Acasă Blog Pagina 6149

13 manageri de spital, șefi de secție sau directori din Sibiu, cercetați de ANI, pentru incompatibilitate sau conflict de interese

0

SEDIU ANI MICAgenția Națională de Integritate a postat în această dimineață un comunicat de presă în care anunță că 29 de foști și actuali manageri de spital, șefi de secție și directori medicali (din care 13 sunt din Sibiu), au încălcat legea în privința incompatibilităților și a conflictelor de interese de natură administrativă și penală. În cazul doctorilor Paul Jurgen Porr, Ioan Manițiu, Valeria Vălean, Adrian Șanta, Emil Băcilă, Marcel Pereanu, Nicolae Grigore, Calcatinge Maria–Diana și Popa Florina Ligia, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

Iată lista celor 13 doctori sibieni:

PORR JURGEN PAUL – Șef Secție – Secția Clinică Interne I – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 09 iulie 2010, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice Interne I a Spitalului Clinic Județean Sibiu, exercită și funcțiile de manager – administrator, al unei societăți comerciale (în perioada 09 iulie 2010 – prezent) și funcția de Președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (în perioada 05 martie 2013 – prezent), încălcând, astfel, dispozițiile art. 184, alin. 12 din Legea nr. 95/200 raportate la art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006. În calitate de Șef al secției Clinice Interne I, în exercitarea atribuțiilor de decizie în ceea ce privește managementul medical la nivelul secției pe care o conduce, a participat în mod indirect la decizii privitoare la planul economico-financiar anual (d.p.d.v. al achizițiilor publice de medicamente) al Spitalului Clinic Județean Sibiu. Spitalul a achiziționat în anul 2013 de la S.C. Pfizer Ro S.R.L., medicamente în valoare de 677,5 Lei în baza unui acord-cadru de furnizare, a celor 4 contracte subsecvente de furnizare în valoare de 546,37 Lei, și a unei facturi fiscale în valoare de 131,13 Lei, firmă producătoare de medicamente cu care persoana evaluată a încheiat în perioada 25 septembrie 2008 – 08 aprilie 2014, un număr de opt contracte de cesiune de drepturi și un contract de prestări servicii consultanță, și de la care a primit beneficii financiare în valoare de 12.624 Lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

MANIȚIU IOAN – Șef Secție – Clinica Cardiologie I – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 04 mai 2006, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 184, alin. 12 din Legea nr. 95/200 raportate la dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006. Persoana evaluată a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, prin prisma atribuțiilor ce ii revin în calitate de Șef al Secției Clinice Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a încheiat contracte cu patru societăți furnizoare de medicamente, societăți comerciale care au stabilit relaţii comerciale prin încheierea de contracte cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

VĂLEANU VALERIA VIOARA – Șef Secție – Secția de Oncologie – Spitalul Clinic de Urgență Sibiu
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 mai 2007, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 184, alin. 12 din Legea nr. 95/200 raportate la dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006. Persoana evaluată a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în timpul exercitării funcției de Șef al Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a obținut foloase materiale pentru sine, urmare a încheierii de contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. Pfizer România S.R.L. și S.C. Roche România S.R.L., în condițiile în care cele două societăți au încheiat contracte de furnizare medicamente cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a mai încheiat contracte de execuție lucrări (valoarea contractului fără TVA fiind de 25.479 lei), cu societatea comercială la care soțul persoanei evaluate a deținut calitatea de administrator – președinte al consiliu de administrație în perioada 18 noiembrie 2011 – 26 aprilie 2013. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

PEREANU MARCEL – Șef Secție – Secția Clinică de Neurologie – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 25 mai 2007 (data publicării legii 144/ 2007), întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 184, alin. (12) din Legea nr. 95/2006 raportate la art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006. De asemenea, întrucât Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a stabilit relații comerciale cu trei societăți comerciale cu care persoana evaluată are încheiate contracte și convenții, PEREANU MARCEL a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

ȘANTA ADRIAN – Șef secție – Clinica Radiologie-Imagistică Medicală – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și fost Manager interimar (02 august 2010 – 20 octombrie 2010), respectiv Manager al spitalului (20 octombrie 2010 – 09 iulie 2012). S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 02 august – 12 noiembrie 2010, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a exercitat și funcția de medic primar în cadrul unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 95/2006.

