Acasă Blog Pagina 6178

CUM POȚI FI MINISTRU PENTRU O ZI

0

În data de 16 septembrie orice elev care își dorește, poate fi Ministru pentru o zi. Totul face parte din proiectul „Ministru pentru o zi”, organizat de Consiliul Naţional al Elevilor, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Apărării Naționale și Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de afaceri și Turism. Elevii au de ales unul din aceste 4 Ministere partenere. „Cei selectați vor merge la București și timp de o zi vor fi Miniștri în adevăratul sens al cuvântului. Vor vizita Ministerul pentru care au optat, vor urma programul de lucru al unui Ministru și vor participa la o conferință de presă, cu atât mai mult cu cât Ministrul educației a precizat că în ziua de 16 septembrie se va aproba Statutul Elevului, moment pe care îl așteptăm de mult. Candidații își vor susține punctul de vedere și își vor prezenta viziunea, perspectivele”, spune Tudor Găitan – Secretar al Departamentului de Relații Externe, în cadrul Consiliului Național al Elevilor.
speechÎnscrierile se fac până la data de 31 august, folosind o aplicație de pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor, wedu.ro. Se pot înscrie elevi din toată țara. În formularul de înscriere participantul trebuie să descrie cele mai importante proiecte inițiate, competențele care îl recomandă pentru poziția de ministru și detalierea unei ministrategii pentru dezvoltarea Ministerului pe care și-ar dori să-l conducă. Pentru fiecare secțiune disponibilă va fi anunțat un singur câștigător, în termen de maximum 10 zile de la finalizarea perioadei de înscrieri. Evaluarea aplicaţiilor va fi făcută de către o comisie mixtă formată din doi reprezentanţi ai Biroului Executiv CNE, doi reprezentanţi ai Ministerelor şi un consultant extern.
Toți cei selectați vor sta două nopți în București. În aceste condiții cazarea și transportul vor fi suportate de organizatori, elevii trebuie să-și asigure doar masa.
Scopul acestui program este conştientizarea responsabilităţilor unui lider cu atribuţii la nivel naţional, înlăturarea barierelor de comunicare dintre elevi şi mediul decizional, dar oferă în același timp o oportunitate elevilor de a deține controlul pentru o zi, de a schimba locul elevului cu a unui ministru.

