Alexandra Uiuiu a început cu dreptul un nou sezon în „Cetatea Mari Uniri”, Alba Iulia. În această săptămână, baschetbalista sibiană a câştigat cu formaţia sa şi în debutul campionatului, şi al Cupei României. Prima pe listă a fost Nova Vita Târgu Mureş, care nu a avut nici o şansă la Alba, pierzând cu scorul de 97-56. Alexandra a făcut un joc foarte bun, realizând 17 puncte, 6 pase decisive şi 4 recuperări. A urmat Phoenix Galaţi, care a căzut la rândul său în cea mai longegivă capitală a României, 54-38. Pentru Uiuiu şi colegele sale, este rândul mureşencele de la Nova Vita pentru o nouă înfrângere, de data aceasta în 29 septembrie, şi la Târgu Mureş. Alexandra Uiuiu : „Îmi doresc să fim constante în evoluţii bune, iar la final să avem o şansă bună în playoff”, a spus aceasta pentru revista electronică, totalbaschet.
Sursă foto – www.totalbaschet.ro
Debut cu dreptul în noul campionat şi cupă pentru Alexandra Uiuiu
Gaziştii nu au avut nici o şansă cu piteştenii, şi sunt ca şi eliminaţi din Cupa României : Gaz Metan 62-78 SCM Piteşti
Problemele cu accidentările şi diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul în prima manşă a Cupei României de la Mediaş. Aseară, baschetbaliştii gazdă nu au reuşit să facă faţă puternice echipe SCM Piteşti, fiind înfrânţi cu scorul de 62-78. Alb-negri au jucat de la egal la egal doar până la pauză, superioritatea oaspeţilor fiind evident odată cu ieşirea de la cabine. Returul din “oraşul lui Dobrin“ va avea loc în 1 octombrie, şi reprezintă numai o formalitate pentru avansarea piteştenilor mai departe. “S-a văzut o diferenţă de valoare între echipa din Piteşti şi cea din Mediaş. Mă aşteptam, Piteştiul are jucători experimentaţi şi de valoare, care au jucat în campionate puternice. Acolo s-a făcut diferenţa. S-a văzut talia superioară pe care au avut-o. Au avut recuperări peste noi. Noi din păcate nu am reuşit să ne facem jocul de afară, jocul de trei puncte. Victoria Piteştiului este meritată. Eu apreciez lupta băieţilor mei, care în primele două sferturi au jucat foarte bine, am jucat de la egal la egal”, a spus tehnicianul medieşenilor la Nova TV, Ovidiu Teleabă, după partidă.
Sursă foto – www.totalbaschet.ro
Opt au fost, opt au rămas mai departe
Cei opt popicari sibieni calificaţi în turul I al Cupei României +50 s-au descurcat excelent la mijlocul lunii septembrie şi s-au calificat pentru turul II al concursului. Mircea Ballasch, Erhard Beuck, Vasile Cioacă, Silvestru Haran, Cristian Lazăr, Viorel Teuşan, Ioan Stoichiţă şi Liviu Mailat au făcut suficient pe arena „Electromureş” din Târgu Mureş pentru a avansa la etapa secundă. Runda II-a din CR va avea loc în 19 octombrie, la Ploieşti.
CSM Oradea 81-83 CSU Sibiu
CSU Sibiu a câştigat pentru a doua oară consecutiv în Sala Antonio Alexe din Oradea. După ce în partea secundă a campionatului trecut, galben-albaştrii surprindeau pe toată lumea şi făceau un meci superb pe parchetul bihorean, ei au repetat performanţa şi în prima manşă a Cupei României. Aseară, elevii antrenaţi de către Miodrag Perisic s-au impus cu scorul de 83-81, şi pornesc astfel cu şansa întâi pentru a se califica mai departe. Milos Bojovic a fost cel mai bun jucător al „vulturilor”, sârbul punând 32 de puncte pe tabelă. S-au mai remarcat Octavian Popa Calotă (15 pts. şi 5 rec.) şi Christopher Lee (16 pts. şi 4 rec.), ultimul fiind exponenţial prin coşul victorios, marcat cu numai 16 secunde rămase până la final. Americanul a părut ca şi când nu ar fi fost plecat deloc în această vară, şi ar fi făcut pregătirea cu CSU. Returul se va desfăşura în 1 octombrie, în Sala Transilvania din Sibiu. Partida va începe de la ora 18,00. Miodrag Perisic (antrenor CSU Sibiu) : ”Sunt foarte mulțumit că băieții au dat totul pe teren. În acest moment echipa este întregită și putem lucra mai mult la tactică. Sper să fim tot mai buni. Sunt mândru de ei”.