ȘANTA ADRIAN a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în cadrul căruia exercită funcția de Șef al Secției de Radiologie și Imagistică Medicală, a încheiat un contract de sponsorizare cu societatea comercială în cadrul căreia soția acestuia deținea funcția de medic (în perioada 01 februarie 1993 – 01 septembrie 2013) și cu care aceasta a încheiat prin internediul Cabinetului medical individual, un contract pentru servicii de medicina muncii, contract valabil și în prezent. De asemenea, spitalul a stabilit relații comerciale și cu societatea comercială în cadrul căreia, persoana evaluată a ocupat funcția de medic primar (în perioada 07 decembrie 2012 – 01 februarie 2013), încheind cu această societate în perioada 2010 – prezent, un număr de 96 acorduri-cadru/ contracte de furnizare medicamente. La data de 01 februarie 2013, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, persoana evaluată a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu societatea comercială în cadrul căreia a ocupat funcția de medic primar, contract valabil până la data de 01 februarie 2016. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

CALCATINGE MARIA – DIANA – Șef Secție – Secția Interne – Spitalul Municipal Mediaș
În perioada exercitării funcției de Șef al Secției Interne din cadrul Spitalului Municipal Mediaș, a semnat două contracte de consultanță științifică în domeniu medical cu o societate comercială care desfășoară relații comerciale cu Spitalul Municipal Mediaș și cu care acesta din urmă a încheiat în perioada 2008 – 2014, un număr de 26 de contracte și acorduri de furnizare produse medicamentoase. În anul 2011, CALCATINGE MARIA-DIANA a încheiat, la rândul său, două contracte cu societatea comercială respectivă, în urma cărora aceasta a obținut un folos patrimonial în valoare de 13.063, 20 Lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

BĂCILĂ EMIL – Șef secție – Secția Cardiologie II – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
În timpul exercitării funcției de Șef al Secției de Cardiologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a încheiat contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. Pfizer România SRL, obținând un folos material pentru sine în cuantum de 9.166 lei (din care 3.797 lei aferenți perioadei 2013-2014), în condițiile în care societatea a încheiat un Acord Cadru de furnizare medicamente cu spitalul la data de 01 februarie 2013. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

GRIGORE NICOLAE – Șef secție – Clinica Urologie – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
A încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, la data de 01 aprilie 2013, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a încheiat cu Clinica Polisano (clinică în cadrul căreia GRIGORE NICOLAE a activat în perioada 2004 – 2013 ca și medic colaborator) un contract de furnizare servicii medicale de imagistică de înaltă performanță pacienților internați. În baza contractului sus menționat, clinica a obținut venituri în cuantum de 580.752,22 Lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal.

POPA FLORINA LIGIA – Șef Secție – Secția Fizioterapie I – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
În timpul exercitării funcției de Șef al Secției de Fizioterapie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a încheiat contracte civile, contracte de consultanță, contracte de cesiune a drepturilor de autor cu mai multe societăți comerciale cu care Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a încheiat și derulat contracte de furnizare servicii medicale, contracte de furnizare produse. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul penal. Doctori aflați în incompatibilitate, în opinia ANI:

ROMAN MIHAI-DAN – Șef Secție – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 03 ianuarie 2012, întrucât, simultan cu funcția de Șef al Secției Clinice Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 184, alin. 12 din Legea nr. 95/2006 raportate la art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006.