DAN ȘOVA: IOHANNIS ESTE UN „TRASEIST” POLITIC

0

Dan Șova, fost ministru în Guvernul Ponta, în prezent purtător de cuvânt al PSD, a transmis un comunicat de presă în care îl numește pe Klaus Iohannis „traseist” politic, susținând că nu este moral să comenteze la adresa ordonantei ce va permite alesilor locali sa decida apartenenta politica pana la sfarsitul lunii august.
„Domnul Iohannis a trecut la PNL de la formațiunea în numele căreia a candidat. Nu a fost independent. Faptul că FDGR este o formațiune a unei minorități naționale nu înseamnă că este moral ce a făcut domnul Iohannis. Primaria Sibiului a fost câștigată sub sigla FDGR. Domnul Iohannis este un traseist politic și nu are moralitatea să comenteze pe acest subiect, ” a transmis Dan Șova.
Acesta îi mai reproșează liderului liberal faptul că a trădat electoratul PNL, astfel încât s-ar justifica de ce unii primari „nu vor să tragă la căruța regimului Băsescu”.
Și senatorul PSD Daniel Savu a transmis o declarație de presă în care Klaus Werner Iohannis, este numit „primul candidat traseist al tarii”.
„Este o forma clara de traseism pe care, in spiritul consecventei pe care in mod fals o clameaza, PNL si PDL ar trebui sa o denunte. In realitate, proiectul de OUG anuntat de vicepremierul Liviu Dragnea da posibilitatea primarilor sa respecte votul masiv obtinut de USL in 2012. Oamenii vad cum liberalii au tradat USL  si cum, in alianta cu PDL, blocheaza proiectele de care comunitatile locale au nevoie. Nimeni nu i-a intrebat pe alegatori si pe primari daca sunt de acord cu schimbarea majoritatilor create in 2012. Aceasta tradare a liberalilor care a denaturat vointa romanilor trebuie indreptata!”, a scris Daniel Savu.
Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că ordonanța care va permite aleșilor locali ca, într-un termen de 15 zile, să decidă apartenența lor politică ar putea fi adoptată până la sfârșitul acestei luni.
„Până la sfârșitul acestei luni, în opinia mea. Noi putem să fim ipocriți, să ne fandosim la televizor și să discutăm la modul teoretic și deontologic despre așa-zisa migrație a aleșilor locali. Am putea să fim ipocriți fără să vedem ce se întâmplă în realitate în țara aceasta acum, în această perioadă, de vreo câteva luni de zile. Scena politică a fost tulburată profund în acest an. S-a desființat USL, din păcate, la inițiativa colegilor de la PNL, au apărut partide noi — PMP, PLR, a apărut o alianță, ACL cred că se numește. În administrația locală, de câteva luni de zile, destui aleși locali au ieșit chiar în conferințe de presă lângă lideri de la alte partide decât partidele pe listele cărora au fost aleși, spunând că susțin acel partid. (…) Au început de vreo două săptămâni să apară aceste idei, și anume să ne aducem aminte de anul 2006, când a fost adoptată tot o asemenea lege”, a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că Ordonanța cu privire la apartenența politică a aleșilor locali ar fi o gravă eroare și un atac la sistemul politic din România, subliniind că Opoziția va folosi toate pârghiile pentru a stopa acest demers.
„Eu avertizez public: această ordonanță ar fi o gravă eroare și ar fi un atac la sistemul politic din România. Este simplu de tot”, a afirmat Iohannis la B1 Tv. El a susținut că Opoziția va folosi pârghiile cele mai potrivite în acest caz.
„Vom folosi toate pârghiile care sunt la îndemâna Opoziției pentru a putea opri o astfel de ordonanță — ar fi un atac la esența autonomiei locale, la esența pluripartidismului în România”, a arătat liderul PNL, citat de Agerpres.
Potrivit articolului 13 din Statutului Cadru al FDGR, membrii Forumului au libertatea de a se înscrie în partide politice, sindicate, asociaţii profesionale şi alte organizaţii, pot îndeplini funcţii în cadrul administraţiei publice şi în cadrul organelor guvernamentale.

FOTO: Peste 2.000 de persoane la Festivalul Tineretului de la Tîrnava

0

public comuna tarnava 1Comuna Tîrnava a îmbrăcat timp de trei zile haine de sărbătoare. Oamenii din localitate dar și din afară au marcat cea de-a treia ediție a Festivalului Tineretului, care de altfel a fost cea mai reușită de până acum, strângând peste 2.000 de persoane. Întregul program a cuprins o serie de manifestări dedicate tuturor vârstelor, de la cei mici și până la cei mari. Fie că a fost vorba de piese de teatru, desene pe asfalt, personaje din desene animate, întreceri sportive sau concerte de muzică etno, populară sau ușoară, toată lumea s-a simțit bine, savurând un mic sau o bere rece.

Vedetele zilei de sâmbătă au fost Nick de la N&D și Beatrice Apostu, care au încântat publicul prezent cu melodii care au fost ani la rând în topurile radio și tv, Vino la mine, Nu pot să uit, Nu e vina mea, Vreau să plâng sau Nu vreau să te pierd, dar și cu ultima piesă care a ajuns foarte repede hit, Zeppelin.

În schimb, sufletul petrecerii de duminică a fost maramureșanul Radu Ille, care a cântat și fredonat alături de fani piesele care l-au făcut celebru de-a lungul timpului. Festivalul s-a terminat în compania celor 4 minute de artificii, care au luminat cerul și au transmis zgomotul mai departe, la Mediaș sau Copșa Mică.

“Mă bucur foarte mult că am reuşit să oferim continuitate acestui eveniment cultural. Chiar dacă prin nume se referă exclusiv la tineret, am încercat şi sper că am reuşit să mulţumim toate vârstele şi toate gusturile. Am inclus în program activităţi pentru prichindei, pentru tineri, dar şi pentru cei vârstnici. Am avut un public numeros, peste 2.000 de persoane şi toată lumea s-a declarat mulțumită. Mulțumim partenerilor media care au fost alături de noi și nu în ultimul rând sponsorilor, fără de care acest eveniment nu ar fi putut să fie prezentat așa cum a fost pe parcursul celor 3 zile”, a declarat Pleiner Norbert, primarul Comunei Tîrnava.