Recolta de mere a livezii Mălăncrav se sărbătorește la Conacul Apafi din localitate
Conacul Apafi din localitatea Mălăncrav va găzdui în primul weekend al lunii octombrie „Sărbătoarea Mărului”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Agricultura durabilă în zone defavorizate ale României: Conservarea şi valorificarea soiurilor de fructe”, este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă și implementat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust în parteneriat cu fundaţia elveţiană SAVE.
Practic, sărbătoarea are ca scop prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul proiectului până în acest moment, dar şi conştientizarea comunităţii locale asupra valorii soiurilor tradiţionale şi importanţa conservării acestora, pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a agriculturii.
Manifestarea are loc sâmbătă, 4 octombrie 2014, la Conacul Apafi, satul Mălâncrav, judeţul Sibiu, după următorul program:
Ora 11.00
– Mălâncrav Apple Brunch
– Degustare de produse tradiţionale
– Recital la acordeon – Kövecsi Csaba, Sighişoara
– Expoziţie de mere din zona Mălâncrav
Ora 13.00
– Deschiderea oficială
– Alocuţiuni ale promotorului de proiect, partenerului, finanţatorului, autoritatea locală şi alte oficialităţi
– Vizitarea locaţiilor proiectului şi prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul proiectului până în acest moment
Ora 15.00
– Program distractiv pentru copii (Concurs de desene, jocuri, întreceri sportive)
Ora 16.00
– Competiţii pentru adulţi (Concurs de tras cu arcul, Cine este cel mai rapid la cărat coşul cu mere?, Care echipă este mai puternică la trasul frânghiei?)
– Program artistic Dansuri săseşti – Forumul German Sighişoara Recital de muzică populară – Ştefania Pârlea Dansuri şi muzică populară – Ansamblu folcloric Laslea Dansuri şi muzică populară – Ansamblul folcloric „Românaşul” Albeşti Muzică populară – Formaţia „Rustic.
Inndicaţii pentru călătorie:
De la Sibiu – Mergeţi spre Mediaş, treceţi prin Mediaş şi continuaţi până ajungeţi în Comuna Laslea (aprox. 80 km). În Laslea faceţi stânga pe drumul marcat cu indicator pentru satul Mălâncrav. Urmaţi acest drum 12 km şi veţi ajunge în Mălâncrav. Conacul este situat pe deal. De la Sighişoara – Mergeţi spre Mediaş, treceţi prin Daneş şi continuaţi până ajungeţi în Comuna Laslea (aprox. 20 km). În Laslea faceţi stânga pe drumul marcat cu indicator pentru satul Mălâncrav. Urmaţi acest drum 12 km şi veţi ajunge în Mălâncrav. Conacul este situat pe deal.
România Under 15 : Carlos Scarlat căpitan, Andrei Lascu marcator
Carlos Scarlat şi Andrei Lascu şi-au făcut simţită prezenţa în tricoul echipei naţionale a României Under 15. Cei doi fotbalişti de la FC Interstar Sibiu s-au remarcat prin evoluţia lor, la stagiul de pregătire susţinut de echipa noastră la Mogoşoaia, timp de patru zile. Carlos Scarlat a fost desemnat căpitan al lotului U15 „galben”, iar Andrei Lascu a marcat un gol în partida câştigată cu scorul de 7-2 în faţa echipei „roşilor”. Stagiul a avut loc în perioada 19-23 septembrie. Ambii jucători sunt pregătiţi de către Daniel Murăşan. Carlos Scarlat (jucător FC Interstar) : „Am fost încântat să mă antrenez şi să joc la Mogoşoaia. A fost frumos. Condiţiile au fost foarte bune. Când am auzit că voi fi căpitan, nici nu mi-a venit să cred. A fost un moment fantastic”. Daniel Murăşan (antrenor FC Interstar Sibiu) : „Nu putem decât să fim bucuroşi pentru ei, pentru noi, pentru părinţii lor, pentru întreg clubul şi fotbalul sibian. Să ajute bunul Dumnezeu să fie sănătoşi, şi să mai fie convocaţi. Să joci în culorile ţării este o mare onoare şi totodata o răsplată a muncii tale ca fotbalist. Sunt mândru că ne-au reprezentat cu cinste. Îi felicit pentru acest lucru, însa îi atenţionez că pentru ei, greul de acum începe”.

„Cupa Sibiului” la popice
Cea de-a cincea ediţie a „Cupei Sibiului” la popice se apropie. La competiţia din Sălişte sunt invitaţi 14 formaţii din ţară, de la masculin şi feminin. Prinre acestea, trupele din Sibiu, Sălişte, Covasna, Timişoara, Hunedoara, Iaşi, Constanţa, Cluj, Tilişca, etc. Fiecare sportiv va lansa câte 40 de bile izolat, pe cele două piste de concurs. Învingătorii vor fi prmiaţi cu diplome, medalii şi cupe. Arbitrajul va fi asigurat de către Liviu Mailat, Gheorghe Zăgrean, Vasile Gherghină şi Ioan Rodean. Întrecerea se va desfăşura în perioada 2-4 octombrie pe moderna arenă de popice din oraşul Sălişte.