PĂCALĂ BOGDAN MARIUS – Șef Secție – Spitalul de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și fost Director medical interimar al spitalului (în perioada 02 decembrie 2013 – 03 martie 2014). Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 mai 2007, întrucât, simultan cu funcțiile de Șef secție, respectiv Director medical interimar în cadrul Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, exercită și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006.

NEAMȚU MIHAI LEONIDA – Fost Director medical în cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 09 septembrie 2008 – 09 aprilie 2012, întrucât, simultan cu funcția de Director medical al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu a exercitat și funcția de administrator unic al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) coroborate cu dispozițiile art. 183, alin. (9) din Legea nr. 95/2006.

Comunicatul integral poate fi citit aici.

ÎCCJ a amânat judecarea recursului ANI în dosarul Iohannis

Noul termen stabilit pentru pronunțarea asupra recursului Agenției Naționale de Integritate în cazul incompatibilității lui Klaus Iohannis este marți, 30 septembrie.
„Înalta Curte de Casație și Justiție amână analiza raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în complet de filtru, la data de 30 septembrie 2014”, anunță Biroul de Informare și Relații Publice al ÎCCJ.
Un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție va decide dacă recursul Agenției Naționale de Integritate este admis, situație în care va fixa un nou termen de judecată. Dosarul lui Iohannis a ajuns să se judece la București, la instanța supremă, după ce în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.
ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe președintele Agenției, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere prin care solicita acestei instanțe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilitățile de tip „RAJA”, printre care și cel al lui Iohannis.
„Avem în vedere faptul că emiterea unor decizii prin care să se soluționeze litigiile ce au ca obiect incompatibilitățile de tip ‘RAJA’ prezintă o importanță deosebită, dat fiind faptul că, în prezent, din punctul de vedere al ANI, în toate aceste situații exercitarea atribuțiilor efective, corespunzătoare prerogativelor de putere publică, nu este una conformă cu legea și cu valorile statului de drept. De altfel, această problemă de drept a suscitat o dezbatere amplă și la nivelul opiniei publice și a factorilor politici, generând controverse, subminând astfel aplicarea legii din perspectiva existenței stărilor de incompatibilitate care în fapt previn conflicte de interese, factor determinant în fraudarea banilor publici”, se arăta în solicitarea ANI.
Agenția sublinia că „fixarea unor termene urgente în toate aceste dosare corespunde unuia din principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare efectuată de ANI, respectiv principiul celerității, principiu consacrat prin modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.20212010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor”.
Klaus Iohannis a declarat că se bucură de faptul că se fixează un termen rapid pentru a rezolva ”o temă care e în mod fals folosită” de către contracandidaţii săi la prezidenţiale.
”Mă bucur că se doreşte fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidaţii mei la alegerile prezidenţiale. Îmi exprim speranţa ca, odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri”, se arată într-o declaraţie a preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, remisă miercuri agenţiei MEDIAFAX.
Iohannis menţionează că va respecta orice decizie a justiției.
”Am toată încrederea în justiţia din România, iar orice decizie a justiţiei trebuie respectată. Ca şi până acum, voi răspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instanţei de judecată”, mai declară Iohannis.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deține simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.
„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține, simultan, atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, declara ANI.
Conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, „funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”.
Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Contraperformanţă pentru medieşeni : eliminaţi din Cupa României de Rapid Suceava