Vezi galeria foto de mai jos.

Alexandru Oroian este noul fotbalist al lui Arsenal Londra

0

Alexandru Oroian este noul fotbalist al lui Arsenal Londra. Interistul a fost legitimat de către „tunari” după ce a impresionat în probele date la Salonic, trecând testele fizice şi tehnice impuse de antrenori. El a fost printre cei patru jucători din Europa aleşi de către englezi să reprezinte tricoul celebrei trupe din capitala Albionului. „Ace” evoluase până acum la FC Interstar Sibiu sub comanda lui Florin Bratian şi Horaţiu Băra Graeff. Este primul fotbalist al acestei formaţii care a ajuns la marele club din Premier League. El a adus o premieră pentru clubul sibian, fiind fotbalistul care a semnat la cel mai înalt nivel în toată istoria celor de la FC Interstar. Arsenal Londra este o forţă a lumii fotbalistice şi una din cele mai bune echipe de pe mapamond. La nivel de copii şi juniori, echipa lui Arsene Wenger este recunoscută ca fiind topul liniei, iar în ceea ce priveşte folosirea tinerilor în formaţia de bază la seniori nici unul din cele mai bune cluburi din Europa nu se pot compara cu Arsenal şi accentul lor pus pe jucători de la Academie. Alexandru Oroian este născut în anul 2001 şi joacă pe postul de mijlocaş central. El a început să practice acest sport de la vârsta de cinci ani. Începând din această săptămână, el va pleca în Grecia unde se va pregăti cu Academia „tunarilor”. Horaţiu Băra Graeff (fost antrenor Alexandru Oroian) : „FC Interstar Sibiu nu poate decât să se mândrească cu acest aspect, iar fotbalul sibian a demonstrat încă o dată că dispune de talente pe care însă alţii din pacate nu le văd. Sincere felicitări pentru Alex şi pentru cei care i-au fost alaturi”, a declarat Horatiu Bara Graeff.

Iohannis il face pe Ponta mincinos

Klaus Iohannis, candidatul PNL la presedintie, a declarat luni seara, in cadrul unei emisiuni la B1 TV, ca Victor Ponta a mintit atunci cand a spus ca au participat impreuna la o intalnire la sediul Grivco. Liberalul l-a provocat totodata pe Ponta sa aduca probe sau martori ai acestei presupuse intalniri. Iohannis s-a aratat de-a dreptul ofensat de afirmatia lui Ponta, declarand textual in acest sens: „Este o minciună sfruntată, i-o spun direct în faţă. Clar a minţit (…) Victor Ponta ştie foarte bine că nu am fost niciodată la Grivco, foarte bine ştie treaba asta”. Iohannis a continuat atacurile la premier spunand ca, in anul 2009, Victor Ponta era un personaj mai degraba secundar in cadrul echipei de negociere a PSD-ului.
Cititi mai multe pe Mediafax

Ucraina: Am distrus convoiul de blindate rus

Serviciul de presa al armatei ucrainiene, citat de agentia Ukrinform, a declarat ca aproape toate convoaiele de blindate rusesti ce au patruns in sudul Ucrainei au fost distruse de artileria si aviatia ucraineana. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a intervenit insa si a precizat ca aceste declaratii cu privire la o prezenta a trupelor ruse pe teritoriul ucrainean nu reprezinta nimic altceva decat un simplu razboi informational. Ministrul rus e de parere ca presa prezinta informatii distorsionate, minciuni si zvonuri iar declaratiile Kievului in acest sens sunt edificatoare. Lavrov a mai adaugat ca: „Doua publicatii britanice au afirmat chiar ca angajatii lor au fost martori ai acestei incursiuni. Insa nu a fost prezentata nicio dovada care ar confirma aceste declaratii. Nici Departamentul de Stat American nu a putut confirma informatiile cu privire la acest incident”.
Cititi mai multe pe Mediafax