Tudor Oprea, vicecampion balcanic la mountain-bike
Marele ciclist avrigean, Tudor Oprea, a cucerit titlul de vicecampion balcanic la mountain-bike. El a fost al doilea la categoria Elite, fiind învins numai de către colegul său de la Ideal Geiger Team, Lucian Logigan. Concurenţii au avut de parcurs 6 ture pe un circuit complex de 4 kilometri. Competiţia s-a desfăşurat la mijlocul lunii septembrie, pe dealurile din apropierea capitaliei Macedoniei, Skopje. Tudor Oprea : „Sunt mulţumit de rezultat şi sper să adunăm în continuare punctele necesare pentru a putea trimite mpcar un sportiv la Jocurile Olimpice din 2016. Factorul fizic a contat foarte mult în concurs. Au fost porţiuni dificile de traseu şi datorită altitudinii ridicate, de pe 1000 de metri”. * Info – www.ciclism.ro
„Cupa Mircea Ballasch” la popice
Prima ediţie a „Cupei Mircea Ballasch” la popice s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute pe arena de popice „Electrica” din Sibiu. Întrecerea a reunit la start peste 40 de jucători din Campionatul Judeţean, din Sibiu, Orlat, Sălişte şi Tilişca. S-au lansat 50 de bile izolate la trei categorii de vârstă. Primii trei clasaţi au primit medalii, cupe şi diplome. Rezultatele au fost următoarele :
Categoria 16-59 ani
1. Sorin Geleriu (Electrica Sibiu) – 150 p.d.
2. Liviu Mailat (Electrica Sibiu) – 149 p.d.
3. Iulian Barac (Electrica Sibiu) – 136 p.d.
Categoria 60-69 ani
1. Ioan Muntean (Veterani Sibiu) – 134 p.d.
2. Aurel Streza (Veterani Sibiu) – 129 p.d.
3. Vasile Gherghina (Veterani Sibiu) – 126 p.d.
Categoria peste 70 de ani
1. Ioan Creţoiu (Electrica Sibiu) – 134 p.d.
2. Andrei Opincariu (Veterani Sibiu) – 89 p.d.
3. Ioan Grejdean (Veterani Sibiu) – 85 p.d.
Clasament pe echipe
1. Electrica Sibiu – 423 p.d.
2. Veterani Sibiu – 339 p.d.
3. Teuşan Sibiu – 251 p.d.
Florin Şandor, pugilistul sibian medaliat cu argint la Campionatul Naţional
Florin Şandor a obţinut medalia de argint la Campionatul Naţional de box. Sportivul sibian a ajuns până în finală la categoria 42 KG, cadeţi. Pugilistul este antrenat de către Gheorghe Niţă şi se pregăteşte la Draşov. Întrecerea a avut loc în localitatea Sulina, la mijlocul lunii septembrie. Astfel, el continuă performanţele obţinute de-a lungul anilor de elevii tehnicianului Niţă, după Vasile Suciu, Iulian Covaciu şi Claudiu Covaciu, Florin fiind una din speranţele de viitor ale boxului sibian.
Punctaj record şi echilibru în runda secundă la popice
Dorel Fechete a reuşit un punctaj record în acest sezon la popice. Jucătorul de la CS Sălişte a doborât 403 în eşecul la limită contra campioanei, Electrica Sibiu. A fost cea de-a doua rundă la popice, etapă care a fost foarte echilibrată aproape în toate partidele. Meciuurile s-au decis pe „muchie de cuţit”, oricare dintre combatante putând a ieşi victorioasă. Numai primul duel dintre tinerii liceeni de la Sălişte şi suporterii sibieni abătându-se de la regulă. A fost rândul celor de la Veterani Sibiu să „stea pe tuşă” pe toată durata săptămânii trecute, perioadă în care s-au înregistrat următoarele rezultate :
Liceul Lupaş Sălişte 1424 p.d. – 1906 p.d. Liga Suporterilor Sibieni, Radu Ţoţa 370 popice doborâte pentru oaspeţi a fost cel mai bun marcator al jocului.
Veterani Sălişte 1911 p.d. – 1999 p.d. Teuşan Sibiu, Valentin Iustin a ieşit în evidenţă cu cele 370 p.d. de la Teuşan
CS Sălişte 2200 p.d. – 2211 p.d. Electrica Sibiu, cele 389 popice doborâte ale lui Iulian Barac, şi 390 ale lui Liviu Mailat 390 pentru sibieni, au contat mai mult decât recordul de 403 al sălişteanului Dorel Fechete.