0

Cristian DulcaGaz Metan Mediaş a fost eliminată din Cupa României de o echipă de ligă secundă. Trupa pregătită de Cristian Dulca s-a „înecat” la Suceva, în faţa celor de la „Rapid CFR”. Medieşenii au pierdut cu scorul de 1-0, după prelungiri, şi vor vedea restul Cupei României de la televizor. Golul decisiv a fost marcat de către Negru în minutul 103. Meciul a avut loc aseară, şi câştigătoarea a avansat din şaisprezecimi în optimile turneului. Este o contraperformanţă pentru alb-negri care au revenit la vechiurile obiceiuri, acelea de a pierde cu formaţii mai slab clasate, sau sub nivelul lor. Cristi Dulca (antrenor Gaz Metan Mediaş) : „O să facem o analiză. Nu sunt adeptul, dar vom lua câteva măsuri împotriva unor jucători care au venit să se plimbe pe teren. Avem jucătorii plătiţi la zi şi nu aveam voie să nu ne calificăm. Am întâlnit o echipă foarte ambiţioasă, care chiar dacă nu a făcut un joc de posesie foarte bun, şi-a dat viaţa pe teren, ceea ce nu am făcut noi. Îi felicit pe cei din Suceava, este până la urmă o calificare meritată”, a spus acesta pentru Gazeta de Suceava. Pe lângă disputa alb-negrilor, s-au înregistrat următoarele rezultate în prima zi de CR : Şoimii Pâncota 1-2 Pandurii Târgu Jiu, CF Brăila 0-1 Oţelul Galaţi, CSM Râmnicu Vâlcea 0-1 CSMS Iaşi, ASA Târgu Mureş 4-1 Concordia Chiajna şi Rapid Bucureşti 0-0 FC Botoşani (5-4 după penaltiuri). Restul jocurilor din această fază se vor disputa astăzi şi mâine.
Gaz Metan
Sursă foto – www.gazetasv.ro

Fostul golgeter al Gazului, Thaer Bawab, a semnat cu Universitatea Craiova

0

Thaer BawabDupă o scurtă experienţă în Orientul Mijlociu, Thaer Bawab s-a întors în Liga I. Nu la fost sa formaţie, Gaz Metan, ci la CS Universitatea Craiova. Fostul golgeter gazist a umplut un gol în ofensiva olteană, atacul devenind mai periculos odată cu sosirea sa. „Universitatea este un club istoric din România, cu mulţi suporteri care iubesc fotbalul. Mie îmi place să joc sub presiune. Cu asemenea suporteri, te simţi fotbalist la Craiova”, a declarat acesta pentru site-ul oficial al clubului. Sursă foto : www.csuc.ro

Legislativul medieșean va avea un nou consilier local, din partea PNL

0

Dan Paltan PNL Medias micComponenţa Consiliului Local Mediaş se va schimba de la începutul săptămânii viitoare. Este vorba despre un nou consilier, care urmează să depună jurământul în cadrul şedinţei ordinare programată luni, 29 septembrie 2014.

Dan Păltan, din partea Partidului Naţional Liberal, îl va înlocui pe Eugen Grozav, care şi-a pierdut postul de consilier, după ce a rămas fără sprijin politic din partea Partidului Social Democrat Mediaş.