Daniel Natea este prezent la Campionatul Mondial de judo

0

Daniel NateaDaniel Natea participă la Campionatul Mondial de judo. Competiţia are loc pe toată durata acestei săptămâni la Chelyabinsk (Rusia). Colosul va concura la categoria +100KG şi va intra pe tatami în ziua de sâmbătă. Până atunci, sibianul are un tur liber, aşteptând să înfrunte pe învingătorul dintre maghiarul Barna Bor şi uzbekul Abdullo Tangriev. Concursul este dotat cu premii în valoare totală de 200.000 de dolari în întrecerea individuală şi cu 100.000 de dolari la întrecerea pe echipe de duminică. Daniel Natea este unul din cei mai importanţi judokani ai României şi una din speranţele tricolorilor pentru Olimpiada din 2016.

FC Interstar a câştigat Cupa „Damila”

0

Interstar2002Ioan Bulea şi echipa sa de la FC Interstar au câştigat Cupa „Damila”. Grupa de 2002 a clubului sibian s-a impus la turneul organizat la Râmnicu Vâlcea, la sfârşitul week-end-ului trecut. Ei au învins rând pe rând pe CS Alma Sibiu (4-2), SCF Gheorghe Popescu (1-0) şi CSM Râmnicu Vâlcea (3-0), după un joc frumos şi mai ales eficient. Tehnicianul sibian a folosit următorul lot de jucători: Şerbu, Ghizdăvescu, Radu, Opriţa, Filip, Stoia-Zakel, Iaru, Tănasă, Rotaru A, Popa, Badea, Băcilă, Rotaru B, Muntean, Luca şi Tineiu. Ioan Bulea (antrenor FC Interstar ) : „A fost o competiţie binevenită. S-a desfăşurat în condiţii foarte bune. Nu pot decât să fiu bucuros şi să felicit copiii pentru acest rezultat. Aşteptăm începerea campionatului.”

S-a apropiat de Iisus un om… (Matei 19.16-26)

Evanghelia Duminicii acesteia se scrie între două reacții umane. Un tânăr care întreabă ce să facă pentru a moșteni viața veșnică. Și reacția lui Petru, maturul dintre Apostoli, care, auzind cât de grea e totuși mântuirea, întreabă ce răsplată vor avea ei, ucenicii, pentru urmarea Lui. (v. 27-28. În ambele situații Mântuitorul insistă să spună că, dincolo de efort personal, mântuirea e legată de o disponibilitate activă de a forța mâna lui Dumnezeu de a dărui veșnicia. Și că momentul judecății, atât de tandru numit de Hristos ca fiind „înnoirea tuturor lucrurilor” (v. 28), ține de iconomia lui Dumnezeu nu de economia faptelor noastre.
Sfântul Ioan Scărarul scria, referitor la osârdia pentru mântuire: „Atletul lui Hristos trebuie să cunoască cine sunt vrăjmașii cu care trebuie să se lupte, păstrând o oarecare distanță între ei și cu care poate să se războiască corp la corp. Uneori lupta ne încununează, alte ori părăsirea luptei ne face neiscusiți. Dar astfel de lucruri nu se pot învăța prin cuvânt, căci n-am fost creați toți pe aceeași măsură” (Scara, Timișoara, 1994, p.487). Mântuitorul spune că, în fond, mântuirea nu este o simplă înșiruire de cuvinte, de citări ori de filosofare întortocheată. Pentru a te mântui trebuie să faci ceva fundamental, să lași din viața ta deoparte o biruință personală la care ții, atât de mult încât aproape că ai senzația, fundamentală, că e singurul, unicul mod prin care ești reprezentat în viață. Bogăție, carieră, cultură acumulată, experiență…Dacă ele nu sunt dăruite săracilor și, prin ei, lui Dumnezeu, nu sunt prilejuri de mântuire ci de blocare a lucrării Duhului Sfânt. Cât de minunat surprinde aceasta Sf. Nicolae Velimirovici în cartea sa Dicționarul Vieții veșnice: „O coajă de pâine uscată din mâna lui Dumnezeu este mai dulce decât toată slava și decât toată stăpânirea lumii din mâna diavolului. Orice om care se ține cu orice preț de Dumnezeu este mai bogat și mai slăvit decât diavolul. Ce priveliște de râs, să caute un bogătaș să primească ceva din mâna unui cerșetor! Dumnezeu este cu adevărat bogat și după El, bogați sunt îngerii, apoi oamenii, apoi viețuitoarele, plantele, zăcămintele. Orice făptură a lui Dumnezu are ceva ce a primit din vistieriile Lui. Numai diavolul nu are nimic, nu are decât ce fură.”(op.cit, Egumenița, 2014, p.65)
Hristos îndeamnă să nu ne grijim de bogății și de răsplătiri. Să rămânem oamenii Lui, bogăția Sa ne este prea îndeajuns! Răsplata, Viața Veșnică!
Pr. Constantin Necula

