleca și lăsa copilele cu el. Le bătea d emulte ori. De nenumărate ori au fost copilele închise în casă cu lacătul iar o vecină le-a dat de mâncare pe geam.” a povestit Ana Popa, o vecină
Medicii încearcă acum să facă tot posibilul pentru ca micuța să își revină, dar starea ei de sănătate este în continuare, extrem de gravă. ”Pacienta în vârstă de un an a fost transferată de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu cu traumatism cranio-cerebral, fracturi temporo-parietale frontal și occipital stâng. În prezent fetița este conștientă, stabilizată cardio-respirator fără acuze algice. Se va reface consultul neurologic și se va repeta examenul de computer tomografic la 48 sau 72 de ore ” a declarat Alina Cozac, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sibiu
Agresorul a fost arestat deja și este cercetat pentru tentativă de omor. “Cercetările în acest dosar au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Bărbatul a fost identificat și prezentat instanței care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.” a declarat Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
De cealaltă parte, și Direcția pentru Protecția Copilului a demarat o anchetă în acest caz. “DGASPC Sibiu s-a autosesizat cu privire la acest caz iar Serviciul de Intervenție în caz de Abuz Neglijare Exploatare a demarat o anchetă pentru a se stabili dacă se impune instituirea unei măsuri de protecție pentru minorul în cauză, bineînțeles după ce starea de sănătate îi permite externarea.” a declarat Andreea Popescu, purtător de cuvânt al DGASPC Sibiu
Medicii spun că micuța are toate șansele să își revină, dar va mai dura până când aceasta va fi externată.
Autostrada Sibiu-Pitești transformată în drum express
Autostrada Sibiu-Pitești, singura porțiune lipsă care ar completa Proiectul prioritar 7 european, transformată în drum express. Potrivit HotNews.ro multe din autostrăzile despre care s-a vorbit în ultimii ani au fost transformate în drumuri express iar majoritatea noii infrastructure rutiere a României se bazează pe drumuri express.
Strategia din Master Planului General de Transport prezentat Comisiei Europene transmis la Bruxelles prevede o rețea de drumuri expres de peste 2.200 de kilometri, în timp ce rețeaua de autostrăzi este de doar 479 de kilometri. Pentru multe din tronsoanele de autostradă transformate în drum expres are loc în prezent o amplă procedură de achiziție publică, în valoare de zeci de milioane de euro, pentru realizarea studiilor de fezabilitate.


