adresa dan paltan consilier pnl

O lecţie de la cel mai bun, „regele” Tomaz Barada

0

tomaz barada_5„Regele” a fost la Sibiu în week-end. Tomaz Barada, unul din cei mai mari sportivi din istoria taekwondo-ului şi al kickboxing-ului a susţinut, sâmbătă, un stagiu de pregătire internaţional la taekwondo. Seminarul a adus pe parchet, cei mai buni luptători din ţară, atât din Sibiu, cât şi din Cluj, Oradea, Baia Mare, etc. Sibiul a fost reprezentat de Puma Club Sibiu (antrenorii Ciprian Banea şi Alin Lăzurcă, sportivii Dani Borcea, Emanuel Matei, Marius Dancu, Mihai Hanea, etc) şi Hwarang Sibiu (antrenorii Florin şi Alex Bîrluţ, sportivii Radu şi Dorian Neagu, Alex Băilă, Tudor Răzvan, Andreea şi Oana Pavel, etc). Stagiul a fost unul tehnic, bazat pe antrenamente de luptă, prin intermediul căruia, Barada a împărtăşit celor prezenţi din vasta sa experienţă competiţională. La final, publicul şi sportivii prezenţi au strigat la unison numele lui Barada, care a arătat o clasă deosebită urcându-se în sală şi salutându-i pe toţi spectatorii.
Tomaz Barada este supranumit în lumea întreagă drept „King Of Taekwon-do”, fiind multiplu campion european şi mondial, de şapte ori declarat cel mai bun sportiv al Sloveniei, şi având peste 90 de meciuri consecutive fără înfrângere în sportul tradiţional corean. El este o adevărată legendă în lumea TKD-ului şi al kickboxing-ului. Tomaz Barada : „Taekwondo face parte din viaţa mea, lucrez în fiecare zi. România are sportivi de calitate, care sunt foarte buni la tehnicile speciale de lovire cu piciorul şi în forţă. Există potenţial”.
Stagiul Internaţional de Tekwondo a fost organizat de către Puma Club Sibiu. Manifestarea a fost o acțiune inclusă pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu 2014 și susținută strategic de Consilul Local prin Primăria Municipiului Sibiu. „Evenimentul din weekend-ul acesta a fost cel mai mare stagiu de taekwondo organizat vreodată în țară. Suntem mândri că am reușit să aducem la Sibiu un campion de talia lui Tomaz Barada, cu un renume la nivel internațional. Peste 150 de participanți din toate colțurile țării au luat parte la eveniment, depășind numărul de participanți de anul trecut la stagiul susținut de Katya Solovey”, a declarat Ciprian Banea, vicepreședintele Federației Române de Taekwondo şi secretar general al Puma Club Sibiu.

Medieșeancă țepuită cu 5.000 de lei, de falși angajați ai operatorului de apă

0

bani micO femeie în vârstă de 80 de ani a rămas fără suma de 5.000 de lei, după ce mai mai multe persoane s-au recomandat ca fiind angajaţii operatorului de apă-canal din oraş. S-a întâmplat în cursul zilei de luni, când aceştia au sunat la uşa femeii, sub pretextul că au de efectuat diverse lucrări la reţelele de apă şi canalizare. În timp ce unul dintre ei simula o intervenţie la conducta de apă. celălalt a reuşit să fure banii, după care s-au făcut nevăzuţi. Femeia a observat că lipsesc banii şi a sunat de la Poliţie.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să dea de urma ţepuitorilor.

Apa Târnavei Mari atrage atenţia consumatorilor

Reprezentanţii operatorului regional de apă-canal atrag atenţia consumatorilor să fie vigilenţi în momentul în care diferite persoane le bat la uşi şi se recomandă drept angajaţi ai companiei şi să nu permită accesul în locuinţe decât acelor agenţi care pot prezenta o legitimaţie personalizată.

„Societatea „Apa Târnavei Mari” atrage atenţia tuturor clienţilor săi să nu permită accesul în locuinţe decât agenţilor care deţin o legitimaţie personalizată şi un ordin de serviciu pentru personalul de intervenție, pentru a preveni şi diminua riscul de fraudă”, explică reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă.

Mai multe grame de aur, furate dintr-o locuință din Mediaș

0

furt aur micPeste 80 de grame de bijuterii de aur au fost furate în cursul zilei de 22 septembrie 2014, din locuința unei familii din municipiului de pe Târnava Mare. Persoane rămase încă necunoscute, au fortţat uşa de la intrarea în imobil şi au sustras bijuteriile din aur. Potrivit proprietarilor, paguba depăşeşte suma de 12.000 de lei.

Cazul a fost înregistrat la Biroul de Investigații Criminale Mediaș, urmând ca oamenii legii să-i descopere pe autorii faptei.