EVENIMENTUL „SIBIUL DE ODINIOARĂ” ȘI-A ATINS SCOPUL. DE ATMOSFERA DE ALTĂ DATĂ S-AU BUCURAT PESTE 15.000 DE SPECTATORI

0

Peste 15.000 de participanți au trăit sau retrăit atmosfera anilor 70 – 80, la sfârșitul săptămânii trecute, în Pădurea Dumbrava – Camping. Evenimentul s-a desfășurat pe perioada a două zile, care s-au încheiat cu recitaluri oferite de artiști consacrați ai României. Printre ei s-au numărat Gabriel Dorobanțu, Marina Florea, Stela Enache, Marina Voica, Carmen Trandafir și Carmen Rădulescu. Cei prezenți au avut parte și de o seară dedicată folclorului românesc în care Junii Sibiului și nume cunoscute precum Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Paul Ananie, Stana Stepănescu, Daniel Pop, Codruța Rodean și Mariana Deac au oferit momente de excepție. Surprizele au fost însă mult mai multe. Copii s-au bucurat de ateliere tematice, cu jocuri specifice copilăriei de odinioară: „Țară, țară, vrem ostași”, „Mațele încurcate”, „Obligatea”, „Nouă cărămizi”, „Elasticul”, „Avioane”, „Flori, fete, filme sau băieți”, „Rațele și vânători” sau „Șotron, pară”. Au fost discoteci în aer liber cu muzică specifică anilor 70 – 80, broscuțe cochete în colțul retromobil, siropuri, prăjituri și dulciuri ca odinioară și plimbări cu bicicleta în aer liber pe trasee tematice.
Organizatorii evenimentului sunt de părere că scopul de a recrea fidel modalitățile de distracție ale generației anilor 70 – 80, a fost atins.
„Sibiul de odinioară” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

AURA SEREA: „EXISTĂ ȘI ALTCEVA VALOROS DE ÎNVĂȚAT DINCOLO DE ȘCOALĂ”