Cetatea Tilişca 2077 p.d. – 2149 p.d. Silvatex Orlat , Dumitru Daina (380 p.d.) şi Florin Olan (379 p.d.) au pus diferenţa între cele două formaţii care au fost foarte apropiate ca scor şi evoluţie.
Audienta record la Media Music Awards 2014
Cei mai în vogă artiști ai momentului, dar și legende ale muzicii din România, au fost aseară prezenți la Media Music Awards, cea mai mare gală de premii din industria muzicală românească.
Preț de patru ore, timp în care desfășurătorul a fost respectat la minut, cu o precizie de ceas elvețian, artiștii au cântat live pe o scenă impozantă, umplută de ecrane LED imense, jocuri spectaculoase de lumini, lasere, artificii și lansatoare de flăcări.
Gala a fost urmărită de peste 40.000 de oameni prezenți în Piața Mare, o audiență record.
Ceremonia Green Carpet
Media Music Awards a debutat cu ceremonia Green Carpet. Artiștii și-au făcut apariția pe covorul verde, devenit brand al evenimentului, coborând din limuzine, acordând autografe fanilor și purtând ținute elegante sau vestimentații de scenă.
În fața fotografilor și a echipelor de televiziune au sosit Adrian Sînă, prezentatorul show-ului, alături de partenera lui, Anca Serea și de băiețelul lor, Noah, Sore, co-prezentatoarea evenimentului, într-o rochie albă diafană, Corina, într-o costumație de scenă excentrică, Antonia, purtând o rochie galbenă ce i-a pus în evidență sarcina, Andra, Delia, Elena Gheorghe, într-o rochie superbă tip sirenă, What’s Up, alături de întreaga echipă dar și de o … oaie, DJ Wanda, Paula Chirilă, Corina Caragea, Magda Pălimariu, Alina Eremia, Amna, AMI, Ruby, Puya, DJ Sava și Raluka, Deepcentral, Nicole Cherry, Oana Radu, Mandinga, Connect-R, Holograf, Lidia Buble, Maxim, Vunk, 3 Sud Est.
Show-ul
Media Music Awards 2014 a beneficiat de tehnologie de ultimă generație atât în ceea ce privește aparatura de sonorizare, cât și jocurile de lumini și lasere, programate și sincronizate prin calculator, precum și efecte pirotehnice senzaționale.
Artiștii au cântat live, spectacolul derulându-se impecabil, conform desfășurătorului, la secundă.
Cei peste 40.000 de oameni prezenți în Piața Mare a Sibiului au creat o atmosferă magică, aplaudând și cântând alături de artiștii de pe scenă.
La Media Music Awards au cântat live în această ordine: Alina Eremia, Nicole Cherry, Sore, Amna și Adda, 3 Sud Est, Dj Sava și Raluka, Oana Radu (feat. Dr. Mako și Edi), Lidia Buble, Deepcentral, Fly Project, Cargo, Akcent, Scandalos Music (Puya, Doddy, Vescan, Alina, Melina), Delia (feat. Uddi), Faydee, Elena Gheorghe, VUNK, Corina, Maxim, Okapi Sound (Grasu XXL, Guess Who, Maximilian, Tranda, Ami, Sore), Holograf, Connect-R, Mandinga, Andra (feat. Liviu Teodorescu), What’s Up.
Trofeele Media Music Awards 2014
Trofeele Media Music Awards au fost acordate, în mod transparent, artistilor care au avut, în ultimele 12 luni, cele mai difuzate piese la radio si TV, pe baza statisticilor Media Forest.
“Fans Like Award” și “Best Fan” au fost singurele categorii de la Media Music Awards la care publicul poate vota.
Best Hip-Hop: Grasu feat. Ami – „Deja Vu”
Best New Artist: Maxim
Best Rock: VUNK feat. Andra – „Numai la doi”
Best International: Pharrell Williams
Best Featuring: Grasu XXL feat. AMI – „Deja Vu”
Best Group: Holograf
Best Pop: Smiley – Acasă
Premiul de Excelență: Cargo
Best Video: DJ Sava feat. Raluka – „Aroma”
Fans Like Award: Andra
Best Label: Cat Music
Media Forest Award: What’s Up – “Taxi”
MTV Award – Marius Moga
Best Youtube: Grasu XXL feat. AMI – „Deja Vu”
Fastest Climber: What’s Up – “Taxi”
Best Male: Smiley
Best Female: Andra
Best Dance: DJ Sava feat. Raluka – Aroma
Best Song: Smiley – Acasă
Best Comeback: 3 Sud Est
Pro FM Award: Grasu XXL feat. AMI
Întreg show-ul va fi transmis în curând de MTV România.
Media Music Awards 2014 powered by Media Forest este un eveniment recomandat de Pro FM și prezentat de MTV, finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.