Toamnă baroc la palatul Baronului Brukenthal

0

Toamnă baroc la Reședința de Vară a Baronului Samuel von Brukenthal de la Avrig. „Toamna Baroc” reprezintă o experienţă culturală unică, o întoarcere în timp printre personaje de epocă, grădini luxuriante, menuete, artă şi literatură, care se integrează diversităţii culturale europene. Evenimentul aflat la ce-a de-a șasea ediție va închide Zilele Culturale ale județului.
Evenimentul va avea loc duminică iar ziua va fi plină de manifestări culturale. Nu va lipsi arta sticlăriei şi picturii pe sticla, pictură şi sculptură arta producerii de mobilier şi vestimentaţie baroc din Transilvania, muzică baroc din Transilvania, produse culinare transilvănene după reţete specifice perioadei baroc si echitatie. Toate acestea, menite sa promoveze un obiectiv turistic unic, aflat in patrimoniul cultural transilvanean, Reședința de Vară a Baronului Samuel von Brukenthal. Palatul Brukenthal din Avrig este singura grădină în stil baroc păstrată aproape integral până în prezent pe teritoriul României. Grădina mai poartă şi numele de Edenul Transilvaniei. Ea a fost realizată la cererea lui Samuel von Brukenthal, cel care a fost timp de 13 ani guvernatorul Transilvaniei. Grădina este organizată pe terase care coboară către lunca Oltului. Pe vremea guvernatorului grădina era amenajată în stil franţuzesc, olandez şi englezesc.
La eveniment sunt asteptati sa participe oficialitati si personalitati locale, reprezentanti ai Autoritatii Nationale pentru Turism, reprezentanti ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism, Ministerului Culturii si Ministerului pentru Romanii de pretutindeni precum si Ambasadori ai Turismului Romanesc.

Un copil de 13 ani a dispărut, polițiștii îl caută

0

Un copil de 13 ani din Brateiu a dispărut de aproape o lună iar polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale îl caută. Băiatul a plecat la sfârșitul lunii august de la o tână din apropiere de localitatea Brateiu iar nimeni nu știe unde s-a dus.
Băiatul are o înălțime de aproximativ 1,45-1,5 metri, ochi verzi, păr șaten ondulat și are constituție slabă. Ca semne particulare, prezintă o cicatrice la mâna stângă pe lateralul palme între degetul mare și cel arătător și o cicatrice pe tibia piciorului stâng. Nu se cunoaște îmbrăcămintea pe care copilul o purta în momentul în care a plecat.
Cei care pot oferi informaţii despre acest copil sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de Urgenţă 112.

Zăpadă la Bâlea Lac

0

La Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, au căzut primii fulgi de zăpadă în cursul acestei dimineți, stratul de zăpadă depus fiind de un centimetru. Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Regional (CMR) Transilvania Sud Sibiu, la Bâlea Lac s-a depus un strat de zăpadă de un centimetru, iar în prezent este ceaţă. Temperatura în zonă a scăzut până la minus un grad Celsius şi va continua să ningă slab şi în orele următoare.
Salvamontiştii recomandă evitarea zonei montane în următoarele zile.
„Turiştii ar trebui să evite o zi, două deplasările în zona montană şi dacă chiar vor să meargă la munte să poarte echipament care să le asigure confortul termic, să-şi stabilească traseul şi să anunţe echipele Salvamont cu privire la acesta”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu.
Şi în Munţii Ţarcu din judeţul Caraş-Severin a nins, stratul de zăpadă fiind de aproximativ un centimetru, iar meteorologii spun că aceasta este prima zăpadă din acest sezon. Cel mai înalt vârf din Munţii Ţarcu are o înălţime de 2.190 metri.

Bottesch si Ganț, discuții în Bundestag pe tema învățământului în limba germană

0

Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ și fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch, se află într-o vizită oficială la Berlin. Aceștia se vor întâlni cu membri din Bundestag, pentru a discuta pe tema învățământului de limbă germană maternă din România. Martin Bottesch participă la discuții în calitate de președinte al Organizației Transilvania a FDGR.
În cele 4 zile, între 22 și 26 septembrie, deputatul Ovidiu Ganț va avea întâlniri cu oficiali germani, pe tema aderării României la spațiul Schengen, a relaţiilor politice şi economice dintre cele două ţări şi despre situaţia minorităţii germane din România.