Adolescenții din Centrele de plasament „Gulliver” și „Tavi Bucur” sunt învățați în această perioadă cum să își îmbunătățească competențele sociale, profesionale, dar și cum să își dezvolte creativitatea și să fie pregătiți pentru alegerea unei cariere. Atelierele interactive se desfășoară prin intermediul proiectului „Pregătit pentru mâine”, derulat de Asociația ReGenerația și Direcția Generală de Asistență Socială și Proiecția Copilului. Despre importanța educației non-formale în rândul tinerilor ce provin din categorii defavorizate ne vorbește Aura Serea, manager Asociația ReGenerația.
Ați alergat la semimaratonul umanitar organizat la Sibiu în luna mai ca să strângeți banii necesari pentru a veni în sprijinul tinerilor din centrele de plasament. De ce ați considerat că are o importanță esențială acest proiect?
Trăsătura principală a acestui proiect este accesibilitatea. Considerăm că accesul la educație non-formală este esențial pentru toți copiii și adolescenții, prin acest proiect ne propunem doar să ajungem și la acei copii care au poate mai puțină expunere la astfel de oportunități. Și este important să oferim câtor mai mulți copii posibilitatea să experimenteze acest fel de învățare.
Au susținut sibienii proiectul așa cum v-ați dorit?
Din păcate, cauza noastră a fost susținută mai degrabă de către prieteni și cunoscuți apropiați decât de sibianul de rând. Nu am reușit să ajungem la ei, poate și pentru că educația, de orice fel ar fi ea, nu are efecte imediate, așa că oamenii nu reacționează foarte prompt. Efectele se văd pe termen lung, când e prea târziu să mai schimbăm ceva, și ne plângem doar. Noi considerăm însă că și asta e o chestiune de obișnuință și educare a societății civile, în timp, vom ajunge cu toții să contribuim la una sau mai multe cauze care în final aduc beneficii pentru toată lumea.
Practic, vor fi abordate 3 teme pe parcursul întâlnirilor. Prietenie și anturaj, laborator de creativitate si dialog despre carieră. Pe ce pun accentul și cum se desfășoară?
Din păcate a trebuit să alegem dintr-o curriculă mult mai vastă și am ales aceste trei subiecte pentru că le vedem interconectate. Ele abordează competențe sociale esențiale, prin componenta de prietenie și anturaj, competențe profesionale prin atelierul de creativitate și competențe de viață prin combinarea celor două într-un atelier despre carieră. Atelierele sunt interactive, bazate pe exerciții practice, care folosesc metode bazate pe joc. Spre exemplu, în Laborator de creativitate vom aborda subiectul din perspectiva practica: unde putem găsi în exemple comune, de pe stradă, manifestarea creativității. Copiii vor avea la dispoziție materiale din cele mai diverse pentru a crea ceva unic în care își vor pune creativitatea la lucru: desen, design vestimentar, clipuri publicitare, anunțuri publicitare, inventarea de produse noi, articole de presă sau jocuri și jucării noi.
Săptămâna aceasta au avut loc primele întâlniri cu adolescenții celor două centre de plasament. Cum i-ați perceput, cum au reacționat, sunt interesați de mesajele transmise?
Copiii sunt extraordinari, deschiși, curioși, participativi. Din păcate proiectul acesta este destul de mic și tot ce reușim să facem este să zgâriem suprafața, să le arătăm că există și altceva valoros de învățat dincolo de școală. Să zicem că interesul lor este mai degrabă la nivelul atenției pe care o primesc și cred ca abia de la al 3lea, al 4lea atelier vom reusi să iîi focusăm pe subiecte si nu pe atelierele în sine.
Proiectul face parte din programul de educație non-formală EduAttica. Ce alte proiecte mai fac parte din program si cui se adreseaza?
Programul EduAttica este un program care se adresează tuturor copiilor și am început cu vârsta de liceu. Este un program care va reîncepe în toamnă cu un format nou și, sperăm, mai atrăgător pentru participanți. Practic, proiectul “Pregătit pentru mâine” are același scop ca și programul mare, cu singura deosebire că se adresează copiilor instituționalizați.
Cum apreciați interesul publicului sibian față de acest tip de activități?
Mi-ar plăcea ca lumea să fie mai interesată de ce se poate face în aria educației de către fiecare dintre noi. Când aud sau citesc de astfel de exemple, probabil de cele mai multe ori laudă inițiativa, însă mi-ar plăcea să meargă mai departe, să ia parte la această mișcare, pentru că educația non-formală e accesibilă oricui este dispus să citească și să aplice metodele. Cred că dacă fiecare părinte, fiecare bunic, fiecare student, fiecare angajat, ar fi mai proactivi în relație cu învățarea și dezvoltarea personală, astfel de activități ar fi mai larg răspândite și evident impactul lor ar fi mai mare și cu efecte benefice pe termen lung.
Ce rol credeti că va juca educația non-formală si dezvoltarea personală în devenirea viitorilor tineri?
După cum spuneam mai devreme, educația non-formală poate avea un rol esențial, aduce practic componenta aplicabilă peste teoria care stă la baza sistemului nostru educațional. Cu cât se răspândește mai mult și se întâmplă mai des, cu atât vom avea mai repede copii sau tineri mai pregătiți de viață, mai responsabili, cetățeni de bază pentru o țară care să crească.

RUINELE DE PE STRADA DOBRUN

Ruinele zidului fostei fabrici de bere de pe strada Dobrun conferă un aspect deplorabil întregii zone aflată în centrul Sibiului atât prin modul jalnic în care arată, cât și prin mirosul insuportabil pricinuit de resturile menajere și excrementele aflate în jur. În plus, tot mai multe cărămizi au început să se desprindă, punându-i în pericol pe trecători.